|
|
|
Descentralizarea administratiei publice in Romania
Ideea de autonomie locala este avuta in vedere pentru administratia publica din tara noastra, pentru prima data, in Regulamentele Organice, dar cu referire numai la orase. Astfel dreptul de a fi alesi in « sfatul » (consiliul) orasului il aveau cei care domiciliau in orasul respectiv si dispuneau de proprietati imobiliare in valoare de cel putin 8 000 de piastri. Aceste « sfaturi » aveau ca stributii principale, administrarea si gospodarirea orasului in cele mai diverse domenii si sectoare. Regulamentele cuprindeau dispozitii precise care se refereau la:
votarea bugetului;
incheierea de contracte;
pavarea si iluminatul oraselor;
politica urbanistica de infrumusetare a orasului.
Localitatile de tipul satelor au fost lasate de Regulamentele Organice in situatia lor anterioara, fiind conduse de anumite comisii cu functii anuale; locuitorii satelor puteau sa-si aleaga cate un parcalab (Tara Romaneasca) sau vornic (Moldova), insa cu stirea stapanului judetului si al mosiei.
Administratia moderna pe plan local in Romania se instituie prin legile domnitorului Al.I.Cuza. In conceptia acelor acte normative, judetul si comuna erau circumscriptii teritorial-administrative investite cu personalitate juridica, avand atributii cu caracter patrimonial si de putere publica.
Organizarile administrative ulterioare, pe baza Constitutiilor si a legilor ordinare ce au fost adoptate pana la instaurarea republicii, au cautat sa consacre solutii cu privire la realizarea administratiei de stat pe plan local, osciland intre descentralizare, desconcentrare, autonomie si centralizare.
Dupa 1948, organele locale ale puterii de stat au inceput sa fie constituite sub denumirea de « consilii populare », conform modelului sovietic. In baza acestor reglementari, organele locale se subordonau orizontal - fata de comitetul executiv si programul de partid unic, iar vertical - fata de sectiunea imediat superioara, in conditiile unei centralizari excesive in plan administrativ. In anul 1957 se infiinteaza sfaturile populare, iar in 1965 - birourile executive ale « Sfaturilor » sau Consiliilor populare.
In perioada postdecembrista, prin Constitutiile adoptate in 1991 si 2003, s-au adus schimbari importante in ceea ce priveste reglementarea functionarii organelor locale, care se subordoneaza pe orizontala fata de prefect si pe verticala fata de ministru. Constitutia cuprinde doua principii ale administratiei publice din unitatile administrativ-teritoriale: autonomia locala si descentralizarea serviciilor publice. Legea administratiei publice locale adauga la principiile anterioare, principiile eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si al consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor locale de interes deosebit. Insa, aplicarea acestor principii nu poate aduce atingere caracterului de stat national, unitar si indivizibil al Romaniei.
Conform Legii administratiei publice locale, prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in numele si in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta, treburile publice, in conditiile legii. Acest drept se exercita de consiliile locale si primari, precum si de consiliile judetene, care sunt autoritati ale administratiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Autonomia locala este numai administrativa si financiara, fiind exercitata pe baza si in limitele legii.
Raporturile dintre autoritatile administratiei publice locale din comune si orase si autoritatile administratiei publice de la nivel judetean, se bazeaza pe principiile autonomiei, legalitatii, responsabilitatii, cooperarii si solidaritatii in rezolvarea problemelor intregului judet.
La randul sau, principiul descentralizarii serviciilor publice prevede infiintarea unor servicii publice in comune si orase si desfiintarea lor la nivelul judetelor sau la nivel central.
Asadar, administratia publica locala se realizeaza in comune si orase de catre consiliile locale si primari, iar la nivelul judetului, de consiliul judetean. In relatiile dintre autoritatile administratiei publice locale si consiliul judetean, pe de o parte, precum si intre consiliul local si primar, pe de alta parte, nu exista raporturi de subordonare.
Prin Constitutia din 2003 s-au adus schimbari importante in ceea ce priveste reglementarea organelor locale care se subordoneaza pe orizontala fata de prefect si pe verticala fata de ministru.
Conform Constitutiei Romaniei, administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice.
Aplicarea principiului autonomiei locale, pus la baza raporturilor dintre autoritatile comunale si orasenesti sau judetene, pe de o parte si autoritatile statale guvernamentale sau departamentale, pe de alta parte, urmareste sa asigure independenta decizionala, spirit de initiativa si responsabilitate sporita organelor administrativ-teritoriale.
Aplicarea principiului descentralizarii serviciilor publice se concretizeaza prin infiintarea unor servicii publice in comune sau orase, concomitent cu renuntarea la cele similare amplasate la nivel judetean sau central.
La randul sau, aplicarea principiului deconcentrarii serviciilor publice, presupune posibilitatea exercitarii doar a unei tutele administrative din partea « centrului », implica reducerea activitatilor administrative concentrate la centru si dispersarea lor la nivel teritorial, respectiv configurarea unei zone de autonomie pentru aceste servicii, in functie de nevoile existente.
Autonomia locala in comune si orase (municipii) se realizeaza prin doua autoritati: consiliul local, respectiv primarul, ambele alese in conditiile legii. Autoritatile comunale si orasenesti (municipale) nu se afla intr-un raport de subordonare fata de vreo autoritate judeteana sau centrala. Aceasta nu exclude, insa, exercitarea de catre consiliul judetean a prerogativelor sale de autoritate coordonatoare; de catre prefect, a dreptului sau de control al legalitatii sau de catre Guvern - a sarcinii sale de conducator al administratiei publice.
