|
|
|
Controlul legalitații și oportunitații actului administrativ
Controlul de legalitate al actelor administrative de autoritate se exercita atat sub forma controlului administrativ, cat si a controlului instantelor judecatoresti care, la randul lui se imparte in: controlul instantelor judecatoresti de contencios administrativ si in controlul instantelor judecatoresti de drept comun.
Controlul poate privi numai legalitatea actelor si actiunilor materiale ale celui controlat si oportunitatea acestora.26
Controlul legalitatii actelor administrative este determinat de cerintele principiului legalitatii ce guverneaza intreaga activitate a serviciilor publice administrative, inclusiv aceea de a adopta ori emite acte administrative in baza si in vederea executarii legii.
Rolul controlului este de a preveni erorile in aplicarea deciziilor, de a le inlatura cand acestea exista, de a asigura imbunatatirea permanenta a activitatii, pentru ca aceasta sa corespunda cat mai bine nevoilor sociale.
Actualitatea și oportunitatea reprezinta concordanța, in cadrul și in limitele legii, intre sarcinile autoritaților administrației publice și prevederile actului administrativ.
Oportunitatea reprezinta dreptul de apreciere al autoritaților administrative, in cursul organizarii executarii și executarea in concret al legii, prin care se asigura exercitarea atribuțiilor legale in timp optim, cu cheltuieli minime și folosind mijloace adecvate realizarii scopului legii.
Autoritațile administrației publice trebuie sa țina seama ca emiterea actelor administrative sunt stabilite de lege și de catre celelalte acte normative pe care urmeaza sa le execute, ca atare, nu este valabil un act oportun dar ilegal.
Oportunitatea creeaza posibilitatea autoritaților administrative de a alege intre doua sau mai multe soluții posibile cu prilejul organizarii și executarii legii. Printre criteriile de apreciere a oportunitații actelor administrative reținem momentul in care se adopta actul administrativ, scopul in care urmeaza sa fie emis, etc.27
Legalitatea și oportunitatea actului administrativ sunt controlate de catre autoritațile administrative emitente, dar și de cele ierarhic superioare, care au dreptul de a revoca și de a anula actele administrative ilegale și oportune. Sunt și alte autoritați, expres prevazute de lege, care pot sa exercite controlul de legalitate asupra actelor administrative.
Cat privește exercitarea controlului realizat de autoritatea judecatoreasca asupra actelor administrative, regula este de a controla numai legalitatea acestora.
Regimul juridic al actelor administrative reprezinta ansamblul regulilor de fond sau de forma care privesc conditiile de valabilitate ale unui act administrativ, procedura emiterii sau adoptarii, punerea in executare a actului administrativ, intinderea efectelor, caile de atac indreptate impotriva unui act administrativ, alte aspecte care particularizeaza actele administrative in raport cu celelalte acte juridice.
Elementele centrale ale acestui regim juridic sunt reprezentate de legalitatea si oportunitatea actelor administrative, care impreuna asigura valabilitatea acestor acte.
Legalitatea actului administrativ reprezinta principala conditie de valabilitate si impune ca aceste acte sa aiba un temei legal. Ea presupune conformarea acestor acte conditiilor de elaborare, de existenta, de intindere a efectelor, cat si conditiilor cuprinse in actele administrative emise de o autoritate superioara.
Pe de alta parte, organele si autoritatile administrative dispun de dreptul de apreciere a situatiilor in care este necesara emiterea unui act administrativ.
Oportunitatea reprezinta, o conditie de valabilitate a actelor administrative, alaturi de legalitate, iar legalitatea este corolarul conditiilor de valabilitate, iar oportunitatea este o cerinta (dimensiune) a legalitatii. Neindeplinirea conditiilor de oportunitate are drept efect revocarea sau abrogarea acestuia, in timp ce neindeplinirea conditiilor de legalitate duce la anularea sau revocarea sa.
In concluzie, in dreptul administrativ, chiar și atunci cand se recunoaște o anumita inițiativa in elaborarea unor acte administrative, aceasta nu echivaleaza cu o putere discreționara, autoritatea administrativa fiind limitata intotdeanuna in activitatea sa daca nu prin dispoziții exprese, cel puțin prin scopul legii.
SECȚIUNEA 1
Contencios administrativ
Sintagma "contencios" deriva din latinescu "contendo, contendere", care imprima ideea infruntarii prin lupta. In sens metaforic este vorba despre o lupta a unor interese contrarii, dintre doua parți, din care una va ieși invingatoare.28
Contenciosul administrativ este structurat in29:
In sens juridic, termenul de contencios are doua acceptiuni: prima, de activitate menita sa solutioneze un conflict juridic si a doua, de autoritate competenta sa solutioneze asemenea conflicte.
In perioada interbelica contenciosul administrativ era definit ca totalitatea litigiilor nascute intre particulari si administratie cu ocazia organizarii si functionarii serviciilor publice si in care sunt puse in cauza reguli, principii si situatii apartinand dreptului public.30
Contenciosul administrativ prin prisma ierarhiei imaginare a instituțiilor dreptului administrativ reprezinta institutia fundamentala adecvata și forma de garantare a drepturilor și libertaților cetațenilor impotriva administrației publice este substanțiala, așadar se analizeaza in context cercetarea formelor de control asupra administrației publice.31
Sfera de cuprindere a contenciosului administrativ in accepția generala cat și in cea restransa, include litigiile juridice dintre administrația publica și cei administrați, in acest caz numai o parte dintre acestea se soluționeaza de anumite instanțe de judecata potrivit reglementarilor juridice in baza principiilor de drept public, noțiunea de contencios administrativ poate fi prezentata astfel intr-un sens formal, material cat și organic.
Sensul organic in noțiunea de contencios administrativ este ințeleasa de alți autori prin rezolvarea litigiilor de drept, data in competența unor instanțe special investite. Contenciosul administrativ reprezinta una dintre instituțiile fundamentale ale dreptului public, ce a evoluat, in principal, datorita practicii judiciare și doctrinei și apoi a reglementarilor juridice.32
Sensul organic desemneaza instantele judecatoresti carora le revine competenta rezolvarii acestor litigii. In acest sens este conceputa si Legea nr. 554/2004, legea contenciosul administrativ, care reprezinta dreptul pozitiv in aceasta materie.
Intr-un sens mai restrans, notiunea contenciosului administrativ se refera numai la instantele de contencios prevazute de lege. Asa este cazul prevederilor art. 122 alin. (5) din Constitutia din 1991 si art. 135 (1) din Legea 215/2001, legea administratiei publice locale, unde se prevede ca: "in urma exercitarii controlului de catre prefect, asupra legalitatii actelor administrative adoptate sau emise de autoritatile administratiei publice locale ori judetene, acesta le poate ataca in fata instantei de contencios administrativ".
Sensul material al noțiunii de contencios administrativ se axeaza pe subiecte in care au loc litigii sau pe regulile juridice invocate in cauza și aplicarea lor in soluționare.
Sensul formal (organizatoric) al noțiunii de contencios administrativ se refera la organele de jurisdictie care sunt competente sa solutioneze respectivele litigii.
Evoluția contenciosul administrativ reprezinta una dintre instituțiile fundamentale ale dreptului public, deoarece practica judiciara precum și doctrina a fost reglementata juridic.
Majoritatea autorilor33 de drept administrativ disting doua categorii de contencios administrativ:
1. Contenciosul administrativ de anulare prin care instanta de contencios administrativ poate sa anuleze sau sa modifice un act administrativ emis cu nerespectarea conditiilor prevazute de lege sau poate sa oblige o autoritate publica sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. In acest caz instanta de contencios nu este competenta sa rezolve si problema repararii daunelor, aceasta problema revenind, in cadrul unui litigiu separat, instantelor de drept comun.
2. Contenciosul de plina jurisdictie prin care instanta de contencios administrativ poate sa anuleze sau sa modifice un act administrativ emis cu nerespectarea conditiilor prevazute de lege sau poate sa oblige o autoritate publica sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege si totodata, sa procedeze si la repararea daunelor cauzate. Cererea pentru despagubiri se poate formula, fie in cadrul actiunii initiale, fie separat, dupa cum la data introducerii actiunii, ii era sau nu cunoscuta paguba sau intinderea ei.
Contenciosul administrativ roman a cunoscut mai multe perioade ce au determinat schimbari in actele administrative ce fundamentau contenciosul administrativ precum și evoluția contenciosului administrativ in ceea ce privește viața sociala și viața politica a țarii.
In concluzie putem spune ca instituția contenciosului administrativ este prezentata ca fiind o instituție fundamentala in statul de drept, totodata reprezinta instrumentul fundamental prin intermediul caruia administrații se pot apara de abuzurile administrației.
SUBSECȚIUNEA 1.1
Contencios administrativ organizat prin Legea nr. 29/1990
In țara noastra contenciosul administrativ prezinta o evoluție istorica aparte fiind determinata de schimbarile care au intervenit in istoria țarii noastre.
Relansand tradiția noțiunii de contencios administrativ din perioada interbelica, constatam elemente noi reglementate prin lege, astfel pentru prima data se constata desființarea Consiliului de Stat și se creaza in cadrul instanțelor judecatorești departamente specializate de contencios administrativ, inițial la nivelul tribunalelor județene și Curții Supreme de Justiție și ulterior la nivelul Curții de Apel.
Un element fundamental in contencios administrativ , cum am putut deja constata il reprezinta principiul legalitații, potrivit caruia actele administrative trebuie emise și adoptate in confomitate cu legislația in vigoare.
Legea nr.29/1990 reinterpretata in lumina Constitutiei din 1991, a constituit pana recent sediul general de rang legal al materiei contenciosului administrativ. In urma criticilor exprimate de doctrina si de practicieni legate de faptul ca, desi Constitutia impunea adoptarea unei legi organice a contenciosului administrativ, aceasta s-a lasat asteptata mai mult de 12 ani, la sfarsitul anului 2004, a fost adoptata Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prima lege organica a contenciosului administrativ roman, si care constituie in prezent sediul materiei contenciosului administrativ, ca lege generala.
Legea nr. 554/2004 abroga in mod expres legea generala a contenciosului administrativ in art. 31, nu și soluțiile derogatorii sub aspectul competenței, a termenelor, etc. prevazute de legile speciale.
Reglementarea Legii nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi specifice34:
a) contencios de plina jurisdicție - instanța poate obliga la emiterea, anularea actului administrativ și totodata sa oblige la despagubiri;
b) in principiu pe cale de acțiune judiciara se poate realiza un control direct fața de actul administrativ propriu-ziscat și fața de actul administrativ asimilat;
c) actul administrativ care a fost atacat in instanța sa fie numai al unei autoritați administrative;
d) constatarea reglementarii procedurii prealabile privind introducerea acțiunii la instanța de contencios administrativ și adresarea autoritaților emitente, autoritaților ierarhic superioare pentru a inlatura actul ilegal și sa repare eventuala paguba;
e) gradele de jurisdicție ale contenciosului administrativ sunt fondul și recusrul și sunt date in competența departamentelor de contencios administrativ;
f) actele administrativ jurisdicționale pot fi atacate in instanța, excepție fac cele din domeniul fiscal și contravențional; doar dupa epuizarea cailor de administrativ - jurisdicțional;
g) formularea acțiunii in justitție poate fi conceputa și personal impotriva funcționarului autoritații parate, și poate fi obligat la plata daunelor, solidat cu autoritatea administrativa;
h) in cazul cererii admise, instanța va hotara asupra daunelor materiale și morale, este pentru prima data cand legislația romaneasca prevede in mod expres raspunderea pentru daune morale.
Aceste trasaturi specifice contenciosului administrativ constituite prin Legea nr. 29/1990 reprezinta o importanța deosebita pentru construcția statului de drept in țara noastra.
Instrumentul eficace pentru curmarea eventualelor abuzuri din partea autoritaților publice, o face Legea nr. 29/1990 prin care creaza mijloace de restabilire a legalitații incalcate, de repunere in drepturi precum și de sancționare a celor care folosesc abuziv competența pe care o au, in emiterea actelor administrative.
Tipuri de contencios administrativ
Din perspectiva doctrinei, in materia de contencios administrativ distingem contenciosul administrativ obiectiv și subiectiv, cel obiectiv exprima ansamblul de norme juridice existente ca fiind independente de subiectele raportului juridic, mai concret, atunci cand ele apar cu drepturi și obligații determinate, și care decurg din dreptul obiectiv; contenciosul administrativ subiectiv are la baza subiectul activ al raportului juridic, de a pretinde subiectului pasiv sa savarșeasca o anumita acțiune sau abținerea de la savarșirea unei acțiuni.
Temeiul juridic al contenciosului administrativ subiectiv este descris in dispozițiile art. 48, alin. (1) din Constituția Romaniei precum și in Legea nr. 29/1990, art. 1 privind contenciosul administrativ.
Amintim faptul ca in contencios administrativ in anulare, instanța poate anula sau modifica un act administrativ emis, iar contenciosul de plina jurisdicție, instanța de contencios este competenta sa anuleze sau sa modifice actul administrativ atacat, obliga autoritatea publica sa rezolve cererea ce face referire la un drept recunoscut de lege și poate repara daunele cauzate.
Contenciosul administrativ instituit prin Legea nr. 29/1990 cuprinde dispoziții adecvate, in practica, cererile celor vatamați in drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse de instanța de judecata deoarece judecatorii soluționau aceste conflicte juridice și erau alesi de catre consiliile populare, care adoptau sau emiteau acte administrative care vatamau drepturile celor care cereau instanțelor judecatorești anularea acestor acte.35
Rolul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 face din aceasta un mijloc de control al legalitații și oportunitații activitații autoritaților administrației publice de catre instanțele judecatorești.
Din punct de vedere al conținutului, doctrina din perioada interbelica prezinta noțiunea de contencios in anulare asemanator cu cea folosita in Franța, ia contenciosul de plina jurisdicție se caracterizeaza prin puterea judecatorului, decizia judecatorului nu se limiteaza doar la anularea actului, el poate ordona și masuri cum ar fi recunoașterea unui drept subiectiv, reformarea unui act administrativ, etc., in conluzie putem spune ca ne aflam in prezența unui contencios de plina jurisdicție atunci cand puterile judecatorului sunt depline.
Controlul legalitații actelor administrative in contextul contenciosului administrativ precum și apararea drepturilor particularilor (persoane fizice și juridice) se realizeaza de catre instanțele judecatorești, cat și de instanțele de drept comun.
Litigiile sunt de competența instanțelor judecatorești de contencios administrativ, prevazute conform Legii nr. 29/1990, in care orice persoana daca se considera vatamata in drepturile sale printr-un act administrativ, poate cere instanței de judecata rezolvarea cererii referitoare la un drept recunoscut de lege.
Specificitatea administrației publice privind organizarea justiției administrative s-a apreciat și s-a pus in valoare crearea unei jurisdicții distincte, asfel incat a fost adoptata soluția dualitații de jurisdicție și anume, litigiile dintre particulari și administrație sunt date in competența tribunalelor administrative aflate in afara puterii judecatorești, dar in care se situeaza cadrul puterii executiv - administrative, asfel incat aceasta se bucura de o sfera larga de autonomie funcționala.36
Numai actele administrative fac obiectul acțiunii de contencios administrativ, actele juridice produc, nasc, modifica și sting efectele juridice. Fondul si recursul sunt doua grade de jurisdicție in cadrul contenciosului administrativ și sunt in competența departamentelor de contencios administrativ și fiscal.
Actiunile in contencios administrativ se pot formula și impotriva funcționarului autoritații parate, obligat fiind de plata daunelor in mod solidar cu autoritatea administrativa.
De menționat este faptul ca Constituția Romaniei din 1991 schimba, sub anumite aspecte, concepția fundamentala asupra sferei contenciosului administrativ, Legea nr. 29/1990 fiind implicit modificata, intrarea in vigoare a noii Constituții inseamna debutul unei noi perioade in contencios administrativ.
Ca o concluzie privind cele menționate mai sus, rezulta ca prin contenciosul administrativ, ințelegem formele de control a legalitații actelor administrative, exercitate la cerere celor care se considera vatamați in drepturile lor recunoscute de lege, atat de instanțele judecatorești cat și de instanțele de drept comun precum și de organele jurisdicționalecare funcționeaza in cadrul administrației publice.
SECȚIUNEA 2
Procedura prealabila sesizarii instanței de contencios administrativ
Recursul administrativ
Procedura contenciosului administrativ poate fi detailata pe faze, și anume: o faza in care procedura prealabila se sesizeaza instanței competente, iar in cea de a doua faza in care procedura prealabila se face in fața instanței de contencios administrativ.
Avantajul in cadrul procedurii prealabile pentru reclamant il constituie organul administrației de stat emitent al actului administrativ sau organul ierarhic superior al acestuia prin verificarea legalitații și dispunerea actului administrativ atacat, cat și oportunitatea actului administrativ; de menționat aici ca, instanțele judecatorești nu se pot pronunța decat numai asupra legalitații actului atacat in justiție.
Procedura in fata jurisdictiei administrative analizand-o din perspectiva sistemului francez, se remarca faptul ca aceasta procedura este inchizitoriala, secreta și scrisa, nu sunt suspensive recursurile, astfel incat deosebirea de procedura in fața justiției judiciare, care este acuzatorie publica și orala.37
Procedura prealabila a fost conceputa pentru a oferi celui interesat mijloacele legale necesare pentru apararea unui drept recunoscut de lege, nicidecum pentru a i se limita sau ingreuna accesul la justiție.38
Procedura prealabila, discutata ca fiind una din conditiile introducerii actiunii in contencios administrativ, are caracter obligatoriu, adica instanta de contencios administrativ va putea sa respinga actiunea ca fiind prematur introdusa, daca reclamantul nu a sesizat, mai intai, autoritatea administrativa emitenta sau care trebuia sa emita actul.
De menționat este faptul ca in cadrul procedurii prealabile nu se mai aplica ațiunile in contenciosul administrativ introduse de prefect, in exercitarea dreptului sau de control al legalitații actului administrativ, adoptate sau emise de catre consiliile locale, primari, consiliile județene, deoarece prefectul nu exercita acțiuni in interes propriu (ca persoana fizica), privind nesocotirea unui drept subiectiv, prefectul exercita acțiunea ca autoritate publica administrativa pentru a apara interesele publice, de aici desprindem ca o concluzie ca prefectul are o obligație de la care nu se poate abate.
Opiniile criticilor privind recursul administrativ prealabil, fac referire la aceasta cale de atac ca ar fi inutila, nepotrivita și chiar obstrucționista, insa ea reprezinta realitatea recursului administrativ ce nu poate fi negata; Legea nr. 554/2004 stabilește in mod clar și evident in toate cazurile in care se intenteaza o acțiune in contencios administrativ, ca trebuie efectuata procedura prealabila administrativa.
Recursurile administrative sunt definite in doctrina administrativa ca fiind acele recursuri adresate autoritaților publice administrative, și pentru a contesta legalitatea și oportunitatea actului administrativ.39
Clasificand recursurile administrative, observam ca sunt de mai multe categorii:
recursul grațios - ce privește autoritatea administrativa emitenta actului vatamat de drepturi;
recursul ierarhic - ce privește autoritațile ierarhic superioare celei care a emis actul.
Controlul administrativ intern este declanșat de recursul grațios, iar controlul administrativ extern ierarhic declanșeaza recursul ierarhic. Astfel spus, autoritatea administrativa emitenta se bucura de autonomie deoarece nu are superior ierarhic, atunci recursul administrativ poate imbraca forma de "recurs tutela administrativa", acest recurs se adreseaza celor care exercita tutela administrativa asupra acelei autoritați autonome.
SUBSECȚIUNEA 1
Recursul grațios
Recursul grațios este un recurs introdus inaintea autoritații care a emis actul administrativ, nu se prezinta sub o forma speciala, recursul este prezentat in scris și ne arata eroarea autorul actului administrativ, solicitandu-se astfel modificarea sau anularea actului administrativ.
Teoria generala a recursului administrativ prezinta o perspectiva a unui recurs prealabil obligatoriu, prevazut de lege in care el condiționeaza admisibilitatea acțiunii in contencios administrativ
Legea nr. 554/2004 prevede ca neindeplinirea procedurii prealabile atrage respingerea acțiunii ca fiind inadmisibila, reclamantul trebuie sa formuleze reclamația administrativa prin care cere anularea actului, in termenul legal, daca nu se face formularea cererii se stinge dreptul subiectiv al reclamantului.
Legea cadru, prevede curgerea termenului de recursul grațios precum și descrierea unor aspecte, cum ar fi: comunicarea refuzului nejustificat și tacerea administrativa, emiterea și comunicarea actului administrativ.
Aspectul privind emiterea și comunicarea actului administrativ are in vedere declanșarea procedurii prealabile in care nu este suficient doar emiterea lui, ci este necesar sa fie și comunicat celui interesat.
Comunicarea trebuie facuta formal celui interesat deoarece simpla luare la cunoștința de catre cel interesat (comunicare verbala, directa, publicare act individual)40 despre actul administrativ emis de la funcționarii publici sau intr-o audiența, nu este suficienta pentru a determina curgerea termenului.
Pentru ca scopul legii sa fie atins, comunicarea poate fi facuta atat de autoritatea administrativa publica emitenta cat și de organul subordonat sau superior acestuia.
Comunicarea actului administrativ de face direct destinatarului, exista și anumite situații cand cel vatamat prin actul administrativ nu este destinatarul actului, cu un terț, fapt pentru care actul administrativ nu-i este comunicat.
Aspectul comunicarii refuzului nejustificat, determina derularea termenului de recurs grațios, constand in, refuzul nejustificat al autoritații administrative privind emiterea actului administrativ precum și rezolvarea cererii cu privire la un drept recunoscut de lege.
Esențial este faptul ca, in speța putem vorbi de refuzul autoritații de a elibera autorizația de demolare a unei construcții edificate pe terenul care s-a stabilit o servitute de trecere, motivul ca drumul de trecere nu mai este necesar reclamantului, este nejustificat, astfel putem preciza ca exercițiul servituții stabilite prin hotarare judecatoreasca nu este cenzurabil de autoritațile administrative.
Menționam astfel ca prin aceasta acțiune se solicita emiterea unei autorizații de demolare a unei contrucții edificate de o alta persoana fara autorizație pe un teren ce este considerat servitute de trecere.
Comunicarea prin tacere administrativa reprezinta curgerea termenului de resurs grațios.
Potrivit legii cadru, se considera refuz nejustificat soluționarea cererii ce face referire la un drept recunoscut de lege și faptul ca nu se raspunde petiționarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca legea nu prevede alt termen legal.
Tacerea administrativa (refuzul nejustificat ce rezulta din soluționarea cererii in termenul legal), prezinta un caracter implicit, ce rezulta din obținerea administrației publice de a acționa sau de a raspunde in vreun fel, termenul de sesizare va curge din momentul expirarii termenului de raspuns la cererea inițiala, conform Legii nr. 554/2004, art. 5, alin. (1).
Se considera recurs grațios introdus, atunci cand se face expedierea prin poșta al primirii mesajului de poșta electronica (e-mail) sau al inregistrarii direct la sediul autoritații publice - consemnarea in scris a reclamației verbale.
Recursul grațios trebuie consemnat in scris pentru a se putea face dovada efectuarii lui.
Daca recursul grațios nu se consemneaza in scris, acesta ar face dovada mai dificila dar nu imposibila, mai ales daca autoritatea publica parata nu se opune acestui recurs grațios neconsemnat.
Conținutul recursului administrativ se face conform legislației in vigoare prin precizarea datelor de identitate ale petentului și semnatura acestuia, petițiile nesemnate (anonime) atrag dupa sine clasarea.
Din punct de vedere al obiectului, recursul prealabil determina noțiuni de legalitate cat și probleme de oportunitatea a actului administrativ, el se poate intemeia atat prin vatamarea unui drept subiectiv cat și prin vatamarea unui interes legitim.
In general, autoritatea publica care a emis actul administrativ atacat, are competența de a soluționa recursul prealabil obligatoriu.
Daca vorbim despre un particular care din greșeala indreapta reclamația catre un alt organ decat cel emitent, atunci autoritațile publice se sesizeaza cu o petiție sau reclamației greșit indreptata au obligația de atrimite in termen de 5 zile, autoritații competente pentru a o soluționa.
In cazul in care autoritatea publica sesizata cu rezolvarea petiției constata ca, organul competent care o soluționeaza a fost desființat, va inainta petiția organului care i-a preluat atribuțiile, in cazul in care nu exista un organ va informa petentul despre aceasta și raspunsul este considerat legal. Pentru cele menționate mai sus ,daca autoritatea publica nu face eforturi necesare pentru a informa despre organul competent și nu trimite acestuia petiția, va raspunde pentru nesoluționarea ererii in termenul legal.
Recursul administrativ prealabil are un termen de 30 de zile prevazut in Legea nr. 554/2004, insa acest termen poate fi prelungit de conducatorul autoritații sau instituției publice cu 15 zile numai daca se cere o cercetare amanunțita, fara a se preciza un lucru important, particularul trebuie informat despre prelungire. (O. G. nr. 27/2002)
SUBSECȚIUNEA 2
Recursul ierarhic
Recursul ierarhic este facultativ spre deosebire de recursul grațios obligatoriu. Sesizarea organului ierarhic superior poate fi exercitata inainte de recursul grațios cum ar fi:
in timpul derularii termenului de raspuns;
dupa expirarea termenului de soluționare a recursului grațios (30 zile).
Recursul ierarhic urmarește a pune in funcțiune puterea ierarhica, iar sfera de aplicare a recursului ierarhic nu vizeaza decat actele emise de organele administrative care au organe superioare ierarhice.
Menționam ca, prin instituirea principiului constituțional și legal al autonomiei locale și al descentralizarii serviciilor publice, sfera de aplicare a recursului s-a restrans considerabil, deoarece autoritațile administrative publice teritoriale nu au organe ierarhice superioare, astfel incat actele administrative nu pot exercita controlul și recursul administrativ ierarhic.41
Precizam ca exista autoritați administrative centrale autonome care dețin organe ierarhic superioare (ministerele, organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor) și ale caror acte pot fi controlate pe calea recursului administrativ ierarhic.
In literatura de specialitate exista opinii cu privire la termenul in care poate fi introdus un recurs ierarhic și anume: "comitent, la un termen posterior celui la care a fost introdus recursul gratios, ori dupa ce s-a primit raspunsul nefavorabil din partea emitentului .42
Din contextul legii, nu se desprinde sesizarea prioritara a autoritaților emitente, ci doar obligativitatea sesizarii acesteia, astfel spus, autoritatea superioara poate fi sesizata concomitent, nu numai ulterior autoritaților emitente, dar cu condiția de a se respecta termenul de 30 zile prevazut de lege.
Daca reclamația organului emitent trebuie inregistrata in termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ atacat, recursul ierarhic nu se introduce intr-un termen determinat de lege43, recursul ierarhic se introduce in termenul de prescripție, actuala lege a contenciosului administrativ prevede un termen de 1 an de zile.
Fața de cele prezentate mai sus, critica nu a intarziat, deoarece termenul de raspuns la recursul grațios a expirat și incepe sa deruleze termenul de sesizare a instanței. Daca termenul recursului ierarhic prevazut de lege este maxim de 1 an, atunci are loc o repunere in termen de sesizare a instanței, nu o prorogare a acestuia, acestea duc la inaceptabilitate.44
Respectarea și efectuarea stricta a termenelor imperative existente recursului ierarhic, se face la recursul grațios și cel de sesizare a instanței de 30 de zile, și doar subsidiar cel mare de 1 an.
Nerespectarea termenelor imperative atrag dupa sine decaderea din drepturi de a sesiza instanța, doarece termenul de recurs grațios sau sesizarea instanței reprezinta intervale de timp in efectuarea recursului ierarhic.
Organul ierarhic superior se poate sesiza și dupa primirea rezolvarii nefavorabile din partea organului competent, sesizarea poate avea o limita implicita și explicita. Limita explicita consta in termenul scurs de 1 an de zile de la comunicarea actului administrativ. Limita implicita consta in faptul ca intre primirea soluției de la organul emitent și sesizarea organului administrativ ierarhic superior nu pot trece mai mult de 30 de zile, in termenul menționat daca nu s-a plans și organul administrativ ierarhic superior atunci petiționarul are obligația sa sesizeze instanța de judecata.45
In literatura de specialitate, exista situații de sesizare a organului ierarhic superior precum și efecte juridice asupra termenului de sesizare a instanței, descrise de mai toți autorii, cum ar fi:
o daca recursul grațios și cel ierarhic se efectueaza impreuna, termenul de sesizare a instanței va curge din momentul primirii raspunsului la recursul ierarhic;
o daca dupa termenul de recurs grațios, se efecueaza și recursul ierarhic, atunci soluția este aceași;
o in cazul in care recusrul ierarhic este exercitat dupa primirea raspunsului organului emitent, termenul de sesizare a instanței a inceput sa curga anterior și este prorogat pana la primirea raspunsului de la organul ierarhic superior. In ceea ce privește soluționarea recursului ierarhic determina curgerea unui nou termen de sesizare a instanței, de 30 de zile.
Reclamația care se face numai organului ierarhic superior, semnificația sesizarii are in vedere declanșarea controlului ierarhic, fapt pentru care o eventuala rezolvare favorabila ar stinge litigiul, iar o rezolvare nefavorabila nu ar conferi dreptul de a acționa in justiție, fiindca procedura prealabila nu a fost indeplinita. Astfel spus, recursul ierarhic daca se efectueaza singur nu prezinta semnificația exercitarii procedurii prealabile.
Problema refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ in cazul recursului ierarhic poate fi rezolvata doar prin indrumari date de organul superior celui inferior, de specificat atunci cand organul inferior deține competența exclusiva de a emite acel act administrativ.46
Atunci cand recursul grațios și cel ierarhic sunt concomitente, termenul de sesizare a instanței intra cu data ultimului raspuns primit, precizandu-se ca acesta vine de la superiorul ierarhic și ca necesita o perioada mai mare de timp pentru soluționare.
