Functionarul public european - principii de drept, delimitari conceptuale

Universitatea ,,Valahia'' din Targoviste

Master la Administratie Publica Europeana

Functionarul public european -

principii de drept, delimitari conceptuale

Functionarul public european

Capitolul I. Introducere

Functia publica poate fi definita ca "ansamblu de atributii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si in executarea legii, atributii pe care le indeplineste o persoana fizica angajata intr-un organ al administratiei publice si care are obligatia legala de a indeplini aceste atributii ale administratiei publice".

Fiecare functie publica se caracterizeaza prin anumite trasaturi, dar tuturor functiilor publice le sunt comune urmatoarele:

-    functia publica reprezinta un complex de drepturi si obligatii care sunt obligatorii pentru persoana investita;

-    functia publica are caracter de continuitate;

-    functia publica nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este rezultatul unui act unilateral de vointa prin investirea legala ce i se acorda persoanei care exercita functia;

-    functia publica este accesibila tuturor cetatenilor, in conditiile legii.

La nivel comunitar exista in principal doua dimensiuni de continut cu privire la notiunea de "functie publica". Astfel, in cadrul Comunitatilor Europene - C.E.-, intalnim functionari care isi desfasoara activitatea potrivit unor norme speciale alcatuind dreptul functiei comunitare europene, astfel incat, in primul rand se are in vedere dimensiunea normativa - statutara, fiind vorba despre "Statutul agentilor comunitari". Fuziunea Comunitatilor, a reusit sa antreneze in egala masura, unificarea functiilor comunitare si regimul de privilegii si imunitati, prin adoptarea unui statut care a influentat regimul actual al functiei publice comunitare reunind functionari si agenti aflati in serviciul institutiilor comunitare si altor organisme de la periferia C.E.

In al doilea rand se vorbeste despre latura administrativa a functiei publice, adica despre activitatea de administrare a Comunitatilor Europene, fiind vorba despre acceptiunea de administratie europeana din perspectiva structural organica. Comunitatile Europene odata create, au produs modificari: unele in directia renationalizarii, altele - in directia integrarii. Intrucat CECA, CEE si EURATOM au fost infiintate succesiv, au existat 3 grupuri de reprezentati cu statut diferit, supusi unor regimuri diferite.

Pe de o parte personalul institutiilor comunitare era supus unor protocoale privind privilegiile si imunitatile care le erau incidente, pe de alta parte li se aplicau un regim conventional, apoi statutar, propriu fiecarei comunitati. Diferenta de regim dintre functionarii celor 3 comunitati, consta in esenta in ierarhia diferita a gradelor, in diferenta de nivel al remuneratiilor - mai mic cu 3% -, iar regimul de pensionare era mai riguros reglementat. Tratatul de fuzionare - Bruxelles: 8 aprilie 1965 - instituind un Consiliu unic si o Comisie unica a Comunitatilor Europene (art.24), a unificat functia publica a celor trei Comunitati, fiind supusa unui text unic, iar prin Regulamentul din 29.02.1968 a fost elaborat « Statutul functionarilor Comunitatilor Europene si regimul aplicabil altor reprezentanti ». La Tratatul de fuziune[1] a fost anexat Protocolul asupra privilegiilor si imunitatilor. Astfel, a fost impusa stabilirea unui regulament al personalului - unic si comun tuturor institutiilor comunitare.

Statutul grupeaza principalele probleme pe care le presupun conditiile juridice ale salariatului. Acest document a suferit recent o modificare masiva, noile reglementari intrand in vigoare la 1 mai 2004, odata cu aderarea la uniunea Europeana a celor 10 noi membrii. Dat fiind insa posibilele probleme ce pot deriva din schimbarea dintr-o data a unui asemenea cadru normativ s-a optat pentru o perioada de tranzitie de doi ani de zile. Aceasta perioada de tranzitie s-a incheiat pe 30 aprilie 2006.

Conform art. 1 din Statut "Este functionar al Comunitatilor, in sensul prezentului statut, orice persoana care a fost numita in conditiile prevazute de statut intr-o functie permanenta intr-una din institutiile comunitare printr-un act scris de autoritatea investita cu putere de numire din aceasta institutie". In functie de natura si nivelul functiilor carora le corespund, functiile europene sunt de doua feluri:

- functii administrative - Administratorii se pot ocupa de domenii variate in cadrul procesului bugetar si legislativ al Uniunii, de la coordonarea politicilor economice ale statelor membre, participarea la negocierile cu statele terte, ajutor in buna desfasurare a politicii agricole comune sau asigurarea ca legislatia comunitara se aplica si este interpretata uniform in toti cei 27 de membrii ai Uniunii.

- functii de asistenta - Asistentii joaca un rol primar in managementul intern al institutiilor comunitare, mai ales in ceea ce priveste partea de afaceri bugetare si financiare, munca de personal sau de secretariat. Si ei pot avea un rol in implementarea politicilor specifice diferitelor domenii ale Uniunii sau pot fi responsabili pentru munca de secretariat asigurand o buna operare administrativa a unitatilor in care lucreaza^[2].

Capitolul II.  Principiile dreptului functiei publice europene

Principiile dreptului functiei publice europene sunt acele idei calauzitoare care guverneaza intreaga activitate a functionarilor europeni si care trebuiesc avute in vedere in momentul interpretarii oricarei reguli normative adoptate de o institutie sau un organism european. Aceste principii sunt, pe de o parte, comune cu celelalte ramuri ale dreptului comunitar in general (cum ar fi principiul subsidiaritatii, principiul egalitatii, non-discriminarii etc.) dar si principii specifice reglementarii functiei publice europene (de exemplu principiul concursului public si principiul disperisiei teritoriale).

In democratiile europene, recrutarea functionarilor publici, impartiali si cu o inalta calificare, este unul dintre rolurile esentiale ale institutiilor, recrutarea facandu-se, in general, pe baza urmatoarelor principii:

1.Principiul egalitatii la acces

Principiul egalitatii este un principiu general al dreptului contemporan, toate disciplinele juridice acordand atentie cuvenita respectarii egalitatii indivizilor, pornind de la ideea ca toti suntem egali si avem drepturi egale.

Principiul egalitatii la acces figureaza in Declaratia Drepturilor Omului si Cetateanului din 1789, si este reluat in art. 21 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului[3]. Sunt interzise in acest fel restrictii si discriminari fondate pe sex, religie, rasa, opinii. Singurele limitari acceptate sunt cele referitoare la nationalitate, moralitate, conditii de varsta si aptitudini psihice.

Toate constitutiile scrise ale tarilor Uniunii Europene consacra principiul egalitatii in fata legii si, cu exceptia constitutiilor Danemarcei si a Republicii Irlanda, toate prevad principiul accesului egal la functiile publice. In situatia celor doua exceptii principiul nu este neglijat insa de intreaga legislatie statala, el fiind inserat in acte normative speciale care completeaza sfera normelor constitutionale.

Egalitatea accesului la functiile publice trebuie inteleasa ca o egalitate de tratament a aspirantilor la functia publica, faptul ca fiecare stat impune o serie de conditii speciale pentru a accede la functia publica nu are semnificatia incalcarii principiului general al liberului acces. Esenta principiului general este respectata, caci toti cei care indeplineasc criterii initiale de selectie sunt suputi la o competitie ce va determina cat mai obiectiv cu putiinta pe ocupantul functiei in joc.

Principiul egalitatii in accesul la functia publica a fost reglementat ca o reactie impotriva promovarii pe criteriul rangului de noblete. Se considera ca intre tarile uniunii, Germania este prima care a reglementat acest sistem al promovarii si accesului la functia publica pe criteriul ,,merituozitatii''. Reglementarea din dreptul german ofera chiar sansa celui respins in competitia pentru ocuparea functiei publice de a uza de dreptul de recurs.

Principiul liberului acces la functia publica si principiul concursului sau al meritului pentru ocuparea functiei sunt in acelasi timp principii complementare, dar si contradictorii.

Toate constitutiile tarilor membre ale Uniunii Europene consacra principiul egalitatii in fata legii si majoritatea consacra principiul accesului egal la functiile publice. Cele doua exceptii, Damenarca si Republica Irlanda, consacra acest principiu prin lege speciala. De asemenea, toate legislatiile nationale din Europa Unita consacra, fie prin constitutie fie prin alte acte normative, principiul ocuparii functiilor publice prin concurs, precum si o serie de conditii prealabile inscrierii, ceea ce face ca ideea egalitatii accesului sa aiba mai mult o semnificatie politico- morala decat tehnico-juridica.

Egalitatea accesului sub aspect juridic trebuie inteleasa mai mult ca o egalitate de tratament din partea legiuitorului si a autoritatilor, ca o egalitate a sanselor si a conditiilor. In competitie pot intra toti cei care indeplinesc conditiile, urmand a fi ales dintre toti ocupantul cel mai merituos Pentru tara nostra, principiul egalitatii de acces la functia publica deriva din principiul egalitatii in drepturi a tuturor cetatenilor si este consacrat expres de prevederile statutare ale functiei publice.

2. Principiul concursului public

Accesul la o functie publica presupune de cele mai multe ori o modalitate de selectie dintre candidatii aspirantii la functia respectiva. Concursul este modalitatea nediscriminatorie la care se face apel pentru selectia functionarilor, procedura de derulare a concursurilor fiind stabilita prin legi speciale ale fiecarui stat membru al Uniunii Europene.

Franta si Spania sunt tari care procedeaza la asemenea modalitate de recrutare pentru

aproape toate posturile din administratia publica. In Franta exista si prestigioasa scoala de

pregatire a inaltilor functionari publici 'Ecole Nationale d'Administration', care asigura selectia elitelor, iar mai apoi formarea lor solida pentru integrarea in posturi cheie de functionari publici.

Italia admite de asemenea acest principiu, dar acesta se aplica intr-un numar redus de domenii, printre care diplomatia si magistratura. In Marea Britanie si Belgia, evaluarea capacitatii candidatilor se face prin organisme indepedente. In Germania, candidatii trebuie sa urmeze un curs de formare inainte de a solicita un post in functii publice. In Franta si Germania, functia publica este vazuta ca o forta independenta care asigura "continuitatea statului". Aceasta actioneaza ca mediator intre stat si societate si garanteaza respectul interesului public.

In Marea Britanie, functionarii publici sunt considerati ajutoare credincioase ale guvernului, ales in mod democratic. Desigur, ministrii au o oarecare putere discretionara in numirea inaltilor functionari direct subordonati lor, iar modalitatea concursului combina probele teoretice cu probe practice, care constau adesea in perioade de exercitare efectiva a sarcinilor aferente postului respective, cu titlu de perioada de proba.

In Romania, recrutarea si promovarea functionarilor publici face obiectul de reglementare a Statutului functionarului public, legea reglementand in art. 4 atat principiul accesului liber cat si principiul ocuparii functiei publice si selectarii functionarilor exclusiv pe criteriul competentei.

Dupa cum se arata in doctrina comparata, modalitatile de examinare a candidatilor, deci de desfasurare a concursurilor, difera de la teste teoretice pana la testele practice sau chiar teste de personalitate.

Pentru dreptul roman, Hotararea de Guvern nr. 1098/2001 prevede ca organizarea concursului pentru ocuparea unei functii publice trebuie sa aiba in vedere sustinerea unei probe scrise si a unui interviu, nota finala fiind data de media aritmetica a notelor finale acordate la cele doua probe.

Normele metodologice cu privire la desfasurarea concursului pentru ocuparea unei functii publice in tara noastra interzic intrebarile referitoare la opiniile politice ale canditatului, activitatea sindicala, religie, etnie, sex, stare materiala, origine sociala, dar ingaduie ca in cadrul interviului sa se poata testa, daca este cazul, cunostintele de limba straina si cele de operare (programare) pe calculator.

In baza principiilor generale ale dreptului cu privire la aparare, dreptul la contestatie si principiul contradictorialitatii, rezultatul deliberarii Comisiei de examinare poate fi contestatin termen de 5 zile de la data afisarii rezultatelor. Comisia de contestatii trebuie sa se pronunte in trei zile cu privire la plangerea candidatului nemultumit de rezultatul concursului pentru ocuparea functiei publice iar in cazul respingerii contestatiei, candidatul se poate adresa instantei de contencios administrativ, in conditiile legii.

3. Principiul independentei

Acest principiu este reglementat expres in expunerea de motive pentru adoptarea Regulamentului nr. 259/1968 al Consiliului CEE, EURATOM si CECA si reiterat in numeroase dintre regulamentele de organizare si functionare ale institutiilor comunitare.

In concret, principiul independentei are in vedere faptul ca un functionar comunitar nu este in slujba statului a carui cetatenie o poarta, ci trebuie sa actioneze doar in vederea atingerii idealurilor comunitare, in calitate de cetatean european. Astfel, spre exemplu, membrii

Consiliului Guvernatorilor Bancii Centrale Europene trebuie sa actioneze independent si nu ca reprentanti ai tarilor din care provin, in toate deciziile pe care le iau cu privire la politica monetara in zona euro. Acest principiu trebuie respectat in ciuda faptului ca din 18 membri ai Consiliului, 12 sunt reprezentantii bancilor centrale nationale si, prin urmare, ar putea fi inclinati sa decida in conformitate cu interesele statului din care provin.

Independenta functionarului nu inlatura insa elementele raportului de autoritate in care el se gaseste fata de institutia sau autoritatea pestru care desfatoara activitate.

4. Principiul competentei

Principiul competentei poate fi analizat dintr-o perspectiva dubla:

- mai intai, compententa poate fi privita drept element component al functiei publice, adica drept indrituire recunoscuta prin norme juridice functionarului de a avea o anumita misiune si de a dispune de puterea de-si indeplini sarcinile;

- iar in al doilea rand, principiul competentei se refera la obligatia functionarului de a proba inalte calitati profesionale si morale, conforme cu postul ocupat si cu misiunile atribuite acestuia.

Apreciem ca principiul competentei se aplica in dreptul european in ambele acceptiuni atribuite termenului de competenta, activitatea functionarilor europeni fiind

determinata de limitele descrise de cadrul normativ aferent functiei respective dar si de obligatia de a proba inalte competente morale si profesionale.

5. Principiul randamentului

Pentru activitatea functionarilor publici acest principiu are o conotatie practica puternic reliefata de evaluarea periodica la care este supusa activitatea functionarilor. Misiunea concreta pe care o are de indeplinit functionarul public in general, si functionarul european in particular, presupune asumarea unei cariere profesionale, in sensul obligatiei functionarului de a se perfectiona, de a indeplini sarcinile de serviciu intr-o maniera cat mai corecta si de a realiza anumiti parametri de calitate si de rentabilitate a lui pe postul pe care il ocupa.

Recunoasterea realizarii sarcinilor de serviciu la un nivel corespunzator are loc prin dezvoltarea carierei functionarului, prin avansarea lui intr-un esalon superior, gradatie superiorara, grad sau categorie mai bine cotata.

6. Principiul integritatii

Integritatea functionarului este strans legata de moralitatea acestuia, adica de respectarea regulilor de conduita care se situeza mai curand in registrul etic si al buncei cuviinte decat in latura strict normativa a relatiilor de serviciu. Calitatea de functionar presupune in acelasi timp investirea individului cu putere sau autoritate publica, dar si obligatia acestuia a de respecta pe cei in slujba carora lucreaza.

Tocmai pentru a se contura mai bine obligatia de integritate a functionarilor europeni, a fost adoptat relativ recent un cod de conduita etica a functionarilor Comisiei Europene, cod transpus si in legislatia interna romana[4] .

Integritatea functionarilor este privita in primul rand ca o obligatie generala a acestora de a se abtine de la orice conduita contrara valorilor etice si morale, dar si ca obligatie particulara a lor de a nu savarsi fapte incriminate de legea penala drept infractiuni de coruptie.

7. Principiul disperisiei teritoriale

Principiul dispersiei teritoriale a functionarilor europeni are semnificatia acoperirii, pe cat posibil, a locurilor din administratia europeana pe criteriul reprezentarii tuturor zonelor geografice ale statelor membre. Reprezentarea cetatenilor uniunii trebuie sa se realizeze la nivelul institutiilor comunitare cat mai corect, ceea de impune in mod obligatoriu ca functionari sa provina din toate tarile membre.

Se urmareste pe cat posibil accesul in posturile administrative la nivel european pe criteriul reprezentarii numerice in mod proportional cu populatia fiecarui stat membru. Acest principiu este deja transpus in practica si in ceea ce priveste asteptata integrare a Romaniei in structurile uniunii, populatia de 22,7 milioane de locuitori fiind determinanta pentru a asigura un avantaj aspirantilor romani la functii publice europene.

8. Principiul furnizarii tuturor mijloacelor si metodelor necesare functionarului european pentru indeplinirea in conditii optime a sarcinilor sale de serviciu

Acest principiu se alatura a principiilor integritatii, independentei, competentei si randamentului functionarilor europeni pentru a conferi un cadru particular pentru functia publica europeana.

Transpunerea in practica a acestui principiu presupune asigurarea tuturor drepturilor necesare pentru fiecare categorie de functionari europneni care sa serveasca atingerii scopurilor misiunii si sarcinilor pe care postul ocupat le implica. Reglementarea drepturilor functionarilor comunitari reuseste sa transpuna in practica aceasta afirmatie, situata la rang de principiu al Dreptului functiei publice europene.

9. Principiul stabilitatii in functia publica

Daca ne raportam la legislatiile nationale ale tarilor membre al Uniunii Europene, vom constata peste tot o grija cu totul deosebita pentru consacrarea si protejarea juridica a dreptului la cariera al functionarului public. Acest drept presupune, inainte de toate, stabilitatea in functie, reglementata sub forme foarte diverse.

Unele categorii de functionari, in intelesul cel mai larg al notiunii de functionari, beneficiaza chiar de reglementarea inamovibilitatii in functie (de exemplu magistratii din Franta). In Germania functionarii sunt numiti in principiu pe viata (Amstellung auf Lebenszeit).

Una dintre caracteristicile esentiale ale functiei publice, in tarile cu veritabile sisteme democratice de guvernare, o reprezinta stabilitatea. In aceasta filozofie functionarul nu este

fluctuant, un personaj pasager in viata unei comunitati, el este un element de referinta permanent pentru buna sau reaua desfasurare a activitatilor serviciului public respectiv. Stabilitatea functionarului ne apare ca o consecinta a logica a continuitatii functiei publice, chiar daca aceasta, cum s-a aratat, are o existenta obiectiva, dincolo de persoana titularului.

Avem in vedere bineinteles aspectul juridic al problemei si nu motivatia reala care ar putea conduce la un moment dat la restructurarea unui aparat, formandu-se noi functii si suprimandu-se unele din cele existente.

In toate tarile Uniunii Europene se practica atat sistemul carierei cat si sistemul angajarii (systeme de carriere et systeme d emploi), principiul stabilitatii aplicandu-se doar in prima situatie.

Sistemele de cariera sunt fundamentate pe conceptual de stabilitate si continuitate, fie in interiorul unui corp de functionari, fie prin trecerea de la un corp la altul. A vorbi despre cariera in afara conceptului de corp este un non sens. Functia publica nu apare izolata, ci ierarhizata pe orizontala si pe verticala. O data ce o persoana devine functionar public, se integreaza intr-o anumita pozitie a corpului respectiv de profesionisti si poate ramane toata viata in corpul respectiv, dezvoltandu-si dreptul la cariera.

Sistemul de cariera implica asadar o forma de apreciere constanta a activitatii functionarului, apoi anumite drepturi ale functionarului in ceea ce priveste evolutia sa profesionala. Dreptul la cariera duce la existenta dreptului la avansare, evident cu respectarea anumitor conditii.

Din nefericire, in dreptul roman se aplica cu mare greutate prevederile legale instituite pentru a face din functia publica o functie de cariera. Interesele schimbarii unui aparat de stat au generat metode foarte inventive pentru ocolirea prevederilor legale care sprijina stabilitatea in functie. Astfel, pentru a se putea inlocui functionarii publici din posturile cheie pentru indeplinirea promisiunilor electorale dar si pentru ocuparea tuturor punctelor de interes din administratie de catre oamenii celor noi veniti la guvernare, s-a ajuns pana la modificarea denumirii institutiei publice in care existau aceste posturi vizate. Rezultatul a fost crearea artificiala a unor posturi vacante, urmata de ocuparea lor prin concursuri "obiectiv" desfasurate de catre cei meniti.

Cu toate aceste disfunctionalitati in aplicarea legii, cadrul reglementativ roman nu este strain de notiunea de cariera a functionarului public. Statutul functionarului cuprinde reglementari de natura a face o ierarhizare a functiilor publice si stabileste chiar posibilitatea de a

promova in structurile institutiei la care un functionar este initial incadrat. Mai mult, modificarile de data recenta asupra reglementarii institutiei prefectului, transformarea acestei functii intr-o functie de cariera iar corpul prefectilor intr-un corp professional sunt alti pasi pe calea conferirii garantiilor legale necesare pentru transpunerea in practica a principiului stabilitatii in functia publica.

Se remarca sub aspectul garantarii stabilitatii pe functia ocupata a functionarilor legislatia italiana, care face ca fluctuatiile de personal la schimbarea de mandat sa afecteze doar functiile elective si nu si pe cele ocupate prin concurs.

Capitolul III. Functia publica si functionarul public: delimitari conceptuale

Institutiile Comunitatii europene reunesc personal cu pregatire diversa, a caror activitate se desfasoara in conformitate cu prevederile cuprinse in acte normative special adoptate. Aceste acte normative contureaza dreptul functiei publice europene, ramura de drept noua care a dobandit autonomie datorita interesului special acordat acestor norme juridice si datorita importantei domeniului de reglementare pentru intreaga activitate a uniunii.

Notiunea de functie publica europeana a intrat in limbajul fiecaruia dintre noi, fiind utilizata in doua sensuri, diferite functie de contextul concret.

Mai intai, in sensul cel mai larg al termenului, functia europeana desemneaza atat persoanele investite cu autoritate publica care lucreaza pentru o institutie sau un organism european dar si functionarii care desfasoara activitate in structurile administratiei publice pentru fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene.

La randul lor, persoanele care lucreaza pentru institutii si organisme comunitare sunt fie functionari europeni (in sensul restrans al notiunii) fie agenti contractuali, adica persoane care desfasoara activitate in baza unui contract de munca si nu sunt investite cu autoritate publica.

Cele trei comunitati initial infiintate (Comunitatea Economica Europeana Comunitatea Carbunelui si Oteluluisi Comunitatea pentru Energie Atomo-Electrica) au avut fiecare corpul propriu de functionari, cu reglementari normative speciale. Pana la intrarea in vigoare a Tratatului de fuziune, au existat trei categorii de norme de drept afunctiei publice europene, reglementari distincte mai ales din punct de vedere al ierarhizarii gradelor, nivelului de remuneratie, regimul pensiilor etc.

Art. 24 din Tratatul de fuziune a executivelor comunitare (1967) a impus stabilirea unui regulament unic si comun pentru personalul institutiilor comunitare.

Unificarea s-a realizat prin Regulamentul C.E.E., C.E.C.A. si C.E.E.A. nr. 259 din 29 februarie 1968, modificat de mai multe ori. Cea mai recenta si mai importanta modificare s-a realizat prin Regulamentul CE si EURATOM nr. 723 din 22 martie 2004. Acest regulament, modificat si reunit cu alte texte interne ale institutiilor europene este cunoscut sub denumirea de STATUT, cu subtitlul "Regulamente si reglementari aplicabile functionarilor si altor agenti ai Comunitatilor Europene"[5]

Definitia notiunii de functionar european in sens restrans este cuprinsa in art. 1 din Statut, potrivit caruia "este functionar al comunitatilor, in sensul prezentului statut, orice persoana care a fost numita in conditiile prevazute de acest statut, intr o functie permanenta dintr-una din institutiile Comunitatii, printr-un act scris al autoritatii investite cu puterea de numire de aceasta institutie."

Asadar, dobandirea calitatii de functionar comunitar este conditionata de existenta actului de numire emis de autoritatea competenta. Ca regim juridic, actul de numire prezinta urmatoarele trasaturi:

este un actunilateral, ceea ce semnifica faptul ca, in momentul emiterii sale, singura parte care isi asuma obligatii este emitentul insusi; destinatarul sau beneficiarul actului de numire dobandeste obligatii doar dupa exprimarea acceptului cu privire la functia sau demnitatea publica pentru care beneficiaza de actul de numire;

trebuie emis doar in consideratia unui post vacant, care a fost ocupat prin concurs sau prin obtinerea unui mandat electiv;

este un act de autoritate, care produce efecte numai daca a fost emis de organul sau institutia competenta conform normelor de drept comunitar aplicabile;

confera beneficiarului sau destinatarului calitatea de functionar, fiind un act juridic constitutiv de drepturi;

este un act juridic formal, in sensul ca trebuie sa se prezinte in mod obligatoriu sub forma materiala, un inscris sau un document trebuie sa cuprinda prevederile concrete ale actului de numire;

trebuie sa arate in modobligatoriu emitentul, data emiterii, functia vacanta, beneficiarul actului de numire, data numirii pe functie si motivele investirii.

Art. 5 din Statut clasifica functionarii publici in 4 categorii: A, B, C si D. Alaturi de aceste categorii distingem si categoria LA in care sunt inclusi interpretii si traducatorii.

Functionarii apartinand aceleasi categorii sunt supusi conditiilor identice de recrutare si de executare a sarcinilor de serviciu. Fiecare categorie este subclasificata in grade, iar gradele in esaloane. In momentul emiterii actului de numire, autoritatea investita cu prerogative de investire in functie trebuie sa precizeze categoria, gradul si esalonul avute in vedere.

Functionarii din categoria A sunt organizati in 8 grade, grupate in functii sau cariere. La randul lor, functiile sau carierele sunt subdivizate in 2 gradatii sau esaloane, astfel incat categoria A include 16 subcategorii de functionari. Pentru ocuparea acestor functii normele dreptului comunitar impun macar cunostinte de nivel universitar, orice diploma superioara fiind un atu al candidatului la functia respectiva.

Functionarii din categoria A ocupa functii de directie, de conceptie si de studiu. Astfel, directorii generali sunt desemnati cu indicativul A1, directorii executivi cu indicativul A2 iar sefii de divizie cu indicativul A3.

Categoria B cuprinde cinci grade, grupate in cariere sau functii, fiecare dintre ele fiind desfasurate pe doua gradatii. Functionarii din categoria B corespund functiilor de aplicare si incadrare, care necesita cunostiinte de nivel de invatamant secundar (studii medii). Categoria B cuprinde pe cei care primesc si analizeaza informatiile necesare fie pentru elaborarea politicilor Uniunii, fie pentru a supraveghea si a face respectata legislatia, cuprinzand aproximativ 2892 agenti[6]

In categoria C sunt cuprinse tot 5 grade, desfasurate fiecare pe cate doua gradatii. In aceasta categorie se regasesc functionarii absolventi ai invatamantului mediu sau cu o experienta profesionala echivalenta care indeplinesc sarcini de sercretariat, arhiva sau alte activitati administrative cu caracter permanent. Numarul functionarilor din categoria C este dublul numarului de functionari din categoria B.

Categoria D grupeaza doar 4 grade si reuneste functionarii care desfasoara activitati care presupun munca fizica. Nivelul de pregatire profesionala minima pentru personalul din aceasta categorie este de studii primare, eventual completate cu o serie de cunostinte tehnice, impuse de particularitatile activitatii vizate de postul respectiv. In aceasta categorie se regasesc de obicei, functionarii pentru activitati de paza, curierat, personalul de serviciu etc.

Pe langa personalul care lucreaza pentru organisme sau institutii comunitare avand calitatea de functionari publici, mai lucreaza si persoane cu contract de munca sau cu contract de colaborare, desemnati cu titulatura de agenti contractuali.

Calitatea de agent contractual este diferita de cea de functionar deoarece agentul nu beneficiaza de dreptul la cariera, nu este stabil in postul ocupat si nici nu dobandeste mare parte din drepturile cuprinse in Statut. Agentii contractuali pot beneficia de prevederile Statutului numai daca ii vizeaza expres, altfel situatia lor este guvernata de regulile aplicabile contractului prin care au devenit agenti contractuali comunitari. Acesti angajati pe baza de contract de drept privat nu participa direct la prestarea serviciului public si nu sunt investiti cu autoritatea publica in desfasurarea activitatii lor, prin urmare nu beneficiaza de aceeasi ocrotire a drepturilor ca si functionarii comunitari.

In randul agentilor comunitari care lucreaza pe baza de contract se disting doua categorii: agentii contractuali care deservesc diferite institutii sau organisme comunitare situate la nivelul Uniunii Europene si agentii contractuali de drept privat local. Se includ in aceasta categorie angajatii pe baza de contract pentru a deservi un reprezentant al Comunitatii intr-un stat membru sau nemembru al Uniunii, sau personalul angajat pentru a duce la indeplinire anumite sarcini ale Uniunii pe plan local.

Aceste persoane beneficiaza doar de remuneratie din surse comunitare, dar intreaga lor activitate se desfasoara functie de regulile de drept ale statului in care isi desfasoara activitatea. Mai mult, daca pentru litigiile aparute cu privire la activitatea agentilor contractuali comunitari sunt competente sa se pronunte instantele comunitare (Curtea Europeana de Justitie sau Tribunalul

de Prima Instanta, dupa caz), pentru solutionarea proceselor in care sunt implicati agenti contractuali de drept local sunt competente instantele locale.

Bibliografie

1. Constanta Calinoiu, Verginia Vedinas, Teoria functiei publice comunitare, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999.

2. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura Allbeck, Bucuresti, 2001, editia a III-a, vol I.

3. Simona Cristea - "Consideratii privind statutul legal al functiei publice", in Revista de drept public (nr. 2/1999), revista editata de Institutul de stiinte administrative al Romaniei.