|
|
|
Problema actiunii legii civile in spatiu consta in stabilirea teritoriului pe care se aplica. Exista doua aspecte distincte:
I. intern
II. international
I. Sub aspect intern, actele normative civile care emana de la organele centrale de stat se aplica pe tot teritoriul tarii, iar cele care emana de la un organ local de stat se aplica pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale: comuna, oras, municipiu. Exista o exceptie de la aceasta regula: in materia publicitatii imobiliare Decretul – lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare sunt obligatorii doar in acele regiuni ale tarii unde se aplica sistemul de publicitate imobiliara prin carti funciare (Transilvania, Banat, Bucovina), iar in celelalte regiuni ale tarii se aplica reglementarile din Codul de Procedura Civila – prin registrul de transcriptiuni si inscriptiuni.
teritoriul Romaniei cuprinde spatiul geografic dintre frontierele de stat, spatiul aerian aflat deasupra teritoriului tarii, precum si navele fluviale si maritime, aeronavele care navigheaza sub pavilionul Statului Roman, oriunde s-ar afla.
La bordul acestor nave se aplica legile civile romanesti, chiar si atunci cand se afla in apele teritoriale ale altui stat.
II. Sub aspect international, actiunea legilor civile in spatiu e rezolvata cu ajutorul normelor conflictuale adoptate de fiecare tara, fie sub forma unor legi adoptate de organele legiuitoare, fie sub forma incheierii unor conventii internationale.
Legile civile se aplica persoanelor juridice si fizice. In functie de sfera persoanelor carora li se adreseaza, legile civile se impart in mai mute categorii:
1. Legi civile care se aplica persoanelor fizice si juridice: Codul civil, Decretul nr. 31/1954 pentru persoanele fizice si juridice
2. Legi civile care se aplica numai persoanelor fizice: Codul familiei, Legea 119/1996 privind actele de stare civila
3. Legi civile care se aplica numai persoanelor juridice: Legea 27/1996 privind partidele politice
Norma juridica este o regula de conduita, generala si abstracta care se aplica anumitor relatii sociale. Operatiunea prin care se stabileste intelesul normei juridice se numeste interpretare.
Interpretarea = operatiunea rationala si logica de lamurire si explicare a continutului normelor de drept civil, in scopul justei lor aplicari, prin corecta incadrare a diferitelor situatii practice.
Formele interpretarii:
1. In functie de forta sa juridica, interpretarea poate fi oficiala si neoficiala.
Interpretarea oficiala este data de organul de stat care a adoptat norma juridica respectiva sau de alt organ de stat care are aceasta competenta.
a) Interpretarea oficiala autentica – interpretarea facuta de organul de stat care a adoptat actul normativ supus acestei proceduri. Forta obligatorie a normei de interpretare este egala cu cea a normei interpretate.
b) Interpretarea oficiala legala – interpretarea data de un alt organ de stat care are aceasta competenta stabilita prin lege.
c) Interpretarea oficiala judiciara – apartine instantelor de judecata care o dau cu prilejul rezolvarii cauzelor civile si care au caracter obligatoriu numai in speta respectiva.
Interpretarea neoficiala se da legilor civile in doctrina si nu au caracter obligatoriu.
2. In functie de rezultatul interpretarii, ea poate fi: literala sau declarativa, extensiva si restrictiva.
a) Interpretarea literala este aceea in urma careia textul legii se va aplica strict la situatia avuta in vedere de legiuitor. Este cel mai des utilizata si nu aduce nimic nou, ci doar intareste textul legii.
b) Interpretarea extensiva se intalneste atunci cand cel care interpreteaza legea ajunge la concluzia ca norma juridica asa cum este ea formulata nu acopera unele raporturi juridice pe care in intentia tacita a legiuitorului trebuie sp le acopere. Norma juridica trebuie extinsa si asupra unor cazuri la care norma nu se refera expres.
c) Interpretarea restrictiva intervine atunci cand se constata ca intelesul literal al normei juridice este uneori mai larg decat continutul sau real. Se ajunge la concluzia ca aplicarea normei juridice trebuie sa fie mai restransa decat apare in formulare sa.
3. In functie de criteriul metodei de interpretare: gramaticala, logica, sistematica si istorico-teleologica.
Definitie: o relatie sociala rezultata dina cele imprejurari pe care normele dreptului le califica drept izvoare ale raportului dreptului civil.
Astfel, rezulta faptul ca raportul de drept este un raport social ce se stabileste intre oameni privati, fie individual, fie in calitate de persoane juridice. Relatiile sociale sunt reglementate prin normele dreptului civil.
Raporturile de drept civil prezinta caractere proprii:
subiectele raportului de drept civil se afla pe pozitie de egalitate juridica
raporturile de drept civil care se nasc din acte judiciare au caracter dublu volitional. Orice raport juridic are caracter volitional pentru ca este reglementat de norma juridica si exprima vointa legiuitorului
raporturile de drept civil ce se nasc din acte juridice au caracter dublu volitional fiindca, pe langa faptul ca reflecta vointa legiuitorului, ele sunt rezultatul manifestarilor de vointa a partilor in scopul producerii de efecte juridice.
Structura raportului juridic civil:
1. subiectele
2. continutul
3. obiectele
Prin subiecte ale raportului juridic civil intelegem acele persoane fizice sau juridice care sunt titulare ale unor drepturi subiective si obligatii corelative. Subiectele raportului juridic civil poarta denumirile generice de subiecte active, adica titularul de drepturi, si subiecte pasive, subiectul care se obliga.
In cazul drepturilor absolute este determinant numai subiectul activ, subiectul pasiv fiind format din toate celelalte subiecte de drept civil care sunt nedeterminate (ex. dreptul de proprietate).
In cazul drepturilor relative sunt determinati atat subiectul activ, creditor, cat si subiectul pasiv, debitor (ex. contract de vanzare-cumparare).
Raportul juridic civil se stabileste intre doua persoane, sunt insa raporturi juridice civile care se leaga intre mai multe persoane, astfel fiind in prezenta pluralitatii de subiecte.
Pluralitatea poate fi activa sau pasiva si mixta, adica si activa si pasiva in acelasi timp.
In dreptul civil intalnim pluralitate de subiecte in raporturile patrimoniale si obligationale.
In raporturile obligationale regula o reprezinta divizibilitatea, cand obligatiile civile sunt conjuncte. Aceasta inseamna ca, in caz de pluralitate activa fiecare dintre creditori poate cere de la debitor partea ce i se cuvine, iar in caz de pluralitate pasiva, fiecare debitor este tinut numai de partea sa din datoria comuna.
Exista doua exceptii:
A. Solidaritatea: in temeiul solidaritatii, obligatia ramane nedivizata, in sensul ca obligatia are mai multi creditori, fiecare dintre ei este indreptatit sa ceara debitorului plata intregii creante. Daca sunt mai multi debitori, fiecare dintre ei este obligat sa plateasca intreaga datorie.
B. Indivizibilitatea: este o alta exceptie de la regula divizibilitatii obligatiilor, in temeiul careia fiecare creditor este indreptatit si fiecare debitor este obligat la plata integrala a creantei. Ea apare atunci cand raportul juridic civil este indivizibil natural, in sensul ca nu permite decat executarea lui in intregime.
