Actiunea in justitie pentru stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei

ACTIUNEA IN JUSTITIE PENTRU STABILIREA PATERNITATII COPILULUI DIN AFARA CASATORIEI

Sectiunea I

1. Notiune

Actiunea in justitie pentru stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei are ca obiect determinarea, pe calea justitiei, a legaturii de filiatie dintre copilul din afara casatoriei si tatal sau.

Potrivit art. 63 C. fam., copilul din afara casatoriei, a carui filiatie a fost stabilita prin recunoastere sau prin hotarare judecatoreasca, are, fata de parinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legala a unui copil din casatorie. De aceea, actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei este prevazuta in interesul copilului.

In conformitate cu art. 53 C. fam., copilul conceput sau nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei, respectiv pe fostul sot al mamei. De aceea, copilul in favoarea caruia se aplica prezumtia de paternitate nu poate introduce actiune in stabilirea paternitatii impotriva unui alt barbat decat sotul mamei.

Paternitatea poate fi tagaduita numai de sot in anumite conditii si intr-un anumit termen si numai in cadrul unei atare actiuni prezumtia legala de paternitate poate fi infirmata.

Daca, totusi, sotul mamei nu a tagaduit paternitatea in conditiile legii, prezumtia de paternitate opereaza de plin drept, iar o alta persoana nu poate fi declarata tata al copilului conceput in casatorie si nici obligat la plata pensiei printr-o hotarare care ar infrange prezumtia de paternitate.

2. Cazurile in care se poate introduce actiunea pentru stabilirea paternitatii

Actiunea in justitie pentru stabilirea paternitatii se poate introduce in toate situatiile in care este vorba de un copil din afara casatoriei. Copilul din casatorie nu poate introduce aceasta actiune, deoarece el beneficiaza de prezumtie de paternitate.

Aceasta prezumtie de paternitate poate fi inalturata, in conditiile art. 54 C. fam., daca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului.

Prin notiunea de “neputinta” in sensul textului citat, se intelege nu numai imposibilitatea fizica ori biologica de a procrea, ci si situatii ori imprejurari obiective care fac imposibila conceptia copilului din relatiile dintre soti.

Daca prin hotarare judecatoreasca s-a respins prima actiune in stabilirea paternitatii pe motivul ca acel copil se bucura de prezumtia de paternitate, ulterior, dupa tagaduirea paternitatii, acesta poate introduce din nou actiune in stabilirea paternitatii, impotriva aceleiasi persoane ca prima data, fara ca hotararea judecatoreasca anterioara sa aiba autoritate de lucru judecat. [1]

S-a stabilit faptul ca la data introducerii cererii privind stabilirea paternitatii din afara casatoriei nu exista introdusa o actiune in tagaduirea paternitatii copilului conceput in timpul casatoriei, nu conduce la inadmisibilitatea acelei cereri daca pe parcursul judecarii sale – dupa repunerea pe rol a procesului suspendat la cererea reclamantei – s-a depus copia hotararii prin care s-a stabilit ca fostul sot al mamei nu este tatal copilului conceput in timpul casatoriei, intrucat la data reiterarii cererii prin petitia de repunere pe rol, cat si la aceea a solutionarii pricinii, disparuse impedimentul din cauza caruia cererea de stabilire a paternitatii din afara casatoriei nu ar fi putut sa fie luata in considerare. [2]

3. Persoanele care pot intreprinde actiunea

In aceasta privinta se pune intrebarea daca actiunea in stabilirea paternitatii apartine numai copilului minor din afara casatoriei sau apartine si copilului major din afara casatoriei? In literatura noastra juridica s-au exprimat doua pareri:

a) Actiunea in stabilirea paternitatii apartine numai copilului minor din afara casatoriei. [3]

Astfel se sustine ca actiunea in stabilirea paternitatii copilului nascut in afara casatoriei poate fi intentata numai de copilul minor, prin mama sau prin reprezentantul lui legal, copilul major neavand un asemenea drept, sustinandu-se ca acesta ar avea posibilitatea sa-si asigure singur existenta, nemaiavand nevoie de sprijinul material al parintelui sau.

In acest sens se arata ca art. 59 C. fam. precizeaza ca actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei apartine acestuia si se porneste in numele sau, de mama ori de reprezentantul legal, ceea ce inseamna ca legiuitorul se refera la copilul minor, concluzie intarita si de dispozitiile art. 60 C. fam., dupa care, actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei se poate exercita in termenul de 1 an de la nasterea acestuia.

Se precizeaza, de asemenea, ca termenele foarte scurte in care se poate introduce actiunea in celelalte cazuri decat cele din art. 60 C. fam., duc la concluzia ca actiunea in stabilirea paternitatii apartine numai copilului minor. Spre exemplu, cand un copil din casatorie isi pierde aceasta calitate prin admiterea actiunii in tagaduirea paternitatii. Aceasta din urma actiune se poate introduce intr-un termen de sase luni (art. 55 C. fam.), iar in termen de 1 an de la data cand hotararea prin care s-a admis actiunea in tagaduirea paternitatii a ramas definitiva se poate introduce actiunea in stabilirea paternitatii, de unde rezulta ca se are in vedere copilul minor.

b) Actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei apartine atat copilului minor, cat si celui major. [4]

In sprijinul acestei pareri se invoca faptul ca textul art. 59 C. fam. prevede ca actiunea apartine copilului, fara a distinge intre cel minor si cel major, de unde rezulta faptul ca art. 59 trebuie interpretat in sensul ca actiunea apartine copilului, dar pe timpul cat este minor actiunea se porneste, in numele copilului, de catre mama sau reprezentantul lui legal.

Copilul conceput si nascut in afara casatoriei poate fi recunoscut de tatal sau in timpul intregii vieti a copilului, ba chiar si dupa moartea copilului, daca acesta a lasat descendenti firesti; acest principiu, enuntat de art. 57 C. fam., intrebuinteaza notiunea de “copil”, dar, in nici un caz nu se refera numai la copilul minor.

Si in art. 90 alin. 2 C. fam. se spune ca daca parintele are drept de intretinere fata de mai multi copii, el poate, in caz de urgenta, sa porneasca actiune si numai impotriva unuia dinre ei, ori, si aici este evident faptul ca textul nu s-a putut referi numai la copiii minori.

In cele mai multe cazuri, dreptul la actiune se stinge prin prescriptie in timpul minoritatii copilului, deci in mod practic situatiile in care un copil major poate introduce o astfel de actiune sunt rare. Astfel, in art. 60 alin. 2 C. fam. se arata ca, in cazul in care un copil isi pierde calitatea de copil din casatorie, prin efectul admiterii unei actiuni in tagaduirea paternitatii, termenul de 1 an va curge de la data ramanerii definitive a acelei hotarari.

Asadar si copilul major poate introduce o asemenea actiune deoarece nu exista nici o dispozitie legala care sa-i interzica acest lucru.

Copilul minor si cel major din afara casatoriei, recunoscuti potrivit art. 63 C. fam., au aceleasi drepturi ca si copiii rezultati din casatorie, astfel ca ar fi greu de refuzat copiii majori de a actiona in vederea stabilirii paternitatii lor pe cale judecatoreasca, cand ei pot fi foarte bine recunoscuti voluntar de catre tatal lor, ca si copiii minori.

In concluzie, stabilirea filiatiei fata de tatal din afara casatoriei se face nu numai in considerarea de a acorda intretinere copilului pana la majorat, ci si in considerarea altor drepturi, cum sunt cele personale, nepatrimoniale (de exemplu, dreptul la nume), drepturile succesorale, etc. Or, copilul major din afara casatoriei poate avea aceleasi interese. Acesta se poate gasi in situatia de a avea dreptul la intretinere, de a-si valorifica drepturile succesorale, de a avea folosinta drepturilor personale, nepatrimoniale.

Toate acestea justifica acordarea actiunii in stabilirea paternitatii copilului major din afara casatoriei.

4. Persoanele impotriva carora se porneste actiunea

Actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei se introduce, in mod firesc, impotriva pretinsului tata, iar daca acesta a decedat, actiunea poate fi introdusa

impotriva mostenitorilor acestuia. [5] In situatia cand mostenitorii au renuntat la succesiune, actiune va putea fi totusi introdusa in contra lor, deoarece stabilirea filiatiei nu are nimic in comun cu renuntarea mostenitorilor la drepturile patrimoniale ce li se cuvin pe cale succesorala. Din contra, copilul are interes sa-si stabileasca adevarata paternitate, chiar daca tatal este decedat, spre a obtine astfel drepturile sale succesorale in calitatea pe care o dobandeste.

Textul se refera la “mostenitorii” pretinsului tata, de unde rezulta ca actiunea in stabilirea paternitatii nu poate fi introdusa impotriva rudelor care nu au aceasta calitate, adica de mostenitori. In masura in care se admite ca statul culege succesiunea vacanta in calitate de mostenitor, inseamna ca actiunea poate fi introdusa impotriva acestuia.

Copilul nascut in timpul casatoriei mamei sale, nu poate introduce actiune in stabilirea paternitatii impotriva unei terte persoane, deoarece aceasta ar fi in contradictie cu prezumtia de paternitate prevazuta in art. 53 C. fam., dupa care copilul nascut in timpul casatoriei are ca tata pe sotul mamei.

Aceasta prezumtie nu poate fi rasturnata decat prin actiune in tagaduirea paternitatii introdusa de sotul mamei.

5. Citarea autoritatii tutelare

In procesele prin care se stabileste paternitatea copilului din afara casatoriei nu este necesara citarea autoritatii tutelare, fiindca prevederile art. 65 C. fam., care fac trimitere la dispozitiile art. 42 – 44 C. fam., ce prevad ascultarea autoritatii tutelare, isi gasesc aplicatie numai dupa ce a fost stabilita filiatia fata de ambii parinti.

Astfel, citarea autoritatii tutelare va fi necesara cand este vorba de incredintarea copilului, contributia parintilor la cheltuielile de crestere, educare si invatatura, precum si in alte situatii asemanatoare care pot interveni numai posterior admiterii actiunii in stabilirea paternitatii, dupa ce statutul civil al copilului a fost definitiv determinat fata de ambii parinti.

Sectiunea II

1. Introducerea actiunii

Codul familiei a reglementat conditia juridica a copilului din afara casatoriei in lumina principiului inscris in Constitutia Romaniei; statul apara interesele mamei si copilului.

In consecinta, a obligat pe judecatori sa stabileasca adevarul asupra paternitatii in toate cazurile si prin toate mijloacele de proba abrogand astfel discriminarile din legislatia anterioara. Odata stabilita paternitatea copilului din afara casatoriei, C. fam. il asimileaza in totul celui din casatorie, fara nici o rezerva.

Prin aceasta s-a realizat egalitatea deplina a femeii cu barbatul in ce priveste obligatiile parintesti, chiar atunci cand parintii nu sunt legati prin casatorie. [6]

Aceasta actiune apartine numai copilului (art. 59 alin. 1 C. fam.), deci mama nu o poate exercita in nume propriu.

Tatal are la dispozitie calea recunoasterii voluntare (art. 56, 57 alin. 1 C. fam.).

Mostenitorii copilului nu au dreptul la actiunea in stabilirea paternitatii, ci doar posibilitatea de a continua actiunea pornita de copil in viata (art. 59 alin. 2 C. fam.).

Asadar, actiunea in stabilirea paternitatii apartine copilului din afara casatoriei. El este titularul actiunii.

In ceea ce priveste introducerea actiunii, se deosebesc urmatoarele situatii:

1. Copilul nu are capacitate de exercitiu. In acest caz, actiunea se introduce de catre mama, chiar daca este minora, sau de catre reprezentantul legal, in lipsa acesteia (art. 59 alin. 1 C. fam.).

Actiunea facuta de mama in numele sau propriu este lipsita de legitimare procesuala activa.

Imprejurarea ca mama reclamantului nu a precizat in mod expres, in actiune ca lucreaza in numele copilului sau nu este un motiv de respingere a actiunii. Este suficient sa rezulte din contextul actiunii ca mama a inteles sa reprezinte pe copilul ei minor.

Mama poate introduce actiunea, chiar daca este decazuta din drepturile parintesti.

In general, mama copilului din afara casatoriei este necasatorita (celibatara, vaduva ori divortata). Totusi, exista urmatoarele situatii in care aceasta este casatorita, insa copilul este din afara casatoriei:

a) cand paternitatea din casatorie a fost tagaduita de sotul mamei; aceasta va introduce, de regula, actiunea in numele copilului;

b) cand mama s-a casatorit dupa nasterea copilului, astfel ca el nu beneficiaza de prezumtia de paternitate. Copilul nascut ori conceput in perioada separatiei in fapt a sotilor beneficiaza de prezumtia de paternitate, astfel incat el poate introduce actiunea prin mama lui, dupa ce sotul mamei a tagaduit paternitatea din casatorie.

2. Copilul are capacitatea de exercitiu restransa. In aceasta situatie, s-a sustinut ca un asemenea copil poate introduce actiunea singur, fara sa aiba nevoie de vreo incuviintare, deoarece actiunea are un caracter personal, iar incuviintarea se cere, daca legea nu prevede altfel, pentru actiunile cu caracter patrimonial. In sprijinul acestei solutii se mai poate adauga ca daca mama copilului poate introduce actiunea singura, fara vreo incuviintare, cand are capacitatea de exercitiu restransa, de ce nu ar putea face acelasi lucru copilul cu capacitatea de exercitiu restransa? Ceea ce poate face mama cu capacitate de exercitiu restransa poate face si copilul cu aceeasi capacitate de exercitiu. Nu exista nici un motiv ca, in aceasta situatie, solutia sa fie diferita dupa cum actiunea se introduce de catre mama sau de catre copil.

Se pune problema daca odata introdusa actiunea, mama sau tutorele se pot desista de la ea.

In aceasta privinta s-au exprimat doua pareri:

a) Mama sau reprezentantul legal al copilului pot renunta la actiune, dar cu incuviintarea autoritatii tutelare, deoarece renuntarea depaseste dreptul de a administra.[7]

Dreptul la actiune apartine copilului, iar nu reprezentatului sau; stabilirea paternitatii are un caracter obstesc, ca si toate masurile destinate sa ocroteasca interesele minorilor.

Cu toate acestea, dreptul mamei sau al tutorelui de a renunta la o actiune in curs, pe care o considera neintemeiata, nu poate fi tagaduit in pricipiu.

Imprejurarea ca mama sau tutorele nu a exercitat prin actiune un drept propriu nu are importanta, fiindca si reprezentantul legal poate renunta la drepturile celor reprezentati sau tranzige asupra lor, in anumite conditii.

In aceste conditii, renuntarea la actiune este conditionata de incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare.

Potrivit art. 129 alin. 2, combinat cu art. 105 alin. 3 C. fam.. o asemenea incuviintare este ceruta atunci cand parintele sau tutorele incheie acte care depasesc dreptul de a administra. Or, renuntarea la o actiune desigur ca nu este un simplu act act de administratie.

Instanta este obligata sa verifice din oficiu daca exista incuviintarea autoritatii tutelare si daca nu cumva renuntarea este facuta cu rea credinta si deci in detrimentul intereselor minorului. In asemenea caz, instanta este indreptatita sa nu ia act de desistare si sa continue procesul.

Dublul control al autoritatii tutelare si al instantei este o garantie ca interesele minorului nu vor fi periclitate printr-o retragere a actiunii in stabilirea paternitatii.

Interventia procurorului in proces (care va pune concluzii in apararea celui reprezentat) este o garantie in plus in sensul ca va ajuta instanta sa nu greseasca in prezenta unei declaratii de desistare, dar nu in sensul ca ar putea continua actiunea.

b) Mama sau reprezentantul legal al copilului nu pot renunta la actiune, datorita caracterului sau personal, legea prevazand, in interesul copilului, numai introducerea actiunii, nu si renuntarea la actiunea introdusa. [8]

Starea civila a unei persoane este imprescriptibila. De aceea si actiunea prin care se reclama o stare civila, sau prin care se contesta filiatia unei persoane sunt, in principiu, imprescriptibile in timpul vietii celui la care se refera (art. 52 alin. ultim C. fam.).

Exceptie pentru actiunea in tagada de paternitate si pentru actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei, actiuni ce trebuie intentate intr-un termen scurt, si aceasta pentru ca legiuitorul a avut in vedere in special interesul copilului, si anume ca sa nu ramana multa vreme in incertitudine filiatia sa paterna.

Desi actiunea pentru stabilirea paternitatii are un caracter personal, totusi, in timpul minoritatii copilului, ea poate fi pornita si de procuror. Intre interesul mamei, de a nu fi aduse in discutia tribunalului relatiile din afara casatoriei pe care le-a intretinut cu tatal copilului, si interesul copilului, de a-si avea stabilita filiatia paterna, interesul copilului trebuie sa primeze. Daca mama nu exercita actiunea, pentru ca dreptul la actiune al copilului sa nu se prescrie, procurorul trebuie sa fie indrituit a porni actiunea in numele copilului minor.

Odata introdusa actiunea pentru stabilirea paternitatii din afara casatoriei de catre mama sau de catre reprezentantul legal al copilului minor, ea nu mai poate fi retrasa de catre acestia, atat pentru faptul ca reprezentantul unei persoane lipsita de capacitate de exercitiu nu poate renunta la drepturile acestuia, cat si pentru motivul ca starea civila a copilului nu poate face obiectul renuntarii fiindca ar insemna sa renunte la drepturile legitime ale copilului.

Asadar, s-a decis ca actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei nu poate face obiect de renuntare din partea mamei sau a reprezentantului legal al copilului, nici chiar cu avizul autoritatii tutelare. Rezulta ca, in acest fel, interesul copilului este pe deplin ocrotit.

2. Instanta competenta pentru solutionarea actiunii

Judecarea actiunii in stabilirea paternitatii din afara casatoriei este de competenta instantei judecatoresti de la domiciliul paratului (art. 5 Codul de procedura civila). Daca se cere, pe langa stabilirea paternitatii din afara casatoriei, si pensia de intretinere in favoarea copilului, instanta competenta este, de asemenea, aceea de la domiciliul paratului, caci capatul principal al actiunii este stabilirea paternitatii, iar acordarea pensiei de intretinere are un caracter accesoriu.

In cazul cand nu s-a cerut si incredintarea copilului si stabilirea pensiei de intretinere, instanta are dreptul si obligatia sa puna in discutie si sa statueze ca, din oficiu, si asupra acestor chestiuni (art. 65 C. fam.).

3. Termenul introducerii actiunii

Actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei se poate porni in termen de un an de la nasterea copilului (art. 60 alin. 1 C. fam). Aceasta spre deosebire de actiunea in stabilirea filiatiei fata de mama, care este imprescriptibila.

Unul din principalele efecte ale acestei actiuni fiind acela al acordarii intretinerii, este normal ca termenul pentru introducerea ei sa fie cat se poate de scurt, pentru a nu

priva copilul respectiv de intretinerea ce i se cuvine, stiut fiind ca o actiune pentru acordarea intretinerii fata de un copil din afara casatoriei nu se poate introduce mai inainte de a i se stabili paternitatea.

De aceea, principiul dupa care o actiune de stare civila este imprescriptibila isi gaseste in aceasta materie o derogare, impunandu-se exercitarea actiunii intr-un termen fix, la care partile nu pot renunta.

Evitarea pierderii de probe prin scurgerea unui termen mai mare si evitarea eventualelor scandaluri si santaje ar fi alte motive pentru sustinerea unui termen scurt.

Totusi, intr-o opinie [9], se sustine necesitatea maririi termenului, in sensul de a se admite stabilirea filiatiei dupa varsta de 3 ani a copilului din afara casatoriei.

In sprijinul acestei opinii se sustine faptul ca stabilirea caracterelor ereditare are loc dupa varsta de 3 ani a copilului, iar legile biologice nu pot intra in conflict cu legile juridice, asadar ele trebuie sa fie puse de acord, in scopul descoperirii adevarului.

Totusi prin art. 60 C. fam. s-au prevazut mai multe exceptii de la regula ca termenul pentru exercitarea actiunii in stabilirea paternitatii din afara casatoriei este de 1 an si se socoteste de la nasterea copilului, in sensul ca termenul de 1 an pentru introducerea actiunii, in anumite situatii, nu se mai calculeaza de la data nasterii copilului, ci de la data producerii acelor situatii.

Astfel: a) In cazul cand copilul a fost nascut in timpul casatoriei, insa s-a introdus de catre sotul mamei actiunea in tagaduirea paternitatii si aceasta a fost admisa, in aceasta situatie termenul de un an pentru introducerea actiunii in stabilirea paternitatii din afara casatoriei va curge de la data cand acea hotarare a ramas definitiva. Acest lucru este normal deoarece se da posibilitatea copilului, care, prin efectul hotararii de tagaduirea paternitatii, isi pierduse calitatea de copil din casatorie, sa-si stabileasca adevarata paternitate.

b) In situatia cand mama a convietuit cu pretinsul tata, termenul de un an curge de la incetarea convietuirii, fiind presupus ca datorita acestei situatii barbatul respectiv s-a comportat ca un adevarat tata al copilului, avand latitudinea sa-l recunoasca oricand in mod voluntar, fapt ce putea determina pe mama copilului sa nu actioneze pe cale judecatoreasca.

c) In cazul cand s-a declarat nulitatea recunoasterii de paternitate. [10]

In sprijinul acestei solutii se pot invoca urmatoarele argumente:

1) Potrivit principiului general aplicabil in materie de prescriptie, dreptul la actiune nu se poate prescrie, atata vreme cat nu a luat inca nastere. In situatia in care un copil din afara casatoriei este recunoscut printr-unul din modurile prevazute la art. 57 C. fam., el nu mai are deschisa calea stabilirii prin justitie, intrucat s-ar ajunge la o dubla paternitate. Intr-un astfel de caz, dreptul la actiune in stabilirea paternitatii se naste abia in momentul in care recunoasterea paternitatii a fost anulata pe cale judecatoreasca, adica la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a admis actiunea in contestarea recunoasterii.

Rezulta ca principiul consacrat prin dispozitiile speciale din art. 60 alin. 2 C. fam. este aplicabil si in cazul in care recunoasterea unui copil din afara casatoriei a fost anulata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva.

2) In sprijinul tezei de mai sus pledeaza si doua din principiile fundamentale ale dreptului familiei: principiul ocrotirii copilului si principiul egalitatii in drepturi a copilului din casatorie cu cel nascut in afara casatoriei.

Potrivit acestor principii, ori de cate ori exista o problema in care se afla in prezenta interese ale copilului minor, solutia acestor probleme nu poate fi data fara a se lua in consideratie, in primul rand, interesele minorului.

d) Cand pretinsul tata a prestat intretinere copilului.

In aceasta situatie, termenul incepe sa curga de la data incetarii prestarii intretinerii (art. 60 alin. 3 C. fam.).

Intretinerea pe care o presteaza pretinsul tata trebuie sa fie benevola si acordata in asa fel, incat sa reiasa intentia sa de a fi considerat drept tata al copilului.

Daca intretinerea a fost prestata de alte persoane decat tatal prezumat al copilului, fara ca acesta sa fie insarcinat in mod special, sau sa fi recunoscut trimiterea ei, nu se poate pretinde ca aceste manifestari din partea unor persoane straine sunt echivalente cu prestarea intretinerii din partea tatalui.

Cu toate acestea, este posibil sa lipseasca publicitatea si activitatea tatalui sa fie clandestina, in sensul ca acesta inmaneaza diverse sume de bani unei terte persoane, care are grija sa le transmita mamei in mod regulat, pentru procurarea celor necesare

intretinerii copilului. Si acest mod de prestare a intretinerii este concludent pentru a se dovedi legatura dintre pretinsul tata si copil, fiindca ceea ce intereseaza este ca pretinsul tata sa fi avut cunostinta de expeditia sumelor si sa le fi aprobat, dovedeste astfel rolul sau diriguitor.

Daca mostenitorii pretinsului tata, dupa moartea acestuia, au actionat din propria lor initiativa nu pot fi considerati ca au supleat intentia pretinsului tata, care odata cu decesul sau, a inchis posibilitatea prestarii intretinerii fata de copilul rezultat din afara casatoriei si deci de recunoasterea acestuia.

Niciodata pretinsul tata nu va putea transmite mostenitorilor sai acele actiuni pur personale, care nu puteau fi indeplinite decat de el cu convingerea intima a realitatii relatiilor dintre el si mama copilului.

Textul nu arata modalitatile dupa care trebuie prestata intretinerea de catre tatal prezumat. In lipsa de preciziuni, judecatorul va aprecia, in fiecare caz in parte, in functie de importanta intretinerii ce a prestat-o pretinsului tata, tinand seama de intentia acestuia. In mod normal, intretinerea trebuie sa aiba caracter de continuitate si in acelasi timp sa fie substantiala, pentru a satisface nevoile copilului.

4. Natura prestarii intretinerii si convietuirii pretinsului tata cu mama copilului

In literatura juridica s-a pus intrebarea daca prestarea copilului si convietuirea pretinsului tata cu mama copilului constituie cauze de intrerupere a prescriptiei.

S-au exprimat doua pareri:

a) imprejurarile mentionate nu contin cauze de intrerupere a prescriptiei, ci cazuri distincte ale unei noi prescriptii. [11]

b) prestarea intretinerii si convietuirea cu mama copilului sunt imprejurari de natura a intrerupe cursul prescriptiei prevazut de lege, care incepe a curge de la data nasterii copilului. [12]

Daca se adopta prima parere inseamna ca, in cazul in care a trecut de la nasterea copilului mai mult de un an si apoi a incetat convietuirea sau prestarea intretinerii, se

poate introduce actiunea in stabilirea paternitatii din afara casatoriei intr-un nou termen de un an, care incepe sa curga de la data convietuirii sau a acordarii intretinerii, pe cand daca se adopta cea de-a doua parere, in aceeasi situatie, inseamna ca nu se mai poate introduce actiunea deoarece s-a prescris.

In practica, s-a stabilit ca intretinerea si convietuirea au acelasi efect de a prelungi termenul de prescriptie a dreptului la actiune, din care rezulta ca este vorba de cauze care intrerup prescriptia.

De asemenea, s-a decis ca atat convietuirea cat si intretinerea au ca efect intreruperea prescriptiei, daca au inceput in termen de un an de la nasterea copilului.

5. Repunerea in termen

Repunerea in termen, intr-un anumit sens, o concesie facuta titularului unui drept subiectiv, caruia in lipsa acesteia i s-ar refuza ocrotirea judiciara.

Repunerea in termen reglementata in art. 19 Decretul nr. 167/1958 inseamna, in esenta, nu prelungirea termenului de prescriptie, caci aceasta fiind fixat de lege nu poate fi prelungit dacat tot prin lege, ci considerarea sa ca neimplinit.

Comparatia cu suspendarea prescriptiei (art. 13 din acelasi decret), care nu intervine decat in cazurile expres prevazute de lege, repunerea in termen nu este limitata la cazuri determinate de legiuitor, ci este admisa in orice imprejurare in care instanta constata, motivat ca exista suficiente temeiuri pentru aceasta. Rezulta, deci, ca pe de o parte, repunerea in termen nu poate interveni in cazurile in care titularul dreptului la actiune a fost impiedicat sa-si exercite acest drept, de un caz de forta majora, facand fie si numai acte de intrerupere (care sunt tot o manifestare a exercitiului sau), iar pe de alta parte ca imprejurarea care impiedica intentarea actiunii trebuie sa fie bine caracterizata si legitima, simplele consideratii de echitate neputand-o justifica.

Articolul 19 Decretul 167/1958 se gaseste asezat in cadrul reglementarii prescriptiei extinctive.

Dat fiind ratiunea si caracterul de generalitate al repunerii in termen, principiu degajat din acest text, trebuie aplicat si raporturilor personale nepatrimoniale, in cazurile cand este supusa prescriptiei actiunea prin care se valorifica drepturile subiective ce alcatuiesc impreuna cu obligatiile corespunzatoare continutul lor. [13]

Decretul 167/1958 este prima lege cu caracter mai general prin care se reglementeaza prescriptia.

Domeniul ei de aplicare se circumscrie desigur – asa cum dispune art. 1 – la actiuni cu caracter patrimonial, bineinteles, cu exceptiile prevazute in mod expres.

Deci, sensul art. 19, republicat in 1960 cuprinde implicit si repunerea in termen in cazul actiunilor cu caracter nepatrimonial, cand acestea sunt supuse prescriptiei.

Asadar, institutia repunerii in termen este aplicabila ori actiunilor cu caracter personal, nepatrimonial, care intra in domeniul de aplicare al prescriptiei extinctive. [14]

Termenul general de prescriptie a actiunilor prevazute de art. 60 alin. 1 C. fam. este de un an si curge de la nasterea copilului.

Potrivit acestui text, momentul conceptiei nu are nici o semnificatie cu privire la exercitarea actiunii in stabilirea paternitatii, deoarece pana in momentul nasterii, situatia copilului poate fi reglementata prin casatoria mamei, ceea ce il va putea indreptati sa beneficieze de prezumtia de paternitate.

In cazurile prevazute de art. 60 alin. 2 si 3, termenul de un an curge de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care copilul si-a pierdut calitatea de copil rezultat din casatorie intr-un caz, iar daca mama a convietuit cu pretinsul tata ori acesta a prestat intretinere copilului, de la data incetarii convietuirii ori a intretinerii in cel de-al doilea caz.

6. Calculul termenului de prescriptie al actiunii pentru stabilirea paternitatii

Acest calcul se face potrivit art. 101 alin. 3 Codul de procedura civila si art. 1887 – 1889 Codul civil, din care rezulta ca la termenul socotit pe ani, ziua in cursul careia prescriptia incepe nu intra in calcul, dar se implineste dupa trecerea completa a celei de pe urma zi a termenului prevazut de lege. In aceasta privinta, Tribunalul Suprem a decis ca numai termenele fixate pe zile se calculeaza pe zile libere, iar la celelalte termene calculul se face cu implinirea termenelor, in ziua corespunzatoare a saptamanii, lunii sau anului.

Sectiunea III

1. Momentul in care se poate porni actiunea

Actiunea in stabilirea paternitatii nu se poate porni mai inainte ca respectivul copil sa se fi nascut. [15]

Astfel, daca s-a pornit actiunea inainte de nasterea copilului, exista posibilitatea ca mama copilului sa se fi casatorit in timpul scurs din momentul introducerii actiunii pana la nasterea copilului si in aces caz copilul beneficiaza de prezumtia de paternitate.

Desi drepturile copilului ii sunt recunoscute de la conceptiune, potrivit art. 7 Decretul 31 din 1954, situatia se impune, totusi, pentru urmatoarele motive:

a) actiunea apartine numai copilului din afara casatoriei, ceea ce nu se stie decat la nasterea copilului, caci s-ar putea ca pana la aceasta data, mama sa se casatoreasca;

b) termenul in care se poate introduce actiunea se socoteste de la data nasterii copilului (art. 60 alin. 1 C. fam.) si tot in raport de aceasta data se poate determina epoca de conceptiune a copilului.

2. Administrarea tuturor mijloacelor de proba

Pentru admiterea actiunii in stabilirea paternitatii este necesar sa se dovedeasca:

a) nasterea copilului, iar nu numai conceptia lui;

b) legaturile intime dintre mama copilului si pretinsul tata in epoca conceptiei;

c) stabilirea in mod cert ca barbatul care a avut asemenea legaturi este tatal copilului.

In vederea dovedirii acestei situatii pot fi folosite orice mijloace de proba. Judecatorul trebuie sa-si faca convingerea asupra stabilirii paternitatii copilului din ansamblul de probe de la dosar.

Actul de nastere al copilului dovedeste numai faptul nasterii, iar nu paternitatea copilului, chiar daca este trecut ca autor tatal prezumtiv. Aceasta mentiune nu are nici o valoare atata timp cat tatal nu a facut nici un act de recunoastere.

O singura proba este superioara tuturor celorlalte probe furnizate si anume marturisirea tatalui prezumtiv. Din moment ce acesta marturiseste paternitatea sa, nu mai poate fi vorba de stabilirea paternitatii pe calea justitiei, ci de o recunoastere voluntara facuta in fata instantei judecatoresti, recunoastere ce se incadreaza in acest caz in prevederile art. 57 C. fam.

Instanta de judecata este obligata sa verifice recunoasterea facuta, deoarece s-ar putea ca acel copil sa beneficieze de prezumtia de paternitate si deci sa nu poata fi recunoscut.

Martorii pot fi folositi pentru dovedirea actiunii in stabilirea paternitatii. Rudele, cu exceptia descendentilor, sunt admise ca martori (art. 190 Codul de procedura civila). In acelasi sens, s-a pronuntat si Tribunalul Suprem, inclusiv pentru afinii pana la gradul trei.

De asemenea, pot fi folosite prezumtiile, din care ar rezulta ca paratul este tatal copilului. In acest sens s-a considerat ca faptul convietuirii unui barbat cu o femeie sau cel al prestarii imputernicirii copilului sunt suficiente pentru a deduce paternitatea copilului, deoarece tatal recunoaste implicit, prin aceste fapte, paternitatea copilului. Dimpotriva, relatiile sporadice, intamplatoare, dintre parti nu pot deduce in mod necesar, la o singura concluzie, cu privire la faptul daca paratul este ori nu tatal copilului.

Exceptia ridicata de parat prin care s-ar dovedi ca mama copilului in timpul conceptiei ar fi avut relatii intime si cu alti barbati (exceptio plurium concubertium) in afara de presupusul tata, nu poate fi primita in prealabil, ci aceasta trebuie cercetata fata de toate probele efectuate pentru judecarea in fond a procesului. Instanta judecatoreasca va putea primi discutia acestei exceptii numai ca o aparare a paratului in fondul procesului, insa niciodata nu o va primi in mod direct si nici nu va solutiona procesul pe baza ei, fara a cauta sa se convinga si din alte probe, efectuate, daca intr-adevar paratul este sau nu tatal copilului a carui paternitate se cere a fi stabilita. [16]

Un alt mijloc de proba, este expertiza medico-judiciara, in primul rand aceea privind analiza grupelor sanguine (serologica). Din compararea grupei de sange a copilului cu grupa de sange a mamei si pretinsului tata pot rezulta doua situatii:

a) Copilul are aceeasi grupa de sange cu pretinsul tata. Aceasta imprejurare nu poate duce la stabilirea directa a paternitatii, deoarece acea grupa de sange se poate gasi si la alti barbati care nu au avut nici o legatura cu mama copilului.

b) Copilul are alta grupa de sange decat aceea a pretinsului tata, in sensul ca este excusa paternitatea. In aceasta situatie acel barbat, in mod cert, nu este tatal copilului, deoarece intre acestia nu exista nici o legatura de sange. Cand expertiza medico-judiciara bazata pe proba serologica conchide ca este exclusa paternitatea, instanta nu poate admite actiunea pe motiv ca din dispozitiile martorilor rezulta existenta unor relatii intime in perioada conceptiunii copilului.

In afara de analiza grupelor de sange se pot utiliza diferite extpertize, din care ar putea rezulta elemente pentru stabilirea paternitatii, cum ar fi cele privind caracteristicile conformarii corpului, pigmentatia pielii, formatul parului, adica expertiza antropologica.

Investigatiile antropologice se pot face numai cand copilul are cel putin trei ani, deoarece atunci sunt posibile comparatii antropologice.

Un alt mijloc de proba este expertiza dactiloscopica.

In dovedirea actiunii in stabilirea paternitatii se mai pot folosi expertize privind substanta M. N., Rh., hepatoglobina existente in sange.

Efectuarea probelor stiintifice nu se impune insa in orice litigiu in stabilirea paternitatii din afara casatoriei, ci numai in cazurile in care exista indoiala, cand din celelalte probe (interogatoriu, martori, acte), administrate de catre parti, nu se poate trage, in mod necesar, o singura concluzie cu privire la faptul daca paratul este ori nu tatal copilului.

3. Apararea paratului impotriva actiunii in stabilirea paternitatii

Actiunea se va respinge daca instanta nu ajunge la concluzia certa ca paratul este tatal copilului. In combaterea actiunii in stabilirea paternitatii, paratul poate folosi orice mijloace de proba pentru a demonstra ca nu este tatal copilului.

Deci pentru a admite actiunea si a declara pe parat tata al copilului, instanta trebuie sa stabileasca in fapt ca din relatiile intime dintre acesta si mama s-a nascut copilul respectiv.

Faptul ca mama a avut in timpul conceptiunii copilului relatii si cu alti barbati (exceptio plurium concubentium) nu este suficient prin el insusi sa duca la respingerea actiunii, daca din ansamblul probelor administrate se poate ajunge la concluzia

paternitatii. [17]In consecinta aceasta exceptie ridicata de parat nu poate fi primita in prealabil, ci numai ca o aparare in fondul procesului, fiind cercetata impreuna cu ansamblul probelor administrate.

Totodata, daca se dovedeste ca mama copilului a avut relatii la epoca de conceptie cu mai multi barbati, in lipsa altor probe, nu se poate admite actiunea, caci ar insemna ca aceasta sa aiba dreptul sa aleaga pe tatal copilului. [18]

Imposibilitatea ca paratul sa fie tatal copilului poate rezulta si din inexistenta raporturilor de coabitare in epoca de conceptie a copilului datorita faptului, de exemplu, ca a fost plecat in strainatate, detinut in executarea unei pedepse, internat in spital pe o perioada indelungata sau ca nu a avut relatii cu mama copilului.

Paratul mai poate invoca expertiza impotentei sexuale. Aceasta impotenta este cunoscuta ca o incapacitate de procreare (fecundare).

Sectiunea IV

1. Inregistrarea hotararii

Hotararea judecatoreasca prin care s-a stabilit paternitatea din afara casatoriei se inscrie, prin mentiune, pe marginea actului de nastere al copilului, eliberandu-se un alt certificat de nastere (art. 19 Decr. nr. 278 din 1960).

Pentru copii nascuti inainte de punerea in aplicare a Codului familiei actiunea in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei se putea porni in temen de un an de la intrarea in vigoare a acestui Cod, dispozitiile art. 60 fiind aplicabile.

Hotararea judecatoreasca produce efecte si pentru trecut, pana la conceptia copilului, astfel ca pe toata aceasta perioada copilul este considerat ca fiind al tataui. Hotararea este opozabila erga omnes (are efecte absolute). Ea poate fi invocata de oricine impotriva copilului. Tertii (cei care nu au participat la procesul pentru stabilirea paternitatii) pot face proba contrara hotararii in fata instantei de judecata.

2. Cheltuieli de judecata

In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, in literatura juridica exista mai multe opinii.

Intr-o parere [19], se considera ca dispozitiile art. 275 Codul de procedura civila nu se aplica in cazurile privind pensiile de intretinere si cele pentru stabilirea paternitatii, unde intotdeauna se vor acorda cheltuielile de judecata in baza art. 274 Codul de procedura civila.

Intr-o alta parere [20], se sustine ca prevederea art. 275 nu-si va gasi aplicarea in litigiile decurgand din obligatia de aplati pensie de intretinere (art. 86 C. fam.), atunci cand paratul este pus in intarziere prin efectul legii.

Si in situatia cand mama parata ar recunoaste, de la prima zi de infatisare, “pretentia” reclamantului ca nu el este tatal copilului nascut in timpul casatoriei, aceasta recunoastere va ramane, in cadrul prevederilor art. 275 fara efect, deoarece nici pe planul dreptului material ea nu produce vreun efect. De aceea – in cazul admiterii actiunii si daca reclamantul cere – parata va fi obligata intotdeauna la plata cheltuielilor de judecata.

Dimpotriva, daca intr-o actiune in cercetarea paternitatii, paratul recunoaste la prima zi de inatisare ca este tatal copilului, prevederea art. 275 isi va putea gasi aplicatia, sub rezerva indeplinirii conditiei ca tatal sa nu fi fost “pus in intarziere”. O atare punere in intarziere poate sa rezulte din scrisorile mamei prin care i se anunta nasterea copilului, asociata cu rugamintea – expresa sau implicita – de a-l recunoaste si de a-i acorda ingrijiri.

In practica judecatoreasca s-a dispus ca dispozitiile art. 275 nu sunt aplicabile in actiunile pentru stabilirea paternitatii, deoarece paratul avea posibilitatea sa recunoasca pe copil, iar sa nu provoace pornirea procesului.

In acest sens, s-a decis ca daca paratul recunoaste, la primul termen, ca este tatal copilului si este de acord cu admiterea actiunii, el va fi totusi, obligat la plata cheltuielilor de judecata, la cererea reclamantei, deoarece nu se poate spune ca nu a cunoscut nasterea copilului si avea posibilitatea sa evite pornirea procesului. In actiunile pentru tagaduirea paternitatii,unde recunoasterea mamei copilului nu se poate face

inainte de proces, iar cea facuta in timpul procesului produce efecte daca se coroboreaza cu alte probe, cheltuielile de judecata se acorda, intotdeauna, pe baza art. 274 Cod de procedura civila.

3. Efectele stabilirii paternitatii din afara casatoriei

In conformitate cu art. 63 C. fam., copilul din afara casatoriei, care si-a stabilit filiatia prin recunoastere sua hotarare judecatoreasca definitiva, are aceeasi situatie legala fata de parinti si rudele acestuia ca si copilul din casatorie. In consecinta, admiterea actiunii pentru stabilirea paternitatii poate produce, in conditiile legii, efecte cu privire la numele copilului, domiciliul acestuia, exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti, incredintarea copilului, obligatia de intrertinere.

In privinta incredintarii copilului si a obligatiei de intretinere se aplica, prin asemanare, dispozitiile din materia divortului, adica art. 42 C. fam. (respectiv art. 65 C. fam.).

Sectiunea V

Concluzii

Asadar, familia este celula de baza a societatii si in cadrul ei relatiile sunt de prietenie si afectiune reciproca.

Prin urmare, femeia si barbatul sunt egali in drepturi si isi datoreaza unul altuia intretinere; si copiii au drepturi egale, copiii din casatorie si cei din afara casatoriei.

Pentru a avea drepturi similare cu cele ale copilului din casatorie, copilul din afara casatoriei trebuie sa-si stabileasca paternitatea (in unele cazuri chiar si maternitatea).

Prima consecinta si cea mai importanta a acestui fapt este aceea ca potrivit art. 63 C. fam., copilul dobandeste, prin asimilare, atat fata de parintele sau cat si fata de rudele acestuia, situatia legala a copilului din casatorie.

Paternitatea copilului din afara casatoriei se poate stabili fie prin recunoasterea copilului de catre tatal sau, fie prin introducerea actiunii in stabilirea paternitatii de catre copil (daca este major) sau de catre mama sau reprezentantul sau legal in numele copilului (in cazul copilului minor).

Actiunea in stabilirea paternitatii se prescrie in termen de un an de la nasterea copilului (in alte cazuri se prescrie din momentul in care copilul ramane fara paternitate).

Aceasta actiune avand drept scop stabilirea cu certitudine a paternitatii copilului din afara casatoriei, urmeaza ca pentru admiterea ei nu este sufucienta numai dovedirea existentei raporturilor intime dintre mama si prezumtivul tata in epoca conceptiei, ci si ca barbatul care a avut asemenea legaturi este tatal copilului, situatii de fapt care pot fi dovedite prin orice mijloc de proba admis de lege (art. 59 C. fam.).

Termenul scurt de un an pentru introducerea acestei actiuni a fost fixat tinandu-se seama de realitate, fiindca dupa un timp mai indelungat de la nasterea copilului probele necesare pentru dovedirea acestei actiuni vor fi mai greu de administrat, iar unele ar putea chiar sa dispara.

Imperativul stabilirii adevaratei stari civile concentraza in sine o fireasca dorinta personala, dar si o nevoie de ordin social.

Cat priveste stabilirea filiatiei copilului din afara casatoriei, Codul familiei cuprinde regelementari ce se fundamenteaza pe principiul liberei cercetari a paternitatii, spre doesebire de vechea reglementare, extrem de restrictiva, in aceasta privinta.

Copilul din afara casatoriei, odata nascut este, indiscutabil, indreptatit la stablirea legaturii de filiatie fata de ambii parinti, avand fata de ei aceleasi drepturi ca si copilul rezultat din casatorie (art. 63 Cod familie).

Asadar, stabilirea legaturii de filiatie urmareste in primul rand ocrotirea intereselor copilului.

BIBLIOGRAFIE

I. Albu “Dreptul familiei”, Bucuresti, Editura Academiei 1966;

P. Anca “Incheierea casatoriei si efectele ei” (coord. I.P. Filipescu),            Bucuresti, Editura Academiei, 1981;

“Persoana fizica in dreptul roman”, Bucuresti, Editura Academiei, 1963;

Z. Ander, I. Beligan, V. Molnarv “Medicina Legala”, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica 1966;

Mihail Eliescu “Casatoria in dreptul RRD”, Bucuresti. Editura   Academiei, 1964

I.P. Filipescu “Dreptul familiei”, Bucuresti, Editura Didactica si            Pedagogica 1965;

“Casatoria in dreptul roman”, Bucuresti, Editura     Academiei 1964;

A. Ionascu “Familia si rolul ei in societate”, Cluj, Editura Dacia 1975;

“Probele in procesul civil”, Bucuresti, Editura             Stiintifica 1969;

Tr. Ionascu “Casatoria in dreptul roman”, Bucuresti, Editura   Academiei 1964;

“Dreptul civil pentru facultatile de stiinte juridice;

“Persoana fizica in dreptul RRD”;