|
|
|
PROBLEME PARTICULARE ALE CASATORIEI
a. Numarul de sotii/soti
Regulile sociale si culturale ale unei societati prescriu individului nu numai cu cine se poate casatori, ci si numarul partenerilor, adica al sotiilor sau al sotilor Formele de casatorie, luand in considerare acest criteriu sunt urmatoarele:
1. Monogamic
2. Poligamia
a. Poliginie
b. Poliandrie
c. Casatoria
Aceasta clasificare se bazeaza pe ideile lui George P. Murdock, folosite pe larg in antropologia culturala5. Acelasi sociolog a constatat ca data fiind pozitia egala dintre sexe si lipsa resurselor economice, cei mai multi indivizi din toate societatile actuale sunt monogame, insa din 239 de societati luate in calcul, 193 (81%) permit poliginia si2 (1%) permit poliandria, casatoria in grup nu este comuna nicaieri; 43 (18%) dintre societati sunt strict monogame.
Monogamia este forma de casatorie raspandita in Europa, in S.U.A., in Canada, in America Cen{riğia. Aceasta forma de casatorie, in aceste parti ale lumii, nu este o simpla norma, ea este prescriptiva (adica este impusa de lege). Aici o persoana care are mai mult decat o sotie, respectiv un sot este cunoscuta ca bigama si daca este prinsa, (el sau ea) poate fi bagata in puscarie, in societatile in care divortul este destul de comun indivizii pot intra intr-o serie de casatorii, casatorindu-se, divortand si casatorindu-se din nou, insa mentinand doar un sot/sotie de fiecare data. Acest model de comportament este cunoscut sub numele de monogamie seriala.
Poliginia este permisa in majoritatea societatilor. Posibilitatea acestui tip de casatorie intr-o societate oarecare nu inseamna insa ca toti barbatii adulti din aceasta societate vor avea simultan mai mult decat o sotie. Asa ceva nu este posibil, in primul rand, din punct de vedere demografic (ponderea barbatilor si a femeilor fiind apropiata de 50%). Robert Tonkinson6, intr-o cercetare efectuata in randul populatiei aborigenilor a aflat faptul ca membrii unui trib Jigalong, in ciuda preferintei celor mai multi barbati casatoriti pentru 2 neveste, numai 26,8% dintre barbatii casatoriti aveau casatorii de tip poligenic. Barbatii mai in varsta ai tribului Tiwi, din nordul Australiei, ajung sa aiba 10 sau chiar 20 de femei, dar barbatii mai tineri pot sa nu aiba nici una pana spre varsta de 30 de ani. Barbatii tribului Tiwi nu raman in mod necesar celibatari in anii dinaintea casatoriei, dar relatiile lor sexuale cu femeile raman ilegitime si statusul lor in comunitate scazut7. Se estimeaza ca 25% dintre barbatii din Africa au mai mult decat o sotie, in ciuda eforturilor bisericilor crestine de a eradica aceasta practica. Intr-un studiu efectuat asupra poliginiei din Kenya, Hazel Ayunga8 a descoperit ca barbatii cauta cea de-a doua sotie, deoarece prima are loc de munca in oras si este mai interesata sa-si pastreze locul decat sa tina o gospodarie (in mediul rural).
Cea mai de seama problema in cadrul casatoriilor de tip poliginic este gelozia si rivalitatea intre sotiile aceluiasi barbat. Exista mai multe solutii constatate de antropologi: 1. Mentinerea unei gospodarii separate pentru fiecare sotie sau chiar divizarea proprietatii inire sotii;
2. Stabilirea unui orar strict ce prevede petrecerea unei zile cu f bcare sotie (cel care se abate de la aceasta norma este considerat aduitmr);
3. Atribuirea unui status ierarhic sotiilor (sotiile senioare se bucura de anumite privilegii, ce le sporeste prestigiul si puterea in fata sotiilor mai tinere si mai atractive); 4. Barbatul sa se casatoreasca cu surori, fapt ce presupune ca ele sunt obisnuite sa coopereze si sa traiasca in aceeasi gospodarie. Aceasta practica este cunoscuta sub numele de po/fginfe sororala. intr-o acceptiune mai limitata sororaiul reprezinta un obicei conform caruia un vaduv se casatoreste cu .sora sotiei sale decedate.
Pliiandria este o forma rara de casatorie. Este semnalata, in mod deosebit, in Asia de sud: Tibet, India, Nepal, Sri Lanka. O forma comuna a unei asemenea casatorii este poliandria fratemala sau levirata. in cadrul poliandriei fraternale sotii care-si impartesc sotia sunt cu totii frati. Un exemplu de casatorie de acest tip, din nordul Indiei, a fost descris de Gerald Berreman9. in tribul Pohari, cel mai in varsta frate, in virtutea obiceiului, aranjeaza nunta. Toti fratii au acces sexual la sotie si copiii ii numesc 'tata' pe toti fratii, indiferent de paternitatea biologica, intr-o acceptiune mai limitata leviratul reprezinta un obicei conform caruia o vaduva se casatoreste cu fratele sotului sau decedat.
b. Resedinta maritala
In mod firesc, cand oamenii se casatoresc, ei trebuie sa ia anumite decizii, intre care cea referitoare la locul unde va locui cuplul este una din cele mai importante. Culturile sunt acelea care stabilesc regulile stabilirii resedintei. Unele dintre aceste reguli sunt rigide si se aplica tuturor. Altele sunt elastice, presupunand alegerea intre mai multe optiuni.
in societatile de tip european resedinta ideala este o locuinta separata care poate sau nu poate fi apropiata de parintii unuia sau altuia dintre soti. Aceasta practica este numita resedinta neo/oca/a. Modelul respectiv este adaptat sistemului economic si structurii actuale a relatiilor de rudenie. Oamenii isi vand forta de munca si se muta unde gasesc loc de munca. Resedinta neolocala este corelata atat cu mobilitatea geografica cat si cu independenta financiara. Un cuplu recent stabilit care este sarac, nsangajat, nu are capital pentru a se intretine singur pe baza de independenta, va locui la unul dintre parinti (ai sotului sau ai sotiei) pana cand situatia lor se va imbunatati. De aici decurge concluzia ca resedinta post-maritala nu este o problema de ideal preferat ci mai ales una legata de nevoile si situatia cuplului.
in societatile in care cea mai importanta legatura care tine impreuna grupul este cea dintre barbati, cuplul locuieste in mod obisnuit in grupul sotului. Dupa ce s-a casatorit femeia intr-o anumita masura este rupta de grupul ei natal si poate deveni un membru permanent al grupului sotului O asemenea situatie se numeste resedinta patrilocala. Pentru oamenii cu grupuri de rudenie stabilite matrilinial, femeile, de regula, traiesc dupa casatorie in grupul propriu si sotul ei vine sa traiasca tot aici. Acest tip de resedinta se cheama matrilocal. Spre deosebire de situatia proprie resedintei patrijbcale din societatile patriliniale, in cazul resedintei matrilocale, barbatul nu renunta la calitatea lui de membru al grupului lui natal. El isi retine importanta in grupul in care s-a nascut ca o persoana care este in stare sa-si exercite autoritatea asupra surorilor Iui si asupra copiilor lor, deoarece el este fratele mamei. Importanta rolului fratelui mamei permite uneori unui barbat puternic sa-si stabileasca resedinta cu grupul lui natal si sa si ia sotia lui sa locuiasca cu el. In aceasta ordine de idei e necesar sa fie mentionata resedinta avunculocala. in aceast caz cuplul traieste cu sau aproape de fratele mamei mirelui. In asemenea situatie unitatea rezidentiala include familia unchiului mirelui.
Exista si alte tipuri de resedinta in care optiunea pentru o forma sau alta de resedinta este optionala. Astfel, trebuie sa numim resedinta ambilocata, in care cuplul trebuie sa aleaga sa locuiasca cu sau aproape de parintii sau rudele fie ale mirelui, fie ale miresei. Resedinta bihcala este oarecum diferita, cuplul este de asteptat ca va iocui o perioada cu sau langa parintii miresei si o alta perioada cu sau langa parintii mirelui. Antropologia culturala foloseste si alti termeni pentru a numi tipul de resedinta, ca de pilda, virilocal si uxoriloca!. in 1947 s-a propus ca ei sa inlocuiasca termenii patrilocal si matrilocal, adica termenul virilocal sa fie privit ca sinonim cu cel de patrilocal si termenul uxorilocal cu cel de matrilocal. intr-o incercare de disociere a acestor termeni s-a ajuns sa se spuna ca resedinta virilocaia inseamna asocierea cuplului cu familia mirelui, iar resedinta uxoriiocala asocierea cuplului cu parintii miresei.
