Metodologia instruirii - Functiile metodelor si procedeeelor didactice, Clasificarea si caracterizarea generala a principalelor grupe de metode

Metodologia instruirii

Obiective

sa defineasca principalele concepte referitoare la tehnologia didactica;

sa explice relatia care se stabileste intre metodele didactice si celelalte componente ale curriculum-ului;

sa descrie caracteristicile principalelor metode de invatamant;

sa utilizeze metodele insusite in predarea disciplinei propriei specialitati;

sa argumenteze importanta formarii si dezvoltarii gandirii critice la elevi;

sa caracterizeze principalele mijloace de invatamant.

Continuturi:

1.Delimitari conceptuale;

2.Functiile metodelor si procedeeelor didactice;

3.Clasificarea si caracterizarea generala a principalelor grupe de metode;

4.Descrierea metodelor de invatamant;

5. Metode de dezvoltarea agandirii critice;

6.Criterii de alegere a metodelor didactice.

1. Delimitari conceptuale

La fel ca orice alta activitate umana, cea instructiv-educativa prezinta o serie de caracteristici: se desfasoara in baza unor finalitati, este pusa in practica prin intermediul unui sistem de metode si procedee, apeleaza la o serie de mijloace tehnice de realizare, iar rezultatele sunt verificate si evaluate printr-un sistem de strategii specifice. Curriculum-ul scolar integreaza intr-un mod dinamic si articulat toate aceste componente, dintre care o pozitie centrala revine sistemului de metode care fac posibila atingerea finalitatilor educationale formative si informative.

Etimologic, termenul metoda provine din grecescul "methodos" care inseamna "drum spre.", "cale de urmat catre.".Din punct de vedere epistemologic, I. Cerghit (1998) face diferenta intre metodele de cercetare stiintifica si cele didactice, sesizand deosebiri, nu de esenta, ci doar de destinatie, intre cele doua categorii: daca in primul caz finalitatea o reprezinta aflarea / demonstrarea unui adevar stiintific, in cel de-al doilea, ea este data de imbogatirea sistematica si progresiva a cunoasterii. In acest context, metodele de invatamant pot fi definite ca "modalitati de actiune cu ajutorul carora, elevii, in mod independent sau sub indrumarea profesorului, isi insusesc cunostinte, isi formeaza priceperi si deprinderi, aptitudini, atitudini, conceptia despre lume si viata etc". (M. Ionescu, V. Chis, 2001, p. 126).

Intre elementele constitutive ale procesului instructiv-educativ se stabileste o relatie de interdependenta, in care metodelor didactice le revine o importanta deosebita. In acest context, se impun a fi retinute urmatoarele caracteristici (M. Ionescu, V. Chis, 2001):

angajarea ca participanti a binomului profesor-elev;

desfasurarea activitatii didactice in virtutea unor obiective operationale aflate in relatie cu celelalte componente ale procesului de invatamant;

utilizarea unui ansamblu de metode si procedee de predare / invatare;

modificari produse in structurile de personalitate ale elevului;

realizarea feedback-ului si ajustarea conduitelor didactice ale profesorului.

Vom insista, in cele ce urmeaza, pe doua aspecte considerate esentiale in procesul informarii si formarii elevilor: inter-relatiile care se stabilesc intre metodele de invatamant si celelalte componente ale procesului didactic, respectiv pe valentele formative pe care le dobandesc metodele de predare / invatare.

Astfel, in primul caz, se pot stabili urmatoarele tipuri de relatii:

Relatia metode - obiective. In ansamblul activitatii didactice, orice profesor isi propune o suita de obiective prin care anticipeaza rezultatele (performantele) de care vor fi capabili elevii sai la sfarsitul unitatii instructionale. In raport cu obiectivele prestabilite, profesorul va decide asupra metodelor si mijloacelor pe care le considera cele mai eficiente. De aceea, pentru ca tehnologia utilizata sa fie cat mai fidela obiectivelor urmarite, se impune ca acestea din urma sa fie clare, concise si sa vizeze actiuni comportamentale explicit formulate.

Relatia metode - continut. In procesul de invatamant nu este suficient sa se raspunda la intrebari de tipul "ce anume se invata" ci, mai ales, "cum anume se invata". Cu alte cuvinte, se pune problema modului in care un continut informational trebuie insusit de catre elevi, in fapt a metodelor ce trebuie utilizate in acest scop. Se stabileste astfel o relatie indisolubila intre continut si metoda, pentru fiecare tip de mesaj informational impunandu-se alegerea unei strategii adecvate (de exemplu, pentru disciplinele reale ar putea fi preferate experimentul ori invatarea prin descoperire, in vreme ce, pentru cele umaniste pot fi utilizate cu succes prelegerea, studiul de caz, cercetarea documentelor, conversatia euristica etc).

Relatia metode - "actori educationali". Cand este vorba despre alegerea metodelor ce urmeaza a fi utilizate in predare, majoritatea specialistilor, pe buna dreptate acrediteaza ideea potrivit careia ele trebuie selectate in raport cu o serie de factori psiho-sociali, cum ar fi cei ce tin de dezvoltarea elevului: varsta cronologica si mintala, gradul de formare a diferitelor procese psihice (gandirea, limbajul, memoria, atentia, procesele afectiv-motivationale etc.), ori cu referire la relatiile stabilite in campul micro-social al clasei: competitia, cooperarea, gradul de omogenitate al grupului scolar etc. In plus, utilizarea anumitor strategii de predare / invatare poate conduce la conturarea anumitor trasaturi de personalitate precum capacitatile intelectuale disponibilitatile afectiv-volitionale, competentele sociale etc. Pe de alta parte, utilizarea anumitor metode didactice poarta inclusiv amprenta personalitatii dascalului, pornind de la constatarea ca una si aceeasi metoda utilizata de profesori diferiti poate conduce la rezultate diferite. Astfel, trebuie tinut cont de competenta profesionala a cadrului didactic, de pregatirea sa psihopedagogica si metodica, cultura generala, pasiunea pentru meserie, tinuta sa morala, limitele experientei sale didactice, trasaturile temperamentale etc.(de exemplu, metodele de invatare prin cooperare vor putea fi aplicate cu mai mult succes de catre un profesor avand un temperament extravertit, decat de unul introvertit). Prin urmare, se poate aprecia ca metoda este un instrument a carui eficacitate este influentata de stilul didactic al profesorului si rezida in formarea personalitatii elevului.

Relatia metode - mijloace didactice. Este un lucru cert ca nu se poate vorbi despre utilizarea anumitor metode de invatamant in absenta materialelor si mijloacelor didactice aferente. Asa de exemplu, pentru a fi incununata de succes, este absolut necesar ca demonstratia sa fie sustinuta de o harta, o plansa sau un mulaj, observatia sa se realizeze pe teren, efectuarea unui experiment sa beneficieze de un echipament adecvat de laborator si, in general, cele mai multe lectii sa fie sustinute de suporturi grafice corespunzatoare obiectivelor urmarite si particularitatilor psihoindividuale ale elevilor. De asemenea, design-ul clasei este deosebit de important, dotarea salilor cu mobilier modular si materiale didactice noi si variate fiind un deziderat ce se impune a fi atins.

Relatia metode - forme de organizare. Activitatile didactice pot imbraca diverse forme de organizare precum cele frontale, pe grupe sau individuale. In conformitate cu acestea, se va opta pentru unele sau altele din metodele didactice, de exemplu, putand fi preferate metodele expozitive pentru activitatile frontale, dezbaterile, experimentul sau jocul de rol pentru cele desfasurate pe grupe, instruirea programata ori instruirea asistata de calculator in cazul activitatilor individuale. Optiunile mai pot fi influentate de gradul de omogenitate al colectivului de elevi, de design-ul salii de clasa sau de caracterul modular al activitatii respective.

Relatia metode - evaluare. In orice activitate didactica, principala sarcina a profesorului este cea de predare, iar a elevului cea de invatare. Astfel, profesorul va preda in virtutea atingerii finalitatilor educationale prestabilite si va evalua eficacitatea demersului sau in functie de gradul de acoperire al acestora, concretizat in performantele scolare efective ale elevilor. Este insa imperios necesar ca intre metodele utilizate in predare si cele pe baza carora se realizeaza evaluarea sa se stabileasca o conexiune directa si interdependenta, predarea prin strategii predominant expozitive atragand dupa sine evaluarea folosind metodele "traditionale" (observatia, chestionarul, testele didactice etc), in timp ce utilizarea strategilor interactive in predare recomanda o metodologie de evaluare bazata pe proiecte, referate, portofolii, tehnici de autoevaluare / inter-evaluare etc. De asemenea, evaluarea de catre profesor a performantelor efective ale elevilor il poate conduce la ajustarea demersului instructiv-educativ si, implicit, a strategiilor didactice utilizate.

In ceea ce priveste abordarea celui de-al doilea aspect (al valentelor formative ale metodelor de predare / invatare), vom porni de la scopurile fundamentale ale acestora, mentionate de M. Ionescu si V. Chis (2001) ca fiind urmatoarele:

scopuri de cunoastere,- stapanirea principalelor modalitati si norme de gandire;

scopuri de instruire - asimilarea de cunostinte, deprinderi si capacitati de lucru;

scopuri formative - formarea si desavarsirea trasaturilor de personalitate.

Rezulta ca, in plan formativ, metodele de invatamant joaca un rol deosebit de important in dotarea elevilor cu cunostinte teoretice, cu mecanismele cognitive care sa le permita sa exploreze singuri mediul si sa-si formeze independent capacitatile necesare, cu disponibilitati afective ori cu abilitati practice. De notat ideea ca atributia cea mai importanta a metodelor didactice ramane totusi aceea de a-i dota cu acele calitati care sa le permita sa-si insuseasca, sa inteleaga, sa aplice si, poate cel mai relevant, sa creeze stiinta in sfera lor de activitate. Numai asa elevii vor fi capabili sa se insereze activ in societate, facand fata si chiar anticipand provocarile viitorului.

In orice activitate didactica se recomanda utilizarea unui set variat de metode si procedee de predare / invatare. Argumentarea este data de necesitatea implicarii a cat mai multor procese psihice in activitatea de invatare, de creare a unei motivatii intrinseci de nivel oprim, de dezvoltarea relatiei profesor-elev precum si de asigurarea unui feedback educational adecvat. In acest context, strategia didactica se defineste ca ansamblul metodelor atent selectate, ordonate si combinate intre ele, asociate cu diverse materiale didactice, mijloace de invatamant si forme de organizare a activitatii (I. Cerghit, 1997). In plus, acelasi autor considera ca metodologia didactica reprezinta ansamblul tuturor metodelor si procedeelor didactice la care profesorul poate apela pentru indeplinirea obiectivelor educationale propuse.

In fine, un alt concept care se impune a fi clarificat este cel de tehnologie didactica. De-a lungul anilor a starnit discutii aprinse si a primit numeroase acceptiuni, care pot fi sintetizate in urmatoarele doua categorii (Daniela Cretu, 1999, V. Chis, 2001):

in sens restrans - ansamblul mijloacelor tehnice utilizate in practica didactica;

in sens larg - ansamblul metodelor, mijloacelor, formelor de organizare si tehnicilor cu ajutorul carora se vehiculeaza anumite continuturi informationale in vederea atingerii finalitatilor educationale.

Pornind de la aceste puncte de vedere, se impun cateva precizari. Prima viziune provine de la jumatatea secolului trecut si face referire la mijloacele tehnice utilizate in instruire. Conceptul pare a fi rezultatul unui imprumut fortat, atat timp cat V. Chis (2001) observa ca mijloacele audio-vizuale invocate nu au fost create in mod special pentru educatie, insa, in egala masura, nici aceasta nu poate face abstractie de descoperirile stiintei si tehnicii. In fapt, conform acestei optici, notiunii de tehnologie didactica i se poate asocia conceptul de hardware. Sub cel de-al doilea unghi, tehnologia didactica poate fi privita ca ansamblul actiunilor ce au drept scop asigurarea unui mediu propice pentru instruire, secventarea experientelor de invatare ale elevului astfel incat sa sa poata fi integrate in structurile psihice vizate, alegerea unor strategii optime de predare / invatare, respectiv imbinarea adecvata a elementelor "vechi" si "noi" in structura actului educational. In acest sens, notiunii de tehnologie didactica i se poate asocia conceptul de software. De retinut ca aceste doua acceptiuni ale aceluiasi termen nu se exclud, ci, din contra, se completeaza reciproc, asa cum utilizarea mijloacelor tehnice in educatie (ca de altfel in orice alt domeniu) nu se poate face izolat, ci in inter-relatie cu celelalte componente ale programului in care este inserat.

Din punct de vedere istoric, radiografia evolutiei metodelor de invatamant arata ca ele s-au dezvoltat in paralel cu idealurile si cultura societatilor respective. Astfel, desi antichitatea a fost o perioada prolifica dezvoltarii stiintelor, metodele utilizate in educatie erau predominant cele expozitive, bazate pe prelegeri sau repetari cu caracter mecanic. Practicile s-au conservat de-a lungul anilor, invatarea bazata pe memorarea mecanica cunoscand apogeul in perioada feudalismului. Renasterea si etapele consecutive ei, desi nu au "revolutionat" metodologia didactica, prin dezvoltarea stiintei si tehnicii (iar aparitia tiparului a reprezentat un moment de referinta in evolutia invatamantului) au aparut si s-au raspandit o serie intreaga de publicatii cu impact asupra fenomenului educational. Perioada de cotitura din punct de vedere al evolutiei metodelor de invatamant o reprezinta sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, perioada in care fenomenul "noilor educatii" a luat o amploare fara precedent. Metode interactive centrate pe nevoile copilului si implicarea sa in actul instructional au fost propuse de Maria Montessori, Ovide Decroly, Celestine Freinet, John Dewey, Roger Cousinet, Peter Peterson etc. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin preocuparile lor, Piaget, Bruner, Skinner, Vagotski, Feuerstein s.a. isi aduc o contributie notabila la abordarea fenomenului educational din perspectiva psihologiei invatarii. In prezent, una din cele mai in voga teorii ale invatarii se bazeaza pe formarea si dezvoltarea gandirii critice la elevi in care, prin metodele moderne alternative utilizate in predare, se urmareste ca acestora sa le fie stimulate toate operatiile si procesele cognitive.

2. Clasificarea si caracterizarea generala a principalelor grupe de metode

Practica scolara contemporana releva existenta unei varietati extrem de bogate in ceea ce priveste situatiile de instruire. In conformitate cu principiile didacticii moderne, se acrediteaza ideea transformarii elevului in "subiect" al actiunii instructiv-educative si implicarii sale active in realizarea acestui proces. Deoarece elevii prezinta o serie de particularitati psihoindividuale care ii diferentiaza intre ei, se impune cu necesitate utilizarea unei game cat mai ample de metode de predare / invatare care sa le puna in evidenta si sa le valorifice potentialele de care dispun. Rezulta de aici o multitudine de clasificari ale metodelor de invatamant, mai mult sau mai putin fundamentate stiintific si acoperind, intr-o masura mai mica sau mai mare, intregul "arsenal" al respectivelor metode. Dar importanta unor asemenea clasificari nu este doar una teoretica, ci, in primul rand, practica, astfel oferindu-li-se profesorilor posibilitatea de a cunoaste si utiliza o varietate de metode si procedee. In acest mod se explica si interesul sporit pe care literatura de specialitate il acorda respectivei probleme, putand fi amintiti autori precum I. Cerghit, C. Moise, M. Ionescu, V. Chis, I. Nicola s.a.

Realizand o sinteza a acestor puncte de vedere, I. Cerghit (1997, p. 87-93) si Daniela Cretu (1999, p.107-108) mentioneaza urmatoarele ca fiind cele mai des invocate clasificari:

dupa criteriul istoric: metode traditionale / metode moderne;

dupa sfera de aplicabilitate: metode generale / metode particulare;

dupa modul de transmitere al cunostintelor: metode verbale / metode intuitive;

dupa gradul de angajare al elevilor: metode expozitive / metode active;

dupa criteriul sarcinii didactice: metode de comunicare / metode de consolidare / metode de verificare a cunostintelor;

dupa modul de administrare a experientei de invatare: metode algoritmice / metode euristice;

dupa modul de organizare a invatarii: metode frontale / metode individuale / metode de invatare prin cooperare.

Aceasta clasificare, propune o modalitate dihotomica de abordare a metodelor de invatamant. La o prima vedere, aceasta abordare ar fi relativ limitativa, insa analizand mai profund clasificarea, se poate observa ca semnificatia metodelor depinde, in cea mai mare masura, de utilizator si de contextul in care este folosita. Asa de exemplu, metodele traditionale, expozitive ori frontale, desi lasa impresia ca nu ar mai fi in conformitate cu noile principii ale participarii active si constiente ori al individualizarii invatamantului, pot dobandi o valoare deosebita in conditiile unui auditoriu numeros, avand un nivel cultural care sa-i asigure accesul la mesajul informational transmis ori ale unui continut supraincarcat raportat la unitatea de timp. O alta clasificare a metodelor de invatamant, intalnita atat la I. Cerghit (1997), cat si la M. Ionescu (2000), porneste de la modul de insusire a experientei de invatare de catre elevi, fapt ce se poate realiza prin acumularea directa de catre acestia a experientei sociale incorporate in valorile culturii, prin contactul nemijlocit sau mijlocit al elevilor cu realitatea obiectiva, respectiv prin crearea / recrearea valorilor culturale prin implicarea activa a elevilor in procesul instructiv-educativ.

Din acest punct de vedere, se poate vorbi despre:

metode de comunicare bazate pe limbajul oral / scrie / intern;

metode de explorare nemijlocita / mijlocita a realitatii;

metode de invatare bazate pe actiuni reale / simulate;

metode de rationalizare a instruirii.

In opinia autorilor citati, o asemenea abordare pare mai utila atat din punct de vedere teoretic, cat si practic, oferind o imagine de ansamblu care elimina exclusivismul generat de abordarea binara a metodelor didactice. Conform acestei viziuni, metodele de invatamant se afla intr-o stransa interdependenta, profesorul putand sa apeleze la oricare dintre acestea pentru atingerea obiectivelor educationale proiectate.

3. Descrierea principalelormetode de invatamant

Transformarile la care este supus invatamantul romanesc incepand cu ultimul deceniu al secolului XX cuprind, in mod firesc si metodologia didactica, orientata in primul rand catre implicarea activa si constienta a elevilor in procesul propriei formari, respectiv catre stimularea creativitatii acestora. In acest context, prefacerile pe care le cunosc metodele de invatamant cunosc cateva directii definitorii:

relatia dinamica-deschisa - raporturile in continua schimbare ce se stabilesc intre diferitele metode (de exemplu, relatiile care se stabilesc intre metoda euristica, problematizare si algoritmizare);

diversitatea metodelor este impusa de complexitatea procesului de invatare, fiecare metoda aleasa trebuind stabilita in functie de segmentul caruia i se raporteaza (obiectual, logico-matematic etc.), folosindu-se un complex  metodologic;

amplificarea caracterului formativ al metodelor presupune punerea accentului pe relatiile sociale pe care le are elevul in procesul de formare si dezvoltare a personalitatii;

accentuarea caracterului practic-aplicativ;

reevaluarea permanenta a metodelor traditionale vizeaza adaptarea lor in functie de necesitati si raportarea lor la evolutia stiintei;

relatia metode-mijloace pleaca de la ideea ca metodele nu se aplica doar in clasa, ci si in laboratoare, ateliere, intre acestea si mijloacele de invatamant trebuind sa existe o relatie dinamica si interdependenta;

relatia metode - celelalte componente ale procesului de invatamant este una interdependenta, conform proiectarii curriculare, metodele didactice trebuie alese in functie de obiectivele urmarite.

Sintetizand opiniile mai multor autori (I. Cerghit, Daniela Cretu, M. Ionescu, V. Chis, I. Nicola s.a.), prezentam in continuare cele mai relevante trasaturi ale principalelor categorii de  metodelor didactice.

A.Metode de comunicare orala

Metodele expozitive sunt o categorie de metode foarte contestate in pedagogia moderna dar care se dovedesc a fi indispensabile activitatii didactice. Aceasta categorie de metode prezinta urmatoarele avantaje si limite,

avantaje:

economicitate (permit comunicarea unui volum mare de informatii intr-un interval de timp scurt);

formarea de convingeri, atitudini;

dezvoltarea gandirii, abordarea rationala a realitatii;

suport pentru alte activitati, cunoasterea epistemologica.

Limite

superficialitate (informatiile nu sunt intotdeauna intelese);

informatiile sunt gata 'fabricate';

relatia profesor-elev este unilaterala, lipseste feedback-ul.

posibilitati de optimizare:

adecvarea la experientele lingvistice si de cunoastere ale auditoriului;

argumentare logica;

explicare si exemplificare;

surse suplimentare de informare (citate, alte documente).

tehnici de exprimare si receptare;

captarea atentiei si interesului;

redactarea textului astfel incat sa se respecte adevarul stiintific;

inlantuirea logica de idei cu concluzii partiale si finale;

dictie si prozodie adecvata textului si momentului - expunere libera si degajata;

luarea notitelor - problema viu controversata;

variante de metode expozitive:

prelegere cu oponent - din auditoriu o persoana pune intrebari, cere lamuriri, face observatii, remarci sau aprecieri;

prelegerea-dezbatere -- dupa o 'punere in tema' initiala, se trece la discutarea diferitelor subiecte.

Metoda conversatiei care reprezinta un schimb reciproc de informatii si idei in jurul unei probleme.

tipuri - conversatia catehetica - 'magister dixit';

- conversatia euristica.

functii - euristica - descoperirea de noi informatii;

- clarificare, sintetizare si aprofundare;

- consolidare si sistematizare;

- verificare a cunostintelor.

elemente de baza in conversatie - intrebarea

calitatile intrebarilor : sa fie clare, concise, la obiect, variate si accesibile tuturor;

Pentru a obtine rezultatul dorit, profesorii trebuie sa creeze situatii problema generatoare de noi intrebari si sa lase timp adecvat pentru reflectie.

Dezbaterea este reprezentata de schimbul reciproc de informatii, idei, opinii in jurul unei probleme cu scopul convingerii (influentarii) participantilor.

Avantaje:

climat destins, activ, democratic, de cooperare;

exploatarea experientei de cunoastere si capacitatii intelectuale;

stimularea participarii active, a initiativei, creativitatii etc.

stimularea / inhibarea manifestarilor comportamentale.

Variante:

consultatia individuala sau de grup,

discutia-seminar,

masa rotunda,

discutia 'Philips 66',

brainstorming,

colocviu, etc.

Conditii de reusita:

cunoasterea aprofundata a temei;

crearea unui climat socio-afectiv favorabil;

dimensiunea grupului 15-20 persoane.

Tehnici de conducere a dezbaterilor -poate fi concretizata prin urmatoarele etape prezentare initiala a problemei, captarea atentiei, incurajarea participantilor, intrebari adecvate, concluzii partiale si finale, etc.

Brainstorming se constituie ca fiind o metoda specifia de stimulare a creativitatii care are la baza urmatorul mod de lucru:

fiecarui individ sau grup i se prezinta sarcina, cerandu-i-se sa propuna cat mai multe idei rezolutive, fara a fi permise remarci critice asupra nici uneia dintre ele si fara a se tine cont de numarul lor;

aceste idei sunt raportate unei comisii de experti;

comisia de specialisti evalueaza respectivele idei si le retine doar pe acelea care sunt considerate ca fiind cele mai valoroase.

Problematizarea. Problema reprezinta o dificultate teoretica sau practica ce impiedica subiectul in atingerea unui scop, iar totalitatea demersurilor cognitive si tehnice intreprinse in scopul depasirii acestui obstacol contureaza domeniul rezolvarii de probleme.

problema presupune:

un conflict intre doua trairi: experienta anterioara cognitiva si afectiva, respectiv senzatia de noutate;

situatie-problema (bazata pe o 'reactie de uimire' si nu doar o simpla intrebare).

Etape:

identificarea problemei

stabilirea ipotezelor de lucru

strangerea informatilor necesare

luarea deciziilor rezolutive

aplicarea lor practica

verificarea si generalizarea rezultatelor

Metoda are o valoare formativa deosebita pentru toate componentele si procesele psihice.

B.Metode de comunicare scrisa

Lectura este metoda principala de lucru prin intermediul careia  se transmit valorile culturale ale societatii. Aceasta sta la baza intregului proces didactic si a intregii activitatii de cunoastere. In orice activitatea didactica, elementul de baza - utilizat pentru realizarea activitatii de cunoastere este manualul scolar, care, in forma lui traditionala, prezinta cateva caracteristici:

transmite informatiile gata "fabricate";.

sunt "greoaie" si prea putin interesante;

trebuie sa devina atractive si incitante pentru studiu si cunoastere.

Din acest punct de vedere introducerea manualului alternativ s-a dovedit a fi extrem de utila.

Educarea lecturii se face prin:

formarea si dezvoltarea deprinderii elevului de a intelege ceea ce se citeste;

formarea deprinderii elevului de a ridica noi probleme;

formarea deprinderii elevului de a conspecta.

Metode de comunicare bazate pe limbajul intern dintre acestea cea mai importanta este  -reflectia personala - ceea ce inseamna un mod specific de prelucrare, valorificare si transformare a informatiilor provenite din mediul extern si intern, in forul interior, cu scopul aprofundarii realitatilor.

C. Metode de explorare nemijlocita a realitatii

Observatia -consta in urmarirea atenta si sistematica a unor persoane, obiecte sau fenomene cu scopul de a surprinde aspectele lor esentiale. Poate fi de urmatoarele tipuri avand urmatoarele specificitati:

variante ale observatiei:

- spontana si/sau sistematizata;

- enumerativa si/sau descriptiva;

- organizata, bazata pe autodirijare si/sau dirijata de profesor

avantaje:

- permite dezvoltarea tuturor proceselor psihice;

- permite explorarea psihosenzoriala a realitatii.

elevii trebuie invatati:

- sa intuiasca fragmente de informatii cu scopul deducerii altora noi;

- sa opereze cu materialul faptic cules;

- sa identifice si interpreteze datele din perspectiva scopului;

- sa integreze datele noi in sistem.

tehnologia observatiei sistematice:

se identifica si discuta problema (e bine sa se previna abordarea de suprafata);

rezultatele partiale si finale sunt notate in fise speciale, urmand a fi prelucrate, prezentate intr-o forma accesibila, valorificate sau, daca e nevoie, observatia poate continua (se poate lucra individual sau in echipa).

Experimentul -consta in producerea intentionata a unui fenomen (in conditii naturale sau artificiale - de laborator), cu scopul studierii lui. Asigura implicarea elevilor in invatarea activa. Are urmatoarele etape si se foloseste in maimulte variante :

etape:

- stabilirea ipotezelor;.

- documentarea si strangerea datelor;.

- desfasurarea propriu-zisa a experimentului;

- prelucrarea si interpretarea rezultatelor;

- verificarea si generalizarea rezultatelor;

variante de experiment:

- de cercetare (descoperire);

- demonstrativ - efectuat de profesor cu scopul explicarii unui fenomen;

- aplicativ - pentru insusirea de elevi a diferitelor legi si fenomene;

- formare a abilitatilor - deprinderea elevilor de a utiliza diferitele aparate.

tehnici de lucru:

- profesorul asigura baza tehnica, materiala si motivationala, putand cere elevilor sa lucreze individual, in echipa sau frontal: le ofera instructiunile necesare si fisele de experiment (incomplete), intervenind numai la nevoie cu lamuririle absolut necesare , el va formula concluziile partiale si finale, facandu-i pe elevi sa inteleaga mersul si rostul experimentului.

Invatarea prin cercetarea documentelor

Document - orice material care poate furniza informatii despre o persoana, un obiect sau fenomen.

mod de studiu:

- stabilirea clara a obiectivelor;

- periodizarea documentului;

- observarea preliminara si apoi sistematica a documentului;.

- elaborarea concluziilor si valorificarea informatiilor obtinute;.

limite:

- ritm lent de lucru; e utilizata doar pt. unele tipuri de lectii;

- informatiile obtinute pot fi eronat interpretate;

- respectarea particularitatilor psihoindividuale ale elevilor.

D. Metode de explorare mijlocita a realitatii

Demonstratia - expunerea unei idei prin modalitati concrete cu scopul confirmarii si accesibilizarii unui adevar.

tipuri de demonstratie:

- pe viu;.

- experimentala;

- cu ajutorul graficelor, tablei, modelelor, altor mijloacelor.

Pentru a fi eficienta, demonstratia trebuie sa activeze elevul din toate punctele de vedere.

reguli pentru o demonstratie eficienta:

- implicarea a cat mai multor analizatori;

- crearea unei motivatii intrinseci adecvate;

- mijloace moderne si adecvate;

ritm optim, implicarea intregii clase.

Modelarea (invatarea pe modele)

Model - constructie materiala sau mintala a unui obiect ori fenomen care respecta caracteristicile de structura si functionare ale originalului. Cel mai adesea, modelele reproduc elementele esentiale ale originalului si presupun miniaturizarea acestuia.

tipuri de modele:

materiale:

similare - respecta insusirile originalului la o alta scara, de obicei mai redusa (machete, etc.);

analogice - reproduc schematic modul de functionare ale diferitelor dispozitive reale (schema legarii becurilor in serie sau in paralel, diverse structuri din fizica, chimie, etc.).

ideale (iconice) - reproduc modul de functionare al unui fenomen existent, dar neperceptibil pe cai senzoriale (organigrame, histograme, harti, diverse concepte, reguli, etc.);

simulatoare.

functii:

- demonstrativa;

- euristica - descoperirea de noi informatii despre original.

Metoda modelarii are o valoare formativa deosebita pentru toate procesele psihice si intreaga personalitate, dar e recomandabil sa fie utilizata doar atunci cand nu se poate lucra cu originalul.

E. Metode bazate pe actiune (e mai putin important sa inveti sa stii, cat sa inveti sa actionezi!).

Exercitiul - repetarea activa (intensiva si extensiva) a unor structuri (cognitive, motrice, etc.) cu scopul insusirii lor cat mai complete.

exercitiul presupune:

intelegerea si aplicarea in situatii concrete a diferitelor reguli, notiuni, principii sau teorii invatate;

consolidarea cunostintelor si deprinderilor insusite;

dezvoltarea operatiilor mintale si constituirea lor in structuri operatorii;

prevenirea uitarii si a interferentei;

dezvoltarea unor capacitati si aptitudini intelectuale si fizice, precum si a unor trasaturi de caracter si vointa;

verificarea si, eventual, corectarea deprinderilor eronat formate;

dezvoltarea creativitatii.

tipuri de exercitii:

- introductive, de observatie, de asociatie, de exprimare (concreta si abstracta), de operationalizare, de consolidare, aplicative, de creatie, evaluare, etc.

Exercitiile trebuie sa fie active, oferind posibilitatea elevilor sa aplice cunostintele dobandite in diferite contexte.

conditii pt. eficientizarea exercitiilor:

captarea interesului si respectarea particularitatilor elevilor si exercitiilor;

demonstrarea-model de catre profesor a modului de rezolvare a exercitiului;

respectarea principiilor: simplu-complex, usor-greu, lent-rapid;

exercitii variate, executate independent de catre elevi;

repartizarea adecvata in timp a exercitiilor;

controlul / autocontrolul imediat si constient al celor invatate;

Metoda proiectelor

Proiect - tema de cercetare orientata spre atingerea unui scop bine precizat, care se realizeaza prin imbinarea cunostintelor teoretice si practice.

Proiectele pot fi lucrari (teoretice sau practice), dispozitive etc. si pot fi prezentate la diferite sesiuni, simpozioane s.a. Varietatea temelor de proiect e data de complexitatea relatiei "invatare-proiectare-cercetare". Metoda are o valoare formativa deosebita.

Lucrarile practice - sarcini care presupun aplicarea in practica a cunostintelor teoretice. Dupa prezentarea sarcinii de catre profesor, elevii trebuie:

- sa stabileasca cu precizie obiectivele urmarite;

- sa stranga materialele necesare;

- sa execute lucrarea propriu-zisa;

- sa verifice rezultatele.

Studiul de caz - permite confruntarea cu o situatie reala si autentica ce poate fi luata ca exemplu tipic si apoi generalizata. Cazul cuprinde esentialul dintr-un anumit domeniu, permitand cunoasterea inductiva a intregului fenomen; vizeaza aplicarea experientei anterioare intr-o situatie noua. Cazurile preluate din viata reala au o valoare formativa deosebita.

conditii:

- cazul trebuie ales cu grija, astfel incat sa ajute elevii la lectii;

- sa se stabileasca exact rolul cazului in lectia respectiva;

- sa se valorifice la maximum valentele instructiv-educative ale cazului;

- gradul de dificultate al cazului sa corespunda posibilitatilor elevilor;

- sa aiba semnificatia unei metode euristice;

- elevii trebuie familiarizati cu modul de lucru cu cazul.

etape in tratarea cazului:

- intelegerea cu claritate a situatiei-problema;

- stabilirea operatiilor si variantelor de solutionare;

- luarea deciziilor;

- aplicarea lor in practica;

- verificarea rezultatelor.

variante de aplicare a metodei cazului:

metoda "situatiilor" - prezentarea si discutarea pe loc a cazului;

"studiul analitic" - se prezinta cazul fara a se oferi solutii de rezolvare, gasirea lor facandu-se de catre elevi;

elevii nu primesc nici date concrete despre caz, nici solutii de rezolvare, ei urmand sa se descurce singuri.

modalitati de aplicare:

cazul e prezentat tuturor elevilor si e discutat in fata intregului colectiv;

la discutii participa doar o grupa, restul facand observatii critice;

elevii studiaza singuri acelasi caz sau cazuri diferite.

F. Metode bazate pe simulare

Jocul de rol - discutie plecata de la un joc dramatic axat pe o problema cu incidenta directa in viata elevilor.

permite:

- invatarea modului de gandire, traire intr-o situatie anume;

- dezvoltarea empatiei;

- stimularea aptitudinilor de a surprinde valorile altor persoane;

- formarea competentei pentru rezolvarea diferitelor probleme;

- verificarea corectitudinii comportamentelor anterior formate.

jocurile pot fi:

- distractiv-educative - produc relaxare, placere, dar nu au o finalitate pe termen lung (jocuri senzoriale, observationale, de orientare, etc.);

- simulative - mai complexe, presupun cunoasterea de reguli, de planuri, luarea de decizii, au valoare formativa mai mare si obliga elevul sa interpreteze diverse roluri; pot fi de rol, arbitraj, competitie, decizie, etc.

Strategia jocului este una de tip euristic. Elevul trebuie sa constientizeze faptul ca jocul presupune o situatie de invatare cu o valoare formativa deosebita.

Invatarea dramatizata - varianta a jocului de rol care apeleaza la elemente de dramaturgie si e utilizata ca metoda didactica (predarea diferitelor evenimente istorice etc.) sau ca metoda de tratament psihoterapeutic.

Invatarea pe simulatoare - permite confruntarea si invatarea, in conditii de laborator, (prin intermediul diferitelor aparate - simulatoare) a modului de solutionare a diverselor  probleme ce pot sa apara in situatii concrete.

G. Metode de rationalizare a predarii-invatarii

Metoda fiselor - secventarea continutului informational prin una sau mai multe intrebari; fiecare secventa se noteaza pe cate o fisa, ceea ce permite controlul imediat. Asigura individualizarea invatarii.

tipuri de fise - de cunostinte, exercitii, recuperare, control, dezvoltare.

Algoritmizarea

Algoritm - set de scheme procedurale fixe care presupun o succesiune de operatii ce permit rezolvarea sigura a unor probleme asemanatoare.

calitati:

- precizie, masura, generalitate, rezolubilitate.

tipuri de algoritmi:

- de descriere a obiectivelor si continuturilor;

- de identificare (formularea de intrebari pentru a afla ceva);

- de rezolvare a sarcinilor intelectuale si motrice;

- de predare-invatare-evaluare

elaborarea algoritmilor:

- definirea sarcinii de rezolvat;

- stabilirea obiectivelor la sfarsitul activitatii;

- implicarea capacitatilor cognitive si motrice ale subiectului;

- controlul / autocontrolul rezultatelor.

forme de prezentare ale algoritmilor: simbolica, grafica, metasimbolica.

Algoritmii pot fi propusi si de elevi. Intre metodele algoritmice si cele euristice exista o relatie de complementaritate.

Instruirea programata - se bazeaza pe parcurgerea unor programe de invatare a caror eficienta e conditionata de raspunsurile de intarire.Aceasta metoda de instruire se desfasoara avand la baza urmatoarele principii:

"pasii marunti" si progresul gradat;

participarea activa;

verificarea imediata a raspunsurilor;

respectarea ritmului individual de lucru;

incurajarea reusitei si a raspunsului corect.

Programarea poate fi lineara si ramificata.

Instruirea asistata de calculator (I.A.C.)

avantaje:

sporirea disciplinei gandirii si precizia operatiilor mentale;

insusirea timpurie a conceptelor generale si a rationamentelor ipotetico-deductive;

insusirea modului de aplicare a procedeelor euristice;

insusirea tehnicilor de iesire din impas.

cresterea motivatiei pentru invatare;

trecerea mai rapida de la operatiile concrete la cele formale.

functiile calculatorului:

prezentarea unui continut;

asigura un mediu interactiv;

reprezinta o baza de demonstrare si concretizare (invatarea pe simulatoare);

contine o serie de jocuri pedagogice;

crearea de  noi posibilitati pentru evaluare si obtinerea feedback-ului;

individualizarea invatamantului;

constituie o banca de date pentru elevi si profesori.

specificul organizarii si prezentarii informatiilor consta in faptul ca continutul e fragmentat in secvente care prezinta doua dimensiuni:

informationala (cuprinde atatia itemi cognitivi, afectivi, etc. cati poate prelua un om in mod normal, respectandu-se astfel particularitatile stiintei si ale individului);

temporala (ordonarea secventelor in timp).

4. Metode de dezvoltare a gandirii critice

In Romania, problema a fost privita initial cu entuziasm, apoi cu rezerve datorita conditiilor socio-economice, numarului redus de calculatoare, pregatirii inadecvate a profesorilor-utilizatori si impactului asupra elevilor. Se impun deci sensibilizarea tuturor cadrelor didactice, formarea unor programatori pe discipline, dotarea progresiva a scolilor, organizarea de cercetari experimentale, redefinirea rolului profesorilor etc.

Rezulta de aici ca principalul avantaj al metodelor activ-participative il reprezinta implicarea elevilor in actul didactic si, totodata, formarea capacitatii acestora de a emite opinii si aprecieri proprii asupra fenomenelor studiate, avand ca baza o diversitate de puncte de vedere despre respectivul fenomen. In acest mod, elevilor le va fi dezvoltata o gandire circumscrisa abilitatilor cognitive de tip superior, conform taxonomiei lui B.S. Bloom - gandirea critica. Aceasta reprezinta o gandire centrata pe testarea si evaluarea solutiilor posibile intr-o situatie data, urmata de alegerea rezolvarii optime pe baza celor mai solide argumente. Cu alte cuvinte, a gandi critic inseamna (I. Dumitru, 2000):

a detine cunostinte valoroase si utile;

a avea convingeri rationale;

a propune opinii personale;

a accepta ca ideile proprii pot sa fie discutate si evaluate;

a construi argumente suficiente propriilor opinii;

a fi flexibil si tolerant la parerile altora;

a participa activ si colabora pentru elaborarea de solutii.

Din cele expuse, se desprinde ideea ca gandirea critica poate constitui o cauza si, in acelasi timp si un efect al invatarii eficiente. Conform autorului citat, ea presupune:

formularea unei opinii, pareri proprii originale cu privire la o problema;

dezbaterea responsabila a ideilor si solutiilor propuse de fiecare individ/ grup ;

alegerea rationala a unei solutii optime din variantele posibile;

rezolvarea de probleme in conditii optime si eficiente;

Pentru formarea si unor asemenea abilitati la elevi si studenti, a luat fiinta programul "Lectura si Scrierea pentru Dezvoltarea Gandirii Critice" (Reading and Writing for Critical Thinking - RWCT), care prezinta o serie de metode alternative de predare, fundamentate stiintific, ce pot fi adaptate si utilizate de profesori la toate nivelurile de invatamant si la toate disciplinele prevazute de curriculum-ul scolar. RWCT se adreseaza cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar si universitar, propunandu-le un set de activitati de formare profesionala ai caror beneficiari "indirecti" vor fi elevii, capabili sa-si asume responsabilitatea propriei pregatiri, sa invete prin cooperare, sa sintetizeze puncte de vedere provenite din surse diferite si sa formuleze opinii argumentate logic. Programul, promovat initial in Statele Unite ale Americii, s-a bucurat de un real succes inclusiv in tarile Europei Centrale si de Est, printre care se numara si Romania (revista "Dialoguri Didactice, nr. 1/2001).

Prezentam in continuare cateva din cele mai importante metode de dezvoltare a gandirii critice (Daniela Cretu, 1999, I. Dumitru, 2000,V. Blandul, 2003):

GANDITI / LUCRATI IN ECHIPA / COMUNICATI

se impart elevii din  clasa in perechi;

se traseaza o sarcina (comentati, gasiti solutia.etc);

se rezolva individual sarcina (3-4 minute);

se citesc raspunsurile in perechi, discutii, adoptarea unei solutii, propuneri in care sa se regaseasca ideile ambilor parteneri.

se solicita prezentarea rezultatelor de catre cateva grupuri (30 sec./grup)

TERMENI -CHEIE INITIALI (cunostinte ancora)

reactualizarea cunostintelor anterioare aflate in legatura cu lectia;

stimuleaza interesul, motivatia,;

ii ajuta pe elevi sa isi stabileasca repere, obiective in invatare.

Metoda:

profesorul alege 4-5 termeni/ notiuni cheie, notiuni ancora pe care-i scrie pe tabla.

elevii in echipe discuta sau realizeaza brainstorming pentru 4-5 minute despre ce relatii pentru sa existe intre acesti termeni;

se ofera apoi textul propus (metoda lecturii) si se cere elevilor sa constate asemanarile intre ceea ce au discutat ei si realitate.

STIU / VREAU SA STIU / AM INVATAT

pe prima coloana - inventarierea a ceea ce elevii stiu sau cred ca stiu despre subiect / tema;

pe a doua coloana - asteptarile, lucrurile despre care nu sunt siguri sau sunt curiosi sa le afle despre tema;

in final, dupa lectie/ sarcina de invatare, trebuie sa consemneze ce au invatat, respectiv raspunsurile la ceea ce doreau sa stie.

TEHNICA CIORCHINELUI

incurajeaza elevii sa gandeasca liber, deschis;

ciorchinele este un brainstorming necesar prin care se stimuleaza descoperirea relatiilor conexiunilor, asocierilor dintre notiuni, idei 

Metoda:

profesorul scrie o propozitie sau CUVANT in centrul tablei sau al foii si formuleaza urmatoarele cerinte elevilor sai;

scrieti sintagme, cuvinte care va vin in minte in legatura cu tema, problema;

stabiliti relatii intre notiunea de plecare si alte notiuni cu care credeti ca ar putea avea legaturi;

scrieti toate ideile care va vin in minte, pana va expira timpul!

Reguli:

scrieti tot ce va trece prin minte referitor la cuvantul stimul/ tema;

nu judecati/ evaluati ideile propuse, doar notati-le;

nu va opriti pana nu epuizati toate ideile ce va vin in minte sau trece timpul;

daca nu va vin idei in minte insistati / visati !!

lasati sa apara cat mai multe idei si variate conexiuni, nu limitati numarul nici fluxul conexiunilor;

poate fi folosita independent, in grupe sau frontal.

METODA SINELG (SISTEMUL INTERACTIV DE NOTARE PENTRU EFICIENTIZAREA LECTURII SI GANDIRII CRITICE)

duce la implicarea activa a elevilor in invatate;

monitorizeaza gradul de intelegere a unui continut de idei.

Metoda:

elevii / studentii noteaza tot ceea ce stiu despre un subiect pe caiete/ foi, nu e important daca e corect sau nu. pot sa fie si intrebari legate de tema;

se enunta tot ceea ce s-a scris, fiecare citeste ce a scris, profesorul noteaza pe o folie/ tabla;

se discuta unele neconcordante, se retine doar ceea ce e important pentru tema;

elevilor li se imparte un text sau citesc din manual paragrafele despre subiectul respectiv;

trebuie sa puna cu creionul urmatoarele semne:

are loc apoi o dezbatere pe tema lectiei, realizandu-se un tabel pe tabla cu cele 4 intrari:

METODA MOZAIC

se promoveaza invatarea prin cooperare, munca in echipa.

Metoda:

alcatuirea grupurilor initiale(4-5 persoane) care primesc numere 1, 2 ,3 , 4, 5;

se imparte textul, in 4 /5 fragmente/ sau se ofera 4/5  sarcini;

constituirea "grupurilor de experti": cei cu nr 1 un grup,  cu 2 al II-lea grup, 3, 4 si 5 grupe;

grupul de experti se documenteaza individual si apoi discuta, gasind modalitatea cea mai eficienta de a preda apoi celorlalti din grupurile lor initiale;

revenirea in grupurile initiale si predarea fiecarei parti de catre "experti";

!!! profesorul NU STA!!!! Monitorizeaza, intervine, ajuta, evalueaza.

CUBUL

Se evidentiaza activitatile de gandire implicate in rezolvarea unei sarcini de invatare. Etape:

elevii au de citit un paragraf, sau au de rezolvat o problema individual;

apoi individual, in perechi sau echipe de maximum 4-5 persoane, au de notat pe un CUB cateva cuvinte conform instructiunilor:

TURUL GALERIEI

metoda de invatare prin colaborare prin care se incurajeaza elevii sa-si exprime liber opiniile, sa gaseasca solutii interesante la problemele date.

Metoda:

alcatuirea echipelor  (4-5 persoane) care primesc sarcini diferentiate;

in finalul celor 5-10 minute, fiecare elev realizeaza un poster o schema;

dupa ce au terminat, elevii trec la alta sarcina, rotindu-se astfel pe la fiecare atelier;

in final se expun toate posterele, fiecare echipa avand cate un poster pentru fiecare sarcina.

ELABORAREA UNUI REFERAT / ESEU - tehnici de redactare.

Obiective - cursantii vor fi capabili:

sa argumenteze optiunea pentru un anumit subiect;

sa elaboreze un referat / eseu.

Metoda:

elevii lucreaza in grupuri mici sau pe perechi;

fiecare elev elaboreaza o lista de 4-5 subiecte pe care impartaseste si celorlalti colegi, argumentandu-si optiunile;

se pun intrebari si se discuta subiectele alese;

fiecare elev se va decide asupra unei teme pe baza careia isi va construi referatul sau eseul;

se vor intocmi schitele pentru fiecare referat / eseu, care apoi vor fi discutate in cadrul echipei;

elevii vor redacta o forma initiala a materialului si o vor citi si colegilor din grup care vor face remarcile de rigoare;

pe baza acestor observatii, autorul va redacta materialul in forma finala;

cativa voluntari vor citi referatele / eseurile in fata intregii clase care va face o evaluare generala a materialului propus.

JURNALUL IN 3 PARTI - se consemneaza pe parcursul intregului semestru / an scolar. Metoda consta in urmatoarele:

un caiet / o pagina este impartit in 3 parti;

in prima parte se noteaza fragmentele reprezentative din cartile lecturate, citate, teorii etc.

in cea de-a doua parte se inscriu opinii, comentarii, analogii etc;

cea de-a treia parte este rezervata corespondentei cu profesorul, intrebari, comentarii, analogii cu cele spuse de acesta etc

Pe parcursul semestrului ori a anului scolar, profesorul le va cere elevilor / studentilor sa-si predea aceste "jurnale" si va citi, in special, partile a doua si a treia.

TEHNICA PREDICTIEI.

Obiective - elevii vor fi capabili:

sa formuleze predictii asupra unui subiect lecturat;

sa argumenteze optiunile formulate.

Metoda:

se citeste un material pana la un punct, dupa care se va cere elevilor sa formuleze predictii despre ce anume considera ei ca se va intampla in continuare si sa-si motiveze optiunea;

se retin, cu predilectie, optiunile care se apropie cel mai mult de a fi adevarate, pe masura ce se citeste textul;

se fac noi predictii asupra evolutiei textului si se cere motivarea fiecarei optiuni.

INVATAREA IN GRUPURI MICI

se imparte clasa in formatii de maximum 4-5 persoane;

profesorul preda lectia, iar fiecare grup discuta pe marginea celor predate, pun intrebari, formuleaza raspunsuri etc;

la sfarsitul activitatii, profesorul evalueaza activitatea fiecarui grup ori a fiecarui elev in parte.

TURNEUL INTRE ECHIPE

se aseamana cu metoda precedenta, doar ca la finalul lectiei, evaluarea se face printr-un concurs intre echipe.

LINIA VALORILOR:

se supune discutiei in clasa o problema controversata;

elevii se pot aseza pe o "linie" imaginara, in functie de pozitia in raport cu problema dezbatuta;

in urma discutiilor ce au loc, elevii isi pot pastra sau schimba pozitia, motivandu-si alegerea.

Pentru ca invatarea prin cooperare sa se bucure de un real succes, se impune respectarea catorva reguli. Literatura de specialitate (confirmata de practica scolara cotidiana) releva faptul ca, pentru ca elevii / studentii sa fie dispusi sa lucreze in echipa, se impune respectarea a doua conditii: a) asigurarea unui climat pozitiv in clasa si b) formularea unor explicatii complete si corecte asupra sarcinii de lucru, astfel ca aceasta sa fie inteleasa de toata lumea.

In vederea dezvoltarii unui climat pozitiv in sala de curs este necesar ca elevii / studentii sa aiba impresia ca au succes in ceea ce fac. Factorii ce asigura succesul intr-o clasa ar putea fi:

formularea de expectante pozitive fata de acestia;

utilizarea unor strategii de management educational eficient;

stabilirea de obiective clare si comunicarea acestora catre elevi;

utilizarea la maxim a timpului destinat predarii/invatarii;

atentie sporita acordata disciplinei;

evaluarea obiectiva etc.

Eficienta muncii in grup depinde de claritatea explicatiei pentru sarcinile de lucru. S-a demonstrat ca, in vreme ce elevii mici au mereu tendinta de a pune intrebari cand ceva nu le este suficient de limpede, cei mari ezita sa o faca sau eventual isi intreaba vreu coleg deoarece nu vor sa admita ca nu stiu un lucru ori le e teama de a nu fi taxati ca "incompetenti". De aceea, profesorii trebuie sa ofere explicatii cat mai clare si sa se asigure ca ele au fost corect intelese de elevi.  In structura lectiei bazate pe invatarea prin cooperare, trebuie respectate cateva principii :

fiecare grup trebuie sa aiba un nume;

marimea grupului depinde de complexitatea sarcinii. Motivul pentru care unii elevi nu au randamentul scontat in cadrul echipei este acela ca ei nu au o sarcina specifica. De aceea, numarul de membrii al unui grup trebuie sa fie egal cu cel al sarcinilor de lucru existente la acel nivel. Totodata, e recomandabil ca grupul sa fie eterogen din punctul de vedere al abilitatilor intelectuale si practice, astfel studentii isi vor putea dezvolta mai bine capacitatea de a comunica si de a accepta si alte opinii, uneori chiar opuse cu ale lor;

trebuie stabilite cu claritate obiectivele, materialele si mijloacele necesare, precum si pasii fiecarei actiuni, aceste demersuri realizandu-se in colaborare cu elevii;

impreuna cu elevii vor fi stabilite cateva reguli de baza. Astfel, fiecare este responsabil pentru munca lui si a intregului grup; daca apare o problema de natura organizatorica, elevii vor incerca sa o rezolve singuri si nu vor apela la profesor decat dupa epuizarea tuturor variantelor proprii de solutionare; fiecare participant este dator sa-si ajute colegii aflati in impas - pentru aceasta fiecare membru al grupului va trebui sa poata sa indeplineasca, cel putin la nivel satisfacator, sarcinile tuturor celorlalti colegi; vor fi binevenite orice intrebari care vizeaza continutul stiintific al activitatii;

elevii trebuie invatati cum sa coopereze, deoarece, unul din motivele pentru care prefera activitatile individuale este acela ca nu au suficient de bine dezvoltate abilitatile de relationare in cadrul unei echipe

recomandabil este, ca profesorul sa acorde intregul sau sprijin fiecarui grup, fara insa a le limita independenta si libera initiativa;

evaluarea activitatii se va face in functie de progresele fiecarui elev raportat la obiectivele stabilite, precum si de abilitatile de comunicare insusite de acesta (K. Wong, 1998, Pamela J. Farris, 1998).

Cu toate acestea, problema invatarii prin cooperare trebuie privita si sub un alt unghi. Intr-o cercetare interesanta, H. Eysenck stabileste o legatura intre tipul de temperament al elevului si eficienta metodelor de predare/invatare utilizate la clasa. Bazandu-se pe rezultatele cercetarilor sale, Eysenck concluzioneaza ca metodele de invatare prin cooperare ii avantajeaza in primul rand pe cei cu un temperament extravertit, acestia avand mult mai bine dezvoltate abilitati precum comunicarea ori spiritul de initiativa. Pe de alta parte, pentru subiectii introvertiti (avand aceste capacitati mai slab dezvoltate) ii vor avantaja mai mult metodele de invatare individuala, ei preferand sa reflecteze singuri decat sa stabileasca contacte sociale numeroase.

Criterii in alegerea metodelor si procedeelor didactice

Principalele criterii care stau la baza alegerii sistemului de metode si procedee didactice sunt:

Factori obiectivi: obiectivul fundamental, obiectivele operationale, sistemul principiilor didactice generale si sistemul principiilor didactice specifice disciplinei de studiu, analiza sistemica a continutului stiintific, unitatea dintre continut si metoda, mijloacele de invatamant, logica interna a stiintei, legitatile procesului invatarii

Factori subiectivi: resursele psihologice ale elevilor, caracteristicile clasei de elevi, personalitatea si competenta profesorului, contextul uman si social al aplicari metodei.

Sarcini de lucru:

In ce masura dialectica metoda - procedeu se evidentiaza la una din lectiile desfasurate la disciplina dumneavoastra?

Prezentati 2 metode active participative folosite la disciplina dumneavoastra!

Prezentati o metoda de dezvoltare a gandirii critice

Prezentati principalele categorii de factori care influenteaza alegerea si intocmirea unei strategii didactice corespunzatoare disciplinei pe care o predati!

Bibliografie

Cerghit, I. (1980), Metode de invatamant, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Cucos, C. (1995), Pedagogie si axiologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Cucos, C. (1996), Pedagogie, Editura Polirom, Iasi

*** (1979), Dictionar de pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

De Corte, E. (1973), Les fondements de l'action didactique, A. de Boeck, Bruxelles

Galperin, P.I. si colab. (1975), Studii de psihologia invatarii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Ionescu, M. (2000), Demersuri creative in predare si invatare, Editura Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca

Ionescu, M., Radu, I. (coord.) (2001), Didactica moderna, Editura Dacia, Cluj-Napoca

Landa, L.N. (1966), Algoritmizarea instruirii, Izd. Prosvescenie, Moscova

Lefranc, R. (1966), Mijloace audio-vizuale in slujba invatamantului, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Marin, C. (1996), Teoria educatiei - fundamentarea epistemica si metodologica a actiunii educative, Editura All, Bucuresti

Moreno, J.B. (1992), Orientacion educativa: la acction tutorial dirigen, Junta de Andalucia, Cordoba

Piaget, J. (1972), Psihologie si pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Vaideanu, G. (1988), Educatia la frontiera dintre milenii, Editura Politica, Bucuresti