|
|
|
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE. FACULTATEA DE MANAGEMENT
John Kenneth Galbraith
Jhon Kenneth Galbraith este autorul unor teorii socio-economice extrem de provocatoare care au starnit, de-a lungul ultimelor decenii, interesul atat al criticii de specialitate cat si al opiniei publice si au dat nastere unor vii dispute la nivel international.
Nascut la 15 octombrie 1908 in Ontario, Canada, J.K. Galbraith "se intampla sa fie singurul economist"(The Economist). Reputatul om de stiinta a fost profesor la Harvard University (1949-1975), ambasador al Statelor Unite in India (1961-1963), consilier pe probleme economice al lui J.F. Kennedy, presedinte al American Economics Association, presedinte al American Academy of Arts and Letters.
Printre numeroasele sale scrieri se numara "The Affluent Society", "Economics and Public Purpose", "Money: Whence It Came, Where It Went", "The Culture of Contentment".
"Societatea perfecta", aparuta in 1996, este un eseu ce propune o noua si incitanta perspectiva pentru intelegerea realitatii sociale, economice si politice actuale. "Realizabilul, nu doar perfectiunea este aici identificat si descris". Din acest motiv, ideile cuprinse in aceasta lucrare nu pot fi etichetate ca "pur-utopice".
Cartea este alcatuita din 18 parti, fiecare descriind un anumit aspect al societatii.
In prima parte care poarta numele de "Societatea perfecta", autorul incearca sa defineasca binele "asa cum ar trebui sa arate el".
Galbraith porneste prin a-si pune urmatoarele intrebari: "Cum ar arata o societate perfecta? Spre ce tel ar trebui sa tindem? O data recunoscuta tragica prapastie dintre cei favorizati de soarta si cei in nevoie, cum o putem practic astupa? Cum poate contribui politica economica la acest lucru? Dar institutiile publice cum pot fi facute sa devina mai echitabile si mai eficiente? Cum poate fi protejat mediul inconjurator acum si in viitor? Dar problema imigratiei, a emigratiei si a emigrantilor? Problema puterii militare? Ce inseamna raspunderea si modul de actiune al unei societati perfecte, echitabile fata de partenerii sai de afaceri si fata de vecinii ei, intr-o lume aflata intr-o continua internationalizare? Dar fata de saracii planetei?". Pe parcursul lucrarii, economistul va raspunde la aceste intrebari si va analiza fiecare problema pusa in discutie.
Inca de la inceput autorul tine sa precizeze ca scopul cartii este de a spune cum e bine si ca trebuie facuta o distinctie intre cum ar fi perfect si ceea ce se poate realiza. Realizabilul si nu doar perfectiunea este aici identificat si descris.
De-a lungul timpului au existat conflicte intre patroni si angajati, intre capitalistii mai mari sau mai mici si muncitori, acestia din urma aflati in diferite relatii cu proprietarii de pamanturi. S-au facut mereu eforturi pentru a plasa interesele aflate in opozitie in termeni benigni: sistemul ca un tot servind interesului general; rolul precumpanitor al democratiei constitutionale de a proteja libertatile si de a asigura o solutie cat se poate de pacifista conflictelor si diferentelor inerente; totul in spiritul binelui.
Masurile generale cu caracter administrativ precum si cele in plan politic propuse in paginile acestei carti tin seama de fortele mai sus amintite, si potrivit lor exista nenumarate probleme asupra carora va trebui insistat, si care vor trebui rezolvate.
Exista doua intrebari carora trebuie sa li se gaseasca raspunsul: "Care este natura societatii perfecte in largul context istoric?" si "Cum poate fi construit un viitor mai sigur si mai bun pentru toata lumea?"
J.K. Galbraith atrage atentia asupra felului in care a fost si este privita economia de catre unii. In trecut si nu numai, economia a fost definita din punct de vedere ideologic. Exista liberalism, socialism sau capitalism; comentatorul este fie liberal, fie socialist, fie de partea liberei initiative. El sau ea sustine fie proprietatea comuna fie privatizarea. Acestea sunt regulile determinate dupa care ne conducem.
Nu exista, in zilele noastre, o greseala mai mare si mai frecvent disputata ca acest mod de definire. In cadrul sistemului politic si economic modern, identificarea ideologica reprezinta un mod de a evita o gandire gresita - substituirea prin formule generale si banale a unei decizii ce trebuie luata intr-un caz concret. O simpla evaluare a celor mai elementare circumstante actuale nu face decat sa probeze acest lucru.
Scopul evident al unei economii sanatoase este de a produce bunuri, de a oferi in mod efectiv servicii si de a distribui veniturile rezultate de-aici intr-o maniera acceptabila din punct de vedere economic. Nu poate fi pus la indoiala faptul ca economia de piata moderna, din tarile avansate produce bunuri si servicii intr-un mod competent, chiar generos.
Suveranitatea consumatorului este una dintre cele mai cultivate si impartasite idei ale unei economii ortodoxe, iar faptul ca aceasta suveranitate a fost cedata in mod substantial celor ce o deservesc, nu face decat sa intareasca aceasta idee. Si totusi, nimic nu atrage mai mult atentia decat publicitatea moderna si eforturile facute in spiritul comercializarii unor produse.
Promovarea in tarile vest-europene, la televiziune sau prin alte mijloace moderne, a abundentei si diversitatii produselor si valorilor materiale de tot felul a constituit primul factor ce a nelinistit regimurile socialiste ale tarilor din Europa de Est. Saracia si rigiditatea felului in care acestea isi aprovizionau cetatenii cu astfel de produse fata de cantitatile, diversitatea si modul de prezentare in continua evolutie care s-ar fi cerut, au influentat mai mult decat s-ar crede prabusirea acestor regimuri. Argumentul traditional in favoarea socialismului a cantarit cel mai mult in constiinta publica. El se rotea in jurul ideii de putere, de posesie a puterii. Proprietatea privata asupra capitalului, asupra mijloacelor de productie, masele de muncitori astfel angajati si implicit controlati in mare masura, bunastarea personala rezultata, asocierea stransa cu statul erau cele ce acordau in trecut puterea de decizie.
Daca socialismul nu mai poate fi nicidecum considerat o structura viabila a unei societati perfecte, sau cel putin realizabile, nici capitalismul, in forma sa clasica nu mai indeplineste aceasta conditie. Principalul motiv il constituie ca odata cu dezvoltarea si diversificarea economiei moderne, statului i-au fost impuse din ce in ce mai multe responsabilitati cum ar fi serviciile pe care economia privata nu le poate, prin natura sa, oferi (asigurarea serviciului de curatenie publica, de ordine publica, de protectie sociala etc.).
Trebuie sa luam in considerare si urmatorul fapt: o economie moderna nu poate, fara interventia guvernului, sa ajunga la un nivel performant si la un progres continuu. Pot interveni operatiuni de amploare riscante si pagubitoare, pot exista crize si recesiuni dureroase si de lunga durata.
Deci, intr-o societate sanatoasa si rationala, si actiunea nu se subordoneaza ideologiei, doctrinei. Actiunea trebuie sa se bazeze pe regulile ce guverneaza fiecare caz in parte. Asadar se poate spune ca nu parcurgem o era a doctrinei ci o era a judecatii practice.
In aceasta parte, autorul prezinta trasaturile specifice ale societatii ideale, dimensiunile sale sociale. Avand in vedere ca acestea "sunt extrem de evidente" voi face doar o simpla enumerare: locuri de munca si o sansa de mai bine pentru toti; o crestere economica ferma pentru a sustine implicarea tuturor in diverse domenii de activitate; sprijinul familial, educatia si disciplina ce servesc unei viitoare integrari si obtinerii unor satisfactii materiale; eradicarea dezordinii sociale; asistenta sociala pentru cei ce nu pot sau nu reusesc sa se descurce; posibilitatea de a castiga in concordanta cu talentul si ambitia fiecaruia; eliminarea mijloacelor de imbogatire pe seama altora; asigurarea unui viitor lipsit de griji si a unei bunastari in perspectiva prin evitarea fenomenului inflationist; o dimensiune internationala bazata pe cooperare si sprijin reciproc.
O problema aparte cu care se confrunta orice societate moderna este migratia - mai precis deplasarea oamenilor dinspre tarile mai sarace catre cele mai bogate. Un raspuns mai amplu dat de o societate ideala privind aceasta problema este acela de recunoastere a rolului benefic al migratiei in general si de promovarea unor actiuni si masuri care sa reglementeze acest fenomen. O comunitate nationala se imbogateste prin aplicarea unei politici liberale a imigrarilor ce permite accesul in cadrul ei al acelora ce apartin altor mentalitati si culturi, cat si prin schimburile de idei si talente pe care le implica migratia. Mai exista si avantajele economice specifice de care beneficiaza tarile bogate in urma emigratiei muncitorilor din tarile sarace catre acea munca "reala" de care toti cetatenii acestor tari prospere vor sa scape.
Intr-o societate perfecta exista o "economie sanatoasa" in care toti membrii acestei societati trebuie sa aiba posibilitatea de a munci. Aceasta inseamna, data fiind cresterea permanenta a populatiei si extinderea aspiratiilor acesteia, o dezvoltare economica continua si, in acelasi timp, o crestere sustinuta a numarului de locuri de munca, implicit a fortei de munca angajate.
Principala problema cu care se confrunta societatea ideala este o tendinta suparatoare a economiei moderne de a ingloba si perioade, uneori prelungite, de recesiune si stagnare ce duc inevitabil la marirea numarului de someri. Aceste episoade repetate, precum si lipsa unei dezvoltari in forta, sustinute, constituie trasaturile fundamentale ale economiei de piata. Astfel somajul este intr-o permanenta crestere chiar si in perioadele favorabile pietei.
Dezastrul economic, somajul sunt puse, de obicei pe seama muncitorilor. O reactie standard fata de cresterea numarului somerilor este aceea de a pretinde o mai buna pregatire profesionala a lucratorilor. Acesta este remediul preferat din punct de vedere politic. Educatia, pregatirea profesionala sunt, intr-adevar, extrem de importante intr-o societate ideala si reprezinta o problema pe care se pune, in permanenta accentul.
Dar acest aspect nu este relevant in situatiile de declin economic. Atunci cand este vorba de o recesiune sau de o criza, atat cei pregatiti profesional cat si cei nepregatiti, cei educati cat si cei ignoranti sunt, in aceeasi masura, afectati. A pretinde ca remediul impotriva somajului indus de perioadele de recesiune il constituie o mai buna pregatire profesionala este ultima resursa a unei minti liberale plina de lacune.
Societatea perfecta trebuie sa combata crizele, recesiunile sau stagnarea ce afecteaza economia de piata moderna. Dar va trebui sa se confrunte si cu problema fortei de munca, a inflatiei si a optiunii unora pentru stagnare economica. Exista, de asemenea, subiectul foarte controversat pe care-l reprezinta deficitul.
Inflatia. Una dintre problemele deosebit de dificile care se interpun in calea desavarsirii unei economi sanatoase este certitudinea ca, o data cu ocuparea intregii sau aproape intregii forte de munca si la o rata corespunzatoare a dezvoltarii economice, va exista o anumita inflatie. Exista o stransa legatura intre inflatie si somaj. Dar trebuie ales intre acestea doua. Societatea perfecta nu poate condamna o parte a populatiei sale la inactivitate, suferinte sociale si privatiuni economice de dragul atingerii unei stabilitati a preturilor. La nevoie trebuie acceptat raul cel mai mic - cresterea preturilor. Nu se pune, in nici un caz, problema unei inflatii serioase - a unei deteriorari substantiale a puterii de cumparare; dar dezvoltarea economica progresiva ce conduce la ocuparea efectiva a fortei de munca inseamna, inevitabil, o oarecare crestere a preturilor. Descriind caracteristicile societatii perfecte, ideal ar fi sa specificam ca se va ajunge simultan la o ocupare integrala a fortei de munca si la o stabilizare a preturilor. Din pacate acest lucru este imposibil.
Deficitul. Care este regula de baza in ceea ce priveste imprumutul public si deficitul bugetar? Nu exista nici o lege sau traditie care sa pretinda un buget balansat, echilibrat. Aceasta nu inseamna ca bugetele si deficitele bugetare ale statelor moderne trebuie tratate la intamplare. Atat politica bugetara cat si cea fiscala necesita o deosebita atentie in cadrul sistemului economic modern, cu atat mai mult cu cat pun problema deficitului bugetar. Ambele constituie o baza pentru celelalte strategii; de ele depind, in mare masura acestea. Nimeni n-ar trebui sa minimalizeze problemele pe care le implica aceste doua politici esentiale si nici initiativele sau corectiile pe care le impun. Aici sunt concentrate bazele economice ale unei societati perfecte.
Distribuirea veniturilor si a puterii. Societatea perfecta nu urmareste o distribuire egala a veniturilor. Egalitatea nu se potriveste nici naturii umane, nici ratiunilor - motivatiilor - dupa care se conduce sistemul economic actual. Dupa cum bine se stie, oamenii difera radical prin aspiratiile, prin dorinta lor de a face bani, ca si prin competenta fiecaruia de a-i castiga. Iar o parte a energiei si a initiativei de care depinde o economie moderna provine nu numai din dorinta de bani, ci si din imboldul de a se evidentia, de a excela in achizitionarea acestora. Acest ultim aspect reprezinta un test al superioritatii in plan social, una din principalele surse prin care se poate dobandi prestigiul.
Exista putine subiecte mai intens dezbatute decat rolul educatiei in societatea moderna, legat mai ales de dezvoltarea economica a acesteia. Faptul ca educatia este strans legata de dezvoltarea economica nu poate fi pus la indoiala. Acest lucru este de mult timp recunoscut.
In cadrul unei societati ideale, educatia trebuie sa indeplineasca doua functii vitale. Una este cea care le va permite oamenilor sa se autoguverneze in mod inteligent, iar cea de a doua, cea care le va da posibilitatea sa atinga deplina satisfactie de a trai.
Rolul educatiei in societatea perfecta se prefigureaza luand in considerare cele aratate mai sus. Fiecare copil trebuie sa aiba acces la o educatie buna oferita de invatamantul elementar si secundar; mai mult, fiecarui copil i se va cere acest lucru. El sau ea va trebui sa se supuna, de asemenea, disciplinei esentiale in atingerea acestui deziderat. Constrangerea si disciplina sunt ambele necesare; societatea perfecta nu permite celor foarte tineri libertatea de a alege intre sarguinta si distractiile juvenile. Mai departe, in ceea ce priveste educatia la nivelele superioare, vor trebui sa existe suficiente posibilitati pentru a se putea ajunge acolo unde aspiratiile si abilitatile o permit. Pentru toate acestea vor trebui sa existe resurse financiare disponibile din fondurile publice. Nu exista un test mai clar, mai decisiv, de trecut pentru o societate ideala decat atitudinea sa fata de cheltuielile facute cu scopul de a dezvolta si de a sustine un sistem educational puternic de care sa beneficieze toti cetatenii sai. Recompensele in plan economic ale acestui lucru nu pot fi puse la indoiala. Dar adevarata recompensa este o viata mai buna, mai intensa, mai bogata pentru fiecare, lucru pe care numai educatia il poate realiza. Desigur ca va trebui incurajat invatamantul particular si religios; ele reprezinta expresia libertatii, esentiala intr-o societate ideala. Oricum, ele nu trebuie astfel gandite incat sa acorde o mai buna educatie si oportunitati educationale superioare doar celor ce pot plati.
Economia de piata se bazeaza pe reactia neplanificata, nedirijata a producatorilor individuali sau a corporatiilor, mai mari sau mai mici, fata de dorinta si puterea de cumparare a consumatorilor interni sau externi. Puterea de cumparare ce dirijeaza acest mecanism deriva din activitatile productive fata de care actioneaza aceasta putere de cumparare. Astfel se inchide cercul. Aceasta este esenta sistemului economiei de piata. Problema principala este masura in care aceasta entitate economica, acest mecanism, functioneaza independent si cat de mult trebuie sa-l sprijine si influenteze puterea de cumparare - cererea efectiva - ce sustine sistemul. Legat de aceasta si foarte importanta este intrebarea: "Care sunt masurile ce trebuie luate de catre guvern, de catre stat?"
Exista patru factori care obliga la o interventie si la un control al statului. Primul il constituie nevoia de a proteja acum si in viitor planeta, anumite reglementari descrise in mod obisnuit ca prevenind distrugerea mediului inconjurator. In al doilea rand, exista necesitatea de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dintre angajatii in sectorul productiv fata de efectele negative ale mecanismului economic. Al treilea factor este tendinta mai mult decat ocazionala a economiei de a produce si vinde bunuri si servicii de larg consum cu deficiente tehnice sau care pot aduce prejudicii de ordin fizic. Al patrulea factor este inglobarea de catre sistem a unor tendinte cu caracter de auto-distrugere a propriilor functii ce au o oarecare eficienta. Fiecare dintre acesti factori da nastere unui conflict pronuntat, cu caracter ideologic, intre cei care vad sistemul ca pe o forta independenta si pe ei insusi meritand a fi rasplatiti in consecinta, si cei care considera bine venite unele corective si de protectie.
Societatea ideala trebuie sa indeplineasca in plan economic trei conditii strans corelate, fiecare avand propria-i influenta. Exista in primul rand necesitatea de-a asigura bunurile si serviciile de larg consum cerute. Exista, in al doilea rand, o asigurare ca productia si consumul nu au un efect advers asupra bunastarii curente a publicului in general. Si, in al treilea rand, de o asigurare ca productia si consumul nu vor avea efecte negative asupra vietii si bunastarii generatiilor ce vor veni. Ultimele doua conditii se afla intr-un permanent conflict cu prima, un conflict ce se manifesta in fiecare zi in economie si in politica. Cele mai dese referiri se fac la efectele asupra mediului.
Problemele mediului rezulta din impactul productiei si al consumului asupra sanatatii, confortului si bunastarii intregii comunitati. De asemenea ele provin din efectele pe care le pot avea in viitor productia si consumul din zilele noastre, inclusiv epuizarea resurselor naturale existente astazi din abundenta si folosite intensiv.
Efectele actuale ale daunelor produse mediului ne sunt, din nefericire familiare: poluarea aerului si a apei, problema foarte grava a depozitarii reziduurilor, efectul nociv pe care-l pot avea asupra sanatatii produsele si serviciile puse la dispozitie si poluarea estetica determinata de interventia activitatilor productive si comerciale, in special a comertului en-detail, asupra peisajului urban si rural. De cele mai multe ori, daunele aduse sanatatii si poluarea estetica merg mana in mana. Efectele nocive pe termen lung, ce se observa foarte clar inca de pe acum sunt intr-un numar destul de mare.
Intr-o societate ideala preocuparea fata de mediu trebuie sa beneficieze de o constituenta puternic motivata, bazata pe resursele financiare necesare provenite din randul membrilor sai. Trebuie sa existe, de asemenea, prezumtia ca aceasta preocupare va deveni un subiect preponderent al dezbaterilor publice si al masurilor politice. Recompensa materiala - profitul - si fervoarea "religioasa" cu care este aparata libertatea de a obtine se afla in opozitie, impreuna cu producatorii, cu furnizorii si cu specialistii in marketing si advertising. Echilibrul public reclama prezenta celor ce apara in mod eficient problemele actuale si cele pe termen lung ale mediului. Ei nu vor trebui sa ramana insensibili la criticile constructive, dar centrul de greutate al opiniilor publice si al masurilor cu caracter politic trebuie sa treaca de partea lor.
Obiectivul final al societatii perfecte se regaseste in domeniul politicii externe. Societatea ideala promoveaza o pace durabila intre natiuni. Nu exista nimic mai grav ca un conflict militar; nimic nu aduce cu sine atat de multa tristete, privatiuni si moarte.
Succesul in domeniul economic al societatii ideale este primordial in ceea ce priveste relatiile pasnice intre natiuni si din interiorul acestora. Progresul economic este esential pentru pacea si linistea statelor multinationale si joaca un rol din ce in ce mai important in relatiile internationale.
Una din problemele de politica externa este aceea a barierelor pe care sistemul comercial si financiar international le aseaza in calea orientarii spre stabilitate economica. In cazul unei recesiuni sau a unei crize, reactia apartine in mod traditional statului. Masurile fiscale directe - reducerea impozitelor, crearea de locuri de munca in domeniul public, precum si alte masuri financiare menite a mari cererea, sunt bine-venite. La fel si politica monetara - scaderea ratei dobanzilor - benefica pentru efectele ei favorabile, reale sau imaginare. Dar eficienta acestor reactii este diminuata in cadrul unui sistem international. Un coeficient din aceste pierderi poate fi recuperat, cel putin teoretic, printr-o depreciere a monedei nationale. Dar acest lucru se ridica impotriva principiului de baza al comertului international largit (nevoia de relatii economice bazate pe un curs stabil) principiu extins astazi (nota: in 1996) in Europa la promisiunea introducerii unei monedei comune.
Societatea perfecta nu-si poate permite sa fie identificata cu un singur stat; ea trebuie sa recunoasca si sa sprijine amplele forte internationale in mijlocul carora se afla o tara sau alta. Acesta este un imperativ actual, nu o problema de alegere.
Intr-o societate ideala statul are principala responsabilitate fata de proprii sai cetateni. Dar nici o tara nu poate fi pe deplin multumita de bogatia, de bunastarea ei, atat timp cat exista altele dezgustator de sarace. Si cu atat mai mult daca acea tara, luand cazul fostelor puteri colonialiste, a fost candva responsabila de soarta unei populatii defavorizate. Obligatiile ei nu s-au incheiat atunci cand fostele ei colonii si-au asumat propriul destin, cand au ales sa devina independente. In cea mai mare parte a Africii, a Asiei si intr-o buna parte din America Latina saracia, in cele mai grave forme ale ei, este inca prezenta. Societatea perfecta nu se poate constitui aparte de saracia acestor popoare, ea trebuie sa existe in constiinta tuturor, suplinind si acea parte ce lipseste din constiinta publica. Statul nu trebuie sa incerce sa se sustraga responsabilitatilor sale acceptand cea mai des utilizata formula ce exprima egoismul si interesul personal: "E o alta tara. Nu e problema noastra"
Dar nu toate natiunile din lume ce au nevoie de ajutor sunt dintotdeauna sarace. In anii de dupa 1989, tarile din Estul Europei si cele apartinand fostei Uniuni Sovietice trec printr-o dificila perioada de tranzitie de la socialismul cuprinzator la economia de piata; la democratie si la integrarea sub auspicii pasnice in marea familie a natiunilor. Si aici este nevoie de generozitate, de o generozitate bine gandita, servind si propriilor interese, pentru ca tranzitia este dificila si afecteaza, in sensul unor poveri suplimentare, majoritatea cetatenilor acestei tari.
Un asemenea efect advers reprezinta, in schimb, o serioasa amenintare la adresa democratiei, amenintare ce, in lipsa unui sprijin concret acordat acestor tari, poate lua diferite forme. Pe acest sprijin se bazeaza promisiunea instaurarii unor relatii internationale pasnice, de lunga durata si eliminarea temerilor legate de un posibil conflict international.
Preocuparea fata de saracii planetei si acceptarea costurilor pe care le implica acest ajutor trebuie extinsa in aceeasi masura si asupra celor ce sufera din pricina marii tranzitii din Estul Europei. Societatea ideala nu poate trai sub spectrul dezordinii sociale din fostele tari comuniste, sub amenintarea indusa de aceasta, declansarii unui posibil conflict armat sau chiar a unui dezastru nuclear.
In urma citirii acestui capitol despre saracii planetei, in care Galbraith face referire si la tarile din Estul Europei (deci si la Romania) am ajuns la concluzia ca de fapt tarile prospere nu incearca sa ajute tarile in curs de dezvoltare "din mila" ci fac acest lucru din interes (pentru a obtine anumite avantaje economice, pentru a-si proteja siguranta nationala etc.).
In "Societatea perfecta", J.K. Galbraith isi exprima parerile despre felul in care ar trebui sa functioneze o societate ideala. Autorul atrage atentia inca de la inceput ca trebuie facuta o delimitare stricta intre ideile teoretice si ceea ce se poate realiza.
De remarcat este faptul ca Galbraith considera (desi nu scrie practic acest lucru) Statele Unite ca fiind modelul cel mai apropiat de societatea perfecta dintre toate tarile lumii (ideea rezulta din exemplele pe care le da cand face referire la caracteristicile unei societati perfecte, exemple care au ca subiect Statele Unite)
In ultima parte a eseului, economistul prezinta "contextul politic" in care ar putea exista o societate perfecta. Astfel ar trebui sa existe o democratie autentica, cuprinzatoare in care "opiniile politice nu pot fi considerate ca apartinand doar unei parti a populatiei"
Beneficiind de democratie reala, "societatea perfecta va izbuti in tot ceea ce va intreprinde"
