Celulele sanguine

Celulele sanguine

MORFOLOGIE

Pe frotiurile de sange periferic, colorate Giemsa, eritrocitele normale au aspectul unmor celule anucleate, de culoare roz si cu un diametru de 6,7-7,7 μ (in medie 7,2 μ).

Pentru descrierea corecta a morfologiei celulelor sanguine, frotiul trebuie examinat pe margini sau in zonele in care este intins foarte subtire si fiecare element este bine etalat. In aceste zone ale frotiului, hematiile au o forma binconcava si prezinta o zona centrala, palida, al carei diametru reprezinta 1/3 din diametrul celulei.

Pe langa eritrocite, pe frotiu se mai observa trombocite si variate tipuri de leucocite. In medie, raportul intre eritrocite, trombocite si leucocite este de 700:40:1.

Trombocitele sunt celule mici, anucleate, cu un diametru de 2-3 μ. Se coloreaza in albastru-deschis si contin un numar de granulatii azurofile mici, care sunt de obicei concentrate in zona centrala.

Morfologia normala a leucocitelor este prezentata in tabelul 1-4. Neutrofilul, eozinofilul si bazofilul sunt celule polimorfonucleare, cu una sau mai multe mase nucleare unite in serie prin punti de cromatina.

Tabelul 1-4

Morfologia normala a leucocitelor pe frotiurile de sange periferic

Colorate May-Grünwald-Giemsa

In mod normal, proportia neutrofilelor cu 5 sau mai multe segmente nucleare nu depaseste 3%.

Cele mai multe limfocite din sangele periferic (90%) au dimensiuni mici.

NUMAR SI DURATA DE VIATA

Valorile normale si durata de viata a celulelor sanguine sunt precizate in tabelul 1-5.

Tabelul 1-5

Valorile normale si durata de viata a celulelor

Durata de viata a eritrocitelor in sangele periferic este de 110-120 zile, dupa care se trensforma in sferocite si sunt fagocitate de catre celulele sistemului monocit-macrofag din maduva osoasa, splina, ficat si alte organe.

Granulocitele neutrofile sunt distribuite intre rezervorul de celule circulante si zona de marginatie (alcatuita din celule strans atasate de endoteliul venulelor mici), intr-un echilibru dinamic. Pe frotiu sunt studiate numai elementele circulante.

Limfocitele sufera o recirculatie continua intre sange si sistemul limfatic. Astfel, celulele parasesc sangele prin fenestratiile endoteliale ale venulelor postcapilare din ganglionii limfatici, migreaza in limfaticele ganglionare aferente si reintra in sange prin canalul toracic. Majoritatea limfocitelor umane au o durata mare de viata, in medie 4-5 ani (maximum 20 ani si minimum 3 zile).

FUNCTII PRINCIPALE

Functiile principale ale celulelor sanguine sunt sintetizate in tabelul 1-6.

Tabelul 1-6

Functiile principale ale celulelor sanguine

LIMOFICITELE

Valorile procentuale ale tipurilor de limfocite din sangele periferic sunt urmatoarele:

o       65 - 80% celule T

• 10 - 30% celule B
• 2 - 10% celule NK ('Natural Killer')

Atat limfocitele B cat si limfocitele T exprima pe suprafata lor molecule specifice: fiecare celula devine astfel capabila sa recunoasca un determinant antigenic specific. Aceste molecule de suprafata sunt reprezentate de imunoglobuline (pentru limfocitul B) si, respectiv, de receptorul celulei T (TCR).

Contactul cu antigen specific, in prezenta unor celule intermediare (macrofage) declanseaza proliferarea limfocitelor si transformarea lor in celule efectoare sau celule cu memorie.

Grupul limfocitelor T efectoare include:

o       celule helper (CD 4+) care induc activitatea limfocitelor B si maturarea altor tipuri de limfocite T;

• celule supresoare - citotoxice (CD 8+) care deprima activitatea limfocitelor B si exercita un efect citotoxic asupra celulelor straine si a celor infectate cu virus.

Raportul T helper/T supresor este de 2:1.

Celulele NK distrug celulele tumorale si pe cele infectate cu virus. Celulele K determina liza celulelor tinta invelite in anticorpi si adesea sunt denumite celulele citotoxice dependente de anticorpi (ADCC); ele sunt bine individualizate prin imunofenotipare. Ele exprima receptorul Fc_γR III (CD 16) si CD 56, dar obisnuit nu au Cd 3 sau TCR. Ele actioneaza independent de sistemul de histocompatibilitate MHC I si MHC II.

Un grup restrans de limfocite T, sunt cele citotoxice, care sunt dependente de sistemul de histocompatibilitate.

In concluzie, celulele T exercita urmatoarele functii:

1.     mediaza imunitatea celulara impotriva virusurilor, fungilor si a germenilor intracelulari (mycrobacterii);

2. participa la reactiile de hipersensibilitate intarziata, de respingere a tumorilor si a grefelor;
3. coopereaza cu celulele B in producerea de anticorpi specifici;
4. deprima functia ceululelor B.

Celulele T sunt, de asemenea, implicate in reglarea granulocitopoiezei cozinofilelor si posibil a eritropoiezei.

Limfocitele B tinere exprima pe suprafata lor molecule de tip IgM, IgD, IgG si IgA; procentele sunt 40, 30, 30 si 10%. Majoritatea limfocitelor B au atat IgM cat si IgD de suprafata; celelalte prezinta numai IgG sau IgA. O singura celula B exprima pe suprafata ei imuniglobine cu lanturi usoare de un singur tip, fie kappa, fie lambda (lanturile kappa sunt de 2 ori mai frecvente).

In urma contactului cu un antigen specific, limfocitele B se diferentiaza in plasmocite sau in celule B cu memorie. In cursul raspunsului imun primar, majoritatea anticorpilor sunt de tip IgM, iar raspunsul imun secundar apar anticorpi IgG, ca rezultat al activarii celulelor B cu memorie.

Elemente generale

Antigenele sunt entitatile care pot induce declansarea de reactii imune din partea organismului si pot reactiona specific cu produsii acestor reactii.

Imunogenitatea este capacitatea organismului de a induce reactii imune. Reactivitatea antigenica este reactia specifica a organismului la un anumit tip de atac.

1. sinteza Ac cu specificitate de recunoastere pentru el
2. activarea proliferarii policlonale sau monoclonale a limfocitelor
3. instalarea memoriei imunologice
4. poate induce: raspuns imun exagerat (hipersensibilitate); poate anula raspunsul imun (toleranta imunologica)

Originea poate fi exogena si endogena

Conditii si factori care determina antigenicitatea

Conditii dependente de antigen

1. greutatea moleculara
2. calitatea de non-propriu
3. rigiditatea moleculei
4. izomerismul optic
5. persistenta moleculei
6. compozitia chimica
7. modul de exprimare al epitopului

Conditii dependente de organismul gazda

1. maturitatea sistemului limfoid
2. varsta organismului
3. conditia fiziologica
4. specia animalului

Modalitatea de administrare a antigenelor=

1. calea de inoculare
2. cantitatea (doza)
3. intervalul
4. asocierea cu adjuvanti

Organizarea structurala a moleculelor de antigen.

Epitopii: continui si discontinui

Antigenitatea este influentata de:

1. hidrofilie
2. terminatiile NH2 si COOH
3. mobilitatea atomica a lantului
4. acrofilicitatea - accesibilitatea antigenelor la structura de recunoastere
5. amfipaticitatea - periodicitatea reg hidrofile si hidrofobe

Specificitatea antigenica

• de specie (izoantigenica)
• de grup (alotipica)
• de organ
• de stadiu evolutiv (dezv ontogenica)

Antigene heterofile - la nivelul tesutului membrii unor specii diferite si independente filogenetic. Antigene Forssman Antigene Rh

Valenta antigenelor este numarul de epitopi exprimati, capabili de a reactiona cu situsurile combinative ale moleculelor de anticorpi

Clasificarea antigenelor

Dupa capacitatea de a induce reactii imune si de a reactiona cu produsii

• antigene complete induc un raspuns imun si apoi pot reactiona cu efectorii
• antigene incomplete incapabile de un raspuns imun, dar capabile sa reactioneze cu efectori imuni indusi.

Dupa modul de formare

• naturale (proteine, PZ, lipide, AN, LPZ, lectine),
• artificiale (prin reactia de nitrare si nitrofenilare)
• sintetici

Dupa origine

• microbiene (bacterii, virusi)
• parazitare
• tisullare (de specie si de organ- ficat, rinichi)
• vegetala

Dupa specificitate

• de organ
• de specie
• heteroantigene

1. Dupa surse

• externe
• interne

In raport cu conditia normal

• normale
• patologice (tesut tumoral)

Dupa gradul de inrudire genetica

• autohtone (autologe)
• singenice (izologe - gemeni monovulari)
• alogene (omolog indivizi ce apartin aceleasi specii)
• xenogene (heterologe)

Dupa modul de reactie cu ac

• precipitinogeni
• aglutinogeni

Dupa intensitatea raspunsurilor imune

• slabe
• tari

Dupa capacitatea de multiplicare

• nu - sunt de natura moleculara
• da - antigene microbiene

In functie de necesitatea prezentei limfocitelor Thelper

• timp-dependente (limfocite Thelper)
• timp-independente informatia antigenica transmisa de celulele prezentatoare direct LT

Dupa necesitatea de prelucrare de catre APC

• tipul I - nu necesita prelucrare
• tipul II - desfasurare a strct sec si tert
• tipul III - fragmentare

Reactii antigenice incrucisate

• reactie in care serul imun recunoaste epitopii existenti la nivelul a doua sau mai multe molecule de antigen
• heterospecificitate

Dupa competitia antigenica

• inhibitie a raspunsului imun fata de un stimul antigenic indusa de catre alt stimul atunci cand un antigen este inoculat in anumite raporturi cu un alt antigen

1. intramoleculara - in cadrul aceluiasi antigen care are mai multe haptene
2. inter-:
3. secventiala intre antigene inoculate la intervale de timp

Vaccinuri

Vaccinurile sunt preparate obtinute din germeni (bacterii, virusuri, protozoare, filtrat de cultura microbiana) In functie de modul de preparare sunt:

• clasice
• moderne

Vaccinurile clasice - din germeni vii, inactivati si din secretii microbiene. Se administreaza pe diferite cai, enterale, tub digestiv - oral rectal, neeficiente pentru ca sucurile gastrice degradeaza o parte din agenti. Parenteral sunt majoritatea vaccinurilor (sc, im,id) Nu se administreaza ip si iv. In cazul revaccinarilor imunitatea se instaleaza in 3 - 5 zile datorita fenomenelor de memorie. Calcinarea nu este recomandata in focar sau in perioada de incubatie a unei boli, pot grabi declansarea bolii.

• conventionale - atenuate sau omorite
• conventionale ameliorate - purificate
• proteine sintetice
• ac monoclonali
• antigene inalt purificate
• adjuvanti imbunatatiti
• peptide sintetice
• peptide sintetice simple
• vaccinuri orale
• vaccinuri subunitare:

Tehnologia ADN-ului recombinat Vaccin subunitar intros in bacterii Peptidele sintetice

• molecule purtatoare
• adjuvanti

Anticorpi anti-idiotip

Organe limfoide

primare

Timusul

• proliferare continua a limfocitelor in absenta oricaror stimuli exogeni
• matureaza precursorii limfocitari, formand clasa limf T
• in zona corticala, cel. Stem sufera prima etapa de instruire. Tot in aceasta zona, cell stem se aseaza intre ramurile cel.

Epiteliale densridice unde incepe procesul de diferentiere.

• hormoni timici cu rol in citodiferentiere sunt timulina si timopoetina.
• dupa parasirea corticalei, se numesc linf. T si cu timpul apar receptori si markari
• 5% devin linf. Mature care migreaza in organism. Secund. Splina si lnn.

Bursa lui Fabricius

• specific pasarilor
• matureaza functional clasa limf B care secreta ac
• prezinta capsula si foliculi bursieri, captusiti de cel epit. Cu rol de instruire. Contin numar mare de foliculi.

Maduva osoasa

• organ limfoid central
• organ limfoid generator de celule matca produce precursorii limf T si B si matureaza limf B

secundare

ganglionii limfatici

• prima bariera in calea raspandirii
• rol imp in realiza raspunsului imun mediat celular si umoral
• depozit de limfocite T si B depuse separat
• linf T sunt in para corticala iar B sunt in corticala propriu-zisa si medulara.

splina

• depozit in pulpa alba de limf T periarteriolar si B periferic, macrofage si cel dendritice
• exista foliculi splenici, iar elem figurate se gasesc in pulpa alba sau rosie.
• zonele T se gasesc in jurul arteriolelor si form tecile peri - arteriolare - pulpa rosie
• zonele B se gasesc la nivelul folic splenici- pulpa alba

amigdalele

• regleaza flora bacteriana buco-faringiana

placile Peyer

• in mucoasa jejun, duoden si ileon
• cont limf ce sint IgA
• sunt situate in portiunea distala a intestestinului. Organizate in 2 zone concentrice, una centrala numita dom si una circulara circumscrisa domului.
• l B sunt situate in dom, iar l T in cordoanele interfoliculare care circumscriu domului.

apendicele

• predomina limf B si plasmocite secretoare se Ac
• sangele este o retea de cai de comunicatie

Celule matca (stem, susa)

Limfocitele T

• celula mai mica de cat linf B, la suprafata celulei membrana este mai neteda
• au mai putina citoplasma
• nu au receptori pentru complemen
• receptori pentru L T sunt Tcr 1 si Tcr 2, iar principali receptori sunt pentru antigene, eritrocite, linfokine si interf.

TH ajutatoare

• ajuta la transferul inf antigenice de la MacrF si o va transmite unui alt linfocit.
• sunt de 2 tipuri l Th1 si Th2 Th1 produce IL2 interferonul gama si factorul de necroza al tumorilor (TNF alfa si beta)

l Th2 produc iL4,5,10 . toate l Th se caracterizeaza prin markerul CD4

• ajutat B sau Tc in exprimarea potentialului functional

mai sunt Th:

• Th naive
• Th efectoare
• Th de memorie
• Th citotoxice

TA amplificatoare ale rspunsului imun

TS supresoare

• mentin in granite normale intensitatea reactiilor imune si proliferarea celulelor limfoide
• duc la suprimarea raspunsului imun

TCS contrasupresoare

• contracareaza activitatea Ts act sinergic cu cel efectoare ale rasp imun sau cu Th

TC citotoxice

• actioneaza direct si specific asupra celulelor alogene cu complex MHC diferit de cel propriu, precum si asupra celor singene modificate, lizandu-le
• efect cel ai imunitati
• intervin in infectii virale asupra celulei afectate.
• in imun tumorala actioneaza asupra celulelor maligne si in raspuns fata de alogrefe (respingerea grefelor).

TD de hipersensibilitate de tip intarziat

• pot transfera starea de hipersensibilitate de la un subiect la altul
• capacitatea de a recruta alte tipuri de celule la locul reactiei fata de antigenele respective

Limfocite B

• are un nucleu mare cu cromatina sub forma de spita de roata. Are un aparat citoplasmatic cu RER si ap Golgi bine dezvoltat. Durata de viata fata de l T , dureaza 4-6 zile, (l T saptamani, luni, ani).
• receptorii sunt IG propriu-zise.
• stimulat antigenic l B sufera un fenomen de transformare blastica, initial in plasmoblast- apoi palasmocit- sintetizeaza si secreta IG

Celule NK (natural killer)

• ucid fara restrictie MCH: celule tumorale, celule infectate viral/bacterian si chiar bacterii izolate
• se aseamana cu limfocitele, nu au receptori pe suprafata, au viata scurta si actioneaza rapid si nespecific
• tintele sunt: cel tumorale, cel infect cu virusuri
• intervin in reglarea hematopoezeii

Celulele K (killer)

• realizeaza citotoxicitatea mediata celular dependenta de ac (ADCC)
• ucid nespecific orice tinta recunoscuta specific de catre ac
• au pe suprafata receptori pentru imunoglobuline

Celulele (AK)

• ucigase activate de limfokine (IL 2)

Macrofagele:

• au nucleu reniform, membrana elastica cu pliuri sau falduri.
• fac parte din sistemul fagocitar mononuclear (macrofag circulant = monocit)
• cuprind - MF circulante si fixe ( histiocit, macrofag alveolar, macrofage din endoteliul vascular).
• prezinta receptori pentru IG si complement si elimina numeroase secretii si enzime lizozomale (digestie intra-fagocitara)

Functii:

• fagocitare - distrugere non-seelf
• participa in inflamatii, unde se transforma in cel de neoformatie (epitelioide si celule gigante)
• stimuleaza linf T si imunoformator prin IL 1.
• produc febra

Celule Dendritice:

• nucleu lobulat cu citoplasma clara
• se gasesc in lnn si piele
• au receptori pentru imunoglobuline si complement si participa la fenomene de hipersensibilitate.

Efectori umorali ai imunitatii

Imunoglobuline: structura si functii

• grup de proteine inrudite, cu functii de ac, care exista libere sau ca receptori de membr pe limfocite B
• sintetizate de limfocitele B ajunse in faza de maturare finala
• plasmocit sub controlul Th si Ts

[modifica] Structura IgG

• 2 ?, 2 L
• ig cele mai bine cunoscute (75%)
• constanta de sedimentare 7S
• greut molec 150 kD
• termorezistente: 30' la 750C
• apar dupa stimulul antigenelor secundare sau prin comutare dupa stimulul primar
• inhiba sinteza IgM prin feed-back, competitionand cu antigenele
• det. liza bacteriilor si inhibarea replicari virale
• este unul din fixatori de complement (necesare 2 molecule).
• efect opsonizant

IgM

• forma circulara
• formate din 10 lanturi grele si 10 lanturi usoare 5-10%
• greutatea moleculara cea mai mare 950-1000kD

, 2 L2

• ac de raspuns primar ce apar dupa primul contact cu antigenele
• prezinta un al treilea lant J care uneste manunchiul de monomeri in pentameri (cea mai mare IG)
• fixeaza complementul, nu traverseaza placenta, nu iese din patul vascular, rol in apararea antiinfectioasa
• intervine in sensibilitate de tip 2 si 3
• cunoastem capacitatea fagocitara a MF

IgA

• poate fi monomerica sau dimerica. Cea dimerica este secretorie.
• sunt sintetizate fde plasmocit la nivelul mucoaselor respiratorii.
• comp secretorie este sintetizata de celulele epiteliale ale mucoaselor respiratorii, digestive, uterine si vezicale si in acinii glandelor salivare si mamare. Nu fixeaza complementul

IgA serica

• 15-20%
• 7S, 160kD
• , 2 L2 
• exista si ca polimer

IgA secretorie

Deoarece este principala Ig din secretii:

• contine piesa secretorie care ajuta la transcitoza si impiedica actiunea enzimelor
• asemanatoare structural cu IgG
• pot doar sa activeze complementul pe cale alternativa
• 60% dimer, 11S, 400kD
• 40% polimeri
• 2 lanturi alfa, 2 L

IgD

• 1%, 7S, 180kD
• , 2 L2 
• monomerica
• regiune balama foarte lunga
• rol doar la nivel celular ca receptor pentru antigene pe limf B; exista posibilitatea sa aibe un rol in diferentierea celulara si in instalarea memoriei celulare
• sensibila la temperatura

IgE

• prezente in sange in cantitati foarte mici.
• ac reaginici, sensibilizanti ai pielii, hemocitotropi
• , 2 L2 
• 8S, 180kD
• sensibila la temperatura
• de pe membrana mastocitelor sise leaga citofil la receptorii Fc bazofilelor
• in cazul in care descopera un alergen, transmite un semnal la celula care elibereaza imediat, in cantitati mari, amine vasoactive (histamine, bradikinine, serotonina). Determina simptomele hipersensibilitatii de tip imediat (I)
• raspunsul cu IgE este precoce, imediat dupa IgM si inainte de IgG, producerea lor putandu-se prelungi chiar ani de zile

Specificitatea alotipica a moleculelor de Ig

• caracterul antigenic particular aparut la un grup de indivizi din cadrul aceleiasi specii, ca urmare a unor modificari ale lanturilor H sau L

Determinanti alotipici

• 1 Km = markerii lantului LK
• 2 Gm = m l 
• 3 Am = m l 
• 4 Em = m l 
• 15 IsF = m l 

Specificitatea idiotipica

• caracterul ag-ic particular pe care il capata molecula de ac care apartine unui individ imunizat cu un anumit det ag.
• expresia modificarilor sterice de la nivelul Fc induse de catre un anumit antigen

Afinitatea si aviditatea ac

Afinitatea este forta de atractie dintre un singur situs comb si un singur epitop. Afinitatea este conditionata de doza de antigen si de durata de imunizare.

Aviditatea este forta de atractie dintre toate situsurile comb ale unei molecule de ac si un antigen complex. Contitionata de numarul de valente ale antigenului, crescand exponential.

Molecule omogene de Ig

Caracteristica majora a Ig este eterogenitatea.

Ig omogene normale

Proliferarea unei singure clone de limfocite B, care secreta Ac monoclonali.

Ig omogene patologice

In cazuri de afectiuni limfoproliferative apar in circulatie cantitati mari de lant L sau H incomplete, sau unite in fragmente anormale, similare prin modul de sinteza porteinelor mielom.

Sinteza Ig

Anabolismul

1. sinteza lanturilor polopeptidice
2. asamblarea moleculei
3. aditia componentelor glucidice
4. polimerizarea si eliminarea moleculelor de Ig
5. comutarea sintezei moleculelor de Ig

toate sub control genetic

Catabolismul

• exprimat ca ca timp de injumatatire T½
• proces fiziologic de inlocuire permanenta a moleculelor imbatranite cu altele tinere
• dependent de: clasa de Ig, specia animala, viteza de sinteza si de nivelul conc in ser etc

Sistemul complement (alexina)

Este un sistem de factori cu multiple functii biologice, care se gasesc intr-o concentratie relativ constanta in serul normal

• nivelul seric este influenttat de carentele alimentare si specia animalului
• alcatuit din ~26 componente / 9 grupe care in ser se gasesc in stare inactiva
• activate enzimatic de complexele ag-ac:
• 'calea clasica' - rapid si eficient, mecan specifice sau de molecule mari, Ig polimeriz, endotoxine si LPZ germenilor Gram-, peretii levurilor etc.
• 'calea alternativa' - lenta, neeficienta, primitiva, nespecifica
• clasic: C1-C4-C2-C3
• alternativ: F1-D-B-C3
• atac: (C3)-C5-C6-C7-C8-C9

Etapele in care se realizeaza actiunea complementului

1. recunoasterea cuplurilor ag-ac si de declansare a secventei de initiere
2. . asamblarea enzimatica si activarea complexului de atac.

Functii

• Analiza bacteriilor, virusurilor, celulelor straine (citolitica)
• activarea opsonica a fagocitozei (prin receptorii pentru complement), chemo-tactismului neutrofilelor si macrofagelor, degranularii mastocitelor si bazofilelor
• fixarea complexelor ag-ac la membrana unor celule
• cresterea permeabilitatii vasculare si contractia m-lor netezi
• efect imunosupresor
• efect stimulator asupra celulelor de memorie
• efect asupra expansiuni clonale (asupra L T si B)
• efect hemolitic
• efect inflamator
• efect alergic

Limfokinele si monokinele

interleukine IL, interferoni IF, factorul de necroza a tumorilor TNF si factori de crestere = citokine = mediatori solubili ag-nespecifici secretati de diferite pop cel din sistemul imun si altele

• actioneaza prin intermediul receptorilor celulari, activ sau inhib functiile celulelor respective
• greutate moleculara mica <80kD
• molecule de regula glicolizate

- actioneaza autocrin sau paracrin

• interactiune cu receptori de mare afinitate, regland transcrierea unor gene prin semnale secundare

IL-1

• (31kD, sunt eliberate, (ramane stocata in celula) si IL-12 tipuri: IL-1 clivate de proteaze in molecule de 17,5kD)
• T½ = 2-3 minute
• foarte larg raspandita in natura
• stimuleaza: prolif cel, producerea febrei si somnului, are activitate antitumorala, implicatii in procesele inflamatorii si controlul hemato-poiezei

IL-2

• solubil, 15kD
• stimuleaza proliferarea si diferentierea limf T, a unor celule B normale sau leucemice si a unor precursori NK
• sunt in primele 4 ore dupa stimul, creste pana in ziua 3, declin cu incetare la 5-8 zile de la stimul
• principal prod: limf Th

IL-3

• factor de crestere hematopoietic
• prod la 12-20h dupa activ limf T

IL-4

• 20kD
• secret de: limf Th, mastocite, bazofile, fibroblastele stromei maduvei osoase
• actioneaza asupra: limf B, IgG, IgE, hematopoiezei

IL-5

• stimuleaza proliferarea si diferentierea eozinofilelor si in plus activarea ADCC, activ secr IgM a cel B stim ag-ic primar, stim exprim recept pt IL-2 pe membr limf T

IL-6

• 21kD, produsa de o mare varietate de celule

IL-7

• 14,9kD
• favorizeaza proliferarea precurs limf B care au exprimat pe membr doar lantul greu al IgM

IL-8

• proteina activa a neutrofilelor
• secretata de limf T stimulate cu mitogene, monocite activ cu citokine, fibroblaste, cel endoteliale

Interferonii

• proteine/glico- cu activ anti-virala, anti-tumorala si imunomodulatoare, secretati de diferite pop celul infect viral
• (fibroblaste); rezist la pH acid (leucocite) si IFNtipul I: IFN
• (limf T si cel NK activate)tipul II (imun): IFN
• stim prod altor citokine, prolif limf B, sinteza Ig, inhiba multiplicarea cel normale sau transf neoplazic
• protectori potenti ai cel agresionate de virusi sau bacterii intracel

Factorul de necroza al tumorilor TNF

• (limfotoxina - (casectina - prod de macrofage) si TNF2 subpopulatii: TNF prod de limfocite)

Markerii celulelor sistemului imun

semn particular, caracteristic unui grup de celule care permite deosebirea lor de alte celule

Markeri morfologici si functionali

• specifici pentru una sau mai multe populatii

Markeri antigenici

• componente glicoproteice prezente la nivelul membr. plasmatice a unor celule dar absente la alte celule
• identificarea lor se face cu ajutorul ac monoclonali

Modulatia markerilor

Alternanta dintre exprimare si lipsa de exprimare a unui antigen de pe suprafata celulei in diferite momente de existenta a acesteia

Complexul major de histocompatibilitate

• controleaza sinteza unor proteine cu structura serica mai mult sau mai putin diferita de cele ale gazdei care a receptionat grefa.
• cu cat numarul de loci diferiti este mai mare, cu atat si intensitatea rejectiei grefei va fi mai mare
• Antigene MHC
• Clasa I
• Clasa II

Toleranta imunologica

• stare de lipsa de raspuns specific datorat expunerii anterioare la un antigen dat, putand fi generata de orice antigen
• sistemul imun, in timpul dezvoltarii ontogenice, inventariaza antigenele cu care vine in contact, recunoscandu-le ca proprii

- cele care au lipsit de la inventariere sunt considerate straine si eliminate

Hipersensibilitatea

de tip I "anafilactica"

• provocata de IgE
• aparitia rapida a leziunilor

de tip II, citotoxic-citolitica

• IgM si IgG ca ac fata de propriul organism
• prin activarea sistemului complement
• opsonizare
• citotoxicitate

de tip III mediata de complexe imune

• tarzie (3-6h)
• ag-ac se depun la nivelul endot vaselor sangvine

de tip IV, de tip intarziat

• fenomene manifestate tardiv (24-48h sau 10-20 zile)
• nu poate fi transmisa prin ser ci prin TD
• leziuni situate exclusiv local

Dinamica raspunsului imun umoral

Patrunderea antigenelor in organism pe cale enterala sau parenterala, iar antigenele trebuie sa ajunga in sange la tesuturi. Atigenul poate fi fagocitat de neutrofile si raspunsul imun nu este posibil, el e trebuie fagocit de celule prezentatoare de antigen si atunci degradarea antigenului este parttiala si procesarea are loc in 3 etape:

1. antigenul este degradat de enzime proteolitice din fagozom rezultand un fagolizozom
2. are loc o selectie a unuia sau mai multor fragmente de antigen in functie de activitatea preferentiala cu molecula celulei prezentatoare de ag.
3. recunoasterea peptidului selectionat este in corelatie cu receptorul pentru antigen al linfocitului caruia peptidul ii va fi predat.

Mecanismele umorale ale imunitatii specifice

- se bazeaza pe proprietatea L B se a secreta ac. specifici antigenelor patrunse in organism. Formarea ac prezinta 2 secvente: raspunsul imun primar si raspunsul imun secundar

Raspunsul imun primar

• Antigenul este captat de L Th prin receptori lui specifici. Macrofagul fagociteaza particula straina purtatoare de situsuri antigene si prin digestie partiala il transfera L B. Fiecare L B produce un singur tip de ac specific pentru un singur antigen. Linf B se transforma in linfoblast apoi in plasmoblast si apoi in plasmocit care secreta IG

Raspunsul imun secundar

Apare la un nou contact al L B cu memorie cu antigenul specific implicat in producerea raspunsului imun deja elaborat. L B pot recunoaste antigenele fara o noua prelucrare a acestora de catre MF. Astfel raspunsul imun este mai prompt, mai intens si de mai lunga durata (luni, ani)

Raspuns imun celular

Dupa patrunderea antigenului urmeaza contactul cu Mf sau L Th care prin multiplicare rezulta L t citolitice si L t cu memorie. L Th sunt producatoare de linfokine specifice (cu rol in amplificarea raspunsului imun) si linfotoxine (cu rol in distrugerea celulelor infectate). Distrugerea celulelor infectate este realizata si de celulele T citoplasmatice. Fagocitarea resturilor este realizata de MF.

Seroterapia

Imunizarea pasiva

Poate fi artificiala si naturala. Cea naturala transmite ac de la mama la fat pe cale transplacentara (placenta hemocoriala) sau colostrala (placenta sindesmocoriala, epiteliocoriala).

In cadrul colostrului bariera intestinala permeabila total in primele 6 ore de viata si scade apoi, in cateva zile.

Imunizarea artificiala

Injectia parenterala intravenoasa de seruri hiperimune, care au un continut mare de ac, utilizate si in scopuri terapeutice, de dg.(identificarea bacteriilor pe baza ac cunoscuti).

Principii de preparare a serurilor

• Serurile se prepara pe animale de experienta - donatoare.
• Prepararea de seruri omoloage (pe donatori carora le sunt destinate) sau heteroloage (destinate altor animale).
• Animalele donatoare trebuie sa fie perfect sanatoase. Ca animale donatoare se utilizeaza calul, vaca si iepurele.
• Se stabileste modul de preparare al ag, numarul de inoculari, doze, intervalele dintre inoculari.
• prepararea ag in cazul bacteriilor: daca bacteria este patogena pentru donator, primele inoculari se fac cu germeni inactivati (vaccinare), iar ultimele inoculari cu germeni virulenti.

Serul antitetanic, antigangrenos polivalent

Ac monoclonali obtinuti prin tehnica hibridonului

L B se transforma in celule mielomatoase, care duc la obtinerea de hibridoame care rep o celula hibrida intre o celula maligna si o celula B normala, utilizate pentru producerea in vitro de ac monoclonali.

Hibridoamele se mentin in mediu de cultura si dupa mai multe generatii capacitatea de producere a ac scade.

Celulele mielomatoase (au capacitate mare de diviziune celulara) se multiplica in mediu Hat.

Celulele mielomatoase de soareci fuzioneaza si cu L B de la alte animale, ac obtinuti din xenohibridare (dupa 2-3 experiente) dau raspuns imun mai bun.

Avantajul ac monoclonali este acela ca nu reactioneaza decat cu un singur epitop. Ac monoclon se folosesc in imunizarile pasive.