|
|
|
ASISTENTA SOCIALA IN TRADITIA ROMANEASCA
Asistenta sociala este o practica straveche si o prezenta naturala in toate mediile grupale. Ea s-a produs, cu siguranta, chiar si atunci cand principiul fortei fizice era dominant in reglarea relatiilor interumane, adica imediat dupa procesul de antropogeneza.De altfel,tocmai interventiile in scopul ajutarii, protejarii existentei altuia au facut posibila constituirea societatii.
Asistenta sociala este o inventie a secolului XX, care a fost propulsata in primul rand, de presiunea nevoii sociale, iar in al doilea rand, de o ampla istorie a actelor de asistare. In privinta primului aspect putem afirma ca, in preajma primului razboi mondial, dar si mai tarziu, au avut loc schimbari bulversante pentru care societatea era prea putin pregatita: instabilitatea familiala, extinderea pristitutiei, cresterea infractionalitatii, sporuri demografice concomitente procesului de adancire a saraciei, ridicarea ratei somajului, amplificarea considerabila a numarului vaduvelor, orfanilor, invalizilor de razboi etc.
Referitor la cel de-al doilea motiv care a stimulat aparitia asistentei sociale, putem spune ca a concurat in mod fundamental la formularea principiilor, obiectivelor, teoriilor in asistenta sociala si a incitat construirea de modele, tehnici, strategii de derulare a activitatii interventioniste.
Preocupari pentru asigurarea unui anumit standard de viata, in asa fel incat sa se previna rabufnirea unor grave disfunctii sociale, au existat atat in societatile arhaice, cat si in cele traditionale.
Despre faptele de asistenta sociala practicate de romani avem tendinta sa afirmam cu destul de mare superficialitate, ca se afla intr-un stadiu incipient. Aceasta afirmatie este pripita de urmatoarele motive: fenomene disruptive au existat intotdeauna ca in toata lumea; desi nu beneficiau de servicii specializate, comunitatile romanesti de dimensiuni mici promovau un tip de interventie sociala de mare eficienta; particularitatea formelor de asistare la romani a fost aceea a prelevarii interventiilor empirice.
Asistenta sociala se imparte in mai multe perioade:perioada traditionala, perioada interbelica, perioada postcomunista.
Perioada traditionala
Prin perioada traditionala intelegem intervalul de timp scurs de la aparitia crestinismului si pana la stabilirea schemei de viata bazate masiv pe traditie, comunitate si religie. In cazul romanilor, aceasta ar coincide, in linii mari, cu secolele de istorie si civilizatie cuprinse in procesul de formare a poporului roman si sfarsitul secolului al XlX-lea.
Daca la aceste aspecte adaugam si altele, potrivit carora satele romanesti erau putin populate, functionau precum niste “familii foarte mari”si aveau multe zone de proprietate devalmasa, atunci intelegem de ce locuitorii lor exersau o solidaritate de tip mecanic si o asistare relativ eficace.
Omogenitatea interna a comunitatilor rurale si izomorfismul satelor traditionale romanesti, sunt repere care ne indreptatesc sa recurgem la generalizari chiar si atunci cand reprezentativitatea statistica a cazurilor in care ne originam analiza nu este tocmai ridicata. Era o mare exigenta in acea perioada. Din aceasta exigenta deriva doua aspecte:
-fiecare individ indiferent de imprejurarile in care era nevoit sa actioneze, trebuia sa procedeze in asa fel incat sa evite starea de subnormalitate ;
-fiecare comunitar, chiar daca nu avea el insusi nevoie de interventie asistentiala demonstra ca apartine sferei normalitatii, inclusiv prin actele de ocrotire pe care le practica.
Conformarea la presiune a acestor doua principii a facut ca modalitatile de interventie sa fie relativ variate, iar tipologia satenilor care savarseau asistarea sa fie foarte extinsa:
1.Autoritatile formale ale comunitatii (primar, preot, dascal, invatator, boier) prin acordarea de ajutor celor care suferisera din cauza unor calamitati, prin scutirea de dari a categoriilor defavorizare, prin distribuirea de loturi suplimentare pentru familiile numeroase.
2.Rudele:cu cat gradul de rudenie fata de cazul care revendica asisterea era mai mare, cu atat asteptarea sociala a producerii ajutorului era mai mare.
3.Preotul reprezenta instanta cu rolul asistential cel mai ridicat:intermedia legaturile oamenilor cu divinitatea, organiza “ospatarea”categoriilor sarace dupa slujba religioasa, asista evolutia indivizilor de la nastere pana la moarte.
4.Vecinii ajutau sau erau ajutati in foarte multe inprejurari, acordarea de sfat in momente de deruta, ajutorarea in munca pentru a termina in timp util.
5.Moasa satului – etichetata de specialisti drept “o adevarata asistenta sociala pentru problemele tinerei familii si, mai ales, ale viitoarelor tinere mame”.
6,Nasii asigurau in momentele speciale – nasterea si casatoria - prin interventii atat de inseminate, fiind considerati ca adevarati “parinti spirituali”.
7.Batranii:in comunitatile traditionale, batranetea nu era asociata cu neputinta, iar batrinii erau vazuti ca intelepti, impartiali, putin expusi greselilor si vanitatilor.
Spatiul romanesc a fost si este unul al ortodoxiei,iar acolo unde a cuprins si alte apartenente religioase, acestea au fost variante ale crestinismului.Doctrina religioasa crestina, potrivit modelului hristic, este un indemn permanent la generozitate si la acordarea neconditionata de ajutor. Aceste recomandari erau cunoscute si aplicate de categoriile de realizatori ai asistarii mentionate mai sus. Intru-cat individul, ca si grupul comunitar aveau posibilitati limitate de acordare a ajutorului, au fost stabilite in timp criterii dupa care se facea selectia celor ce beneficiau de asistenta sociala.. Ajutorul era directionat in mod diferentiat catre persoanele defavorizate, in functie de tipul de handicap, categoria de varsta, sexul persoanei, gradul de receptivitate la demersurile de recuperare, starea sociala.De asemenea, se tinea cont si de sursele inductoare de vulnerabilitate: vointa divina, grupul de apartenenta, relatiile extracomunitare, individul insusi prin comportamente autostigmatizante.
In urma aplicarii acestor criterii, comunitarii romani din perioada traditionala in mod constant, isi concentrau eforturile de ocrotire in urmatoarele directii:
1.Asistarea familiei.Reprezenta un obiect permanent intrucat aceasta, prin normalitatea ei, asigura normalitatea convietuirii intr-un spatiu mai larg precum cel al statului.
2.Grija fata de saraci. Constituia al doilea obiectiv esential al enoriasilor si Bisericii – primul fiind acela al propovaduirii si apararii credintei. Biserica este considerata o veritabila institutie de asistenta sociala.
3.Asistarea copiilor orfani. Se face in virtutea legaturii sacre, misterioase care ar fi existat intre parintii decedati ai acestora si satenii cu care ei frecventeaza aceeasi biserica. Preotul hotara, in cazul in care nu existau rude, ce persoane sa se ocupe de intretinerea si educatia copiilor orfani.
4.Asistarea vaduvelor. Se producea, in mod normal, atunci cand acestea aveau o varsta venerabila si nu locuiau impreuna cu unul dintre fii lor.Ajutorul era oferit in diverse forme: scutirea de dari, oferirea de ingrijire, protejarea de eventualele abuzuri.
5.Asistarea tuturor persoanelor sau grupurilor care suferisera din cauza unor calamitati. In asemenea imprejurari dificile, solidaritatea umana se subordona idealurilor Bisericii si religiilor.
Gesturile asistentiale sunt costisitoare si obositoare, iar pentru a nu fi intrerupte ele trebuie sustinute de o motivatie puternica. Scopurile, mobilurile generale ce justificau interventiile de asistare sunt:
1.Primul scop, cel mai general, era cel de asistare pentru asigurarea normalitatii indivizilor si comunitatii. “In rand cu lumea” insemna starea de echilibru din punct de vedere economic, religios, moral, fizic, mintal.
2.Adaptarea conduitei de asistare sociala ar mai putea fi motivata fie de impulsivitatea moralei naturale, exprimate de indivizi in mod spontan prin “omenie”, fie de nevoia realizarii unei jertfe cu caracter mistic, ca semn de recunostinta fata de generozitatea divinitatii.
3.Una dintre motivatiile cele mai profunde exprimate in formele traditionale de asistare era nevoia individului de a se face util si de a demonstra ca are o pozitie activa, insemnata in ansamblu comunitar.
4.Asisterea sociala din ruralul national romanesc se motiva si prin atitudinea de respect deosebit fata de stramosi. Acesta reprezenta o obligatie care se infaptuia prin acordarea de ajutor semenilor in viata pentru “a fi primit”,”vazut” de rudele decedate. Exista, astfel, reprezentarea eternului familial care pastra nealterata relatia dintre vii si morti.
5.Mai exista o motivatie care, raportata la individ si la familia din care el facea parte, constituia un mobil deosebit de consistent: ispasirea pacatelor proprii si ale stramosilor familiei. In comunitatea traditionala exista o reprezentare exacta asupra a ceea ce este permis si ceea ce este interzis.
Indiferent insa de motivatia sustinatoare, putem conclude ca interventiile asupra categoriilor defavorizate ale satului traditional erau numeroase, deosebit de eficiente, iar multe dintre disfunctiile satului actual ar disparea sau s-ar diminua daca interventiile intracomunitare specifice ar mai avea densitatea si intensitatea de odinioara.
Asistenta sociala in perioada interbelica
Dupa incheierea primului razboi mondial a urmat cea mai importanta consecinta pentru Romania: intregirea teritoriala. Acest efect a atras dupa sine multe alte schimbari, de asemenea importante: cresterea demografica, regandirea sistemului de invatamant , reorganizarea legislativa si institutionala etc.
Aceste transformari au insemnat redistribuirea proprietatii agrare, practicarea votului universal, cresterea nivelului productiei industriale, cresterea numarului lucratorilor din industrie, comert, transporturi si servicii, adancirea diviziunii muncii si sporirea semnificativa a nivelurilor veniturilor unor categorii profesionale.In acelasi timp, societatea romaneasca interbelica includea multe fenomene sociale indezirabile care erau fie de provenienta recenta, fie erau prelungiri din etape mai vechi.Ocrotirea celor care nu reuseau singuri sa depaseasca aceste insuficiente era un imperativ al vremii.Infaptuirea efectiva a interventiilor de contracarare presupunea obtinerea unei sinteze din corelarea a trei elemente: vointa asistentiala, resurse sau mijloace si organizare.
Primul reper a fost mult promovat la noi, fapt ce rezulta din discursurile oamenilor politici, ale somitatilor culturale, ale membrilor familiei regale. Uneori declaratiile erau insotite de donatii, organizarea de festivitati in scopuri caritabile, participari directe la ingrijirea invalizilor, ranitilor, saracilor.
Cel de-al doilea element necesar desfasurarii interventiilor sociale –resursele sau mijloacele materiale –este, probabil, si cel mai important. De marimea veniturilor populatiei depinde in mod direct proportional capacitatea asistentiala a societatii. In schimb, ponderea fondului disfunctional in orce societate normala trebuie sa se afle in relatie invers proportianala cu cantitatea mijloacelor. Situatia economica-materiala a Romaniei interbelice pare sa confirme aceste tendinte de ordin principial. Lasand la oparte veniturile marilor proprietari agricoli, ale marilor industriasi si ale membrilor familiei regale, ajungem sa identificam surse socio-profesionale de la care puteau fi colectate fondurile necesare asistentei sociale. Din pacate, acestea erau putine chiar si spre sfarsitul perioadei interbelice, datorita salariilor mici ale clasei de mijloc si taranilor care erau foarte numerosi si care aveau venituri fiarte mici. Deci, in perioada interbelica, se poate vorbi mai mult de neajunsurile functionale decat de implinirile societatii romanesti interbelice: orasul nu oferea confort scontat; veniturile erau modeste pentru o mare parte a locuitorilor oraselor; emanciparea taranilor intarzia sa se produca; comunitatile rurale pastrau multe trasaturi din perioada traditionala.
Sansa supravietuirii clasei taranesti deriva, in mod paradoxal, din economia de tip inchis practicata la nivelul localitatii sau al zonei. Schimbul de produse si bunuri obtinute in familii acopereau o mare parte a cerintelor consumului, astfel folosirea banilor era ocazionata de cumpararea unei game restranse de marfuri.
In Romania interbelica exista doua “paturi culturale”:una culta, care ar fi facut fata oriunde in Europa, si alta “aproape de animalitate” –taranimea care facea schimb de produse alimentare cu tutun sau alcool.
Intr-un stat in care mijloacele materiale necesare practicarii asistentei sociale erau reduse, pregatirea reactivitatii asistatilor devenea ea insasi o resursa. Intr-un fel, se miza pe ideea ca, actionand asupra unuia dintre cauzele esentiale, se diminua forta efectelor disfunctionale. In asistenta sociala aceasta cale este foarte eficienta, numai ca necesita un buget de timp foarte mare.
Cel de-al treilea element necesar practicarii unui sistem de asistenta sociala – organizarea - propune tocmai identificarea unor pasi ai actiunii, formularea unor acte normative care sa sprijine demersurile asistentiale ale statului si demonstrarea eficientei interventiilor.
Aspecte care dovedesc maturitatea organizatorica surprinzatoare pentru asistenta sociala:
1.Functiona o retea destul de extinsa de institutii pentru ocrotirea copiilor, tinerilor, saracilor, vagabonzilor, infirmilor, batranilor.
2. Prin bugete anuale erau prevazute alocatii centrale sau de stat pentru asistenta sociala, iar pentru ca acestea erau insuficiente, erau stimulate actiuni de atragere de fonduri de la institutiile comunale, judetene sau de la persoane bogate.
3.A fost instituit invatamantul universitar cu specializarea asistenta sociala.
4.Au fost legiferate o serie de aspecte care, desi nu reprezintau esenta ocrotirii sociale, concurau eficient cu orice sistem modern de asistenta sociala.
5.S-a delimitat raportul dintre sociologie si asistenta sociala.
6.Emanciparea culturala a lumii satelor prin atragerea ei la cursurile unor “universitati populare”. Scoala superioara taraneasca nu va fi creata dupa modelul scolii didactice, in ea nu se vor da examene si nici diplome, ci se vor aduce fii de gospodari nici prea tineri, nici prea in varsta, sa traiasca trei luni intr-o atmosfera de familie, sub conducerea unei personalitati, care sa-i invete ce este igiena, sanatatea, cultura, cooperatia si productia, gospodaria; sa-i invete apoi sa citeasca, sa cante, sa danseze jocuri romanesti; sa traiasca intr-o atmosfera de religiozitate, intr-un cuvant sa le formeze personalitatea taraneasca, sa-i obisnuiasca cu deprinderi noi si apoi sa-i trimita inapoi in sat pentru a pune in practica tot ceea ce au invatat si au vazut.(Gusti, 1934).
In 1935 exista o singura scoala frecventata de 27 de cursanti, iar peste un deceniu numarul lor a crescut la 17 scoli pentru barbati cu 401 cursanti si 26 scoli pentru femei cu 579 cursante.
Cu toate acestea asistenta sociala extracomunitara ramane inca un deziderat si, cel putin in cadrul satelor, era practicat in continuare sistemul traditional de asistare.
Asistenta sociala in perioada comunista
Problema organizarii si functionarii perfecte a societatii a fost un obiectiv care s-a impus inca din Antichitate si care a revenit obsesiv in toate etapele evolutiei omenirii. In secolul al XIX lea, mai mult parca decat in celelalte veacuri, modelele societale utopice au proliferat datorita unor gandiri de marca:R.Owen, S.Simon,Ch.Fourier, K.Marx si FR.Engels.Unii indivizi captivati de imaginea fabuloasa a societatilor descrise de aceste personalitati, au incercat chiar sa transforme in realitate programele utopice si sa construiasca”sate de cooperare”,“comune”.Dupa un timp, acestia fie au esuat, fie s-au convins ca demersurile sunt zadarnice ,fie au renuntat, gandind la reveniri in conjuncturi mai prielnice.
Daca in planul schimbarii vietii materiale a societatii in sensul indus de ideal nu puteau fi efectuate interventii semnificative, in cel al vietii spirituale si ideologice libertatea de miscare era mult mai permisiva.Asa se explica numarul mare al teoriilor si ideologiilor care au aparut, precum si atractia exercitata in special a celor care se simteau amenintati, neprotejati, victime sigure ale disfunctiilor sociale.
Impactul cel mai puternic asupra realitatii sociale le-a avut constructiile teoretico ideologice produse de K. Marx si Fr. Engels.In lucrarile:Ideologia germana, Manuscrise economice –filozofice, Manifestul Partidului Comunist, Critica programului de la Gotha, ei au conturat modelul communist de societate, fara a fixa un reper temporal asupra momentului cand se va putea trece la aplicarea acestuia. Ordinea societatii de tip comunist, in viziunea acestor sociologi s-ar caracteriza prin:
-disparitia activitatii productive in forma productiei de marfuri;
-munca va fi practicata de toate categoriile de indivizi in raport cu forta sau cu capacitatea de care ele dispun;
-in conditiile productivitatii foarte mari, rasplatirea muncii se va face respectandu-se criteriul nevoilor;
-prin generalizarea muncii si consumului vor disparea diferentele dintre clasele sociale;
-functionarea societatii va intra intr-un flux natural de fapte, reglarea acestora se va produce in mod obiectiv si prin urmare, statul – ca instrument de impunere si conservare a unei ordini politice - va fi de prisos.
Intre cele doua razboaie mondiale, numarul statelor totalitare au crescut, ajungand sa reprezinte o populatie enorma si pe mai multe continente.Adoptarea regimului politic socialist a fost un efect Indus de doua cauze:
a.deteriorarea stabilitatii statului prin convulsii interne sau prin participarea costisitoare la razboi;
b.disfunctii sociale interne majore, fara ca statul sa aiba capacitatea de a intervene pentru a le depasi
Ultima dintre aceste doua cauze nu inseamna altceva decat dovada absentei unui sistem puternic de asistenta sociala. In mod paradoxal, statul insusi a agreat inaintarea spre totalitarism, pentru ca in acest mod inhiba societatile individuale de asistenta si nu mai putea fi acuzat de ineficienta asistentiala. Instalarea la putere in maniera declarative, demagogica a”poporului unic muncitor” a fost marcata de abuzuri numeroase: nationalizarea mijloacelor de productie, cooperativizarea fortata a agriculturii, cultul personalitatii, fortarea unui consens total fata de puterea politica.
Sistemul protectiei sociale avea caracter birocratic, automat si cvasiuniversalist: toti indivizii erau asistati prin simplul fapt ca erau inscrisi functional in circuitul social.In schimb asistenta sociala calitativa, personalizara, orientata spre rezolvarea problemelor urgrntr, practice a fost desfiintata.
Indiferent cat de mare era gradul de vulnerabilitate trait de indivizi, statul trebuia sa intervina si sa determine corijarea de rigoare, insa numai daca ideologia de partid confirma ca se impune interventia.
Potrivit acestei ideologii, individului ii era asigurat: locul de munca, salarul minim garantat, pensie de batranete, subventionarea preturilor la bunurile de baza, refacerea capacitatii de munca prin concedii platite si bilete de odihna si tratament subventionate,asistarea copilului din mediu familial prin acordarea unei alocatii banesti de cca. 10% din salariu.
Daca ne raportam la aceste instante ale politicii sociale aplicate in spatial romanesc in perioada totalitara, ajungem la concluzia care, in cea mai mare parte a lor, au intensiuni contradictorii:
-statul socialist avea ca principal obiectiv realizarea unei bunastari generale;
-din punct de vedere principal, oferta asistentiala era exhaustive.In acelasi timp institutiile sociale erau putine.
-statul socialist nu numai ca nu eradica alienarea, ci chiar o genera
-situatiile de inferioritate existentiala de genul cersetoriei, vagabondajului, somajului erau atribuite persoanelor etichetate drept ”paraziti sociali”
“Sistemul de organizare, functionare si administrare a asistentei sociale in regimul socialist era centralizat – birocratic” (E. Zamfir), insa cele mai convingatoare sunt:
-serviciile si institutiile de asistenta sociala erau active numai in ultima instanta;
-asistenta sociala era practicata de functionari, si deci eficienta era redusa;
-initiativele de asistenta sociale tineau de Ministerul Sanatatii si Ministerul Muncii;
-interventiile bioaltruiste si altruiste au continuat sa se produca dar cel putin au fost puternic pervertite de normalitatea ideologiei socialiste.
Asistenta sociala din Romania postcomunista
Evenimentele din decembrie 1989 au generat, probabil, cea mai puternica stare de solidaritate din toata istoria moderna si contemporana a tarii noastre.
Daca izbucnirea miscarii sociale a fost exploziva, determinatele ei aveau o constructie indelungata: saracie generalizata, distribuirea cartelata si total insuficienta a alimentelor de baza, lipsa caldurii din apartamente, supradimensionarea birocratiei etc.
Ceea ce s-a obtinut imediat dupa Revolutie a fost cu adevarat impresionant, daca ne raportam la starea tarii din perioada anterioara.Fata de cate schimbari erau necesare, cele care se petreceau aveau loc, totusi intr-un ritm prea lent, in mod surprinzator, chiar intr-o directie neanticipata, neagreata de populatie. Tranzitia la noua ordine era interpretata cotidian in termeni precum “saracie”, “mizerie”, “dezastru”,”catastrofa”, “haos”, “coruptie”, “minciuna”, “hotie”, “ineficienta”. La nivelul simtului comun, judecarea neajunsurilor postdecembriste era pusa mai putin pe seama “mostenirii comuniste”, cat mai ales pe incompetenta noii clase politice.
Nu putem nega totusi progresele uluitoare, dar anemice si paradoxale din unele domenii:
-impartirea pamantului la tarani;
-liberalizarea procedurilor de stabilire a preturilor a condus in mod constant la cresterea lor si nicidecum la scaderea anticipata;
-comportamentul demografic s-a exprimat puternic disfunctional, deoarece au scazut mult natalitatea, sporul natural, a crescut divortialitatea, concubinajul etc.
La aceste aspecte ar mai putea fi adaugate multe alte”achizitii de subdezvoltare”, caracteristice pentru intreaga perioada, si nu doar pentru primii ani de dupa Revolutie:insecuritatea locului de munca, scaderea intensitatii controlului social si, implicit, al coruptiei, criminalitatii, violentei, marginalizarea unor grupuri sociale, aparitia unor fenomene noi cum ar fi “copii strazii”, abandonarea copiilor nou-nascuti in maternitati, cresterea numarului consumatorilar de droguri.Aceste aspecte evidentiaza mozaicul deficitului functional al Romaniei actuale, pe o parte si pe de alta parte nevoia urgenta de constituire a unui sistem puternic de asistenta sociala. Din fericire cadrul organizational asistential a evoluat mult in comparatie cu situatia de dinainte de anul 1990.
La nivel national sunt implicate numeroase institutii cum ar fi: Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Sanatatii, Ministerul Educatiei si Cercetarii, Ministerul de Interne, Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, Comitetul Roman pentru Adoptii.
La nivel local sunt antrenate sa realizeze asistenta sociala autoritati precum:Departamentul Administratiei Publice, Comisia de Ocrotire a Minorilor, Consiliul Local al Administratiei de Stat, Directia de Munca si Protectie Sociala, Directia Sanitara Judeteana.
Datorita numarului de institutii implicate si varietatii problemelor pentru care acestea sunt abilitate sa actioneze, putem spune ca asistenta sociala din Romania actuala formeaza un sistem. Initiativele asistentiale nu au profunzimea necesara pentru a inlatura problema de asistat, ci sunt interventii ce doar atenuiaza din neajunsurile prezentului.
Din punct de vedere formal asistenta sociala din Romania este multumitoare, dar aproape nesatisfacatoare la capitolul indepartarii asistatilor din sfera subnormalitatii:
-marimea alocatiilor de stat pentru copii a scazut de la 10,5% din salariul net existent in 1989, la 4,7% in1994, desi veniturile salariale reale ale faniliei au involuat;
-ajutoarele banesti trimestriale acordate persoanelor varstnice fara venituri sau cu venituri foarte mici s-au diminuat de la 44,3% in1984 la 26,1% in 1993;
-alocatia de intretinere a minorilor aflati in plasament s-a micsorat de la 19% in 1989 la 9,2% in 1994;
-ajutorul de somaj instituit in 1991 este alocat pentru o perioada de sase luni;
-veniturile grupului familial au scazut sub limita subzistentei.
Clasa de jos care are o proportie de 14% ramane o clasa a saraciei si are nevoie de asistenta sociala. Ori, serviciile asistentiale trebuie sa fie indreptate prevalent asupra clasei”de jos” .Atunci cand asistenta sociala din spatiul nostru nu va mai fi nevoita sa se implice in rezolvarea problemelor existentiale ale clasei mijlocii si, in plus, va reusi sa beneficieze de disponibilitatile asistentiale ale acestei clase, va deveni un departament social cu adevarat puternic.
