Actiunea sociala

Actiunea sociala

1.1.          Actiunea sociala eficienta. Praxiologia. Faptul social.

1.2.          Structura actiunii sociale.

1.3.          Termenii primari ai relatiei actionale.

1.4.          Factori si criterii principale de eficienta a actiunii.

1.5.          Corelatia politic – strategii – decizii – politici.

1.6.          Prospectarea si determinarea viitorului.

1.1.Actiunea sociala eficienta. Praxiologia. Faptul social.

Pe parcursul intregii sale existente, de la nastere pana la deces, orice persoana desfasoara, in functie de statutul sau, activitati legate de sine sau in interesul altor persoane, dependente de ea, in cadrul unei colectivitati mai restranse sau mai largi, altfel spus realizeaza o activitate sociala.

Evolutia sociala a cunoscut, pe intreg parcursul sau, diverse forme de organizare, pe baza unor norme cu o puternica determinare si putere, privind aparitia si aplicarea lor, precum si sanctionarea celor ce le incalcau.

Satisfacerea interesului general, public, ajunge sa fie determinata de vointa publica si realizata, in cadrul general al actiunii sociale, de un anumit numar de persoane organizate, in acest scop, intr-o anumita structura, pe baza unor reguli specifice, respectiv, principii.

Componenta elementara a acestei activitati o constituie faptul social.

Ideea de 'actiune eficienta' a devenit aproape un termen obisnuit al demersurilor asupra socialului practicate in ultimele doua secole, determinand aparitia unui mod pragmatic de abordare a explicatiilor cauzale si teleologice in mai toate domeniile stiintelor. Cu atat mai mult intervine aceasta idee in ipostaza de temei metodologic in elaborarea strategiilor de dezvoltare.

Praxiologia, sau teoria actiunii eficiente, al carui scop este de a cerceta conditiile de care depinde eficienta maxima,¹⁾ [T1] reprezinta in gandirea filozofica contemporana una din directiile de cercetare cele mai apropiate de problemele concrete ale vietii sociale. Interesul discursului filozofic actual pentru asemenea cercetare izvoraste indeosebi din valoarea operationala si metodologica pe care ea o are pentru toate compartimentele stiintei ce au preocupari de ordin aplicativ.

Ca disciplina teoretica, praxiologia este totodata metodologie, ea oferind instrumente algoritmice pentru sporirea gradului de eficienta a actiunii. In obiectul praxiologiei, cercetarile fundamentale vizeaza scopuri aplicative.

Ca teorie generala a actiunii eficiente, praxiologia este o stiinta multidisciplinara, cumuland cunostinte din toate celelalte stiinte.

Dintre acestea, se remarca, in primul rand, intregul grup al stiintelor actiunii (stiintele tehnice, economice, agricole, medicale, stiintele educatiei si instructiei, stiintele administrative si de organizare a societatii).²⁾[T2] 

Analiza lor ne prilejuieste, in primul rand, constatarea existentei unui evantai complex de discipline particulare cu un caracter nemijlocit actional, atat practice cat si teoretice – fiecare dintre acestea avand, dupa cum s-a sugerat in schema anterioara, o legatura stransa cu stiintele particulare ale existentei si, respectiv, cu stiintele generale. Aceasta pentru ca, stiintele actiunii nu cerceteaza un anume fragment al existentei (naturale, sociale, umane), ci doar relatia actionala dintre agent si actor, accentul principal in demersurile praxiologice fiind pus pe aspectele de natura normativ-metodologica ale acestei relatii, in functie de mijlocirea carora se sconteaza provocarea unor niveluri superioare de eficienta ale actelor umane productive.

Conceptul de actiune eficienta ofera modelul cel mai adecvat al determinismului social, in configurarea caruia interfereaza raporturi cauzale si de conditionare (actionand din necesitate) cu raporturi teleologice (actionand, din libertate) – prin intermediul carora determinismul vietii sociale se realizeaza ca expresie a unitatii dintre subiect si obiect.

Ceea ce, pe scurt, inseamna ca principiul determinismului are o dubla semnificatie in abordarea procesului actional: o valoare explicativa in baza lantului praxiologic si o valoare metodologica in definirea obiectului si problematicii praxiologiei.

1.2. Structura actiunii sociale

Din observatiile si precizarile in legatura cu obiectul praxiologiei si din analiza fundamentului cauzal al unitatii dintre nomologic si psiho-sociologic, dintre teleologic si axiologic in proiectarea si realizarea eficienta a actiunii umane au rezultat premisele principale pentru elaborarea unei scheme generale a structurii lantului praxiologic. ³⁾[T3] 

1.3.          Termenii primari ai relatiei actionale.

Actiunea umana eficienta este o relatie productiva a omului, in raporturile sale cu mediul natural si social de existenta. Ea se structureaza ca o relatie cauzala intre subiect si obiectul actiunii, iar rezultatul ei are valoare de produs - care satisface necesitati ale subiectului care o intreprinde. Spre deosebire de relatiile cauzal - obiective din lumea naturala (directe si univoce), relatia cauzal - actionala umana (practica) este o relatie materiala indirecta si biunivoca, efectul ei (produsul) fiind mediat de scopuri si mijloace si actionand asupra autorului ei in calitate de factor existential structurant (cauzal si de conditionare). ⁴⁾[T4] 

Acest tip de relatie a carui structura a fost prezentata in Fig. 2. are drept termeni primari ai circuitului actional:

a)     subiectul actiunii - omul in ipostaza sa de agent;

b)     obiectul actiunii - parte a existentei care intra in preocuparile actionale ale agentului;

c)     scopul - un demers preferential anticipativ, intemeiat cognitiv in concordanta cu actiunile valorice ale agentului;

d)     mijlocul - un ansamblu de instrumente ale procesului productiv.

1.4.          Factori si criterii principale de eficienta a actiunii.

Din analiza verigilor lantului praxiologic si a corelatiilor dintre acestea pot fi retinute cateva criterii de eficienta a actiunii, pentru orice demers practic:

a)     testarea atenta a evantaiului de interese;

b)     luarea in considerare a tuturor campurilor valorice si a motivatiilor socio - psihologice;

c)     motivarea temeinica teoretica a actiunii;

d)     fixarea atenta a scopurilor actiunii;

e)     elaborarea de strategii riguroase de actiune;

f)      alegerea si crearea mijloacelor potrivite de actiune (unitatea dintre scop si mijloc fiind principala conditie de eficienta a actiunii);

g)     elaborarea si perfectionarea unor sisteme de norme;

h)     stimulatorii pentru atingerea unui randament socio - uman scontat;

i)       perfectionarea strategiilor decizionale (folosind tehnici de analiza logica, probabilistica si informationala);

j)      schimbari de mentalitate si de metoda cu privire la activitatea de conducere;

k)     alegerea momentului si conditiilor optime pentru trecerea de la posibilitate la actiune in realizarea produsului;

l)       considerarea produsului ca obiect pentru subiect', destinat servirii umane exemplare.

1.5.          Corelatia politic – strategii – decizii – politici.

Notiunea de politic, in sens restrans, cuprinde domeniul asociat in mod traditional cu forma, organizarea si functionarea statului, precum si relatia acestuia din urma cu cetatenii sai.

Din punct de vedere decizional, politicul trebuie considerat in viziunea sa mai larga, ca putere in general, respectiv capacitatea agentilor si institutiilor sociale de a mentine sau transforma mediul lor social sau fizic, conditionata de resurse si de fortele care modeleaza si determina exercitarea ei. ⁵⁾[T5] 

Strategia defineste caile prin care agentul isi urmareste scopurile pentru atingerea obiectivelor propuse, in conditiile date de oportunitatile si amenintarile prezentate de mediul inconjurator, cu resursele si capacitatile de care dispune.

Decizia poate fi sintetizata, din multimea de definitii, ca fiind actul de optiune si de vointa pentru un anumit mod de actiune, din mai multe alternative / strategii disponibile, avand ca scop realizarea unui anume obiectiv, pe baza unui proces de evaluare a mijloacelor necesare si a consecintelor realizarii acestuia si care genereaza o anumita modificare de comportament al factorilor implicati.

Decizia in managementul public

Esenta procesului managerial in orice structura organiza­torica a administratiei publice o constituie decizia administrativa.

Aceasta trebuie sa ras­punda urmatoarelor cerinte:

sa fie fundamentata stiintific;

sa aiba un caracter realist;

sa fie oportuna;

sa intervina in timp util;

sa fie integrata in ansamblul deciziilor administrative adoptate anterior.

Prospectarea si determinarea viitorului

Optiunea oamenilor pentru un anume model de viitor trebuie sa tina seama de interesele si aspiratiile proprii. De aceea, in alegerea variantei de actiune ii apar hotaratoare scopurile, sistemele proprii de valori. Rezulta ca pentru a-si elabora un model de viitor dezirabil si strategii eficiente de actiune, oamenii trebuie sa-si propuna planuri si programe de actiune, care sa includa intregul camp motivational, respectiv scopuri si adeziuni valorice.

Modul de abordare european

In viziunea comisiei europene, atingerea scopului - dezvoltarea social - sustenabila a statelor, se poate realiza strategic doar dezvoltand o buna administratie si un management performant, abordarea acestui proces trebuin sa fie: semnificativa, sensibila, sustinuta si precisa.

In situatia adoptarii de catre toti agentii implicati in procesul de integrare comunitara a unui management responsabilizant si cooperant, valoarea adaugata la realizarea scopului va fi mai mare decat simpla insumare aritmetica a valorilor individuale, prin efectul de sinergie.

Note

¹⁾ Ion Tudosescu, Actiunea sociala eficienta, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2000, p. 62.

²⁾ Idem, p. 82.

³⁾ Idem, p. 79. A se vedea si Ana Rodica Staiculescu, Mihaela Rus, Elemente de sociologie, Ed. Ex Ponto, Constanta, 2001, p. 75-84.

⁴⁾ Idem, p. 170. A se vedea si Peter L. Berger, Thomas Luckmann, Construirea sociala a realitatii, Ed. UNIVERS, Bucuresti, 2000, p. 39; David Beetham, Birocratia, Ed. DU Style, Bucuresti, 1998, p. 129 si p. 133.

⁵⁾ David Held, Democratia si ordinea globala, Ed. UNIVERS, Bucuresti, 2000, p. 229; David Beetham, Birocratia, Ed. DU Style, Bucuresti, 1998, p.128; Jean - Jacques Rousseau, Contractul social, Ed.ANTET, Filipestii de Targ, 2000, p.14-16; Jim Orford, Psihologia comunitatii, Ed. OSCAR PRINT, Bucuresti, 1998, p.151-162; Sergiu Tamas, Prospectiva sociala, Ed. Victor, Bucuresti, 1998, p.12-17;

⁶⁾ Ion Tudosescu, op. cit, p. 165; Sergiu Tamas, op. cit., p.22-40.