DIAGNOSTICUL AFACERII – IN SCOPUL EVALUARII, JURIDIC, COMERCIAL SI OPERATIONAL

1.    Diagnosticul afacerii in scopul evaluarii[1]

Termenul de „diagnostic” este de origine greca si inseamna „apt de a discerne”, respectiv capacitatea de discenamant pentru a delimita cu obiectivitate un subiect oarecare dupa manifestarile acestuia

In sens general, conceptul de diagnostic in plan microeconomic, la nivelul unei firme, presupune reperarea disfunctionalitatilor activitatii ei, cercetarea si analiza faptelor si responsabiliatilor, identificarea cauzelor si a masurilor care sa conduca la reglarea situatiei. Diagnosticul activitatii unei firme se impune nu numai in cazul in care se afla in dificultate, ci si atunci cand situatia ei economico-financiara este normala, dar se urmareste imbunatatirea acesteia, fiind un instrument de conducere eficace aflat la dispozitia managerilor.

Analiza – diagnostic poate avea grade diferite de detaliere, se poate referi la perioade diferite (pe termen scurt, mediu sau lung) si poate avea diferite finalitati:

constatarea deficientelor de functionare si a cauzelor acestora (puncte slabe), minimizarea riscurilor la care este supusa intreprinderea tinandu-se seama de acestea;

constatarea avantajelor competitive ale intreprinderii (punctele tari), utilizarea acestor avantaje in fructificarea oportunitatilor oferite de mediul societatii comerciale;

identificarea directiilor de crestere a profitabilitatii;

orientarea strategica a dezvoltarii;

estimarea impactului modificarilor din intreprindere.

In cele ce urmeaza vom analiza diagnosticul in special din punct de vedere al evaluarii cunoscand o intreprindere, se stabilesc premizele evaluarii si un set de valori ale sale: functie de diferite scenarii de dezvoltare ulterioara sau de diferite scopuri, carora aceasta evaluare trebuie sa le raspunda.

Pentru evaluare vom distinge:

diagnosticul general, care urmareste analiza principalelor functiuni ale intreprinderii: comercial, operational (de productie), resursele umane (de personal), organizarea si conducerea (managementul);

diagnostic special, care urmareste analiza de detaliu a situatiei juridice a intreprinderii si a situatiei financiar-contabile.

Concluziile diagnosticului nu isi propun sa acorde clientului consultanta manageriala. Ele au ca scop fundamentarea cat mai precisa a evolutiei intreprinderii respectiv a previziunilor din cadrul metodelor de randament.

Principalele faze ale realizarii unui diagnostic orientat spre evaluare sunt:

a)     – pregatirea diagnosticului;

b)     – analiza documentelor si informatiilor;

c)      – elaborarea concluziilor diagnosticului.

Pregatirea analizei-diagnostic urmareste:

1.         Colectarea informatiilor la nivelul firmei, ceea ce presupune:

stabilirea documentelor necesare;

bilantul si contul de profit si pierderi intocmite pe ultimii (trei) ani, examinarea acestora de catre un evaluator experimentat permite formarea unei opinii generale asupra climatului din intreprindere;

chestionare specifice, care permit atat pregatirea discutiilor, cat mai ales participarea directa si activa a personalului din intreprindere la culegerea datelor;

2.         Colectarea de informatii sectoriale, zonale sau general-economice care au influenta asupra intreprinderii sau se refera la aceasta.

Analiza documenteor si informatiilor este partea cea mai importanta a unui diagnostic, care permite evaluatorului sa cunoasca cat mai exact posibil functionarea detaliata a unei intreprinderisi a situatiei acesteia. Pe aceasta baza se pot considera cele mai veridice scenarii de evaluare si se pot calcula valorile asociate acestora.

Concluziile diagnosticului trebuie elaborate in scris. Este posibila elaborarea unui raport intermediar caruia, dupa prezentarea si analizarea impreuna cu clientul, i se poate da forma finala.

O problema importanta in realizarea diagnosticului o reprezinta asigurarea informatiilor ce vor fi analizate, in acest sens, Standardul de evaluare a afacerii (SEV 5) insista pe necesitatea ca evaluatorul sa verifice acuratetea si credibilitatea surselor de informatii, iar judecata finala a valorii (reconcilierea valorilor obtinute) sa includa acest aspect important prin intermediul unei analize a gradului de credibilitate si relevanta al tuturor informatiilor care au stat la baza aplicarii fiecarei metode.

In activitatea practica fiecare firma de consultanta isi construieste o metodologie de realizare a diagnosticului intreprinderii, fiind bine cunoscute metodele de referinta in cadrul abordarii globale sau pe probleme a acestuia si deci nu exista un model universal valabil sau obligatoriu de urmat de ctoti evaluatorii. Important este stabilirea unor concluzii reale, care sa se confirme in viitor, si nu modul de a ajunge la ele.

2.    Diagnosticul juridic

Diagnosticul juridic are drept scop verificarea aspectelor legale privind activitatea firmei sau a activului de evaluat. Realizarea acestuia presupune analiza elementelor specifice in urmatoarele domenii: dreptul societatii comerciale, dreptul civil, dreptul comercial, dreptul fiscal, dreptul muncii, dreptul mediului, litigiile.

Intre informatiile legale relevante indiscutabil cu judecata valorii firmei retinem:

drepturile si obligatiile proprietarului participatiei evaluate;

analiza controlului asupra deciziilor din cadrul firmei (distribuirea dividentelor, politica de investitii, numirea managementului, dizolvarea, fuziunea, lichidarea, cesiunea, actiunilor,etc);

analiza oricarei restrictii legale privind transferul actiunilor;

documente privind tranzactii anterioare cu participatii la intreprinderea respectiva;

Realizarea efectiva a diagnosticului juridic presupune analiza elementelor specifice din urmatoarele domenii:

• Dreptul societatii comerciale

In acest domeniu juridic se verifica: contractul de societate, statutul si modificarile ulterioare infiintarii, registrul adunarii generale a actionarilor (asociatilor), registrul actionarilor, registrul actiunilor etc.

• Dreptul civil

Se analizeaza si se verifica actele si contractele privind:

dreptul de proprietate asupra constructiilor;

situatia juridica a terenurilor intreprinderii (drept de proprietate, contractul de inchiriere etc.);

situatia juridica a imobilizarilor necorporale de natura brevetelor, licentelor, marcilor inregistrate si a altora de aceeasi natura (se verifica daca acestea sunt inregistrate la organismele abilitate, cine este titularul dreptului de inventator sau autor, existenta certificatului de inventator sau autor, durata legala de protectie etc.) ;

situatia imobilizarilor financiare (titluri de participare, titluri imobilizate ale activitatii de portifoliu, creante imobilizate etc.) ;

situatia imprumuturilor primite, a garantiilor constituite, existenta creditelor nerambursate la scadenta, eventualitatea declararii in stare de faliment ;

situatia asigurarii prin efectul legii (imobiliara si de raspundere civila) si in virtutea unor contracte de asigurare impotriva unor riscuri (calamitate naturala, furt etc.) , situatia achitarii primelor de asigurare etc.

• Dreptul comercial

Se verifica contractele de vanzare-cumparare, de inchiriere, contractele de locatie de gestiune (o varianta a contractului de inchiriere), cele de concesiune etc.

• Dreptul fiscal

In acest domeniu juridic se verifica :

inregistrarea intreprinderii la organele abilitate de administratie financiara;

daca s-au achitat obligatiile datorate (impozite, taxe, contributii etc.);

situatia platilor restante comparativ cu termenele exigibile;

ultimul control fiscal si rezultatele sale.

Nu de putine ori se intalnesc in practica firme care din proprie initiativa isi calculeaza si inregistreaza contabil penalitatile pentru neplata la termen a obligatiilor fiscale. Pentru evaluator este foarte importanta retinerea acestor informatii din cauza influentei directe asupra determinarii valorii pe baza de active (patrimoniale) a intreprinderii.

• Dreptul muncii

Se verifica si analizeaza existenta contractelor colective si individuale de munca, regulamentului de ordine interioara, contractului de management.

Un punct important la acest subcapitol al diagnosticului juridic il reprezinta relevarea informatiilor care pot preciza daca oamenii cheie pot sau nu sa fie mentinuti in aceasta intreprindere dupa schimbarea proprietarului, sau daca noul proprietar este obligat sa mentina un anumit nivel al numarului de salariati sau al nivelului de salarizare etc.

• Dreptul mediului

Se analizeaza daca activitatea firmei evaluate se desfasoara in cadrul impus de legislatia de mediu. Din perspectiva restrictiilor privind efectele activitatii asupra mediului intereseaza daca firma are un studiu de impact, daca au fost obtinute autorizatiile de mediu, daca sunt litigii cu alte intreprinderi ori cu autoritatile (si daca se creeaza obligatia decontaminarii sau a platii unor daune interese).

Problemele de mediu tind sa capete unrol semnificativ in cadrul activitatii de evaluare, aceasta fiind o tendinta determinata de „semnalele” provenite de pe piata vanzarii-cumpararii intreprinderilor (probleme de poluare cu relevanta in procesul de privatizare din tara noastra sunt binecunoscute). Exista situatii in care nu s-a vandut pachetul de actiuni la o societate comerciala deoarece potentialul investitor nu a acceptat sa preia si pasivul ecologic, respectiv obligatia de a face cheltuieli semnificative de depoluare.

In practica se evalueaza in mod curent activele si pasivele ecologice, rezultatul acestui demers influentand direct valoarea afacerii (in cadrul metodelor pe baza de active se includ corectii asupra elementelor de activ/pasiv, iar in aplicarea metodelor pe baza de venit, profitul sau cash-flow-ul se estimeaza prin includerea fluxurilor implicate de activele/pasivele ecologice).

• Litigiile

Se verifica daca intreprinderea evaluata este implicata in litigii, aflate pe rolul instantelor judecatoresti sau a arbitrajului de pe langa Camera de Comert si ce posibilitati de rezolvare exista. In cazul existentei unor litigii de munca se verifica stadiul de rezolvare al acestora.

In toate cazurile acesta reprezinta un punct important ce are implicatii directe asupra valorii estimate in abordarea pe baza de active realizandu-se corectii atunci cand nu s-au constituit un volum ridicat al soldului contului „clienti ” (situatie anormala tinand seama de specificul activitatii).

Prin testul de coerenta diagnostic financiar- diagnostic juridic s-a ajuns la imaginea reala a situatiei acestei intreprinderi. Diagnosticul financiar a pus in evidenta faptul ca viteza de incasare a clientilor este mult prea ridicata comparativ cu specificul activitatii, in vreme ce diagnosticul juridic a pus in evidenta existenta unor contracte de locatie de gestiune care au generat litigii intre parti (locatar si locator). Firma consideraa nu avea constituite provizioane, caz in care crea o aparenta situatie favorabila a echilibrului financiar pe termen scurt.

Dupa verificarea si analiza domeniilor juridice prezentate mai sus, se formuleaza concluziile diagnosticului juridic sub forma punctelor forte si a apunctelor slabe ale cadrului juridic, acestea constituindu-se ca parte componenta a raportului de evaluare.

3.    Diagnosticul comercial

Diagnosticul comercial vizeaza operatiunile „cu marfa”, piata de desfacere a produselor intreprinderii si piata ei de aprovizionare.

Obiectivul de baza al diagnosticului comercial consta in estimarea pietei actuale si potentiale a intreprinderii si a locului ei pe piata.

In cadrul diagnosticului comercial se recomanda a fi abordate urmatoarele aspecte esentiale: piata; produsele/serviciile; pretul; promovarea.

3.1.          Analiza pietei intreprinderii

Aceasta analiza reprezinta un aspect major in estimarea valorii unei firme; din aceasta perspectiva se propun a fi analizate urmatoarele aspecte: analiza evolutiei vanzarilor; studierea concurentei; analiza clientilor intreprinderii; analiza furnizorilor intreprinderii (piata de aprovizionare).

Analiza evolutiei vanzarilor

In activitatea de evaluare a unei firme intereseaza vanzarile de bunuri, lucrari si servicii care formeaza obiectul activitatii, ceea ce este definit ca fiind cifra de afaceri. Rezulta ca in categoria vanzarilor nu se include cele cu caracter exceptional, cum ar fi cedarile de active.

Cifra de afaceri, pe care o regasim in Contul de profit si pierdere, este evaluata in unitati menetare curente. Pentru o corecta apreciere a performantelor comerciale a firmei in timp se impune corectarea acesteia cu indicele preturilor domeniului de activitate sau in lipsa acestuia cu indicele general al preturilor (rata inflatiei), pentru a obtine cifra de afaceri in preturi comparabile.

Relatia de calcul a cifrei de afaceri in preturi comparabile este:

CA la data ev. = CA in preturi curente anuale x Coef. de actualizare (de inflatare)

Pentru a exemplifica se foloseste tabelul 5.3.1.

Tabel 5.3.1.1. Analiza evolutiei cifrei de afaceri

Daca se analizeaza evolutia vanzarilor pe baza preturilor curente ale perioadei rezulta o crestere importanta a acestora. Luand in calcul insa vanzarile exprimate in preturile comparabile (de la data evaluarii) rezulta o dinamica diferita astfel incat cifra de afaceri scade si nu creste cum ar parea utilizand preturile curente.

O comparatie deosebit de utila in cadrul diagnosticului comercial pentru evaluare se face prin raportarea realizarilor firmei considerate la evolutia generala a sectorului.

In consecinta, pentru a stabili concluzii fezabile, evaluatorul trebuie sa opereze cu date care exprima evolutia reala a cifrei de afaceri si sa ia in considerare si evolutia ramurii/ sectorului de activitate pentru a putea face aprecieri asupra pozitiei intreprinderii pe piata.

Studierea concurentei

Piata de desfacere a firmei, respectiv spatiul in care oferta specifica societatii comerciale se intalneste cu cererea, reprezinta un segment esential al diagnosticului comercial, care nu poate fi complet daca nu se analizeaza competitia, ca element fundamental al pietei.

Analiza concurentei trebuie sa aiba in vedere nominalizarea principalilor concurenti si stabilirea cotei de piata (cpi) detinuta de intreprinderea evaluata, precum si cea a principalilor competitori de pe piata, pe baza relatei:

Cai                               unde: CAi = CA a firmei i;

cpi = —— x 100 CAt = CA totala a sectorului de activitate al firmei i

Cat

determinarea cotei de piata relative (cpi’) care reprezinta “o expresie a raportului direct de forte dintre firme”, utilizand raportul:

CAf unde: CAf = cifra de afaceri a firmei analizate;

cp’ = —— x 100 CA’ = cifra de afaceri a concurentului cel mai important;

CA’

ierarhizarea firmelor care actioneaza pe piata sectorului de activitate pe baza cotei de piata detinute pe orizontul de timp supus diagnosticarii;

aprecierea pozitiei concurentiale a intreprinderii pe baza cotei de piata astfel, daca indicatorul este 100%, atunci firma detine pozitia de lider pe piata respectiva, iar in cazul in care valoarea cotei de piata relative se apropie de zero, atunci intreprinderea detine o pozitie nesemnificativa pe piata.

Referitor la concurenta externa pe piata se vor analiza:

firmele concurente (denumire, tara de origine si locul unde fabrica produsele);

modul de organizare si durata serviciilor de garantie si postgarantie; se va preciza daca dispun de unitati proprii sau activitatea de service este cedata unei singure firme sau la mai multe;

raportul pret-calitate la produsele concurentei si cele proprii.

modalitatile de distributie a produselor (retea proprie, distribuitor unic, etc.);

puterea concurentiala internationala, marcata prin cifra de afaceri,

productivitatea muncii, cota de piata etc. (in masura in care se dispune de informatii necesare);

forme de cooperare cu unii distribuitori internationali.

In analiza posibilitatilor de penetrare pe anumite piete trebuie sa se faca deosebirea intre diferitele categorii de piete, cum ar fi: piata deschisa, in care patrunderea sau extinderea cotei este posibila, neexistand anumite restrictii juridice sau de alta natura; piata inchisa, in care nu exista posibilitatea de intrare din cauza barierelor care protejeaza producatorii autohtoni; piata protejata, respectiv o piata caracterizata prin existenta unor bariere de intrare care nu sunt insurmontabile, nu inhiba intrarea noilor veniti.

Existenta de zone de liber schimb, precum si angajarea unor acorduri internationale au drept consecinta o deschidere a pietelor, situatie ce face ca lupta intre competitori sa capete un caracter tot mai global.

Organizarea distributiei produselor constituie un alt element al diagnosticului comercial, care se refera in principal la: forma juridica a distribuitorului (distributia exclusiva, franchisa etc.); existenta unei retele proprii de distributie (numar de centre de desfacere, magazine, amplasarea in teritoriu, personal calificat etc.); durata contractelor cu distribuitorii (analiza detaliata a contractelor de lunga durata - peste un an si a celor cu durata sub un an); obligatiile si drepturile intreprinderii fata de distribuitori; alte aspecte privind distributia produselor.

Analiza clientilor intreprinderii

Analiza vanzarilor din perspectiva clientelei urmareste in primul rand evolutia structurala a cifrei de afaceri pe clienti. In formularea concluziilor este necesar sa se tina seama de pozitia intreprinderii intr-un lant al interconditionarii fabricatiei si consumului unui produs.

Un posibil mod de calcul este prezetat in tabelul 5.3.1.2.

Tabelul nr.5.3.1.2 Structura cifrei de afaceri pe clienti

Evolutia cifrei de afaceri pe principalii clienti interni si externi evidentiaza o relativa stabilitate, ceea ce atesta existenta unor relatii traditionale, relatii ce se pot constitui ca suport pentru evolutia viitoare a vanzarilor societatii comerciale. O asemenea concluzie este importanta pentru evaluator, indeosebi in ceea ce priveste proiectia activitatii firmei pentru aplicarea metodelor de randament.

• Analiza furnizorilor intreprinderii (piata de aprovizionare)

Piata de aprovizionare a firmei reprezinta un punct semnificativ in diagnosticul comercial pentru evaluare. Principalele aspecte urmarite de evaluator vizeaza:

gruparea acestora in furnizori de utilitati si furnizori de materii prime, materiale, semifabricate etc.;

structurarea furnizorilor, in special a celor de materii prime si materiale in functie de cantitatea si valoarea aprovizionarilor;

stabilirea criteriilor de alegere a acestora (de exemplu, dupa preturile practicate, dupa cantitatile aprovizionate etc.);

analiza numarului de furnizori pentru un tip de resursa aprovizionata si a calitatii aprovizionarilor ;

aprecierea dependentei fata de anumiti furnizori si care sunt implicatiile gradului de dependenta determinat;

analiza gradului de integrare a activitatii firmei evaluate;

durata medie de utilizare a surselor atrase reprezentate de obligatiile fata de furnizori (Df).

Prin compararea duratei de folosire a surselor atrase pe fiecare furnizor in parte cu termenul contractual de onorare a obligatiilor, rezulta fata de care furnizor intreprinderea considerata nu si-a respectat obligatiile contractuale. Totodata trebuie estimate implicatiile pe care le-ar avea intreruperea relatiilor contractuale de catre acei furnizori cu firma evaluata.

3.2.          Analiza produselor/serviciilor intreprinderii

Analiza produselor si/sau serviciilor intreprinderii ofera informatii semnificative pentru judecarea valorii intreprinderii. In acest demers se pot urmari: analiza structurala a vanzarilor, analiza repartizarii vanzarilor pe ciclu de viata al produselor/serviciilor.

Analiza structurala a vanzarilor pe produse si piete de desfacere

Vanzarile unei intreprinderi se impun a fi studiate de catre evaluator pe produse sau grupe de produse omogene, tinand seama in acelasi timp de pietele unde se desfac acestea. Scopul acestui mod de analiza a cifrei de afaceri il reprezinta necesitatea furnizarii de informatii pentru fundamentarea proiectiilor (estimarilor) in perioada de previziune.

Modul de calcul este prezentat in tabelul 5.3.2.1. si 5.3.2.2.

Tabel 5.3.2.1. Structura cifrei de afaceri pe produse

Din informatiile prezentate anterior rezulta ca peste 95% din totalul vanzarilor s-au realizat pe seama a trei produse, iar diferenta (5%) se datoreaza celorlalte produse din portofoliul firmei. Analizand structura vanzarilor pe produsele reprezentative ale intreprinderii rezulta o crestere destul de importanta a vanzarilor la produsele A (ritm de crestere superior raportat la scaderea cifrei de afaceri a firmei), respectiv o reducere a vanzarilor la produsele C si D.

Produsul A, care detine ponderea cea mai mare in cifra de afaceri se afla in faza de maturitate pe curba ciclului de viata si a respectat in linii generale ritmul de crestere a vanzarilor pe total societate comerciala.

Tabel. 5.3.2.2. Structura cifrei de afaceri pe piete

Analiza structurala a vanzarilor pe piete de desfacere, asa cum se observa in tabelul nr 5.4., releva ca ponderea cea mai importanta revine pietei externe. Se constata schimbari in structura exportului pe zone geografice; aprecierea este favorabila din perspectiva succesului firmei pe piete cu competitie ridicata, piete importante din punct de vedere politic si economic.

Pentru fundamentarea previziunilor cu un grad ridicat de certitudine se impune analiza evolutiei vanzarilor si a ponderii acestora pe piete si zone geografice pentru fiecare din principalele tipuri de produse ale intreprinderii (in acest scop se intocmeste un tabel similar cu tabelul nr. 5.3., in care datele se refera la fiecare dintre produsele principale).

Analiza repartitiei vanzarilor in functie de ciclul de viata al produselor.

O latura importanta a diagnosticului vanzarilor o reprezinta studierea cifrei de

afaceri pe stadii ale ciclului de viata al produselor. Un asemenea diagnostic prezinta importanta pentru evaluator deoarece ii da posibilitatea aprecierii potentialului de evolutie a firmei fata de punctul critic al rentabilitatii si al asigurarii surselor necesare finantarii activiatii.

3.3.          Preturile

Analiza preturilor vizeaza evidentierea aspectelor de risc legate atat de dinamica preturilor de vanzare ale firmei comparativ cu evolutia economica generala si cea a industriei, cat si corelatia intre dinamica preturilor de vanzare si cea a preturilor de aprovizionare. Acest din urma aspect poate evidentia puterea de negociere a firmei cu furnizorii, respectiv clientii intreprinderii, fiind un aspect important in estimarea riscului afacerii.

Din punct de vedere tehnic, evaluatorul va urmari dinamica preturilor de vanzare la principalele intrari in sistemul intreprinderii.

3.4.          Promovarea

In ceea ce priveste promovarea produselor societatii, acestea au in vedere: actiunile publicitare organizate frecvent si efectele lor (participari la targuri si expozitii, campanii publicitare); evolutia costurilor cu reclama si ponderea lor in cifra de afaceri; imaginea intreprinderii si a produselor/serviciilor sale pe piata.

Evaluatorul va urmari dinamica efortului de promovare in corelatie cu efectele obtinute (dinamica vanzarilor sau a preturilor de vanzare).

In finalul diagnosticului comercial, evaluatorul trebuie sa faca referiri asupra perspectivelor activitatii comerciale, atat in ceea ce priveste posibilitatile de aprovizionare, cat si de desfacere a produselor in scopul estimarii veniturilor din exploatare pentru intervalul de prognoza. In acest context se recomanda prezentarea factorilor favorizanti (puncte forte), previzibil a actiona asupra rezultatelor si performantelor firmei.

4.    Diagnosticul operational

In esenta, aceasta presupune o analiza detaliata a factorilor tehnici de productie, a tehnologiilor de fabricatie a produselor, precum si a organizarii productiei si a muncii, ce poate fi realizata de catre evaluatori care au si calitatea de experti tehnici.

Astfel, in legatura cu mijloacele fixe incluse in patrimoniul societatii comerciale, precum si a celor pe care le foloseste fara a fi proprietara lor, evaluatorii trebuie sa se pronunte cu privire la:

starea de functionare a masinilor si utilajelor, gradul de uzura fizica;

performantele acestora in raport cu cele care se produc in momentul dat pe plan mondial;

posibiliatile de utilizare in viitor;

mijloacele fixe inregistrate in patrimoniul unitatii, dar care nu mai pot fi folosite din cauza schimbarilor intervenite in structura productiei;

incadrarea mijloacelor fixe pe categorii conform Catalogului privind normele de functionare si clasificare a mijloacelor fixe prevazut de Legea nr. 15/24 martie 1994 privind amortizarea capitalului imobilizat in active corporale si necorporale;

oportunitatea trecerii in corservare a unor mijloace fixe (daca este cazul), conditiile in care s-a facut aceasta si perspectivele de punere in functiune. Intr-o asemenea situatie specialistii trebuie sa se pronunte cum vor fi tratate aceste mijloace fixe in procesul de evaluare;

valoarea investitiilor in curs de executie, stadiul lor in raport cu graficele de executie, posibilitatile de finalizare si influenta lor asupra potentialului tehnico-productiv sau a prestatiilor de servicii;

posibilitatile pe care le are societatea comerciala de a-si asigura utilitatile necesare pentru desfasurarea normala a activitatii, gradul de dependenta fata de utilitatile furnizate de regiile autonome de profil.

In legatura cu cladirile, in raportul de evaluare se face o descriere a acestora evidentiindu-se :

concordanta situatiei din teren cu planurile de construtie, modificarile aduse, baza legala a acestor modificari, implicatiile asupra functionalitatii si sigurantei in exploatare ;

starea tehnica si deprecierea estimata a acestora;

schimbarile intervenite in destinatia unor cladiri si posibilitatile de folosire in viitor.

In ceea ce priveste mijloacele de transport, in urma examinarii structurii parcului pe categorii de mijloace de transport (auto, feroviar, aerian si pe apa) se vor face referiri la:

gradul de folosire a parcului propriu;

modul de utilizare a capacitatii mijloacelor proprii de transport;

starea tehnica, gradul de depreciere;

posibilitatile de folosire in viitor a parcului propriu, incadrarea parametrilor mijloacelor auto in standardele impuse pe plan national si international.

Referitor la terenurile de incinta se examineaza:

concordanta dintre categoriile de suprafete existente (construita, aferenta retelelor, aferenta cailor de acces, libera) si cele din certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului;

imbunatatirile aduse unor categorii de terenuri;

schimbarea destinatiei unor suprafete de teren, baza legala si implicatiile asupra activitatii intreprinderii.

In legatura cu productia si tehnologiile de fabricatie:

se prezinta succint principalele produse fabricate sau servicii realizate;

se face o scurta descriere a procesului tehnologic, eventual prezentarea sub forma de schema, schita;

aprecieri asupra tehnologiilor, in raport cu ceea ce exista in domeniul respectiv;

organizarea generala a productiei;

calitatea prodictiei;

impactul asupra mediului;

alte aspecte referitoare la productie sau serviciile pe care le presteaza in functie de obiectul de activitate.

Pentru caracterizarea sintetica a potentialului tehnic se recomanda urmatoarii indicatori:

Productia obtinuta

Gradul de folosire a                           = —————————— x 100

capacitatii de productie                     Capacitatea de productie

Masini si utilaje

Ponderea masinilor si utilajelor        = ——————— x 100

in total active fixe Total active fixe

Amortizarea cumulata

Gradul scriptic de uzura a                 = ————————— x 100

mijloacelor fixe Valoarea de inventar

Deprecierea totala estimata

Gradul real de uzura a = ——————————— x 100

mijloacelor fixe Valoarea de inlocuire

Valoarea mijloacelor fixe noi

Gradul de reinnoire a fixe                 = ———————————— x 100

mijloacelor        Valoarea de inventar

In vedera efectuarii evaluarii, in special prin metode din abordarea pe baza de active (patrimoniale), in sinteza diagnosticului tehnic, evaluatorul se va pronunta asupra costului de inlocuire a activelor imobilizate si a deprecierilor estimate pentru estimarea costului de inlocuire.

5.    Diagnosticul resurselor umane si al managementului firmei

In cadrul acestui diagnostic se urmareste cunoasterea resurselor umane din punct de vedere al evolutiei, structurii, comportamentului si eficientei utilizarii lor, precum si analiza echipei de conducere a intreprinderii.

5.1.          Diagnosticul resurselor umane

In diagnosticarea resurselor umane ale firmei in vederea evaluarii se impune folosirea uni sistem de indicatori privind, pe de o parte, dimensiunea, structura si comportamentul, iar pe de alta parte eficienta potentialului uman.

A.     Dimensiunea, structura si comportamentul potentialului uman

Dimensiunea potentialului uman

Pentru a caracteriza dimensiunea potentialului uman se pot folosi urmatorii indicatori :

numarul mediu de salariati (cu contract de munca) se determina ca o medie aritmetica simpla a numarului zilnic al salariatilor ;

numarul mediu de personal (cu contract de munca sau conventie civila) mediu de colaboratori angajati pe baza de conventie civila) ;

numarul maxim de personal, care reprezinta limita superioara stabilita in functie de volumul efectiv de activitate si productivitatea muncii prevazuta.

Cifra de afaceri (sau alt indicator folosit

pentru calcularea productivitatii)

N max = —————————————————— x 100

Productivitatea anuala prevazuta

numarul de personal prezent la lucru-reflecta situatia la un moment dat.

Consideram ca indicatorul numar mediu de personal este cel ce permite evidentierea dimensiunii potentialului uman care se coreleaza cu rezultatele obtinute de catre intreprindere.

Structura resurselor umane. Principalele criterii de structurare utile in diagnosticarea resurselor umane sunt:

dupa principalele categorii de salariati se pot avea in vedere urmatoarele categorii: muncitori (direct productivi, indirect productivi, de deservire, generala) ; personal tehnic-ingineresc (ingineri, tehnicieni, maistri) ; personal de administrare si conducere.

dupa vechimea in intreprindere, personalul se poate structura in urmatoarele: grupe: sub 1 an; intre 2 si 5 ani; intre 6 si 10 ani; intre 11 si 15 ani; intre 15 si 20 ani; peste 20 ani.

Analiza structurii dupa vechime si evolutia sa in timp poate furniza informatii cu privire la strategia angajarilor efectuate de intreprindere, dar si a eforturilor sale pentru stabilizarea personalului. In mod normal, structura dupa vechime trebuie sa fie echilibrata, manifestandu-se astfel o politica adecvata de formare a personalului ;

dupa varsta, personalul se poate grupa astfel : panaa la 30 ani ; intre 31 si 40 ani ; intre 41 si 50 ani ; peste 50 ani. Un dezechilibru accentuat in structura dupa varsta a personalului poate sa dauneze starii si performantelor capitalului uman al intreprinderii. De exemplu, angajarea masiva la un moment dat a tinerilor franeaza posibilitatile acestora de promovare.

dupa sex, teoretic, in afara cazurilor unde natura activitatii ar justifica predominanta personalului masculin sau feminin, ar trebui sa regasim in fiecare intreprindere, tinand cont de structura sa socio-profesionala, o repartitie pe sexe sensibil egala cu cea care apare la scara nationala pentru ansamblul populatiei active;

dupa nivelul de calificare. Se impune structurarea personalului pe niveluri de pregatire (superior, mediu, profesional) si pe categorii de personal.

Un alt aspect care trebuie analizat il constituie perfectionarea pregatirii profesionale, pe forme de realizare (la locul de munca, cursuri postliceale, postuniversitare etc).

Comportamentul personalului. Se pot folosi in analiza urmatorii indicatori :

gradul de utilizare a timpului maxim disponibil :

timpul efectiv lucrat

Gu = ———————————

timpul maxim disponibil

indicatorii circulatiei fortei de munca :       

I

Coeficientul intrarilor = ——

Ns

E

Coeficientul plecarilor = —

Ns

I + E

Coeficientul miscarii totale= ——

Ns

unde: I = numarul total al intrarilor de personal in cursul perioadei analizate;

E = numarul total al iesirilor de personal;

Ns = numarul mediu de pesonal.

indicatorii comportamentului individual:

Nr. total zile de absenta

Rata generala a absenteismului = ————————————————— x100

Timpul maxim disponibil exprimat in zile

De asemenea, se are in vedere structura timpului nelucrat pe cauzele care le-au provocat (boli, accidente de munca, evenimente familiale, concedii fara plata, lipsuri nemotivate etc.):

indicatori de conflictualitate. In cazul in care conflictualitatea a luat o forma colectiva, se impune urmarirea indicatorilor:

numarul de greve ;

numarul de zile ale grevei (durata grevei inmultita cu numarul de grevisti) ;

gradul de importanta al grevei la nivel de intreprindere:

Numar de grevisti

Numar total de salariati

gradul de intensitate al grevei :

Numar de zile greva

Numar de grevisti

gradul de propagare al grevei :

Numar total de zile greva

Numar total de salariati

In situatia formelor individuale de conflictualitate se urmaresc indicatorii numarul de litigii care au necesitat interventia inspectiei de munca si numarul de litigii care au ajuns in fata instantei de judecata.

B.     Diagnosticul eficientei utilizarii resurselor umane

Analiza eficientei utilizarii fortei de munca a unei firme in vederea evaluarii se realizeaza cu ajutorul sistemului indicatorilor de reflectare a productivitatii muncii.

Pentru a urmari dinamica productivitatii muncii la nivelul intreprinderii, precum si pentru a comparatia cu alte firme din aceeasi ramura de activitate se folosesc indicatori valorici, construiti ca raport efect/cauza.

In calitate de efect, se pot avea in vedere: cifra de afaceri(CA), productia exercitiului (Qe), veniturile din exploatare (Ve) sau valoarea adaugata (Qa), in functie de specificul activitatii societatii evaluate.

In calitate de efort, se pot folosi indicatorii: numarul mediu de personal (N), timpul total de munca exprimat in zile (Tz) sau timpul total de munca exprimat in ore (Th).

Astfel, in cazul determinarii productivitatii muncii pe baza valorii adaugate relatiile de calcul sunt urmatoarele:

Qa

productivitatea medie anuala pe o persoana: Wa = —— ;

N

Qa

productivitatea medie zilnica : Wz = —— ;

Tz

Qa

productivitatea medie orara: Wh = —— ;

N

Pentru o corecta apreciere a evolutiei productivitatii muncii in dinamicase impune operarea cu indicatori valorici de exprimare a efectului evolutiei in preturi comparabile.

Aspecte relevante cu privire la eficienta utilizarii resurselor se pun in evidenta si prin analiza productivitatii muncii pe principalele produse (cele care obtin mai mult de 50% din totalul productiei intreprinderii). In acest sens se poate folosi indicatorul productivitatea muncii exprimat ca timp pe unitate de produs, precum si pentru comparatii in dinamica la nivelul intreprinderii, precum si pentru comparatii in spatiu pe plan national si international.

In final, evaluatorul trebuie sa faca o sinteza a principalelor puncte forte si slabe in legatura cu resursele umane ale firmei.

Cu titlul de exemplu, pot fi avute in vedere urmatoarele puncte forte: personalul este bine calificat ; structura pe varste este echilibrata, personalul este capabil sa se adapteze la innoire, productivitatea muncii este in crestere, absenta grevelor, reducerea litigiilor individuale de munca, protectia muncii este corespunzatoare( reflectata prin reducerea sau eliminarea accidentelor de munca).

Ca puncte slabe se pot exemplifica: utilizarea necorespunzatoare a timpului de muncain cadrul zilei, productivitatea muncii in scadere, personal supradimensionat in activitati de intretinere, existenta conflictelor de munca etc.

5.2.          Diagnosticul managementului firmei

In ceea ce priveste conducerea intreprinderii evaluate in cadrul diagnosticului, se prezinta aspectele urmatoare :

echipa de conducere (nume, prenume, functia , varsta, experienta in domeniu);

baza legala in virtutea careia isi exercita prerogativele functiei (contractul de management, Hotararea Adunarii Generale a Actionarilor/Asociatiilor etc.);

pozitia echipei de conducere fata de actionarii firmei, salariti, banci etc.;

se fac referiri si aprecieri asupra stilului de conducere (pe obiective, autoritar, cu delegarea autoritatii, democratic, centralizat, descentralizat etc.);

obiectivele negociate si prevazute in contractul de management, care vizeaza strategia societatii comerciale;

evolutia volumului de activitate (cifra de afaceri, volumul productiei), dinamica rezultatelor financiare, prioritati strategice;

gradul de realizare a criteriilor de performanta stabilite prin contractul de management, ce in mod uzual include indicatori precum:

Profit brut

Rata profitului = ——————— x 100

Cifra de afaceri

Dividentele + prelevari din profit pentru dezvoltare

Profitabilitatea actiunilor = —————————————————————— x 100

Capital social

Prelevari din profit pentru dezvoltare + amortizare – ch. pt. investii

Potentialul de = ———————————————————————————— x 100

dezvoltare / crestere              Fond de rulment

unde:   fondul de rulment = activele circulante – datorii pe termen scurt

sau:     capital permanent – active imobilizate

Soldul creantelor

Perioada de recuperare a creantelor (zile) = ——————— x 365

Cifra de afaceri

Soldul obligatiilor

Perioada de rambursare a     = ————————— x 365

obligatiilor pe termen scurt Cifra de afaceri

Cifra de afaceri

Rotatia stocurilor = ————————

Total stocuri

Cifra de afaceri

Productivitatea muncii = ——————————

Numar total de personal

Salariile directe

Ponderea salariilor in costuri = ———————————— x 100

Costuri directe de productie

In functie de specificul activitatii societatii comerciale se stabilesc valorile anuale ale criteriilor de performanta si, eventual, coeficientii de ponderare a acestora, pentru a stabili un scor care araa in mod sintetic gradul de indeplinire a criteriilor stabilite de catre actionari.

In finalul acestui diagnostic, evaluatorul formuleaza punctele forte si punctele slabe ale managementului firmei.

Ca puncte forte se pot exemplifica : echipa de conducere tanara, dinamica, realizare/depasirea criteriilor de performanta negociate cu actionarii, imbunatatirea pozitiei firmei pe piata, colaborarea buna cu sindicatele etc.

Ca puncte slabe se pot avea in vedere : nerealizarea anumitor criteriide performanta, slabirea pozitiei firmei in cadrul mediului ei concurential, tensiuni in relatiile cu sindicatele marcate prin cresterea numarului zilelor de greva, lipsa de preocupare pentru stimularea initiativei si creativiatii tehnice a personalului etc.

6.    Diagnosticul economico-financiar[2]

6.1.          Rolul si obiectivele diagnosticului economico-financiar

Din punct de vedere al evaluarii afacerilor diagnosticului economico-financiar eleborat in cadrul raportului de evaluare trebuie sa asigure:

cunoasterea cat mai amanuntita a societatii comerciale de evaluat, avand in vedere ca activitatea acesteia din punct de vedere juridic, comercial, operational, organizational (resurse umane si management) a fost analizata in cadrul diagnosticului general, si confirmarea prin performatele financiare a concluziilor acestuia.

stabilirea principalelor premize privind activitatea viitoare a societatii comerciale supuse evaluarii, de care se va tine seama la aplicare metodelor financiare de evaluare.

Altfel spus, scopul diagnosticului financiar contabil pentru evaluare este analiza prezenta a unor situatii financiare inregistrate in trecut si extragerea tendintelor de evolutie in viitor.

In conformitate cu standardele internationale de evaluare princalele scopuri ale analizei financiare (denumita si diagnostic special) sunt:

determinarea gradului de incredere in sistemul de evidenta contabila a firmei prin auditul acestui sistem;

intelegerea relatiilor existente in bilant si in contul de profit si pierdere, inclusiv tendintele care s-au manifestat de-a lungul timpului, pentru stabilirea riscurilor inerente in activitatile firmei, precum si perspectivele de performanta in viitor;

compararea cu firme similare pentru a stabili parametri de risc si parametri de valoare;

ajustarea situatiilor financiare istorice pentru a estima abilitatile firmei precum si perspectivele acesteia.

Continutul procesului de analiza este urmatorul:

1.     Prelucrarea informatiilor contabile, grupari si regrupari de informatii, calculul indicatorilor financiari;

2.     Interpretarea si aprecierea indicatorilor din punct de vedere al potentialului economico-financiar, al performantelor financiare, a riscului si explicarea rezultatelor obtinute;

3.     Stabilirea punctelor tari si a punctelor slabe a activitatii trecute a intreprinderii din punct de vedere economico financiar precum si a oportunitatilor si riscurilor aferente activitatii viitoare. Aceste elemente vor fi continute in cadrul analizei SWOT;

4.     Stabilirea premizelor privind activitatea viitoare, necesare la elaborarea previziunilor in cadrul metodelor de randament.

6.2.          Ajustarea informatiilor financiar-contabile

Inregistrarile contabile nu corespund scopului analizei, elaborarea lor raspunzand unor cerinte de ordin fiscal, contabil, juridic. Pentru comparabilitatea rezultatelor obtinute este recomandat ca inregistrarile contabile sa fie supuse (daca este cazul) unor corectii si regrupari. Un alt argument care reclama efectuarea regruparilor, il constituie pentru documentele contabile eleborarea in perioada 1990-1994, faptul ca structura formularelor de inregistrare a fost diferita in fiecare an.

Principalele situatii in care se impun efectuarea corectiilor si ajustarilor sunt:

existenta in cadrul activelor circulante a unor elemente a caror durata de imobilizare este mai mare de 1 an de zile (titlurile de plasament) care urmeaza a fi analizate ca facand parte din cadrul activelor imobilizate. Mai pot fi supuse regruparii conturile de regularizare- activ, creantele etc.

existenta in cadrul datoriilor a unor imprumuturi contractate pe o perioada mai mare de 1 an si care vor trebuie evidentiate separat, ele contribuind in cadrul analizei la determinarea capitalului permanent. Mai pot fi supuse regruparii conturilor de regularizare – pasiv, provizioanele pentru riscuri si cheltuieli etc;

existenta in cadrul activitatii intreprinderii a unor evenimente exceptionale fara posibilitate de repetare in viitor, care afecteaza rezultatele analizei in perioada respectiva si „distorsioneaza” procesul de elaborare a previziunilor;

in conditiile in care rezultatele financiare contin efectele inflatiei, in special pentru analiza in termeni monetari, se impune alinierea valorilor la unul din capetele intervalului de analiza pentru ca tendinta rezultata sa fie reala;

In majoritatea situatiilor, diagnosticul economico-financiar este precedat de ajustari ale situatiilor financiare, acestea avand in vedere:

ajustari de normalizare a informatiei contabile si de eliminare a elementelor extraordinare

Ideea generala a justarilor este sa prezinte datele pe baza unor standarde si principii contabile acceptate, aceasta urmarind ca informatia financiar-contabila sa fie prezentata pe o baza comparabila cu a altor firme si sa permita fundamentarea asteptarilor asupra dezvoltarii viitoare a firmei.

Intre ajustarile inscrise se urmaresc: contabilizarea stocurilor; sistemul de amortizare; politica de capitalizare a diferitelor categorii de cheltuieli; recunoasterea veniturilor si cheltuielilor; tratamentul imobilizarilor necorporale; adecvarea sau inadecvarea activelor (de exemplu, excesul de necesar de fond de rulment).

Intre elementele extraordinare se au in vedere: pierderi sau castiguri atipice din vanzarea activelor; operatii discontinue; pierderi sau profituri extraordinare (incendii, inundatii sau alte pierderi fizice, greve, costuri generate de litigii, vanzari de linii ale afacerii etc).

Analiza ajustarilor de normalizare

Proprietarul unui pachet de control din actiunile firmei poate intreprinde actiuni in sensul realizarii unor ajustari pentru eliminarea unor elemente de natura non-operationala sau extraordinara, in vreme ce un actionar minoritar nu beneficiaza de aceasta putere. De aceea, ajustarile care asigura o situatie de normalitate a activitatii firmei vor fi realizate doar atunci cand se urmareste evaluarea unui pachet de control. Aceste ajustari pot include: excesul sau nivelul prea redus al compensatiilor acordate managementului; eliminarea operatiilor ineficiente, care genereaza costuri majore si iesiri importante de lichiditati din companie; schimbarea politicii tranzactiilor companiei cu persoane din cadrul firmei (salariati, actionari, management etc); schimbarea structurii capitalului si a structurii activelor.

Separarea elementelor operationale de cele non-operationale

Procedurile de evaluare implica in unele situatii adaugarea valorii partii neoperationale a afacerii la valoarea estimata a componentei operationale. Aceasta procedura este comuna mai degraba evaluarii pentru pachetul de control decat in evaluarea unui pachet minoritar, deoarece proprietarul unei participatii minoritare nu poate forta lichidarea activelor neoperationale.

In aceasta procedura evaluatorul: separa activele redundante (neoperationale sau in afara exploatarii) de cele operationale; separa toate veniturile si cheltuielile produse de activele neoperationale si le evidentiaza separat in contul de rezultate.

Exemple tipice de active redundante sunt: depozite bancare neutilizate; titluri de participare sau titluri de plasament; terenuri sau cladiri in exces sau neutilizate in activitatea operationala; automobile, baze sportive sau de agrement, etc.

Modalitatile de analiza a situatiei financiare a intreprinderii sunt: analiza structurala (a veniturilor, cheltuielilor, activelor, a cifrei de afaceri pe produse, piete etc.); analiza dinamica (a trendului), vizeaza atat marimile absolute (venituri, profit, active, datorii), cat si marimi relative (de exemplu, rate financiare); analiza pe baza ratelor; analiza factoriala.

6.3.          Analiza economico-financiara

La baza analizei stau documentele financiar contabile intocmite pe o perioada anterioara intocmirii analizei de 3-5 ani. Pentru a facilita intelegerea situatiei economice si a riscurilor unui drept de participatie, situatiile trebuie analizate in termeni monetari, termeni procentuali si in termeni de rate financiare.

Analiza in termeni monetari – asa cum apare in situatiile financiare, este utilizata pentru a stabili tendintele si relatiile intre elementele bilantiere si conturile de venit si cele de cheltuieli de-a lungul timpului pentru a stabili fluxul de venit asteptat a se produce in viitor, precum si necesarul de capital care sa permita firmei sa genereze acel flux de venit. Principalul instrument de analiza il constituie indicatorii de echilibru (A) si indicatorii de evolutie (B).

Analiza in termeni relativi face comparatia intre conturile anuale de profit si pierdere si intre conturile din bilantul anual. Analiza procentuala pentru a compara tendintele relatiilor existente, cum ar fi elementele de venituri si cele de cheltuieli, sau intre cifrele din bilant, pentru firma in cauza de-a lungul timpului, sau cele ale afacerilor similare. Principalul instrument in cadrul analizei in termeni relativi il constituie indicatorii de structura (C).

Analiza in termeni de rate (indicatori) financiare(i) este utilizata pentru a compara riscul relativ al firmei in cauza de-a lungul timpului cu cel al afacerilor similare. Principalele instrumente de analiza sunt: indicatorii de finantare (D), indicatorii de gestiune (E), indicatorii de activitate (F) si indicatorii de rentabilitate (G).

Procesul parcurs in analiza este inversul evolutiei reale a fenomenului. Analiza porneste de la rezultatele procesului incheiat (sau previzionat) catre elemente, factori de influenta.

A )Indicatori de echilibru financiar

Realizarea echilibrului financiar presupune capacitatea intreprinderii de a genera disponibilitati.

Principalii indicatori, calculati pe baza elementelor bilantiere, sunt:

Fondul de rulment (FR)

Necesarul de fond de rulment (NFR)

Trezoreria neta (T)

Fondul de rulment – reprezinta volumul resurselor permanente de finantare a activitatii de exploatare. El este considerat „plasa de siguranta” a finantatorilor externi ai exploatarii afacerii, deoarece un FR pozitiv atesta participarea capitalului permanent la riscul afacerii, deci finantatorul extern participa la riscul exploatarii alaturi de capitalul societatii finantate.

Relatii de calcul:         FR propriu = CAPITAL PROPRIU – ACTIVE IMOBILIZATE

FR permanent = CAPITAL PERMANENT – ACTIVE IMOBILIZATE Necesarul de fond de rulment reprezinta nevoia de capital pentru finantarea ciclului de exploatare. Relatia de calcul a acestui indicator este:

NFR = STOCURI + CREANTE – DATORII (OBLIGATII) NEBANCARE

Trezoreria neta reprezinta surplusul sau deficitul de lichiditati generat de activitatea firmei. Relatiile de calcul a acestui indicator sunt:

TN = FR – NFR sau avand in vedere aceasta relatie si ecuatia fundamentala a bilantului rezulta: TN = DISPONIBILITATI - DATORII

B) Indicatori de evolutie

Sunt calculati pe baza contului de profit si pierderi si se refera in special la analiza evolutiei veniturilor (cifrei de afaceri) si a profitului. Se urmareste evolutia monetara a acestora avand ca principal scop estimarea tendintei pe care se incadreaza valorile anuale. Asa cum s-a subliniat in paragraful 6.2. referitor la corectile efectuate asupra situatiilor scriptice, se impune debarasarea rezultatelor inregistrate, de efectele inflatiei, astfel incat, valorile obtinute sa prezinte evolutia in termeni reali a acestor indicatori.

C) Indicatori de structura

In cadrul acestei grupe de indicatori vom prezenta indicatori de structura calculati pe baza bilantului contabil si indicatori de structura calculati pe baza contului de profit si pierderi.

• Indicatori pe baza de bilant

a)     Structura activului – relatia de calcul este:

Total elemente de activ

—————————— x100

Total activ

in care la numarator apar activele imobilizate, stocurile, creantele, activele circulante etc.

b)     Structura activelor imobilizate – relatia de calcul este:

Activ imobilizat

—————————x100

Total activ imobilizat

in care la numarator apar: teren, cladiri, constructii speciale, imobilizari financiare etc.

c)      Structura stocurilor – relatia de calcul se prezinta astfel:

Element de stoc

——————— x100

Total stocuri

in care la numarator avem materii prime si materiale, marfuri, produse finite, produse in curs, alte stocuri etc.

d)     Structura pasivului are urmatoarea relatie de calcul:

Total element de pasiv

—————————— x100

Total activ

in care la numarator apar: capital propriu, datorii, furnizori etc.

• Indicatori pe baza contului de profit si pierderi

Principalii indicatori se refera la analiza costurilor in comparatie cu veniturile (cifra de afaceri). Dintre obiectivele urmarite in cadrul analizei costurilor, mentionam:

structura costurilor, dupa criteriul naturii lor;

structura costurilor in functie de legatura lor cu volumul de activitate:

o      variabile (variaza direct proportional cu volumul activitatii)

o      relativ constante.

Elemente de cost

Relatia de calcul este:  ——————— x100

Cifra de afaceri

Prin cifra de afaceri in contextul indicatorilor prezentati consideram conventional ca se intelege veniturile totale ale intreprinderii.

La numarator vor apare urmatoarele: cheltuieli salariale; costuri cu materii prime; costul marfurilor vandute; amortizari; lucrari si servicii executate de terti; costuri cu utilitatile (energie, apa, electricitate, combustibil); cheltuieli financiare; cheltuieli de natura administrativa (postale, abonamente, salarii conducere, consumabile etc.).

D) Indicatori de finantare

a)     Structura finantarii –are relatia de calcul:

Capital permanent

Active imobilizate

Arata proportia in care activele imobilizate sunt finantate din surse pe termen lung, respectiv capitaluri permanente. Situatia favorabila este daca valoarea este >1 care atesta existenta fondului de rulment permanent.

b)     Autonomia financiara

Capital propriu

Capital permanent

Arata proportia surselor proprii pe termen lung in total surse pe termen lung, respectiv gradul de participare al creditelor contractate pe o perioada mai mare de un an, la constituirea capitalurilor permanente.

c)      Independenta financiara

Capital propriu

Datorii pe termen lung

Este o alta forma de exprimare a indicatorului autonomie financiara care pune in evidenta raportul capital propriu – credite pe termen lung. Situatia favorabila este ca valoarea indicatorului sa fie supraunitara.

d)     Lichiditate generala

Active curente

Pasive curente

Indicatorul este semnificativ pentru analiza gradului in care o firma poate face fata platilor determinate de activitatea sa. Lichiditatea generala exprima proportia in care 1 leu datorie curenta este acoperita cu active curente (rapid transformabile in bani).

e)     Lichiditate imediata

Active curente – Stocuri

Pasive curente

Analizeaza capacitatea de plata a intreprinderii prin considerarea celor mai lichide active si anume disponibilitatile si creantele.

f)      Lichiditate la vedere

Disponibilitati

Pasive curente

Este un indicator mai putin utilizat in tarile occidentale unde nu se pune problema transformarii rapide a creantelor in lichiditati. Pentru economii ce se confrunta cu probleme de blocaj financiar, dificultati in incasarea creantelor sau valorificare stocurilor, este recomandabil un asemenea indicator.

g) Indicator de finantare a activelor curente

Fond de rulment

Active curente

h) Indicator de finantare a stocurilor

Fond de rulment

Stocuri

E) Indicatori de gestiune

Masoara atat viteza de transformare a activelor in lichiditati cat si cea de reinnoire a datoriilor. Se regaseste in literatura de specialitate sub doua forme:

a)     exprimata ca numar de rotatii:

Cifra de afaceri

Elemente de activ sau pasiv

b)     exprimata ca durata a unei rotatii:

Elemente de activ sau pasiv

——————————— x T unde T = 30, 60, 90, 120 ……..360 zile

Cifra de afaceri

Aceasta forma este cel mai des utilizata iar principalii indicatori cu releventa in cadrul analizei si in evaluare sunt:

durata de rotatie a stocurilor:

Stocuri

—————— x360

Cifra de afaceri

Indicatorul exprimat in zile, reprezinta durata de timp medie in care se realizeaza transformarea stocurilor in creante sau lichiditati. In mod particular se poate urmari durata de rotatie a stocurilor materiale, a stocurilor de marfuri, produse finite etc. Interesul oricarei intreprinderi este de a realiza o rotatie cat mai rapida a stocurilor.

durata de incasare a creantelor:

Creante

—————— x360

Cifra de afaceri

In mod similar cu indicatorul precedent se exprima durata de rotatie a creantelor, respectiv viteza de transformare a acestora in lichiditati (realizarea veniturilor).

durata de achitare a obligatiilor:

Obligatii curente

——————— x 360

Cifra de afaceri

Spre deosebire de aprecierile la primii doi indicatori in acest caz interesul intreprinderii este de a utiliza un nivel cat mai ridicat de capital atras in finantarea activitatii respectiv de a realiza o durata cat mai ridicata.

F) Indicatori de activitate

a)     Indicatorul de crestere a cifrei de afaceri:

CA (n)

CA (n-1)

Este important de urmarit acest indicator in corelatie cu dinamica sectorului de activitate din care face parte intreprinderea respectiv de urmarit evolutia cotei de piata (absoluta si relativa).

b)     Productivitatea muncii

Valoarea adaugata (VA)

Numar salariati

Este recunoscut ca unul dintre cei mai importanti indicatori care exprima succesul unei afaceri. Pentru stabilirea concluziilor referitor la valoarea indicatorului, aceasta va trebui analizata atat in evolutie cat si in comparatie cu intreprinderi similare.

c)      Remunerarea factorului munca

Ch. personal

————— x100

VA

Este unul din indicatorii al carui nivel se reflecta sensibil in echilibrul financiar al firmei. O rata de 70-80% pune in pericol remunerarea celorlalti factori participanti la realizarea valorii adaugate.

d) Remunerarea macroeconomiei (statului)

Ch. impozite si taxe

———————— x100

VA

Indicatorul defineste gradul de fiscalitate care „apasa” asupra firmei si a ramurii de activitate din care face parte firma.

e) Remunerarea capitalului imprumutat

Dobanzi

———— x100

VA

Indicatorul precizeaza proportia din valoarea adaugata destinata costului capitalului imprumutat. Cu cat intreprinderea este mai decapitalizata si utilizeaza pentru finantarea activitatii curente si a investitiilor credite bancare cu atat acest indicator are valoare mai ridicata care afecteaza distributia valorii adaugate catre ceilalti destinatari (salariati, stat, intreprindere).

f) Remunerea intreprinderii

Cap. de autofinantare

—————————x100

VA

Rata de remunerare a intreprinderii semnifica proportia din valoarea adaugata destinata sa acopere capacitatea de autofinantare a intreprinderii (profit net + amortizare) reprezentand un indiciu privind evolutia viitoare a firmei.

G) Indicatori de rentabilitate

a) Rentabilitatea bruta de exploatare

Rezultatul exploatarii

————————— x100

Venit exploatare

Indicatorul reprezinta un element esential in diagnosticul financiar si aprecierea potentialului de performanta economico-financiara al firmei. Incapacitatea unei firme de a realiza un rezultat din exploatare cel putin satisfacator atesta dificultati majore la nivel managerial sau probleme determinate de conjunctura economica.

b) Rentabilitatea comerciala (bruta)

Profit brut

—————— x 100

Cifra de afaceri

Indicator sintetic de rentabilitate, rentabilitatea bruta reflecta capacitatea sau incapacitatea intreprinderii de a realiza un surplus peste costurile totale. Acest indicator poate fi calculat avand in vedere la numarator profitul net.

c) Rentabilitatea financiara

Profit net

——————— x 100

Capital propriu

Ajuta la evidentierea unor aspecte multiple de care managementul are nevoie pentru a-si imbunatati performantele. De exemplu este semnificativa determinarea combinatiei optime intre rentabilitatea activelor si modul de finantare.

Indicatorul se poate descompune astfel:

Profit net Cifra de afaceri Total active

Rf = —————— x ——————— x —————— x100

Cifra de afaceri Total active Cap. propriu

(marja de profit) (rotatia activului) (parghia financiara)

Marja profitului- exprima pozitia de care beneficiaza firma si avantajul competitional pe care il are firma in comparatie cu concurentii.

Rotatia activului- reflecta abilitatea si capacitatea managementului de a administra eficient activitatea, imprimand rotatii accelerate ale capitalului investit in active.

Parghia financiara reflecta strategia in domeniul finantarii activitatii prin apelarea la surse imprumutate pentru a dinamiza activitatea.

d) Intensitatea capitalului

CA

—————— x 100

Capital propriu

Indica numarul de rotatii ale capitalului propriu intr-un an.

e) Intensitatea activului

CA

—————— x 100

Capital propriu

6.4.          Consideratii privind calculul indicatorilor

Literatura de specialitate prezinta o varietate insemnata de indicatori financiari si de clasificari ai acestora. Utilizarea unora sau altora este optiunea celui care efectueaza analiza economico-financiara. Indicatorii prezentati anterior constituie o varianta de selectie care poate conduce analiza spre rezultate pertinente, avand in vedere scopul acesteia. Nu exista o reteta stricta pentru selectarea indicatorilor. Singura cerinta care trebuie indeplinita este ca indicatorii selectati sa acopere cat mai bine activitatea desfasurata de intreprindere, sa-i surprinda atat avantajele cat si limitele si sa constituie o baza fundamentala privind evolutia activitatii viitoare. Nivelele recomandate pentru unii indicatori reprezinta valori teoretice, care nu pot fi utilizate ca baze de referinta decat dupa ce vor fi corelate cu ramura de activitate si alti factori specifici.

Pentru a realiza o analiza cat mai adecvata se recomanda abordarea fiecarui caz in functie de particularitatile sale, tinand seama de sectorul de activitate (inclusiv prin comparatie intre indicatorii realizati de societatea evaluata si indicatorii medii ai sectorului), de pozitia intreprinderii in cadrul sectorului, de adecvarea factorilor de productie la valoarea activitatii, etc.

6.5.          Interpretarea si aprecierea indicatoilor

Dupa calculul indicatorilor pentru fiecare an supus analizei si prezentarea acestora in cadrul diagnosticului economico-financiar, urmeaza ca rezultatele obtinute sa fie interpretate si ss fie explicata evolutia acestora. Prezentarea in cadrul analizei a unor indicatori calculati fara interpretarea rezultatelor nu isi are rostul. Pentru o interpretare cat mai corecta evaluatorul va trebui sa utilizeze informatiile furnizate de documentele financiare cu corelatiile si ajustarile necesare, in stricta corelare cu aspectele cuprinse in cadrul diagnosticului general legate de activitatea operationala, comerciala, juridica si de personal.

In legatura cu interpretarea indicatorilor este importamt de retinut ca valoarea punctuala nu prezinta prea mare interes. O apreciere pertinenta rezulta daca se compara valoarea fiecarui indicator cu cei similari calculati pentru celelalte perioade supuse analizei.

Ca instrumente de analiza amintim:

studiul tendintei in timp a indicatorilor;

compararea cu un nivel standard;

compararea cu un nivel anterior;

compararea cu un indicator similar al intreprinderilor din aceeasi ramura de activitate (daca este cazul).

In cadrul diagnosticului economico-financiar, pe langa prezentarea si interpretarea indicatorilor vor trebui ss se regaseasca:

corectiile efectuate asupra datelor financiare istorice, care sa fie explicate in amanunt;

tabele care sa rezume bilanturile si conturile de profit si pierdere pe perioada supusa analizei selectata in functie de disponibilitatea informatiilor, scopul evaluarii, natura afacerii evaluate etc.

6.6.          Stabilirea concluziilor pentru analiza SWOT

Avand in vedere interpretarea indicatorilor, concluziile diagnosticului se vor sintetiza in puncte tari (pentru atuurile activitatii), puncte slabe (pentru valori necorespunzatoare), oportunitati (pentru ocazii favorabile pe care le va oferi mediul extern) si riscuri (influente nefoavorabile ale mediului extern). Ele vor urmari confirmarea prin performantele financiare a concluziilor diagnosticului general. Acestea pot fi redactate la sfarsitul diagnosticului sau in cadrul analizei SWOT intocmita ca si in capitol distinct dupa definitivarea analizei diagnostic.

6.7.          Stabilirea premiselor privind activitatea viitoare

Pentru evaluarea prin metode de randament, caracterizate de abordarea evolutiei intreprinderii de evaluat, orientarea spre viitor, previziunile reprezinta un element cheie privind aplicarea acestora. Elaborarea previziunilor are la baza premize complexe, intre care un rol important il detin informatiile rezultate din analiza situatiei istorice. Pentru a satisface exigentele eleborarii previziunilor, in cadrul analizei economico-financiare vor trebui analizate cel putin urmatoarele aspecte, care sa conduca la stabilirea premizelor privind activitatea viitoare:

• evolutia cifrei de afaceri si tendinta reala de evolutie;
• structura costurilor si estimarea structurii optime;
• rata rentabilitatii si marja in care variaza valoarea acesteia;
• structura capitalului care finanteaza activitatea;
• duratele de rotatie a stocurilor, creantelorsi obligatiilor;
• variatia necesarului de fond de rulment si ponderea acesteia din cifra de afaceri;
• corespondenta intre volumul cheltuielilor salariale si evolutia numarului de salariati, intre evolutia cheltuielilor salariale si evolutia productivitatii;
• corespondenta intre volumul amortizarii si nivelul mediu de depreciere a imobilizarilor;
• elemente care sa sustina cuantificarea riscurilor privind activitatea viitoare.

Aceste elemente vor fi utilizate la elaborarea previziunilor care se poate baza pe unul din urmatoarele modele:

Modelul determinat de piata- care porneste de la evolutia cifrei de afaceri si a structurii costurilor. Modelul se aplica intreprinderilor independente.

Modelul determinat de randamentul capitalului investiti- care porneste de la rata rentabilitatii capitalului investit. Modelul se aplica intreprinderilor care fac parte dintr-un holding. Reprezentativ este modelul DU PONT.

Aceasta prezentare a analizei economico-financiare a intreprinderii nu este exhaustiva si poate fi adaptata si completata in functie de particularitatile intreprinderii de evaluat.