|
|
|
Tipuri de forme de consiliere scolara pe probleme de devianta comportamentala
"In sens larg, consilirea scolara este un proces intensiv de acordarea a asistentei psihopedagogice a eleviilor, studentilor si celorlalte persoane implicate in procesul educational (profesori, parinti, tutori si autoritati scolare). In cadrul grupurilor scolare consilierea reprezinta o forma particulara de interactiune si influentare, care contribuie la omogenizarea liniilor grupului de elevi. Rolul consilierii este cu precadere, unul proactiv, ceea ce inseamna ca ea incearca prevenirea situatiilor de criza personala si educationala si, mai mult iurmareste dezvolatare personala, educationala si sociala a elevilor." (Tomsa, Gh., 2008, p. 29)
Consilierea scolara se bazeaza pe unitatea triadica familie-copil-scoala si are drept scop armonizarea celor trei factori ai relatiei pentru a infaptui o dezvoltare eficienta si optima a personalitatii copilului. Alaturi de alte forme, cum ar fi: consilierea psihologica, legata strans de psihoterapie, dar facand parte ssi din consilierea scolara, consilierea spirituala sau pastorala, cu influente puternice a textelor si a practicilor religioase, consilierea familiei (cu componentele premaritala, maritala, a divortului). Consilierea pe probleme de sex, droguri, alcoolism.
In continuare, vom prezenta doar cateva din cele mai importante tipuri de consiliere scolara:
1. Abordarea centrata pe client sau abordarea nondirectiva - apartine psihoterapeutului americam C. Rogers, care a incercat si a reusit sa delimiteze psihnaliza si sa se desparte de celalalte orientari psihoterapeutice apreciate ca fiind directive si dirijiste. In opinia lui C. Rogers, in toate aceste orientari se pune accent deosebit pe interventia dominanta a consilierului care dirijeaza procesul de consiliere. Mai tarziu, metoda propusa de Rogers a primit denumirea de "centrat pe client" sau "centrat pe persoana". In viziunea lui Rogers fiecare persoana are capacitatea interna de a se dezvolata din punct de vedere psihic. In acelasi timp, fiecare individ are capacitatea, dar si motivatia de a-si rezolva singur problemele cu care se confrunta. De aceea, sarcina consilierului este de a-si organiza de asa maniera sedintele incat clientul sa fie capabil de a lua singur o hotarare. Ideea fundamentala pe care se bazeaza psihoterapia nondirectiva a fost formulata de C. Rogers inca din anul 1942, care afirma ca o consilierea corect elaborata trebuie sa se bazeze pe o corelatie care sa-i ofere clientului prilejul sa se cunoasca foarte bine incat sa reuseasca singur sa afle solutia la problema cu care se confrunta.
Din punct de vedere filosofic, abordarea propusa de Rogers isi are originea in fenomenologia care pune un accent deosebit pe cunoasterea conceptiei de viata si pe valorile prezente in filosofia existentialista si psihologia umanista, care constata ca orice persoana poate fi considerata un rezervor cu pontentialitate nelimitata.
Rogers considera ca oamenii trebuie considerati niste fiinte umane si nu ca niste obiecte, asa cum procedeaza abordarile comportamentale, si de aceea, trebuie luat in considerare momentul prezent care in teoriile experimentale apare sub denumirea "aici si acum".
Fondatorul abordarii nondirective considera ca forma noua sub care a abordat consilierea poate fi interpretata ca si o conceptie de viata. Sintagma "centrata pe client" a fost inlocuita cu "centrarea pe persoana", Rogers oferind individului libertate de a-si urma impulsurile interioare.
Teoriilor sale li s-au adus o serie de critici, dar Rogers a tinut sa precizeze ca in conceptia sa este prezenta consilierului care trebuie sa manifeste anumite atitudini fata de client si modul in care relationeaza cu clientul. Important nu este modul de a actiona, ci maniera de a fi. In cazul in care consilierul nu va manifesta convingeri si atitudini puternice, el nu va putea declansa la client procesul numit actualizare de sine sau "dezvoltare personala".
Pentru ca procesul de consiliere centrata pe persoana sa se poata desfasura Rogers propune respectarea unor conditii importante:
a. existenta a doua persoane in contact;
b. prima persoana - clientul se afla intr-o stare de dezacord intern de vulnerabilitate sau angoasa,
c. a doua persoana - psihoterapeutul/consilierul se afla intr-o stare de acord intern cel putin pe parcursul sedintelor de consiliere fata de obiectul relatiei sale cu clientul;
d. psihoterapeutul/consilierul sa incerce sentimente de consideratie pozitiva neconditionata fata de client;
e. psihoterapeutul/consilierul sa incerce o intelegere empatica a cadrului de referinta intern al clientului.
f. clientul nu-si da seama decat intr-o masura minima de consideratie pozitiva neconditionata si de intelegerea empativa pe care consilierul pshihiterapeutul i-o manifesta."( Tomsa, Gh, 2008, p.129).
In acceptiunea lui Rogers, orocesul de consiliere parcurge trei etape,
In prima etapa, persoana se adreseaza consilierului cu scopul de a fi ajutata, iar consilierul ii aduce la cunostinta de la anceput ca el nu detine raspunsul la intrebarile sale, dar ca este in masura sa-l ajute ca el singur sa.si solutioneze probleme pe care le are. Clientul va fi stimulat de consilier ca sa-si exprime probleme cu care se confrunta, fara a manifesta dorinta de a-l contrazice, critice sau a-l oprii in timp ce el expune situatiile diferite cu care se confrunta.
Exprimarea primelor impulsuri sau sentimente pozitive marcheaza in intrarea in a doua etapa si reprezinta unul din cele mai sigure aspecte ale dezvoltarii. Nici in aceasta etapa nu-i este permis consilierului sa intervina ci trebuie sa lase clientul sa-si exprime sentimentele pozitive, Asa cum in prima etapa nu-i au fost criticate clientului sentimentele negative, nici an a doua etapa nu trebuie laudate sentimentele pozitive, clientul intelegand astfel ca el isi poate accepta propria personalitate asa cum este.
In a treia etapa, clientul a reusit sa se cunoasca pe sine si a ajuns sa-si inteleaga propriul eu, dar si sa construiasca un rationament ipotetico-deductiv pentru care poate sa primeasca din partea consilierului cuvinte de lauda.
"Pe parcursul celor trei stadii sau etape, C.R.Rogers identifica 12 pasi in procesul de consiliere/psihoterapie;
a)persoana vine la consilier pentru a cere ajutor;
b) consilierul explica relatia dinte el si client (relatia de consiliere),
c) consilierul creeaza o atmosfera permisiva, care-l incurajeaza pe client sa vorbeasca despre problemele sale si sa-si exprime sentimentele,
d) sentimentele sunt etichetate ca pozitive sau negative si sunt acceptate de consilier,
e) apar primele sentimente pozitive;
f) consilierul interpreteaza aceste sentimente,
g) clientul incepe sa fie capabil sa-si accepte propriul eu,
h) sunt clarificate principalele directii posibile de reactiune ale clientului,
i) clientul incepe sa actioneze in directia pozitiva,
j) Actiunile pozitive sunt incurajate si sprijinite de consilier,
k) comportamentul clientului arata atingerea unui anumit nivel de maturitate,
l) incepe si continua emanciparea psihologica a clientului prin terminarea procesului de consiliere." ( Tomsa, Gh, 2008, pp.131-132).
In acceptiunea lui C. Rogers relatia de consiliere trebuie sa indeplineasca mai multe conditii de baza pe care le reprezentam in continuare, sintetic in sinteza realizata de I. Holdevici.
"Consilierul trebuie sa fie de acord cu faptul ca clientul are in interiorul ei o puternica dorinta de a devenii matur, adaptat social, independent si productiv, precum si de a se baza pe propriile sale dorinte pentru a se schimba in sens pozitiv.
Consilierul trebuie sa creeze o atmosfera calda si permisiva, in care clientul este liber sa-si exprime orice atitudine, orice traire sau gand, indiferent cat de absurde si contradictorii ar fi ele.
Consilierul nu stabileste o limita in ceea ce priveste atitudinile, in ceea ce priveste comportamentul clientului.
Consilierul poate sa utilizeze numai tehnici si procedee care vor conduce la o intelegere profunda a propriilor atitudini si stari emotionale, precum si autoacceptarea acestora. O astfel de intelegere se realizeaza, cu succes, prin reflectii incarcate de sensibilitate si prin clasificarea atitudinilor clientului. Acceptarea realizata de consilier nu trebuie insa sa implice nici aprobare si nici dezaprobare.
Consilierul trebuie sa se abtina de la orice exprimare sau actiune contrara principiilor formulate mai sus. Cu alte cuvinte, el trebuie sa se abtina de a intreba, de a dovedi si a interpreta, de a sfatui si sugera, de a convinge si a asigura. Printr-o astfel de atitudine si actiune, consilierul acorda increderea clientului sau, considerand ca el isi poate rezolva singur problemele si poate lua singur decizii. Consilierul trebuie sa se concentreze mai ales in ceea ce simte clientul, adica asupra sentimentelor care pot fi descifrate din afirmatiile sale si pe care le va selecta si clarifica." (Tomsa, Gh, 2008, pp. 132-134 apud I.Holdevici).
In procesul de consiliere, C.Rogers propune si tehnici de realizare a cesteia, dintre care amintim: claritatea sentimentelor clientului se face prin reflectie, meditasie si afirmatie, reformularea continutului relatat de client, acceptarea neconditionata si ascultarea.
Ascultarea, ca tehnica de consiliere prezinta doua avantaje: primul avantaj ar fi acela ca noi putem intelege sentimentele si putem formula ipoteze, dar nu putem trage concluzii. Consilierul trebuie sa acorde o atentie deosebita semnalelor nonverbale care desi nu ne spun nimic precis, ele ne pot arata sentimentele pe care le are clientul. Un alt avantaj al ascultarii consta in faptul ca atunci cand clientul este ascultat, el nu se mai simte singur, ci ca este cineva pregatit sa-l asculte cu atentie. Astfel, clientul are incurajare si suport din partea celui care il asculta.
In abordarea nondirectiva se mai folosesc si alte tehnici, cum ar fi: tehnicile de reflectare, tehnicile de reformulare si tehnicile de redeschidere. Tehnicile de reflectare prevad cateva variante mai des intalnite in activitatea de consiliere: repetitia ecou, repetitia pe un alt ton si amplificarea.
In repetitia ecou, consilierul reia o parte sau un fragment din afirmatiile clientului, pastrand exprimarea acestuia si accentuarea cuvintelor si expresiilor importante. Procedandu-se astfel, clientul este stimulat sa comunice cu scopul de a-si clarifica anumite stari si sentimente, iar consilierul ii faciliteaza drumul spre alegerea solutiei celei mai bune. Repetitia pe un alt ton se realizeaza cand se reia o parte din relatarea clientului, dar schimband tonul si de cele mai multe ori pe un ton plin de umor. In felul acesta, se schimba perspectiva asupra celor prezentate de client, iar umorul pe care il adopta consilierul trebuie sa fie bland,nu agresiv.
Amplificarea se intrebuinteaza cu scopul de a evidentia aspectele pozitive ale situatiei relatate de client sau atunci cand consilierul doreste sa obtina un efect iesit din comun. In felul acesta, clientul este condus sa cunoasca situatia reala in care se afla.
Tehnicile de reformulare se prezinta sub mai multe variante. O prima varianta ar fi aceea prin care se realizeaza inversarea raportului figura-fond si care permite sa se obtina o noua viziune asupra ansamblului fara adaugiri sau omisiuni in relatarea subiectului.
Reformularea sinteza se realizeaza cand relatarea subiectului este reluata accentuandu-se cuvintele cheie care evidentiaza ceea ce este important pentru client. Reformularea clasificatoare se foloseste cand consilierul formuleaza ceea ce clientul simte, dar nu poate exprima. Tehnicile de descriere sunt utilizate cand clientul da impresia ca s-ar bloca, iar consilierul dorind sa redeschida dialogul face apel la diferite neutre, dar cu ton mobilizator pentru client.
Numeroase contributii si-a adus Rogers si la elaborarea consilierii de grup elaborand o versiune originala asupra asa zisului "grup de intalnire" care avea drept scop imbunatatirea relatiilor interpersonale si o mai buna cunoastere de sine. In cadrul grupului de intalnire, membrii sai trebuie sa manifeste incredere unii in altii iar consilierul sa contribuie si sa sprijine actiunile care se desfasoara in grup la nivel minimal.
Grupul de intalnire este compus din 5 membrii la care se adauga consilierul, iar in anumite situatii inca doi membrii, dar nu mai mult, pentru ca astfel s-ar afecta dinamica grupului, unii participantii ne mai fiind implicita in activitatile care se desfasoara in grup. Grupul poate fi format din persoane cu probleme si diferite structuri de personalitate cu respectarea conditiilor cerute de grupele mari de varsta: grup de copii, grup de adolescenti si grup de adulti. Sedintele se desfasoara de doua ori pe saptamana, avand durata de o ora. Daca este cazul, grupului se poate intalni odata sau de mai multe ori pe saptamana. Grupul ii revine sarcina de a incheia sedinta, iar numarul mediu de sedinte este de 20.
In conceptia nondirectiva, se pleaca de la ideea ca grupul isi poate incepe activitatea fara indrumarea consilierului care de obicei poate incepe activitatea fara indrumarea consilierului, care de obicei aminteste participantilor regulile si obiectivele grupului sau grupul isi poate urma activitatea dupa propriile reguli. Unele grupuri pot avea probleme la inceput pentru ca prezinta unele idei asupra carora revin ulterior sau sub forma in care se manifesta umorul conduce la instalarea unui sentiment de insecuritate in cadrul grupului. Alte grupuri isi desfasoara bine activitatea de la inceput apropiindu-se astfel de consilierea individuala in cadrul careia clientul simte nevoia acuta de a-si prezenta situatia care il apasa.
Modul obisnuit de incepere a activitatii grupului de intalnire este acela cand fiecare participant relateaza despre ele si problemele personale, fara a se exercita vreo presiune din partea consilierului sau a grupului.
Abordarea relational-emotiva sau terapia relational-emotiva a fost descoperita de A. Ellis in 1967. Aceasta conceptie poate fi considerata o continuare a behaviorismului si demonstreaza influenta convingerilor asupra comportamentului. Ellis este de parere ca aceste convingeri irationale trebuie mai intai depistate si apoi substituite de convingeri rationale.
In opinia lui Ellis, oamenii se nasc cu un anumit potential atat pentru gandirea rationala cat si pentru cea irationala. Astfel, au tendinta de a-si cerea si singuri predispozitii pozitive si negative, diverse conditii disfunctionale care conduc la situatii de neadaptare. Deci, oamenii au inclinatia biologica si culturala de a-si creea probleme singuri datorita modului lor gresit de a gandi. De cele mai multe ori, omul isi creeaza convingeri negative si se lasa dominat de ele. Cerintele absolutiste, toleranta scazuta la frustratie, tendinta de autoevaluare si catastrofizare sunt considerate de Ellis ca fiind sursele convingerilor si gandurilor noastre irationale. Aceste surse au un caracter circulator in sensul ca se conditioneaza reciproc.
In teoria lui Ellis, oamenii au capacitatea de a-si schimba procesele cognitive, emotionale si comportamentale, dar au si tendinte innascute pentru crestere si dezvoltare pe care le influenteaza negativ datorita modului lor de gandire.
"Emotiile si sentimentele omului sunt de fapt, produsul gandirii sale, intrucat atunci cand omul gandeste ca ceva este rau, el, in acelasi timp se simte rau. Pe de alta parte, omul are mai multe convingeri irationale, care ii cauzeaza durere si suferinta. Multe din aceste convingeri sunt generate de modul in care societatea asteapta de la el sa se comporte si sa simta ." (Tomsa, Gh., 2008, p. 93)
In acest caz, omul trebuie supus unei activitati de consiliere de scurta durata (5-15 sedinte) cu scopul de a-si reechilibra sanatatea psihica. Dupa Ellis criteriile sanatatii psihice sunt:interesele sociale, gandirea stiintifica, constientizarea propriilor probleme de natura emotionala, capacitatea de autodirectionare a acestora, interesul fata de propria persoana, toleranta mare la frustratie, propunerea de scopuri creative, flexibilitate si acceptarea cu usurinta a incertitudinii.
"Scopurile urmarite de adeptii abordarii rational-emotive se bazeaza pe necesitatea indoctrinarii clientului. Esenta acestui model de consiliere/psihoterapie este de a arata subiectului ca-si poate schimba convingerile si gandurile irationale care-i genereaza problemele. Pentru a realiza acest lucru, el trebuie sa accepte mai intai ideea ca este imperfect si ca poate face greseli.
De asemenea, consilierul/psihoterapeutul trebuie sa-l ajute pe client ca sa-si confrunte sistemele de valori si sa se reindoctrineze cu diferite valori, convingeri si idei. In sfarsit, exista mai multe scopuri, care variaza de la interesul personal pana la gandirea stiintifica, pe care consilierul si clientul trebuie sa le urmareasca impreuna." (Tomsa, Gh., 2008, p.93-94)
Concluzionand, abordarea rational-emotiva este atat un demers cognitiv, dar si unul filozofic pt ca Ellis este convins ca daca oamenii se bazeaza pe o filosofie sanatoasa ei pot renunta la atitudini si comportamente deviante. In conceptia sa, chiar si cei care prezinta conduite psihotice, ei pot sa se amelioreze partial daca isi schimba atitudinea fata de ei insasi, fata de cei din jurul lor sau fata de situatiile din viata. Nevroticii se vor autoperturba mai putin daca se vor debarasa de felul de a gandi dogmatic, incoerent si directionat contra aspectelor rele.
In abordarea rational-emotiva se utilizeaza paradigma A-B-C. In procesul de consiliere se utilizeaza mai multe tehnici si reguli.
O prima tehnica este aceea de invatare rapida a ABC-ului metodei.
"Incepand cu prima sedinta de consiliere i se explica clientului esenta metodei ABC. A - se refera la evenimentele din viata persoanei; B - se refera la ceea ce gandeste persoana despre evenimentul respectiv; C - se refera la sentimentele si comportamentul persoanei ca rezultat a lui B. Cu alte cuvinte, atunci cand exista o consecinta C foarte incarcata emotional (sentimente si comportamente nedorite) care urmeaza unui eveniment A, acest eveniment activator (A) apare ca fiind cauza acelei consecinte (C). In realitate insa, consecintele emotionale si comportamentele (C) sunt generate de B, adica de convingerile si gandurile irationale ale individului." (Tomsa, Gh., 2008, p. 95)
Consilierul ii prezinta clientului diferenta foarte mare dintre gandurile si credintele rationale cu ajutorul carora evenimentul A ar putea sa se imbunatateasca si credintele sale irationale cu caracter absolutist conform carora evenimentul A trebuie neaparat ameliorat sau schimbat. Clientul va fi instruit cum sa lupte cu ajutorul contraargumentelor si disputelor impotriva ideilor si convingerilor sale irationale. Consilierul ii va demonstra clientului irationalitatea propriilor neincrederi si frustrari. Cand clientul ajunge sa-si puna singur intrebari referitoare la problema sa, inseamna ca a ajuns in etapa efectelor care reprezinta un nou mod de gandire care ii va declansa sentimente de autoajutorare si comportamente dezirabile.
Pe tot parcursul sedintelor de consiliere, consilierul trebuie sa fie activ, directiv si persuasiv. Cu cat consilierul actioneaza activ, directiv si persuasiv cu atat persoanele consiliate vor reusi sa se autoajute mai repede si vor invata cum sa gandeasca cum sa separe gandurile rationale de cele irationale. Consilierul trebuie sa manifeste incredere in abordarea rational-emotiva pentru ca s-a constatat ca da rezultate dintre cele mai rapide si eficiente.
In viziunea lui Ellis clientului i se prescriu si teme pentru acasa care vizeaza diferite aspecte cognitive, emotionale si comportamentale.
"Spre exemplu, i se cere sa faca liste cu gandurile sale negative, dupa modelul (paradigma) ABC:
a) cand s-a suparat pentru ceva, sa descrie pe scurt ce anume s-a petrecut;
b) sa noteze emotiile negative (anxietate, depresie, culpabilitate, manie etc.), care au insotit evenimentul A; sa noteze apoi comportamentele negative care conduc la esec in raport cu evenimentul A;
c) sa noteze gandurile negative care i-au aparut cand s-a confruntat cu evenimentul A."(Tomsa, Gh., 2008, pp.96-97)
Ellis si colaboratorii sai recomanda clientilor sa efectueze exercitii cu caracter imploziv de 10-20 ori pe zi care prevad sarcini graduale preluate de la sustinatorii abordarii cognitiv-comportamentale si care cer persoanelor consiliate sa efectueze exercitii de desensibilizare, in plan imaginar sau real, o data sau de mai multe ori pe saptamana. In urma efectuarii sarcinilor cu caracter imploziv durata procesului de consiliere se micsoreaza, iar terapia devine mai eficienta.
Consilierul isi va invata clientul sa actioneze eficient impotriva gandurilor negre si a convingerilor irationale. O argumentare slaba va produce doar o iluminare brusca de natura cognitiva, dar nu si emotionala, care se va concretiza cu schimbari minore in plan comportamental.
O importanta deosebita acorda Ellis realizarii discriminarii intre sentimentele adecvate si cele neadecvate pe care o propune clientului inca de la inceputul procesului de consiliere. Consilierul ii explica persoanei consiliate cum trebuie sa discrimineze intre starile afective adecvate care apar in urma evenimentului activator A (tristete, regret, frustratie) si starile afective neadecvate (panica, depresie si ura de sine). Clientului i se demonstreaza de catre consilier ca gandurile si convingerile irationale conduc la aparitia de sentimente inadecvate si autoperturbatoare.
Dupa parerea adeptilor abordarii rational-emotive toti clientii manifesta ganduri si credinte de tip nerealist sau fara logica care in urma procesului de consiliere trebuie sa se schimbe incat indivizii sa ajunga la o filosofie realista asupra vietii.
Starile afective neadecvate (regret, panica, ura, durere) traite de client pot fi diminuate de consilier recurgand la diferite mijloace, cum ar fi: satisfacerea unor cereri sau convingerea persoanei respective sa renunte la cerintele ei, diversiunea.
"Consilierul/psihoterapeutul de tip RET, poate apela si la tehnici specifice altor abordari. Este vorba de tehnici specifice: abordarilor psihodinamice, tehnici gestaltiste, tehnici ale analizei tranzactionale. A. Ellis recomanda evitarea unor proceduri pe care le considera neelegante si anume:
evitarea metodei asociatiilor libere si a analizei visurilor;
evitarea unor atitudini prea apropiate ale consilierului fata de client;
evitarea furnizarii unui numar prea mare de detalii cu privire la evenimentul activator (A);
evitarea vorbariei compulsive cu privire la propriile sentimente;
evitarea excesului de gandire pozitiva;
evitarea accentuarii exagerate a schimbarilor si solutiilor practice." (Tomsa, Gh., 2008, p.99)
Tehnica cea mai des utilizata in abordarea rational-emotiva este tehnica argumentarii. Pasii pe care trebuie sa-i parcurga consilierul impreuna cu clientul sunt urmatorii:
a) Clientul trebuie sa-si asume intreaga responsabilitate a tratamentului;
b) I se recomanda clientului sa citeasca materiale referitoare la abordarea rational-emotiva a consilierii.
c) Descoperirea de catre client a gandurilor si convingerilor irationale pe baza unor maxime puse la dispozitie de consilier;
d) Efectuarea de teme pentru acasa (15-30 minute) cu scopul de a descoperi gandurile si convingerile irationale dupa modelul sau paradigma ABC.
e) Clientul va desfasura o serie de activitati pentru a-si schimba modul negativ de a gandi;
f) Consilierul va ajuta clientul sa combata rezistentele care rezulta din gandirea ilogica si din parerile lipsite de realism sau din prejudecatule sale irationale.
La sfarsitul procesului de consiliere, clientul isi va asuma responsabilitatea in ceea ce priveste mentinerea rezultatelor obtinute de pe urma acestuia.
