|
|
|
Tratamentul puseelor bolii
Cele mai folosite tratamente pentru puseele acute din SM sunt terapiile de scurta durata cu steroizi. Puseele sunt cauzate de inflamarea zonelor din jurul placilor de pe teaca de mielina. Steroizii sunt versiunea sintetica a cortizonului produs de catre organism pentru a reduce inflamatiile. Acestea nu schimba cursul evolutiv al bolii, dar poate grabi procesul de refacere, dupa un atac (puseu).
Steroizii sintetici, cum ar fi prednisonul, prednisolonul, metilpred-nisolonul, betametazona si dextametazona, pot fi folositi pentru a scurta durata si severitatea unui puseu. Steroizii sunt de regula administrati intravenos pe o durata de cateva zile. In unele cazuri, medicul curant poate schimba terapia, prin administrarea lor pe cale orala, reducand treptat dozajul de steroizi pe durata catorva zile, iar in alte cazuri se poate recomanda numai forma orala. Dar sa vedem cum a evoluat de-a lungul timpului acest tratament.
In 1961 MILLER H. si colab. introduceau in tratamentul encefalitei alergice experimentale (EAE) si apoi in SM umana, tratamentul cu ACTH. In 1981 MIHANCEA P. studiaza efectul ACTH asupra EAE a cainelui. Se demonstreaza ca ACTH-ul are efect pozitiv asupra modificarilor histo-patologice, clinice si imunologice ale EAE a cainelui. Autorul introduce pe scara larga ACTH-ul in tratamentul puseelor acute din SM cu rezultate foarte bune. Urmeaza apoi introducerea prednisonului, prednisolonului si in cele din urma a metilprednisolonului, in tratamentul puseelor acute din SCLEROZA MULTIPLA.
BRUSAFERRI F. si colab. (2000) si FILIPPINI G. (2001) folosesc metilprednisolonul in doze mari pentru tratarea puseelor, atat pe cale orala, cat si I.V. Comparatii intre administrarea orala si cea I.V. sunt studiate si de SELLEBSERG si colab. (1998), ALAM si colab. (1993), BARNES si colab. (1997). S-a concluzionat ca ameliorarea puseelor este mai buna in cazul administrarii metilprednisolonului fata de ACTH. Calea I.V. pare a fi cea mai buna. Exista mai multe scheme de tratament cu metilprednisolon I.V., urmat de prednisolon oral. HAWKINS C. P. si WOLINSKY J.S. (2000) propun schema cu administrare de metilprednisolon 1g I.V./3 zile, apoi 0,5 g I.V./5 zile, urmat de prednisolon 60 mg oral, cu reducere in trepte: 45 mg, 30 mg, 15 mg, 5 mg la fiecare 5 zile.
HAUSER S.L. si GOODKIN E.D. propune: metilprednisolon 250 mg in 250 ml glucoza 5% 4 ori pe zi (I.V. la 6 ore), 3-5 zile, apoi prednisolon oral 1 mg/kg/zi sau 60-80 mg/zi doza unica, in zilele 4-17, apoi 20 mg ziua 18, apoi 10 mg zilele 19-21. POPA C. (2002) recomanda metilprednisolon i.v. in doza totala de 3 4 gr, timp de 3-5 zile, dupa care se recomanda corticopterapie orala, timp de 10-15 zile.
BAJENARU O. (2004) recomanda urmatoarele scheme de tratament:
1. Metilprednisolon in doze de 1 g I.V. in 1-2 h zilnic timp de 3-5 zile, dupa care corticoterpia se intrerupe brusc. Exista insa autori care recomanda scaderea progresiva ulterioara a dozelor de prednisolon per os 60-80 mg/zi, 7 zile, cu scadere cu 10 mg la fiecare 4 zile, timp de 1 luna;
2. Prednisolon in doze mari administrate oral;
3. Dextametazona 8-12 mg I.V. la 8-12 ore timp de 3-7 zile, urmata de o administrare orala;
4. Prednison 60-80 ,g/zi 7 zile, cu scaderea cu 10 mg la fiecare 4 zile, timp de 1 luna.
In Clinica Neurologica Oradea aplicam o schema proprie: 500 mgr metilprednisolon in 250 ml ser glucozat 5%, sau ser fiziologic, zilnic, timp de 5 zile, apoi 10 zile metilprednisolon 1mg/kg/zi administrat oral (preparatul medrol), urmat de o scadere treptata: 64 mg ziua 16, 32 mg ziua 17, 16 mg ziua 18, 8 mg ziua 19 si 4 mg ziua 20. Cu aceasta schema am obtinut rezultate foarte bune in tratarea puseelor din SM RR si SM SP, in care predomina deficite motorii, vestibulare si cerebeloase.
Intr-un studiu cu 2 faze, pacientii cu SM acutizata au primit fie doze mari regulate cu steroizi I.V., sau altii au fost tratati doar in timpul puseelor. La 5 ani pacientii tratati cu doze mari de steroizi primite regulat au prezentat mai putina infirmitate, atrofie a creierului si leziuni RMN, in comparatie cu cei ce au primit steroizi doar in pusee (ZIVADINOV R. si colab., 2001). Alte studii au evaluat leziunile pe creier detectate in scanari lunare RMN. Leziunile au prezentat foarte putina distrugere a tesutului, cand pacientii au fost tratati periodic cu steroizi (RICHERT N.D. si colab., 2001). Totusi, datorita complicatiilor survenite in timpul folosirii steroizilor pe durata lunga (osteoporoza, sensibilitate la infectii, sindrom Cushing, diabet, hipertensiune arteriala, ulcer gastric, tulburari electrolitice, hipotonie musculara, insomnie, cefalee, acnee, tulburari psihice, bulimie, etc), rolul steroizilor in tratamentul SM mai trebuie studiat, atat ca siguranta, cat si eficacitate (POPA C, 2002).
In concluzie, putem spune ca metilprednisolonul este medicamentul cel mai bun pentru tratarea puseelor acute din SMRR si datorita efectelor secundare mai putin pentru cure periodice in formele secundar progresive. Utilizarea metilprednisolonului in doze mari I.V. pe scurt timp, urmata de scaderea progresiva a dozelor pe cale orala este cea mai eficace schema de tratament in puseele acute din SCLEROZA MULTIPLA.
Atunci cand bolnavii cu atacuri severe nu raspund la tratamentul cu steroizi, plasmafereza este o alternativa de tratament, care trebuie luata in considerare.
