|
|
|
Sintagma imagistica medicala se refera la obtinerea de informatii privind starea fiziologica ori patologica, pe baza interpretarii imaginii unei portiuni a corpului. Definit in felul acesta termenul este foarte larg deoarece imaginile ce se pot obtine se bazeaza pe fenomene diferite, deci poarta informatie diferita. Ele au totusi unele elemente comune: reprezinta imagini construite, folosind mijloace tehnice avansate, pe baza raspunsului organismului la interactiunea cu factori fizici. Fectorul fizic poate fi purtat de un factor chimic, de exemplu radiofarmaceuticele. In acest caz, interactiunea are loc intre ctructurile bologice si factorul chimic, cel fizic fiind insa purtatorul informatiei.
Interactiunea cu factorul fizic implica cedarea unei cantitati de energie tesutului. Cu cat energia cedata este mai mare, cu atat investigatia respectiva poate avea efecte colaterale mai importante.
Imaginea se construieste de la gradul diferit in care un parametru al factorului e modificat prin interactiunea cu anumite tesuturi, deci functie de caracteristicile acestora. Valorile parametrului respectiv sunt convertite in grade de luminozitate (nuante de gri sau culori asociate conventional) a imaginii. Cu cat diferenta intre caractericticile tesuturilor, din punct de vedere al factorului respectiv, va fi mai mare, cu atat va fi mai accentuat contrastul imaginii. Calitatea imaginii e data de contrast si de posibilitatea de a distinge mai multe detalii, deci de sensibilitate si de rezolotie. Calitatea imaginii e afectata de zgomotul suprapus peste semnalul util si de eventuale artefacte[1]. Acesti parametri depind de raspunsul tesutului dar si de caracteristicile radiatiei incidente si de prelucrarea tehnica a raspunsului. Imaginile obtinute prin diferite tehnici difera de intre ele, functie de:
factorul fizic si parametrii acestuia;
mecanismul de interactiune cu materialul biologic;
mijloace tehnice folosite pentru aplicarea factorului fizic si inregistrarea raspunsului;
modul de construire a imaginii, de regula pe calculator, cel putin la tomografie; in felul acesta se poate imbulnatati calitatea imaginii.
Principalii factori fizicii utilizati astazi in imagistica medicala sunt: radiatiile X (radiologie, tomografie X sau tomodensitometrie), ultrasunetele (ecografie si tomografie cu ultrasunete); radiatiile ionizante emise de substante radioactive, fixate, de regula, pe trasori specifici tesutului investigat (scintigrafie, tomoscintigrafie sau tomografie de emisie), campul electromagnetic (tomografie RMN).
Cu oricare din
acesti factori fizici se pot obtine imagini tomografice. Termenul de
tomografie vine de la gr. tomě=sectiune,
deci inseamna obtinerea unor imagini pe sectiuni. Prima
etapa este stabilirea sectiunii ori sectiunilor pe care se face
inregistrarea. In continuare sectiunea se imparte in elemente de volum (voxel = volum element)
si trebuie obtinut un semnal corespunzand raspunsului individual
al fiecaruia. Odata inregistrate aceste semnale imaginea se
construieste de catre un calculator in asa fel incat
fiecarui element de volum sa‑i corespunda un element de
imagine (pixel = picture element). Un
parametru al raspunsului tisular, cel mai adesea intensitatea, dar nu
numai, se traduce in grade de luminozitate (uneori culoare) a pixel-ului
corespunzator, astfel incat matricea reprezinta o matrice de elemente
(puncte) de luminozitate. Fiecarui element de imagine corespunzandu‑i
un element de volum, cu cat matricea e mai mare, cu atat elementul de volum e mai
mic.
Evident, nu se pot distinge detalii mai mici decat un voxel. Micsorarea voxel‑ului duce insa, de regula, la marirea zgomotului.
Prin inregistrarea unui numar mare de sectiuni adiacente, se poate construi, pe calculator o imagine tridimensionala (3D), care apoi poate fi examinata in orice sectiune: planuri diferite si unghiuri diferite.
