Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

ACUITATEA VIZUALA, VEDEREA IN SPATIU, CAMPUL VIZUAL, SENZATIA CROMATICA, HETEROFIILE

ACUITATEA VIZUALA


Acuitatea vizuala

Acuitatea vizuala a fost definita de Snellen cu relatia AV = 1/alfa, unde alfa este unghiul sub care se vede obiectul, format din doua drepte care trec prin extremitatile obiectului si se intersecteaza in punctul nodal al ochiului.
Pentru simplitate, se foloseste formula AV = d/D, unde d este distanta de la care subiectul vede clar detaliul de pe optotip, iar D este distanta de la care un subiect normal emetrop vede obiectul.

Acuitatea vizuala este puterea de discriminare spatiala a ochiului pentru detalii de diferite tipuri: perceperea unui punct negru pe un fond alb, perceperea unei linii negre, perceperea separata a doua puncte sau doua linii foarte apropiate, perceperea contururilor etc. Exista deci mai multe tipuri de acuitate vizuala.
In practica, se foloseste criteriul de percepere separata a doua puncte, fie de percepere distincta a doua linii (= acuitatea angulara, optotip Snellen) fie de recunoastere a semnelor prezentate - litere, cifre, simboluri (= acuitatea morfoscopica, optotip Monoyer), cele doua tipuri de acuitate vizuala nefiind identice, acuitatea morfoscopica presupune in plus o reconstructie de ordin psihologic.
Testarea acuitatii vizuale angulare este mai precisa si evita fenomenele eroare prin memorare, motiv pentru care se prefera folosirea optotipului Snellen (litera E, in diferite pozitii) in anumite profesii, precum aeronautica.



Testarea corecta a acuitatii vizuale impune criterii tehnice: o luminanta a fondului de prezentare intre 150 - 650 cd/m2, iar luminanta mediului sa fie intre 10-25% din luminanta fondului, contrast detaliu-fond de peste 0,7.

Acuitatea vizuala de departe este diferita de acuitatea vizuala de aproape, unde intervin acomodatia si mioza, care modifica imaginea retiniana, motiv pentru care acestea se testeaza separat. In evaluarea acuitatii vizuale de departe, distanta de prezentare este de 5 m, pentru a nu solicita acomodatia. Acuitatea vizuala de aproape se testeaza de la 33 cm, folosind texte tiparite (optotip Parinaud).

Daca subiectul nu vede bine ultimul rand de pe optotip, avem de-a face cu un viciu de refractie (miopie, hipermetropie, astigmatism) sau o boala organica oculara. Diferentierea se face prin aplicarea lentilei negre cu punct stenopeic (= orificiu central de 1mm), daca subiectul vede mai bine, este vorba de un viciu de refractie, daca nu, este sau o boala organica oculara. Ulterior, cu lentile convergente sau divergente, se determina valoarea tulburarii de refractie. Daca subiectul nu vede bine nici cu acestea, atunci se asociaza o componenta de astigmatism. Daca subiectul vede bine ultimul rand de pe optotip, atunci ochiul este emetrop sau hipermetrop care acomodeaza (si astfel compenseaza); se aplica o lentila de +1 dioptrie, daca subiectul vede clar in continuare este vorba de hipermetropie.

Scaderea acuitatii vizuale, mai mult sau mai putin importanta, uni- sau bilaterala, fara o cauza evidentiabila clinic, se numeste ambliopie.


1.2 VEDEREA IN SPATIU




Vederea in spatiu (stereoscopica) este importanta pentru privirea unor detalii situate pana la 200 m.
Definitie: Acuitatea vizuala stereoscopica reprezinta capacitatea de a distinge cea mai mica diferenta de profunzime intre doua puncte situate in planuri diferite in cadrul ariei fuzionale Panum. Pentru evaluarea acuitatii vizuale stereoscopice se utilizeaza un stereoproiector cu teste polaroide care dau senzatia de profunzime (patru puncte situate in planuri diferite). Valori normale ale acuitatatii vizuale stereoscopice: 5-15 secunde de arc.



1.3 CAMPUL VIZUAL

Campul vizual

Campul vizual monocular normal: temporal 90 grade, nazal 60 grade, superior 50 grade, inferior 65 grade. Campul vizual central (binocular): 120 grade, periferic temporal (monocular): 30 grade. Cea mai simpla metoda de evaluare a campului vizual este metoda confruntarii, prin comparatie cu campul vizual al examinatorului. Alte metode de determinarea campului vizual: metode statice sau dinamice, manuale sau automate, folosind diferite aparate (campimetre, perimetre).



1.4 SENZATIA CROMATICA


Senzatia cromatica

Metodele de examinare a vederii culorilor:
Probe de denumire: sunt folosite pentru evaluarea rapida a vederii cromatice la distanta a personalului care lucreaza in transporturi; se prezinta subiectului o lanterna cu teste colorate (rosu, verde, alb, albastru, portocaliu), lungimea de unda fiind aleasa in functie de culorile de securitate utilizate in transporturi; metoda nu permite diagnosticul de tip sau gravitate a unei discromatopsii, cu exceptia formelor de dicromazie.
Probe de asortare si clasificare: subiectul este solicitat sa recunoasca si sa clasifice in ordinea tonalitatilor esantioane colorate, cu tonalitati usor diferite intre ele; sunt utile pentru evaluarea persoanelor care necesita o buna vedere cromatica;
Teste de confuzie sau discriminare: sunt cele mai folosite in practica; se efectueaza cu corectie vizuala; folosesc tabelele pseudoizocromatice (cele mai cunoscute: Ishihara), care sunt planse cu simboluri (cifre, litere, desene) formate din pastile colorate de marimi si forme diferite, situate pe un fond, format de asemenea din pastile colorate, fata de care difera prin tonalitatea culorilor, saturatia si luminozitatea fiind aceeasi; exista planse de demonstratie (de disimulare), planse de diferentiere (de proba), planse de contraproba si planse de confuzie; testele diferentiaza subiectii normali de cei discromati, care identifica culorile (tonurile) dupa saturatie si luminozitate;



Discromatopsii congenitale:
Protanopie - daltonism - incapacitatea de a recunoaste culoarea rosie (o confunda cu verde)
Deuteranopie: incapacitatea de a recunoaste culoarea verde (o confunda cu rosu purpuriu si gri)
Tritanopie: incapacitatea de a recunoaste culoarea albastru-violet (o confunda cu galben-verde si gri)


1.5. HETEROFIILE


Heteroforiile

Heteroforiile (= strabism latent) sunt deviatii ale axelor ochilor mentinute in stare de latenta prin reflexul de fuziune (= reflex psiho-optic de convergenta al globilor oculari care apare pentru ca imaginea obiectului privit sa cada in puncte retiniene corespondente)
Practic, in heteroforii exista o dificultate in mentinerea paralelismului axelor globilor oculari.
Heteroforii: esoforie,



exoforie,

hiperforie

hipoforie.

Etiologia heteroforiilor este in linii mari aceeasi cu a strabismelor manifeste, explicabil deoarece un strabism latent ajunge sa se decompenseze si sa se transforme intr-un strabism manifest in functie de fuziune. Heteroforiile pot avea la origine o dissinergie acomodatie-convergenta (hipermetropie necorectata sau corectata inadecvat in cazul esoforiei, respectiv miopie la debut in cazul exoforiei).
Simptomatologie: Pacientii se plang de cefalee, jena oculara, dificultati la citit, senzatia ca nasul ii jeneaza in timpul cititului - in esoforie, sau fatigabilitate rapida la lectura, pacientul preferand sa citeasca cu un ochi, dificultati in aprecierea distantelor si tulburari ale vederii panoramice - in exoforie. Aceste simptome pot conduce la dificultati in activitatea profesionala cu suprasolicitare vizuala.
Evidentierea heteroforiilor se face prin procedee care provoaca disociatia vederii binoculare (prin acoperirea unui ochi, cu ajutorul baghetei Maddox).

In practica de medicina muncii, evidentierea heteroforiilor se poate realiza rapid si usor folosind aparatul Visiotest, foarte popular in Franta, care permite un screening al functiilor vizuale de baza.
Tratamentul consta in corectie optica corespunzatoare a viciilor de refractie, tratament ortoptic (ocluzare), prisme, tratament chirurgical.