|
|
|
ACUITATEA VIZUALA
Acuitatea vizuala
Acuitatea
vizuala a fost definita de Snellen cu relatia AV = 1/alfa, unde
alfa este unghiul sub care se vede obiectul, format
din doua drepte care trec prin extremitatile obiectului si
se intersecteaza in punctul nodal al ochiului.
Pentru simplitate, se foloseste formula AV = d/D, unde d este distanta de la care subiectul vede clar detaliul
de pe optotip, iar D este distanta de la care un subiect normal emetrop
vede obiectul.
Acuitatea
vizuala este puterea de discriminare
spatiala a ochiului pentru detalii de diferite tipuri: perceperea
unui punct negru pe un fond alb, perceperea unei linii negre, perceperea
separata a doua puncte sau doua linii foarte apropiate,
perceperea contururilor etc. Exista deci mai multe
tipuri de acuitate vizuala.
In practica, se foloseste criteriul de percepere separata a
doua puncte, fie de percepere distincta a doua linii (=
acuitatea angulara, optotip Snellen) fie de recunoastere a semnelor
prezentate - litere, cifre, simboluri (= acuitatea morfoscopica, optotip
Monoyer), cele doua tipuri de acuitate vizuala nefiind identice,
acuitatea morfoscopica presupune in plus o reconstructie de ordin
psihologic.
Testarea acuitatii vizuale angulare este mai
precisa si evita fenomenele eroare prin memorare, motiv pentru
care se prefera folosirea optotipului Snellen (litera E, in diferite
pozitii) in anumite profesii, precum aeronautica.
Testarea corecta a acuitatii vizuale impune criterii tehnice: o luminanta a fondului de prezentare intre 150 – 650 cd/m2, iar luminanta mediului sa fie intre 10-25% din luminanta fondului, contrast detaliu-fond de peste 0,7.
Acuitatea vizuala de departe este diferita de acuitatea vizuala de aproape, unde intervin acomodatia si mioza, care modifica imaginea retiniana, motiv pentru care acestea se testeaza separat. In evaluarea acuitatii vizuale de departe, distanta de prezentare este de 5 m, pentru a nu solicita acomodatia. Acuitatea vizuala de aproape se testeaza de la 33 cm, folosind texte tiparite (optotip Parinaud).
Daca subiectul nu vede bine ultimul rand de pe optotip, avem de-a face cu un viciu de refractie (miopie, hipermetropie, astigmatism) sau o boala organica oculara. Diferentierea se face prin aplicarea lentilei negre cu punct stenopeic (= orificiu central de 1mm), daca subiectul vede mai bine, este vorba de un viciu de refractie, daca nu, este sau o boala organica oculara. Ulterior, cu lentile convergente sau divergente, se determina valoarea tulburarii de refractie. Daca subiectul nu vede bine nici cu acestea, atunci se asociaza o componenta de astigmatism. Daca subiectul vede bine ultimul rand de pe optotip, atunci ochiul este emetrop sau hipermetrop care acomodeaza (si astfel compenseaza); se aplica o lentila de +1 dioptrie, daca subiectul vede clar in continuare este vorba de hipermetropie.
Scaderea acuitatii vizuale, mai mult sau mai putin importanta, uni- sau bilaterala, fara o cauza evidentiabila clinic, se numeste ambliopie.
1.2 VEDEREA IN SPATIU
Vederea
in spatiu (stereoscopica) este importanta pentru privirea unor
detalii situate pana la 200 m.
Definitie: Acuitatea vizuala stereoscopica reprezinta
capacitatea de a distinge cea mai mica diferenta de profunzime
intre doua puncte situate in planuri diferite in cadrul ariei fuzionale
Panum. Pentru evaluarea acuitatii vizuale stereoscopice se
utilizeaza un stereoproiector cu teste polaroide
care dau senzatia de profunzime (patru puncte situate in planuri diferite).
Valori normale ale acuitatatii vizuale stereoscopice: 5-15 secunde de
arc.
1.3 CAMPUL VIZUAL
Campul vizual
Campul vizual monocular normal: temporal 90 grade, nazal 60 grade, superior 50 grade, inferior 65 grade. Campul vizual central (binocular): 120 grade, periferic temporal (monocular): 30 grade. Cea mai simpla metoda de evaluare a campului vizual este metoda confruntarii, prin comparatie cu campul vizual al examinatorului. Alte metode de determinarea campului vizual: metode statice sau dinamice, manuale sau automate, folosind diferite aparate (campimetre, perimetre).
1.4 SENZATIA CROMATICA
Senzatia cromatica
Metodele
de examinare a vederii culorilor:
Probe de denumire: sunt folosite pentru evaluarea rapida a vederii
cromatice la distanta a personalului care lucreaza in
transporturi; se prezinta subiectului o lanterna cu teste colorate
(rosu, verde, alb, albastru, portocaliu), lungimea de unda fiind
aleasa in functie de culorile de securitate utilizate in
transporturi; metoda nu permite diagnosticul de tip sau gravitate a unei
discromatopsii, cu exceptia formelor de dicromazie.
Probe de asortare si clasificare: subiectul este solicitat sa
recunoasca si sa clasifice in ordinea tonalitatilor
esantioane colorate, cu tonalitati usor diferite intre ele;
sunt utile pentru evaluarea persoanelor care necesita o buna vedere
cromatica;
Teste de confuzie sau discriminare: sunt cele mai folosite in practica; se
efectueaza cu corectie vizuala; folosesc tabelele
pseudoizocromatice (cele mai cunoscute: Ishihara), care sunt planse cu
simboluri (cifre, litere, desene) formate din pastile colorate de marimi
si forme diferite, situate pe un fond, format de asemenea din pastile
colorate, fata de care difera prin tonalitatea culorilor,
saturatia si luminozitatea fiind aceeasi; exista
planse de demonstratie (de disimulare), planse de
diferentiere (de proba), planse de contraproba si
planse de confuzie; testele diferentiaza subiectii normali
de cei discromati, care identifica culorile (tonurile) dupa
saturatie si luminozitate;
Discromatopsii
congenitale:
Protanopie – daltonism – incapacitatea de a recunoaste culoarea rosie
(o confunda cu verde)
Deuteranopie: incapacitatea de a recunoaste culoarea verde (o
confunda cu rosu purpuriu si gri)
Tritanopie: incapacitatea de a recunoaste culoarea albastru-violet (o
confunda cu galben-verde si gri)
1.5. HETEROFIILE
Heteroforiile
Heteroforiile (=
strabism latent) sunt deviatii ale axelor ochilor mentinute in stare
de latenta prin reflexul de fuziune (= reflex psiho-optic de
convergenta al globilor oculari care apare pentru ca imaginea
obiectului privit sa cada in puncte retiniene corespondente)
Practic, in heteroforii exista o dificultate in mentinerea
paralelismului axelor globilor oculari.
Heteroforii: esoforie,
exoforie,
hiperforie
hipoforie.
Etiologia
heteroforiilor este in linii mari aceeasi cu a
strabismelor manifeste, explicabil deoarece un strabism latent ajunge sa
se decompenseze si sa se transforme intr-un strabism manifest in
functie de fuziune. Heteroforiile pot avea la origine o
dissinergie acomodatie-convergenta (hipermetropie
necorectata sau corectata inadecvat in cazul esoforiei, respectiv
miopie la debut in cazul exoforiei).
Simptomatologie: Pacientii se plang de cefalee, jena oculara,
dificultati la citit, senzatia ca nasul ii jeneaza in
timpul cititului - in esoforie, sau fatigabilitate rapida la lectura,
pacientul preferand sa citeasca cu un ochi, dificultati in
aprecierea distantelor si tulburari ale vederii panoramice - in
exoforie. Aceste simptome pot conduce la dificultati in activitatea
profesionala cu suprasolicitare vizuala.
Evidentierea heteroforiilor se face prin procedee care provoaca
disociatia vederii binoculare (prin acoperirea unui ochi, cu ajutorul
baghetei Maddox).
In practica de medicina muncii,
evidentierea heteroforiilor se poate realiza rapid si usor
folosind aparatul Visiotest, foarte popular in Franta, care permite un
screening al functiilor vizuale de baza.
Tratamentul consta in corectie optica
corespunzatoare a viciilor de refractie, tratament ortoptic
(ocluzare), prisme, tratament chirurgical.
