Simbolismul - Folosirea simbolului, Cultivarea sugestiei, Corespondentele, Teme si motive specifice

Simbolismul

Este un curent literar aparut in Franta ca reactie impotriva parnasianismului[1], a romantismului retoric si a naturalismului, promovand conceptul de poezie moderna. Numele curentului a fost dat de poetul francez Jean Moréas, care, in 1886, a publicat un articol-program, intitulat Le Symbolisme. In acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat simbolista , condusa de poetul Stéphane Mallarmé.Tot atunci, René Ghil infiinteaza scoala "simbolist-armonista", devenita "filozofic-instrumentalista". Alti poeti, de orientare antiparnasiana, il considerau sef de scoala pe Paul Verlaine; ei si-au luat numele de decadenti. Reprezentanti de seama ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbière, Jules Laforgue. Toti poetii amintiti incepusera sa scrie cu mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au incadrat. Astfel, elemente ale curentului simbolist au aparut inainte de 1886.

Estetica literara

Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista ( pozitivismul limiteaza reprezentarea teoretica generalizata a lumii la datele imediate ale cunoasteri,confirmate de experienta ) si antirationalista ( adera la filozofia lui H. Bergson, care combate intelectualismul si cunoasterea abstracta, gandirea in formule, considerand ca esenta fenomenelor nu poate fi cunoscuta pe cale rationala, ci intuita ).

Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de altceva decat ceea ce le putea oferi mediul ambiant si vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei, al picturii, al muzicii, al stiintelor si al artelor in general. Caracteristice curentului sunt:

- folosirea simbolului; termenul simbol provine din grecescul symbolon ( semn de recunoastere ). Simbolul este un substituent, inlocuind expresia directa, vorbirea notionala, mediind cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei. O data cu evolutia limbajului, simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se in toate domeniile culturii, iar in literatura este un mod de constituire a imaginii artistice. Simbolul literar concentreaza in imagini element e ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare. Il vom descoperi in mituri, legende sau folclor. In aria lor s-au nascut simbolurile consacrate, "conventionale", cu sensuri pozitive sau negative ( porumbelul, sarpe, corbul ). Alaturi de acestea apar simbolurile desprinse dintr-un fapt trait, raportate la un obiect sau o circumstanta, create prin atribuirea de semnificatii inedite unor obiecte, unor fapturi, unor componente ale naturii, unor circumstante existentiale ( corabia, albatrosul, marea, ploaia, plecarea etc. ). Incepand din romantism, felurite imagini simbolizeaza, tot mai frecvent, viata interioara si nu categorii abstracte, precum puritatea, fidelitatea, speranta. In cuprinsul romantismului, simbolul ramane insa explicit si, in consecinta, nu se diferentiaza net de alegorie. Situatia se schimba fundamental in simbolism, unde raportul dintre simbol si realitatea sufleteasca simbolizata nu este dezvaluit, ci numai sugerat. Bacovia, de exemplu, nu spune ca ploaia exprima sufletul zdruncinat, ci sugereaza prin simbolul ploii: "De-atatea nopti aud plouand". Simbolismul se diferentiaza de alte curente prin faptul ca da imaginilor poetice functie implicit si nu explicit simbolica.

- cultivarea sugestiei. La baza tehnicii simboliste sta sugestia; "corespondentele", clar-obscurul, spleen-ul, starea de inefabil, simbolul se realizeaza prin sugestie, de aceea Baudelaire numea poezia "o specie de vrajitorie evocatoare". Rolul sugestiei in realizarea simbolurilor este foarte mare. Mallarmé sustine ca "a numi un obiect este a suprima trei sferturi din placerea poemului" si adauga: "a sugera, iata visul!"

Urmand acest principiu, poetii simbolisti nu descriu, nu nareaza, nu relateaza. Ei resping anecdotica, "fabula", "reportajul". D. Anghel nu descrie florile in vol. In gradina, nici Stefan Petica "fecioarele", in Fecioara in alb. Ei comunica mai ales senzatii (olfactive, vizuale ), corespunzatoare unor stari sufletesti. Ion Minulescu vorbeste despre corabii, mari, insule, faruri etc. pentru a-si exprima aluziv, pe calea sugestiei, dorul de calatorii, tentatia departarilor.

- Corespondentele sunt un mod de sondare, de luminare a zonelor ascunse ale realitatii. Ideea fundamentala a simbolismului consta in exprimarea unor raporturi intime intre eul poetului ( universul mic ) si lume ( universul mare ), care se traduc la nivelul receptivitatii prin simboluri. Ele tind sa exprime relatiile ce exista, pe baza unor afinitati secrete, intre partile componente ale totului cosmic; in categoria corespondentelor intra si analogiile dintre senzatii, emotii si imagini de naturi diferite. In poezie, descoperirea corespondentelor ii apartine lui Baudelaire. Poezia are ca punct de plecare credinta ca exista o unitate a lumii in temeiul careia senzatiile de ordin diferit comunica intre ele: "Parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund". Taina aceasta adanca nu se dezvaluie ochiului comun, care observa numai exterior lumea, ci aceluia inzestrat cu facultati superioare, al artistului. Poetul devine demiurgul care creeaza lumea din cuvinte menite sa sugereze idei fundamentale, principii metafizice ( Mallarmé ). Arthur Rimbaud, in poemul Vocale, dezvolta ideea unor corespondente intre culoare si sunet: A - negru, E - alb, I - rosu, U - verde, O - albastru.

- cultivarea sinesteziilor. Sinestezia este o figura de stil prin care se pun in relatie realitati receptate de simturi diferite ( auz - vaz, auz - miros: "Primavara - o pictura parfumata cu vibrari de violet" ).

- muzicalitatea; simbolistii pledeaza pentru muzicalitatea versurilor, ca mijloc de obtinere a inefabilului, a sugestiei: "muzica inainte de toate" ( Verlaine ), "arta versurilor este arta muzicii" ( Al. Macedonski ).

- prozodia. Marea inovatie a simbolistilor in materie de prozodie o constituie folosirea versului liber. Versul clasic apare multor simbolisti ineficient, rima este considerata o simpla conventie, de aceea ei ajung la concluzia ca strofa asimetrica, cu versificatie libera, in ritm variabil, corespunde muzicii interioare. Versul liber, sustin simbolistii, produce efecte muzicale deosebite. Se folosesc refrenul, laitmotivul, armonia, asonantele, rima si ritmurile elaborate.

Teme si motive specifice : conditia poetului si a poeziei, natura, iubirea, starea de nevroza, citadinul, moartea, evadarea, claustrarea ( teme ), singuratatea, melancolia, spleen-ul, misterul, ploaia, toamna, culorile, muzica, parcul, cimitirul ( motive ).

Atmosfera orasului este apasatoare, mediul urban zdrobeste individualitatea. In aceasta ambianta, poetii sunt damnati, lumea agonizeaza, orasul este impovarat de tristeti, este blestemat; "S-auzi tusind o tuse-n sec amara, / Prin ziduri vechi ce stau in daramare". Targul bacovian este dezolant, cartierele "democratice" si gradinile publice in care canta fanfara militara indeamna numai la resemnare. Daca orasul provincial este spatiul angoasei si al spleen-ului, aglomerarile urbane provoaca acelasi sentiment de pustiu si de tristete. Insingurarea si spleen-ul sunt motive generate de orizontul inchis al orasului.

Motivul singuratatii descinde din romantism. In simbolism el isi pierde grandoarea, nu este clamat, devine elegiac si intim. Stefan Petica ii da o dimensiune tragica: "Batui la portile straine / Si-nchise portile-au ramas". Efectul singuratatii este melancolia si splin-ul. "Motivul splin-ului presupune un amestec de plictiseala profunda, dezolare si tristete abstracta, fara ca poetul sa ajunga la deceptie si pesimism propriu-zis, ca in romantism" (Lidia Bote ). Simbolismul cultiva un rafinament al senzatiilor si al emotiilor, obtinut prin poetizarea vietii urbane sau transfigurarea unor taramuri exotice, necunoscute. Starea este de reverie, poetii simbolisti sunt atrasi, in evadarile lor, de mister, de dorinta de a se elibera din mediul inchis, apasator.

Evadarile, tentatia avantarii spre mari departari cu miraje si taramuri misterioase, intr-o imagistica imprecisa, constituie o adevarata categorie tematica in simbolismul romanesc. Reprezentativ in acest sens este Ion Minulescu, poet al marilor plecari, cu obsesia exoticului, atractia catre zonele sudului, tropicale sau extrem-orientale, cu vegetatii luxuriante.

Spre deosebire de natura romantica,  in poezia simbolista natura nu mai este subiect, ci stare sufleteasca, exprimata muzical sau cromatic sau este decor. Astfel, parcul, gradina, statuile, orizonturile marine sunt prezentate static. In jurul obiectelor plutesc muzica si parfumul, in spatii nedefinite, ca in poezia lui Baudelaire. Poetii isi propun sa dezvaluie corespondentele din natura. Perceptia vizuala a naturii ii apropie de impresionisti, in sensul estomparii contururilor sub impresia luminii. Simbolistii canta amurgurile subordonate starilor afective. Bacovia devine "un liric al culorilor", auditiile lui sunt colorate (sinestezii). La acest poet, natura este aparent statica, insa in realitate toamna, plansul, golul, somnul, frigul, caldura, rasul, ploaia se misca intocmai ca fiintele vii Culorile dominante sunt cenusiul, negrul, albul; culorile obsesiei: rosul, violetul, galbenul, expresii ale unor stari anxioase. Ploaia si toamna ii strivesc sensibilitatea.

Motivul ploii si al toamnei apare la toti simbolistii. Sentimentul ploii aduce stari depresive, pana la enervare exasperanta

Primavara este, si ea, generatoare de nevroze. Culorile crude, soarele anemic strivesc nervii. Amestecul de anotimpuri creeaza o stare de ambiguitate intr-o abandonare voita, in care sentimentul mortii porneste din ideea descompunerii.

Simbolistii nu incadreaza tematica iubirii in contextul naturii. Cele doua elemente nu formeaza, ca la romantici, un tot. Poetii vor gasi insa corespondente in comunicarea sentimentelor. Ei vor exprima uneori direct sentimentul, implicand trairi intense, manifestate prin reactii vitaliste sau maladive. Predilectia pentru parfumuri si pentru muzica este de ordin vital. Erotica simbolista implica, pe langa motivul nevrozei, si un univers floral. Femeia este hieratica, se misca intr-o lume dematerializata sau nostalgia prezentei ei desteapta senzatii olfactive ( faptura iubita este "raza parfumata" ).

Simbolismul aduce in poezie o gama larga de instrumente muzicale, realizand corespondente intre emotie si instrumentul muzical: vioara, violina, exprima emotii grave; clavirul - tristetea si sentimentul desperat al iubirii; caterinca evoca medii sarace; fluierul este funebru; fanfara trezeste melancolii; pianina, mandolina constituie motive uneori exterioare, decorative, alteori intra in substanta si atmosfera generala a poeziei.

Culorile sunt in corespondenta cu instrumentele muzicale, piculina este o pictura parfumata a primaverii; amurgul insoteste cantecul viorilor. Muzica lui Bacovia este stridenta si irita.

Simbolismul romanesc

I. Momentul tatonarilor, al experientelor este marcat prin activitatea lui Al. Macedonski la revista Literatorul. Abordand, inainte de 1890, problema artei romantice si a celei simboliste, Macedonski sustine ca poetul nu este decat un instrument al senzatiilor primite de la natura, pe care le transmite apoi in formulari inedite; poezia ii apare ca o revarsare a sentimentului. Potul accentua, astfel, latura romantica  a poeziei. Dupa 1890, in Arta versurilor, el releva faptul ca poezia are o muzica interioara, care este altceva decat muzicalitatea prozodica. Ideea va fi reluata in Poezia viitorului ( 1892 ), in care se afirma ca poezia este muzica si imagine, "forma si muzica". Originea ei s-ar gasi in misterul universal. Poezia are o logica proprie, ea "tinde sa se deosebeasca de proza, creandu-si un limbaj al ei propriu." "Domeniul poeziei este departe de a fi al cugetarii. El este al imaginatiunii". In articolul Despre poema releva ca a fi poet inseamna a simti: poezia trebuie sa destepte cugetarea, nu sa fie ea insasi cugetare.

II A doua etapa din evolutia simbolismului romanesc este reprezentata de activitatea literara a lui Ovid Densusianu, intemeietorul revistei Viata noua. Simbolismul lui Densusianu este polemic prin atitudinea de combatere a epigonismului eminescian si a samanatorismului, prin proclamarea principiului libertatii si a progresului in arta. Densusianu cere o literatura noua, afirmand ca specificul national nu este un monopol al samanatoristilor, ci apare in orice opera scrisa de romani; el nu apare numai la tara, ci este prezent si in spatiul citadin. Meritul gruparii de la Viata noua este ca introduc in poezia romana preocuparea pentru tematica citadina, pledand pentru ridicarea maselor la nivelul elitelor, pentru ca, in acceptia lui, "arta pentru arta" inseamna "arta inalta".

III.Simbolismul exterior, formal, care pune accent pe muzicalitatea versurilor si pe efectele sonore obtinute prin resurse fonetice apare in creatia lui Ion Minulescu. Poezia acestuia este grandilocventa, retorica, ceea ce contravine principiilor simboliste. Poetul manifesta atractie pentru tehnica si motivele simboliste: numarul fatidic, mirajul departarilor; il preocupa efectele sonore rezultate din neologisme cantabile ( matelot, orologiu, cupola ), numele proprii exotice, frapante prin sonoritate. De provenienta simbolista sunt tristetea, nota grava, plina de sugestii, jovialitatea si proza retorica.

IV.  Simbolismul autentic ( bacovian ) se instaureaza prin activitatea literara a lui George Bacovia. Poezia lui are toate trasaturile esentiale specifice simbolismului. Este un simbolism depresiv, izvorat din situatia precara a proletarului intelectual. Cultiva simbolul ca modalitate de surprindere a corespondentelor eu-lui cu lumea, natura, universul (Plumb ). Evoca idei, sentimente, senzatii pe calea sugestiei ( Amurg de iarna ). Manifesta preferinte pentru culorile intunecate. Promoveaza "auditia colorata" - principiul dupa care senzatiile diverse, coloristice si muzicale isi corespund in plan afectiv, sinestezia. Poezia implica sugestivitate melodica interiorizata ( Mars funebru ). Temele si motivele sunt tipic simboliste: targul de provincie, element al claustrarii (Seara trista ), nevroza ( Ploua ), peisajul interiorizat ( Amurg de toamna ), descompunerea materiei ( Cuptor ). Dominanta este nelinistea continua.