|
|
|
In Gradina Ghetsimani - Vasile Voiculescu - comentariu
Vasile Voiculesu a constientizat incadrarea sa in literatura romana din perspectiva traditionalismului.In per interbelica, in care se remarca un adevarat apogeu al culturii si civilizatiei si implicit al lit romanesti, 2 directii se afla intr-o permanenta confruntare:trad si modernismul.Mentorul si ideologul trad a fst Nichifor Crainic, cel care a condus si revista „Gandirea”de la Cluj. V. Voiculescu se autointituleaza traditionalist, considerand ca in trecut au existat samanatorismul si poporanismul, iar in prezent cea mai imp directie ramane traditionalismul.In opinia lui, trad este tendinta cea mai valoroasa din lit romana, ceea ce l-a determinat sa-i considere traditionalisti pe toti marii creatori, inclusiv pe Eminescu, ceea ce reprezinta o afirmatie exagerata.
Debutul sau poetic in 1916 cu vol „Poezii” nu este edificator pt evolutia sa literara. Critici precum Vladimir Streinu si Serban Cioculescu au remarcat ca abia cu volumele „Parga” aparut in 1921 si „Poeme cu ingeri” din 1927 poetul se face cunoscut. In 1967 ii apare postum vol „Ultimele sonete inchipuite ale lui William Shakespeare in traducere imaginara de V Voiculescu”. Prin acest vol V Voiculescu se desprinde de traditionalism desi nu dorise acest lucru.
In „Parga” si „Poeme cu ingeri” se obs referinte biblice, dar si o mitologizare a universului satului romanesc, intalnita anterior si la L Blaga in volumele „La cumpana apelor” si „La curtile dorului”. Motivele biblice utilizate de V Voiculescu sunt autohtonizate in sensul ca se insista asupra imaginii ingerilor care strabat ulitele satului romanesc.Astfel. satul apare ca un topos sacru, un centru al lumii.
De asemenea, se evidentiaza o permanenta legatura intre om si divinitate ceea ce face posibila incadrarea lui V Voiculescu si in ortodoxism, o subdirectie a traditionalismului, promovata la rev „Gandirea” sub influenta lui N Crainic. Insusi criticul il incadra pe V Voiculescu ortodoxismului. Daca pt T Arghezi in „Psalmi” trb sa existe mai intai tagada pt a se afirma mai apoi credinta, pt V Voiculescu divinitatea reprezinta o certitudine. D-zeu nu este cautat in exterior pt ca exista launtric.
Vol „Parga”, al 3 lea in ordine cronologica dupa vol „Poezii” si „Din Tara Zimbrului”, se caracterizeaza printr-o mai mare atentie acordata semnificantiilor poetici. Astfel, se remarca o mai mare estetizare a limbajului. Din acest vol face parte si poezia „In Gradina Ghetsimani”, creata in conformitate cu o referinta biblica, anume „Evanghelia dupa Luca” in care se aminteste drumul lui Iisus ai al apostolilor sai in Gradina Ghetsimani.
Asadar, titlul este unul biblic, impunand un topos sacru.Avand in vedere clasificarea lui G Genette din „Seuils” titlul este obiectual, corespunzand unei teme biblice. In „Evanghelia dupa Luca” se insista asupra intristarii resimtite de apostoli dp ce afla destinul lui Iisus. Acesta trebuia sa se jerfeasca pt mantuirea omenirii.
In poezia lui V V, Iisus este prezentat ca dualitate: pe de-o parte se insista asupra laturii umane care il indeamna sa se impotriveasca sortii, dorind viata, iar pe de alta parte se accentueaza si latura divina. Iisus este om, dar este in acelasi timp si Fiul lui D-zeu. Tocmai confruntarea dintre latura umana si cea divina, existente in interiorul lui Iisus, impun tema principala a textului. Mai mult, acest conflict interior se reflecta si in exterior prin impotrivirea lui Iisus fata de Tata adica D-zeu. Tatal il impune acceptarea destinului, in timp ce fiul incearca sa i se impotriveasca. Totusi impotrivirea va avea ca fundament acceptarea vointei divine.
Confruntarea dintre Fiu si Tata trimite la nivelul de profunzime al textului si la o confruntare a poetului cu propriul limbaj. In imaginar, Tatal sau D-zeu este identificat Logosului, cuvantului primordial. Ca toti marii creatori, V V a dorit sa scrie Poezia, or aceasta este sinonima logosului.Astfel, tema confruntarii capata aici un sens al tensiunii pt creatie.
Tema poeziei este evidentiata inca din primul vers: „Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul”. Iisus este figura lirica dominanta si genereaza un model al devenirii umane ca imagine a vietii care paradoxal invinge moartea prin moarte.
Tema confruntarii este accentuata in text atat la nivelul nominal, cat si la cel verbal. Se obs astfel, mai multi termeni si sintagme nominale cu sensul luptei.: „soarta”, „furtuna”, „sudori de sange”, „amarnica-i strigare”, „mana neindurata”, „grozava cupa”. De asemenea, exista numeroase vb care contin ideea revoltei: „lupta”, „nu primea”, „se impotrivea”, „starnea”, „nu voia”, „batandu-se”.
Paharul este o metafora a destinului pe care Iisus trebuie sa si-l asume. Vointa divina este exp in text prin acest simbol al paharului, dar si prin sintagme ca „infama bautura”, „grozava cupa”. Ca simbol, paharul are un sens complex pt ca exprima pe de-o parte aproprierea Fiului Iisus de D-zeu prin moartea laturii sale umane, iar pe de alta parte indepartarea de sensul lumesc al existentei.
Paharul actualizeaza si simbolul cupei alchimice, prin ideea ca inglobeaza lichidul existential, definit in text ca „infama bautura”, „veninul groaznic”. Exista pe de-o parte impotrivirea, dar in acelasi timp si imbierea: „Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata”. Astfel, bautura, simbol al destinului la fel ca paharul, are sensul pe care il atribuia vechii greci notiunii de pharmakon: leac si otrava. In relatie cu textul biblic, otrava trimite la suferintele fizice ale lui Iisus, in timp ce leacul reprez „vindecarea” umanitatii de pacate. Sacrificiul lui Iisus este, asadar, absolut necesar.
In ultima strofa, Iisus ajuns la capatul puterilor este privit ca o „prada”, insa aceasta img nu este decat o introducere catre ceea ce va fi adevarata salvare. Framantarile interioare ale lui Iisus se reflecta in cadrul natural prin imagini precum „se framantau maslinii” sau „vraistea gradinii”.
Ultimul vers: „Si ulii de seara dau roate dupa prada” anticipeaza moartea omului Iisus. Totusi „roate” este un termen ce apartine campului semantic al cercului, simbol al devenirii. In relatie cu textul biblic se anticipeaza adevarata menire a lui Iisus, aceea de a invia si de a sta la dreapta Tatalui.
Poezia lui V V este dominata de ideea confruntarii lui Iisus cu sine sau a lui Iisus cu Tatal. Asa cum Iisus ajunge o prada a destinului, la fel poetul va deveni o „prada” a cuvintelor pe care le rosteste. Confruntarea lui Iisus cu D-zeu exprima implicit si o confruntare a poetului cu limbajul poeziei.
