Expune ideile care stau la baza directiei moderniste, promovate de E. Lovinescu

Modernismul este o tendinta literara care apare la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului XX, ca reactie impotriva vechilor formule artistice. In literatura romana modernismul se manifesta sub doua aspecte: modernismul moderat si modernismul de avangarda.

Modernismul de avangarda cuprinde curente precum: suprarealismul, dadaismul, futurismul, constructivismul, expresionismul.

Datorita caracterului mult prea revolutionar, este mai putin reprezentat in literatura romana. Reprezentanti: Gellu Naum, Urmuz.

Modernismul moderat este mai putin revolutionar, imbina formulele traditionale si cele moderne. Teoreticianul modernismului este criticul si istoricul renumit Eugen Lovinescu.

Prin revista si cenaclul „Sburatorul” promoveaza cei mai de seama scriitori, cum ar fi Ion Barbu sau Camil Petrescu. Revista apare in perioada 1919-1922 si 1926-1927, dar cenaclul are o viata mai indelungata din 1919 pana in 1947.

Principalele lucrari de doctrina ale lui Lovinescu sunt „Istoria literaturii romane contemporane” si „Istoria civilizatiei romane moderne”. In aceste lucrari expune 3 mari teorii care stau la baza literaturii romane moderne.

In lucrarea „Istoria civilizatiei romane moderne”, Eugen Lovinescu sustine teoria imitatiei, preluata de la psihologul si sociologul francez Gabriel Tarde. Lovinescu sustine ca asa cum un copil se dezvolta psihic imitandu-o pe cei maturi, tot asa o cultura minora poate evolua imitand anumite formule artistice din culturile majore. Imitatia culturilor straine se realizeaza in doua trepte: preluarea formulelor artistice si adaptarea specificului national.

De teoria imitatiei este strans legata teoria sincronismului care sustine ca doar prin imitatia culturilor vest-europene, cultura romana se va putea sincroniza celei europene.

Cea de-a treia teorie este teoria diferentierii. Conform acestei teorii, ceea ce va diferentia culturile europene va fi specificul national.

Pentru a sincroniza literatura romana cu „spiritul veacului”, E. Lovinescu considera necesar anumite mutatii de ordin tematic si estetic in literatura - si anume:

trecerea de la o literatura de inspiratie preponderent rurala la una citadina

obiectivarea prozei

autenticitatea textului ce se realizeaza prin eliminarea naratorului omniscient, considerat o conventie artificiala

intelectualizarea literaturii

dezvoltarea prozei de analiza psihologica

inlocuirea fluxului intamplarilor din romanul traditional cu fluxul constiintei din romanul analitic