ACTUALITATEA

ACTUALITATEA

Cea mai mare dificultate a ideii de actualitate literara consta in delimitarea corecta in interiorul vastei sale sfere notionale, dominata in mod inevitabil de numeroase implicatii extraliterare, toate de esenta social-politica. Fara a concepe in nici un fel izolarea literaturii intr-un spatiu abstract, utopic (v. Societatea si literatura, voi. III), sintem cu atit mai indreptatiti sa incercam definirea continutului specific literar al actualitatii, cu cit confuziile si ambiguitatile o coplesesc la tot pasul. Foarte actuala, notiunea de actualitate este departe de a fi si foarte limpede. Cauza esentiala se dovedeste, ca peste tot, confuzia criteriilor si abuzul lor jurnalistic, intr-un fel perfect explicabil : nu exista jurnale numai de actualitati, nu se ocupa intreaga presa din lume numai de evenimentele actuale ? intrebarea care se pune este insa alta : ce legatura obiectiva exista intre actualitate, arta si opera literara ? Pregatirea raspunsului implica o serie de disociatii :

I. Categoriile actualitatii literare sint, in genere, ale creatiei si operei literare in determinarile lor temporale, cu tendinta limitarii la „cronologic' si „cotidian'. Sfera tinde sa se restringa si sa se concentreze intr-un moment cronologic pur, efemer, irepetabil. In acest inteles absolut, actualitatea se confunda cu cea mai mica secventa temporala masurabila, cu simbolul „secundei'. Dar, chiar in aceasta eventualitate abstracta, conditia lirica, subiectiva, a literaturii introduce un numar de alternative, interferente, solidare, distincte totusi :

1. Experienta cea mai directa demonstreaza ca exista, mai presus de orice, o actualitate a mea si a celorlalti, indivi~ duala si colectiva, subiectiva si obiectiva. Planurile se pot suprapune, in total sau in parte, nu insa si identifica. Oricind se face dovada ca o tema, o idee, un proiect literar etc, care se impun constiintei mele cu maxima actualitate, lasa adesea perfect indiferenti pe cei din jur. Pentru mine ele sint foarte actuale ; pentru ceilalti, citusi de putin. Problema actualitatii, de pilda, ni se pare foarte actuala, cel putin pe durata rezolvarii sale. Pentru cei ce analizeaza, in acelasi timp, alte probleme, ea este indiferenta, sau de o actualitate minima, neglijabila.

2. Transpusa in situatia specifica a creatorului si a publicului, aceasta indiferenta, neaderenta sau contradictie, devine si mai vizibila. Trecem peste cazurile extreme, ale temelor arheologico-istorice, de real interes doar pentru o categorie de creatori, dar care alunga ori irita marele public prin inactuali-tatea lor inocenta sau ostentativa. Totusi, chiar in cazul unor preocupari strict contemporane, nu exista nici o garantie a sincronizarii, transpunerii obligatorii in acelasi regim al actualitatii. Ceea ce este actual pentru public, poate fi inactual pentru creator, si invers.

3. Contradictia se explica prin faptul ca intre continutul si unghiul de perceptie al actualitatii — al creatorului sau publicului — se constata numeroase si permanente neade-rente sau antagonisme. Lasind la o parte datele, foarte concludente, pe care le ofera psihologia martorului (acelasi eveniment inregistrat si raportat in numeroase variante), fondul real, autentic, adine, al fenomenelor actuale, sufera o anume deformare si interpretare prin insusi actul reflectarii. Ea „nu este — arata Lenin — un act simplu, nemijlocit, de oglindire inerta, ci un act complex, cu caracter dublu, zigzagat, care cuprinde in sine posibilitatea desprinderii fanteziei de viata ; ba mai mult : posibilitatea transformarii (si inca a unei transformari imperceptibile, de care omul nu este constient)'¹. Imaginile diferite ale aceluiasi fapt actual, varietatea interpretarilor si a explicatiilor sale n-au alta origine. Fiecare vede actualitatea cu „ochii' sai, educati, orientati si limitati in diferite moduri. Cu atit mai mult ai scriitorului, „prisma' cu mare capacitate de refractie.

4. Nepotrivirea dintre spontaneitatesiprogramare este o alta cauza de neaderenta. Exista n sensibilitate imediata

Ia actualitate si o definitie orientata a actualitatii, prin metode publicitare, educative etc. Uneori tresarim spontan, sintem patrunsi fulgerator de suflul viu al actualitatii. Alteori, actualitatea ni se explica, ne este indicata, demonstrata. Ce fac, in definitiv, scoala, studiile istorice de orice categorie, istoria si critica literara, decit sa actualizeze periodic umanitatile, trecutul istoric, in baza unor programe precise ? Fara acest efort planificat, cultura nu s-ar perpetua, clasicii n-ar deveni actuali, nici cetatile dacilor o preocupare necesara. Sint actual, vreau sa fiu actual, devin actual, toate aceste presupun operatiuni de vointa si metoda. Caci invatam mereu altfel sa fim actuali, in interiorul unei actualitati eterne.

5. De unde rezulta doua mari categorii de actualitati literare : reale, autentice, si simulate. Cea dintii este rezultatul asimilarii, aderentei adinci la ideea si continutul profund al actualitatii ; a doua consta in adeziunea exterioara, superficiala. Una este substantiala ; alta, formala. Traire, sinceritate, intr-un caz ; mimare si oportunism, in altul. Cind timpul meu interior coincide cu al evenimentului calendaristic si al esentei sale, sudura se produce ; cind aceasta suprapunere, urmata de inevitabila fuziune, nu exista, apar doar contrafacerile, aprobarile de circumstanta, „integrarile' superficiale sau goale ale imposturii.

6. Existenta pe scara larga a „formelor fara fond' duce la concluzia ca actualitatea difera fundamental calitativ si cantitativ. Fara a stabili, deocamdata, nici un fel de ierarhizare, este evidenta insasi ca adeziunea literara spontana, reala si profunda la actualitate, da rezultate net deosebite de acumularea exterioara, mecanica, formala, superficiala, a elementelor actualitatii, inteleasa — in acest caz — in limita cotidianului si a anecdotei zilnice. Un ziar, un buletin de stiri cuprind o calitate considerabila de informatii actuale. Calitatea sa estetic-literara este insa nula.

II. O buna definitie a actualitatii literare este stin-jenita si de frecventa sa confuzie cu ideea foarte inrudita de modern, modernism, modernitate, cu care se intretaie in mod inevitabil in sfera notiunii de cotidian, prezent, recent, trecut foarte apropiat². Actualitatea, fireste, este — in sens larg — moderna ; modernul, la fel, este actual. Tautologie in buna masura inevitabila, impusa de cadrul cronologic identic si restnc-

Se poate Insa sustine, in baza acestor referinte si ale altora de acelasi tip, ca actualitatea este ipso facto moderna si ca modernul este prin definitie actual ? Arheologul descopera o serie de obiecte antice, eruditul extrage dintr-un vechi codex o serie di .( si documente importante, intr-o minastire de linga H iste depistata o traducere araba a unor vechi cronici roii i Toate ziarele anunta aceste evenimente. Ele slnt foarte ,.i i ' pe durata comunicarii. Dar obiectul lor — arheologic ^ nvistic — nu este „modern', ci antic sau medieval. Orice a;j.i:.,io publicistica (inclusiv traducerile, editiile de texte etc.) se incadreaza la rubrica „actualitatilor'. Ca multe dintre acestea nu slnt obligator sau integral „moderne', faptul se demonstreaza prin el Insusi.

III. Foarte simplificata este si notiunea de timp al actualitatii, codrul sau temporal, deloc uniform, deloc omogen. Orice opera literara are cel putin patru coordonate temporale, esentiale : cronologica (a timpului elaborarii si publicarii), genetica (a cronologiei interioare subiective, cu diferite faze si ritmuri de evolutie), istorica (a momentului social-istoric in interiorul caruia creatia se cristalizeaza), universala (a posteritatii si permanentei operei in timp, de tipul „actualitatii' clasicilor). Dintre aceste „timpuri', 'toate convergente si solidare, intrinsec actualitatii literare este doar cel subiectiv, al momentului creator, genetic, care defineste actualitatea concreta a operei.

1. Creatia are propria sa cronologie interioara. Proiectele literare apar, dispar, sint duse la capat, abandonate, reluate, dupa logica lor autonoma irevocabila. Orice gind artistic are actualitatea sa intransmisibila si, adesea, in ciuda confesiunilor si jurnalelor de creatie, incomunicabila. El ne absoarbe, ne acapareaza, pina la limita participarii totale. Daca este adevarat ca „actualitatea este gradul cel mai intens al interesului nostru'⁷, creatorul realizeaza aceasta conditie in formele cele mai -pure si exemplare : tot ce nu se refera la opera devine indiferent, ne-interesant, inactual. Absorbirea in actualitatea lor ermetica, ireductibila, ia la unii autori forme de^a dreptul monstruoase, inumane. Cetatea este cucerita, Arhimede se preocupa exclusiv de cercurile sale, sa nu-i fie atinse. Pentru el, doar problema sa de geometrie este actuala. In mijlocul unor mari calamitati, apar mereu astfel de insule de actualitate absenta, integral autarhica. Armatele dusmane inainteaza, o explozie sparge ferestrele. Filozoful trimite vorba proprietarului ca se muta, daca accidentul se mai repeta.

Pentru astfel de spirite abstrase, actualitatea nu este nici obiectiva, nici istorica, nici macar contondenta, ci exclusiv interioara : opera trebuie realizata cu orice pret. Aceasta este unica problema actuala posibila. Tot ce nu intra in „orizontul* sau devine indiferent, deci perfect inactual. „Ce este actual ? — se intreaba G. Calinescu, dupa o lectura din Ortega Y Gas-set. — Ceea ce se face prin mine, ceea ce a intrat in orizontul meu. Jn afara de acest proces activ de compenetratie nu exista decit abstractii goale, momente impermeabile.'⁸ Fara ideal artistic, fara o tensiune ridicata spre un obiectiv creator trans-actual, actualitatea creatoare nu exista. Paradoxul este tocmai acesta : voind sa fixeze, sa cristalizeze un moment dintr-o durata care se inventeaza mereu, actul creatiei asimileaza orice devenire, orice durata. Actualitatea sa reprezinta, de fapt, o confiscare, o de-actualizare a timpului. De unde intemporalitatea prezenta, permanentizata, actualizata, a oricarei creatii. Posibilitatea sa este imobilizarea eternitatii.

Cazul criticului, istoricului literar, esteticianului etc. este identic. Am studiat pe Macedonski intr-o faza cind opera sa, profund „inactuala', nu interesa pe nimeni. Pentru mine era insa profund actuala. Tot ce se refera la acest Dictionar de idei literare este pentru autor foarte actual. Nu insa si pentru altii, oare ridica din umeri. Pentru unii cronicari de duzina esite „actuala' doar ultima aparitie, mica lor combinatie redactionala, nu analiza profunda, nu constructia, nu opera de perspectiva. Fenomen explicabil, inevitabil, legat de relativitatea unghiului de perceptie. Orizontul intelectual al lui X are o cronologie, al lui Y —• cu totul alta. Coexistenta este fatala, de dorit pasnica. Dar se poate ca, la un moment dat, nici Macedonski, nici Dictionarul sa nu ne mai intereseze vital si preocuparile noastre intelectuale sa fie cu totul altele. Atunci, fireste, aceste lucrari neaderente la noua noastra actualitate vor deveni pentru mine inactuale si, poate, actuale numai pentru altii. Oricind sint posibile astfel de deplasari si mutatii, tipice vietii intelectuale interioare.

Acelasi regim are, in sfirsit, actualitatea lecturii si, implicit, a cititorului. El este scos din cronologia sa interioara, personala, si transpus succesiunii, vitezei si timpului romanului, actualitatii sale fictive. Cind Sainte-Beuve respingea Salammb6, el marturisea ca nu se poate integra istoriei cartagineze. Cele doua timpuri nici nu se racordau, nici nu se acordau. Dimpotriva, cind acceptam naratiunea, nu numai istorica, rezultatul este integrarea in ritmul sau, in prezentul istoric al oricarei fabulatii. Lectura este insasi conditia actualizarii literaturii, perfect distincta de timpul evenimentelor evocate, de timpul succesiunii si evocarii lor narative, de timpul biografic al cititorului, trei planuri total diferite.

2. Se face astfel dovada ca actualitatea interioara a creatiei nu se confunda citusi de putin cu actualitatea cotidiana, efemera, in sensul curent, „jurnalistic', al cuvintului. Sinonima cu instantaneul pur, cu inregistrarea mecanica pe banda, pe pelicula, instabilitatea sa este mai mult decit evidenta. Ce este actual azi, devine inactual miine, peste o ora, peste un minut, inlaturat de evenimentul care-i ia locul. Scriem acest articol si el a si fost inghitit de „istorie'. Chiar daca am voi

sa fixam momentul efemer, instabilitatea timpului ireversibil demonstreaza intreaga utopie a unui astfel de program. inaintea lui Hegel, Boileau stia ca : ,.Momentul cind vorbesc este deja departe de mine'¹ si eruditia demonstreaza ca acest vers celebru imita de fapt un altul, si mai vechi, din Persus (Sat., VI, v. 153)⁹. De „Eheu, fugaces, Postume, Postume I Labuntur anni' al lui Horatiu (O-, XIV, 1), fugit irreparabile tem-pus al lui Virgiliu (Georg., III, v. 284), jortuna labilis si celelalte stie toata lumea. Sentimentul esential, aici, nu este de resemnare, nici de revolta (absurda !), ci de neaderenta si refuz psihologic. Realitatea morala profunda, in ciuda unor opinii contrare sau simulante, nu asimileaza si nu accepta decit cu mare dificultate duritatea prezentului, escamotat fie in favoarea trecutului, fie a viitorului, printr-o dubla si permanenta „evaziune'.

Explicatia pare sa vina, cum crede si Pascal, din faptul ca prezentul, de obicei, ne „raneste', ne „mihneste', iar daca este placut, noi regretam ca ne scapa. Din care cauza, anticipam viitorul, ca o speranta, sau ne reamintim trecutul, pentru a compensa insatisfactia prezentului si a-1 opri din cursa.¹⁰

In ambele imprejurari, prezentul are nevoie de piloni de sustinere, trairea prezenta fiind de fapt o continua raportare la trecut, in drum spre un viitor posibil, mereu actualizat, facut azi din mers. „Nu traim cu adevarat prezentul decit daca stim ce treapta reprezinta el fata de trecut si cit din viitor e cu putinta sa devina prezent.' ' Situatia este dialectica : prezentul absoarbe trecutul si se deschide viitorului, fiindca el este in acelasi timp trecut, prezent si viitor, „istorie' prezenta, preexistenta si prefigurata. Actualitatea nu apare, cum s-a spus, la intersectia a doua „neanturi' ¹², ci la confluenta a doua aspiratii, una regresiva, alta profetica. De unde imposibilitatea arestarii si imobilizarii sale intr-o secventa temporala pura, inexistenta, fara antecedenta si consecventa.

Dar chiar daca aceasta actualitate perfect utopica ar exista, actiunea sa ar fi ineficienta si refractara creatiei literare. Arta refuza instabilitatea. Vocaitia sa este fixarea duratei, cristalizarea fluiditatii intr-o forma. Orice structura absoarbe actualitatea, de care se delimiteaza prin insusi actul organizarii artistice, care echivaleaza cu un transfer, cu mutatia actualitatii in planul permanentei. Prezenttd-prezent devine in felul acesta un prezent-trecut, fixat, stabilizat, impietrit. Motiv pen-

tru care adeptii „trairii' integrale refuza creatia, privita ca un fenomen de anchiloza, de anulare a libertatii, de „moarte spirituala'. In schimb, adevaratii creatori arata repulsie pentru actualitatea efemera, la care nu se supun, ci pe care, dimpotriva, o supun operei.

Flaubert marturiseste deschis : „Am un dezgust profund pentru ziar, adica pentru eiemer, pentru pasager, pentru ceea ce este important astazi si nu va mai fi important miine' '. La G. Calinescu se constata o adevarata obsesie, motivata si de exigentele constructiei culturii socialiste. Obiectivul sau este soliditatea, durabilitatea, edificarea marilor monumente, pe baze stabile : „A Indemna pe poet (si pe romancier) sa descrie mereu si amanuntit evenimentul zilei este a pune in primejdie creatia socialista insasi. Cind poetul, de pilda, se limiteaza la o tabla de materii jurnalistica (intrarea intr-un apartament nou, tractorul, barajul de la Bicaz etc.), este imposibil sa nu cada intr-o anume ariditate, Jara veritabila -actualitate», sau intr-o pretiozitate si o deliranta fantezie, cu care incearca sa vindece inaderenta artistica, la tema.' ^u Din care cauza, „colaborarea strict calendaristica a scriitorului ameninta sa devina mecanica si superficiala' ¹⁵. In alt loc, in legatura cu ideile estetice ale lui Marx, el noteaza : „Das Schillern i se parea un fel gol de a suna din trimbitele actualitatii' '. Cu sunete irosite in vint se pot salva, cel mult, unele aparente.

„Ar fi chiar de vazut — observa si marxistul Gramsci, in Letteratura e vita nazionale -— daca o opera de arta nu e ratata pentru ca autorul ei a fost deviat de preocupari practice exterioare, adica artificiale si nesincere', din sfera actualitatii imediate.

Profunda sterilitate a actualitatii, inteleasa minor la acest nivel, se resfringe si asupra criticii literare, pe care o sileste sa fie exclusiv „cronica', „la zi', un fel de buletin informativ, mai mult sau mai putin analitic si critic, al ultimelor aparitii. Necesitatile presei moderne, cerintele marelui public presupun, fireste, si o astfel de critica, foarte necesara. Dar a reduce, teoretic sau practic, Intreaga critica numai la aceasta activitate, acoperind cu nepasare, dispret si aroganta, toate celelalte-forme de critica (monografica, istorica, eseista, erudita, de idei, de forme literare etc., ete.) constituie o serioasa eroare. Ea se reduce, in esenta, la ignorarea sau desconsiderarea culturii

clasice, rezistente, verificate, in favoarea „noutatii' incerte ; la instaurarea si promovarea stilului si tehnicii critice strict jurnalistice, fragmentare, precipitate, fatal superficializate si improvizate, in defavoarea studiului adine si sistematic, de sinteza.

Procesul este vechi si el dateaza inca de la aparitia presei literare : „Marea greseala a jurnalistilor — scria Montesquieu — este ca ei nu vorbesc decit de cartile noi, ca si cum adevarul ar fi vreodata nou. Mi se pare ca, pina ce n-am citit toate cartile vechi, nu exista nici un motiv sa le preferam celor noi.' ' Joubert are aceeasi parere : „Marele inconvenient al cartilor noastre noi este ca ele ne impiedica sa citim pe cele vechi' ^I8 Exagereaza si unul, si altul. Intrucit nu toate cartile „vechi' merita lectura si nu toate cartile „noi' ignorarea, solutia dreapta sta la mijloc : in lectura critica selectiva, necoplesita nici de mitul clasicitatii, nici al actualitatii. Multe „vechituri' sint iremediabil perimate. Dupa cum aceeasi soarta pindeste si foarte multe noutati, aservite modelor literare. „Cartile cele mai multe se trec — observa si Tudor Arghezi — si cu cit sint mai noi cu atit imbatrinesc mai iute.'¹¹⁹ Prin unele redactii straine bintuie parca prea de tot mitul haotic al actualitatii, fixata intre doua telefoane, cel de al doilea anulind „actualitatea' celui dintii

3. inlocuirea cuvintului actual prin contemporan, substituire frecventa, unanim acceptata, impinsa pina la sinonimie absoluta (desi largeste sfera conceptului de „actualitate', o scoate de sub determinarea calendaristica stricta a cotidianului, ii introduce dimensiunea istorica necesara), nu contribuie nici ea la clarificarea deplina a ideii de actualitate literara.

Acceptiile curente sint in general urmatoarele :

a) O opera este „contemporana' cind aparitia sa coincide <cu „epoca actuala', cu „anii nostri', secventa delimitata de diferite repere, toate foarte relative, care tin de ceea ce se numeste, la fel de vag, „istoria contemporana'.

b) Recunoastematributulde„contemporan'opereicare „participa', intr-un fel sau altul, la evenimentele actuale, pro-fesind „angajamentul' deschis, militantismul, spiritul practic.

c) „Contemporana' este si opera care se inspira din evenimente, situatii, teme si tipuri actuale, printr-o documentare adecvata, care exclude anacronismul, localizarea atemporala, timpul mistic sau simbolic.

d) In sfirsit, „contemporana' este opera careti propune sa fie „a timpului sau', sa se integreze epocii, isi face un program eeential din contemporaneitate.

In timp ce primele trei sensuri reflecta o situatie spontana sau de fapt, ultima exprima o pozitie deliberata. Definitia de sinteza ar ii deci urmatoarea : Actualitatea este „caracterul particular a ceea ce intr-o opera corespunde in mod izbitor ci fapte sau probleme contemporane, fie ca au sau nu un caracter artistic' ²⁰. Problema care se pune, in toate aceste imprejurari, este a determina caracterul ti conditia specific literara a contemporaneitatii. In mod evident, termenul de comparatie ramine unul singur : asimilarea actualitatii la nivelul constiintei, prin integrare in ritmul cronologiei interioare a scriitorului.

Caracterul contemporan al operei nu poate fi deci accidental, produsul coincidentei cu evenimente, ocupatii sau activitati ale prezentului, nici cautat, voit, prin cultivarea modei si a snobismului actualitatii artistice, ci exclusiv efectul integrarii reale dupa principiul : „Nu a inregistra formal prezentul, ci a-) trai, a fi un contemporan'²¹. Notiunea presupune neaparat interiorizarea, asimilarea, subiectivizarea actualitatii, in limitele procesului creatiei, cu faze alternative de integrare si detasare, de participare intens emotionala si luciditate constructiva (v. Creatia, V). In sensul acesta trebuie interpretat si aforismul lui Schiller : „Traieste cu secolul tau, dar nu fi creatura sa'. Caci in timp ce „trairea' efectiva face posibila transpunerea si coincidenta esentiala, supunerea docila sau servila la succesiunea discontinua, nesemnificativa, a evenimentelor impiedeca sedimentarea si sistematizarea creatoare.

Perspectiva ingust istorica, plat sincronica, este totdeauna limitativa, restrictiva, sterila. De altfel, conceptia actualitatii strict efemere este fundamental antiistorica si antimarxista, intrucit ea neaga devenirea, continuitatea, dezvoltarea organica, unitatea dialectica dintre traditie si viitor : „A fi contemporan inseamna a merge in pas egal si normal cu cei din jurul tau, «impins» de trecut si cu ochii mereu spre viitor, si adesea nu traiesti in prezent decit in masura in care faci un salt spre viitor, atunci cind ai fost prea mult prins de trecut' ²². Numai in felul acesta durata interioara, tradusa in opere in-cadrabile timpului cronologic si al evenimentelor, apartine si se integreaza istoriei.

4. Cind actualitatea devine echivalenta sau sinonima dimensiunii sale social-istorice, doua noi situatii specifice urmeaza a retine atentia : caracterul fragmentar, parcelat, in sens ,,microsociologic', al actualitatii literar-sociale si coeficientul circulatiei, al frecventei si ponderii sociale a grupurilor purtatoare de actualitate.

Nimic mai gresit, mai simplificator, decit viziunea unui public social omogen, total nediferentiat, care ar recepta in mod egal, neselectiv, produsele actualitatii literare. In realitate, se inregistreaza peste tot mari decalaje si contradictii, determinate de o serie intreaga de criterii : economice, politice, ideologice, culturale, de educatie si sensibilitate etc. in felul acesta, devine „actuala' literatura care corespunde valorilor, orientarilor si gustului unui anumit grup social, fara insa a exista nici o garantie de corespondenta sau afinitate reala cu „actualitatea' altor grupuri. Relativizam, bineinteles, o situatie de fapt, pentru a contura mai precis o realitate complexa, de obicei ignorata, pe care sociologia literaturii o studiaza, totusi, sistematic (v. Societatea si literatura, voi. III).

In acelasi timp, prin intretaierea sferelor de influenta, coeficientul social al actualitatii este direct proportional cu dimensiunile, prestigiul, autoritatea si gradul de circulatie sociala a grupului care recunoaste si defineste „actualitatea'. Intervine deci, intr-un fel, criteriul statistic, al minoritatilor active care — prin frecventa si eficienta — determina in mod progresiv continutul actualitatii. Acest coeficient al frecventei si prestigiului trebuie subliniat, caci pot exista stari de multime, colective si totusi subiective, care impun o zi, o saptamina, o luna, in sfera lor sau in restul colectivitatii, o anume actualitate generalizata si totusi efemera, tranzitorie, profund nere-prezentativa. Si chiar in interiorul grupurilor active, dominante, se ivesc anumite deosebiri intre preocuparile „actuale' ale nucleului conducator si ale adeptilor, intre actualitatea literara teoretica si practica, gindita de unii si de altii etc.

Esentiala, din toate aceste cauze, ramane in orice imprejurare problema exponentilor, a orientarii si calitatii lor. Se discuta, adesea, mult prea abstract, despre actualitatea literara, fara a ne pune citeva intrebari elementara, de bun-simt : cine o defineste, cine ii fixeaza criteriile, ce calificare reala au pur-tatorii sai de cuvint, cine uzeaza sau abuzeaza de aceasta idee supraelastica ?

Experienta cea rnai directa a vietii literare demonstreaza un coeficient insemnat de subiectivism, arbitrar si aproximativ, foarte raspindit in destule redactii, edituri etc. Studiez o tema, un autor, o „problema', care dintr-un motiv sau altul n-a atras inca nimanui atentia, nna „interesat' deocamdata pe nimeni. Pentru mine este insa foarte actuala, pe deplin articulata universului meu interior, programului meu de lucru etc. Scriu, deci, un articol cu toata seriozitatea si convingerea. Vin cu el la redactie. Stau de vorba cu „seful de rubrica', total inocent in problema, despre care uneori nici n-a auzit bine. Sint, ii fireste, refuzat (vorba vine) : „— Nu merge'. „— De ce ?'

„— Nu este actual.' Dar se poate sa ma intalnesc (am facut

noi insine, nu o data, aceasta experienta) cu preocuparile la fel de „subiective' ale unui alt redactor. Atunci „merge'. Am devenit subit un publicist „actual', ba chiar „foarte actual'.

Alt caz. Sint membru activ al unei societati stiintifice savante, de bizantinologie, sau daca vreti de medievalisticaiFac o comunicare, erudita cum nu se mai poate. O prezint intr-o sedinta. Este primita cu viu interes de colegii mei de specialitate. Primesc felicitari in pauza. Pentru noi toti, Legendele hagiografice din „La Chatelaine de Vergi' reprezinta o preocupare aproape palpitanta, cit se poate de „actuala'. Restul intelectualilor, presa literara curenta, cititorii, se-ntelege, ridica din umeri. Eruditia mea coplesitoare nu intereseaza pe nimeni, ir» afara unui cerc foarte restrins. Caci, iata, colegii nostri asirologi au alte preocupari, la fel de „actuale', desi ceva mai putin „actuale', fata de noi, „modernii' medievalisti. Au descoperit un sfert de caramida cu trei cuneiforme mutilate, indescifrabile, si discuta aprins cum sa le reconstituie. „Fugiti de aci, cu toate papirusurile, caramizile si hagiografia voastra medievala', se enerveaza prietenul meu, redactorul de actualitate. „Priveste la X, ce autor actual e. Ce ma intereseaza arhivistica si muzeistica voastra prafuita !' Cele trei „actualitati¹* nu coincid citusi de putin, fiindca exponentii lor apartin' unor actualitati intelectuale, morale si sociale diferite. Si procesul se repeta circular in toate imprejurarile. Ce este actual pentru o redactie poate fi perfect inactual pentru alta.La revista

Cinema, Brigitte Bardot se afla, fireste, la mare stima. Nu stim insa daca si la Revista de teorie si istorie literara

Exista, totusi, o logica, in acest aparent haos de actualitati subiective ? Tendinta este ca actualitatea mea, hic et nune, sa se dilate, sa se generalizeze, sa ajunga la un consens de subiectivitati si astfel sa devina obiectiva, generala, sociala. Actualitatea parcurge o serie de trepte, trece peste un numar de praguri, inscrie o curba gradata. Cantitatea se (transforma dialectic in calitate. Numarul subiectivitatilor comune in crestere defineste progresiv conditia actualitatii obiective. Ea se inscrie intr-un numar de cercuri concentrice in continua expansiune. 5. Prin generalizare, actualitatea depaseste accidentalul, se abstractizeaza, devine o esenta. Timpul interior, cotidian, contemporan — istoric si social — participa si se integreaza „sufletului timpului', „spiritului vremii', asa-numitul Zeitgeist. Continutul sau este dat de sinteza aspiratiilor si notelor specifice ale unei epoci, nu usor de redus la o formula obiectiv-unitara. Unele aspecte tin de „ambianta* si „atmosfera'. Altele sint de-a dreptul „inefabile', ceea ce nu vrea sa spuna ca n-ar fi obiective, bine distincte. Numai ca definitia implica un coeficient insemnat de intuitie si capacitate de intelegere. Nu toti percep spiritul timpului, nu toti scriitorii traiesc in consonanta egala cu esenta epocii. Pentru ca timpul meu interior sa coincida efectiv cu aceasta forma superioara, definitorie, a timpului istoric, este nevoie de afinitati, corespondenta si sudura reala. Adevaratul fenomen al integrarii este totdeauna spontan, organic. De unde, uneori, ineficienta recomandarii imperative : „Fii actual !' Intrucit apartii acestei epoci esti implicit actual, prin intreaga ta capacitate de a-i reflecta aspectele esentiale.

Situatia se complica, totusi, prin faptul ca pot izbucni antagonisme si chiar conflicte intre diferitele definitii posibile ale spiritului vremii. Caci intrebarea-cheie ramine mereu aceasta : cine detine criteriul, etalonul de masura ? Cine poate pretinde, in mod indreptatit, ca a intuit infailibil esenta epocii ? Cine este autorizat s-o defineasca sau s-o interpreteze ? Spiritul timpului poate fi uneori formulat cu maxima clarviziune de o minte geniala, Marx ssu Lenin, descoperit si formulat prin intelepciunea si colaborarea unui grup superior. Sau, dimpotriva, mistificat, falsificat, in literatura, de diferiti pretinsi interpreti

si exponenti de ocazie. „Este o mare placere — marturisea Wagner lui Faust — sa te cufunzi in spiritul vremii.' La care Faust, malitios, raspunde (traducem liber) : „Ceea ce se numeste spiritul timpului este propriul spirit al unor domni'. Garantie absoluta de exponenta obiectiva, colectiva, desavirsita, in toate cazurile, nu exista. Doar istoria, posteritatea vin sa ratifice actualitatea esentiala a prezentului, formula sa corecta. Fara a omite nici imprejurarea, nu mai putin hotaritoare. ca spiritul epocii, produs istoric el insusi, se deplaseaza, sufera evolutii si revolutii. O esenta istorica statica, ne varietur, constituie o contradictie in termeni.

IV. Intrucit spiritul clasic este orientat fundamental spre esenta (v. Clasic, B, I), esenta actualitatii isi asociaza toate notele definitorii ale acestui concept. Rezultatul pare de-a dreptul paradoxal : cea mai caracteristica actualitate se confunda cu atributul esential al clasicitatii. Dar adevarul este ca toate meditatiile serioase in jurul ideii de actualitate nu duc, intr-un sens, decit la aceasta concluzie. Literatura, arta in genere, este in egala masura istorica („actuala', „contemporana' etc.) si supraistorica. Produs al timpului, ea sfirseste prin a invinge timpul, ridicata la prezentul etern, intemporal, al universalitatii si permanentei. A abstrage eternul din actual ^2S, a pleca de la convingerea ca „actualitatea lumii este in orice clipa perfect inactuala', substituita unei „singure actualitati' a tendintelor si obsesiilor esentiale ²⁴, reprezinta o pozitie frecventa printre scriitorii cu viziunea teoretica, antiempirica, a literaturii. G. Ca-linescu se numara printre acestia : „intre contemporan si actual este de facut aceasta distinctie calitativa. «Contemporan» este ceea ce traim sub ochii nostri in acest minut, «actual» — ceea ce, pornind din contemporan, ramine multa vreme in actualitate.' Notiunile par intrucitva inversate : „In literatura (fie poezie, fie proza) ne intereseaza actualul din contemporan, adica umanul, universalul (s.n.), fara ca prin asta sa fie nevoie sa se stearga urmele contemporanului'²⁵. Precizare de natura sa clarifice tocmai aceasta conceptie „clasica' a actualitatii : esenta universal-umana, cu toate implicatiile si consecintele sale estetice : permanenta, durabilitate, rezonanta universala, atributele de totdeauna ale marii arte.

Aceste adevaruri se repeta mereu, si a pretinde ca pot fi efectiv „descoperite', „inventate', inseamna a da dovada de

lipsa de luciditate si „filozofie'. Peste milenii, toate ideile tind sa se intilneasca intr-un prezent etern, infinit, in acelasi timp actual si transaotual. Citim in Plutarh (Pericles, XIII) : „Este adevarat ca, in ceea ce priveste frumusetea, fiecare a ajuns repede veche, dar prin desavirsirea artei se pastreaza pina astazi proaspata si noua, atit de mult infloreste pe ele mereu un fel de noutate, fpastrindu-le aspectul neatins de vreme, ea si cind lucrarile ar avea in ele un duh vesnic tinar si un suflet plamadit cu nemurirea'. Dar exact aceeasi idee „originala' o intilnim — intre sutele de citate posibile — la un autor zis de „avangarda'¹ ca Eugen Ionescu : el apara principiul „expresiei actuale, istorice, a unei actualitati inactuale (daca pot sa spun astfel), a unei realitati transistorice, opera care regaseste, dincolo de timp, dincolo de modele efemere ale istoriei, o istorie-tip, mai putin efemera, o situatie primordiala de unde decurg celelalte'. El cauta „expresia realitatilor noi si vechi, prezente si inactuale, vii si permanente, in acelasi timp particulare si universale. Si, in sfirsit, concluzia lui Plutarh-Ionescu : „Operele de arta cele mai tinere, cele mai noi, se recunosc si vorbesc tuturor epocilor. Da, regele Solomon este inaintasul meu ; si Iov, acest contemporan al lui Becket.'²⁶

Ceea ce se numeste „actualitatea clasicilor' decurge tocmai din astfel de coincidente, reintilniri, suprapuneri de situatii si idei, toate in sfera universalitatii, permanentei, durabilitatii, semnificatiilor esentiale redescoperite periodic, in spiritul participarii la o traditie etern deschisa.

V. Refuzul autorilor clasici in numele principiului actualitatii este, prin urmare, absurd, oricit de prestigiosi ar fi animatorii acestei conceptii, oricit de turburatoare (in aparenta) ar fi argumentele invocate. In esenta, sp ridica doua categorii de obiectii :

1. Una, de ordin estetic, denunta pretinsa prejudecata a „capodoperei', perimarea literaturii clasice, profunda sa inac-tualitate, lipsa totala de interes si plictiseala. Trebuie „sa terminam odata cu capodoperele' exclama, intr-un moment de furie iconoclasta, intre multi altii, Antonin Artaud²'. Dar o aceeasi pozitie adoptase anterior, in critica noastra, Paul zarifopol, deplin convins ca „timpul omoara orice creatie intelectuala, In total ori in parte' **. Criticul nu retine insa faptul — esential — ca tocmai prin salvarea „partiala- a capodoperelor se confirma implicit si „vesnica tinerete a eternelor modele'. Coeficientul sau de rezistenta, de permanenta, este deci involuntar recunoscut de cel mai decis adversar al literaturii clasice. 2. Cealalta obiectie priveste finalitatea practica a literaturii, destinata sa raspunda problemelor imediate, actuale. Cu decenii in urma, C. Radulescu-Motru se intreba : „De ce literatura romana e lipsita de actualitate-' si nu gasea decit o singura explicatie : ea nu are „nici o actualitate in viata sociala' ^M. Deci nici o prezenta, nici o eficienta, nici o inriurire literara activa. Acest rationament reapare si altfel. Uneori el are forma : „Ce le pasa cititorilor daca operele nu sint destinate sa dureze', cit timp ele i-au ajutat sa-si depaseasca dificultatile, sau sa-si transforme conditiile de viata.'' Alteori, se fac afirmatii ca acestea : „Artistul ia din istorie ceea ce poate el sa vada, sau ceea ce-1 face sa sufere, direct sau indirect, adica actualitatea in sensul strict al cuvintului, a oamenilor care traiesc azi, nu legatura acestei actualitati cu un viitor imprevizibil pentru artist pe durata vietii' '.

In primul caz, se face o evidenta confuzie intre destinatia estetica a operei de arta si finalitatile sale colaterale, extra-estetice, chiar daca in anumite imprejurari istorice aceste functii predomina cu deplina indreptatire ratiunea intrinseca a artei, in cel de al doilea, se omite sau se neaga capacitatea de esen-tializare a artei, vocatia sa permanent si universal umana. Cind ignoram aceasta conditie esentiala, riscam sa devenim „inactuali de prea mult prezent' ^S!. Adica subit si iremediabil perimati dupa consumarea actualitatii care ne acapareaza constiinta. A voi .sa fii exclusiv al timpului tau echivaleaza cu a nu fi al nici unui timp, prin uniformizare, platitudine, lipsa de relief personal si, mai ales, prin limitare la continutul efemer al unei singure secvente cronologice. Or, calitatea suprema a artei este, dimpotriva, limbajul permanent inteligibil, posibilitatea mesajului sau universal, integrarea si imbogatirea continua a unei traditii.

Argumentul este atit de puternic incit el inlatura si ultima prejudecata care apasa asupra actualitatii literare : echivalarea sa dogmatica, mecanica, automata cu ideea de valoare. Or, este evidenta insasi ca actualitatea, in sine si prin sine, nu constituie o valoare, fara incorporare si asimilare intr-o creatie A sustine ca ne apropiem de perfectiune doar in masura In -care ne apropiem de actualitate, inseamna a pune artei conditii fundamental temporale, care anuleaza in esenta intreaga sa capacitate de transfigurare. In limitele definitiei date, arta cade, dimpotriva, in mod dialectic sub categoria timpului istoric transactual.^ss