Aplicarea legii penale in timp

APLICAREA LEGII PENALE IN TIMP

Art. 10 – Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare.

Acest principiu presupune aplicarea legii care are o durata limitata de timp, fiind obligatorie si activa, infractiunilor si implicit raporturilor penale nascute ca urmare a savarsirii infractiunilor, ceea ce inseamna in acelasi timp ca legea penala se aplica numai infractiunilor savarsite in perioada in care este in vigoare.

In acelasi timp, din disp. art. 15 alin.2 din Constitutia Romaniei rezulta ca „Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”.

Principiul activitatii legii penale inseamna aplicarea ei imediata, obligatorie, integrala si continua¹, astfel ca aceasta nu se aplica faptelor savarsite inainte de intrarea ei in vigoare, neretroactivand, aplicandu-se imediat. De asemenea, legea penala nu ultraactiveaza, deoarece nu-si exercita actiunea dupa iesirea sa din vigoare.

Aplicarea legii penale este limitata in timp de momentul incetarii actiunii sale asupra trecutului (neretroactivitatea) cat si de momentul incetarii actiunii sale asupra viitorului (ultraactivitatea).

Asa cum s-a aratat si in literatura de specialitate² „toate regulile de drept sunt obligatorii si irefragrabile, dar pe cand obligativitatea normelor extrapenale este evidentiata, adica ele devin active numai in momentul cand s-ar ivi situatiunea la care se refera normele extrapenale, dimpotriva, obligativitatea normelor de drept penal este imediata, adica devin active din chiar momentul in care normele penale au fost edictate”³.

Imperativitatea legii penale inseamna ca aplicarea ei este obligatorie, fara discontinuitati pe durata intreaga de timp in care isi exercita puterea continutul sau integral.

Principiul activitatii legii penale are la baza principiul legalitatii incriminarii (art. 2 din Codul penal), ceea ce inseamna ca nici o persoana nu poate fi trasa la raspundere penala pentru fapte care nu sunt incriminate ca infractiuni de legea in vigoare la data savarsirii ei sau supunerea la executarea unei pedepse neprevazute de lege.

Legile penale prin care sunt incriminate faptele penale, trebuie sa fie cunoscute din timp, inainte de comiterea lor, pentru ca altfel raspunderea penala ar deveni obiectiva³, fapt ce denota caracterul subiectiv al raspunderii penale ca temei al principiului activitatii legii penale.

1 – M. Basarab, op. cit, p. 87; C.Barbu, Aplicarea legii penale in spatiu si timp, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972, p. 153-154

2 – V. Dongoroz, Drept penal, Bucuresti, 1939, p. 16

3 – M. Basarab, op. cit, p. 87

Activitatea legii penale are ca moment initial al eficientei sale, intrarea in vigoare si ca moment final de incetare a acestei eficiente, iesirea din vigoare.

Procedura adoptarii si intrarii in vigoare a legii penale este stabilita de Constitutia Romaniei, care prevede in art. 78 ca „Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei”.

In literatura juridica¹ se arata ca „daca existenta legii se caracterizeaza prin aceea ca incepe de a data votarii in cele doua Camere ale Parlamentului Romaniei si nu implica eficienta ei juridica, durata legii presupune o astfel de eficienta si incepe de la data intrarii ei in vigoare, prin aceasta facandu-se deosebirea intre existenta legii si durata ei”.

O data cu intrarea in vigoare a legii penale se creeaza posibilitatea ca ea sa fie cunoscuta de toti cetatenii si persoanele aflate pe teritoriul Romaniei (acceptiunea art. 142 si 143 Cod penal), in acelasi timp nascandu-se obligatia de respectare si supunere fata de prevederile ei.

In acest sens, in disp. art. 51 alin. ultim din Codul penal se arata ca „Necunoasterea sau cunoasterea gresita a legii penale, nu inlatura caracterul penal al faptei”.

Situatia este alta in cazul prev. de art. 51 alin.1 si 3 Cod penal – in cazul necunoasterii sau cunoasterii gresite a normelor de drept extrapenal, cand prin aceste norme se reglementeaza o stare, situatie ori imprejurare de a carei existenta depinde caracterul penal al faptei sau o imprejurare care ar putea constitui o circumstanta agravanta (art. 51 alin.2 Cod penal), cazuri asimilate erorii de fapt, cand fapta nu constituie infractiune. Daca ea a fost savarsita din culpa si legea penala o pedepseste, eroarea opereaza doar daca necunoasterea nu este ea insasi rezultatul culpei.

Legea penala nu-si mai gaseste aplicabilitate din momentul scoaterii ei din vigoare prin urmatoarele modalitati:

a.     abrogare tacita sau expresa, totala sau partiala;

b.     modificarea legii;

c.      ajungerea la termen (autoabrogare);

d.     disparitia imprejurarilor care au impus adoptarea legii sau a obiectivului ocrotit de lege.

Exista posibilitatea ca anumite dispozitii dintr-o lege penala care a fost abrogata si dainuie legii respective, ceea ce inseamna sa produca consecinte juridice si dupa acest moment, ca si in cazul normelor de trimitere care sunt dispozitii ce se completeaza sau se intregesc cu elemente cuprinse in alte dispozitii ale normelor juridice penale sau legi nepenale care cuprind dispozitii penale².

O alta situatie speciala este reprezentata de legile sau normele penale in legatura cu care s-a constatat ca nu sunt conforme cu dispozitiile constitutionale.

1 – V. Dongoroz, Curs de drept penal aprofundat si comparat, 1934-1935, p. 73-74

2 – V. Dongoroz, op. cit, vol. I, p. 93, I. Demeter, I. Ceterchi, Introducere in studiul dreptului, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1962, p. 137

Constitutia revizuita a Romaniei prevede ca legea care contravine contextului si principiilor legii fundamentale, trebuie sa inceteze sa-si produca efectele (exemplu: abrogarea art. 68-69 Cod penal privind pedeapsa complementara a confiscarii averii, abrogarea art. 223-225 Cod penal din Titlul IV denumit „Infractiuni contra avutului obstesc).

Constatarea neconstitutionalitatii unor legi sau dispozitii penale are urmari practice legate de respectarea principiului legalitatii incriminarii si pedepsei, cat si a principiilor legate de aplicarea legii penale in spatiu si timp.

Cunoasterea savarsirii unei infractiuni are importanta din punctul de vedere al momentului in care a fost comisa infractiunea, legat si de timpul in care legea era in vigoare.

Art. 144 din Codul penal defineste notiunea de „savarsire” sau „comitere” a unei infractiuni, aratandu-se ca prin aceasta se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, in calitate de autor, instigator sau complice.

La infractiunile materiale si de rezultat, momentul savarsirii infractiunii coincide cu momentul producerii rezultatului prevazut de lege (exemplu: infractiunea de furt se consuma in momentul cand are loc luarea bunului mobil in scopul insusirii pe nedrept).

Consumarea infractiunii formale sau de pericol are loc atunci cand s-a savarsit actiunea sau inactiunea prevazuta de lege (de exemplu: la infractiunea de marturie mincinoasa, momentul savarsirii infractiunii este cand se face declaratia mincinoasa).

La infractiunile continuate, epuizarea acesteia are loc in momentul comiterii ultimei actiuni sau inactiuni, desi forma necontinuata consumata se realizeaza dupa prima actiune sau inactiune.

In cazul infractiunilor continue si de obicei, pentru realizarea laturii obiective se impune existenta unei prelungiri in timp (infractiunile continue), fie o repetare a unor acte care sa dovedeasca obisnuinta sau indeletnicirea.

Momentul savarsirii infractiunilor continuate este data comiterii ultimului act, iar al infractiunilor continue data incetarii actiunii sau inactiunii (exemplu: infractiunea de abandon de familie, portul nelegal de decoratii sau semne distinctive).

La infractiunile de obicei, momentul savarsirii infractiunii este cel al incetarii actiunii sau inactiunii, situat in timp dupa comiterea unui numar suficient de activitati necesare pentru ca fapta sa intruneasca elementele constitutive ale infractiunii¹.

Raportat la aceste acte care privesc savarsirea acestor infractiuni, se determina si legea aplicabila, deoarece cand actele de executare au inceput sub imperiul unei legi si s-au prelungit sub efectul altei legi, se va aplica ultima lege sau legea noua, deoarece momentul savarsirii infractiunii se situeaza in perioada de timp in care aceasta lege era in vigoare.

1 – T.S., Dec. de indrumare nr. 1 din 20.06.1987, R.R.D. nr. 8/1987, p. 75

In ceea ce priveste momentul savarsirii actului de complicitate si de instigare, de vreme ce in legislatia noastra penala s-a adoptat legea unitatii infractionale, se considera ca activitatile participantilor nu au autonomie proprie, ele integrandu-se in fapta penala savarsita, care trebuie privita in unitatea si indivizibilitatea ei, aceasta atribuind semnificatie juridica tuturor actelor de participatie si, ca atare, momentul consumarii infractiunii se rasfrange asupra tuturor actelor de participatie, indiferent de natura si data comiterii lor.

Daca fapta a fost savarsita sub legea noua, care a dezincriminat-o, aceasta pierzandu-si caracterul infractional, nici activitatile celor care au determinat sau ajutat la savarsirea ei sub imperiul legii vechi, nu mai au relevanta juridica.

Daca fapta este prevazuta ca infractiune de ambele legi iar activitatile instigatorului si complicelui s-au desfasurat sub legea veche, iar ale autorului in timpul aplicarii legii noi, nu se pune problema aplicarii legii penale mai favorabile asupra actelor de instigare sau complicitate care au avut loc sub vechea lege, intrucat nu ne gasim in fata unei situatii tranzitorii, fapta in care se inglobeaza toate formele de participatie fiind savarsita sub legea noua.

Legat de aplicabilitatea acestui principiu al activitatii legii penale, se poate intampla ca legile sa coexiste in timp, adica sa fie in vigoare in acelasi timp, fapt ce defineste concursul de legi penale.

Concursul de legi penale nu coincide cu conflictul de legi penale (acesta este urmarea succesiunii a doua sau mai multe legi penale, dintre care numai una, cea noua, este in vigoare, celelalte fiind abrogate), concursul de legi, ambele sau toate legile, se afla in vigoare, sunt active, nici una din legi nu exclude pe cealalta, diferind doar modul de aplicare.

Situatia frecventa de aplicare a concursului de legi este atunci cand doua sau mai multe legi cuprind norme care reglementeaza concomitent aceeasi materie, insa una dintre legi contine o reglementare generala, iar cealalta o reglementare speciala.

Codul penal roman cuprinde dispozitii de principiu privind infractiunea, formele infractiunii, vinovatia, pedepsele, raspunderea penala, in timp ce legea penala speciala cuprinde norme privind incriminarea si pedepsirea unor infractiuni.

In ipoteza in care ambele legi, cea generala si cea speciala se afla in vigoare, se aplica in primul rand dispozitiile din legea speciala, fie anterioara, fie posterioara sau concomitenta cu cea generala.

Exista concurs de legi si atunci cand o infractiune pare ca ar putea primi mai multe calificari datorita existentei unor texte cu reglementari asemanatoare, ca si in cazul in care ar putea intruni continutul material al mai multor infractiuni, desi in realitate contine o singura infractiune complexa sau continuata, situatii denumite in literatura de specialitate ca pluralitate aparenta de infractiuni¹.

Nota:

Noul Cod penal prevede aceleasi dispozitii in ceea ce priveste aplicarea principiului activitatii legii penale in art. 4 – „Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in timpul cat ea se afla in vigoare”.

1 – V. Dongoroz si colab., op. cit, vol. I, p. 257-258

Art. 11 – Legea penala nu se aplica faptelor care, la data cand au fost savarsite, nu erau prevazute ca infractiuni.

Acest principiu reprezinta garantia pentru cetatenii romani ca nu pot fi trasi la raspundere pentru incalcarea unor dispozitii ce nu au existat in momentul savarsirii faptei.

In acest sens, Conventia pentru ocrotirea drepturilor si libertatilor persoanei¹ a prevazut ca cerinta pentru statele membre consemnarea in legislatia nationala a principiului legalitatii incriminarii si pedepsei cat si principiului neretroactivitatii legii penale. Art. 7 paragraf 1 din aceasta conventie interzice condamnarea unei persoane pentru o fapta care nu constituie infractiune la data comiterii si aplicarea unei pedepse mai grave decat aceea care era aplicabila la data savarsirii infractiunii. Acest articol consacra dreptul persoanei de a nu fi condamnata decat in conformitate cu legile care erau in vigoare la data la care a fost comisa infractiunea, reglementand in acest fel neretroactivitatea legii penale.

Acest principiu prevede situatia in care este imposibil de a se aplica o lege noua care incrimineaza o fapta, faptelor comise sub legea veche, cand aestea nu constituiau infractiuni. Numai daca legea noua dezincrimineaza o fapta, se va aplica si faptelor savarsite inainte de intrarea in vigoare a noii legi.

Art. 7 paragraful 2 din conventie² se refera, de asemenea, la acele fapte care, desi in momentul savarsirii lor nu erau considerate infractiuni de catre legea nationala in vigoare la acea data, se afla totusi in contradictie cu principiile generale de drept sau incalca drepturile omului; acest articol, fara a contrazice principiul neretroactivitatii, se refera la posibilitatea judecarii si pedepsirii persoanei care s-a facut vinovata de savarsirea unor fapte pe care comunitatea internationala le respinge ca intolerabile in orice conditii, cum ar fi – crimele impotriva umanitatii, contra pacii.

Neretroactivitatea legii penale este un principiu subsidiar al aplicarii legii penale in timp, in raport cu principiul de baza al activitatii legii penale, decurgand din principiul legalitatii incriminarii (art. 2 Cod penal), deoarece si acest principiu prevede ca nimeni nu poate sa raspunda penal pentru o fapta neprevazuta de legea penala la data savarsirii ei.

Din cele aratate mai sus, decurg conditiile aplicarii principiului neretroactivitatii legii penale, si anume:

a) sa existe o fapta savarsita inainte de intrarea in vigoare a legii noi si aceasta sa nu fi fost prevazuta ca infractiune de legea penala anterioara;

b) dupa savarsirea faptei sa fi intrat in vigoare o lege penala noua, care incrimineaza fapta respectiva. Fapta constituie infractiune numai dupa data publicarii noii legi in Monitorul Oficial sau data prevazuta in cuprinsul ei pentru intrarea in vigoare.

1 – Semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, intrand in vigoare la 3 septembrie 1953 si ratificata de Parlamentul Romaniei prin Legea nr. 30/1994, publicata in M.O. nr. 135 din 31 mai 1994

2 – O. Petrescu, Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Implicatiile ei asupra dreptului penal roman, Lumina Lex, 1998, p. 72

Art. 12 – Legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua. In acest caz, executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si a masurilor educative, pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte, inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi.

Legea care prevede masuri de siguranta sau masuri educative se aplica si infractiunilor care nu au fost definitiv judecate pana la data intrarii in vigoare a legii noi.

Acest principiu presupune ca legea penala se aplica in anumite cazuri retroactiv faptelor savarsite anterior intrarii sale in vigoare, ceea ce inseamna ca legiuitorul, constatand ca fapta anterior incriminata nu mai prezinta pericolul social al unei infractiuni (poate fi contraventie sau abatere disciplinara) ori ca nu mai prezinta nici un fel de pericol social, nu o mai prevede ca infractiune.

Retroactivitatea legii penale nu contravine prevederilor Constitutiei Romaniei (art. 15 alin.2) deoarece opereaza in baza principiului legalitatii incriminarii si legea respectiva este considerata, in sens larg, mai favorabila cu toate ca din punct de vedere penal, in sens strict, nu este socotita lege mai favorabila¹.

Prin dezincriminare se intelege acea situatia in care o fapta a fost prevazuta ca infractiune printr-o lege anterioara iar legea noua nu o prevede ca atare².

Prin dezincriminarea unei fapte, raporturile de drept penal se sting prin intrarea in vigoare a legii noi, fara a avea importanta daca faptele au fost amnistiate sau gratiate anterior conditionat, ori ca ulterior au fost incriminate din nou printr-o lege.

Pentru a ne afla in prezenta unei dezincriminari, este necesar ca legea noua sa inlature caracterul ei penal in raport de toate dispozitiile care se refera la fapta respectiva.

Dezincriminarea se refera la fapta prevazuta de legea penala anterioara in intregul sau si cu privire la toate conditiile sale de incriminare. Fapta nu mai este prevazuta ca infractiune de legea noua sub nici o forma (abolitio criminis). Daca legea noua modifica numai unele conditii ale incriminarii sau de pedepsire in raport cu legea veche, aceasta nu inseamna dezincriminarea faptei, ci in aceasta situatie devin aplicabile prevederile care se refera la aplicarea legii penale mai favorabile (art. 13 Cod penal).

Pentru aplicarea acestui principiu al retroactivitatii legii penale care dezincrimineaza fapta, trebuie sa se stabileasca mai intai daca fapta este corect incadrata juridic conform legii anterioare si daca corespunde dispozitiilor din legea penala noua care nu mai mentine incriminarea.

Apoi efectele dezincriminarii trebuie privite in raport cu imprejurarea ca³:

1 – M. Basarab, Drept penal, Partea generala, vol.I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 96 si 100

2 – M. Basarab, op. cit, vol. I, p. 17

3 – F.Ivan, op. cit, p. 249

a)procesul penal se afla in curs de desfasurare fara a se fi pronuntat o hotarare definitiva;

b) s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare a inculpatului sau acesta se gaseste in executarea pedepsei;

c) condamnatul a executat pedeapsa.

In prima situatie, de vreme ce legea noua dezincrimineaza fapta prevazuta de legea veche ca infractiune, in faza de urmarire penala se va pronunta clasarea sau scoaterea de sub urmarire penala in baza art. 10 lit. b Cod proc.penala, iar in faza de judecata se pronunta achitarea.

In cea de-a doua situatie, din momentul intrarii in vigoare a legii care dezincrimineaza fapta, inceteaza executarea oricarei pedepse, a masurilor de siguranta sau a masurilor educative aplicate in baza legii vechi.

In ceea ce priveste cea de-a treia situatie, din momentul intrarii in vigoare a legii care dezincrimineaza fapta, inceteaza de plin drept toate consecintele penale ale hotararii judecatoresti privitoare la aceasta fapta, respectiv efectele se rasfrang asupra pedepsei, a masurilor de siguranta si a masurilor educative.

Efectele dezincriminarii sunt mai puternice decat acelea ce decurg din aplicarea cauzelor de inlaturare a raspunderii penale sau a consecintelor condamnarii (reabilitarea, amnistia, gratierea). In acest sens se constata ca in cazul constatarii amnistiei (art. 13 alin.1 Cod proc.penala), se poate cere continuarea procesului penal pentru a se ajunge la constatarea nevinovatiei faptuitorului, pe cand in situatia dezincriminarii, o asemenea cerere nu este posibila, deoarece prin abrogarea dispozitiei penale care incrimina anterior fapta, ea nu mai este considerata infractiune si astfel se impune in mod obligatoriu a se pronunta achitarea.

Nota:

In ceea ce priveste aplicarea celor doua principii ale neretroactivitatii si retroactivitatii legii penale, noul Cod penal le-a prevazut intr-un singur articol, 5, care la alin.1 prevede ca „legea penala nu se aplica faptelor care la data cand au fost savarsite nu erau prevazute ca infractiuni” (principiul neretroactivitatii), iar la alin.2 prevede „Legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua. In acest caz, executarea pedepselor, a masurilor de siguranta si a masurilor educative pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte, inceteaza prin intrarea in vigoare a noii legi” (principiul retroactivitatii legii penale).

Se poate constata ca noul Cod penal, in ceea ce priveste aplicarea principiului retroactivitatii legii penale, nu mai prevede dispozitia referitoare la aplicarea legii care prevede masuri de siguranta sau masuri educative infractiunilor care nu au fost definitiv judecate pana la data intrarii in vigoare a legii noi, deoarece aceste dispozitii erau contrare prevederilor constitutionale, care prevad in mod exceptional retroactivitatea legii penale mai favorabile. Aceasta pentru ca masurile de siguranta, cat si cele educative, reprezinta masuri de constrangere conform naturii lor juridice, prin care se aduce atingere libertatii, drepturilor sau patrimoniului persoanei, neputand fi considerate ca fiind instituite in favoarea faptuitorilor.

Art. 13 – In cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea cea mai favorabila. Cand legea anterioara este mai favorabila, pedepsele complementare care au corespondent in legea penala noua se aplica in continutul si limitele prevazute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevazute in legea penala noua, nu se mai aplica.

Principiul aplicarii legii penale mai favorabile se refera la cazul in care de la data savarsirii infractiunii si pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi succesive.

Este un principiu constitutional, fiind inscris in art. 15 alin.2 din Constitutia Romaniei, care prevede ca legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.

Pentru aplicarea acestui principiu, se impune a se face precizarea ca se aplica in cazul infractiunilor pentru care nu a intervenit o condamnare definitiva, in care sens trebuie indeplinite in mod cumulativ urmatoarele conditii:

a) fapta savarsita sa fie prevazuta ca infractiune la data comiterii ei si aceasta sa nu fie o lege temporara;

b) pana la iesirea din vigoare a legii vechi, infractiunea sa nu fi fost judecata definitiv;

c) pana la solutionarea definitiva a cauzei sa fi intervenit una sau mai multe legi, care sa prevada ca infractiune aceeasi fapta.

Ca atare, incriminarea din legile care se succes, nu trebuie sa fie una noua¹.

Pentru stabilirea acestor conditii, in acelasi timp trebuie avute in vedere criteriile cuprinse in art. 72 si 27 Cod penal legate in primul rand de individualizarea legala, apoi de individualizarea judiciara, aplicarea circumstantelor atenuante si agravante, individualizarea executarii pedepsei (posibilitatea aplicarii suspendarii conditionate, a suspendarii sub supraveghere).

Desi in doctrina au fost cuprinse mai multe puncte de vedere legate de stabilirea criteriilor de stabilire a aplicarii principiului legii penale mai favorabile, vom face referire la cateva dintre aceste criterii, dupa cum urmeaza:

a. Criteriul conditiilor de tragere la raspundere penala care impune analizarea comparativa a legilor succesive, conditiile de exercitare a actiunii penale legate de existenta conditiei plangerii prealabile sau a autorizatiei necesare in mod obligatoriu pentru exercitarea acesteia, existenta unor cauze care impiedica exercitarea actiunii penale sau a unor cauze de impunitate (impacarea partilor sau retragerea plangerii penale);

1 – M. Basarab, op. cit, p. 101

b. Criteriul continutului infractiunii

Avandu-se in vedere ca, continutul concret al infractiunii il reprezinta totalitatea trasaturilor specifice, tipice si esentiale ale celor patru elemente ale sale pentru aplicarea principiului activitatii legii penale mai favorabile, trebuie avute in vedere doar imprejurarile care se refera la conditiile de incriminare a faptei si la elementele care fac ca aceasta sa constituie infractiunea, va fi mai favorabila legea care prevede mai multe conditii pentru ca fapta sa constituie infractiune, ori care prevede mai putine imprejurari care conduc la incadrarea juridica a faptei intr-o infractiune in forma sa agravata.

De asemenea¹, daca prin legile succesive se impune aplicarea vreunei cauze care inlatura caracterul penal al faptei ce se refera la vinovatia inculpatului sau la pericolul social al faptei, se vor examina in raport cu modul in care fiecare din ele reglementeaza aceasta materie.

c. Criteriul deosebirilor privind conditiile de sanctionare

In ceea ce priveste conditiile de sanctionare, se considera in general ca legea penala mai favorabila este cea care prevede o pedeapsa mai usoara, astfel ca se impune a se tine seama in primul rand de natura sanctiunii.

Daca pedepsele sunt de aceeasi natura, se tine seama de durata acestora, adica de limitele maxime si minime prevazute de lege si nu de denumirea lor².

Daca se va avea in vedere maximul pedepsei, la stabilirea legii mai favorabile trebuie sa se tina seama numai de maximul pedepselor prevazute de lege; in care sens³ s-a argumentat ca minimul special al pedepsei nu trebuie sa constituie o preocupare pentru cel ce face analiza, intrucat acesta se poate reduce ca efect al retinerii circumstantelor atenuante; ca atare, va fi mai blanda legea care prevede un maxim special pentru pedeapsa mai coborat.

In ceea ce priveste sustinerea ideii legate de minimul pedepsei, unii autori⁴ au sustinut ca legea mai favorabila se stabileste in functie de minimul special al pedepsei, independent de maximul acesteia.

Cei care au sustinut criteriul calculului proportional⁵ considera ca legea mai favorabila isi gaseste aplicabilitate pe baza unui calcul aritmetic, respectiv daca diferenta dintre limita minima a pedepselor prevazute de legile succesive este mai mica decat cea dintre maximul pedepsei din legile care se compara, inseamna ca legea veche este mai grava.

Criteriul aplicabil atat in practica judiciara cat si acceptat de majoritatea autorilor, este cel al aprecierii in concret a legii penale mai favorabile, ceea ce inseamna ca legea penala mai favorabila se determina in raport cu cazul concret dedus judecatii, fiind mai favorabila legea care conduce la o situatie mai avantajoasa pentru inculpat⁶.

1 – T.S., S.penala, dec. 2531/1973, RRD. nr.1/1974, p.164 si 110, 1969; RRD. nr.4/1969, p. 183

2 – T.S., Sectia penala, dec. 313/1977, R.R.D. nr. 5/1977, p. 66

3 – R.S., Sectia penala, dec. 137/1969, R.D. 1969, p. 282

4 – J. Pinotel – Traite de droit penal et criminologie, Paris, 1963, p. 1286

5 – E. Sarcon, Code penal, Paris, 1901, p. 70

6 – I. Tanoviceanu, V.Dongoroz, Tratat de drept penal si procedura penala, Bucuresti,1924, vol. I, p.101

d. Determinarea legii penale mai favorabile in raport cu conditiile concrete de sanctionare are la baza principiile legalitatii incriminarii si pedepsei cat si a individualizarii pedepsei (art. 72 Cod penal si art. 27 Cod penal).

Instanta de judecata apreciind in concret, are in vedere o pedeapsa mai usoara sau mai severa, in care sens, daca ambele limite ale pedepsei privative de libertate prevazute de legea noua sunt mai reduse decat cele prevazute de legea veche, mai favorabila este legea noua¹.

Daca limita minima a pedepsei prevazute de legile succesive este identica, va fi mai favorabila legea care prevede un maxim special mai redus², iar in cazul cand maximul special este identic, va fi mai favorabila legea care prevede un minim special al pedepsei mai redus³.

Daca limitele de pedeapsa din legile succesive variaza asimetric cand instanta se orienteaza spre o pedeapsa mai blanda, va fi mai favorabila legea cu un minim special al pedepsei mai redus, iar daca se orienteaza spre o pedeapsa mai aspra, legea mai favorabila va fi aceea care are maximul special mai coborat⁴.

Cand una din legi prevede pedepse alternative (inchisoare si amenda), iar cealalta nu, va fi mai favorabila legea care prevede alternativ amenda si inchisoarea numai daca instanta urmeaza sa aplice inculpatului amenda, iar daca hotaraste sa se opreasca la o pedeapsa cu inchisoarea, mai favorabila va fi legea care are un maxim special al pedepsei mai redus⁵.

La stabilirea legii penale mai favorabile, in concret se vor avea in vedere, de asemenea, circumstantele atenuante sau agravante, calitatea in care faptuitorul a participat la savarsirea infractiunii, concursul de infractiuni, recidiva, posibilitatea de individualizare a executarii pedepsei (art. 81 si 86⁷ Cod penal), atunci cand pedepsele principale sunt egale sau pedepsele principale nu sunt egale, dar dispozitiile care reglementeaza institutiile respective sunt identice⁶.

De exemplu, daca se retin in favoarea inculpatului circumstante atenuante si ambele legi succesive permit acest fapt, iar limitele pedepsei principale sunt egale, va fi mai favorabila legea potrivit careia, circumstantele retinute au efect mai mare cu privire la reducerea pedepsei sub minimul special, iar in cazul circumstantelor agravante, legea mai blanda este aceea care permite o agravare mai redusa⁷.

Referitor la considerarea pedepselor complementare ca si criteriu de determinare a legii penale mai favorabile, daca legile succesive prevad aceleasi pedepse principale, va fi mai favorabila legea care nu prevede pedepse complementare iar daca legile succesive prevad conditii egale pentru pedepsele principale si complementare, este mai blanda legea care cuprinde conditii mai restrictive de aplicare sau o durata mai redusa.

1 – T.S., Sectia penala, dec. 939/1969, R.R.D. nr. 7/1969, p. 101

2 – T.S., Sectia penala, dec. nr. 6703/1970, C.D./1970, p. 380

3 – T.S., S.penala, dec. nr. 1146/1979, C.D./1979, p. 366, nr. 2233/1978, R.R.D. nr. 5/1979, p. 59

4 – T.S., Sectia penala, dec. nr. 406/1979, R.R.D. nr. 10/1979, p. 68

5 – T.S.,S.penala, dec.2518/1970, R.R.D. nr. 3/1971, p.150, nr.11/1969, R.R.D.nr. 2/1969, p. 179

6 – T.S., S.penala, dec. nr.518/1969, R.R.D. nr. 8/1969, p. 182

7 – M.Basarab, op. cit, vol. I, p. 105

Una din regulile de baza ale aplicarii legii penale mai favorabile este aceea conform careia dintre doua sau mai multe legi succesive trebuie aleasa una care se dovedeste a fi mai avantajoasa pentru inculpat si sa se aplice in intregime, fara a fi avute in vedere celelalte legi. Acest fapt duce la concluzia ca nu este permisa combinarea dispozitiilor mai favorabile cuprinse in legile succesive si crearea unei legi noi (lex tertia) care sa se aplice in situatiile tranzitorii (nu este posibil, asa cum s-a procedat in practica judiciara, ca incadrarea juridica a faptei sa se faca dupa o lege si aplicarea pedepsei dupa alta lege¹).

In ipoteza admiterii contrariului, s-ar putea ajunge in fapt la aplicarea unei noi legi (lex tertia), adica o lege diferita de oricare dintre cele intre care a avut loc comparatia, stabilita de organul judiciar, obligat sa aplice legea, nu sa o creeze.

Nota:

Noul Cod penal prevede in art. 6 alin.2 aplicarea principiului legii penale mai favorabile in conditii anume aratate si care difera de prevederile din art. 13 ale Codului penal actual, inlaturand si dispozitiile referitoare la aplicabilitatea sau nu in cazul pedepselor complementare a legii penale mai favorabile.

In art. 6 alin.2 din noul Cod penal se arata ca „Prevederile alin.1 se aplica si legii declarate neconstitutionale, precum si altor acte normative, aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori neaprobate, daca in timpul cat acestea s-au aflat in vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile.

Precizarea de catre legiuitor a acestor cauze de aplicare a legii penale mai favorabile are un temei justificativ legat de aplicarea principiului legalitatii pedepsei, deoarece daca s-ar aplica pedeapsa mai severa prevazuta de legea veche, care nu mai este in vigoare, nu ar avea temei legal, iar daca s-ar aplica legea noua, care prevede o pedeapsa mai severa sau chiar neconstitutionala, infractorii ar urma sa suporte o pedeapsa ale carei limite nu le-au cunoscut inainte de comiterea infractiunii.

Art. 14 – Cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, sanctiunea aplicata, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita, se reduce la acest maxim.

Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiune pe viata si pana la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inchisorii, pedeapsa detentiunii pe viata se inlocuieste cu maximul inchisorii prevazut pentru acea infractiune.

Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai amenda, pedeapsa aplicata se inlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut in legea noua. Tinandu-se seama de partea executata din pedeapsa inchisorii, se poate inlatura in totul sau in parte executarea amenzii.

1 – C.S.J., Sectia penala, decizia nr. 345/12.02.1998 (nepublicata), in sens contrar L.Fatu, Aplicarea principiului legii penale mai favorabile in practica instantelor din judetul Suceava, R.R.D. nr. 6/1986, p. 126

Pedepsele complementare, masurile de siguranta, precum si masurile educative neexecutate si neprevazute in legea noua, nu se mai executa, iar cele care au corespondent in legea noua se executa in continutul si limitele prevazute de aceasta lege.

Cand o dispozitie din legea noua se refera la pedepse definitiv aplicate, se tine seama in cazul pedepselor executare pana la data intrarii in vigoare a acesteia, de pedeapsa redusa sau inlocuita potrivit dispozitiilor alineatelor precedente.

Aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive presupune indeplinirea conditiilor prevazute de dispozitiile legale amintite si anume:

a) anterior aplicarii legii sa se fi pronuntat o hotarare de condamnare definitiva iar noua lege adoptata dupa aceea sa prevada o pedeapsa maxima cu amenda sau inchisoare mai mare decat cea aplicata condamnatului;

b) pedeapsa aplicata de instanta de judecata sa fie mai mare decat maximul special al pedepsei inchisorii sau amenzii prevazut de legea noua intervenita in timpul executarii pedepsei inchisorii sau amenzii.

La aplicarea art. 14 alin.1 Cod penal se va tine seama insa de limita maxima a pedepsei prevazuta pentru forma infractiunii comise¹.

Daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiune pe viata si pana la executarea ei a intervenit o lege noua care prevede pentru aceeasi fapta pedeapsa inchisorii, pedeapsa detentiunii pe viata se inlocuieste cu maximul inchisorii prevazut pentru acea infractiune.

In cazul in care legea veche prevedea doar forma simpla a infractiunii si pedeapsa s-a aplicat pentru aceasta, la aplicarea legii penale mai favorabile se va avea in vedere limita maxima a pedepsei prevazuta pentru forma agravata a infractiunii din legea noua, daca fapta intruneste elementele constitutive ale acesteia, dar legea anterioara nu prevedea o forma agravata².

Daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai amenda, pedeapsa aplicata de instanta se inlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi maximul special al amenzii prevazut de legea noua. In ipoteza in care cel condamnat a executat o parte din pedeapsa cu inchisoarea, se poate inlatura in totul sau in parte executarea amenzii, tinandu-se seama de partea executata din pedeapsa.

Tot in conformitate cu art. 14 alin.3 Cod penal, se rezolva si situatia in care legea veche prevedea numai pedeapsa inchisorii, iar legea noua pedeapsa inchisorii sau amenda; in acest caz, daca limita maxima a pedepsei inchisorii din legea noua este mai scazuta decat pedeapsa efectiv aplicata de instanta, aceasta se reduce la acel maxim, conform art. 14 alin.1 Cod penal, iar cand limita maxima a pedepsei inchisorii din legea noua este egala cu cea din legea veche, din moment ce pedepsele sunt alternative si exista posibilitati mai mari de individualizare potrivit acestei legi, se poate aplica maximul amenzii sau chiar mai putin³.

1 – T.S.,Compl.de 7 jud.,dec.2/77,RRD2/97,p.167;T.S.,S.penala,dec.999/73, C.D.1973, p.354

2 – T.S., Sectia penala, decizia nr. 5351/1970, C.D. 1970, p. 280; M.Basarab, op.cit,vol.I, p.108

3 – Trib.Jud.Brasov, S.pen., dec.nr.240/1969, R.R.D. nr.9/1969, p. 167

In art. 14 alin.4 Cod penal este reglementata aplicarea legii penale mai favorabile in privinta pedepselor complementare, masurilor de siguranta si educative si care presupune cateva considerente:

- daca pedepsele complementare si masurile de siguranta aplicate in baza vechii legi nu au fost executate si nu mai sunt prevazute de legea noua, este mai favorabila legea noua;

- daca pedepsele complementare si masurile de siguranta aplicate prin legea veche, dar sunt prevazute si de legea noua nefiind exercitate, se va executa in limitele si continutul acesteia doar daca legea noua este mai favorabila, deoarece altfel, in caz contrar, se aplica legea veche in continutul si limitele prevazute de aceasta lege¹.

Nota:

Art. 7 din noul Cod penal prevede aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive (corespondentul art. 14 din actualul Cod penal), dupa cum urmeaza:

„(1) cand, dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a unei pedepse privative de libertate sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede orice fel de pedeapsa, dar cu un maxim special mai mic, sanctiunea aplicata se reduce la acest maxim, daca depaseste maximul special prevazut de legea noua pentru infractiunea savarsita;

(2) daca dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare la detentiune pe viata sau detentiune severa si pana la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeasi fapta o alta pedeapsa privativa de libertate, pedeapsa detentiunii pe viata sau a detentiunii severe se inlocuieste cu maximul pedepsei privative de libertate prevazute de legea noua pentru acea infractiune;

(3) daca legea noua prevede in locul pedepsei inchisorii numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicata se inlocuieste cu amenda, fara a se putea depasi maximul special prevazut in legea noua. Tinandu-se seama de partea executata din pedeapsa inchisorii, executarea amenzii se poate inlatura in totul sau in parte;

(4) pedepsele complementare, masurile de siguranta, precum si masurile educative neexecutate si neprevazute in legea noua nu se mai executa, iar cele care au corespondent in legea noua mai favorabil, se executa in continutul si limitele prevazute de aceasta lege;

(5) cand o dispozitie din legea noua se refera la pedepse definitiv aplicate, se tine seama in cazul pedepselor executate pana la data intrarii in vigoare a acesteia, de pedeapsa redusa sau inlocuita potrivit dispozitiilor alin. 1-4”.

1 – V.Pasca, Consecintele adoptarii Constitutiei din 1991 asupra Codului penal, Dreptul nr. 3/1993, p. 21-29

Art. 15 – Cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai usoara, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul special prevazut de legea noua, tinandu-se seama de infractiunea savarsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei si de timpul cat a executat din pedeapsa, se poate dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicata nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savarsita.

Dispozitiile art. 14 alin.5 se aplica si in cazul condamnarilor aratate in prezentul articol, executate pana la data intrarii in vigoare a legii noi, pedeapsa din hotarare reducandu-se cu o treime.

Acest principiu se aplica facultativ, ramanand la aprecierea instantei daca il aplica sau nu in conditiile prevazute de textul de lege amintit, dupa cum urmeaza:

a) notiunea de facultativ presupune ca instanta sa-l aplice sau nu o singura data si nu de mai multe ori, in functie de numarul cererilor formulate de condamnat¹;

b) are un caracter mai restrans, referindu-se numai la pedepse cu inchisoarea;

c) legea noua sa fi intervenit dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare;

d) legea noua sa prevada un maxim special al pedepsei inchisorii mai scazut decat legea anterioara pentru infractiunea savarsita;

e) pedeapsa inchisorii aplicata prin hotararea de condamnare sa fie mai mica sau egala cu maximul special prevazut de legea noua;

f) sa fie indeplinite cerintele prevazute de lege pentru a se putea face aplicarea legii penale mai favorabile, raportat la persoana condamnatului, conduita sa dupa condamnare sau in timpul executarii.

Legat de cerintele prevazute mai sus, consideram ca nu are loc o reindividualizare a executarii pedepsei sau a pedepsei, ci aprecierea indeplinirii unor cerinte obligatorii care sa faca aplicabile dispozitiile privind reducerea pedepsei care a fost individualizata odata cu stabilirea ei la judecarea in fond a cauzei. Mai repede, aceasta apreciere ar coincide situatiei avute in vedere de instanta de judecata la liberarea conditionata, cand se au in vedere conditii necesare legate de reeducarea condamnatului in functie de partea din pedeapsa executata pana la momentul discutarii cererii sale.

1 – V.Pasca, Masurile de siguranta. Sanctiuni penale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998, p. 81

Datorita caracterului facultativ al aplicarii principiului legii penale mai favorabile, cu ocazia reducerii pedepsei, instanta care face reaprecierea acesteia nu trebuie sa tina seama din nou de eventualele circumstante atenuante avute in vedere la sanctionarea faptuitorului sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca efectele lor sa se realizeze de doua ori si sa se ajunga la reducerea pedepsei sub limita admisa de lege¹.

Cand pana la executarea pedepsei de catre condamnat intervin mai multe legi penale noi, care reduc pedeapsa prevazuta de legea sub care s-a aplicat si sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, pedeapsa poate fi micsorata de fiecare data, pentru ca aceasta posibilitate rezulta din insasi vointa legiuitorului².

De asemenea, aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor executate, este impusa de principiul legalitatii pedepselor in conformitate cu care o pedeapsa sau un plus de pedeapsa aplicata in temeiul legii anterioare, nu mai are suport legal si nu mai trebuie executata daca nu mai are corespondent in legea noua.

Aplicarea facultativa a legii penale mai favorabile dupa executarea pedepsei, are loc in situatiile in care sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 15 alin.1 Cod penal, dar, in acest caz, reducerea pedepsei executate se face cu o treime (de exemplu, daca pedeapsa executata a fost de 9 ani, se considera ca a fost executata o pedeapsa de 6 ani).

Nota:

Aplicarea acestui principiu isi gaseste aplicabilitate in noul Cod penal, in prevederile art. 8, dupa cum urmeaza:

„ (1) cand dupa ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si pana la executarea completa a detentiunii severe, a inchisorii stricte sau a inchisorii, a intervenit o lege care prevede acelasi fel de pedeapsa, dar cu un maxim special mai mic, iar sanctiunea aplicata este mai mica decat maximul special prevazut de legea noua, tinandu-se seama de infractiunea savarsita, de persoana condamnatului, de conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei si de timpul cat a executat din pedeapsa, se dispune fie mentinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicata nu poate fi coborata sub limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse proportional cu micsorarea maximului special prevazut pentru infractiunea savarsita.

(2) Dispozitiile art. 7 alin. (5) se aplica si in cazul condamnarilor aratate in prezentul articol, executate pana la data intrarii in vigoare a legii noi, pedeapsa din hotarare reducandu-se cu o treime, fara a putea fi coborata sub minimul general al acelei pedepse”.

1 – T.S., Sectia penala, decizia nr. 1555/1971, R.R.D. nr. 12/1971, p. 152

2 – Ana Maria Cociosu, Probleme privind aplicarea legii penale mai favorabile in cazul condamnarilor definitive, R.R.D. nr. 8/1969, p. 105

Art. 16 – Legea penala temporara se aplica infractiunii savarsite in timpul cand era in vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp.

Acest principiu al ultraactivitatii legii penale are la baza regula potrivit careia legea penala se aplica si dupa iesirea ei din vigoare cand se vorbeste de solutionarea raporturilor de drept penal nascute cand era in vigoare, fapt ce duce la concluzia ca legile penale temporare sau exceptionale pot fi aplicate si dupa incetarea activitatii lor.

Acestor legi nu li se poate aplica legea penala generala, deoarece aceasta fie nu le prevede, fie pedeapsa prevazuta este insuficienta in raport cu pericolul deosebit concret avut.

Legea penala temporara sau cea exceptionala este determinata de necesitatea de a se reactiona intr-un mod deosebit impotriva unor fapte care prezinta pericol social sporit intr-o anumita perioada si de aceea, este firesc ca ele sa se aplice tuturor faptelor savarsite in acest timp, chiar si dupa ce au iesit din vigoare prin ajungerea la termen sau prin incetarea conditiilor exceptionale care le-au impus¹.

Daca asemenea legi nu ar ultraactiva, avand in vedere durata limitata a actiunii lor, infractori, cunoscand-o, ar incerca sa se sustraga raspunderii penale.

Nota:

Aplicarea principiului ultraactivitatii legii penale este cuprinsa in noul Cod penal in dispozitiile art. 9:

„(1) Legea penala temporara se aplica infractiunii savarsite in timpul cand era in vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp;

(2) Legea penala temporara este legea penala care prevede data iesirii ei din vigoare sau a carei aplicare este limitata prin natura situatiei temporare care a impus-o.”

1 – M. Basarab, op. cit, vol. I, p. 101