|
|
|
APLICAREA LEGII PENALE IN SPATIU
Art. 3 – Legea penala se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei.
Notiunea de teritoriu este aplicata in disp. art. 142 Cod penal in care se arata ca „prin termenul teritorii din expresiile teritoriul Romaniei si teritoriul tarii se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere, cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia”.
Din aceasta definitie se poate constata ca teritoriul in dreptul penal are un inteles mai larg decat intelesul geografic al acestuia, deoarece, pe langa intinderile de apa si uscat, in sens penal teritoriul mai cuprinde si spatiul inconjurator cu privire la care statul isi exercita suveranitatea.
Acest principiu decurge din caracterul suveran si independent al statului fie atributul prin care statul aplica exclusiv si neconditionat legea penala pe teritoriul sau atat cu privire la incadrarea faptei ca infractiune, cat si la conditiile raspunderii penale, modului de sanctionare si executare a pedepselor indiferent de calitatea faptuitorului1.
Din cuprinsul definitiei teritoriului rezulta elementele sale si anume suprafata terestra, apele interioare, marea teritoriala si spatiul aerian corespunzator acestora, iar teritoriul Romaniei este determinat de frontierele politico-geografice ale statului.
In conformitate cu Legea privind protectia frontierei2 de stat a Romaniei, frontiera de stat este inviolabila si se stabileste prin lege potrivit cu prevederile tratatelor internationale si ale conventiilor intervenite intre statul roman si statele vecine si nu poate fi modificata decat tot prin lege.
1 – V. Dongoroz, S. Kaham, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, R.M.Stanoiu, Explicatii teoretice ale codului penal roman, Partea generala, vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1969, p. 11-60; T. Vasiliu, S. Antoniu, St. Danes, Gh. Daranga, D. Lucinescu, V. Papadopol, D. Pavel, D. Popescu, V. Ramneantu, Codul penal, Partea generala, comentat si adnotat, Editura Stiintifica Bucuresti, 1972, p. 23-28; M. Basarab, Dreptul penal, Partea generala, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1977, p. 58-64; F. Ivan, Teritorialitatea legii penale, Revista de drept penal nr. 2/1999, p. 46-52.
2 – O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei, publicata in M.O. nr. 352 din 30.06.2001
Frontiera de stat a Romaniei desparte teritoriul tarii noastre de teritoriul statelor vecine si marea teritoriala a Romaniei de zona contigua, iar pe plan vertical, delimiteaza spatiul aerian si subsolul statului.
a. Intinderea de pamant reprezinta uscatul sau suprafata terestra cuprinsa intre frontiera de stat a Romaniei iar limitele exterioare ale acesteia formeaza frontiera de stat terestra a tarii.
b. Apele teritoriale includ apele interioare, apele maritime interioare si marea teritoriala.
Apele teritoriale, la randul lor, cuprind rauri, fluvii, lacuri, delte, canale situate in intregime pe teritoriul statului sau care formeaza frontiera cu alte state.
Daca frontiera de stat este situata pe una din apele curgatoare navigabile, limita teritoriului se stabileste dupa linia celei mai mari adancimi, iar in cazul apelor curgatoare nenavigabile si pentru lacuri, dupa linia mediana a acestora1.
Apele maritime interioare sunt reprezentate de suprafete de ape situate intre tarmul marii si liniile de baza. Liniile de baza sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul tarmului sau liniile drept care unesc punctele cele mai avansate ale tarmului, inclusiv ale tarmului dinspre largul insulelor, ale locurilor de acostare, amenajarilor hidrotehnice si ale altor instalatii portuare. Aceasta cuprindere a ceea ce inseamna apele maritime interioare a fost reglementata prin lege speciala2, ca de altfel si regimul juridic al marii teritoriale.
Marea teritoriala a Romaniei cuprinde fasia de mare adiacenta tarmului, ori dupa caz, apele maritime interioare cu latimea de 12 mile maritime (22.224 m) masurata de la liniile de baza.
Limitele exterioare si laterale ale marii teritoriale formeaza frontiera de stat maritima a Romaniei.
Prin Legea nr. 17/1990 s-a prevazut zona contigua a Romaniei pentru a se putea controla sau supraveghea mai bine de autoritatile romane situatiile infractionale legate de respectarea regimului fiscal, sanitar sau privitor la trecerea frontierei de stat.
Zona contigua reprezinta fasia de mare adiacenta marii teritoriale care se intinde spre largul marii pana la distanta de 24 mile marine, masurata de la liniile de baza stabilite conform legii.
c. Subsolul este constituit din teritoriul pana unde se poate ajunge cu mijloacele tehnice existente la un moment dat, indiferent daca este situat sub suprafata terestra ori a apelor interioare sau a marii teritoriale.
d. Spatiul aerian este constituit de coloana situata deasupra teritoriului pana la limita spatiului cosmic delimitat de acesta dupa altitudinea celuii mai de jos perigeu ce permite mentinerea pe orbita a satelitilor (90-110 km)3.
Liniile perpendiculare care pornesc de pe frontiera de stat terestra sau acvatica in sus, pana la limita inferioara a spatiului cosmic formeaza frontiera de stat aeriana4.
1 – O.G. nr. 42/1997 privind navigatia civila, pct. 3-5, publicata in M.O. nr. 221 din 29.08.1997
2 – Legea nr. 17 din 7.08.1990, publicata in M.O. nr. 99 din 9.08.1990
3 – Codul aerian aprobat prin D. 516/1953, cu modificarile ulterioare prin Decr. 212/1959, 342/1970 si nr. 60/1975, publicat in B.O. nr. 51/30.05.1975.
4 – M. Basarab, op. cit. p. 29
Pentru exercitarea suveranitatii asupra teritoriului sau, legislatia si jurisdictia penala a Romaniei se aplica la infractiunile savarsite de catre persoanele imbarcate la bordul navelor straine folosite in scopuri comerciale pe timpul cat acestea se afla in porturile romanesti sau in apele maritime interioare, ca si in cazul cand la bordul unor astfel de nave1:
- infractiunea a fost savarsita de un cetatean roman sau o persoana fara cetatenie care are domiciliul pe teritoriul Romaniei;
- infractiunea este indreptata impotriva intereselor Romaniei sau impotriva unor cetateni romani, ai unor persoane rezidente pe teritoriul Romaniei;
- infractiunea este de natura sa tulbure ordinea si linistea publica in tara sau ordinea in marea teritoriala;
- exercitarea jurisdictiei romane este necesara pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante sau substante psihotrope;
- asistenta autoritatilor romane a fost ceruta scris de capitanul navei ori de un agent diplomatic sau un functionar consular al carui pavilion il abordeaza nava.
Daca pentru ultimele doua situatii aplicarea legii penale romane este conditionata si limitata de indeplinirea unor cerinte ale legii, in celelalte situatii jurisdictia penala a Statului Roman este neconditionata si exclusiva.
Reglementarea constituie o exceptie de la principiile aplicarii legii penale romane in spatiu, operand numai in temeiul legii deoarece constituie o modalitate a exercitarii suveranitatii sale.
Avandu-se in vedere faptul ca o fapta penala poate fi savarsita in spatiu pe un anumit teritoriu, in raport de teritoriul Romaniei, o infractiune poate fi savarsita in tara, in strainatate, respectiv in afara teritoriului Romaniei sau parte in tara, parte in strainatate. Problema se pune in situatia in care actiunea sau inactiunea s-a realizat pe teritoriul Romaniei, iar rezultatul s-a produs in afara acestuia, sau rezultatul s-a produs pe teritoriul Romaniei iar actiunea sau inactiunea pe teritoriul altui stat, deoarece se impune a se cunoaste locul savarsirii infractiunii si implicit legea penala care se va aplica.
Literatura de specialitate2 a consacrat mai multe teorii din acest punct de vedere, avand in vedere o anumita particularitate sau criteriu.
a) Criteriul activitatii materiale sau teoria actiunii dupa care infractiunea se considera savarsita acolo unde s-a efectuat faptul (activitatea) care a condus la rezultatul ilicit, chiar daca acest rezultat s-a produs pe alt teritoriu (de exemplu, cineva trage un foc de arma de pe teritoriul tarii si impusca pe cineva de pe un teritoriu vecin, faptul se considera comis in tara)3.
b) Criteriul rezultatului produs sau teoria rezultatului dupa care infractiunea se considera savarsita acolo unde s-a realizat rezultatul, chiar daca activitatea care i-a dat nastere s-a produs pe alt teritoriu.
1 – Art. 17 din Legea nr. 17/1990
2 – V. Dongoroz – Drept penal, 1939, Bucuresti, p. 121
3 – Teoria a fost cuprinsa in art. 2 din Rezolutia Institutului de Drept International de la Munchen din 7.09.1883, fiind sustinuta de H. Donnedieu, VII, 1885, p. 156
c) Criteriul actului esential sau teoria preponderentei dupa care, infractiunea se considera comisa acolo unde s-a efectuat actul cel mai important, din care au decurs firesc, celelalte acte.
d) Criteriul vinovatiei imediate sau teoria ilegalitatii, dupa care infractiunea este considerata ca savarsita acolo unde s-a produs prima infrangere a legii penale, primul rezultat pedepsibil.
e) Criteriul vointei infractorului sau teoria subiectiva, dupa care infractiunea se considera comisa acolo unde infractorul a inteles sa realizeze rezultatul, chiar daca acest rezultat s-a produs pe alt teritoriu.
f) Criteriul desfasurarii integrale sau teoria ubicuitatii, dupa care infractiunea se considera comisa pretutindeni, unde s-a desfasurat o parte macar din activitatea ilicita sau unde s-a produs vreunul din rezultatele acelei activitati.
Aceasta teorie sau principiu a ubicuitatii a fost adoptata prin Rezolutiile Institutului de Drept International de la Cambridge din 1931 si 1951 si Curtea Permanenta de Justitie Internationala in Afacerea Lotus1.
Acest principiu se aplica si in legislatia penala romana, dovada consacrarea in art. 143 din Codul penal in care se prevede ca „prin infractiunea savarsita pe teritoriul tarii se intelege orice infractiune comisa pe teritoriul aratat in art. 192 sau pe o nava ori aeronava romana (alin.1): infractiunea se considera savarsita pe teritoriul tarii si atunci cand pe acest teritoriu ori pe o nava sau aeronava romana s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infractiunii (art.2)”.
Din aceasta prevedere legala se poate constata ca navele sau aeronavele nu au fost cuprinse in notiunea de teritoriu in acceptiunea din art. 142 Cod penal, insa efectul legii penale a fost extins si cu privire la infractiunile savarsite pe ele2.
Prin art. 18 din Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue a Romaniei, jurisdictia penala a Romaniei se aplica si in cazul incalcarii legislatiei tarii noastre cu privire la zona economica exclusiva in Marea Neagra de catre persoanele imbarcate la bordul navelor straine folosite in scopuri comerciale, daca faptele sunt savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii penale sunt considerate infractiuni3.
Potrivit art. 33 din aceeasi lege, aceasta zona economica exclusiva are dublu rol, pe de o parte un rol economic, iar pe de alta parte un rol de protectie prin regulile stabilite in scopul prevenirii reducerii si mentinerii sub control a poluarii mediului marin in porturi, apele maritime interioare si marea teritoriala, precum si a atmosferei de deasupra acestora.
1 – V. Dongoroz, Aplicatiunea legii penale (curs de drept penal aprofundat si comparat), 1934-1935, Bucuresti, p. 148; T.Pop, Drept penal comparat, Partea generala, vol. II, Cluj, 1923, p. 156; H.D de Vabres, L affaire du Lotus et le droit penal international, Revue de droit international, 1928, p. 135; M.Basarab, op. cit., p. 61; A.Ungureanu, op. cit., p. 33; C. Bulai, op. cit, p. 73
2 – M. Basarab, op. cit, p. 59
3 – Conventia Natiunilor Unite asupra teritoriului marii, incheiata la 10 decembrie 1982 la Montego Bay Jamaica – intrata in vigoare in anul 1994, dupa ratificarea de 60 state, zona economica exclusiva a fost stabilita la o latime de 200 mile marine; aceasta conventie a fost ratificata prin Legea nr. 110 din 10.10.1996, publicata in M.O. nr. 30 din 21.11.1996
Prin nave se inteleg navele maritime, fluviale si alte nave de navigatie interioara, ambarcatiuni mai mici si aparate plutitoare ca dragile, elevatoare, macarale plutitoare si altele asemanatoare cu sau fara propulsie1.
Conventia pentru reprimarea actelor ilicite impotriva navigatiei maritime in art. 1 defineste notiunea de nava maritima ca fiind o ambarcatiune de mare de orice tip, neatasata permanent la fundul marii, inclusiv aparatajul de propulsie, aparatajul submersibil si orice alte aparataje plutitoare.
In ceea ce priveste aplicarea principiului ubicuitatii s-au ivit si unele situatii speciale legate de momentul consumarii sau epuizarii unor infractiuni continue, continuate, de obicei, complexe, agravante, comise prin inactiune sau participatie penala.
a) Infractiuni continue continuate si de obicei ceea ce particularizeaza aceste infractiuni este aceea ca actiunea si urmarea socialmente periculoasa sau rezultatul se prelungesc in timp, dar ele se comit in baza aceleiasi rezolutii infractionale.
Aceasta particularitate se are in vedere si in situatiile in care o parte a actelor continutului aceleiasi infractiuni s-au savarsit in tara, iar cealalta parte, in strainatate sau invers, dar si cand principiul ubicuitatii isi gaseste aplicabilitatea. In aceasta situatie, legea penala romana se aplica cu privire la intreaga infractiune, indiferent daca unele acte au fost savarsite in strainatate, cu o singura exceptie si anume cand pe teritoriul statului strain s-a realizat o circumstanta agravanta a infractiunii, caz in care faptuitorul va fi tras la raspundere penala facandu-se abstractie de aceasta circumstantiere, afara de cazul in care, potrivit altor principii (dintre cele prevazute in art. 4 si 5 Cod penal) nu ar putea fi tras la raspundere si pentru aceasta2.
Aceeasi solutionare a problemei este si in cazul infractiunilor de obicei dar situatia data este conditionata de imprejurarea ca pe teritoriul Romaniei trebuie sa se savarseasca cel putin un act de executare alaturi de altele savarsite in strainatate, dar care sa evidentieze caracterul de obisnuinta specific continutului acestor infractiuni.
b) Infractiunile complexe si agravate
In cazul acestor infractiuni nu se va tine seama de imprejurarea agravanta savarsita in strainatate daca legea romana nu o prevede, astfel incat se va tine seama doar de o infractiune simpla.
Daca actiunea sau inactiunea ce intra ca element sau circumstanta agravanta in continutul infractiunii complexe sau imprejurarea care atribuie faptei caracter agravat sau calificat este prevazuta de legea penala romana si a inceput ori s-a terminat pe teritoriul Romaniei, va fi luata in considerare si faptuitorul va fi tras la raspundere penala, pentru infractiunea complexa sau agravata, dupa caz3.
1 – Decr. 443/1972, publicat in B.O. nr. 132/23.11.1972 cu exceptia cap. IV si HCM nr. 1973 pentru aprobarea Regulamentului privind marina, referitoare la navigatia civila, publicata in B.O. nr. 7 din 25.01.1973
2 – C. Barbu, Aplicarea legii penale in spatiu si timp, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972, p. 23-56
3 – M. Basarab, op. cit., p. 63, V. Dongoroz si colab., op. cit, p. 1-7.
c) Infractiuni savarsite prin inactiune
Principiul ubicuitatii isi gaseste aplicabilitatea si in situatia savarsirii acestor infractiuni, deoarece omisiunea poate sa aiba loc intr-o tara si rezultatul infractiunii sa se produca in alta tara.
d) Tentativa si infractiunile savarsite in participatie
In conformitate cu art. 144 Cod penal, prin savarsirea unei infractiuni se intelege savarsirea oricareia dintre faptele pe care legea le pedepseste ca infractiune consumata sau ca tentativa, precum si participarea la comiterea acestora ca autori, instigator sau complice.
Principiul ubicuitatii isi gaseste aplicabilitate si in cazul tentativei, in cazul cand actele ce intra in continutul tentativei s-au savarsit atat pe teritoriul tarii noastre cat si pe cel al unui stat strain (exemplu: cand faptuitorul a tras cu arma asupra unei persoane aflata dincolo de frontiera de stat a Romaniei, deci pe teritoriul altui stat, fara ca aceasta sa fie ucisa, faptuitorul va fi sanctionat pentru tentativa la infractiunea de omor).
De asemenea, principiul ubicuitatii isi gaseste aplicabilitate si in cazul actelor de participatie la savarsirea unei infractiuni, in situatia cand actele de participatie la o infractiune ce s-a consumat in strainatate sau savarsit in tara pentru ca jurisdictia penala a Statului Roman nu poate sa fie influentata de dispozitiile legii straine, cand infractiunea s-a comis parte pe teritoriul Romaniei, parte in strainatate, impreuna cu alti faptuitori.
Legat de problema abordata prin Conventia impotriva torturii si altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante1, s-a statuat obligatia pentru fiecare stat parte sa ia masurile necesare pentru a-si stabili competenta de a solutiona infractiunile respective (art. 4) si toate actele de tortura sau tentativa la tortura sau orice act comis de persoane care constituie participatie la actul de tortura cand:
Infractiunea s-a comis pe orice teritoriu aflat sub jurisdictia acelui stat ori la bordul aeronavelor sau navelor inmatriculate in statul respectiv;
Autorul banuit este resortisant al acelui stat si
Victima este resortisant al acelui stat si acesta din urma considera ca este oportun.
Prin incriminarea din art. 2671 Cod penal, Romania a prevazut infractiunea consumata de tortura in forma de baza si doua forme agravate, cat si tentativa.
Aplicarea acestui principiu al teritorialitatii implica si anumite consecinte juridice:
In baza acestui principiu, faptele savarsite se considera infractiuni numai cand conditiile de incriminare cat si cele legale de tragere la raspundere penala sunt constatate a fi realizate in raport cu legea penala romana. De altfel, raportat la legea penala romana se vor putea retine si circumstantele atenuante sau agravante si se vor aplica pedepsele si masurile de siguranta prevazute de Codul penal roman.
1 – Adoptata si deschisa spre semnare de Adunarea Generala a Natiunilor Unite prin Rezolutia nr. 39/46 din 10 decembrie 1984 si intrata in vigoare la 26.06.1997. Romania a ratificat Conventia la 10.10.1990, M.O. nr…. din 10.10.1990
De asemenea, aplicarea acestui principiu al teritorialitatii presupune ca legea penala romana se aplica tuturor infractorilor, indiferent de cetatenie, fara cetatenie sau cu dubla cetatenie.
Art. 3 din Codul penal constituie din punctul de vedere al dreptului international, o norma conflictuala intrucat pe langa rolul de a preciza limitele de aplicare sub aspect teritorial a legii penale romane, mai indeplineste si functia de a solutiona conflictul ivit intre legea penala straina si cea romana, in sensul ca intotdeauna se va aplica aceasta din urma lege, indiferent de dispozitiile cuprinse in legea straina1.
In practica judiciara s-a hotarat ca legea penala romana se aplica cetateanului strain care a savarsit o infractiune pe teritoriul Romaniei, chiar daca legea penala a tarii sale de origine ar fi mai blanda2 sau daca potrivit legii statului al carui cetatean este, detinerea unei cantitati mici de stupefiante pentru consum propriu, nu se pedepseste3.
Este fara relevanta aspectul legat de faptul ca inculpatul a fost judecat pentru aceeasi infractiune in strainatate, neaplicandu-se autoritatea de lucru judecat a hotararilor definitive in cazul hotararilor pronuntate de instantele straine, recunoasterea unor asemenea hotarari fiind permisa numai in situatia in care Statul Roman ar avea o competenta subsidiara de urmarire si de judecata.
In cazul dat, daca inculpatului i s-a aplicat o pedeapsa mai severa decat cea prevazuta de legea romana, se va aplica pedeapsa corespunzatoare din legea romana.
Daca pedeapsa principala a fost executata in strainatate, in tara noastra se vor executa pedepsele complementare si masurile de siguranta aplicate de instanta straina daca sunt prevazute de legea romana iar daca si aceste masuri s-au executat in strainatate, nu se vor mai executa in Romania4.
O alta problema este legata de aplicarea principiului teritorialitatii in cazul concursului de infractiuni, daca una dintre infractiuni a fost savarsita pe teritoriul Romaniei iar alta infractiune in strainatate, deoarece savarsirea unui concurs de infractiuni pe teritoriul Romaniei nu implica nici o problema, principiul teritorialitatii gasindu-si aplicare in mod neconditionat.
Cand una sau mai multe infractiuni au fost savarsite in Romania, iar altele in strainatate, pedepsirea concursului de infractiuni real sau ideal se va face dupa legea penala romana in temeiul celor doua principii ale teritorialitatii si personalitatii, intrucat conform acestora legea penala romana se aplica pentru fiecare infractiune savarsita de inculpat.
Diferit de aplicabilitatea dispozitiilor art. 4 si 5 Cod penal, un alt argument pentru aplicarea legii penale romane in cazul concursului de infractiuni, il constituie conventiile internationale cat si tratatele bilaterale incheiate de Romania cu alte state. Incheierea acestor tratate presupune atribuirea unei competente in materie penala legate de aplicarea legii penale in cazul savarsirii unei anumite infractiuni sau asumarea obligatiei Romaniei de a aplica legea penala in cazul unor infractiuni savarsite de persoane care nu pot fi extradate pe
1 – M. Basarab, op. cit, p. 64; A. Ungureanu, op. cit., p. 34
2 – T.S. col.militar, dec 52/1967, R.R.D. nr. 3/1968, p. 154
3 – C.S.J., Sectia penala, decizia nr. 2129 din 30.09.1997 (nepublicata)
4 – M. Basarab, op. cit, p. 64; C. Barbu, op. cit, p. 53
teritoriul celuilalt stat1 sau chiar in cauzele ce privesc infractiunile savarsite pe teritoriul strain care ar atrage extradarea2.
Art. 4 – Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, daca faptuitorul este cetatean roman sau daca, neavand nici o cetatenie, are domiciliul in tara.
Acest principiu al personalitatii legii penale se bazeaza pe principiul suveranitatii, fiind denumit si principiu al nationalitatii sau cetateniei active, avand ca punct de plecare necesitatea pedepsirii faptelor penale prevazute in Codul penal roman si legi speciale, savarsite de cetateni romani in afara teritoriului Romaniei.
Necesitatea prevederii acestui principiu in Codul penal s-a impus ca urmare a faptului ca toti cetatenii Romaniei sau apatrizii cu domiciliul in Romania sunt obligati sa respecte legile chiar si cand se gasesc in strainatate, in virtutea drepturilor si obligatiilor care le revin.
Aplicarea principiului personalitatii legii penale impune cateva conditii care trebuie sa fie respectate in mod cumulativ, dupa cum urmeaza:
Cetatenia romana sau calitatea de apatrid trebuie sa fie in momentul savarsirii faptei penale.
Ceea ce trebuie constatat ca in perioada dintre savarsirea faptei si pana la pronuntarea hotararii, daca faptuitorul a dobandit cetatenia romana, el nu va mai fi extradat, iar daca in acelasi interval de timp faptuitorul a pierdut cetatenia romana, el va raspunde pentru fapta savarsita, fie in baza principiului realitatii legii penale, fie in baza universalitatii legii penale.
O alta constatare se refera la faptul ca faptele penale savarsite de un cetatean roman sau apatrid cu domiciliul in Romania, in strainatate si aduc atingere ordinii de drept a Statului Roman sau strain, sunt sanctionate de legea penala romana, chiar daca aceste fapte nu sunt incriminate de legislatia statului pe a carui teritoriu au fost savarsite.
1 – Art. 32 din Conventia dintre Romania si Italia privind asistenta juridica in materie civila si penala, B.O. nr. 77 din 2.06.1973
2 – Tratatul dintre Romania si Ungaria privind asistenta juridica in cauzele civile, familiale si penale, B.O. nr. 2 din 17 ianuarie 1959
Daca faptuitorul are dubla cetatenie, el va raspunde conform legislatiei penale a ambelor state, respectiv a Romaniei si statului strain, cu conditia ca pedeapsa executata in afara tarii sa se deduca din pedeapsa aplicata de Statul Roman. In acest sens, in art. 89 Cod penal se prevede ca „in cazul infractiunilor savarsite in conditiile art. 4, 5, 6, partea din pedeapsa precum si retinerea si arestarea preventiva executate in afara teritoriului tarii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeasi infractiune de instantele romane.
Notaa:
Noul Cod penal care va intra in vigoare la 28 iunie 2005 prevede ca o conditie pentru aplicarea principiului personalitatii legii penale, ca fapta sa fie prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita, nu numai de legea penala romana (art. 11).
Art. 5 – Legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii, contra sigurantei Statului Roman sau contra vietii unui cetatean roman, ori prin care s-a adus o vatamare grava integritatii corporale sau sanatatii unui cetatean roman, cand sunt savarsite de catre un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii.
Punerea in miscare a actiunii penale pentru infractiunile prevazute in alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabila a procurorului general.
Acest principiu, care mai poarta denumirea de principiul nationalitatii pasive, isi gaseste aplicabilitate numai in situatia savarsirii infractiunilor contra sigurantei statului, prev. de art. 155-173 Cod penal, infractiunilor contra vietii unui cetatean roman, prev. de art. 174-176 Cod penal, infractiunilor de vatamare grava a integritatii corporale sau sanatatii, prev. de art. 182-183 Cod penal, fiind de aplicabilitate neconditionata si exclusiva, chiar daca legea statului strain unde a fost savarsita fapta nu o incrimineaza, fiind fara relevanta daca legea nationala a faptuitorului incrimineaza sau nu acea fapta.
Aplicabilitatea acestui principiu s-a impus plecand de la importanta valorii ocrotite de legea penala, lezata prin infractiune.
O alta conditie privind aplicarea acestui principiu se refera la calitatea subiectului pasiv al infractiunii, care trebuie sa fie cetatean roman in timpul procesului iar daca va dobandi cetatenia straina dupa savarsirea infractiunii, legea penala romana se aplica in conformitate cu principiul universalitatii legii penale.
Cele trei conditii legate de aplicarea principiului realitatii legii penale si anume ca infractiunea sa fie comisa in strainatate, sa fie din cele aratate in mod expres contra Statului Roman, contra vietii unui cetatean roman sau prin care s-a pricinuit o vatamare corporala grava unui cetatean roman si faptuitorul sa fie cetatean strain sau apatrid care nu domiciliaza in Romania, trebuie sa fie indeplinite in mod cumulativ, deoarece orice schimbare cu privire la aceste conditii poate atrage aplicarea unui alt principiu.
In ceea ce priveste conditia de procedura privind punerea in miscare a actiunii penale numai cu autorizarea prealabila a procurorului general, aceasta se face din oficiu, cu atat mai mult cu cat in art. 7 din Codul penal se prevede ca principiul realitatii se aplica numai in situatia in care printr-o conventie internationala nu se dispune altfel.
Nota:
Noul Cod penal prevede in ceea ce priveste aplicarea principiului realitatii legii penale (art. 12) ca legea penala romana se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu are domiciliul in tara, contra securitatii nationale a Statului Roman, contra unui cetatean roman sau contra unei persoane juridice romane, daca legea penala romana prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau a detentiunii severe.
Art. 6 – Legea penala se aplica si altor infractiuni decat celor prevazute in art. 5 alin.1, savarsite in afara teritoriului tarii, de un cetatean strain sau de o persoana fara cetatenie care nu domiciliaza pe teritoriul tarii, daca:
a) fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita;
b) faptuitorul se afla in tara.
Pentru infractiunile indreptate impotriva intereselor Statului Roman sau contra unui cetatean roman, infractorul poate fi judecat si in cazul cand s-a obtinut extradarea lui.
Dispozitiile alineatelor precedente nu se aplica in cazul cand, potrivit legii statului in care infractorul a savarsit infractiunea, exista vreo cauza care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau cand pedeapsa a fost executata ori este considerata ca executata. Cand pedeapsa nu a fost executata sau a fost executata numai in parte, se procedeaza potrivit dispozitiilor legale privitoare la recunoasterea hotararilor straine.
Acest articol reglementeaza aplicarea principiului universalitatii legii penale romane legata de conditiile referitoare la infractiunea savarsita, la persoana faptuitorului, la urmarirea penala si judecarea lui.
In ceea ce priveste infractiunile savarsite, acestea trebuie sa fie altele decat cele prevazute de art. 5 Cod penal, sa fie prevazute in legea penala a tarii pe teritoriul careia s-a savarsit infractiunea – dubla incriminare.
Daca infractiunea a fost savarsita pe un teritoriu nesupus suveranitatii vreunui stat, legea penala care se aplica este aceea a statului impotriva caruia a fost indreptata infractiunea sau legea statului pe teritoriul caruia isi are domiciliul infractorul sau legea statului al carui cetatean este faptuitorul1.
1 – M. Basarab, op. cit, vol. I, p. 69-72
Conditia dublei incriminari trebuie sa existe in momentul savarsirii infractiunii, iar in ceea ce priveste pe infractor, acesta trebuie sa fie cetatean strain sau apatrid cu domiciliul in strainatate si sa se afle pe teritoriul tarii noastre, altfel neputand fi judecat decat daca refuza parasirea tarii.
Art. 6 alin.2 Cod penal prevede in mod exceptional ca infractorul sa fie judecat in Romania, dar numai daca au fost savarsite anumite infractiuni ce vizeaza interesele Statului Roman (infractiuni de falsificare de moneda, timbru sau alte valori romanesti – art. 282-283 Cod penal sau contra unui cetatean roman, altele decat cele prevazute in mod expres la art. 5 Cod penal) si daca s-a cerut extradarea sa.
Art. 7 Cod penal prevede subsidiaritatea principiului universalitatii in conformitate cu conventiile internationale, putandu-se aplica doar daca conventiile nu cuprind prevederi contrare.
Nota:
Noul cod penal nu prevede alte dispozitii in art. 13 decat cele prezentate mai sus.
Art. 8 – Legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de catre reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care in conformitate cu conventiile internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a Statului Roman.
Acest articol reglementeaza imunitatea de jurisdictie penala care reprezinta o exceptie de la aplicarea legii penale in spatiu, avand caracter personal deoarece se refera la anumite persoane si locurile unde acestea isi desfasoara activitatea si in general fata de Statul Roman, deoarece acesta nu poate trage la raspundere penala aceste persoane.
Cele doua atribute ale imunitatii de jurisdictie penala presupun existenta unei calitati a acestor persoane (diplomati, reprezentanti ai Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, expertii, interpretii, ambasadorii, ministrii plenipotentiari, consilierii, secretarii atasati de ambasade, curierii diplomatici, personalul tehnic si administrativ, membrii Curtii Internationale de Justitie), cat si faptul ca organele Statului Roman nu au dreptul de a patrunde in localurile misiunilor diplomatice, sa faca perchezitii, sa dispuna retinerea sau arestarea etc. si nici la locuintele acestor persoane.
Efectul acestei imunitati de jurisdictie penala se extinde si asupra senatorilor si deputatilor in conformitate cu art. 69 din Constitutia Romaniei, care se refera la imunitatea parlamentara („deputatii si senatorii nu pot fi trasi la raspundere juridica pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului; deputatii si senatorii pot fi urmariti si trimisi in judecata penala, pentru fapte care nu au legatura cu voturile sau cu opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului, dar nu pot fi perchezitionati, retinuti sau arestati fara incuviintarea Camerei din care fac parte, dupa ascultarea lor; in caz de infractiune flagranta, deputatii sau senatorii pot fi retinuti si supusi perchezitiei; Ministrul Justitiei il va informa neintarziat pe presedintele Camerei asupra retinerii si a perchezitiei; in cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri”).
De asemenea, si Presedintele Romaniei se bucura de imunitate, in conformitate cu disp. art. 84 alin.2 din Constitutia Romaniei, pe perioada mandatului sau („Presedintele Romaniei se bucura de imunitate”; prevederile art. 69 alin.1 se aplica in mod corespunzator).
Pe baza principiului suveranitatii si egalitatii statelor, efectele acestei imunitati cuprind si persoanele aflate pe o nava sau aeronava straina, cu referire indeosebi la situatia celor aflate la bordul navelor sau aeronavelor militare sau a celor folosite in scopuri guvernamentale care se afla pe teritoriul roman si cand nu se aplica legea romana ci legea statului caruia apartine nava sau in conformitate cu conventiile internationale.
In ceea ce priveste navele si aeronavele comerciale, in conformitate cu art. 17 alin.1 din Legea nr. 17/1990, legea penala romana se aplica tuturor infractiunilor savarsite pe teritoriul nostru (cand se afla in porturile si aeroporturile romanesti) de persoanele aflate la bordul navelor comerciale straine si tuturor infractiunilor savarsite la bordul acestor nave, cat timp se afla in porturi romanesti sau in ape maritime interioare.
In acelasi timp, in art. 2 al aceleiasi legi se prevede ca in cazul navelor comerciale aflate in trecere prin marea teritoriala, in principiu nu se aplica legea noastra penala.
Nota:
Noul Cod penal in art. 15 prevede raportat la imunitatea de jurisdictie penala ca „Legea penala nu se aplica infractiunilor savarsite de reprezentantii diplomatici ai statelor straine sau de alte persoane care in conformitate cu conventiile internationale, nu sunt supuse jurisdictiei penale a Statului Roman”.
Art. 9 – Extradarea se acorda sau poate fi solicitata pe baza de conventie internationala, pe baza de reciprocitate si in lipsa acestora, in temeiul legii.
Extradarea este un act politico-juridic bilateral, care consta in acceptarea remiterii unui infractor de catre statul solicitat pe teritoriul caruia se afla acesta, statului solicitant, in vederea judecarii sau pentru a executa o pedeapsa1.
Actul politico-juridic al extradarii este legat de atributul suveranitatii statului, dar reprezinta in acelasi timp si un ajutor reciproc intre state, pe care acestea si-l acorda in lupta impotriva infractorilor2.
1 – M.Basarab, Op.cit, vol. I, p. 78.
2 – F. Ivan, Drept penal, Partea generala, vol. I., p. 109, Editura Presa Universitara Romana, Timisoara, 2002
Statul solicitant1 este statul care formuleaza cererea de asistenta judiciara internationala (art. 2) iar statul solicitat este statul caruia ii este adresata cererea de asistenta judiciara internationala.
In ceea ce priveste extradarea, statul solicitant poate sa fie statul pe teritoriul caruia s-a comis o infractiune, statul al carui interes a fost legat prin infractiune chiar daca aceasta s-a comis pe teritoriul altui stat sau statul care l-a condamnat pe faptuitor inainte ca acesta sa se refugieze in alt stat, iar statul solicitat este statul pe teritoriul caruia se afla faptuitorul sau condamnatul.
Extradarea activa este cererea de extradare a statului solicitant iar extradarea pasiva este remiterea faptuitorului de catre statul solicitat.
In ceea ce priveste conditiile extradarii astfel cum sunt ele reglementate de Legea nr. 132 din 28.06.2004 privind cooperarea judiciara internationala, acestea sunt conditii de fond (referitoare la persoane si infractiuni) si de forma (referitoare la procedura extradarii).
1. Conditiile referitoare la persoana infractorului si infractiunile supuse extradarii
In conformitate cu art. 22 din aceasta lege2 pot fi extradate din Romania, la cererea unui stat strain, persoanele care sunt urmarite penal sau sunt trimise in judecata pentru savarsirea unei infractiuni, ori sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul respectiv.
Nu pot fi extradati din Romania (art. 23):
a) cetatenii romani, daca nu sunt intrunite conditiile prevazute la art. 24, ceea ce presupune indeplinirea cel putin a uneia din urmatoarele conditii:
- in vederea efectuarii urmaririi penale si a judecatii, daca statul solicitant da asigurari considerate ca suficiente ca in cazul condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate, printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, persoana extradata va fi transferata in vederea executarii pedepsei in Romania;
- persoana extradabila domiciliaza pe teritoriul statului solicitant la data formularii cererii de extradare;
- persoana extradabila are si cetatenia statului solicitant;
- persoana extradabila a comis fapta pe teritoriul sau impotriva unui cetatean al unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant este membru al Uniunii Europene.
b) persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania;
c) persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele stabilite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale;
d) persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata unei autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala.
1 – Legea nr. 132 din 28.06.2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie, publicata in M.O. nr. 594 din 1 iulie 2004, partea I
2 – ibidem, pag. 4
Calitatea de cetatean roman sau de refugiat politic in Romania se apreciaza la data ramanerii definitive a hotararii asupra extradarii, iar daca aceasta calitate este recunoscuta intre data ramanerii definitive a hotararii de extradare si data convenita pentru predare, se va pronunta o noua hotarare in cauza.
Refuzul extradarii propriului cetatean ori a refugiatului politic, obliga Statul Roman ca la cererea statului solicitant, sa supuna cauza autoritatilor sale judiciare competente, astfel incat sa se poata exercita urmarirea penala si judecata, daca este cazul, scop in care statul solicitant ar urma sa transmita Ministerului Justitiei din Romania dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea.
Extradarea poate fi admisa numai daca fapta pentru care este invinuita sau a fost condamnata persoana a carei extradare se solicita, este prevazuta ca infractiune atat de legea statului solicitant cat si de legea romana, ceea ce implica aplicarea dublei incriminari.
Cu toate acestea, prin derogare de la aplicarea dublei incriminari, extradarea poate fi acordata si daca fapta respectiva nu este prevazuta de legea romana, daca pentru aceasta fapta este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie internationala la care Romania este parte.
Extradarea activa in vederea urmaririi penale sau a judecatii, se acorda de Romania numai pentru fapte a caror savarsire atrage, in conformitate cu legislatia statului solicitant si legislatiei romane, o pedeapsa privativa de libertate mai mare de 2 ani, iar in vederea executarii unei sanctiuni penale numai daca aceasta este mai mare de un an.
Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre Statul Roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata.
Persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate cu suspendarea conditionata a executarii, poate fi extradata in caz de suspendare partiala, daca fractiunea de pedeapsa ramasa de executat, raspunde exigentelor de gravitate prevazute de art. 28 si nu exista alte impedimente legale la extradare.
Sunt si situatii in care extradarea nu se acorda de Romania, ca in cazul lipsei plangerii prealabile, daca nu se respecta dreptul la aparare, a intervenit prescriptia raspunderii penale sau a executarii pedepsei conform legislatiei romane sau a statului solicitant sau pentru o infractiune a intervenit amnistia in Romania, daca Statul Roman avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune potrivit propriei sale legi penale.
De asemenea, extradarea este inoperanta, daca actul de gratiere este adoptat de statul solicitant, chiar daca celelalte conditii ale extradarii sunt indeplinite.
2. Conditiile de forma ale extradarii se refera la aspectele legate de valabilitatea cererii de extradare si actelor anexe, examenul de regularitate internationala, concursul de cereri si ordinea de preferinta, procedura de extradare din Romania si de catre Romania, arestarea provizorie si sesizarea instantei, etc.
In ceea ce priveste concursul de cereri, daca extradarea este ceruta de mai multe state, fie pentru aceeasi fapta, fie pentru fapte diferite, Statul Roman hotaraste, tinand seama de toate imprejurarile si in mod deosebit de gravitatea si de locul savarsirii infractiunilor, de datele depunerii cererilor respective, de nationalitatea persoanei reclamate, de existenta reciprocitatii de extradare in raport cu Statul Roman si de posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant.
Nota:
Art. 16 din noul Cod penal prevede ca „extradarea poate fi acordata sau solicitata pe baza de conventie internationala ori pe baza de reciprocitate; conditiile in care se acorda sau se solicita extradarea, prevazute in conventii internationale sau declaratii de reciprocitate, se completeaza cu cele prevazute in legea speciala”.
