|
|
|
Dupa ce am facut cunostinta cu componentele si modul de functionare al aparatului, precum si cu insusirile materialului fotosensibil, putem trece la urmatoarea etapa: fotografierea. In principiu, pana la apasarea pe declansator, mai sunt de facut urmatoarele operatii:
1. Stabilirea punctului de statie.
2. Determinarea expunerii.
3. Reglarea obturatorului, a diafragmei si a distantei.
In raport cu sistemul aparatului, cu stilul fotoreporterului, ordine operatiilor poate fi si alta. Iar la aparatele moderne, care “stiu sa faca singure totul”, ramane o singura operatie: alegerea punctului de statie.
O data ales subiectul si “compusa” imaginea din punct de vedere estetic, fotoreporterul trebuie sa aleaga punctul de statie, care asigura incadrarea dorita a subiectului.
Fotografia trebuie sa arate privitorului subiectul fotografiat, cat mai verific si mai expresiv, iar impresia provocata privitorului trebuie sa fie cat mai apropiata de cea produsa de catre subiect asupra fotoreporterului. Fotografia trebuie sa redea cat mai clar lucrul care a constituit obiectul atentiei fotoreporterului si sa rezulte scopul in care a fost facuta fotografia.
Portretele trebuie sa aiba o asemanare cat mai mare cu persoana fotografiata, sa redea trasaturile caracteristice ale figurii si sa exprime si caracterul lui.
Dupa caz, un peisaj trebuie sa exprime intinderea campiilor, maretia padurilor, cerul senin.
Una dintre cele mai importante caracteristici ale fotografiei este veridicitatea, expresivitatea si viata imaginii legate de capacitatea de a reda realist si convingator esenta evenimentului produs, caracterul persoanei fotografiate, armonia peisajului, particularitatile formelor arhitecturale ale cladirilor. Toate aceste insusiri – “esenta, caracter, armonie, particularitate etc”, se pot exprima si sublinia in fotografie prin alegerea intima a locului din care se face fotografierea.
Exista trei elemente care conditioneaza alegerea unui punct de statie optim:
a) directia de fotografiere;
b) distanta pana la subiectul de fotografiat;
c) inaltimea punctului de statie.
a) ALEGEREA DIRECTIEI DE FOTOGRAFIERE
Cand avem de fotografiat o cladire, o statuie sau un grup de oameni, exista tentatia de a aseza aparatul foto drept in fata subiectului, situandu-ne pe axa centrala a acestuia. Umplerea intregului camp vizual al obiectivului numai cu materialul care intereseaza nemijlocit, este dictata de dorinta de a acorda obiectului fotografiat locul central in imagine. O asemenea amplasare a subiectului duce la o prezentare simplista a cladirii ca atare, rezultand fotografii neinteresante.
Tema practica de fotografiere a cladirii Guvernului Romaniei i-a pus pe studentii incepatori in situatia de a alege un punct de statie central. In acest caz, a rezultat o compozitie frontala a imaginii, vazandu-se doar o singura latura a cladirii, fara a-i sesiza volumul acesteia. Toate elementele arhitecturale sunt distribuite uniform pe intreaga ei suprafata, atentia privitorului nefiind retinuta de un element dominant.
Cativa dintre studenti s-au deplasat lateral, spre Muzeul Taranului Roman sau spre cladirea VOX MARIS. Fotografiile au redat, in afara partii frontale a cladirii si partile laterale ale acesteia, evidentiindu-se volumul acestei binecunoscute cladiri.
Fotografia a capatat o anumita spatialitate si adancime, fatadele cladirii echilibrandu-se si completandu-se reciproc. Expresivitatea fatadei cladirii si volumul au fost evidentiate si de directia laterala a luminii solare.
O asemenea alcatuire a imaginii atrage atentia privitorului asupra desenului liniar al fatadei cladirii.
Si mai reusite au fost fotografiile realizare din balcoanele blocurilor din Piata Victoriei, oferindu-se privitorilor o imagine inedita a unei cladiri arhicunoscute.
b) DETERMINAREA DISTANTEI DE FOTOGRAFIERE
Pusi in situatia de a fotografia un subiect, ne intrebam care este distanta optima la care sa ne situam? Daca distanta dintre aparat si subiect va fi mai mare, va rezulta o imagine mai mica. Cu cat vom fi mai aproape de subiect, cu atat acesta va aparea mai mare pe fotografie, diferitele detalii ocupand un loc din ce in ce mai mare, iar elementele marginale ies in afara cadrului.
c) ALEGEREA INALTIMII PUNCTULUI DE STATIE
Alegerea nivelului punctului de statie contribuie la rezolvarea plastica a fotografiei.
In mod conventional, marea varietate de inaltimi de la care pot fi privite si fotografiate subiectele, sunt clasificate in trei grupe principale:
- puncte de statie normale;
- puncte de statie inferioare (de jos);
- puncte de statie superioare (de sus).
Punctul de statie normal, cel mai raspandit, corespunde cu nivelul ochilor unui om in picioare, putandu-se astfel reda fotografia sub forma cea mai obisnuita pentru ochiul omului. Rezulta o imagine fara deformari sau exagerari ale scarii de reprezentare a partilor inferioare sau superioare ale subiectului.
Alegerea unui punct de statie inferior pentru executarea unui portret, duce la o exagerare dimensionala a partii inferioare a fetei; pe fotografie va aparea o barbie masina si o frnte disproportionat de ingusta.
Modificarea inaltimii punctului de statie determina schimbarea in fotografie a pozitiei liniei orizontului. Folosind un punct de statie normal, obtinem o fotografie in care linia orizontului trece cu precizie pe mijlocul imaginii, impartind-o in doua jumatati aproximativ egale. Ea pare rupta in doua parti independente, fara legatura intre ele, determinand pierderea unitatii de compozitie.
Alegand un punct de statie inferior, linia orizontului coboara, iar subiectele din prim-plan sunt proiectate pe fundalul cerului, exagerandu-se dimensiunea acestora.
INCADRAREA este urmatoarea etapa prin care fotoreporterul va putea realiza o imagine plastica si interesanta. Acum se delimiteaza zona ce va ramane in imagine, lasand in afara ceea ce nu prezinta interes. La incadrarea unei imagini fotografice trebuie stabilite cu precizie limitele cadrului care sa aiba o compozitie finita.
La portrete, spatiul liber se lasa in directia de rotire a capului si a privirii si nu spre ceafa. Daca limita cadrului este in imediata apropiere a fetei persoanei din portret, ea pare ca se constituie intr-un obstacol in calea miscarii, eliminand dinamica fotografiei.
Daca se fotografiaza subiecte in miscare rapida (automobile, ciclisti) limitele cadrului se aseaza astfel incat un spatiu liber sa fie lasat in directia miscarii si care sa fie mult mai mare decat spatiul ramas in spatele subiectului.
PUNEREA LA PUNCT este operatia urmatoare prin care, la majoritatea aparatelor foto clasice, se regleaza claritatea imaginii astfel incat sa se obtina un desen precis al tuturor detaliilor subiectului. In fotografie apare clar, in primul rand, obiectul asupra caruia se efectueaza punerea la punct. Cu cat planul de punere la punct se gaseste mai departe de punctul de statie si, deci, de obiectiv, cu atat profunzimea este mai mare si, invers, aceasta profunzime scade prin micsorarea distantei dintre obiectiv si planul de punere la punct.
Profunzimea mai depinde si de distanta focala a obiectivului: cu cat distanta focala este mai mica, cu atat profunzimea va fi mai mare si invers.
In partea fotografica se intalnesc urmatoarele cazuri mai raspandite si caracteristice ale punerii la punct:
- determinarea si folosirea profunzimii maxime;
- obtinerea spatiului redat cu claritate intre anumite limite;
- punerea la punct pentru obiectul principal al imaginii;
- reducerea claritatii imaginii in adancime, in scopul redarii caracterului spatial al ei.
