|
|
|
Perspectiva financiara a Uniunii Europene
Perspectiva financiara cuprinde un plafon maxim pe total cheltuieli UE si plafoane maxime pe fiecare categorie de cheltuieli pentru o perioada viitoare de 7 ani (pe fiecare an al perioadei). Primul acord interinstitutional a fost realizat in anul 1988 pentru o perioada de cinci ani (1998-1992), iar urmatoarele acorduri au cuprins perioade de cite 7 ani. Acordul interministerial din 6 mai 1999 a stabilit perspectiva financiara pentru perioada 2000-2006.
Perspectiva financiara cuprinde si un plafon maxim pentru plati (pe baza estimarii relatiei dintre cheltuieli angajate si plati) exprimat in sume absolute si ca procent din PNB a statelor membre.
Acest mod de exeprimare a plafonului permite verificarea echlibrului cu veniturile deoarece, si pentru venituri este prevazut un plafon maxim in raport cu PNB. Ca o masura suplimentara pentru respectarea disciplinei bugetare, plafonul maxim de plati este stabilit sub nivelul celui de venituri, astfel incat sa existe o marja de siguranta cu un dublu rol:
Sa asigure flexibilitatea necesara perspectivei financiare care poate fi revazuta in functie de cheltuielile neprevazute;
Sa permita efectuarea platilor chiar in cazul unei evolutii a PNB sub nivelul celui prevazut la fundamentarea perspectivei financiare (daca nerealizarea se inscrie in marja de siguranta).
In perspectiva financiara 2000-2006, a fost prevazuta si o marja pentru cheltuielile suplimentare generate de primirea de noi state membre din randul celor 12 tari candidate, aflate in negocieri cu UE.
O privire asupra soldului dintre fondurile pe care fiecare stat membru le primeste de la bugetul UE si veniturile pe care acesta le varsa la bugetul UE arata ca unele state membre, cum sunt Marea Britanie, Germania, Franta, Austria si Olanda, au soldurile negative (primesc mai putin decat varsa la Bugetul UE), in timp ce altele ca Irlanda, Grecia, Portugalia, Spania au solduri pozitive (primesc mai mult decat varsa la bugetul UE).
Desigur ca, de la bun inceput, statele membre ale UE au fost constiente ca statele mai prospere vor face un efort pentru a contribui la reducerea decalajelor in raport cu restul statelor memebre mai putin prospere. Cu toate acestea, unele state membre au ridicat problema marimii excesive a soldurilor negative, apreciata in raport cu gradul de prosperiate al statelor respective.
Expertii UE descurajeaza astfel de abordari, pe temeiul ca un stat membru nu trebuie sa confunde avantajele si costurile care deriva din participarea la proiectul comun-UE cu soldul intre contributiile la bugetul UE si fondurile primite de la acest buget. Avantajele si costurile in calitate de stat membru sunt, de regula, greu de cuantificat. De exemplu, o suma alocata pentru cercetari este platita intr-un cont aflat intr-un anumit stat membru, in timp ce beneficiarii proiectului de cercetare pot fi mai multe state membre etc. Cu toate acestea, la nivelul fiecarui stat membru, preocuparea pentru soldul relatiilor de venituri si cheltuieli cu bugetul UE este prezenta si importanta.
UE a adoptat un sistem de compensatii bugetare care functioneaza pentru Marea Britanie si a primit o propunere pentru introducerea unui sistem generalizat de compensatii bugetare facuta din partea celorlalte patru sisteme cu solduri negative: Germania, Austria, Olanda, Suedia.
Este de mentionat ca pentru a determina soldul bugetar in relatia cu statele membre, a fost necesara convenirea unei metodologii cu privire la repartizarea veniturilor si a cheltuielilor UE pe statele membre. De exemplu:
- Taxele vamale care reprezinta 86% din veniturile proprii traditionale se incaseaza pe teritoriul statului unde are loc trecerea frontierei UE. Taxele vamale se incaseaza insa datorita politicii vamale comune ale UE. In plus, exista „efectul Rotterdam”, corespunzator caruia marfurile intrate pe teritoriul unui stat membru (de pilda, prin portul Rotterdam din Olanda), supuse taxelor vamale, pot fi consumate pe teritoriile altor state membre. In consecinta, veniturile proprii traditionale sunt repartizate pe statele membre proprotional cu ponderea veniturilor din TVA si din PNB si nu in functie de locul unde aceste venituri au fost incasate;
- Circa 94% din cheltuielile UE sunt repartizate pe statele membre pentru calculul soldului bugetar, doarece unele cheltuieli, cum sunt cele pentru actiuni externe, au ca beneficiari tari din afara UE.
