|
|
|
OPERATIUNI SI TEHNICI DE BAZA IN ABORDAREA IMPRUMUTURILOR DE STAT
Date fiind motivele si costurile pe de o parte, precum si consecintele
complexe, pe de alta parte, in legatura cu imprumuturile de stat abordarea
cantoneaza pe urmatoarele operatiuni principale:
plasarea, prin care se intelege suma tuturor procedeelor tehnice
de lansare a oricarui imprumut, si
amortizarea, care, intr-un sens larg, include toate masurile
adoptate de stat, ca debitor pentru a-si stinge obligatiile ce decurg din
contractul incheiat cu subscriitorii sai.
1. Plasarea cuprinde o varietate de procedee legate de
emisiunea titlurilor si lansarea propriu-zisa a unui imprumut public.
a) Vanzarea obligatiunilor la imprumut catre o banca sau mai multe
banci, este o tehnica operativa si simpla, mai cu seama prin antrenarea
consortiilor bancare. Practic, titlurile sunt cumparate integral si statul intra
in posesia sumelor necesare pe masura ce consortiul plaseaza pe piata
acele inscrisuri, desigur contra unui comision. Valoarea acestuia rezulta
din diferenta intre cursul la care au fost achizitionate si, respectiv, cursul la
care sunt plasate obligatiunile. Diferentele de curs, pentru ca bancherii
achizitioneaza titlurile de regula "sub pari", precum si posibilitatile
restranse de control asupra bancilor, fac din aceasta metoda una destul
de costisitoare, rareori agreata si abordata de catre autoritatea publica.
b) Vanzarea directa a titlurilor prin subscriptie publica presupune
existenta unor consistente disponibilitati de capital in posesia unui mare
numar de detinatori. Este o metoda mult mai avantajoasa, cu eficienta
constatata indeosebi in situatii exceptionale, care activeaza simtul patriotic
al populatiei. Pe langa suprimarea costurilor impuse de participarea
bancherilor, aceasta metoda permite si o bogata oferta de avantaje
asociate titlurilor de credit public. Concret, organizatorul acestor opera tiuni
este Ministerul Finantelor, care antreneaza ghisee specializate din
trezorerie si se ocupa si de publicitate calificata. Practica a inregistrat in
aceste cazuri o modificare a caracterului voluntar al subscrierii, in caracter
fortat: subscrierea publica benevola a fost inlocuita cu plasarea fortata, in
situatia de plata a salariilor unor functionari din institutii publice cu titluri ale
unui imprumut de stat (la scadenta acestea nu au mai fost rascumparate,
insa literatura consemneaza faptul ca documentare).
c) Vanzarea titlurilor la bursa de valori presupune functionarea unei
retele specializate de intermediari autorizati, pe langa obligativitatea
integrarii fata de rigorile regulamentelor bursiere specifice acestor
tranzactii. De aceea, metoda poate fi aplicata cu succes in marile
aglomerari urbane, unde si plasarea se poate realiza la un curs mai
favorabil.
Dar diversitatea necesitatilor care determina apelul la imprumuturile
de stat a cauzat o diversificare a modalitatilor de emisiune, precum si
adoptarea unor tehnici de conversiune, de arozare si de consolidare a
datoriei publice.
Conversiunea consta in preschimbarea inscrisurilor unui imprumut
vechi cu inscrisuri ale unui imprumut nou, care s-au emis in condi tiilor unei
mai mici rate a dobanzii. Este aplicabila exclusiv imprumuturilor de stat
lansate pe piata autohtona de capital, intrucat doar in aceste conditii se
poate opera o reducere a dobanzii. Din punct de vedere juridic 19, acest
procedeu este asociat cu "novatiunea datoriei publice", pentru ca face
trimitere la prevederile referitoare la obligatiuni din art. 1128 din Codul
Civil, cand poate fi substituita o datorie veche cu una noua.
Motivele pentru care statul recurge la aceasta operatie pot fi variate:
dificultatile financiare ale statului debitor sau o drastica micsorare a
dobanzii, pe fondul cresterii disponibilitatilor de capital, in general, si a
capitalului de imprumut, in special. Conversiunea se poate adopta fie prin
constrangerea exercitata de catre autoritatea statului, fie pe baza
consimtamantului acordat in cunostinta de cauza de catre detinatorii de
titluri. Optimul in aplicarea conversiunii este fie in faza de depresiune
economica, fie la inceputul fazei inviorarii, cand dobanda atinge cel mai
scazut nivel.
Consolidarea reprezinta prelungirea termenului de rambursare a unui
imprumut de stat sau, altfel spus, un imprumut pe termen scurt este
prelungit si transformat intr-un imprumut pe termen mediu sau lung, astfel
amanandu-se scadenta unui efort financiar impovarator si presant pentru
statul debitor. Este un procedeu aplicabil deopotriva imprumuturilor interne
si externe, cu mentiunea ca, in cazul celor externe, initiativa apartine
statului debitor, insa este conditionata de acordul statului creditor. Ca
regula, statul creditor accepta solicitarea, insa numai dupa o temeinica
justificare si cu majorarea dobanzii datorate, pana la un nivel care, prin
cuantumul propus, devine prin el insusi convingator.
Arozarea este o practica bazata tot pe fluctuatiile dobanzii, de asta
data in sensul majorarii acesteia. In situatiile unor scaderi drastice ale
cursului unui imprumut si pentru a conserva, totusi, interesul publicului
pentru acesta, statul poate proceda la majorarea dobanzii, Astfel se evit a
riscurile unor dificultati in plasarea unor noi credite, chiar in imprejurarile
nefaste de pe piata capitalului de imprumut.
2. Amortizarea semnifica diferitele tehnici si masuri al caror
scop este stingerea obligatiilor statului fata de creditorii sai. In timp ce prin
conversiune se reduce doar dobanda datorata, prin amortizare are loc o
reducere a capitalului imprumutat. Practic, are loc o stingere treptata a
respectivelor datorii prin plati la termene fixe ori periodice.
Atat practica, dar si doctrina20, subliniaza obligativitatea amortizarii, ca
procedeu de rascumparare de catre debitor, in ritm programat, a titlurilor
imprumuturilor publice. Motivul consta in importanta decisiva a acestei
operatiuni pentru perspectiva de viitor a (tuturor) imprumuturilor publice.
Ca modalitati uzuale de rambursare a imprumutului de stat se aplica
amortizarea:
a) prin anuitati, in cazul unui numar restrans de creditori cu care statul
poate conveni usor conditii de rambursare, incepand cu al doilea sau al
treilea an de la contractarea imprumutului;
b) prin tragerile la sorti, daca sunt mai multi creditori, carora statul le
stabileste valoarea obligatiunilor amortizabile pe aceasta cale inca din
momentul lansarii imprumutului;
c) prin rascumpararea la bursa, cand aparatul specializat din Ministerul
Finantelor, sau institutiile abilitate de catre acesta, rascumpara
obligatiunile emise, mai cu seama in cazul imprumuturilor fara termen;
este o practica pe care statul o poate adopta in cazurile unor
confortabile resurse financiare, care sa sustina astfel de tranzactii, sau
cand cursul obligatiunilor este "sub pari".
Sursele financiare destinate rambursarii imprumuturilor pot avea
origini diferite. In unele state se constituie fondul special de amortizare, ca
fond de afectatie speciala alimentat dintr-o serie de venituri publice, cum
ar fi, de pilda, cele din exploatarea monopolurilor fiscale.
In alte tari se inscriu in legea bugetara sumele care au ca destinatie
stingerea imprumutului public, aceasta realizandu-se astfel din veniturile
ordinare ale statului. Teoria indica si cazul dirijarii excedentului bugetar
catre acest scop, insa practica generalizata a deficitelor bugetare cronice
evidentiaza aceasta masura doar ca ipoteza.
Frecventele imprejurari care determina inrautatirea situatiei financiare
a statului au generat si alte cai de stingere a obligatiilor rezultate dintr-un
imprumut public. Teoria21 imprumutului de stat le evidentiaza totusi,
dincolo de importanta in sine a amortizarii.
Bancruta statului este incapacitatea de plata a statului din diferite
motive de ordin economic sau politic. Aceasta situatie de insolvabilitate
reala a statului debitor este recunoscuta si asumata fata de cetateni, dar si
fata de alti creditori, insa nu se poate folosi nici o cale juridica pentru
reparatia prejudiciului cauzat. Natura juridica aparte a imprumuturilor
externe de stat confera alte posibilitati de rezolvare a acestei chestiuni. In
atari cazuri, statul debitor poate solicita renegocierea tuturor termenelor, a
dobanzii si a ratelor, oferind promisiuni de achitare a arieratelor financiare
la o scadenta stabilita de comun acord cu creditorii.
In situatii extrem de critice, statul debitor poate solicita un moratoriu22
privind serviciul datoriei publice, adica o amanare de la plata anuitatilor, o
sistare temporara a obligatiilor, procedura adresata spre solutionare unor
instante jurisdictionale speciale, si care se insoteste cu un acord de
consolidare a datoriei externe.
O varianta de insolvabilitate care este mentionata in teoria amintita
este bancruta voita sau repudierea23, ca intentiune explicita a statului
debitor de a evita implinirea obligatiilor ce-i revin din imprumuturile
contractate, in unele cazuri chiar daca poseda mijloacele banesti
necesare acestui demers.
La aceasta solutie statele au apelat in cazurile unor mutatii politice
radicale, cum ar fi cele determinate de instaurarea regimurilor comuniste,
incepand chiar cu evenimentele din Rusia anului 1917, si apoi extinderea
practicilor si in celelalte tari. Statele creditoare pot recurge si la alte solutii
de recuperare, care constau in actiuni diplomatice, constrangeri de natura
economico-financiara, comerciala si chiar interventii militare.
Deteriorarea situatiei financiare a statului incat sa pericliteze
rambursarea imprumutului public se mai poate datora si deprecierii
monetare, adica inflatiei, cand statul debitor se angajeaza sa-si stinga
obligatiile sale, dar la valoarea lor nominala, si nu la valoarea lor reala.
Diferenta dintre cele doua ramane nerestituita, chiar daca formal
imprumutul apare stins. De jure, obligatiile statului se considera integral
achitate, chiar daca de facto doar partial s-a realizat acest fapt, pe fondul
puternicei erodari a monedei in care s-a exprimat imprumutul. Uneori se
apeleaza la aceasta stratagema tocmai pentru o relaxare a efortului
financiar al statului debitor.
In practica imprumuturilor externe exprimate in monede apreciate fa ta
de monedele statelor debitoare, inflatia a provocat o spectaculoasa
impovarare a lor, fapt ce a cauzat acutizarea in anii '80 a crizei datoriei
externe, fapt care a afectat majoritatea tarilor in dezvoltare.
