Formarea preturilor in conditiile monopolului

In cazul monopolului exista doua situatii favorizante comparativ modelului concurentei perfecte: cererea pentru produsele oferite de firma se confunda cu cererea pietei, iar oferta firmei este sinonima (sau foarte apropiata) de oferta globala a industriei. Pretul nu mai constituie un element exogen firmei, ci aceasta exercita un control riguros asupra formarii sale, nivelul pretului fiind stabilit  in functie de un complex de factori, dintre care se detaseaza ca importanta evolutia cererii si a costurilor de productie, cantitatea de bunuri vandute (deci volumul vanzarilor) si masa profitului.

Monopolul isi asigura starea de echilibru la acel volum al productiei si nivel al pretului care ii asigura maximizarea profitului total, prin egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal Pentru demonstratie, se folosesc urmatoarele notatii: VT – veniturile totale; CT – costurile totale; π - profitul aferent productiei totale.

π = VT – CT = V(q) – C(q), adica profitul reprezinta diferenta dintre veniturile totale si incasarile totale in functie de productie. Profitul este maxim atunci cand derivata functiei lui prin raportare la nivelul productiei se anuleaza.

Astfel:

Dar , iar ,asadar V_mg = C_mg

in care C_mg este costul marginal, adica cresterea costului ce revine pe unitatea de produs pentru fiecare unitate suplimentara de produs obtinuta in plus.

Atata timp cat V_mg>C_mg, productia unei unitati suplimentare de produs, genereaza obtinerea unui profit aditional, iar profitul total sporeste pe masura cresterii cantitatilor de produs oferite. Invers, daca V_mg<C_mg, diferenta reprezinta pierderea ocazionata de ultima unitate de produs fabricata.

In figura nr. 3.3, AB reprezinta dreapta venitului marginal, AC este curba cererii, PN – profitul unitar, aria RPNM – profitul total. Starea de echilibru este descrisa de q_e si P_e (cantitatea si pretul de echilibru). Egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal este atinsa in punctul de echilibru E, din care se imagineaza o paralela la ordonata care intersecteaza curba AC a cererii in punctul P, ale carui proiectii sunt punctul R pe axa pretului (corespunzator lui P_e) si D pe axa cantitatii (care desemneaza cantitatea de echilibru q_e).

Profiturile supranormale obtinute de monopolist nu sunt eliminate pe termen lung, asa cum se intampla in cazul concurentei perfecte, deoarece intrarea de noi firme in cadrul ramurii este restrictionata pe diverse cai.

Ca regula de comportament pe termen lung, in ceea ce-l priveste pe monopolist, este aceea ca el paraseste piata daca pretul nu-i acopera cheltuielile totale medii pe termen lung. In aceasta situatie, pentru productia Q se stabileste pretul mediu , in conditiile in care V_mg = C_mg. Q are nivelul cel mai scazut in figura 3.4.

Pentru Q si , profitul monopolului este maxim, orice alta combinatie cantitate – pret micsorandu-l. Atunci cand monopolul produce cantitatea Q, costul mediu va fi CMT₁. Ca urmare, monopolistul obtine un profit unitar (-CMT₁)∙Q, profitul supranormal denumit profit de monopol. Spre deosebire de firmele perfect concurentiale care accepta pretul stabilit in functie de cerere si oferta, monopolistul este un cercetator de pret.

Fiind singurul ofertant de pe piata respectiva, el cauta sa stabileasca pentru produsul sau acel pret care ii maximizeaza profitul. Asa cum rezulta din figura, maximizarea profitului se poate obtine pe termen lung, datorita lipsei concurentei. Spre deosebire de firma perfect concurentiala care isi stabileste pretul la nivelul costului marginal, monopolistul isi va maximiza profitul practicand preturi mai mari decat costul marginal.

In functie de riscul intrarii in ramura a unor intreprinderi noi si respectiv al distrugerii pozitiei de monopol, intreprinderea monopolista poate adopta alte strategii ca alternative la cea a maximizarii profitului si anume:

1.   Maximizarea cifrei de afaceri, in cadrul cuplului P₁Q₁. Aceasta metoda se aplica atunci cand monopolistul urmareste evitarea aparitiei concurentilor, preferand sa aiba profituri imediate mai putin ridicate chiar sa risti pierderi uneori, pentru a-si proteja pozitia de monopol. Conditia pentru atingerea acestui obiectiv este VT(q) = maxim, ceea ce inseamna:

Asadar, cuplul cantitate-pret P₁Q₁ prin care intreprinderea isi maximizeaza cifra de afaceri este conditionat de anularea venitului marginal. Pe grafic, aceasta conditie este definita prin punctul de intersectie a dreptei venitului marginal cu axa absciselor, care marcheaza nivelul productiei Q₁. Corespunzator pe dreapta venitului mediu, se identifica nivelul pretului P₁.

Figura 3.4

Deci P₁< si totodata C_TM<P₁<C_mg, ceea ce incurajeaza atat reducerea rentabilitatii produselor, dar si eficienta mai slaba sub raportul costului marginal. Producatorul castiga nu pe seama profitului pe produs, ci pe seama cantitati mari a productiei, ceea ce conduce la o cifra de afaceri totala ridicata.

2.   Gestiunea la echilibru, in cadrul cuplului P₂Q₂. Aceasta strategie se aplica cand producatorul este preocupat pentru sporirea productiei sale impotriva eventualilor concurenti, fara a se expune la pierderi. Pretul si costul se afla la nivelul pragului de rentabilitati, fiind egale. Strategia vizeaza vanzarilor ultimelor cantitati pentru evitarea creari stocurilor de marfuri nevindute si deci a unor pierderi mai mari. Pretul are cel mai mic nivel posibil p₂ = CTM, iar profitul este zero: π =0, ca rezultat al diferentei dintre pret si cost. La nivelul volumului total de activitate, anularea profitului este data de egalitatea dintre veniturile totale (cifra de afaceri), VT si costurile totale, CT. Aceasta metoda se poate aplica mai ales in cadrul monopolurilor administrate de stat, caz in care se urmareste suprimarea supraprofiturilor si evitarea pierderilor subventionate de la bugetul statului.

3.   Stabilirea pretului la nivelul costului marginal in cadrul cuplului P₃Q₃

In cadrul acestei metode, pretul este egal cu costul marginal: se aplica atunci cand gestiunea la echilibru nu da rezultate dorite sau in situatia de administrare a monopolului de catre stat. In acest fel se inlatura supraprofiturile dar scad si sarcinile asupra finantelor publice de a acoperi pierderile. Aplicarea acestei metode determina mai ales pe utilizatori sa economiseasca resursele, deoarece prin pretul produselor se asigura acoperirea costului real al obtinerii ansamblului bunurilor. De asemenea, metoda ofera si posibilitatea de diferentiere a preturilor sau tarifelor la aceleasi produse sau servicii in functia de factori care influenteaza nivelul costului marginal (de ex.: consumul de energie diferentiat ziua sau noaptea, folosirea serviciilor telefonice dupa gradul de incarcare a retelei, taxarea transportului in comun dupa sezon s.a).

Daca gestiunea in stare de echilibrului este generatoare de risipa economica (determina o utilizare ineficienta a resurselor) intrucat incurajeaza consumul unor bunuri al caror cost marginal este superior pretului, stabilirea pretului la nivelul costului marginal este de natura sa semnaleze raritatea , dificultatea reala in obtinerea bunului

4. Discriminarea prin pret are loc cand monopolul poate vinde acelasi produs la preturi diferite aplicate pe piete diferite sau unor grupe diferite de consumatori. Daca obiectivul este maximizarea profitului, atunci trebuie sa se egalizeze pe fiecare piata venitul marginal cu costul sau marginal:

sau

unde:

p_1,2 = pretul pe cele doua piete;

E_1,2 = elasticitatile cererii pe cele doua piete;

C_mg = costul marginal al monopolului.

3.5. Formarea preturilor pe piata cu concurenta monopolistica

Aceasta se apropie de monopol, dar si de concurenta perfecta, intrucat reuneste elemente care apartin celor doua structuri de piata diametral opuse. Concurenta monopolistica pastreaza toate premisele concurentei perfecte, cu exceptia uneia: omogenitatea produsului. Aceasta este inlocuita de diferentiere, situatie in care cumparatorii au posibilitatea sa aleaga produsul pe care si-l doresc (dintr-o anumita categorie), iar vanzatorii pot sa-si impuna pretul, si chiar cantitatea, prin politica noilor sortimente de produse. La modificari nesemnificative ale pretului, cererea este inelasica, in principal ca urmare a atasamentului consumatorului fata de o anumita marca a unui produs. La modificari importante ale pretului, cererea fata de bunurile oferite de o anumita firma devine elastica sau foarte elastica datorita abundentei de bunuri substituibile ale caror preturi nu s-au modificat: cand pretul se majoreaza substantial, o parte importanta a clientelei traditionale se orienteaza spre bunurile cu aceeasi utilizare oferite de concurenta.

Ca si monopolul, firma monopolistic concurentiala maximizeaza profiturile daca vinde o cantitate corespunzatoare punctului in care costul marginal este egal cu venitul marginal. In fapt, pe termen scurt, firma monopolistica se comporta ca un monopol.

Analiza concurentei monopolistice evidentiaza ca, in conditiile actuale, desi parghiile traditionale ale concurentei – pretul si cantitatea se mentin, se extinde tot mai mult o noua forma a concurentei – concurenta prin produse. Totodata, datorita caracteristicilor prezentate, se apreciaza ca piata cu concurenta monopolistica reprezinta acea structura de piata care asigura consumatorului cel mai ridicat nivel al satisfactiei[1].