|
|
|
Datoria publica cuprinde totalitatea obligatiilor banesti contractate de stat si unitatile administrativ-teritoriale sau alte entitati publice garantate de stat, la un moment dat, fata de creditorii interni si externi, precum si obligatiile statului fata de trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar, in vederea acoperirii deficitului bugetar.
Cu alte cuvinte, datoria publica a Romaniei este formata din datoria publica interna si cea externa. Cea interna este constituita din totalitatea obligatiilor statului ce provin din:
a) imprumuturile de stat contractate direct de catre stat prin Ministerul Finantelor Publice, pe piata interna;
b) imprumuturile contractate de ordonatorii principale de credite si de catre alti subiecti din economie, de pe piata financiara interna si care sunt garantate de stat;
c) sumele primite temporar din fondurile Trezoreriei.
Datoria publica externa este constituita din totalitatea imprumuturilor pe piata externa, contractate direct sau garantate de stat, de la organismele financiar-bancare internationale (F.M.I., Banca Mondiala) sau de la guvernele unor tari in cazul importului unor produse strategice (petrol, gaze naturale, cereale etc.).
Marimea datoriei publice exprima gradul de indatorare a unei tari.
Plafonul anual de indatorare al unei tari este aprobat de Parlament, in limita careia Guvernul, prin Ministerul Finantelor Publice, poate contracta imprumuturi interne si externe, in nume propriu sau pentru care poate acorda garantii. Totodata, mentionam ca potrivit criteriilor de convergenta stabilite de U.E. pentru ca un stat sa fie admis in zona euro, statul in cauza trebuie sa aiba un grad de indatorare publica sub limita de 60% din P.I.B.
Statistica internationala nu cuprinde in datoria externa creditele care au o scadenta sub un an de zile, precum si cele contractate de unitatile private fara garantia statului, indiferent de durata lor. In tarile cu valuta convertibila, datoria externa este asimilata datoriei publice interne, astfel ca in terminologia curenta, pentru aceste tari, nu se foloseste termenul de datorie externa, ci de dezechilibru al balantei de plati, deoarece, in orice moment ele pot achita cu propria lor moneda datoria publica, prin lansarea unor imprumuturi pe piata interna si externa. De asemenea, notiunea de datorie externa este folosita in literatura economica pentru a desemna datoria tarilor cu valuta neconvertibila, majoritatea lor fiind tari in curs de dezvoltare.
Statul apeleaza la imprumuturi publice cand se confrunta cu deficite bugetare, cu insuficienta rezervelor valutare si alte fenomene de dezechilibru, care necesita interventia statului in economie, prin care se urmareste formarea de capital public, stimularea sau cresterea ocuparii fortei de munca.
Imprumuturile de stat reprezinta un mijloc mai rapid de procurare a resurselor financiare decat impozitele. Majoritatea impozitelor constituie o masura nepopulara, deoarece afecteaza direct nivelul de trai al populatiei, iar partidele aflate la putere nu o aplica din considerente populiste. In cazul imprumuturilor publice, rambursarea acestora se face mai tarziu, iar acest lucru nu este vizibil pentru populatie.
In cazul imprumuturilor externe, trebuie respectata destinatia lor speciala avuta in vedere la contractarea lor si fiind stipulata in acorduri internationale.
Imprumuturile contractate de autoritatile administratiei publice locale (garantate sau nu de Guvern), desi fac parte din datoria publica a Romaniei, nu cad in raspunderea Guvernului, ci a autoritatilor publice locale si trebuie rambursate din veniturile proprii ale acestora (prin care s-au garantat aceste imprumuturi) si nicidecum din resursele bugetului de stat transmise bugetelor locale pentru echilibrare.
Pentru fiecare imprumut contractat pe piata, statul emite niste inscrisuri sau titluri de valoare, care poarta diverse denumiri: bonuri de tezaur, certificate de trezorerie, obligatiuni sau alte instrumente financiare.
Aceste titluri de stat pot fi nominative, cand poarta numele posesorului, sau la purtator. Ele pot fi definite prin mai multe elemente tehnice:
1. Denumirea titlului: bon de tezaur, certificat de trezorerie, obligatiune etc.;
2. Valoarea nominala, valoarea reala si cursul.
Valoarea nominala reprezinta suma inscrisa pe titlul unui imprumut de stat si exprima marimea creantei pe care detinatorul acesteia (creditorul) o are de incasat de la stat, sau, altfel spus, datoria statului fata de detinatorului inscrisului respectiv. Cand imprumutul se ramburseaza la termenul pentru care a fost contractat, statul achita detinatorului inscrisului valoarea nominala a acestuia. Daca detinatorul doreste sa-si recupereze banii plasati in inscrisuri ale unui imprumut de stat inainte de termen, el poate sa le vanda la bursa.
Valoarea reala reprezinta suma cu care se cumpara (sau se vinde) un inscris, si care poate sa fie egala, mai mica sau mai mare decat valoarea nominala a acestuia.
Marimea valorii reale depinde de cursul la care coteaza inscrisurile respective la bursa.
Cursul exprima pretul cu care se cumpara si se vand 100 de unitati monetare valoare nominala si acesta poate fi:
1) al pari, adica egal cu 100 - titlurile cu cupon care au valoare nominala pentru care se plateste dobanda;
2) sub pari, adica mai mic decat 100 - titluri cu discount;
3) supra pari, adica mai mare decat 100 - titluri cu prima.
Discount-ul reprezinta diferenta dintre pretul de vanzare al unui titlu la emisiune (care este mai mic) si valoarea nominala.
Prima reprezinta diferenta dintre pretul la emisiune a titlului (care este mai mare) si valoarea nominala.
La lansarea unui imprumut de stat, cursul obligatiunii este, de regula, sub pari si numai arareori al pari sau supra pari.
Cursul depinde de o serie de factori, si anume:
1) raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut;
2) nivelul dobanzii la imprumutul respectiv;
3) avantajele oferite de stat detinatorilor inscrisurilor acelui imprumut;
3. Termenul de rambursare:
In functie de termenul de rambursare inscrisurile emise de stat poarta denumiri diferite. Astfel, pentru imprumuturile pe termen scurt contractate pentru acoperirea unor goluri de casa, in cursul anului fiscal se emit bonuri de tezaur, certificate de trezorerie etc.
Pentru imprumuturile pe termen mijlociu (3-5 ani) si lung (5-10 ani) se emit obligatiuni sau titluri de renta, iar pentru imprumuturile fara termen se emit titluri de renta perpetua.
4. Dobanda. Pretul pe care statul il plateste creditorilor sai pentru folosirea sumei imprumutate poate imbraca diverse forme:
a) dobanda, adica un venit fix, de care beneficiaza toti detinatorii de inscrisuri, proportional cu valoarea nominala a sumelor imprumutate;
b) castiguri, adica venituri diferentiate ca marime, de care beneficiaza numai un numar restrans de detinatori;
c) alte avantaje. Ex: unele inscrisuri pot fi negociate, pot fi scontate la banci.
