|
|
|
Conceptul si formele monopolului. Bariere de intrare.
Monopolul reprezinta situatia de pe piata unui anumit bun a carui oferta este asigurata de o singura persoana sau firma, produsul respectiv neavand substituienti apropiati, iar furnizorul lui dispunand de posibilitatea ingradirii accesului altor firme in ramura sau sectorul sau de activitate.
Rezulta din aceasta definitie ca, fata de modelul concurentei perfecte, se renunta la ipotezele atomicitatii ofertei si intrarii libere pe piata. Toate celelalte raman compatibile cu existenta monopolului. Altfel spus, monopolul este situatia in care o oferta monolitica se adreseaza pe piata unei cereri atomice.
Reprezentand polul opus concurentei perfecte, monopolul se poate prezenta in urmatoarele forme1:
‑ ca oferta personala a unui specialist sau individ talentat, cum ar fi, de exemplu, creatiile de moda sau pictura unui anumit artist, anumite concerte, etc.;
‑ oferta protejata prin dreptul de licenta, dreptul de autor, dreptul de editor etc. prin care, pentru a fi stimulata creatia, autorilor le este protejat pentru o perioada de timp dreptul de a se bucura de fructul activitatii lor;
‑ monopolul de inovatie, pe care un producator il detine in mod temporar, oferind pe piata un nou produs sau un bun obtinut printr‑un nou procedeu tehnologic. Daca acest avantaj nu este protejat printr‑un drept de licenta, perioada de timp in care producatorul va beneficia de situatia sa de monopolist va fi scurta. Joseph A. Schumpeter (1883‑1950) a fost cel care a studiat aceasta forma, subliniind efectul ei pozitiv asupra dezvoltarii economice, prin mecanismul 'distrugerii creatoare'. Procesul 'distrugerii creatoare' consta in modificarea pozitiei monopolistului pe piata ca urmare a intrarii unor noi firme prin inventarea a noi produse sau tehnici de obtinere a lor. Existenta profiturilor de monopol reprezinta, potrivit teoriei lui Schumpeter, motivatia majora a eforturilor firmelor pentru realizarea inovatiei si, din aceasta cauza, motorul cel mai puternic al progresului, al expansiunii pe termen lung a productiei globale;
‑ monopoluri naturale, sub forma controlului exploatarii resurselor naturale sau folosirii unor cai de comunicatie deosebit de costisitoare, a caror multiplicare nu ar prezenta avantaj nici din punctul de vedere al profitabilitatii si nici sub aspectul interesului general. Un exemplu in acest sens poate fi reprezentat de situatia unei cai ferate intre doua localitati: nu ar fi oportun ca, de dragul stimularii concurentei in acest domeniu, sa fie permisa construirea unei noi cai ferate, de catre o alta firma. In general, o piata de mici dimensiuni favorizeaza aparitia unor astfel de monopoluri naturale, mai ales in domeniul serviciilor. De exemplu, intr‑un mic oras, nu este profitabila existenta a doua companii de autobuze pentru transportul in comun;
‑ monopolul ca rezultat al economiilor de scara, care consta in faptul ca, daca intr‑o anumita ramura de activitate s‑a format o firma de mari dimensiuni, beneficiara deja a avantajelor productiei de scara, concretizate in esenta intr‑un nivel redus al costurilor, este dificil sa mai patrunda si o noua intreprindere care, pentru inceput, are costuri ridicate.
Elementele enumerate mai sus ca generatoare ale diferitelor forme de monopol reprezinta de fapt 'bariere de intrare' in calea patrunderii in ramura a unor potentiali concurenti. Pentru cucerirea si consolidarea pozitiei de monopol mai pot fi folosite si alte modalitati cum ar fi: controlul asupra unor factori de productie esentiali (de exemplu, monopolistul poate fi singurul producator al unor parti ale produsului final si are astfel posibilitatea de a refuza accesul unor potentiali rivali la obtinerea lor si, deci, la fabricarea bunului respectiv); controlul asupra vanzarii cu ridicata sau cu amanuntul a unui anumit produs (controland debuseele, producatorul monopolist impiedica accesul la consumatori al potentialilor rivali); amenintarea cu preluarea sau fuziunea; tactici agresive, cum ar fi declansarea unui 'razboi al preturilor' sau a unei puternice campanii publicitare, eliminandu‑si astfel rivalii de pe piata, pentru ca apoi, ramas singur, sa schimbe politica preturilor, pentru a castiga un profit ridicat de monopol; in fine, chiar intimidarea concurentilor reali sau potentiali prin diferite forme de hartuire, legale sau nelegale, pentru a‑i determina sa paraseasca piata sau sa nu intre pe ea2.
Din punctul de vedere al formei de proprietate, pot exista monopoluri private, publice sau chiar mixte, rezultate din cooperarea primelor doua.
De asemenea, din punctul de vedere al ariei pe care‑si desfasoara activitatea, pot exista monopoluri nationale si monopoluri transnationale.
Pana aici a fost prezentat monopolul ca unica firma intr‑o ramura de activitate. O situatie de monopol poate exista, insa, si atunci cand mai multe firme dintr‑o ramura se inteleg sa conlucreze pentru maximizarea profiturilor lor, eliminand concurenta dintre ele si comportandu‑se ca si cum ar fi o singura firma. Ele vor actiona prin limitarea productiei lor totale la cantitatea care maximizeaza profitul ramurii. Aceste firme formeaza astfel un cartel, in cadrul caruia, fiecarui participant i se aloca o anumita cota din productia ramurii. De obicei, asemenea forme de intelegere sunt descurajate sau chiar interzise prin masurile adoptate de guverne in cadrul asa‑numitelor 'politici de concurenta'.
