|
|
|
ABORDARI CONTEMPORANE IN MANAGEMENTUL MACROECONOMIC
Notiunile, instrumentarul si terminologia prezentei lucrari au fost
introduse si folosite dupa o succesiune pe care autoarea a socotit-o
potrivita si coerenta in lamurirea fenomenologiei finantelor publice.
Tema din final are rostul de a cupla si de a corela toate uneltele de
lucru, astfel incat sa se realizeze o perceptie deplina a importantei si
semnificatiei acestui vast domeniu.
Ampla literatura de specialitate (folosita in mare masura si pentru
elaborarea acestui material), abordeaza finantele publice din perspectiva
unei atractii aparte pe care o exercita ca stiinta; se vorbeste chiar despre
un farmec anume, motivat de legaturile indisolubile pe care le are cu toate
celelalte stiinte sociale si umaniste.
Prin tema finala, intentia noastra este de a-i argumenta (intrucatva)
aceasta particularitate, prin scoaterea in evidenta a punctelor de contact
cu filozofia, de pilda, dar si cu economia si cu dreptul public. In fapt,
acestea au fost si zonele din care s-a initiat rascrucea fatala catre
comunism, iar in prezent tot acestea sunt punctele de la care s-a hotarat si
s-a demarat intregul proces dramatic al reconversiei Romaniei catre o
societate si o economie de tip democratic occidental.
Cuprins:
1. O definire a echilibrului economic general
2. Comentarii si formule de politica fiscala
3. Premise de analiza macroeconomica
„Reaganomics” sau revolutia fiscala a lui Ronald Reagan
1. O DEFINIRE A ECHILIBRULUI ECONOMIC GENERAL
Autonomizarea stiintei economice in cadrul stiintelor sociale s-a
produs relativ recent in istoria cunoasterii, dupa succesive acumulari si
mutatii cunoscute de societate. Continuarea fireasca a acestor
transformari a determinat individualizarea fenomenelor financiare, iar cand
statul si-a oficializat rolul sau interventionist in viata sociala si economica,
finantele publice s-au disociat de dreptul public si si-au activat latura lor
economica. Cu propriile achizitii si legitati a fost imbogatit patrimoniul
tuturor celorlalte stiinte economice, iar notiunile si categoriile specifice de
operare au devenit instrumente esentiale de management
macroeconomic
Aceasta postura se materializeaza in ponderea aspectelor financiare
care sustin si exprima echilibrul economic general, asa cum este acesta
definit in mod uzual ca echivalenta, compatibilitate sau concordanta
relativa intre purtatorii de cerere si de oferta
Desigur, conceptul de echilibru a suscitat interesul tuturor
ganditorilor, filozofilor ori practicienilor din toate domeniile si din toate
timpurile, insa finalitatea atator stradanii nu ofera o definitie satisfacatoare
ci, mai curand se poate interpreta ca o recunoastere lucida a unui fapt
implacabil: societatea nu inainteaza catre un adevar definitiv, ci catre unul
mai bun!
Riscurile experimentate de trecut, precum si incertitudinile firesti pe
care le semnaleaza viitorul in conditiile miscarii reale a vietii economice
arata ca starea de echilibru reprezinta un moment pasager, un deziderat
catre care se indreapta constant societatea aflata intr-un permanent
dezechilibru dinamic
Prin urmare, echilibrul este tendinta catre care se indreapta pietele in
evolutia lor, marcata de dezechilibre care, fie nu influenteaza semnificativ
aceasta evolutie, fie determina directii si/sau consecinte
necorespunzatoare pentru societate.
Cu intentia asumata de compatibilizare a dezechilibrelor, de
corectie a imperfectiunilor si de programare a unei dezvoltari economice
armonioase, autoritatea publica mai intai colecteaza si valorifica variabilele
endogene rezultate din datele si informatiile oferite de Sistemul Economic
al Conturilor Nationale, iar apoi, in functie de configuratia sistemica a
acestor informatii, selecteaza mijloacele si instrumentele adecvate de
interventie, menita sa atinga tintele de politici guvernamentale.
Deoarece in suma resurselor colectivitatii resursele financiare
publice au o importanta de prim ordin, iar politica fiscala are un impact
definitoriu asupra coordonatelor de echilibru economic general, toate
deciziile initiate si adoptate de catre autoritatea publica plaseaza in centrul
atentiei variabile ca: venituri disponibile, cheltuieli publice, alocatii
bugetare, deficit bugetar, consum, investitii, economisire, inflatie, soldul
balantei de plati etc.
Instrumentarul fiscal utilizat pentru atingerea obiectivelor
economice (crestere economica, inflatie controlata, distribuire si
redistribuire venituri, eficienta in alocarea resurselor etc.) trebuie sa se
armonizeze pentru a atinge si obiectivele sociale (reducerea somajului,
ridicarea nivelului de instruire si educare, stimulente si facilitati pentru
reconversie profesionala etc.), intrucat aceasta conjugare, armonizare a
instrumentelor cu obiectivele conditioneaza nu doar absorbtia
dezechilibrelor sau disfunctiilor pasagere, ci insasi structura de durata a
echilibrului economic general
Echilibrul economic general semnifica o stare de concordanta
intre necesarul si posibilul de bunuri materiale, forta de munca,
venituri si resurse valutare – astfel incat volumul lor sa corespunda
nevoilor si posibilitatilor economiei dintr-o perioada determinata.
Eventualele decorelari semnalate la unul sau altul din palierele
economiei ori pe ansamblu, necesita masuri punctuale de politica
guvernamentala, pentru localizare si eliminare, fara extinderea
perturbatiilor in tot organismul economic.
La nivelul resurselor financiare, echilibrele sau dezechilibrele
individuale se repercuteaza in configuratiile similare ale intregului sistem
financiar. Asupra modalitatilor de constituire si de valorificare a resurselor
financiare, precum si in proiectarea ori restabilirea echilibrului financiar –
o mare influenta exercita mecanismele proprii dupa care functioneaza
economia reala in ansamblu.
Insa echilibrul financiar este susceptibil si fata de elemente
independente de aceste mecanisme: este cazul resurselor si necesitatilor
financiare ale sectorului public, care se oglindesc in bugetul general
consolidat, deopotriva pe componente individuale, cat si ca ansamblu.
Desi este posibila in prevederi, egalitatea intre veniturile si cheltuielile
bugetare reprezinta (de foarte multa vreme) o teorie, o interesanta ipoteza
de studiu, intrucat nivelul incasarilor fiscale nete nu se poate ridica pana la
necesarul real de cheltuieli efectuate ca plati pentru cumpararile publice.
Aceasta ar fi cea mai simpla dintre explicatiile pentru deficitul bugetar, un
fenomen firesc si frecvent al tuturor economiilor din ultimele decenii, insa a
carui corecta manevrare prin politici guvernamentale complexe,
favorizeaza restabilirea parametrilor de echilibru economic general.
2. COMENTARII SI FORMULE DE POLITICA FISCALA
A. Intre numeroasele sale semnificatii, deceniul opt, „al socurilor”
reprezinta si momentul de oficializare a politicii fiscale discretionare
1indisolubil legata de curentul „economiei de oferta”, cand politica fiscala a
fost integrata in masurile de control si ordonare a intregii activitati sociale
si economice.
Conceptul de politica fiscala discretionara inseamna manevrarea
deliberata a incasarilor si cheltuielilor guvernamentale in scopul de a
modifica produsul intern brut, ocuparea fortei de munca, controlul inflatiei
si stimularea cresterii economice.
Este discretionara, intrucat modificarile nu se produc automat, ci
potrivit alegerii efectuate de guvern si indiferent de specificul actiunii
parlamentare.
Dupa natura fazelor urmate de evolutia ciclica a economiei, poate fi
aplicata o politica fiscala expansionista sau una restrictiva.
Politica fiscala expansionista (Expansion Fiscal Policy) este
adecvata in situatii de recesiune economica, atunci cand tabloul economic
indica scaderea productiei si cresterea somajului.
Sunt sugerate trei optiuni de politica fiscala:
- cresterea cheltuielilor guvernamentale;
- reducerea impozitelor si taxelor, sau
- combinarea primelor doua masuri in ponderi determinate.
Efectul apare ca o tendinta de deficit bugetar, pentru ca cheltuielile
guvernamentale cresc odata cu scaderea incasarilor fiscale. Analitic,
cresterea cheltuielilor guvernamentale determina o crestere a cererii
agregate care, la randul sau stimuleaza productia si comprimarea
somajului.
Pentru a obtine cresterea consumului initial cu o valoare anume,
guvernul trebuie sa reduca nivelul incasarilor de tipul taxe si impozite cu
ceva mai mult decat acea valoare.
Politica fiscala restrictiva (Contractionary Fiscal Policy) poate fi
eficienta in situatia de crestere a inflatiei, ca masura de temperare si de
control al acesteia. Cresterea cererii agregate poate fi rezultatul unei
cresteri a investitiilor sau a exporturilor.
Solutiile de politica fiscala care sa instituie controlul inflatiei sunt in
directia opusa celor anterioare, adica:
- scaderea cheltuielilor guvernamentale;
- cresterea impozitelor si taxelor, sau
- combinarea primelor doua masuri.
In economia reala preturile sunt orientate in jos, astfel incat stoparea
inflatiei inseamna stoparea cresterilor de preturi la un anumit nivel,
nicidecum aducerea preturilor la nivelul anterior. Daca inflatia este
stimulata prin cerere, bugetul public trebuie orientat catre un excedent
relativ, in sensul ca veniturile fiscale sa tinda catre depasirea (cel putin ca
ritm) a cheltuielilor guvernamentale. Corespunzator, cresterea taxelor
poate determina comprimarea consumului.
Principala disputa in probleme de politica fiscala se poarta pentru una
din urmatoarele posibile optiuni: sporirea impozitelor sau sporirea
cheltuielilor guvernamentale, scopul fiind eliminarea infla tiei si a recesiunii.
Selectia uneia din cele doua optiuni depinde de ponderea si
importanta acordate sectorului public. De exemplu:
sectorul public este eficient pentru ca este mic si sunt prea multe
corectii de adus variatelor imperfectiuni ale pietei; deci, daca
situatia este de recesiune, se impune cresterea cererii agregate
prin cresterea achizitiilor guvernamentale; daca insa inflatia a
scapat de sub control, trebuie comprimata cererea agregata si,
simultan, sa se mareasca impozitele;
sectorul public este intr-adevar ineficient pentru ca este prea mare;
deci, daca situatia este de recesiune, reducerea taxelor poate
determina o crestere a cheltuielilor guvernamentale; in situatia unei
inflatii in crestere insa, trebuie redusa cererea agregata, iar in acest
scop este indicata reducerea cheltuielilor guvernamentale;
Asadar, complexitatea problematicii din economia reala constrange la
o politica fiscala activa, ca formula optima de stabilizare a economiei,
pentru ca asociaza gradat masuri de dilatare sau/si de comprimare a
sectorului public.
Sunt necesare urmatoarele precizari in corecta analiza si evaluare a
politicii fiscale:
menajele si agentii economici sunt animati de interese variate
si specifice, interesele lor private genereaza investitii, consum,
importuri si/sau exporturi, iar finalitatea acestor decizii poate
aparea de forma recesiunii sau inflatiei;
autoritatea publica insa, prin deciziile guvernamentale de
alocare sau de impunere, este constransa sa respecte anumite
limite si sa admita anumite complicatii, deoarece este singura
in masura sa influenteze echilibrul real al produsului intern
brut, iar rezultatele interventiei sale se reflecta in termeni
generali de bunastare.
B. Dupa un deceniu si jumatate de la decizia de reconversie catre
societatea de tip occidental si in conditiile incheierii documentelor de
negociere asupra integrarii, Romania are o economie slab structurata,
ale carei trasaturi isi are (inca) originile si explicatia in prelungirea inertiala
a unor tare si reflexe induse de vechiul regim2
a) pentru o mare parte din avutia nationala drepturile de proprietate
sunt inca neclar definite;
b) un amestec de reguli vechi si reguli noi intermediaza relatiile
interumane, fapt tipic si in viata economica;
c) autoritatea publica intervine discretionar si intens, frecvent supusa
si obedienta fata de unele interese politice conjuncturale;
d) institutiile formale3 sunt laxe si imature, in timp ce institutiile
informale4 joaca un foarte important rol in economie si in societate.
Reforma sistemului fiscal post-comanda s-a confruntat si in
Romania cu o serie de constrangeri interne specifice tuturor tarilor excomuniste:
- nivelarea acuta a veniturilor a determinat generalizarea unui
scazut standard de viata si de calitate a vietii;
- penuria acuta de capital autohton a determinat aplicarea
numeroaselor forme de facilitati, exonerari si subventii explicite,
dar lipsa unei educatii civice, nu doar fiscale, a transformat
astfel de masuri in stimulente pentru evaziune si economie
necontabilizata, totul sub obladuirea unei administratii corupte;
- scaderea productiei nationale a indus inflatie si somaj, iar
guvernele au contracarat prin masuri de sporire a fiscalitatii, fapt
repercutat in accentuarea degradarii nivelului de trai.
O presiune suplimentara in reforma fiscala a Romaniei a venit de
forma constrangerii externe din partea structurilor si institutiilor din
Uniunea Europeana, unde integrarea ca proces complex si inexorabil, se
afla deja in linie dreapta.
3. PREMISE DE ANALIZA MACROECONOMICA
Din necesitatea precizarii unor notiuni specifice, precum si de la
premizele istorice de functionare a doua tipuri de economii – inchisa si
deschisa - , la acest punct al dezvoltarii consideram oportuna
demonstratia de mai jos, intrucat furnizeaza argumentele si explicatiile
necesare pentru o temeinica analiza macroeconomica.
A. In conditii de economie inchisa relatia dintre venitul national si
contul curent (al balantei de plati) are un anumit specific. Oferta agregata,
notata cu y si reprezentand partea productiva a economiei, trebuie sa fie
egala cu cererea agregata, notata cu suma C + I + G, care inseamna C
(consumul), I (investitiile) si cheltuielile G (guvernamentale). Formal,
aceasta este cunoscuta ca ecuatia venitului:
Y = C + I + G
Daca cererea agregata determina volumul bunurilor si serviciilor
create (si oferite) intr-o economie, se pot examina functiile care compun
cererea agregata, incepand cu functia de consum. Consumul agregat C
este consumul menajelor si, ca atare, este o functie a venitului curent
disponibil, Yd, desi mai multi factori participa la compunerea consumului
agregat, cuM ar fi: bunastarea, venitul viitor asteptat sau expectatiile
veniturilor viitoare, ratele dobanzii, modificarile prevazute a preturilor etc.
Daca notam cu:
a = constanta care reprezinta consumul independent de venitul
disponibil, adica ceea ce nu poate fi evitat, deoarece este un consum
elementar de subzistenta si, de regula, este la un nivel scazut; si cu
b = coeficient care reprezinta inclinatia marginala spre consum si care
masoara acea parte destinata consumului si provenita dintr-o unitate
suplimentara de venit,
consumul agregat devine:
C = a + bYd, unde Yd este venitul disponibil.
Venitul disponibil (Yd) este venitul care rezulta dupa ce s-au dedus
prelevarile (taxele si impozitele) obligatorii, T:
Yd = Y – T
Investitiile I, ca decizii ale unitatilor economice, depind negativ de
rata dobanzii, notata cu „i”. Daca vom nota:
c = coeficientul care arata capacitatea maxima de investitie a unei
economii dupa sursele disponibile si starea tehnologiei, si cu
d = coeficientul care masoara variatia investitiei in raport cu variatia
ratei dobanzii,
investitiile se exprima formal astfel:
I = c – di
B. In conditii de economie deschisa relatiile anterior demontate
contin corespunzator importurile si exporturile. Astfel, oferta agregata
insumeaza productia interna si importurile M, iar cererea agregata
provine din cumularea exporturilor X cu consumurile, investi tiile si
cheltuielile guvernamentale, situatie ilustrata in ecuatia de mai jos:
Y + M = C + I+ G + X
Ecuatia se mai poate rescrie si altfel, pentru a exprima sursele de
provenienta la formarea venitului national:
Y = (C+ I + G) + (X – M), unde
primul element al sumei reflecta strict oferta de bunuri si servicii din
interiorul economiei, iar celalalt element reprezinta exporturile nete,
corespunzatoare contului curent din balanta de plati externe.
Exportul de bunuri si servicii este direct influentat de cursul valutar.
daca notam cu:
E* = valoarea cursului valutar;
e = coeficient care arata maximul capacitatii nationale de export, si
h = coeficientul sensibilitatii exporturilor in raport cu modificarile
cursului real valutar, exporturile apar astfel:
X = e – hE*
Functia exporturi arata ca exporturile vor scadea daca rata nominala
de schimb va creste, sau daca nivelul preturilor interne va creste intr-un
ritm mai accelerat decat va creste nivelul preturilor externe.
Functia importuri arata ca importurile depind direct de cursul de
schimb real, insa si de venituri, fapt care ilustreaza efectul direct al
sectorului extern asupra venitului national.
Cu alte cuvinte, balanta contului curent ca parte integranta a contului
de venit national, induce modificari directe si semnificative in configuratia
venitului national. Daca elementele componente ale exporturilor nete
sunt pozitive, atunci si modificarile venitului national sunt pozitive, in
sensul cresterii valorii acestuia.
Tema de seminar:
„Reaganomics” sau revolutia fiscala a lui Ronald Reagan
Caracterizata ca incoerenta si ineficienta, politica economica din
perioada premergatoare administratiei Reagan era mai degraba o girueta,
si nu o busola, cum ar fi trebuit sa fie: diferitele initiative abordate la un
moment dat pentru un anume tel erau ulterior deraiate catre alte probleme
selectate conjunctural, fara coordonarea reala a politicilor sectoriale si fara
recunoasterea importantei si cauzalitatii in folosirea instrumentarului
economic.
De pilda, in 1977 cand J. Carter a preluat mandatul de presedinte,
economia dadea semne de revenire dupa o recesiune destul de severa,
fapt ilustrat in trendul regresiv al somajului si inflatiei; aceasta din urma se
indrepta catre valori mici, desi continua inca sa se exprime in doua cifre.
Cu toate acestea, administratia Carter s-a concentrat pe masuri de
politica fiscala expansionista, si, exagerand importanta somajului in
detrimentul celorlalte chestiuni, a sporit numarul de slujbe in sectorul
public.
Consecinta a fost cresterea abrupta a inflatiei dupa cateva episoade
rau-prevestitoare si abia tarziu in 1978 inflatia a fost declarata inamic
adevarat, inlocuindu-se astfel preocuparea pentru problematica somajului.
A fost instituit chiar un asa-numit Consiliu de Supraveghere a Salariilor si
Preturilor, insa rolul acestuia nu s-a dovedit semnificativ asupra ritmului de
crestere a inflatiei.
Intocmai ca un producator de automobile care arunca un dispozitiv
oarecare la gunoi pentru ca este rau, dar ulterior revine si-l refoloseste
pentru ca … este bun, tot astfel Presedintele Carter a apelat, in doar
cateva luni, la proiectele anterioare si abandonate ale bugetului pentru
anul fiscal 1981. Intregul tablou de politica macroeconomica parea lipsit
de sens si de viziune, intrucat masurile adoptate erau intreprinse doar sub
semnul urgentei si doar ca solutii pentru diferite crize.
In acest context a inceput mandatul Presedintelui Reagan, ale carui
intentii au fost anuntate chiar din programul economic al acestuia:
„Programul meu economic are ca principiu fundamental faptul ca
guvernul trebuie sa respecte, sa protejeze si sa intareasca libertatea
si integritatea individului (s.n.). Politica economica trebuie sa creeze
acel climat care incurajeaza dezvoltarea structurilor private, astfel incat sa
fie stimulata raspunderea si initiativa individuala. Masurile de politica
economica pe care le vom adopta vizeaza:
- reducerea fiscalitatii impovaratoare si inhibitorii;
- liberalizarea si flexibilizarea reglementarilor;
- comprimarea si rationalizarea cheltuielilor federale;
- reducerea graduala a ofertei monetare.
Prin combinarea atenta a acestor politici, programul meu urmareste sa
puna bazele unui nou ambient economic, in care toate for tele si valorile
Americii sa fie mobilizate si puse la treaba in beneficiul nostru, al tuturor”.
Agenda economica a administratiei Reagan a fixat urmatoarele
prioritati
1. dezinflatia, prin masuri specifice de reducere graduala a inflatiei
pana la valori cu o singura cifra, care nu numai ca nu afecteaza
deciziile economice, dar este chiar o premisa necesara si stimulent
pentru activitati generatoare de venit si bunastare;
2. reluarea cresterii durabile, pana la un nivel pe care insasi traditia
istorica il considera eficient si capabil sa ofere sprijin si asistenta
persoanelor cu venituri mici, fara eventualitatea ca sectorul public
sa-si sporeasca dimensiunile sau sa creasca bunastarea aparatului
birocratic;
apararea nationala, ca domeniu ce reclama urgente si consistente
eforturi de intarire, asa cum si-au exprimat opinia toti competitorii
angajati in lupta electorala; neglijarea acestui sector impune
cheltuieli deosebite, care sa-l redimensioneze pana la cote
considerate acceptabile;
4. descentralizarea deciziilor economice si extinderea libertatilor
individuale, ca scopuri precis formulate de politica generala a
administratiei Reagan; s-au aplicat masuri adecvate de stimulare a
dreptului indivizilor la decizii privind gestionarea si valorificarea
propriilor resurse; in contrapondere, a fost incurajata divizarea
unitatilor guvernamentale pana la un nivel care sa fie suficient si
eficient pentru a asigura necesarul si calitatea serviciilor publice;
5. intarirea sistemului de securitate si asistenta sociala, a vizat o
concentrare a oficiilor specializate si rationalizarea cheltuielilor din
fondurile cu aceasta destinatie; fara a afecta programele de
mentinere a bunastarii sociale, s-a urmarit acordarea sprijinului
financiar exclusiv acelor persoane aflate la si sub pragul de saracie,
drept unica implicare a guvernului in redistribuirea veniturilor si a
bunastarii.
Scopurile strategiei economice5, pe care literatura de specialitate a
consacrat-o sub titulatura „Reaganomics”, au fost urmarite si sustinute de
masuri tactice intreprinse pe patru mari directii:
A. monitorizarea cheltuielilor federale si orientarea lor treptata
catre sectorul de aparare – s-a instituit un control deosebit de sever al
cheltuielilor guvernamentale, mentinandu-se ajutoarele sociale numai
catre categorii cu adevarat dezavantajate, in urma unor drastice verificari
si justificari de necesitate; combaterea risipei, fraudei si abuzurilor s-au
materializat prin masuri concomitente cu masurile generale de
descentralizare; cedarea responsabilitatilor federale pentru sporirea
autoritatii de decizie la nivelul statelor si localitatilor s-a realizat simultan cu
cedarea parghiilor si mijloacelor financiare, adica tuturor resurselor care sa
finanteze aceste autoritati – surplusul de cheltuieli federale obtinut astfel
era apoi directionat catre sectorul de aparare;
B. reforma fiscala si reducerea impozitelor – s-au proiectat masuri
menite sa reduca cu 30% impozitele pe veniturile individuale si nivelarea
cotelor de impozitare; pentru ca operau numeroase si stufoase clasificari a
activelor din economie, s-a propus si s-a aplicat un program flexibil si
simplificat de ordonare a activelor in doar trei clase, cu prevederi de
accelerare a amortizarii si de reducere si simplificare a impozitelor
corporatiilor (impozitul pe profiturile marilor companii);
C. politica monetara ferma si gradata – administratia a dorit o
usoara crestere a masei monetare, insa controlata si sustinuta pe fondul
unei expansiuni economice neinflationiste, chiar daca uneori a criticat
masurile de tactica monetara aplicate de FED in anii precedenti, noul
executiv a sustinut constant natura anti-inflationista a strategiei concepute
pentru acel moment;
D. continuarea liberalizarii si dereglementarilor – aceste masuri
urmareau reducerea costurilor induse de o birocratie concentrata si de
reglementarile stufoase; singurele criterii de evaluare a necesitatii sociale
trebuia sa fie doar efectele economice si potentialul de stimulare a
concurentei, astfel ca functionarea sectoarelor sa decurga strict pe regulile
lor de baza.
Respingand explicit notiunea de „economie armonioasa” (fine-tuning
economy), administratia Reagan a optat pentru o „stabilitate de durata”,
care sa elibereze tot potentialul creator inerent din economie, pe baza
fermei rationalizari a cheltuielilor guvernamentale si a reformei intregului
sistem fiscal.
Criticile numeroase, ca si sustinerile acestui program considerat in
nenumarate ocazii ca extravagant, au retinut totusi specificul sau
revolutionar, precum si viziunea unitara a politicilor formulate:
crestere viguroasa, ca efect asumat al politicii de liberalizare a
reglementarilor si de reducere a impozitelor;
inflatie rezonabila, ca insotitoare logica a unui somaj controlat si
relativa scadere a productiei.
Dincolo de toate controversele, daca exista un singur lucru pentru
care s-a luptat Reagan cu adevarat, acela a fost sa reorienteze guvernul
de la practica de redistribuire a bunastarii, catre crearea unui mediu
economic prielnic si capabil sa produca bunastare!
