|
|
|
Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa - Constitutia Uniunii Europene
"Constitutia ar determina organizarea si functionarea institutiilor europene. Nu ar fi suficient, cu siguranta, sa botezam un nou tratat cu numele de 'Constitutie'. Un asemenea text nu ar avea sens, decat daca ar reprezenta punctul final al unor reforme profunde, si nu produsul unei simple rescrieri a tratatelor actuale. Este important, de asemenea, ca acest demers constitutional sa exprime un act politic fundamental: afirmarea unui proiect comun, expresia unei ambitii colective. Demersul va fi condus, in primul rand, de catre guvernele statelor membre ale Uniunii, dar va reprezenta si contributia cetatenilor. Carta drepturilor fundamentale va constitui miezul Constitutiei. Dupa modelul metodei de elaborare a Cartei, pregatirea Constitutiei ar putea fi incredintata, la nivel european, unei Conventii, reunind reprezentantii diferitilor actori ai UE: statele membre, Parlamentele nationale, Parlamentul European, societatea civila. Deciziile finale ar reveni statelor si ar fi ratificate de catre popoare".
(Lionel Jospin - extras din expunerea sustinuta la
Summit-ul de la Feira, iunie 2000)
Premisele ideilor de constitutie europeana
Lungul proces de constituire a unei Europe unite a fost destul de anevoios, cunoscand chiar si unele perioade de stagnare, mai ales din punct de vedere politic. De la cele 6 state semnatare ale celor trei tratate institutive - Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg - Comunitatile europene au ajuns treptat la 9, 12, 15 si, in sfarsit, la 25 de state membre incepand cu 1 mai 2004 si stabilirea unor obiective pentru 2007, cand alte state, printre care si Romania, vor deveni membre ale Uniunii Europene. Aderarea noilor state si atingerea obiectivelor - mai intai de natura economica si apoi politica - au impus insa si revizuirea Tratatelor comunitare si mai ales reformarea sistemului institutional.
In aceste conditii au fost adoptate, pe rand: Actul Unic European (AUE), intrat in vigoare in 1987; Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene, intrat in vigoare in 1993; Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare in 1999 si, in sfarsit, Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 si intrat in vigoare dupa circa 2 ani de dezbateri, la 1 februarie 2003. Acest ultim tratat a avut menirea de a pregati Uniunea Europeana atat din punct de vedere institutional, cat si legislativ, pentru a face fata unui numar aproape dublu de state membre. Totodata, la finalul Tratatului de la Nisa a fost anexat un document care putem spune, ca a marcat primul pas spre o viitoare Constitutie Europeana. Nu este vorba de altceva decat de celebra "Declaratie de la Nisa privind viitorul Uniunii Europene", care stabilea convocarea in 2004 a unei noi Conferinte care sa puna in discutie alte probleme importante, precum: stabilirea si mentinerea unei mai precise delimitari a competentelor intre Uniunea Europeana si statele membre, reflectand principiul subsidiaritatii; statutul cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, proclamate la Nisa, in acord cu Concluziile Consiliului European de la Köln; o simplificare a Tratatelor cu intentia de a le face mai clare si mai usor de inteles; rolul parlamentelor nationale in arhitectura europeana.
Retinand cele amintite, se recunoaste, in acelasi timp, nevoia de a imbunatati si asigura in permanenta legitimitatea democratica si transparenta Uniunii si a institutiilor sale, pentru a le apropia de cetatenii statelor membre. Din interpretarea "Declaratiei privind viitorul Uniunii Europene" se poate vedea intentia unei noi reforme de proportii. Daca avem in vedere si declaratiile liderilor Uniunii, din perioada analizata (2000-2001), atunci gandul ne zboara la ideea ca reforma despre care vorbim ar putea include si dotarea Uniunii Europene cu o Constitutie.
S-a precizat, in aceasta ordine de idei, ca proiectul Constitutiei Europene va trebui sa defineasca, in prima parte, setul de valori comune menit sa constituie reperele unei Europe sociale, juste si solidare, cultivand respectul diversitatii si egalitatea sanselor la nivel individual si de grup. Aceasta parte a Constitutiei Europene ar trebui sa aiba ca nucleu principal Carta Drepturilor Fundamentale, completata in domeniul drepturilor politice si dezvoltata in privinta drepturilor sociale, economice si culturale.
Totodata s-a aratat ca o a doua parte a Constitutiei va trebui sa defineasca principalele institutii europene:
- Un legislativ bicameral - un Parlament European ales direct si un Senat European. Parlamentul European va acoperi principala activitate legislativa la nivel federal. Senatul European va lua decizii in legatura cu acele subiecte extrem de sensibile si cu caracter vital pentru statele federate, care se adopta prin consens. Utilizarea consensului trebuie sa fie transparenta. Atunci cand consensul a fost blocat de un singur stat, Senatul European poate decide cu majoritate calificata depasirea impasului prin recurgere la referendum in statul federal care si-a exercitat dreptul de veto. Avand in vedere acest fel de competente exceptionale, ar urma ca membrii Senatului sa fie sefii statelor federale, alesi prin vot universal si direct;
- Un executiv cu puteri certe, dar limitate ca domenii de interventie, controlat de legislativ.
- Sistemul judiciar ar urma sa se compuna dintr-o Curte Federala Suprema si Curti federale locale (functionand la nivelul subiectilor federatiei), precum si dintr-un sistem judiciar national cu mai multe trepte de jurisdictie. Pentru anumite cauze, cele doua sisteme s-ar intrepatrunde urmand a se deschide astfel un drept individual de recurs pana la Curtea Federala Suprema;
- Un presedinte al Europei intre ale carui atributii sa intre reprezentarea Uniunii.
Avand in vedere toate aceste opinii, sau mai bine zis propuneri, dar mai ales avand in vedere faptul ca, pornind tot de la niste propuneri, s-a finalizat in decembrie 2000, Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale, exista aproape o certitudine in ceea ce priveste concretizarea, in curand si a ideii unei Constitutii Europene, atat de necesara pentru buna organizare a Uniunii, dar si pentru a uni intr-un document reglementarile existente in acest moment la nivelul Uniunii Europene.
Conventia privind viitorul Europei
Uniunea Europeana a intrat intr-o noua etapa a evolutiei sale pe data de 28 februarie 2002, cand s-au deschis, la Bruxelles, lucrarile Conventiei privind viitorul Europei. Dupa cum se stabilea inca din 2002, concluziile Conventiei, a carei activitate se va incheia in iunie 2003, "vor fi prezentate Conferintei Interguvernamentale din 2004 si vor servi la redactarea unui nou tratat al Uniunii sau, poate, chiar a unei Constitutii Europene". Decizia finala in acest sens trebuia sa fie luata la nivel de sefi de stat.
Creata conform hotararilor Consiliului European de la Laeken, din decembrie 2001, Conventia a fost alcatuita din 105 membri. Fiecare dintre cele 15 state membre UE in acea perioada si cele 13 tari candidate la aderare au desemnat cate un reprezentant din partea guvernelor si, respectiv, cate doi din partea parlamentelor nationale. Parlamentul European a fost reprezentat de 16 euro-deputati, iar Comisia Europeana, prin francezul Michel Barnier, comisar pentru probleme regionale si portughezul Antonio Vitorino, comisar pentru afaceri interne.
Forumul, avand un prezidiu alcatuit din 12 membri - provenind in exclusivitate din statele Uniunii - a fost condus de fostul sef de stat francez Valery Giscard d'Estaing si de cei doi vicepresedinti - belgianul Jean-Luc Dehaene si italianul Giuliano Amato, ambii ex-prim ministri.
Membrii Conventiei Europene au definitivat, in prima jumatate a anului 2003, "Proiectul de Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa". Astfel, Proiectul a fost adoptat prin consens de Conventie la data de 13 iunie si 10 iulie 2003, iar la 18 iulie 2003 a fost prezentat Presedintelui Consiliului European de la Roma, dupa ce, in urma cu cca. o luna, primele doua parti ale Proiectului fusesera prezentate in cadrul Consiliului European de la Salonic, din 20 iunie 2003.
Presedintele Conventiei, Valery Giscard d'Estaing, a solicitat sefilor de stat si de guvern din tarile Uniunii Europene sa se straduiasca sa mentina ''intacta pe cat posibil'' aceasta forma finala. ''Sa nu revenim inapoi la arbitraje cautate si gasite'' - a spus el, atragand atentia ca orice schimbare ulterioara va necesita noi negocieri, care vor prelungi procesul de adoptare a celui mai important document al Uniunii Europene de - Constitutia. ''A schimba aceasta Constitutie - a mentionat el - a modifica echilibrele sale comporta riscul deformarii ei si implicit al dislocarii muncii noastre de pana acum () iar opinia publica si poate chiar si istoricii vor spune ca o formidabila ocazie a fost ratata''.
Aprobarea si semnarea Constitutiei Europene
Dupa o perioada de stagnare, discutiile aprinse in ceea ce priveste Proiectul de Tratat de instituire a unei Constitutii pentru Europa s-au reluat energic in cursul anului 2004, indeosebi dupa 1 mai 2004 cand alte 10 state au devenit membre UE.
De asemenea, un rol deosebit de important l-a avut si unda de soc provocata de atacurile teroriste de la Madrid (Spania) din martie 2004, evenimente care au determinat ministrii de externe ai statelor membre UE sa finalizeze, in cadrul summit-ului de la Bruxelles, din 25-26 martie 2004, un Proiect de Declaratie ce contine zece masuri pentru combaterea flagelului terorist, printre care numirea unui coordonator al luptei antiteroriste si adoptarea anticipata a "Clauzei de solidaritate" inscrisa in Proiectul de Constitutie, in baza careia statele UE isi vor oferi reciproc asistenta, inclusiv prin mijloace militare, in caz de atac terorist.
Tot in cursul anului 2004, liderii Uniunii Europene au ajuns, in sfarsit, la un acord in ceea ce priveste Constitutia, si astfel, aceasta a fost aprobata in cadrul Conferintei Interguvernamentale din 18 iunie 2004.
La data de 29 octombrie 2004, unul dintre cele mai importante evenimente al ultimelor decenii a avut loc la Roma, prin semnarea Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa. Liderii statelor membre UE si-au pus semnatura pe acest act intr-o ceremonie ce a avut loc in acelasi loc unde, in urma cu cca. o jumatate de secol, fusesera semnate celebrele Tratate de la Roma, instituind Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (Euratom).
Alaturi de statele membre ale Uniunii Europene, au fost prezenti si presedintii Romaniei, Bulgariei si Turciei, care au semnat si ei documentul european.
Structura Constitutiei Europene. Natura sa juridica
Structura Tratatului constitutional, este una quadripartita (cele patru parti fiind precedate de un Preambul), la care urmeaza a se adauga o serie de Protocoale ce vor fi considerate necesare dupa finalizarea discutiilor. De asemenea Carta Drepturilor Fundamentale, care a fost transpusa ca parte a II-a a Tratatului, are un preambul propriu.
Astfel, Partea I reglementeaza aspectele fundamentale ale Uniunii Europene: definitie, obiective, structura, competente, Partea a II-a inglobeaza Carta Drepturilor Fundamentale, adoptata la Nisa in 2000, Partea a III-a reglementeaza politicile si functionarea Uniunii Europene, in timp ce Partea a IV-a contine dispozitiile finale ale Tratatului. S-a pus in discutie daca exista diferenta de regim juridic intre cele patru parti - daca partile I - dispozitii fundamentale si a II-a - drepturile fundamentale nu ar trebui considerate adevarata Constitutie a Uniunii Europene, bucurandu-se de un statut juridic special. Chiar daca, din punct de vedere juridic, cu siguranta nu exista diferente de regim intre cele patru parti, in mod evident primele doua parti reunesc dispozitii fundamentale.
Criteriile reunirii acestora au fost: in primul rand necesitatea stabilirii corpului principiilor de referinta ale sistemului juridic comunitar si, in al doilea rand criteriul lizibilitatii si accesibilitatii.
Chiar daca Tratatul constitutional nu este o "constitutie de buzunar", chiar daca Conventia privind viitorul Europei si Conferinta Interguvernamentala nu au fost o noua "Philadelphia", cetateanul European regaseste in partile I si II un set de dispozitii care pot contura, pe intelesul sau, o imagine relativ completa a Constructiei comunitare. Acesta este motivul pentru care, chiar daca s-a convenit o numerotare continua a articolelor Constitutiei, s-a mentinut notarea partii cu cifre romane - pentru a deosebi, din punctul de vedere al accesibilitatii, acele parti care prezinta corpul fundamental al normelor si lizibilitate maxima. Bineinteles, s-au ridicat intrebari in legatura cu motivele pentru care unele dispozitii din Partea I nu au fost incluse in Partea a III-a si reciproc. Desi critici pot aparea, este totusi o realitate faptul ca o diferentiere exista - nu din punct de vedere al fortei juridice, ci din punctul de vedere al importantei "politice" a regulilor.
Ceea ce se remarca, in primul rand, este titlul noului Tratat retinut in proiectul prezentat: Tratat instituind o Constitutie pentru Europa (un alt titlu, avut in vedere initial, a fost Constitutie a Uniunii Europene - in proiectul "Penelope", prezentat de Comisie). Acest consens in privinta statutului constitutional pe care il va avea noul Tratat traduce in realitate o dorinta mai veche manifestata in sanul Uniunii Europene.
Declaratia de la Laeken adresa viitoarei Conventii intrebarea daca aceasta considera ca simplificarea si reorganizarea ar putea duce pe termen lung la adoptarea unui text constitutional al Uniunii Europene si care ar fi trasaturile esentiale ale unei asemenea constitutii. Cand Conventia si-a terminat lucrarile in vara lui 2003, s-a afirmat ca a mers mai departe in numele acestei misiuni, producand un "Proiect de Tratat Constitutional pentru Europa".
Interesant de remarcat este faptul ca sintagma din titlu este "Constitutie pentru Europa" si nu "Constitutie pentru Uniunea Europeana" - din aceasta perspectiva ridicandu-se intrebari referitoare la semnificatia acestei formulari. In primul rand apreciem ca este vorba despre "vocatia" juridica a Uniunii Europene de a cuprinde totalitatea statelor continentului, in conditiile articolului 57 din Partea I: "Uniunea este deschisa tuturor statelor europene care respecta valorile prevazute in art. I-2 si care se angajeaza sa le promoveze in comun". Pe de alta parte, sintagma poate avea semnificatii simbolice din punctul de vedere al fundamentarii unor valori europene comune tuturor statelor, membre sau ne-membre ale Uniunii Europene - sens in care U.E. promoveaza politica vecinatatii apropiate reglementata de articolul I-58 al Partii I.
Un aspect important care trebuie remarcat este faptul ca Tratatul constitutional ofera, pentru prima data, un instrument juridic unic, mult mai usor de utilizat decat multitudinea de tratate constitutive si modificatoare existenta in prezent.
Atribuirea in mod expres a unui statut constitutional noului Tratat reprezinta un element de noutate, subliniind tendinta catre o integrare din ce in ce mai accentuata nu numai in domeniul economic (punct de plecare pentru constituirea Comunitatilor), cat mai ales in plan politic (dorinta realizarii unei uniuni politice a existat inca de la inceput, dar nu a putut fi tradus in realitate mult timp; schimbarea contextului international dupa 1990 face posibile evolutii in acest sens).
Tratatul constitutional se va caracteriza prin natura juridica multipla. Astfel, acesta va reprezenta:
a) tratat international - supus regulilor dreptului internationalpublic;
b) izvor al dreptului comunitar european;
c) text constitutional - document ce constituie fundamentul unei ordini juridice, ordinea juridica comunitara. In acest sens, este emergenta "subramura" adreptului comunitar: dreptul constitutional comunitar .
Structura si continutul noului Tratat pot justifica valoarea constitutionala prin prezenta unor elemente, cum ar fi:
reglementarea si delimitarea competentelor intre Uniune si Statele membre (asemanator cu reglementarea separatiei puterilor in stat);
prevederi privind cetatenia si drepturile fundamentale (prezenta drepturilor fundamentale in Constitutie, desi nu este obligatorie, este remarcata ca o tendinta a textelor contemporane).
Bibliografie :
