Notiunea de coruptie in dreptul penal roman si pe plan international. Scurt istoric al infractiunilor de coruptie

Notiunea de coruptie in dreptul penal roman si pe plan international. Scurt istoric al infractiunilor de coruptie

in acceptiunea generala coruptia este o manifestare, o abatere de la moralitate, de la datorie, care exprima o grava degradare, descompunere morala, venalitate[1].

Coruptia, ca fenomen social, a atras atentia spre studiul ei, inca din antichitate.

Conform Dictionarului limbii romane cuvantul "coruptie" deriva din latinescul "coruptio-onis" si inseamna stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie[2]. In materia dreptului penal, termenul caracterizeaza o anumita comportare a functionarului care isi comercializeaza, isi vinde atributele functiei si increderea acordata de societate, primind in schimb bani ori alte foloase. Reprezinta un pericol social pentru societate prin vatamarea sau punerea in pericol a desfasurarii activitatii statului si a tuturor sectoarelor vietii sociale[3].

Ea a existat din cele mai vechi timpuri, din antichitate insotind nefast societatea umana, organizata statal de la inceputurile ei, de-a lungul existentei si evolutiei milenare a acesteia, pana in zilele noastre.

Istoric - dela inceputul moral si apoi juridic - s-a reactionat firesc impotriva coruptiei.

Protectia juridica impotriva coruptiei s-a impus nu numai datorita sentimentului firesc de ostilitate, ci mai ales din nevoia pe care societatea organizata si-o datoreaza si o datoreaza membrilor sai, de aparare impotriva descompunerii morale grave, a degradarii, a venalitatii celor investiti cu exercitiul puterii sau al unei functiuni.

Despre coruptie, la evreii antici, aminteste Vechiul Testament - Cartea regilor cap. 8-3, cand referindu-se la fiii lui Samuel, desemnati de el judecatori, afirma ca: "Fiii lui nu umblau pe caile sale, ci se abateau la lacomie, luau daruri si judecau stramb"[4].

In legislatiile antice, cele mai vechi cunoscute, coruptia a fost aspru pedepsita, in special atunci cand era savarsita de judecator.

Frecventa ingrijoratoare a mitei in Grecia antica l-a determinat pe Platon sa propuna pedeapsa cu moartea pentru functionarii care primeau daruri pentru a-si face datoria[5]. El spunea: 'Nu trebuie sa primesti daruri nici pentru lucrurile bune, nici pentru lucrurile cele rele'.

Erau aspru pedepsiti magistratii care judecau stramb in schimbul banilor primiti. De la Herodot aflam ca regele persan Cambyse II (Cambyses II 530 - 522 i.e.n. din dinastia Ahemenizilor, fiul lui Cirus II) a poruncit uciderea unui judecator vinovat de coruptie, regele tapisandu-si scaunul cu pielea acestuia. Darius, tot un rege persan, condamna la moarte, prin crucificare, toti  judecatorii corupti. Cicero, mare ganditor al antichitatii considera ca magistratul care se lasa corupt savarseste o crima dintre cele mai grave.

Legile mozaice dispuneau pedepsirea prin biciuire a judecatorilor corupti, iar legile indiene ii pedepseau pe judecatorii in drept penal vinovati de coruptie cu confiscarea bunurilor. La Roma: 'simplul soldat primeste o solda dar nu si ofiterul; mestesugarul si scribul sunt platiti, dar nu si administratorul afacerilor si avocatul; in sfarsit si mai ales, adunarea municipala si magistratii acorda in mod gratuit serviciile lor'[6]. Din acest text deducem ca nu era permis sa se accepte compensatii pentru indeplinirea unora din cele mai importante indatoriri civice. In timp fenomenul coruptiei a luat amploare, permitandu-se magistratilor sa primeasca daruri, fara insa sa depaseasca o anumita suma in cursul unui an. In Rusia, pe vremea tarilor, se practica mituirea functionarilor, inclusiv la nivelul demnitarilor de stat. S-a intiparit in istorie celebrul raspuns al unui inalt demnitar atunci cand pentru aprobare i s-au oferit 3000 de ruble, spunandu-i-se cu tot respectul ca nu va afla nimeni. Raspunsul a fost: 'da-mi 5000 si spune-i cui vrei'. Un alt exemplu in istorie este omul politic de la inceputul secolului trecut, printul Talleyrand, care a strans o avere considerabila din 'atentiile' primite drept mita pentru diverse servicii facute celor care apelau la el[7].

O lege votata in anul 204 i.e.n. - Lex Cincia de Donis et Muneribus - interzicea avocatilor sa primeasca un folos legitim de pe urma talentului lor si reglementa o actiune in restituire. Masura amintita a fost reactualizata de mai multe ori si extinsa in epoca imperiala de catre Augustus, Claudius si Nero, vizand orice dar facut magistratilor, indiferent de cauza care l-a determinat.

Verres spunea amicilor sai ca a impartit in trei banii pe care i-a adus din Sicilia, partea cea mai mare spre a-si mitui judecatorii, alta pentru a-si plati avocatii, iar cu a treia se multumea el[8].

Confruntata cu raspandirea alarmanta a a coruptiei, Roma antica a luat masuri de reprimare a coruptiei sub Republica prin legile: CALPURNIA (149 i.e.n.), ACILIA (123 i.e.n.), SERVILIA (110 i.e.n.), CORNELIA (81 i.e.n.) si IULIA repetundarum (59 i.e.n.)[9].

Modificarea de-a lungul timpului, a traditiilor, a conditiilor istorice si geografice influentate de factori de natura sociala, au transformat perceptia opiniei publice referitoare la fenomen, sensibilizand-o in evaluarea gravitatii acestor fapte si in incriminarea lor.

Criza social-economica, concurenta neloiala, slabirea autoritatii statului, degradarea nivelului de trai pentru majoritate, neadaptarea legislatiei la conditiile economice si sociale, ceea ce face ca starea de fapt sa mearga cu mult inaintea starii de drept precum si dorinta individului de a se imbogati rapid si prin orice mijloace, in conditiile in care lipsurile genereaza specula iar prohibitiile de tot felul influenteaza consumul, contureaza in principal, tabloul cauzelor concrete care genereaza acest fenomen antisocial.

In literatura de specialitate, V. Dobrinoiu[10], preluand o teza exprimata in raportul la cea de-a V-a Conferinta internationala anticoruptie, prezentat la Amsterdam la 9 martie 1992, de catre John A. Gardiner, achieseaza la modul de clasificare a coruptiei in perceptia opiniei publice, in coruptie neagra, care se realizeaza atunci cand actul ilicit este condamnat de intreaga societate si de elitele acesteia, urmarindu-se pedepsirea ei; coruptie cenusie, care se realizeaza atunci cand numai unii membri ai societatii si indeosebi elitele urmaresc pedepsirea actului ilicit si o coruptie alba, cand nici opinia publica, nici elitele nu sprijina pedepsirea ei, gasind-o tolerabila.

Incercand o sistematizare a cauzelor care determina si a conditiilor care favorizeaza inca savarsirea unor infractiuni contra activitatii organizatiilor de stat si obstesti, si in particular a celor ce constituie obiectul cercetarii noastre, se pot distinge: cauze de natura economico-sociala si cauze de natura educativa si psihologica[11].

Realitatile economico-sociale - repartizarea inegala a produsului social, deosebirile dintre munca fizica si cea intelectuala, intre munca calificata si cea necalificata, intre conditiile de trai de la sat si cele de la oras - sunt susceptibile sa creeze un climat favorabil aparitiei de manifestari antisociale, constand si in fapte de coruptie a functionarilor[12]. Cauzele si conditiile morale, educative si psihologice ocupa un rol insemnat in determinarea si favorizarea faptelor de coruptie. Ramasite ale educatiei si deprinderilor burgheze - cum ar fi individualismul, cupiditatea, egoismul, carierismul, abuzul, tendintele de acaparare, parazitismul - continua sa fie prezente atat in constiinta unor cetateni, cat si in constiinta unor functionari.

Daca la inceput, oferirea ori primirea de foloase de catre functionari tine de curtoazie si eventual leza normele moralei, Codul penal francez din 1810, de pe timpul lui Napoleon, a prevazut sanctiuni grave pentru infractiunile de coruptie atat referitor la indeplinirea unor indatoriri de serviciu de catre functionari cat si pentru efectuarea unor acte contrare atributiilor de serviciu. Aceasta pozitie a societatilor statelor in dezvoltarea lor istorica a fost preluata in majoritatea legislatiilor statelor europene.