|
Exceptia de nelegalitate
Exceptia de nelegalitate, a fost definita intr-o opinie ca un mijloc de aparare prin care, in cadrul unui proces pornit pentru alte temeiuri decat nevalabilitatea actului administrativ, una din parti, amenintata sa i se aplice un asemenea act ilegal, se apara invocand acest viciu si cere ca actul sa nu fie luat in considerare la solutionarea spetei. Intr-o alta opinie s-a aratat ca prin exceptia de nelegalitate intelegem posibilitatea pe care o are o parte din proces de a se apara de efectele juridice ale unui act administrativ care l-ar prejudicia, invocand caracterul ilegal al acestuia.
Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, va sesiza prin incheiere motivata instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza.
Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor.
Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in 48 de ore de la pronuntare ori de la comunicare si se judeca in 3 zile de la inregistrare, cu citarea partilor prin publicitate.
In cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.