Drepturile copiilor vs. responsabilitatile parintesti

Drepturile copiilor vs. responsabilitatile parintesti

Se incearca a se acorde tot mai mare importanta protectiei si promovarii drepturilor copiilor, pentru a se evita abuzurile si maltratarea lor. Parintii au un rol important in aceasta misiune de ocrotire a minorilor.

Prin notiunea de ocrotire parinteasca se desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor acordate de lege parintilor pentru a se asigura cresterea si educarea copiilor minori. Ocrotirea parinteasca incepe in mod firesc la nasterea copilului si se exercita pe tot timpul minoritatii, pana la majorat, adica atata timp cat este considerat de lege ca fiind lipsit de capacitate deplina de exercitiu[1].

Drepturile copiilor sunt consacrate la nivel international in Conventia Natiunilor Unite privind drepturile copiilor, care a fost ratificata in tara noastra prin Legea 18/1990 . Dispozitii asemanatoare privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copiilor exista la noi in Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului[2].

Indatoririle si drepturile parintesti sunt tratate in titlul III, capitolul I, sectiunea I din Codul familiei sub denumirea de „ Drepturile si indatoririle parintilor fata de copii si minori”, si se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 272/2004 .

Rolul fundamental in cresterea si educarea copiilor o au parintii, mediul familial in care cresc minorii. Parintii au obligatia de a asigura dezvoltarea fizica, psihica si sociala a copilului, prin forme si metode adecvate stadiului de maturizare in vederea evolutiei sale de la starea de dependenta la cea de autodeterminare.

Pentru a duce la indeplinire aceasta misiune complexa si dificila, parintii beneficiaza de anumite drepturi si le sunt impuse indatoriri expres prevazute de legiuitor. Drepturile parintiilor sunt recunoscute numai in masura indeplinirii indatoririlor pentru a se asigura interesul superior al copilului si exista in raporturile acestora cu terte persoane, fizice sau juridice.

Parintilor le revine responsabilitatea fundamentala de crestere a copilului (art. 31 alin. (1) din Legea 272/2004), acestei indatoriri ii corespunde dreptul corelativ al copilului de a beneficia de ingrijiri, de a i se asigura conditiile necesare cresterii si dezvoltarii sale[3]. Toate celelalte indatoriri – indatorirea de a tine copilul, indatorirea de a da intretinere copilului, indatorirea de a se ingriji de sanatatea, dezvoltarea fizica, psihica, morala si sociala a copilului, indatorirea de a se ingriji de educatia, invatatura si pregatirea sa personala ‚indatorirea de a avea relatii personale cu copilul – sunt subordonate aceleasi finalitati si urmaresc asigurarea bunastarii materiale si spirituale a copilului, acesta fiind scopul in indeplinirea indatoririlor parintesti ( art. 31 alin. (2).[4]

Indatoririle si drepturile parintesti sunt concepute sa slujeasca exclusiv interesul superior al copilului minor, respectiv ca acesta sa fie educat si crescut in bune conditii acestea privind in primul rand persoana copilului si apoi bunurile acestuia[5], relatiile familiale trebuind sa se bazeze pe afectiune.

Indeplinirea responsabilitatilor parintesti este recunoscuta in reglementarea actuala ambilor parinti in egala masura, fiind o aplicatie particulara a principiului constitutional al deplinei egalitati dintre barbat si femeie. Potrivit Codului familiei, in exercitarea drepturilor si indatoririlor parinti au aceleasi drepturi si obligatii, acestea avand acelasi continut pentru fiecare dintre ei. Toate masurile care privesc copilul se iau de catre parinti de comun acord.

Exista insa situatii cand responsabilitatile parintesti sunt exercitate de catre un singur parinte: in caz de deces al unuia dintre parinti, decaderea din drepturi a unuia dintre parinti, punerea sub interdictie a unuia dintre parinti, neputinta din orice imprejurare a unuia dintre parinti de a-si manifesta vointa (art. 98 alin 2 Codul Familiei).

Drepturile copilului sunt cele din Legea 272/2004 si sunt evident corespondente celor din Conventie, astfel : sectiunea 1 Cap. II din lege cuprinde drepturi si libertati civile; sectiunea a 2-a dreptul la ocrotire in mediul familial si la protectie alternativa; sectiunea a 3-a dreptul la sanatate si bunastare; sectiunea a 4-a drepturi educational-culturale si recreative.

In ceea ce priveste drepturile si indatoririle parintesti acestea sunt cuprinse in art. 101 alin. 1 si 2 C. fam., precum si in art. 31 din Legea 272/2004 insa in literatura de specialitate nu exista o unanimitate de pareri. Astfel intr-o parere indatoririle principale ale parintilor sunt acelea de a creste si de intretinere a copilului, pentru a caror indeplinire legea a instituit dreptul parintilor de a stabili locuinta copilului, precum si dreptul de a cere inapoierea acestuia de la orice persoana l-ar tine fara drept[6].

O alta parere arata ca drepturile si indatoririle parintesti sunt: dreptul si indatorirea parintilor de a creste copilul; dreptul de a lua anumite masuri fata de copil; dreptul de a cere inapoierea copilului de la persoana care il tine fara drept; dreptul de a consimti la adoptia copilului; dreptul de a avea legaturi personale cu copilul; dreptul de a veghea la cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copilului; dreptul de a stabili locuinta copilului[7].

Bineinteles parerile cu privire la continutul responsabilitatii parintesti sunt diferite, insa se poate observa ca doar exprimarea acestora apare schimbata deoarece au acelasi continut si urmaresc acelasi scop sa acopere integral domeniul protectiei si ocrotirii minorului.

Parintii sunt principalul element in asigurarea respectarii si apararii drepturilor copiilor ei trebuie sa urmareasca in principal interesul superior al minorului, in cazul in care nu indeplinesc in mod corespunzator responsabilitatile care le revin sau incalca drepturile minorului sunt prevazute o serie de sanctiuni.

In cea ce priveste indatoririle parintilor acestora in cele mai multe cazuri le corespund drepturi ale copiilor.

Spre exemplu indatorirea de a tine copilul corespunde dreptului copilului de a-si cunoaste parintii si de a creste alaturi de ei (art.30 alin. 1 si art. 8 alin. (2) din Lega 272/2004). Parintii sunt cei care stabilesc locuinta copilului si au dreptul de a cere inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept[8].

Indeplinirea in mod corespunzator a indatoririlor parintesti si exercitarea drepturilor lor in ceea ce priveste copilul se pot indeplini in masura in care e locuieste impreuna cu parintii sai. Art. 100 alin. (1) din Codul familiei reliefeaza 'copilul minor locuieste cu parintii sai', iar art. 14, alin. (1) statorniceste ca domiciliul copilului este la parintii sai.

Daca parintii nu locuiesc impreuna, acestia vor stabili de comun acord, la care dintre ei va sta copilul. In art. 100 alin. 2 si 3 Codul fam prevede in cazul in care parintii nu cad de acord unde va locui minorul va stabili instanta de judecata ascultand autoritatea tutelara, precum si pe copil daca acesta a implinit zece ani, avand in vedere interesele lui.

Autoritatea tutelara, potrivit legii 272/2004 instanta de judecata poate incuviinta copilului ce a implinit varsta de 14 ani, la cererea acestuia, sa aiba locuinta pe care o cere desavarsirea invataturii lui sau pregatirii lui profesionale.

Dreptului parintilor de a stabili locuinta copilului i se pot aduce anumite limitari atunci cand este exercitat contrar intereselor minorului. Daca minorul a implinit varsta de 14 ani poate solicita instantei judecatoresti sa-i incredinteze o locuinta separata de cea a parintilor sai cu conditia ca aceasta masura sa fie, cum aminteam si mai sus, in interesul desavarsirii invataturii si pregatirii sale profesionale. Astfel de situatii constituie exceptii, iar pentru adaptarea unor astfel de masuri trebuie analizat intreg ansamblul de factori si imprejurari pentru a hotari in scopul amintit

Copilul nu poate fi separat de parintii sai sau de unul dintre ei, impotriva vointei acestora, cu exceptia cazurilor limitativ prevazute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai daca acest lucru este impus de interesul superior al copilului. De asemenea parintii au posibilitatea de a cere instantei judecatoresti inapoierea copilului de la orice persoana care il tine fara drept, insa doar calitatea de parinte nu este suficienta instanta putand sa respinga cererea deoarece se urmareste respectarea interesului copilului.[9]

Indatorirea parintilor de a intretine copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea sa, corespunde dreptului copilului la bunastare, dreptul de a beneficia de un nivel de trai care sa-i permita dezvoltarea armonioasa. Obiectul acestei obligatii are un caracter complex, intretinerea presupune nu numai acoperirea cheltuielilor de hrana si imbracaminte ci a tuturor cheltuielilor pe care le reclama indeplinirea indatoririlor de crestere si educare a copilului. Obligatia de intretinere datorata de parinti se caracterizeaza prin nereciprocitate, numai parintele datoreaza intretinere copilului minor[10].

In cazul obligatiei de intretinere datorate copilului se observa o derogare de la dreptul comun, conform careia pentru a beneficia de intretinere persoana trebuie sa se afla in stare de nevoie determinata de incapacitatea de a munci, in cazul minorului lucrurile sunt schimbate el are drept la intretinere oricare este pricina nevoii. Cerinta starii de nevoie, fiind prezumata pe toata durata minoritatii, scutindu-l de sarcina probei.

Dreptul la intretinere este datorat de catre ambii parinti in mod voluntar, iar in masura in care acestia nu cad de acord asupra cuantumului intretinerii va hotari instanta de judecata, iar in caz de divort se va stabili obligatia fiecaruia la intretinerea minorului. In orice caz aceasta obligatie se datoreaza proportional cu mijloacele de care dispun parintii, existand posibilitatea de a se adresa autoritatilor in cazul in care acestia nu au resurse suficiente pentru a asigura cele necesare cresterii copilului.

Dupa cum am mentionat indatorirea principala a parintilor este ceea de crestere a minorului, obligatie caruia ii sunt subordonate celelalte indatoriri, printre care cele de a se ingriji de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a copilului,de supraveghere a copilului si de a se ingriji de sanatatea si dezvoltarea fizica. Acestor obligatii le corespund drepturi ale copilului : dreptul de a primi o educatie, dreptul la activitati recreative si culturale, dreptul la vacanta, dreptul copilului la libera exprimare, dreptul de a fi informat si de a fi ascultat dreptul copilului la sanatate.

In educarea unui copil punctul de plecare il constituie familia sa, de cele mai multe ori copilul va urma exemplele existente in familie.

Educatia in familie se impleteste cu educatia in societate. In virtutea acestei indatoriri parintii pot alege educatorii copilului sau pot incredinta educatia copilului unei alte persoane in toate cazurile parintii au dreptul si obligatia de a supraveghea modul in care aceasta se realizeaza.

Dreptul la educatie ilustreaza poate cel mai bine modalitatile de colaborare intre stat, familie si copil in asigurarea dezvoltarii si autodeterminarii treptate a copilului. Statul este titularul dreptului si obligatiei de a reglementa organizarea si functionarea sistemului de invatamant; parintilor si tutorilor le revine obligatia de a alege tipul de invatamant si tipul pregatirii profesionale a copilului[11]; odata cu implinirea varstei de 14 ani legiuitorul prezuma ca minorul are suficienta maturitate intelectuala si discernamant astfel incat sa-si dea seama singur si sa opteze pentru schimbarea felului invataturii si pregatirii profesionale.

In conformitate cu dispozitiile din codul familiei, parintii sunt cei care stabilesc initial felul invataturii si pregatirii profesionale a copilului, insa legiuitorul a considerat ca o data implinita varsta de 14 ani, copilul poate sa isi schimbe cu incuviintarea instantei judecatoresti felul invataturii si pregatirii profesionale stabilite de parinti. Tot in acelasi scop copilul de 14 ani poate sa aiba locuinta pe care o cere desavarsirea invataturii sau pregatirii sale profesionale.

Pe aceasta cale, respectand principiul interesului superior al copilului, legiuitorul solutioneaza conflictul potential intre drepturile parintilor si cele ale copilului.

Paza si supravegherea copilului reprezinta un drept si totodata o obligatie a parintilor. Paza si supravegherea decurg din celelalte drepturi si obligatii ale parintilor referitoare la cresterea copilului, la ingrijirea sanatatii si dezvoltarii sale. Paza copilului suplineste lipsa de discernamant a acestuia si-i asigura o dezvoltare normala. Supravegherea copilului presupune dreptul si indatorirea parintilor de a orienta copilul intr-o anumita directie prin felul in care este crescut si de a-l indruma in savarsirea anumitor acte[12].

In exercitarea acestei indatoriri, parintii trebuie sa tina cont de dreptul copilului la libertatea de exprimare, acesta putand fi limitat numai in cazurile anume prevazute de lege. Astfel acestei obligatii ii corespunde dreptul copilului la libera exprimare, dreptul de a fi informat, dreptul de a fi respectata viata sa intima, privata precum si demnitatea.

In realizarea dreptului la libertate de exprimare parintii sunt tinuti sa asigure copilului informatii, explicatii, sfaturi in functie de gradul de dezvoltare al acestuia, de modul in care intelege anumite lucruri. De asemenea trebuie sa  acorde copilului posibilitatea de a-si spune punctul de vedere, opinia sa fiind luata in considerare de catre acestia.[13]

Obligatia de supraveghere presupune un anumit control asupra activitatii minorului, o permanenta legatura si cooperare intre parinti si copii. Titularii acesti responsabilitati avand obligatia de a urmari indeaproape comportamentul si activitatea minorului atat in familie cat si in afara ei. Aceasta obligatie trebuie exercitata in anumite limite, nu este exclusa aplicarea pedepselor, insa acestea nu trebuie sa aduca atingere demnitatii copilului, dezvoltarii sale fizice, psihice.

Obligatia de a se ingriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a minorului reprezinta pe de o parte o obligatie pozitiva. de a face, si presupune asistenta continua a tuturor trebuintelor copilului, in conformitate cu particularitatile stadiului de dezvoltare si nevoile speciale ale copilului. Pe de alta parte reprezinta o obligatie negativa, de a nu face, care se refera la protectia copilului impotriva abuzului, fizic, psihic si emotional, a neglijentei, a unor practici care ar putea dauna sanatatii sale.

Indatorirea parintilor de a ingriji de sanatatea si dezvoltarea fizica a copilului se realizeaza in conditiile create in tara noastra, unde statul a luat masuri pentru sanatatea si dezvoltarea fizica a copiilor si tinerilor. Dreptul la ocrotirea sanatatii este garantat prin Constitutie.

Statul acorda alocatie de stat pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav sau handicapat. Exploatarea minorilor, folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii ori le-ar pune in pericol viata sau dezvoltarea normala sunt interzise. Daca minorul este bolnav, parintii au dreptul si obligatia de a-1 ingriji si a solicita pentru el asistenta medicala de stat. Parintele incadrat in munca are drept de ajutor la boala si la ingrijirea copilului bolnav, prin masurile de asigurare sociala de stat. Parintii si ceilalti ocrotitori legali au obligatia, la orice solicitare a unitatilor sanitare, sa prezinte copilul pentru examinare medicala[14].

In cea ce priveste copii este interzisa recoltarea de sange, in scopuri terapeutice, cat si prelevarea de tesuturi si organe de la aceste persoane. Transplantarea de tesuturi si organe la minori se poate face numai cu consimtamantul parintilor sau al ocrotitorilor legali.

Dreptul si obligatia parintilor de crestere si ingrijire presupune existenta unor relatii personale intre parinti si copii lor minori. Acest drept se mentine si in situatiile in care copilul nu se gaseste la parintele sau deoarece parintii au dreptul de a avea legaturi personale cu copilul. De aceea, problema acestui drept se pune in mod practic, in toate cazurile in care copilul nu se gaseste la parintele sau, spre exemplu in caz de divort, in cazul in care s-a dispus una din masurile de protectie speciala a copilului.

In aceste situatii parintele sau ambii parintii nu intrerup efectiv legatura cu copilul, au dreptul la vizita, au dreptul de a comunica in orice forma cu copilul. Numai in masura in care se considera ca s-ar aduce atingere interesului minorului s-ar putea interzice acest drept.

Indatoririle parintesti privesc si bunurile copilului. Raporturile patrimoniale dintre parinti si copii sunt guvernate de principiul independentei patrimoniale, astfel parintele nu are nici un drept asupra patrimoniului minorului, iar copilul nu are nici un drept asupra patrimoniului parintelui, cu exceptia dreptului de mostenire si a dreptului de intretinere. Datorita faptului ca pana la 14 ani, minorul este lipsit de capacitate de exercitiu parintele are dreptul de a exercita acte de administrare a patrimoniului copilului. Prin acte de administrare se inteleg nu numai acte de administrare propriu-zisa ci si acte de conservare, iar in unele cazuri si acte de dispozitie. In contextul indatoririlor parintesti notiunea de acte de administrare are un continut mult mai complex.

Parintele va putea incheia acte de conservare ori de cate ori se doreste pastrarea,dobandirea sau evitarea pierderii unui drept, iar cheltuielile sunt mici in raport cu dreptul care se incearca a se salva. Actele de conservare intervin exclusiv spre apararea minorului. Nu implica nici un risc. Interesul minorului reclama ca ele sa fie permise parintelui. Parintele poate incheia si acte de dispozitie in masura in care finalitatea lor constituie act de administrare a patrimoniului si au ca scop buna functionare a patrimoniului. Totusi parintele are nevoie de incuviintarea autoritatii tutelare pentru acele acte de dispozitie care depasesc sfera actelor de administrare, acte care cuprind un element de instrainare sau care, in temeiul legii, si fata de consecintele posibile, sunt asimilate unor asemenea acte.

Indatorirea parintilor de a-l reprezenta pe copil in actele juridice sau de a-i incuviinta actele juridice. Drepturile parintelui de a reprezenta pe minor sau de a-i incuviinta actele este cu privire la bunurile minorului, dar nu ignoram faptul ca poate fi folosit si cu privire la persoana copilului. Pana la varsta de 14 ani, copilul – fiind lipsit in intregime de capacitatea de exercitiu, - este reprezentat de parinti in actele civile, reprezentarea este una legala fiind prevazuta expres de lege. Intre 14-18 ani, copilul – avand capacitatea restransa de exercitiu – isi exercita singur drepturile si isi executa tot astfel obligatiile insa numai cu incuviintarea prealabila a parintilor, spre a-1 apara de abuzuri. Minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate face singur, fara incuviintarea parintilor ori tutorelui, acte de conservare, precum si acte de administrare patrimoniala, dar numai in masura in care nu-i produc leziuni, caz in care minorul poate sa ceara desfiintarea actului.

Parintii incheie singuri acte de administrare a patrimoniului si a bunurilor, insa pentru acele acte care depasesc sfera actelor de administrare este necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, spre exemplu acte de instrainare, acte de renuntare la drepturi patrimoniale, acte prin care sunt gajate sau ipotecate bunuri ale minorului. In cazul incheierii de astfel de acte fara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, actele respective vor fi sanctionate cu nulitatea relativa.[15]

In cea ce priveste drepturile procesuale ale minorului, copilul fara capacitate de exercitiu nu poate sta in judecata decat daca este reprezentat, iar copilul care are capacitate restransa de exercitiu poate sta personal in judecata, dar asistati de ocrotitorul legal. Actele procesuale de dispozitie necesita si autorizarea autoritatii tutelare.

Sanctiunea incalcarii acestor dispozitii atrage nulitatea relativa a actelor incheiate, cu exceptia actelor minorului cu capacitate de exercitiu restransa incheiate fara incuviintarea parintilor sunt anulate numai daca ii provoaca vatamare.

Sanctiuni. In cazul neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzator a indatoririlor parintesti se pot aplica parintilor sanctiuni ce se clasifica fie dupa gravitatea lor – adica sanctiuni de natura penala, administrativa ori civila sau de dreptul familiei, - fie dupa cum ele intervin pentru neindeplinirea indatoririlor cu privire la persoana minorului ori cu privire la bunurile acestuia.

Sanctiunile penale pot interveni in cazul urmatoarelor infractiuni: abandonul de familie ; rele tratamente aplicate minorului ; punerea in primejdie a unei persoane in neputinta de a se ingriji; gestiunea frauduloasa .De asemenea, legea penala cunoaste interzicerea drepturilor parintesti, pedeapsa complementara, ori pedeapsa accesorie .

In dreptul familiei sanctiunea aplicata este de cea de decadere din drepturile parintesti, de asemenea s-ar putea considera sanctiuni si incredintarea copilului, respectiv plasamentul acestuia, unei persoane, familii sau serviciului public specializat pentru protectia copilului. Sanctiunea este dispusa in cazul in care se constata ca dezvoltarea fizica si psihica a copilului ar fi afectata in cadrul familial, datorita neglijentei sau abuzurilor.

Parintii sunt de asemenea raspunzatori pentru faptele ilicite cauzate tertelor persoane de catre copii lor minori. Legiuitorul instituie o raspundere indirecta a parintiilor, prin derogare de la regula potrivit careia fiecare este raspunzator pentru faptele sale personale. Conditiile care trebuie indeplinite pentru a se atrage raspunderea parintilor sunt : existenta unui prejudiciu, minorul sa fi savarsit o fapta ilicita, existenta raportului de cauzalitate intre fapta minorului si prejudiciu, comunitatea de locuinta cu parintii si lipsa capacitatii depline de exercitiu a minorului. In acest caz raspunderea parintilor este o raspundere solidara. Victima se poate adresa ambilor parinti sau unuia dintre ei pentru a obtine repararea prejudiciului.

Responsabilitatea parinteasca are in vedere exercitarea drepturilor si indatoririlor parintesti in vederea cresterii in conditii bune a copilului si asigurarii celor necesare traiului.. Drepturile si indatoririle parintesti sunt menite a-i servi parintelui la cresterea, educarea si calauzirea copilului sau de-a lungul diferitelor sale etape de dezvoltare si diferitelor situatii in care acesta s-ar putea afla, astfel o prima indatorire il obliga pe parinte sa-si creasca copilul avand grija de sanatatea si dezvoltarea fizica, de educarea, invatatura pregatirea profesionala a acestuia. Provocarile parintelui la adresa copilului se schimba o data cu cresterea acestuia, toate etapele dezvoltarii copilului au cerinte diferite. Indeplinirea indatoririlor presupune intotdeauna respectarea interesului superior al copilului.