|
|
|
APARATUL FOTOGRAFIC
Caracteristici
In diversitatea lor, toate aparatele fotografice clasice au in compunere aceleasi subansambluri de baza. Cele mai importante elemente ale aparatelor foto:
- camera etansa la lumina;
- obiectivul;
- obturatorul;
- vizorul;
- sistemul de punere la punct (reglare a claritatii).
Desi au o realizare constructiva diferita (in functie de solutia aleasa de firma constructoare), rolul elementelor componente este acelasi la toate aparatele fotografice.
a) CAMERA ETANSA la lumina a aparatului foto este constituita dintr-o cutie pe al carei perete anterior este montat obiectivul, iar pe peretele opus se deruleaza materialul sensibil (filmul). Camera impiedica patrunderea luminii din exterior spre filmul fotografic asupra caruia vom proiecta imaginea subiectului fotografiat.
Peretele pe care se fixeaza obiectivul mai poarta si numele de placa port obiectiv.
Obiectivele pot fi fixe sau interschimbabile.
La aparatele fotografice care permit folosirea obiectivelor interschimbabile, placa portobiectiv are un inel cu filet sau un inel de cuplare tip baioneta, in care se fixeaza obiectivul.
Pe peretele din spate al cutiei aparatului se gaseste filmul pe care se va forma imaginea subiectului data de obiectiv. Peretele din spate al aparatului fotografic poate fi:
- demontabil;
- rabatabil pe o articulatie;
- solidar cu corpul aparatului fotografic.
Filmele se introduc in aparat incarcate in casete, iar partea aparatului in care se aseaza casetele se mai numeste si cutia casetelor. O conditie obligatorie la confectionarea casetelor este etanseitatea la lumina. Casetele cu filme se introduc in locasurile prevazute in spatiul din spate al aparatului – cutia casetelor. De obicei, filmul se deruleaza din caseta pe o bobina receptoare, simultan cu armarea obturatorului si in lungimi egale cu marimea unei imagini (la filmul tip leca – 24x36 mm).
Transportul materialului sensibil este inregistrat de un contor de imagini cuplat cu mecanismul pentru transportul filmului.
Pentru a preintampina expunerile duble, adica executarea a doua fotografii pe aceeasi portiune a materialului sensibil, aparatele foto moderne sunt prevazute cu un dispozitiv de blocare ce impiedica declansarea obturatorului inainte ca transportul filmului sa fi avut loc.
1. OBIECTIVUL FOTOGRAFIC
OBIECTIVUL se constituie in cea mai importanta parte a aparatului foto. Cu ajutorul obiectivului se creeaza imaginea subiectului pe materialul sensibil care se afla in interiorul aparatului foto.
Obiectivele fotografice moderne sunt sisteme optice convergente complexe, formate din lentile situate intr-o montura metalica sau din bachelita. Numarul tipurilor de obiective este mare si creste continuu.
Principala caracteristica a obiectivului este distanta focala, a carei marime este inscriptionata pe montura obiectivului. Distanta focala depinde de constructia obiectivului si este determinata de distanta de la planul optic principal posterior al obiectivului pana la focarul principal al lui.
Focarul principal reprezinta imaginea unul punct indepartat la infinit, situat pe axa optica principala a obiectivului.
Distanta focala este granata pe montura obiectivului si se exprima in milimetri.
Luminozitatea reprezinta o alta caracteristica a obiectivului. Ea este legata de raportul dintre iluminarea campului imaginii (in planul filmului sensibil), creata de obiectiv si stralucirea subiectului fotografiat.
Cu cat luminozitatea obiectivului este mai mare, cu atat iluminarea subiectului poate fi mai mica pentru a obtine aceeasi fotografie si cu atat sensibilitatea materialului fotografic poate fi mai mica pentru acelasi timp de expunere.
Luminozitatea obiectivului poate fi determinata prin cunoasterea diametrului deschiderii utile a obiectivului si distanta focala a acestuia.
Prin deschidere utila se intelege orificiul prin care trece fascicolul de lumina prin obiectiv, spre interiorul aparatului foto. Acest orificiu este determinat de diafragma.
Diafragma se compune din cateva placute situate intr-o montura, prevazuta la exterior cu inel, cu ajutorul caruia poate fi modificata deschiderea utila a obiectivului. Prin aceasta poate fi reglata cantitatea de lumina ce ajunge la filmul fotografic. Doua obiective de aceeasi constructie si cu aceleasi valori ale diametrului deschiderii utile lasa sa treaca in interiorul aparatului cantitati egale de lumina. Cu toate acestea, valoarea iluminarii campului imaginii va fi diferita in cazul in care distanta focala a acestor obiective este diferita.
De asemenea, va fi diferita iluminarea imaginii in cazul in care se compara doua obiective de aceeasi constructie si ale caror distante focale sunt egale, dar deschiderile lor utile sunt diferite. Deoarece forma orificiului pe care-l formeaza diafragma este aproape circulara, marimea deschiderii utile este caracterizata prin diametrul el.
Pentru
ca iluminarea imaginii in interiorul aparatului fotografic depinde de
distanta focala a obiectivului si de diametrul deschiderii utile
a acestuia, luminozitatea obiectivului este direct proportionala cu
patratul diametrului deschiderii utile a obiectivului si invers
proportionala cu patratul distantei focale a acestuia.
Luminozitatea obiectivului se determina cu ajutorul formulei:
unde I = luminozitatea, d = diametrul deschiderii utile a obiectivului, f = distanta focala a obiectivului.
Raportul dintre diametrul deschiderii utile a obiectivului si distanta focala a acestuia, exprimat sub forma de fractie, unde numaratorul este 1, iar numitorul reprezinta raportul dintre distanta focala si diametrul deschiderii utile, este denumit deschidere relativa. Patratul deschiderii relative maxime (cu diafragma complet deschisa), se constituie intr-o masura a luminozitatii obiectivelor.
Folosind diafragma, se poate varia in limite largi diametrul deschiderii relative a obiectivului si, prin urmare, se poate reduce luminozitatea obiectivului.
Scara obisnuita a diafragmei prevede o anumita ordine in care iluminarea imaginii pe film se dubleaza sau se injumatateste la trecerea de la un indice al diafragmei la altul, situat alaturat, in functie de felul trecerii, catre o diafragma mai deschisa sau mai inchisa. Pe scara diafragmelor se indica valorile deschiderilor relative doar prin cifra de la numitor si formeaza urmatoarea serie: 0,7; 1,4; 2,2; 2,8; 4; 5,6; 8; 11; 16; 22; 32; 45; 64. Scara diafragmei la fiecare obiectiv incepe cu deschiderea relativa maxima a acestuia, indicata pe montura obiectivului.
Obiectivele fotografice moderne sunt sisteme optice complexe si se compun din mai multe lentile separate intre ele prin aerul atmosferic sau lipite intre ele (balsam de Canada). La fiecare limita de separatie sticla-aer si aer-sticla se produce o reflexie a luminii incidente pe suprafata lentilelor, producandu-se astfel o pierdere de lumina (4-6,5% din lumina incidenta). Pentru micsorarea pierderilor de lumina in obiectiv, suprafetele nelipite ale lentilelor sunt prevazute cu un strat special ce are proprietatea de diminuare a procentului de lumina care se reflecta pe aceste suprafete.
Obiectivele fabricate cu astfel de straturi se numesc obiective ameliorate (obiective cu strat T antireflex). Lentilele unui astfel de obiectiv, privite in lumina reflectata, par usor colorate in albastru sau in purpuriu. Formarea straturilor antireflex pe lentilele obiectivului se realizeaza pe cale chimica sau fizica. Stratul antireflex nu numai ca micsoreaza pierderile de lumina in obiectiv, dar influenteaza pozitiv si calitatea imaginii foto (indeosebi la fotografierea in conditii de iluminare nesatisfacatoare).
Indiferent de model, obiectivul foto reda imaginea in limitele unor anumite dimensiuni. Claritatea imaginii obtinute nu este egala in diferitele zone ale acestui camp.
In fotografie nu se utilizeaza tot campul dat de obiectiv, ci numai o parte a acestuia si anume o suprafata dreptunghiulara corespunzatoare formatului imaginii inscrisa in cercul campului obiectivului.
Campurile pot fi exprimate in unitati de masura unghiulare (unghiul campului) sau in unitati de masura liniare (diametrul campului).
Unghiul de poza al imaginii depinde de distanta focala a obiectivului si de formatul cadrului. In functie de marimea unghiului de poza se practica o clasificare a obiectivelor in modul urmator:
- normale - la care distanta focala este apropiata de diagonala formatului si la care unghiul de poza este de 45-600;
- superangulare – la care distanta focala este mai mica decat diagonala formatului;
- teleobiective (cu distanta focala mare) – la care distanta focala este mai mare decat diagonala formatului.
Teleobiectivele sunt utilizate atunci cand este necesar sa se fotografieze subiecte departate de care nu ne putem apropia.
Obiectivele superangulare sunt folosite la fotografierea in spatii inguste si in cazurile in care nu ne putem indeparta la o distanta suficienta pentru a cuprinde subiectul in intregime. Profunzimea acestor obiective, pentru aceeasi marime a diafragmei, este mult mai mare decat a obiectivelor normale sau a teleobiectivelor. Obiectivele superangulare, care permit fotografierea de la distante mici, deformeaza subiectul, dand imagini cu o perspectiva exagerata (ex. 17-35).
Un alt inconvenient al obiectivelor superangulare este iluminarea neuniforma a imaginii, care scade de la centru catre marginile fotografice.
Analizand o fotografie reprezentand un grup mare de persoane, sau reproducerea unei file de text, vom vedea ca elementele situate in centrul imaginii sunt mai clare decat cele situate catre marginile imaginii. Claritatea redarii subiectului depinde de constructia obiectivului si se exprima cantitativ prin puterea de separare a lui.
Puterea de separare constituie calitatea obiectivului de a reproduce distinct in imagine punctele sau liniile foarte apropiate ale subiectului fotografiat. In centrul campului, puterea de separare este maxima, iar spre extremitatile acestuia puterea de separare devine mai mica.
OBIECTIVELE INTERSCHIMBABILE sunt obiectivele care au aceeasi constructie, dar cu monturi diferite, destinate pentru a fi utilizate la anumite tipuri de aparate.
Unele aparate sunt prevazute cu montura cu filet. Altele au o montura de fixare tip baioneta. Monturile obiectivelor pot sa difere si prin diametrul lor.
O problema importanta care trebuie avuta in vedere in timpul fotografierii, este ca in obiectiv sa nu patrunda raze de lumina laterale, care nu participa la formarea imaginii.
Razele laterale care patrund in interiorul aparatului fotografic sunt difuzate pe intreaga suprafata a imaginii si-i micsoreaza contrastul, generand, in acelasi timp, pete luminoase care deterioreaza fotografia. Pentru a impiedica patrunderea acestor raze, se utilizeaza un parasolar fixat pe montura obiectivului. In mod obligatoriu, suprafata interioara a parasolarului este innegrita si matuita.
VIZORUL
Executarea unei fotografii necesita sa se determine limitele imaginii in care va aparea pe fotografie subiectul fotografiat. Acest sistem pentru incadrare se numeste vizor si poate fi de mai multe tipuri. Ne vom referi, pe scurt, doar la vizorul care doteaza marea majoritate a aparatelor moderne.
Vizorul cu oglinda este comod deoarece permite efectuarea rapida si facila a incadrarii imaginii, punerea la punct si observarea subiectului in timpul fotografierii. Are si un inconvenient prin faptul ca imaginea in vizor este decalata fata de imaginea ce se obtine pe materialul foto. Aceasta decalare este sesizabila mai ales la fotografierea de la mica distanta.
Un alt tip de vizor este cel cu oglinda montat in corpul aparatului fotografic, fiind lipsit de erorile de paralaza. Acest tip de vizor este comod la fotografierea cu obiective interschimbabile.
Aparatele foto moderne sunt echipate, de obicei, cu telemetre, cuplate cu obiectivul si fixate in corpul aparatului foto.
Telemetrul cuprinde un dispozitiv optic si un mecanism, cu ajutorul caruia se determina distanta dintre aparat si subiectul de fotografiat. Dispozitivul optic creeaza doua imagini ale subiectului, vazute din 2 puncte diferite. Prin rotirea mecanismului contururile imaginilor se apropie pana la suprapunere, asigurandu-se astfel claritatea maxima a imaginii.
OBTURATORUL
Lumina reflectata de subiect in timpul fotografierii, strabate obiectivul spre interiorul camerei aparatului, ajungand la film. Durata de timp in care lumina actioneaza asupra stratului sensibil, trebuie sa fie reglata cu mare precizie.
Timpul in cursul caruia lumina trecuta prin obiectiv ilumineaza filmul fotografic, se numeste timp de expunere si poate fi reglat prin mai multe metode. Cea mai simpla metoda in scoaterea capacului de pe obiectiv – pentru timpul de expunere stabilit – si repunerea lui pe obiectiv (asa cum, probabil, a-ti vazut in Cismigiu). Precizia timpului de expunere este relativ determinata. Aparatele fotografice moderne sunt dotate cu dispozitive complicate si precise pentru reglarea timpilor de expunere scurti de ordinul zecimilor, sutimilor sau miimilor de secunda. Aceste dispozitive se numesc obturatoare si sunt de mai multe tipuri.
Obturatoare cu perdea, care se monteaza in interiorul aparatului. Perdeaua este confectionata dintr-o tesatura de matase cauciucata si avand o deschidere sub forma de fanta si este infasurata pe 2 bobine; una dintre aceste bobine este prevazuta cu un arc care determina viteza de deplasare a perdelei. In timpul fotografierii, perdeaua cu fanta se deplaseaza in fata materialului fotografic si lasa lumina sa treaca prin fanta spre stratul sensibil.
Timpul de expunere este in functie de latimea fantei din perdea si de viteza de deplasare a acesteia. Dimensiunea fantei, cat si intinderea arcului sunt reglabile. Perdelele obturatorului se pot confectiona si din camele metalice.
Obturatoare centrale se monteaza intre lentilele obiectivului si formeaza un ansamblu, impreuna cu montura obiectivului. Lamelele metalice subtiri care inchid accesul luminii spre interiorul aparatului si se deschid dinspre centrul dechiderii utile spre marginile acesteia. Reglarea cantitatii de lumina ce trece prin obturatoarele centrale, se realizeaza cu ajutorul unui mecanism. La obturatoarele centrale intregul camp al imaginii este iluminat aproape concomitent in timpul expunerii si, astfel acest obturator nu are inconvenientele specifice obturatorului cu perdea, care expune imaginea pe zone succesive. Cu ajutorul obturatoarelor centrale se pot obtine tipuri de expunere foarte variati.
Avantajele obturatoarelor centrale, dintre care trebuiesc amintite: evitarea deformarilor geometrice la fotografierea subiectelor in miscare rapida, sensibilitatea mica a mecanismului la variatii de temperatura, uniformitatea iluminarii cadrului in timpul fotografierii, elimina practic obturatoarele cu perdea.
ACCESORII PENTRU FOTOGRAFIERE – reprezinta dispozitive utilizate pentru largirea posibilitatilor de fotografiere sau usurarea insasi a fotografierii.
a) TREPIEDUL sau STATIVUL este destinat pentru mentinerea aparatului foto intr-o pozitie stabila, cand se fotografiaza cu timpi lungi de expunere. Cele mai raspandite sunt trepiedele telescopice, avand 3 sau mai multe articulatii. Pentru mobilitatea aparatului foto se folosesc articulatii cu capete mobile (pivotante - basculante) sau cu nuca.
b) EXPONOMETRUL serveste la determinarea timpului de expunere pe baza cantitatii de lumina reflectata de subiect.
c) RACORDUL FLEXIBIL sau cablul declansator prezinta avantajul de a nu transmite vibratiile mainii in timpul declansarii aparatului fixat pe trepied.
d) AUTODECLANSATORUL permite actionarea declansatorului cu intarziere (un timp variabil) pentru a permite si fotografului sa apara in cadrul pe care-l fotografiaza.
e) GEANTA protejeaza aparatul in timpul transportului, de socuri si intemperii.
