|
|
|
Pentru a-si regla raporturile cu mediul fizic, omul depune un efort continuu de a-l cunoaste, de a-l categoriza, de a-l ordona si sistematiza pentru a putea stabili concordante intre stimulare si reactie (S. Marcus, Ana Catina, 1980, p.11).
Pentru a exista, omul trebuie sa se afle in relatie cu ceilalti oameni; pentru a putea intretine relatii el trebuie sa se raporteze adecvat la acestia; pentru a se putea raporta adecvat trebuie sa-i inteleaga, sa-i cunoasca. Ca urmare pentru a se integra in viata sociala, omul trebuie sa posede si sa-si dezvolte capacitatea de intercunoastere.
Fiecare individ are un 'stil' al sau de a-i percepe pe ceilalti din jur. In modul de percepere a celor din jur indivizii se diferentiaza nu numai dupa felul in care ii percep sau evalueaza pe ceilalti ci si in modul in care ii abordeaza si-i interpreteaza in raport cu propria lor personalitate.
Notiunea de stil se refera la maniera proprie individuala proprie sau comuna (tipologica) de a realiza variate activitati. Psihologii au prezentat diferite forme ale stilului incepand cu A. Adler care scria despre stilul de viata. Astfel se poate contura un stil cognitiv "ce desemneaza anumite modalitati specifice de receptionare si prelucrare a informatiei" (P.P. Neveanu, 1978, p.638), un stil perceptiv definit de F. Heider (1958) drept "ce anume informatie selecteaza individul in vederea cunoasterii", un stil de autoprezentare (Arkim, 1981), un stil apreciativ definit ca "maniera personala de abordare, evaluare si interpretare a evenimentelor realitatii care prezinta aspecte divergente" (S. Marcus, Ana Catina, 1980).
Stilul apreciativ se refera la acea forma de intelegere care se desfasoara in registrul afectiv, cauta dezimplicarea expresa a acelor calitati ce pun subiectul in relatie cu obiectul-a acelor determinari ce confera semnificatii in functie de ce asteapta si ce poate primi subiectul in registrul emotional.
Stilul apreciativ in cunoasterea celorlalti este acea maniera de apropiere de obiectul cunoasterii care se caracterizeaza prin ponderea specifica a elementelor afective si cognitive si a posibilitatii de transpunere in psihologia celuilalt (Stroe Marcus si Ana Catina, 1980)
Pe parcursul existentei, stilul apreciativ se formeaza in relatii interpersonale prin procesul perceptiei interpersonale si prin activarea unui potential pe care omul il poseda pentru adaptarea la mediul social - empatia.
In cercetarile avand ca obiect delimitarea stilurilor apreciative, problema mecanismelor stilurilor apreciative si a eficientei lor in cunoasterea interpersonala (S. Marcus, Ana Catina, 1980) au delimitat patru stiluri apreciative dintre care doua sunt stiluri apreciative proiective si doua stiluri apreciative neproiective.
Prezentam in continuare cele patru stiluri apreciative dupa descrierea realizata de autorii citati (S. Marcus, Ana Catina, 1980, pp.78-79). Exista doua stiluri neproiective: stilul apreciativ reflexiv si stilul apreciativ detasat si doua stiluri proiective: stilul apreciativ analogic si stilul apreciativ empatic.
Stilul reflexiv este un stil apreciativ preponderent afectiv fara ca trairea sa depaseasca propriile granite intime fara proiectia acestei trairi in modele externe. Reprezentantii acestui stil raporteaza modelul extern la sine. Ei tind sa utilizeze criterii apreciative transante, rigide si o modalitate analitica in abordarea celorlalti.
Stilul detasat este un stil apreciativ neproiectiv si neafectiv. Reprezentantii acestui stil tind sa judece fenomenele realitatii si pe semenii sai fara criterii afective si fara transpunere in situatia altora. El nu este asa de eficient in cunoasterea interpersoanla comparativ cu stilurile proiective. Detasatul se comporta ca un judecator impartial intr-un context care solicita un comportament participativ. Raportarea judecatii cu privire la ceilalti, la punctele de referire generale aflate in afara modelului extern, dar si a propriei persoane ii acorda detasatului posibilitatea folosirii diferitelor strategii de cunoastere (analitica si impresiv - globala) cu aceleasi rezultate.
Stilul analogic este un stil apreciativ proiectiv neafectiv care reuseste intelegerea psihologiei altora prin mijlocirea rationamentelor analogice ce-l pun in postura identificarii cu modelul extern. Reprezentantii acestui stil se identifica cu altii pe baza unei asemanari de principii intre ei si un model extern. Tendinta de identificare cu altii a analogicului permite o oarecare flexibilitate a structurii cognitive ca si posibilitatea folosirii diferitelor strategii cognitive. Judecatile despre altii ale analogicului sunt mai obiective,(neinfluentate afectiv) dar mai putin acurate deoarece rationamentul analogic nu este intotdeauna exact.
Stilul empatic este un stil apreciativ proiectiv si afectiv ce se caracterizeaza printr-o capacitate de transpunere in cadrul intern de referinta al altora folosind ca mijloc de intelegere a trairilor si intelegere a celuilalt propria sa experienta afectiva. Obiectivitatea in cunoasterea celorlalti se datoreaza imbinarii dintre utilizarea propriei experiente afective si transpunerea in psihologia modelului extern numita proiectie atitudinala-afectiva. Empaticul percepe lumea 'ca si cum' ar fi modelul extern. Stilul empatic contribuie la manifestarea comportamentului empatic cerut si implicat in multe activitati sociale.
Stilul apreciativ constituie o caracteristica de personalitate care in anumite limite ale variabilitatii, caracterizeaza individul sau grupul de indivizi sub raportul manierei de abordare a celor din jur in scopul cunoasterii lor si in vederea fixarii relatiilor adaptate cu acestia.
