|
|
|
Complexitatea fenomenului empatic devenit subiect al analizei stiintifice a condus la deschiderea mai multor arii de cercetare in ultimul timp, in special in domeniile psihologiei sociale, psihoterapiei si personologiei. Personologia - aprecia S. Marcus (1997, p. 65) ramane domeniul modern de cercetare al fenomenului empatic.
Tendinta actuala este de a studia fenomenul empatic ca factor al manifestarii comportamentului altruist autentic (genuine altruism) si a comportamentului de intrajutorare (helping behavior), (Feldman R., 1985, p. 250; D.G. Myess, 1987, p. 446). Din studiile cu privire la empatie ca insusire de personalitate implicata in comportamentul prosocial se desprinde ideea ca oamenii care au un nivel inalt al empatiei sunt mai apti sa dea ajutor decat cei cu nivel scazut (Feldman R., 1985, p. 250-251; Brehm S., Kassin S., 1990, p. 302-306).
Manstead A., Milles M. (1995) apreciau ca tema relatiei dintre empatie, simpatie si comportamentul prosocial (comportament prin care se intentioneaza a se aduce beneficii unei alte persoane) ramane un subiect intens studiat inca. Citandu-i pe Batson, 1991, Eisenberg si Fabes, 1990, Manstead si Miles 1995 subliniaza ideea ca investigatiile indica faptul ca empatia si simpatia sunt asociate pozitiv cu comportamentul prosocial in timp ce relatiile de discomfort personal tind sa nu fie asociate sau sa coreleze negativ cu comportamentul prosocial.
In aceiasi arie de cercetare in studiul "Empatia predictiva si preferintele interpersonale" realizat de S. Marcus si colaboratorii (1992, p. 296) se fac doua precizari:
una de tip teoretic-conceptual urmarind demonstrarea delimitarilor de fond dintre empatie apartinand de latura instrumental-operationala a personalitatii si simpatie ca tinand de latura relational valorica;
si a doua de tip explicativ vizand interpretarea eficientei comunicarii intr-un grup ce manifesta aptitudini preferentiale reciproce, interpretare ce trebuie cautata, spun autorii, in potentarea nivelului comportamental de tip empatic ca premisa a comunicarii interpersonale.
In domeniul psihologiei sociale o arie foarte noua de cercetare au conturat-o studiile Ruxandra Gherghinescu cu privire la relatia dintre empatie si atribuire (1996) cercetari aflate la inceput chiar pe plan mondial.
O alta preocupare actuala legata de fenomenul empatiei este aceea privind dezvoltarea capacitatii empatice. C. Rogers si G. Kinget (1971, p. 107) afirmau ca, practic, ca orice alta calitate empatia este susceptibila sa fie dezvoltata, dar ca dezvoltarea sa pare sa ceara o anumita modificare a intregii personalitati deoarece "comportamentul empatic nu se lasa adoptat dupa cerintele momentului". S. Marcus studiind rolul empatiei in comunicare si in diferitele profesii (actor, psiholog, profesor, negociator) argumenteaza necesitatea dezvoltarii acestei capacitati umane pe care o gasim la toti oamenii (S. Marcus, 1986, p. 215). Directiile de actiune ar fi, dupa autorul citat, doua:
plecand de la cultivarea acelor capacitati specific umane care contribuie la producerea fenomenului empatic (imaginatie, afectivitate, rationament deductiv si analogie);
experimentarea unor programe de antrenare a comportamentului empatic.
Tot S. Marcus prezinta cateva programe pentru cultivarea empatiei la adolescenti, parinti, consilieri psihologi, ce se utilizeaza in strainatate. Dintre acestea amintim programul lui K. Bullmer pentru antrenament individual denumit "Arta empatiei". Acest program este organizat in 6 etape si se aplica pe baza unui antrenament zilnic de maximum o ora. Cele sase etape se intituleaza:
1) perceptia interpersonala;
2) surse de eroare in cadrul perceptiei interpersonale;
3) recunoasterea emotiilor;
4) recunoasterea sensurilor ascunse;
5) cadrul perceptual pentru intelegerea altora;
6) etapa cu caracter recapitulativ.
Noi am initiat un studiu de adaptare a programului lui K. Bullmer, de antrenare a capacitatii empatice de la nivel individual la nivel de grup pentru studenti, utilizand grupul creativ pentru derularea experimentului. Experimentarea s-a realizat la Iasi si la Balti pe alte grupe de studenti decat cele cuprinse in cercetarea de fata (M. Caluschi, 1997; M. Caluschi, L. Stog si colab., 1997).
O alta arie de investigatie a fenomenului empatic este oferita de activitatea grupurilor terapeutice, a grupurilor de sensibilizare, formare si crestere uman. Datele de observatie stranse din activitatea unor astfel de grupuri releva necesitatea ca abilitatea empatica sa fie cultivata deoarece creste eficienta membrilor in interactiunea de grup cu efecte pozitive in dezvoltarea personalitatii (B.G. Guerny, 1984. p. 179; Corey G., Marian Corey, 1982, pp. 99 - 107).
In paleta cercetarilor dedicate empatiei, alaturi de studii din domeniul psihologiei sociale, al psihopedagogiei si psihoterapiei se inscriu si cele de psihologie diferentiala si personologie. Dintre subiectele de psihologie diferentiala abordate il amintim pe cel cu privire la deosebirile pe sexe ale empatiei. Concluzia autorilor Eisenberg si Fabes (1992) citati de Manstead si Miles (1995) este ca pattern-ul global al rezultatelor sugereaza faptul ca exista o posibilitate mai ridicata ca femeile sa manifeste mai evident decat barbatii empatie, dar si faptul ca aceste diferente, destul de reduse, depind de metoda de evaluare si de context.
O tema privind evolutia pe varste si socializarea empatiei, arata ca ea apare de timpuriu, din primele zile de viata ale copilului, dar manifestarea si dezvoltarea ei este influentata atat de factorii biologici cat si de factorii de mediu intre care modelele parentale au un rol deosebit.
Relatia dintre empatie si agresivitate, empatie si motivatie, empatie si temperament, empatie si aptitudini constituie teme din domeniul psihologiei personalitatii investigate de psihologi in prezent. In domeniul personologiei studiile romanesti realizate cu privire la empatie constituie o contributie originala in special prin conceperea empatiei ca insusire aptitudinala (S. Marcus, 1971, 1997), prin conturarea rolului empatiei in creatia plastica si literara (S. Marcus, Doina Saucan, 1994) sau in activitatea didactica (S. Marcus, T. David, A. Predescu, 1987).
In lucrarile de creativitate si inventica a inceput sa se acorde atentie studiului fenomenului empatic fie din perspectiva insusirilor ce caracterizeaza persoana inalt creatoare fie din perspectiva strategiilor si metodelor de stimulare a creativitatii care cer identificare si transpunere, intelegerea din interior a problemei abordate cu conditia pastrarii conventiei de "ca si cum". Alex Osborn (1971, p. 29-31) desi nu utilizeaza termenul de empatie, subliniaza rolul imaginatiei substitutive in creativitate. Aceasta forma a imaginatiei noi o consideram cea mai profund implicata in empatie. M. Stein in "Stimulating Creativity" utilizeaza termenii de "identificare empatica cu un obiect viu" si "identificare empatica cu un obiect fara viata" (vol II, p. 188). Este aici o intelegere limitata a empatiei, o reducere a procesului empatiei la aspectul de identificare. Cu o intelegere mai larga sau mai redusa la termenul de identificare, conceptul de empatie a intrat si in atentia inventologilor. (Veron P., 1983; Belous V., 1992, p. 271)
Desi in literatura de specialitate cercetarile cu privire la grupele de creatie sau la grupurile creative, in general, sunt destul de frecvente ele nu abordeaza problema empatiei decat in trecere, ca insusire a personalitatii creatoare. Consideram ca grupul creativ constituie un domeniu inca putin investigat din perspectiva implicatiilor fenomenului empatic in activitatea formativa a grupului.
