|
|
|
Marea Britanie prezinta un model rar , daca nu chiar unic de sistem democratic , si anume modelul de democratie majoritarista comparabil doar cu sistemele Noii Zeelande si Barbados-ului.
Pornind de la consacrata definire a democratiei ca ' guvernare de catre popor si pentru popor ' devine evidenta alegerea modelului democratic majoritarist drept cel mai apropiat de idealul acestei definitii Guvernarea majoritatii concentreaza puterea politica in mainile unei majoritati simple iar deseori mai degraba ale unei pluralitati decat ale unei majoritati. Aceasta guvernare se caracterizeaza prin exclusivitate , concurenta , antagonism si lipsa negocierilor si a compromisurilor.
Modelul majoritarist detine o serie de trasaturi specifice enuntate in cele ce urmeaza : concentrarea puterii executive in cabinete majoritare monocolore ; dominanta executivului in relatia cu Parlamentul ; existenta a doua partide dominante pe scena politica (bipartidism ); sistem electoral majoritar si disproportional; guvernarea centralizata, constitutii flexibile sau chiar lipsa Constitutiei (Marea Britanie ), etc. ( A. L . Modele ale Democratiei p. 28 )
Arend Lijphart utilizeaza in cadrul relatarilor sale referitoare la modelul unic al democratiei britanice constructia de ' model Westminster ' al democratiei . Acesta poate fi folosit pentru a numi principalele trasaturi ale institutiilor guvernamentale si parlamentare britanice , Parlamentul Regatului Unit functionand in Palatul Westminster din Londra , astfel incat versiunea engleza a acestui model este cea originara si drept urmare primul si cel mai evident exemplu .
In ceea ce priveste puterea executiva a Marii Britanii, aceasta este detinuta de catre principalul organism al guvernarii si anume cabinetul alcatuit dintr-o majoritate simpla , restransa reprezentand partidul care castiga alegerile , si o minoritate mare care , in lipsa posibilitatii de a ft implicata intr-o coalitie cu majoritatea, devine condamnata la rolul de opozitie a guvernarii . (p . 32 A.L.) Prin urmare avem de -a face cu prezenta unor cabinete monocolore . Dupa 1945 , au existat tot mai putine devieri de la norma britanica a cabinetelor monocolore majoritare , dar cele mai multe devieri de la norma ( coalitii de doua sau mai multe partide ) au avut loc intre anii 1918-1945 . Cel mai recent guvern de coalitie a fost cel din anii 1940- formata din Conservatorii majoritari in Parlament, laburisti si liberali sub conducerea lui W. Churcill . In perioada postbelica , singurele exemple de cabinete de coalitie sunt cele doua cabinete minoritare laburiste din anii '70 .
Marea Britanie are un sistem parlamentar de guvernamant, intr-un astei de sistem parlamentar , seful guvernului ( primul ministru sau premierul) si cabinetul sau raspund in fata legislativului si pot fi demisi de catre acesta prin vot de neincredere sau cenzura . Premierul este ales de catre legislativ insa in mod special in Regatul Unit, regele sau regina numeste pe liderul partidului majoritar in aceasta functie . Sistemele parlamentare au executive colective iar deciziile fundamentale trebuie asumate de cabinet ca un intreg, nu doar de catre premier. In Marea Britanie cabinetul este dependent de increderea Parlamentului . Teoretic . Camera Comunelor poate vota destituirea cabinetului si deci, ea este cea care controleaza . Practic , insa , relatia este inversa , deoarece Guvernul este format din liderii partidului majoritar in Camera Comunelor, este normal sa fie sustinut de majoritatea acestei Camere iar indepartarea sa de la conducere este de fapt imposibila , cabinetul dominand Camera Comunelor ( A.L. p . 33 ). Deoarece o guvernare puternica depinde de sustinerea majoritatii in Camera Comunelor si de coeziunea partidului majoritar, cabinetele pierd din pozitia lor predominanta atunci cand una din aceste conditii lipseste , cum s-a intamplat in cazul perioadelor de guvernare a cabinetelor de coalitie din anii '70 . Aceste situatii ( normale si deviate ) denota faptul ca puterea executiva se intareste in cadrul unui sistem bipartidist si al unui cabinet dominant majoritar in detrimentul coalitiilor la guvernare .
In ceea ce priveste sistemul partidelor din Marea Britanie , politica britanica este dominata de doua mari partide : Partidul Conservator si Partidul Laburist. - fiind deci, un sistem bipartidist.
Marea Britanie se remarca prin sistemul sau bipartidist perfect ( al anglaise), in care doua partide stapanesc practic - insa prin alternanta -viata politica . Principalele doua partide obtin impreuna peste 90% din sufragiile exprimate , iar diferenta medie dintre ele nu este mai marte de 2-3 procente. In Marea Britanie Partidul Conservator si cel Laburist castigau impreuna Ia alegerile din 1945 nu mai putin de 97,6% din voturile exprimate iar 19 ani mai tarziu , voturile cumulate ale celor doua partide totalizau 87,5% inregistrand deci o oarecare alterare a ceea ce se considera a fi sistemul pur bipartidist. ( p.l 18-119 Pluripartidismul).
O trasatura fundamentala a sistemelor bipartidiste este faptul ca programele si politicile celor doua mari partide difera doar in cazul dimensiunii socio - economice . Laburistii si conservatorii britanici isi manifesta cel mai mare dezacord in cadrul politicilor socio - economice.
Luand spectrul de Ia stanga Ia dreapta , laburistii reprezinta stanga centrului, iar conservatorii dreapta centrului preferintelor . Aceasta distinctie se reflecta si in cadrul sustinatorilor celor doua partide la alegeri: clasa muncitoare tinde spre laburisti iar clasa mijlocie spre candidatii conservatori .
Exista si alte diferente intre cele doua partide : distinctia protestanti - catolici din Irlanda de Nord separa partidele si sustinatorii lor , dar Irlanda de Nord numara doar 3% din populatia Regatului Unit iar asemenea diferente nu mai sunt relevante in partea britanica a Regatului Unit ( Anglia , Scotia , Tara Galilor ). Diferentele etnice explica persistenta Partidului National Scotian si a nationalistilor galezi, dar aceste partide n-au reusit niciodata sa castige mai mult de cateva locuri.
Referitor la cele doua partide mari din Marea Britanic se impune remarcarea anumitor caracteristici de baza ale acestora . Partidul Conservator este un partid de tip patrimonial situat la dreapta esichierului politic si care dupa ce a pierdut toate bataliile istorice duse impotriva fortelor schimbarii, a ajuns ca astazi sa fie preocupat nu atat de apararea economiei de piata cat de mentinerea traditiilor legate de patrie , religie si patrimoniu .
Partidul Laburist, partid de centru stanga se caracterizeaza prin simbioza dintre elementele politice , sociale si ideologice care constituie miscarea muncitoreasca . Programul sau reflecta o combinatie intre componentele socialiste , Social - democrate si sindicaliste .
Camera Comunelor este corpul legislativ mare al Marii Britanii al carui numar de membrii a variat de la 624 in 1950 la 659 in 1997 . Sistemul electoral britanic este unul majoritar si disproportional. Membrii sunt alesi in circumscriptii cu un singur loc eligibil dupa metoda pluralitatii denumita in Marea Britanic prin expresia 'primul clasat invinge ', adica invingator este candidatul care are majoritatea voturilor sau cu cea mai mare minoritate . Acest sistem produce rezultate diproportionale . De ex.; Partidul Laburist a castigat majoritatea parlamentara absoluta adica 319 din 635 locuri, cu doar 39,3 % din voturi la alegerile din 1974 , in acelasi timp liberalii castigand doar 13 locuri cu 18,6% din voturi - aproape jumatate din voturile laburiste , ele fiind create artificial de sistemul electoral, din plurabilitatile votului . Disproportionalitatea metodei pluralitatii poate produce chiar un invingator absolut care esueaza in incercarea de a castiga o pluralitate a voturilor ; conservatorii au obtinut o majoritate clara a locurilor in alegerile din 1951 nu numai cu mai putin decat majoritatea voturilor, ci si cu mai putine voturi decat primisera laburistii .
Sistemul electoral disproportional s-a dovedit dezavantajos mai ales pentru liberali care , drept urmare , militeaza de mai mult timp in favoarea introducerii unor forme de reprezentare proportionala . Acest tip de reprezentare s-a adoptat dupa victoria laburistilor din 1997 , cand noul cabinet al primului ministru Tony Blair a decis ca pentru alegerea reprezentantilor britanici in Parlamentul European se va folosi sistemul RP. Insa deocamdata principiul reprezentarii proportionale in Camera Comunelor ramane la nivelul de posibilitate in viitor .
Regatul Unit este un stat unitar si centralizat. Autoritatea executiva locala indeplineste o serie de functii importante , dar este o creatie a guvernului central iar puterile ei nu sunt garantate constitutional. Totusi autoritatea locala este dependenta financiar de centru . Nu exista arii functionale si geografice clar desemnate , autonome de Parlament si Cabinet. Tony Blair a numit sistemul britanic ' cea mai centralizata guvernare dintre toate marile state occidentale '.
Parlamentul Regatului Unit este compus din doua camere : Camera Comunelor, aleasa prin vot popular si Camera Lorzilor formata din membri nobilimii ereditare si din numerosi 'pairi-pe-viata ' alesi de guvern . Aproape toate puterea legislativa apartine Camerei Comunelor in timp ce Camera Lorzilor are doar puterea de a intarzia legislatia prin amanarea cu o luna a legilor fiscale si cu maxim un an , a celorlalte legi.
Marea Britanic are o Constitutie nescrisa adica nu exista doar un singur document care stipuleaza puterile si compozitia institutiilor si drepturile cetatenilor . Parlamentul accepta , in general regulile impuse de constitutia nescrisa dar nu este constrans de ele, deci, se poate afirma ca Parlamentul este autoritatea cea mai inalta si conform lui A. V Dicey , Parlamentul are dreptul de a face si desface orice lege .
Exceptia care afecteaza suveranitatea Parlamentului britanic a luat fiinta in momentul aderarii Marii Britanii la Comunitatea Europeana , cand aceasta a acceptat in unele domenii primatul autoritatii institutiilor si legilor C E in fata celor parlamentare precum si controlul supranational al Curtii Europene de Justitie .
In ceea ce priveste societatea civila, posibilitatile sale de manifestare precum si relatia acesteia cu guvernantii, sistemul politic britanic poate fi usor incadrat in randul societatilor pluraliste din acest punct de vedere . Astfel, prezenta activa a membrilor societatii civile este permisa intr-o multitudine de asociatii partiale , favorizand dezvoltarea puterilor reflexive si etice ale indivizilor . Prin ea se asigura existenta unei multitudini de organisme la care individul poate apela spre a-si proteja interesele si drepturile . Prin aceste asociatii, diversele preocupari, valori si interese ale indivizilor sunt aduse in fata statului pentru deliberare si solutionare .
Modelul Westminster al democratiei britanice a fost si este larg admirat, in special de politologii americani. Un faimos admirator al acestui sistem de guvernare a fost presedintele W . Wilson care dorea aplicarea modelului britanic si in SUA se referea la guvernarea parlamentarea de tip Westminster ca la prototipul ce ar trebui adoptat peste tot in lume .
