|
|
|
ABORDARI SOCIOLOGICE
a.Montesquieu (1689 - 1755) – Despre spiritul legilor (1748)
Principalele idei :
s-a inspirat din marele opere politice ale Antichitatii (citindu-i pe Platon, Aristotel etc.) dar si din unele opere politice moderne ale unor autori precum Machiavelli, Hugo Grotius ;
cunostea istoricii antici si moderni ;
modelul stiintelor naturale retine atentia si interesul lui Montesquieu, permitandu-i intelegerea teoriei influentei cauzelor naturale asupra legilor ;
legile sunt raporturi necesare derivand din natura lucrurilor; ele sunt supuse unui studiu stiintific – motiv pentru care este considerat printre primii intemeietori ai sociologiei ;
legea, in sens larg, este vazuta ca un raport necesar derivand din natura lucruilor ; legea devine o regula dorita la nivelul societatii umane, instituita pentru a asigura siguranta si libertatea :
aceasta lege este una pozitiva („lege pozitiva”) si este considerata ca o specificatie a legii in semnificatie extinsa. Meritul : ideea de lege (cauzalitate) mutata la nivelul analizei socioumane, analiza modelelor de guvernare ; limita :model al stiintelor naturale considerat in stiintele umane.
b.Alexis de Tocqueville (1805 - 1859) - Democratia in America (1831)
Pune in dezbatere idei despre religie, economie, structura de clasa, rasism, rolul guvernului, sistemul juridic etc. Meritul : un model de organizare sociala si politica avansat ; limita : elementele utopice ale teoriei sale asupra organizarii sociale.
c.A. Comte (1798-1857) – Tratat de filosofie pozitiva, ii apartine fundamentarea „fizicii sociale” (1822) = sociologie.
Pune in discutie ideea de ordine sociala, de ierarhie. Ierarhia stiintelor ar fi, de la baza catre varf : matematicile, astronomia, fizica, chimia, biologia, sociologia, morala. Legea celor trei stari (teologica, metafizica si pozitiva). Din punct de vedere :
teoretic, ierarhia procedeaza de la simplu la complex si de la general la particular ;
din punct de vedere pragmatic, ierarhia reflecta puterea de modificare crescanda ale fenomenelor prin interventia umana ;
din punct de vedere istoric, ierarhia prezinta ordinea in care diferitele stiinte, una dupa cealalta, au fost fundamentate fiecare trecand printr-o tristadialitate evolutiva – stadiul teologic, metafizic si cel ultim, pozitiv.
Metoda, conform lui Comte este :
obiectiva, atunci cand se considera necesitatea subordonarii stiintelor dinspre varf celor mai de jos ;
subiectiva, cand in mod necesar se considera ca fenomenele studiate de stiintele din varful ierarhiei includ fenomenele mai simple care se regasesc la nivelul stiintelor de la baza ierarhiei.
Creatorul termenului de sociologie si a sociologiei ca stiinta pozitiva (desprinderea de filosofie) si ca „religie a umanitatii”. Meritul : stiinta pozitiva pentru acel moment istoric dat ; limita : stiintele socioumane nu se supun acelorasi reguli precumm stiintele naturale, deci nu se pot analiza conform metodelor specifice stiintelor naturale.
d. K. Marx (1818-1883) – teoretician al capitalismului ; arata ca oamenii politic sunt produsi ai istoriei; cauta factorul predominant si determinant care sa poatta permite intelegerea dinamicii sistemelor sociale si crede ca il gaseste in dezvoltarea fortelor de productie si in starea infrastructurilor economice ; se desprinde de Hegel pentru care Statul este expresia ratiunii universale, atunci cand afirma ca societatea este cea care creeaza statul si nu viceversa ; personajuol central al istoriei nu mai este omul politic, ci proletarul, actorul anonim, rezultand o definire a societatii prin modul de productie ; religia, statul, dreptul, morala, familia etc. nu sunt decat constructii ideologice, „suprastructuri” care reflecta numai un anumit grad de dezvoltare a „infrastructurilor” economice. Meritul : metoda dialectica, o dezvoltare a celei hegeliene ; limita: aspectele utopice, ignorate, ale teoriei marxiste ; determinismul economic exacerbat.
e.E. Durkheim (1858-1917) si circumscrierea obiectului sociologiei: faptul social.
[faptele sociale] „constau in moduri de a actiona, de a gandi si de a simti, exterioare individului si care sunt inzestrate cu o putere de constrangere in virtutea careia ele i se impun” (E. Durkheim, Regulile metodei sociologice).
„Daca reprezentarile, odata ce ele exista, continua sa existe prin ele insele fara ca existenta lor sa depinda perpetuu de starea centrelor nervoase, daca ele sunt susceptibile de a actiona direct unele asupra altora (…), aceasta se intampla pentru ca ele sunt realitati care, sustinand intru totul cu substratul lor raporturi intime, sunt totusi independente de acesta intr-o anumita masura” (E. Durkheim, Sociologie et philosophie, p. 32).
”…reprezentarile colective sunt exterioare constiintelor individuale (…), adica ele nu deriva din indivizi luati izolat, ci din concursul lor; ceea ce este diferit (…), sentimentele private nu devin sociale decat combinandu-se sub actiunea fortelor sui generis pe care le dezvolta asocierea; prin urmare, din aceste combinatii si din alterarile reciproce care rezulta de aici, ele devin altceva”(Idem).
Despre diviziunea muncii sociale (1893) – analizeaza transformarile ce apartin societatii contemporane, solidaritate mecanica – solidaritate organica (doua moduri de relationare intre indivizi) bazate fiecare pe similitudine respectiv diferentiere ;
Regulile metodei sociologice – configurarea problematicii obiectului sociologiei si a metodelor acesteia, pe baza definirii si explicitarii „faptuluin social”;
Despre sinucidere (1897) – slaba integrare a individului in societate sta la baza „sinuciderii anomice” (prin slabirea normelor sociale) ; sinucidere este un comportament social dat ;
Formele elementare ale vietii religioase (1912) – analiza sociologica a faptului religios, ca fapt social ; nu religia explica societatea ci societatea se exprima prin religie.
Meritul : configurarea obiectului sociologiei stiintifice ; reguli de stabilire a unei cercetari sociologice ; limita : holismul sociologic, accentul pus pe analiza societatii in detrimentul individului (sociologism).
f.Max Weber (1864-1920) – Economie und societat, Die Protestantische Etik und .. (Etica protesatanta si spiritul capitalismului) ; sociologia este intelegerea interpretativa a actiunii sociale, comportamentul uman caruia indivizii ii ataseaza o semnificatie ; tipuri de actiuni – rationala, afectiva, traditionala ; semnificatia metodologica a termenului de idealtip ; Meritul : exemplar pentru analiza sociologica a relatiei de cauzalitate pe care o analizeaza intre „etica protestanta” si „spiritul capitalismului” luate ca doua variabile sociologice; metoda comprehensiva, teoria actiunii sociale, rationalitate, legitimitate ; sursa de inspiratie pentru multi autori contemporani.
g.G. Simmel (1859-1918) – The Metropolis and Mental Life, sustine ca interactiunea este la originea fenomenelor sociale, iar interactiunea are la randul sau la origine „continuturile societatii” (ansamblu de pulsiuni, interese, scopuri) ; cea mai elementara relatie este schimbul, conditie a existentei sociale ; banul se dovedeste a fi mai intai un instrument, dar devine mai apoi expresie a autonomiei individului; formele de socializare reactioneaza asupra indivizilor, si in cele din urma se stabilizeaza in institutii (stat, biserica), oferind reguli, stabilitate comportamentala. Merit : accentul pus pe interactiunea umana ; limita : lipsa de unitate a operei.
h.V.Pareto (1848-1923) – Tratat de sociologie generala (1916) – explica felul in care actiunea umana poate fi redusa la dualitatea „reziduu”-„derivat”. Instinctul este cauza actiunii, dar sociologia studiaza „reziduurile” (manifestari ale instinctelor); justificarile acestora Pareto le denumeste „derivate” si sunt inventii umane. Derivatia este continutul ideologiei ; dar reziduurile sunt problema de baza, cauza particulara a „circulatiei elitelor”. Pareto identifica sase clase de reiziduuri, prezente intotdeauna dar distribuite inegal intre oameni, astfel ca populatia este intotdeauna una eterogena, diferentiata ; balanta elementelor reziduale ale clasei I cu cele ale clasei a IIa la guvernare asigura un echilibru social – preeminenta elementelor din clasa I ducand la o dezordinea sociala (clasa I fiind centrata pe instinctul de inovatie), iar a celor din calsa a doua la un colpas social final (preeminenta fiind aici a instinctului conservator).
2. Curentele de gandire contemporane :
a. Culturalismul (1930 - 1950)– se naste ca reactie antinaturalista (curent conform caruia fiinta umana este determinata inca de la concepere de patrimoniul sau genetic, atat din punctul de vedere al caracteristicilor fizice, cat si al comportamentului social), insistand asupra ideii ca mediul inconjurator este cel care modeleaza fiinta umana ; apartine antropologiei ; Ruth Benedict si Ralph Linton (Fundamentul cultural al personalitatii, 1945) sunt reprezentantii principali ; acesta din urma, in cartea sa, incearca o descriere a societatii din punct de vedere antropologic si psihanalitic, indreptandu-se asupra societatilor arhaice, insistand asupra infleuntei culturii asupra formarii personalitatii individuale ; termeni cheie : cultura, rol, model, statut, valori-atitudine, toate sunt instrumente ale cercetarii actuale, ale psihologiei sociale; culturalismul incearca o sistematizare teoretica a proceselor de socializare a personalitatii, explicand felul in care omul este totodata produsul mediului social, al culturii si al unei construiri progresive a sinelui (cultura reala-cultura construita, structurile sociale primare) ; in perspectiva culturalismului, cultura este ansamblul de obiceiuri si aptitudini dobandite de om ca membru al unei societati (cunostinte, credinte, valori, norme); Merit : cultura este identificata drept element explicativ al functionarii unei societati _; permite intelegerea socializarii individului ; limitele (riscurile) : determinarea culturala tinde sa o substituie pe cea naturala; socializarea devine un proces automat – toti agentii socializarii ar actiona la fel, conform aceleiasi logici, dar ibn lumea moderna individul este supus unor determinatii multiple si uneori conflictuale, care fac procesul de socializare mai complex.
b. Scoala de la Chicago (1910-1935) – nascuta din o necesitate urgenta de a intelege fenomnele de dezorganizare sociala de la nivelul comunitaii orasului Chicago : cauzele, manifestarile, comportamentele de grup etc. datorita fenomenelor de imigrare crescanda si a cresterii foarte mari a populatiei in cateva decenii. Metoda – observatia participativa ; teme : minoritatile rasiale si etnice, omul marginal, orasul studiat sub aspectul repartizarii in spatiu a comunitatilor si a claselor sociale, instabilitatea echilibrului urban, devianta, crima organizata sau nu, cartierele sarace, familiile descompuse, nivelul scazut de scolaritate ; Merit : insista asupra explicarii fenomenului de socializare ; aplicativ - folosirea metodei anchetei ; teoretic – incearca sa inteleaga fenomenele din interior, in mod comprehensiv.
c. Functionalismul – are ca initiatori pe Bronislaw Malinowski si Radcliffe-Brown; principiu – reasezarea faptelor descrise in contextul lor social, pentru a le interpreta, apoi a explica un fenomen social prin totalitatea in care se inscrie si in care se postuleaza ca are una sau mai multe functii ca si relatii cu foecare dintre elementele ansamblului ; se naste ca reactie la empirismul american ; T.Parsons (1902-1979, Structura actiunii sociale) construieste o teorie globala pe urmele lui Weber, Pareto. Obiectiv – functionarea societatii, rolul jucat de actiunile individuale in societate ; indivizii sunt actori sociali purtatori de valori sociale care isi dau obiective si isi determina mijloacele cele mai eficiente pentru a ajunge la ele ; actiunea sociala rezulta din alegerile individuale care au un sens pentru autorii lor. Alegerile se fac sub constrangerile materiale (venitul), dar esential sub a celor simbolice, deoarece societatea opereaza cu valori si norme ce orienteaza actiunile. Individul le poate refuza pe acestea din urma, dar prin socializare este putin probabil ca se va intampla aceasta. Actsiunile au functii in sistemul social – au o utilitate la nivelul sistemului social ; esentiala este integrarea individului in societate si mentinerea societatii inteleasa ca sistem evolutiv dar constant coerent. R. Merton (Structura sociala si anomie) reproseaza lui Parsons ca supraestimeaza functia sociala integratoare a actiunilor individuale „normale”. Meritul : problematica socializarii este abordata de pe noi pozitii : aprofundarea „rol - status”, grupul de apartenenta – grupul de referinta, devianta inteleasa ca inadecvare intre valori si norme ; risc – determinism.
d. Structuralismul – are ca sursa metoda lingvistica (Ferdinand de Saussure) ; Reprezentant de seama – Cl. Levi-Strauss – relatiile sociale sunt conduse de reguli comparabile celor care organizeaza schimburile lingvistice; Limita 1 – exclude actorii sociali pentru ca ceea ce conteaza sunt regulile care organizeaza lucrurile; pentru Saussure limba este un sistem al carui parti pot fi intelese numai in context, in intreg ; pentru Levi-Strauss structura este ascunsa in realitate si antropologul trebuie sa o descopere studiind fenomenele culturale care ii sunt expresia concreta, dar inconstienta ; Limita 2 – datorita felului de a concepe structura, structuralismul a fost adesea acuzat de anistorism; Limita 3 – cadrul este dificil de aplicat pentru societatile moderne (analiza initiala priveste societatile arhaice).
e. Interactionismul simbolic – sursa Scoala de la Chicago ; dezvoltata foarte mult in SUA ; contrar functionalismului, se concentreaza pe interactiuni (actiunile reciproce) indivizilor ; i se ataseaza etnometodologia lui Erwin Goffman; are in comun cu individualismul metodologic studiul motivatiilor actorilor sociali, dar se distinge de acesta prin aceea ca acorda rolul central interactiunii ; principii : refuza prioritatea culturii sau a sistemului asupra individului ; refuza metodele functionaliste (prea cantitative) , reabilitand sociologia calitativa ; actiunea are un sens pentru individ doar cel dat de individ, deci acesta este cel care trebuie reprodus de sociolog ; fenomenele sociale si personalitatile individuale sunt rodul interactiunii ; exista reguli dar acestea trebuie confirmate de indivizi, deoarece ei sunt aceia care le schimba ; risc – relativism radical (socialul este doar reprezentarea pe care si-o fac indivizii) , lipsa d eobiectivitate ; exclusivitatea acordata metodelor calitative.
f. Sociologia lui Alain Touraine (1925) – sociologia este rezultatul conflictului ce opun actorii colectivi ; societatea se produce pe sine - „istoricitatea” depinde de modelul cultural ; clasele sociale sunt actorii sociali , in centrul relatiilor sociale asezand raportul de dominatie (si nu de exploatare ca la Marx) – clasa dominanta – creativa, dominata – conservatoare ; conflictul, in societatea postindustriala nu mai este unul de productie, ci unul cultural. In ultimele doua decenii, A. Touraine si-a deplasat analiza pornind de la ideea – daca exista un actor central in societatile de la sfarsitul secolului XX, se acorda atentie conflictului intre stat si utilizator.
g. Analiza strategica a lui M.Crozier (1922)– sociolog al organizatiilor ; se apropie in iei de Raymond Boudon ; teza – cum actioneaza indivizii rationali in interiorul organizatiilor caracterizate prin relatii de putere ; analiza strategica – o conceptualizare a actiunii colective ; 1977/1995 Actorul si sistemul, care are ca obiect „organizatia birocratica” – indivizii sunt prinsi in relatii de putere ; aceasta exista atunci cand un individ (I1) poate obtine de la un alt individ (I2) un comportament pe care I2 nu l-ar fi avut fara sa intervina I1; I1 se bazeaza in acest demers pe un sistem de reguli care codifica comportamentul lui I2 si ii limiteaza libertatea de actiune, marja actiunii – cu cat un individ este mai putin supus regulii, cu atat este mai imprevizibil, si cu atat are o putere mai mare; individul este unul rational (isi realizeaza strategiile) si cauta sa isi creasca libertatea de actiune si sa o scada pe a celorlalti, impunandu-le reguli care le fac celor din urma comportamente mai previzibile ; aceste lupte de putere fac ca organizatia sa devina rigida, pentru ca creste numarul de reguli ; incercarea de a reforma organizatia sociala respectiva din exterior este considerata ca agresiune de catre membri ei si determina cresterea coeziunii interne, pe baza neutralizarii comportamentelor fiecaruia ; rezulta ca numai din interior se poate face acest demers si din varful ierarhiei, in mod brusc. De la nivelul microsociologic analiza este mutata la cel macrosociologic ;
h. Individualismul metodologic (R.Boudon) (1934) – reintroducerea individului exclus de holism din analiza sociologica ; principii metodologice : 1. refuzul „paradigmei deterministe” (considerate de el ca atare – culturalism, functionalism, structuralism, habitusul lui Bpourdieu) pentru ca acestea ar supraestima constrangerile sociale si supradeterminarea structurii sociale fata de individ ; 2.refuzul construirii unei teorii generale in sociologie – o analiza sociologica este construita exact pentru domeniul pentru care a fost elaborata. ; axiome ale individualismului metodologic – putem explica fenomenele sociale doar pornind de la individ, de la motivatiile, actiunile lor ; indivizii rationali, cu cat sunt mai mult orientati de un interes, valoare sau traditie ; rationalitatea este situata – indivizii adopta strategii functie de mediul economic, institutionalizat, istoric dar acest mediu nu poate determina o actiune care ramane consecinta unei alegeri individuale. Limita – compotamentul uman devine golit de sens ; abordarea nu exclude determinismul care ramane la nivele fragmentare (econoimc, politic).
i. Sociologia „habitusului” (P. Bourdieu) (1930-2002) – influentat de structuralism ; acorda atentie strategiei individului si domeniului simbolic; habitusul – ansamblul aptitudinilor dobandite de un individ in decursul socializarii, sistem de preferinte dar si generator de practici ; in baza caruia fiecare individ are un comportament coerent, ii ofera naturalete dar este rodul experientelor sociale ale fiecaruia ; aceste experiente apartin unor clase sociale si unei culturi date ; pus in conditii comparabile de socializare, indivizii vor aveas habitusuri apropiate, o viziune comuna asupra lumii ; indivizii se diferentiaza prin capitalurile lor – economic, cultural, social, simbolic – rezultand o diferentiere, chiar o opozitie intre organizatiile sociale; societatea este divizata in campuri sociale, cu reguli proprii de joc, si care sunt spatii de dominatie si de lupta. Merit – depaseste conflictul intre obiectivism (vizeaza doar structura sociala) si subiectivism (privilegiaza discursurile individuale).
SEMINAR :
Referate pe baza lucrarilor principale ale catorva autori, interpretare de texte.
BIBLIOGRAFIE:
1. E. Durkheim, Regulile metodei sociologice, Despre sinucidere.
2. Max Weber, Etica protestanta si spiritul capitalismului
3. Cl.Levi-Strauss, Structurile elementare ale rudeniei.
4. P. Bourdieu – Economia bunurilor simbolice.
