|
|
|
PROTECTIA SOCIALA
PROTECȚIA SOCIALA
In anul 1942, cercetand statul socio-economic al individului, H. H. Hyman , in “The Psychology of status”, observa ca acesta, așa cum este el perceput, apreciat de fiecare individ( deci forma subiectiva a statului caruia individual crede ca-i aparține, nu coincide intotdeauna cu cel determinat obiectiv de factori ca: venit, profesie, educație etc. El nu poate fi determinat integral de variabile obiective, ramanand mereu un “reziduu” care scapa unei astfel de determinari. Hyman s-a vazut astfel obligat sa foloseasca pentru determinarea statutului unui individ și o variabila de ordin subiectiv: referința la un cadru( grup). El a observat, de asemenea, ca, de cele mai multe ori, indivizii nu se raportau la grupul lor de apartenența, ci la un grup exterior acestuia. Prin urmare, raportarea referențiala se poate face la grupul de apartenența sau la un grup exterior.¹
Considerand un precursor al acestei teorii, G. H. Mead, mult mai inainte, in lucrarea “Mind, Self and Society”(1934), s-a ocupat in general de analiza grupului, scoțand in evidența și rolul lui ca mijloc referențial , fara sa intrevada insa posibilitatea indeplinirii acestei funcții și de un grup exterior celui de apartenența.”Individul- spune Mead- are experiența lui insuși nu direct, ci indirect, dintr-un punct de vedere general, al grupului social caruia ii aparține luat ca un tot. ” ²
Sintagma cerere si oferta apare mai degraba in economie decat in munca sociala. Desigur, din punct de vedere instituțional, și in munca sociala exista cerere și oferta, dar in situația maltratarii, suferinței , vieții precare. In economie oferta e produsul frumos ambalat care te indeamna sa-l cumperi , e imaginea care-ți ia ochiiș in schimb , lucratorilor sociali li se cere sa fie reparatorii ofertei absurde a unei societați ultra comerciale. In munca sociala, cererea care se face lucratorilor sociali este in funcție de oferta acestora, cererea e formulata in funcție de serviciul careia I se adreseaza, cu alte cuvinte ea se muleaza pe prestații pe care in mod obișnuit le presteaza serviciul cu pricina.
Altfel spus, se creeaza un cerc: in momentul in care apare o noua nevoie in societate, se formuleaza o cerere pentru inființarea unei structuri care sa se ocupe cu soluționarea problemei respective. Odata inființat serviciul, el va aduce noi și noi clienți.
Obiectul de activitateal Proteției Sociale il constituie realizarea ansamblului de masuri, programe, activitati profesionale, servicii specializate de protejare a persoanelor, familiilor, grupurilor si comunitatilor cu probleme speciale, aflate in dificultate si intr-un grad de risc social, care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace si eforturi proprii un mod normal si decent de viata.³
Serviciile de asistenta sociala se adreseaza urmatoarelor categorii de persoane:
persoane cu handicap;
persoane singure;
persoane varstnice;
familia si copilul;
oricare persoana aflata in nevoie.
Mai concret, Protecția Sociala vine in ajutorul celor defavorizati prin:
Evaluarea persoanelor cu nevoi (institutionalizate si neinstitutionalizate), elaborarea planurilor individuale de interventie si stabilirea nevoilor acestora.
Acordarea de suport material și financiar persoanelor aflate in nevoie;
Asigurarea de servicii de consultanța juridica și consiliere psihologica;
Infiintarea de servicii comunitare alternative.
Formarea/perfectionarea retelelor de asistenti personali si asistenți sociali care asigura asistenta si ingrijire persoanelor cu handicap si celor varstnici.
Implementarea si monitorizarea respectarii legislatiei privitoare la accesibilizarea mediului fizic.
Promovarea unor masuri sociale de protectie bazate pe respectarea drepturilor omului, privind egalizarea sanselor de participare a persoanelor cu handicap la viata economica si sociala a comunitatii, combaterea discriminarii si a excluziunii sociale.
Sensibilizarea si informarea opiniei publice asupra drepturilor persoanelor cu handicap de a avea acces la educatie, orientare si formare profesionala si participare la viata sociala, in scopul imbunatatirii atitudinii si a comportamentului fata de aceasta categorie de persoane.
Inițierea unor proiecte cu asociatii, institutii publice de protectie speciala si invatamant special, organizatii neguvernamentale din Romania si din alte tari, in domeniul protectiei speciale a persoanelor cu handicap si a persoanelor varstnice.
Promovarea principiului transparentei si al antrenarii tuturor organismelor implicate in sistemul de furnizare a serviciilor, in scopul creșterii calitatii vietii si reintegrarii sociale a persoanelor defavorizate.
Așadar actiunile Protectiei Sociale se indreapta catre prevenirea si combaterea situatiilor de risc pentru persoanele aflate in dificultate, pe care ele sau familiile lor sunt incapabile sa le solutioneze. Conform EUROSTAT, rata saraciei reprezinta ponderea persoanelor din gospodariile cu un venit disponibil mai mic decat pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile (inclusiv consumul din resurse proprii) pe adult echivalent in populatia totala (se calculeaza si pentru alte praguri: 40%, 50% si 70%). In anul 2004 Institutul National de Statistica (INS), la cererea Comisiei Antisaracie si Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS), a elaborat un material privind indicatorii de incluziune/excluziune sociala in cadrul proiectului Analiza indicatorilor de incluziune/ excluziune sociala.
Rata saraciei: ponderea persoanelor din gospodariile cu un venit disponibil mai mic decat pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent in populatia totala. Avand in vedere faptul ca nivelul scazut al veniturilor constituie numai una dintre dimensiunile saraciei (dimensiunea monetara), in lista indicatorilor structurali si in lista indicatorilor de incluziune sociala, rata saraciei, calculata pe baza veniturilor disponibile, este denumita „Rata riscului de saracie” (At risk of poverty rate).
Estimata prin metoda relativa, rata saraciei exprima proportia populatiei ale carei resurse financiare se afla sub un nivel stabilit in functie de nivelul general al veniturilor de care dispune populatia in perioada de referinta. Modificarea in timp a ratei astfel calculate exprima numai influenta pe care o are asupra proportiilor saraciei modificarea distributiei veniturilor, nu si evolutia (cresterea sau scaderea) nivelului general de bunastare.
De asemenea, diferentele dintre ratele inregistrate de rata saraciei de la o tara la alta evidentiaza diferentele existente in configuratia distributiei veniturilor, un grad mai mare sau mai mic de inegalitate, nu si diferentele determinate de nivelurile de bunastare.
Metoda de calcul: indicatorii saraciei sunt estimati conform metodologiei recomandate de Eurostat, aplicata de toate statele membre ale Uniunii Europene si de tarile candidate, in scopul asigurarii comparabilitatii indicatorilor sub aspectul continutului si semnificatiei.
Rata saraciei se calculeaza ca raport intre numarul de persoane din gospodariile ale caror venituri sunt mai mici decat pragul stabilit si numarul total al populatiei conform urmatorului algoritm:
se estimeaza nivelul veniturilor disponibile (nete) ale fiecarei gospodarii;
se ajusteaza in raport cu inflatia, cu ajutorul indicelui preturilor de consum;
se calculeaza venitul disponibil ce revine pe adult echivalent in fiecare gospodarie,
folosindu-se scala de echivalenta OECD modificata, atribuindu-se acest nivel al venitului fiecarei persoane din gospodarie;
se sorteaza persoanele in functie de venitul aferent;
se calculeaza mediana veniturilor disponibile aferente tuturor persoanelor si pragul 130 / Fenomenul saraciei si protectia sociala de saracie la nivelul de 60% din mediana veniturilor;
se numara persoanele al caror venit este mai mic decat pragul (NS) si se calculeaza
rata saraciei.
Potrivit datelor prezentate de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile (FDSC), 23 la suta din populatia Romaniei traia in saracie relativa in 2008, fata de 21 la suta in Bulgaria, 20 la suta in Spania, Lituania si Grecia, 19 la suta in Marea Britanie, Estonia si Italia sau noua la suta in Cehia. Rata saraciei dupa transferuri sociale a crescut in perioada 2005-2008 de la 18 la 23 la suta. Din analiza facuta rezulta ca Romania este unul dintre statele membre UE care cheltuie cel mai mic procent din PIB (12,8 la suta) cu protectia sociala fata de media UE de 25,2 la suta, ponderea cheltuielilor in acest domeniu scazand in perioada 2005-2008 de la 13,2 la 12,8 la suta.
De asemenea, pentru servicii in domeniul protectiei sociale sunt alocate doar 0,26 la suta din fonduri, restul fiind pentru prestatii (50,09 la suta pentru copii in familie sau in plasament, 9,97 pentru persoane cu handicap, 21,57 pentru ajutoare de incalzire si 7,76 pentru familie).
Potrivit datelor centralizate, in prezent exista furnizori de servicii sociale acreditati in 998 de localitati din Romania, distributia teritoriala a acestora fiind inegala. Doar 31 la suta din localitatile din Romania au un serviciu social acreditat.
Potrivit FDSC, printre punctele slabe ale sistemului de protectie sociala se numara lipsa unei corespondente, din punct de vedere calitativ si cantitativ, intre resursele materiale si umane disponibile si necesarul de servicii adaptate nevoilor beneficiarilor, fragmentarea sistemului de servicii sociale la nivel central, printr-o constructie institutionala autonoma, pe categorii de beneficiari sau masuri care nu incurajeaza serviciile integrate dar si lipsa de experienta, la nivel local, in redactarea documentelor strategice si a unui management performant.
De asemenea, suprapunerile de responsabilitati intre structurile de la nivel local, resursele financiare insuficiente pentru sustinerea dezvoltarii si diversificarii serviciilor sociale, administrarea ineficienta a fondurilor existente sau inconsecventa si lipsa de continuitate in furnizarea resurselor pe termen lung constituie alte minusuri pentru sistemul de protectie sociala.
Ponderea ONG-urilor ca furnizor de servicii este in scadere, acesta fiind unul dintre efectele politicilor care au incurajat dezvoltarea unor servicii de stat, finantate integral din surse publice in cadrul autoritatilor publice locale. In Romania dezvoltarea serviciilor sociale a avut loc ca raspuns la necesitatea dezinstitutionalizarii si a rezolvarii problemelor majore ale unor grupuri vulnerabile (copii abandonati, persoane cu handicap) iar diversificarea si extinderea serviciilor lor a fost unul din factorii cheie care au determinat dezvoltarea serviciilor sociale si conexe.6
Conceptul de politica sociala se refera la o sfera larga de activitați ale statului care au ca obiectiv modificarea intr-un sens specificat a caracteristicilor vieții sociale ale unei colectivitați. Statul dezvolta o serie de activitați in variante sfere: economica, culturala, educaționala, de sanatate, a populației și familiei, a copilului, a handicapaților, a minoritaților naționale, a sexelor, a mediului inconjurator etc., in scopul crearii unor mecanisme proprii capabile sa asigure egalizarea oportunitaților pentru membrii unei colectivitați. Se urmarește astfel rezolvarea unor probleme sociale, creandu-se condiții de dezvoltare a indivizilor la nivelul unui mod decent de viața, acceptat de catre comunitate la un moment dat. Acțiunile statale pot stimula sau bloca inițiativele organizațiilor non- guvernamentale sau a celor private de a participa alaturi de instituții publice, de stat la rezolvarea problemelor sociale . Dupa cum multe din organizațiile non-guvernamentale /private pot prelua o parte din atribuțiile statului in sfera protecției sociale, ajutand astfel la stabilirea unui echilibru social si uman dezirabil la nivelul comunitații.
Se pot desprinde mai multe tipuri de obiective ale politicii sociale:
1. Promovarea unor bunuri publice: aparare, securitate, infrastructura urbanistica, sanatate, educație, cultura, știința.
2. Protecția sau securitatea sociala a segmentelor populației care, dintr-un motiv sau altul, sunt in dificultate. Aceasta are in vedere doua componente relativ distincte: sistemul asigurarilor sociale și sistemul asistenței sociale.
3. Dezvoltarea sociala. La acest nivel, politica sociala formuleaza obiective de asigurare a unor condiții sociale care sunt considerate a fi importante global pentru colectivitate in procesul de dezvoltare a științei și culturii, a sistemului de educație, de difuzare a culturii, de promovare a familiei și a ingrijirii copilului, de creștere a solidaritații sociale și a spiritului de colaborare internațional, a responsabilitații umane.
“Obiectivul declarat explicit al politicii sociale a secolului XX este bunastarea.” ( T. H. Marshall, 1970). Orice stat are o politica sociala proprie, caracterizata prin anumite obiective specifice. Ceea ce apare nou insa in politica sociala a societații dezvoltate din ultimele 6-7 decenii, cu radacini chiar la sfarșitul secolului trecut , este punerea bunastarii ca un obiectiv central.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Occidentul dezvoltat, s-a lansat un nou concept in jurul caruia s-a construit o intreaga literatura si ideologie : statul bunastarii(welfare state). Complementar conceptului statului bunastarii, secolul XX a adus și conceptul de bunastare colectiva. Acest concept se refera la asigurarea intregii colectivitați cu bunurile și serviciile necesare realizarii unui mod de viața considerat a fi normal la nivelul respectivei colectivitați.
In producerea bunastarii, economia de piața se caracterizeaza prin urmatoarele mecanisme:
Alocarea optima a resurselor și orientarea producției
Motivator al investirii, muncii și performanței
Mobilizarea resurselor
Distribuția veniturilor și a bunurilor .
In concluzie mai sunt multe de facut in vederea ridicarii sistemului social din Romania la standarde cat mai performante și calitative.Tranziția la economia de piața implica rezolvarea a numeroase probleme, una din cele mai severe fiind șomajul. Este necesara o schimbare in percepția oamenilor asupra acestor probleme: ele trebuie sa fie mai intai recunoscute și apoi soluționate in mod direct.
Deocamdata, in situația de tranziție pe care o parcurgem, amprenta cea mai puternica este cea a instabilitații, care se rasfrange asupra tuturor celor implicați in jocul pieței și care genereaza costuri sociale majore.
BIBLIOGRAFIE
Elena Zamfir “Psihologie sociala- texte alese” Ed. Ankarom- Iași 1997, p. 8.
² G. Mead “L’esprit, soi et la société” 1963, p. 118, Ed. P.U.F.
³ Asistent social Daniel Chirila “Mobilizarea sprijinului comunitații in vederea asigurarii durabilitații serviciilor”-suport de curs 2004 Fundația Internaționala pentru copil și familie.
Consiliul local Sector 6 Direcția Generala de Asistența Sociala și protecția copilului.
CASPIS, Dinamica saraciei si a saraciei severe in perioada 1995-2003
Fundatia pentru dezvoltarea societatii civile http://www.fdsc.ro
