PRACTICA - Consideratii generale privind Rasa Suffolk

Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara Bucuresti

PROIECT PRACTICA - Consideratii generale privind Rasa Suffolk

Introducere

„ De fapt omul nu se comporta niciodata ca un animal. Comparatia cu animalele trebuie facuta cu prudenta. In orice caz, deosebirea nu consta in aceea ca omul nu are nimic in comun cu animalul, omul are in plus ceva esential, care modifica radical comportamentul sau, este vorba de intelectul sau, de gandirea sa, de limbajul sau, dar mai ales de considerentele si inhibitiile sale morale. Fara indoiala, animalul se afla in noi si cauta sa se manifeste, dar este temperat permanent de un sistem de control riguros. Si tocmai aceasta constrangere ne face liberi, adica oameni.”
( K. Lorenz in R. J. Humm, 1958, p.7 )

Teoria, tehnologia si practica zootehnica se afla astazi intr-un proces de revizuire radicala. Intr-un asemenea moment, cand totul trebuie schimbat, tarile sunt puse din nou la acelasi start. Castigarea noii curse a dezvoltarii depinde mai mult de pornirea si comportarea pe parcursul ei, decat de handicapul dezvoltarii anterioare.

Ajutati de sistemul nostru social, avem sanse foarte mari de a intra si de a castiga in competitie, daca actionam in timp util, inteligent, exact, curajos.

Trei sunt domeniile cheie in care trebuie actionat :

1. teoria ameliorarii si producerii materialului de prasila;
2. teoria alimentatiei si producerii furajelor combinate, indeosebi a premixurilor;
3. teoria optimizarii exploatarii si elaborarea unor scheme de exploatare aferente.

De succesul obtinut in aceste domenii depinde ca in viitoarele decenii si secolesa intram in categoria debitorilor sau creditorilor pe planul productiei animale. Acum, mai mult ca in urma cu 40 de ani, este valabila afirmatia eminentului fondator al scolii zootehnice romanesti Gh. K. Constantinescu “Cine va persevera in empirism va cadea infrant”.

Productia animala, realizarea de bunuri necesare omului prin folosirea animalelor este un eveniment relativ recent in istoria omenirii. Momentul ei de inceput il constituie domesticirea animalelor, procesul de trecere sub controlul omului a reproductiei, ingrijirii si hranirii lor; acest inceput a fost unul dintre primii pasi pe care i-a facut in actiunea sa pentru supunerea naturii, pentru folosirea mai buna a conditiilor pe care mediul le ofera vietii sale. Domesticirea calului a asigurat omului o sursa de viteza si putere ce nu a mai fost depasita decat dupa inventarea locomobilei cu vapori si a motorului cu ardere interna.

Obiectivul principal in cresterea cabalinelor, il constituie imbunatatirea continua a potentialului lor de productie, in conditii de economicitate maxima. Realizarea acestui deziderat este determinat de caracterele, insusirile si particularitatile intrunite , care difera in functie de rasa si individ, respectiv de baza lor ereditara si interactiunea dintre acestea si conditiile mediului ambiant. In acest sens, nivelul productiei este determinat de gradul de manifestare a potentialului genetic al bazei ereditare, sub influenta directa a factorilor de mediu, care pot fi favorizanti sau inhibitori.

Baza ereditara si conditiile de mediu, ca latura fundamentala si concreta in formarea fenotipului, se caracterizeaza prin relatii de interactiune si interdependenta ce se conditioneaza reciproc. Acestea pot suferi procese continui de imbunatatire astfel incat, sub raportul potentialitatii diferitelor caractere si insusiri, sa se poata manifesta prin indici biologici si economici superiori.

Pe masura imbunatatirii factorilor de mediu si a realizarii lor la nivel optim, se favorizeaza exteriorizarea intregului potential genetic, astfel incat orice imbunatatire adusa in acest sens nu mai determina o manifestare fenotipica prin productie superioara, fiind necesar sa actionam asupra potentialului individual genetic.

Deoarece potentialul genetic al unei populatii este determinat de proportia si de natura genelor si genotipurilor ce o formeaza, imbunatatirea bazei ereditare se poate realiza numai prin folosirea sistemelor si a metodelor ce produc modificari in raporturile dintre gene, care duc la restructurarea combinativa a acestora in genotipuri mai valoroase in succesiunea generatiilor. De fapt acesta este insusi scopul ameliorarii, pe care-l putem defini ca : “ imbunatatirea directionala a potentialului genetic al populatiilor de animale, prin modificarea structurii genetice a acestora”.

Amelioarea populatiilor se realizeaza prin selectionarea restrictiv reproductiva a genotipurilor ce participa la crearea generatiilor urmatoare ; programarea genotipurilor selectionate in vederea reproducerii, asfel incat fata de insusirile urmarite descendenta sa intruneasca valori superioare sau cel putin egale cu baza ereditara a formelor parentale cresterea dirijata a tineretului si rationalizarea sistemelor de exploatare. Aplicarea sistemelor si a metodelor ce concura la modificarea structurii genetice a populatiilor de cabaline sunt cuprinse in programe de ameliorare specifice obiectivelor propuse si urmarite pe rase sau pe categorii de rase, obiective care in toate cazurile deriva din cerintele economice concrete ale pietii interne si externe. Indiferent de aptitudini (calarie, samar sau tractiune), principalele obiective urmarite in ameliolarea cabalinelor sant sporirea potentialului de munca (viteza si forta), cresterea precocitatii si a vitalitatii, imbunatatirea indicilor de reproductie, scaderea consumurilor specifice si corectarea sau inlaturarea defectelor care determina diminuarea randamentului folosirii lor in scop zootehnic sau utilitar.

Tinand seama de cerintele economice actuale si de orientarile de perspectiva in cresterea cabalinelor, Programul de ameliorare la aceasta specie (1982) prevedea urmatoarele directii principale:

• sporirea capacitatii energetice a cabalinelor din rasele de tractiune crescute in tara noastra si producerea de noi tipuri de cai utillitari pentru diferite zone ale tarii ;
• producerea unor tipuri de cai pentru sportul de performanta, ce aptitudini de viteza si pentru sarituri de obstacole, necesare echipelor hipice care participa la competitii interne si internationale ;
• producerea unor tipuri de cai pentru sportul hipic de amatori si de agrement, necesari oamenilor  care isi petrec timpul liber in mijlocul naturii si practica “ turismul calare “, aflat in plina dezvoltare.

Ameliorarea efectivelor de animale reprezinta o activitate cu caracter prioritar in strategia dezvoltarii zootehniei romanesti.

Cresterea cabalinelor, reprezinta o componenta importanta a sectorului zootehnic national, ameliorarea continua a acestor efective rezulta ca o necesitate tinand seama de ponderea relativ mare a utilizarii cailor in agricultura

Ameliorarea efectivelor de cabaline din marea crestere, este o activitate de interes public care se realizeaza prin aportul armasarilor de monta publica folositi ca reproducatori in statiuni de monta

Structura pe rase este intr-o schimbare permanenta adaptandu-se cerintei sociale venite din partea crescatorilor de cabaline. In etapa actuala sunt utilizati la reproductie in special armasarii destinati ameliorarii cabalinelor de munca si in mai mica masura armasarii destinati ameliorarii cabalinelor de sport si agrement.

Prin politica de ameliorare a cabalinelor, statul, pune la dispozitia sectorului privat armasari de monta publica care sa activeze in statiuni de monta organizate de Consiliile locale si de Unitatile judetene pentru Ameliorare si Reproductie in Zootehnie.

Activitatea de ameliorare a animalelor este reglementata prin Legea Zootehniei nr.72/2002 si prin Ordinul comun al ministrului A.P.A.M. si ministrului AI. nr. 861/614/2003.

I.AMELIORAREA CABALINELOR

Ameliorarea cabalinelor reprezinta procesul de crestere a potentialului genetic , biologic si reproductiv, in succesiunea generatiilor.

SELECTIA

Selectia, ca mijloc de ameliorare a cabalinelor, urmareste imbunatatirea insusirilor biologice si economice, prin deplasarea valoriilor medii ale acestora in directia si scopurilor impuse de necesitati, consolidarea si multiplicarea lor in sanul raselor si populatiilor de cabaline.

Restrictionarea reproductiva duce in succesiunea generatiilor, la modificarea frecventei de gena si respectiv de genotip, in favoarea celor utile si reducerea celor nefolositoare, deplasand astfel media insusirilor respective a populatiei spre indici mai buni. In acest scop, se impune intocmirea unui plan concret si amanuntit, tehnic si organizatoric. In consecinta in urmarirea si favorizarea insusirilor initial stabilite, sau schimbarea directiei de selectie, slabeste sau anuleaza efectul asteptat. Schimbarea orientarii selectiei odata inceputa, se va face numai in conditii de stricta necesitate si numai daca noua directie are caracter definitiv.

Respectarea acestor principii se impune cu atat mai mult, cu cat lucrarile de selectie la cabaline sunt mult mai dificile decat la alte specii de animale, ca urmare a numarului relativ mic de indivizi cu care se lucreaza, succesiunea intre generatii este lenta si acestea se suprapun, multiplicarea individuala este scazuta, numarul insusirilor si a factorilor ce le influenteaza este apreciabil, ameliorarea insusirilor se realizeaza intr-un interval lung de timp si tinand seama de valoarea individuala a animalelor, riscul este mare.

Obiectivele principale ale selectiei constau in imbunatatirea insusirilor biologice, morfologice si economice valoroase, fixarea si consolidarea acestora la un numar cat mai mare de indivizi din populatie, care sa fie capabil sa le transmita descendentilor si sa le reduca frecventa indivizilor cu insusiri inferioare sau nedorite.In funcite de valorea insusirilor populatiei considerate, prin selectie se poate urmari imbunatatirea concomitenta a mai multor caractere cum sunt potentialul productiv , precocitatea, reproductia s.a., sau numai a unora, ca talia , lugimea corporala, largimea unor segmente s.a. In toate cazurile, promovarea insusirilor economice utile trebuie sa tin seama si de imbunatatirea sau mentinerea caracterelor biologice generale, care, daca slabesc, influenteaza negativ capacitatea de ameliorare si economicitate individuala. In acelasi timp, selectia nu trebuie ingradita de standardul pentru o rasa reprezentand o unitate sistematica caracterizata prin indici standardizati vremelnic si evolutiv, care, prin folosirea sistemelor si metodelor de ameliorare pot fi imbunatatite radical, in scopul realizarii unor indici mereu superiori.

EFECTUL SELECTIEI

Efectul selectiei sau castigul genetic, reprezinta deplasarea mediei caracterelor si a insusirilor unui grup din cadrul unei populatii insasi, in generatiile succesive. Aprecierea si posibilitatile de exprimare a efectului selectiei pentru insusirile si caracterele calitative fiind cunoscute, vom insista in continuare asupra elementelor de influenta ale acestora, avand in vedere particulatile speciei cabaline.

Starea de sanatate constituie un factor care in cazul unei stari maladive persistente si mai ales ereditare, micsoreaza sau inhiba selectia.Amintim aici mai ales afectiunile diferitelor aparate functionale, echilibrul neuro-formunal s.a.

Omogenitatea si marimea populatiei.Populatiile cabaline (rase si varietati) prezinta in general o structura genetic omogena, consolidata de-a lungul generatiilor, cu variabilitate relative restransa pentru unele insusiri si caractere, fapt influientat si de numarul mai redus de indivizi pe rase sau pe varietati(comparative cu alte specii deferma). Din aceste considerente, asigurarea optima a conditiilor si a factorilor de mediu reprezinta un mijloc deosebit de important in manifestarea potentialului genetic individual si respectiv a posibilitatii de alegere a celor mai valorosi genitori.

Intensitatea selectiei (R) reprezinta proportia de indivizi retinuti in fiecare generatie pentru reproductive, in vederea mentinerii numarului constant de indivizi in populatie. Cu cat numarul retinut este mai mic, cu atat selectia pe generatie poate fi mai riguroasa si ritmul modificarilor in structura genetica creste sau invers.

Tinand seama ca obisnuit de la iapa se obtin anual 0,75 manji din care 0.37 femele, in cazul varstei de reforma, la 11 ani intensitatea de selectie la rasele intermediare este R=14,3 / 0.37 = 38.6 %; respectiv in fiecare an trebuie retinut 38,6% din tineretul femel nascut. In cazul reformei la 14 ani, retinerile anuale se reduc la 27% R=10/0,37=27%. Cu alte cuvinte, intensitatea de selectie este influientata de varsta obtinerii primului manz,de numarul produsilor obtinuti de la o femela si de varsta de reforma.

In cazul sporirii efectivelor matca, retinerea anuala a tineretului femel de inlocuire se majoreaza corespunzator cresterii procentuale prevazute, ceea ce de asemenea influienteaza evident intensitatea selectiei.

La masculi, intensitatea de selectie este mult mai mare, de atatea ori, la cate female se preconizeaza a fi folositi, de unde si importanta deosebita a acestora in procesul de ameliorare a populatiei. In medie se retin anual cate 2-3 produsi din totalul celor obtinuti anual.

Intervalul dintre generatii exprimat prin varsta medie a reproducatorilor in momentul ajungerii la maturitatea de reproductie a descendentilor, este de 10-11 ani. Din aceste considerente, efectul selectiei este mai lent decat la alte specii de ferma si trebuie compensata printr-o exigenta deosebita in alegerea reproducatorilor.

Diferenta de selectie se refera la superioritatea caracterelor si insusirilor nucleului de selectie fata de populatia din care face parte.Diferenta valorica a insusirilor urmarite dintre cele ale lotului de reproductie si a populatiei din care acesta face parte, permite un precalcul cu privire la prognosticarea performantelor viitorilor produsi.Spre exemplu, daca intr-o herghelie de trapasi se realizeaza in medie la armasari, viteza de 1’20’’/kmla iepe fata de 2’5’’/km in medie pe populatie, diferenta de selectie reprezinta un timp cu 40’’ mai putin la nucleul de selectie. Aceasta diferenta de selectie prestabilita se realizeaza in descendenta cu unele abateri, determinate de influienta selectiei naturale si a unor factori de mediu mai mult sau mai putin favorizanti.

Coeficientul de heritabilitate (h2) reprezinta un element de mare importanta in procesul de selectie, siguranta transmiterii in descendenta fiind cu atat mai mare, cu cat caracterul sau insusirea respectiva este mai bine consolidata gentic. Apreciind diferentele genotipice dintre rase si in cadrul acestora intre linii, valorice coeficientului de heritabilitate releva un potential diferit de transmitere ereditara a insusirilor urmarite, ca o consecinta a genotipurile ce alcatuiesc fiecare rasa sau linie in parte, insa care in majoritatea cazurilor releva o puternica consolidare genetic. Insusirile mai intens influentate de factorii exogeni, prezinta in general un coeficient de heritabilitate mai scazut, cum este spre exemplu la rasa Hutula insusirea pentru viteza cu h2 de 0,32 pentru samar.

Efectul selectiei pentru o insusire se realizeaza cel mai usor si intr-un timp mai scurt comparative cu selectia concomitenta pentru mai multe insusiri, insa trebuie sa avem in vedere dezvoltarea corelativa a insusirilor si sa nu neglijam insusirile biologice generale ale individului. Astfel daca la o populatie de cai nu ne multumeste o insusire cum ar fi spre exemplu talia prea redusa la caii de munte si dorim sa realizam o crestere de 5 cm pe generatie, este nevoie ca materialul de reproductie folosit sa fie cu 8 cm mai inalt decat populatia respectiva. In acest fel se va putea realiza progresul asteptat dupa cum urmeaza:

-talia calului de munte135,23 cm

-talia reproducatorilor utilizati 143,19 cm

-coeficientul de heritabilitate pentru talie 0,63 cm

-intervalul dintre generatii 9,3 ani

In situatia cand urmarim cresterea masei corporale care la calul de munte este in medie de 344 kg,iar a armasarilor reproducatori folositi din rasa hutula de 400 kg, putem evalua efectul selectiei pe generatie, tinand seama ca h2 = 0,7, astfel:

g = 56 x 0,68 = 38,08 kg respectivj= 38,08/9,3 = 4,09 kg

In concluzie, este necesar sa folosim la reproductie numai reproducatori care in timp sa asigure castigul genetic asteptat.

Efectul selectiei pentru mai multe insusiri. In majoritatea cazurilor in ameliorarea cabalinelor prin selectie nu se urmareste imbunatatirea unui singur caracter, ci a mai multora simultan. Castigul genetic in cazul selectiei concomitente pentru mai multe insusiri sau caractere este direct influientat de corelatia dintre acestea si valoarea coeficientului de heritabilitate.

Tinand seama de importanta cresterii genomenelor corelative dintre caractere, corelatii a caror ordin de marime este determinat de intensitatea relatiilor dintre genele sau blocurile de gene cu actiune pleiotropa determinate de caracterele corelate si intensitatea dintre factorii exogeni care concura in acelasi sens sau antagonist la manifestarea acestor caractere. Valoarea coeficientului de corelatie dintre doua sau mai multe insusiri variaza foarte mult, in functie de caracterul de dezvoltare simultan sau independent al acestora. Asa spre exemplu, coeficientul de corelatie dintre unele insusiri fenotipice si performantele de viteza realizate in probele de calificare de tineretul cabalin din rasa Lipitana, variaza dupa cum urmeaza

-Coeficientul de corelatie intre timpul realizat in proba de control si modificarea plusului dupa efectuarea acesteia este de 0,08; cu temperatura 0,25;

-corelatia modificarilor pe durata probei intre lipemie si respiratie este de 0,38; cu temperatura 0,25 si cu pulsul 0,18;

-corelatia intre modificarile lipemiei si puls este de 0,20, cu respiratia 0,16 si cu temperature 0,32;

-corelatia intre modificarea fractiunilor gamaglobuline si puls este 0,43, cu respiratia 0,17 si cu temperatura corpului 0,32 s.a. In acest sens este edificatoare selectia aplicata la rasa Hutula, in vederea cresterii dezvoltarii corporale, la care in ultimii 35 ani s-a marit talia cu 5,7%, perimetrul toracic cu 9,3%, cu aproape 10% masa corporala s.a.

CRITERIILE SELECTIEI

Criteriile dupa care se face selectia reproducatorilor sunt diferite, in functie de caracterul unitatilor crescatoare. Astfel in unitatile de exploatare si inmultire, selectia se refera la excluderea indivizilor cu potential de reproductie nesatisfacator sau scazut, respectiv dupa criterii fenotipice, iar pentru reproductie se folosesc armasari produsi de unitatile de selectie. In unitatile de selectie, respectiv in herghelii, selectia se face dupa criterii comprexe, atat fenotipic, cat si genotipic.

Selectia fenotipica la cabaline se refera la stabilirea valorii individuale dupa caracterele de exterior, constitutie si potential de productie. Aceasta se face pe etapa de varsta, de la nastere si pana la maturitate, pe masura exteriorizarii insusiririlor si caracterelor respective, pe baza carora se stabileste destinatia fiecarui individ, pentru reproductie, productie sau reforma.

Selectia genotipica reprezinta analiza genetica individuala dupa valoarea ereditara a caracterelor si a insusirilor ascendentilor, a rudelor colaterale si a descendentilor. Aprecierea complexa dupa criteriile fenotipice si genotipice se exprima sintetic si determina valoarea biologica individuala, in functie de care se aplica restrictionarea reproductive, respectiv destinatia ca reproducator in unitatile de selectie sau de productie.

FORMELE SELECTIEI

In functie de scopul urmarit in ameliorarea unor insusiri sau caractere In populatie, folosim una din formele selectiei, astfel: selectia directional progresiva se aplica in vederea sporirii potentialului productiv (ca forta, viteza si rezistenta), cresterea indicilor de fecunditate si natalitate s.a.; selectia directional regresiva in scopul promovarii unor insusiri cum sunt precocitatea , reducerea consumului specific, corectarea defectelor de aplomb, scaderea taliei la ,,ponei de apartament’’ s.a.; selectia stabilizatoare are aplicabilitate pentru un numar redus de insusiri, cum sunt constitutia, temperamentul sau rezistenta fata de conditiile de mediu s.a. care ne satisfac la unele rase (Ardenez, Nonius etc.), iar selectia disruptiva se foloseste in cazul cand urmarim crearea in cadrul unei rase a unor tipuri sau varietati deosebite sub raport valoric a uneia sau mai multor insusiri, cum a fost cazul celor doua subvarietati de Nonius mare si mic, sau al tipurilor usoare si masive din cadrul unor rase (trapasi).

Indiferent de forma selectiei aplicate, in alegerea indivizilor pentru reproductie trebuie sa stabilim valoarea de ameliorare generala si speciala a acestora, elemente care conditioneaza programarea si folosirea lor la reproductie.

SELECTIA DUPA CRITERII FENOTIPICE

Efectul selectiei in masa innumeroase cazuri da rezultate contradictorii, depinzand in mare masura de structura ereditara a populatiei, de insusirile urmarite si mai alesde valoarea coeficientului de ereditare al acestora.Folosirea reproducatorilor masculi selectionati individual, potrivirea judicioasa a perechilor si asigurarea conditiilor optime in favoarea frecventei genelor valoroase si la exteriorizarea potentialului insusirilor economice utile.

TEHNICA SELECTIEI

Individualizarea reprezinta la cabaline o practica veche, care se asigura prin dangalizarea sau criomarcarea unor semne specific rasei, menita sa excludaorice confuzie cu privire la origine.Marcarea cuprinde litere, cifre si semne conventionale care indica rasa, originea individului dupa parinti si provenienta, herghelia sau unitatea producatoare.

Aplicarea dangalelor se face diferit in functie de rasa, astfel:

Initiala tatalui si semnul de mama se aplica pe latura dreapta a locului seii la rasele ,,pur sange’’ (pur sange englez, Arab si trapas); si respectiv pe latura stinga, pentru restul raselor si pentru jumatatile de sange (Lipitana, Hutula, Ardeneza, Ghidran, Nonius si Furiso-North Star)

Marca hergheliei si numarul de produs se aplica pe latura stanga a locului seii la rasele ,,Pur sange’’ si respectiv pe latura dreapta la ,,Jumatatile de sange’’.

In momentul admiterii in nucleul de reproductie, iepelor li se infiereaza pe latura stanga a gatului, in treimea mijlocie si superioara numarul de iapa mama (numarul curent din registrul genealogic al rasei(fig. 51) .

Examenul sanitar Sanatatea este un important factor de productie, care trebuie luat in considerare in alegerea ambilor reproducatori. La reproductie se accepta numai indivizii afectati de unele boli contagioase ca durina, morva s.a. cei afectati de anomalii sau boli ereditare congenital letale sau neletale, cei ale caror organe genital sunt anormale (hermafroditism, sterilitate, criptorhidie, aspermie, azoospermie s.a.)

ALEGEREA REPRODUCATORILOR DUPA INSUSIRILE DE RASA

Stabilirea apartenentei de rasa reprezinta o operatiune foarte importanta, deoarece de ea depide caracterul aprecierilor si a masurilor ce se iau dupa selectie, indifferent daca cresterea se face in rasa curata sau prin incrucisare.Determinarea apartenentei de rasa de face pe baza evidentelor genealogice(care asigura cea mai mare siguranta), dupa caracteristicile de exterior si constitutie, dupa date informative privind originea si provenienta. In acest sens,fiecare rasa se caracterizeaza prin valori medii ale principalelor caractere si insusiri, care au dus la stabilirea unor standarde de rasa. Aprecierea dupa insusirile de rasa nu trebuie ingradita de standardul acesteia, mai ales pentru insusiri minore, cunoscand ca insasi selectia reprezinta o importanta veriga de deplasare a mediei rasei spre valori superioare. In acelasi timp insa, nu se acepta indivizii ce nu se incadreaza in standardul rasei sub raportul insusirilor principale ce privesc productia, sau cele secundare colective cu aceasta.

Prin aceasta apreciere, se face gruparea in cabaline de rasa curata sau metisi cu specificarea generatiei, iar rezultatele se scriu in fisele de selectie sau bonitare ale fiecarui individ.

Aprecierea dupa origine si exprimarea tipului de rasa se concretizeaza prin acordarea de note astfel: exprimarea foarte buna a tipului de rasa cu note intre 8 si 10; buna cu nota 7; satisfacatoare cu 5-6 si rea cu 3-4. Incadrarea in clase se face in functie de nota acordata dupa cum urmeaza: record cu minimum 9 la armasari si 8 la iepe, in elita cu minimum 8 la armasari si 7 la iepe, in clasa I cu nota 7 indiferent de sex; in clasa a II-a nota minima 5 la armasari si 4 la iepe.

APRECIEREA REPRODUCATORILOR DUPA EXTERIOR

Studiul exteriorului se concretizeaza prin examenul analitic si de sinteza, care vizeaza apreciere dezvoltarii corporare, formatul si armonia de asamblu a conformatiei, constitutia, corectitudinea aplomburilor, temperamental si caracterul animalului, corelativ cu tipul si aptidunea morfoproductiva.

Aprecierea exteriorului se face prin metode directe si indirecte, in scopul stabilirii, comparative cu standardul rasei sau cu alte grupe de indivizi din populatie, valorii diferitelor insusiri morfologice ce evidentiaza dezvoltarea corpolara si dinamica acestora favorabilitatea raporturilor si proportionalitatea corporala fata de tipul morfoproductiv din care individul face parte, protentialul energetic si productiv s.a.

Dintre metodele directe, aprecierea libera se foloseste obisnuit pentru formarea unei priviri de ansamblu asupra individului, stabilind daca acesta intruneste caracterele corespunzatoare lui, stabilind daca prezinta pprezinta concordanta intre dezvoltarea corporala si varsta, armonie de ansamblu, sanatate, temperament, anomalii, defectuozitati, vicii s.a. Aprecierea se exprima prin calificative ( forte bun, bun, mediocru, submediocru si rau ) sau note corespunzatoare acestora ( cu scari diferite, intre 5-1, 10-1, 20-1).

Cele trei grupe de insusiri sunt : cap, gat si trunchi; membre, constitutie, musculatura, tendoane si ligamente.

Masuratorile biometrice reprezinta o metoda ajutatoare precisa si exacta, folosita curent la cabaline, care furnizeaza date asupra dezvoltarii generale, asupra proportionalitatii dintre diferitele regiuni sau segmente ale organismului si asupra dinamicii acestora, permite compararea intre indivizi sau grupe diferite de indivizi a datelor exprimate in valori absolute, relative si indici corporali.

SELECTIA DUPA CRITERII GENOTIPICE

Selectia individuala asigura premizele unei transmiteri mai constante a insusirilor urmarite la urmasi. Procedeul impune ca, pe langa cunoasterea insusirilor morfologice a populatiei supuse selectiei, dupa criterii genotipice.

Aceste date se inscriu in registre matricole si genealogice, constituind temeiul selectiei dupa criterii genotipice, a potrivirii perechilor si a metodei de crestere.

SELECTIA REPRODUCATORILOR DUPA ASCENDENTA

Analiza ascendentei permite aprecierea gradului de consolidare a bazei ereditare a reproducatorului, cunoasterea insusirilor de productie a ascendentilor si a numarului de stramosi cu insusiri valoroase . Valoarea de ameliorare dupa descendenta este determinata de numarul de stramosi pe generatie si de valoarea insusirilor acestora.

SELECTIA REPRODUCATORILOR DUPA INSUSIRILE RUDELOR COLATERALE

Tinand seama de faptul ca fiecare individ face parte dintr-o familie mai mult sau mai putin omogena sub raportul fenotipic si genotipic , aprecierea performantelor insusirilor urmarite dupa rudele colaterale mareste siguranta cu privire la potentialul prezumtiv intrunit de individul considerat pentru aceste insusiri. Acest procedeu are o semnificatie deosebita in aprecierea reproducatorilor si grabeste munca de selectie fata de alegerea dupa descendenta.

SELECTIA REPRODUCATORILOR DUPA DESCENDENTI

Alegerea reproducatorilor dupa descendenti reprezinta cel mai sigur mijloc pentru a define valoarea lor de ameliorare, constituind ultima si cea mai importanta veriga a selectiei. Pe baza fenotipului descendentilor, prin metode statisce, putem determina obiectiv si corect caracteristicile genotipice ale reproducatorilor si modul cum acestia le transmit in generatii succesive, in functie de care, se califica ca:imbunatatitori, indiferenti sau inrautatitori pentru actiunea de ameliorare a populatiei in care se folosesc.

Capacitatea de transmitere creditara a insusirilor urmarite conditioneaza castigul genetic (efectul selectiei) care sta la baza stabilirii rationale a sistemului de potrivire a perechilor.

Testarea reproducatorilor pe baza performantelor descendentilor se utilizeaza in principal pentru alegerea reproducatorilor masculi, insa in cazul hergheliilor se folosesc si pentru alegerea iepelor de reproductie.

Metodele de testare a reproducatorilor dupa descendenta in herghelii sunt diferite in functie de scop, astfel:

-in lucrarile de bonitare anuale (conform instructiunilor de bonitare- Decretul 43/1976), testarea se face dupa valoarea a cel putin doua serii de descendenti pentru armasari si de minimum doi manji nascuti in conditii normale, pentru iepe.aprecierea se exprima prin note de la 10 la 1, astfel:

A) Pentru armasari si iepe din herghelii

Descendenti in majoritate din clasele elita si record……………………….10-8

Descendenti majoritar din clasa elita……7-6

-Descendenti in principal din clasa a I-A…5

Descendenti majoritar din clasa a ii-a …4

B)pentru armasari de monta publica

-descendenti cel putin 75% din clasa a i-a si mai buni…..10-8

-descendenti minimum 50% din clasa a I-a, restul necorespunzatori pentru reproductie 8-6

-descendenti cel putin 25% din clasa I-a, 6-4

-toti descendentii necorespunzatori pentru reproductie…….sub 4

Incadrarea in clase dupa valoarea descendentilor se face in functie de nota acestora, dupa aceleasi imite ca si pentru dezvoltarea corporala.
-In lucrarile speciale de alegere ( selectie) a reproducatorilor masculi dupa descendenta, se utilizeaza una dintre metodele de testare cunoscute, tinand sau nu seama de influenta mamelor, numarul descendentilor necesari este in functie de rasa si de gradul de ameliorare, fiind de minimum 10-15 descendenti, in cazul raselor Pur sange englez si Trapasi si de cel putin 15-20 descendenti la celelalte rase. Dintre aceste numeroase metode, in functie de semnificatia lor, mai mult utilizate sunt urmatoarele:

a.     Metoda productiei potentiale, prin care valoarea de ameliorare a unui reproducator ( T ) se determina prin diferenta intre media insusirilor descendentilor ( D ) si ale mamelor ( M ), sau chiar numai prin diferenta dintre valoarea insusirilor reproducatorului respectiv cu media descendentilor sai.Exemplificand valoarea de ameliorare a armasarului ,, Oslo’’ de rasa Trapasa pentru insusirea de viteza ( timp/km ), este urmatoarea:

b.     T=M-D; T= 1,28,6- 1’25,9= 2 SEC 7 zecimi

Sau T- D; 1’25,9- 1’20,0 = 5 SEC 9 zecimi

Aceasta metoda se foloseste in general orientativ, deoarece nu tine seama de fiecare imperechere, exprimand doar diferenta medie cu indici de siguranta redusi.

c.      Metoda gratarului ereditatii, prin care valoarea de ameliorare a reproducatorilor se stabileste in mod grafic si respectiv prin calificativele : imbunatatilor, indiferent sau inrautatitor.Rezultatul testului dupa descendenta prin compararea insusirii de viteza ale acestora cu ale mamelor pentru armasarul Decision de rasa Trapas si respectiv pentru armasarul ,, Hroby X ‘’ de rasa Hutula ( fig.54 si 55 respectiv 56 si 57 ) releva calitatile de ameliorator ale armasarilor respective, permitand in acelasi timp analiza combinativ reproductive a cuplurilor realizate, in vederea dirijarii cat mai judicioase a potrivirii perechilor. Cu toate ca metoda este complexa si singura, are dezavantajul ca nu tine seama de influenta conditiilor de mediu, compararea facandu-se intre indivizi din loturi si perioade diferite ( mame-descendenti ).

d.     Metoda de apreciere a reproducatorilor, prin cumpararea valorii descendentilor cu grupe de descendenti ai altor reproducatori de aceeasi varsta, in aceeasi perioada de timp si crescuti in aceasi conditii cu cei ai reproducatorului in testare, deci contemporan cu acesta. Este o metoda a careI eficienta este cu atat mai sigura cu cat femelele cu care se imperechiaza armasarii reproducatori sunt mai omogene si numarul descendentilor mai mare. Procedeul de calcul are in vedere diferenta dintre valoarea medie a insusirii descendentilor ( Y ) reproducatorului analizat ( T ) si valoarea medie a insusirii contemporanilor ( A ) sau a descendentiilor altor reproducatori contemporani ( T x ), fata de care se stabileste si semnificatia diferetei.

e.     Acest procedeu il exemplifica prin rezultetele obtinute de tineretul din rasa Hutula, la proba de calificare in atelaj pe diferenta de 10 km cu 1200 kg tractate in alura de trap.

POTRIVIREA PERECHILOR

In functie de criteriile dirijarii potrivirii perechilor, sistemele de imperechere se bazeaza pe asemanare genotipica sau fenotipica.

IMPERECHERILE INRUDITE

In cadrul hergheriilor de la noi, s-au practicat imperecheri in majoritate cu consangrivitate indepartata si moderata, respective cu cel putin 4 generatii libere. Numai in cazuri deosebite s-a practicat o consangrivitate apropiata, respective cu 2 sau 3 generatii libere. Asa este cazul armasarului Conversano Xlll, care la tipul sau a fost intens si indelungat folosit ca reproducator, mergand pana la consangivinitatii stranse de tipul III-III sau I-IV. O consangrivitate apropiata s-a practicat si in cadrul hergheliei de la Bontida la varietatea Furioso- North Star.

IMPERECHERILE NEINRUDITE

Imperecherile inrudite ( genetic ) sau de incrucisare, au ca efect principal cresterea grandului de heterozigotie in defavoarea hemozigotiei; ele sunt opuse consangvinizarii si manifesta fenomenul de heterozis, efect influentat evident de existent fenomenului de dominant.

Imperecherile neinrudite se practica intens la specia cabalina, ata in scopuri economice imediate, cat si in scopul ameliorarii unor rase sau populatii ( infuzie, absorbtie, crearea de noi rase) , sisteme asupra carora vom reveni in capitolul privand metodele de crestere.

SISTEME DE IMPERECHIARE BAZATE PE ASEMANARE FENOTIPICA

Se practica in cazul indivizilor a carol baza eriditara nu este cunoscuta sau nu se ia in considerare. Dupa cum indivizii imperecheati sunt sau nu asemanatori fenotipic,se deosebesc doua sisteme de imperecheri somatic: ,, imperecheri omogene ‘’ ,,practicate in cazul cresterii in rasa curate si ,,imperecheri heterogene’’. Acest sistem de imperecheri se practica in functie de scopul urmarit, fie pentru dispersarea, fie pentru unifornizarea unei populatii sau a unei grupe de indivizi din cadrul acestora.

METODE DE CRESTERE

In functie de scopul urmarit, de mentinerea si de consolidarea unei populatii sau de modificarea acestora, se utilizeaza una din metodele de crestere: in rasa curata sau prin incrucisare. De fapt, la formarea tuturor raselor sau a varietatilor s-a folosit cresterea prin incrucisare, iar apoi consolidare s-au crescut in rasa curata.

CRESTEREA IN RASA CURATA

Caracteristicile fundamentale ale indivizilor crescuti dupa aceasta metoda sunt constanta caracterelor, capacitate mare de transmitere ereditara, asemanatoare pronuntata intre ascendenti si descendenti, capacitate de adaptare mai redusa la conditii noi de mediu.La cresterea in rasa curate se folosesc imperecheriile omogene sau heterogene. In loturile de selectie ( din herghelii ) se practica imperecherea indivizilor cu caractere si insusiri fenotipice asemanatoare de generatie, fara practicarea consangvinitatii, ceea ce asigura obtinirea unor grupe de animale valoroase, asemanatoare unor linii, dar fara efecte negative ale consangvinizarii.

Ca urmare a numarului relativ redus de iepe mame hergelii si a faptului ca pentru acestea se retin 5-6 armasari pepinieri, in vederea evitarii consangvinitatii se practica uneori imperecheri heterogene, cunoscute sub denumirea de ,, improspatare de sange ‘’. Aceasta ,, improspatare ‘’ consta in folosirea la reproductie a unui armasar din aceeasi rasa insa apartinand unei linii diferite sau chiar facand parte din aceeasi linie insa crescut din conditii ecologice deosebite.

Pentru obtinerea efectului maxim de eficienta a ameliorarii, cresterea in rasa curate are la baza cresterea pe baza de linii si familii, prin care se urmareste transformarea unor insusiri individuale valoroase in insusiri colective. In cadrul tuturor raselor si varietatilor crescute in tara, cresterea lor se bazeaza pe ameliorarea liniilor si a familiilor existente si crearea unora noi, cu valoarea biologica mai buna.

CRESTEREA PRIN INCRUCISARE

Cresterea prin incrucisare este o metoda curent folosita in cresterea cabalinelor, fiind aplicata sub diferitele ei forme cu deosebita eficenta in vederea ameliorarii unor rase cu insusiri morfoproductive mai putin satisfacatoare, pentru crearea de rase noi si chiar pentru satisfacea unor nevoi de interes economic imediat punct in functie de scopul urmarit, prin incrcucisare se imperecheaza indivizii din doua sau mai multe rase, respective se asigura combinabilitatea unor gameti cu structura genetic diferita, cea ce are ca efect o crestere a homozigotiei, caracterizata printr-o mai accentuate variabilitate a insusirilor, imbogateste baza eriditala a produsilor, creste variabilitatea, capacitatea de reproductie, de productie si productivitatea acestora, marind in acelasi timp plasticitatea si adaptabilitatea lor.

METODELE DE INCRUCISARE FOLOSITE IN SCOPUL AMELIORARII RASELOR

a. Incrutisarile de infuzie se practica la unele rase sau varietatii in vederea corectarii unor defecte sau pentru consolidarea unor insusiri, prin folosirea unor reproducatori masculi dintr-o rasa amelioratoare, insa fara ca rasa ameliorata sa sufere modificari inportante. Aceasta incrucisare se face o singura data sau se repet dupa un anumit numar de generatii, cand insusirile utile imprimate se pierd, sau reapar cele nedorite.

b. incrucisarea de absorbtie ( de formare ) se practica in scopul transformarii radical a unei rase cu insusiri morfoproductive mai putin valoroase, pastrand o parte din genofundul sau, astfel incat timpul sau noua rasa create sa se deosebeasca prin cateva particularitati de rasa amelioratoare.

c. incrucisarile pentru formarea de rase noi sunt determinate de necesitatea inlocuirii unei rase vechi ce nu poate fi imbunatatita prin nici una din metodele anterior prezentate, sau cand se urmareste obtinerea unui tip nou, care sa intruneasca insusiri utile a unor rase ce nu pot creste in conditiile specifice unui teritoriu. Schemele de incrucisare sunt complexe, fiind determinate de tipul pe care-l dorim, de alegerea raselor care pot contribui la cresterea lui, de combinabilitatea si de transmiterea insusirilor urmarite in generatiile urmatoare. Pe parcursul timpului au fost create numeroase rase, dintre care la noi mai recent amintim Calul semigreu romanesc si Trapasul romanesc.

METODE DE INCRUCISARE IN SCOPURI ECONOMICE IMEDIATE

Cuprinde metode prin care se urmareste obtinerea unor indivizi cu insusiri productive si economice superioare intr-un interval de timp scurt. Dintre aceste metode se foloseste numai incrucisarea de prima generatie, incrucisarea alternativa si cea de rotatie nefiind utilizate in cresterea cabalinelor.

Incrucisarea de prima generatie sau industriala). Este o metoda veche ,folosita la noi mai ales in perioada anilor 1920-1940, cu prercadere in zona Banatului, in Crisana si o parte din Transilvania, unde cun armasari din rase grele sau semigrele importati, s-a urmareit, prin incrucisari de prima generatie, obtinerea unui cal semigreu destinat lucrarilor agricole si transportului.

HIBRIDAREA INTERSPECIFICA

Reprezinta reproducerea dintre unele specii inrudite int-un anumit grad din punct de vedere taxonomic. In aceasta grupa se cuprind hibrizii : Equus mullus, Equus Hinnus, Zebrulii si Zebrilii, ale caror caracteristici si particularitati au fost prezentate intr-un capitor anterior.

PROGRAMUL NATIONAL DE AMELIORARE

Programul national de ameliorare cuprinde o seama de masuri tehnico-organizatorice care concretizeaza principiile si directia de orientare in cresterea cabalinelor, elemente ce se incadreaza armonios in planul general de cresterea a animalelor in tara. Masurile preconizate in directia cresterii cabalinelor sunt detaliate in planul de perspectiva cu character de lunga durata si planuri concrete imediate, care sunt coordinate de catre MAIA prin ,, Centrul republicam de cresterea si calificarea cailor de rasa’’, organ creat special in acest scop.

In cadrul programului de ameliorare a cabalinelor si respective a planurilor de crestere a acestora, sunt prevazute masurile tehnico-organizatorice privind directia de crestere, zonarea raselor culturale in vederea ameliorarii raselor autohtone, asigurarea bazei tehnico-materiale de crestere si de ameliorare a cabalinelor.

Hergheliile reprezinta unitatile prin care statul actioneaza direct in procesul de ameliorare a populatiilor de cabaline existente in tara. Hergheliile de stat cuprind material biologic pe rase, care intruneste cel mai valoros fond genetic din tara, avand rolul de a mentine si perfectiona continuu accest patrimoniu, de a difuza matca femela in unitatile economice din tara si sa asigure producerea armasarilor necesari montei publice. Acestea reprezinta nijloacele prin care influenteaza si concur direct la imbunatatire populatiilor de cabaline existente in tara.

Depozitele de armasari reprezinta unitati de stat, in care sunt cuprinsi armasari reproducatori destinati montei publice, parametrate in functie de necesarul de reproducatori al zonei corespunzatoate ce o deservesc ( intre 60-180 armasari ) si care in perioada de reproductie sunt difuzati pe centre de monta. In prezent avem un numar de 8 depozite de armasari, din care anuali se asiguta pentru monta publica 1150-1200 armasari. Depozite de armasari reprezinta mijlocul direct prin care se realizeaza programul national de amelirare a populatilor autohtone de cabaline, care difuzeaza armasari la reproductie diferential in teritoriu, conform planului dezonare a raselor.

Zonarea raselor de cabaline, reprezinta programul de folosire a raselor amelioratoare in vederea imbunatatirea populatiilor autohtone, in functie de caracterelor, de insusirile si de tipul dorit, corespunzatoare diferitelor zone naturale si scopului economic urmarit.In toate cazurile, incrucisarile de absorbtie preconizate urmaresc marirea capacitatii de productie a calului autohton, indiferent de atitudine si respectiv imbunatatirea capacitatii de aclimatizare a raselor culturale utilizate.

Furajarea calului

Indiferent daca este de munca sau de sport, urmeaza aceleasi principii de baza.
In strainatate nu se mai calculeaza ratia asa de banal cum o calculam noi, care dam mancare la plezneala, ci toate componentele sunt analizate in laborator, incepand cu fanul, care intotdeauna este furajele de baza, si dupa ce ai aceste rezultate, completezi cu graunte ca sa aibe un meniu echilibrat.
La toate componentele se ia in calcul urmatoarele lucruri:

Rasa (daca este usor de mentinut in greutate sau nu)

* Talia si Greutatea calului

* Varsta

* Efortul depus

* Alergii (unii cai nu suporta ovazul, devin neurotici)

Se calculeaza o ratie aproximativa de fan intai bazata pe principiul minimal de 1,5kg fan pe 100 kg/cal, o ratie pe care calul o primeste neconditionat indiferent daca sta in boxa sau face efort.
Proteinele ajuta la dezvoltarea muschiilor. Rata Calciu/Fosfor trebuie sa fie 2/1.

1. OVAZ:

Energie: 10

Proteine: 90

Calciu: 0,8

Fosfor: 3,3

Caii batrani trebuie sa le primeasca zdrobite (nu macinate ci doar spart bobul ca sa le poata digera). MAX: 1kg ovaz / 100kg Cal!!!
Atentie la caii care devin supraexcitati de la ovaz. Merge bine impreuna cu un fan de calitate normala.
Atentie la caii care au predispozitie sa faca furbura, contine amidon.
Da un surplus de fosfor si proteine.

2. ORZ:
Energie: 11
Proteine:90
Calciu: 0,5
Fosfor:3,5


Foarte bun pentru caii care sunt alergici la ovaz sau sunt greu de mentinut intr-o stare echilibrata, contine grasimi si amidon.

Boabele trebuie neaparat sa fie inmuiate in apa calda sau zdrobite inainte de furajare, coaja bobului este prea rezistenta pentru a fi digerata.


3. TARATE DE GRAU:

Energie: 8,5

Proteine: 108

Calciu: 1,5

Fosfor: 10


Ratia maxima / zi este de 100g / 100kg Cal.

Contine multe proteine, si foarte mult fosfor, recomandat sa se dea daca furajezi cu lucerna, care este foarte bogata in calciu pentru a mentine rata fosfor-calciu: 2-1


4. SOIA:

Energie: 12,6

Proteine: 380

Calciu: 2,8

Fosfor: 6,3


Foarte bogata in proteine! Supliment bun daca fanul este sarac in proteine.

Max 100g /100kg cal. La supradozare este otravitor, poate duce la moarte.


5. PORUMB:

Energie: 12

Proteine: 63

Calciu: 0,3

Fosfor: 2,7


Multa energie, putine proteine, grasimi si fibre.

Contine mult amidon, poate fermenta in intestinul gros si reduce absorbtia de minerale.

Se recomanda amestecarea cu ovaz.


6. LUCERNA:

Energie: 8,8

Proteine: 100

Calciu: 12

Fosfor: 2


Un fan de calitate foarte buna, poate inlocui partial un fan cu proteine mai putine, foarte bun la ingrasarea calului subnutrit. Contine mult calciu, recomandat la iepe gestante sau care alapteaza in loc de supliment de calciu.


7. SFECLA DESHIDRATATA:

Energie: 11,5

Proteine: 56

Calciu: 8,6

Fosfor: 0,6


Trebuie udata cu cel putin 20 minute inainte de furajare in cantitate dubla de apa fata de sfecla. Cel mult cu 24 ore inainte de furajare.

Foarte bun pentru caii deshidratati, caii mofturosi, sau cu probleme intestinale. Bogat in fibre.

Zeama – Melasa, din 200g de sfecla = 3 cuburi de zahar. Energie fara proteine.

Max: 200g / 100kg cal.


8. MORCOV:

Energie: 1,5

Proteine: 7

Calciu: 0,4

Fosfor: 0,3


Calul poate manca fara problema 2 kg morcovi pe masa, dar mai mult nu se recomanda deoarece are un efect usor laxativ.


----- ----- -----------


Necesitatile Energetice


SPORT / SCOALA:

Necesita o alimentatie bogata in grasimi, fibre si energie, atentie la prea multe furaje, sau prea mult amidon. Nu necesita suplimente alimentare ca si caii de concurs la nivel inalt.

CONCURS:

Atentie la supraalimentarea in perioade de antrenament usor! Scade efortul trebuie scazuta si ratia de mancare, si la effort mare iarasi crescuta, altfel nu va mai primi un bonus nutritiv care il ajuta in varful de prestatie, el fiind obisnuit deja. Fluctuarea in alimentatie ii da calului vitalitate. O prestatie competitionala nu trebuie sa urmeze prea repede dupa o prestatie de antrenament foarte obositoare, calul avand nevoie de o perioada de revenire pentru repararea celor mici uzuri in muschi, tendoane si organe interne.

Efort mic-energie mica, efort mediu-energie medie, efort mare -energie multa.

Nivelul de apa in sange este de importanta maxima. Fibrele leaga apa in intestin care apoi sunt eliberate la nevoie, pentru a preveni o viscozitate prea mare a sangelui.

Supraalimentarea: mult amidon = leaga apa fara sa il elibereze la nevoie.

Furajele trebuie sa fie bogate in grasimi (adica ovaz) si fibre (fan).



GESTATIE:

- 1-8 luni: Furajare normala, ca pentru orice alt cal.

- 9-11 luni si alaptare: Nutritie bogata in calciu, fosfor, proteine, cu energie redusa. Concentratia de fibre adecvata dar nu prea mare: 1/3 graunte, 2/3 fanuri.

Recomandat: Lucerna, tarate de grau, ovaz, sfecla deshidratata.


MANZUL:

Trebuie sa primeasca miscare multa si variata. Sufera foarte des de lipsa de fosfor.
Cand calul mananca foarte multe substante energetice calitatea scheletului este redusa.
Trebuie furajati intr-un mod de nivel constant, fara fluctuatii la despartirea de iapa saueliberarea pe pasune.
Pentru caii care stau in aer liber pe toata perioada anului urmatoarele reguli sunt valabile: Cand temperatura scade sub +5grade creste necesitatea de energie cu 20% pentru fiecare 5 grade in minus.

• 3-12 luni: crestere uniforma, mai multe proteine decat energie.
• 12-24 luni: un cal care incepe antrenamentul usor necesita cu 25% mai mult decat un cal adult: 4-5 kg de furaje bogate in proteine.
• 24-30 luni: Volumul corporal creste, antrenamentul devine mai intensiv, necesita cu 30% mai mult decat un cal adult, ratia de fan se creste cu 1 kg.
• 30-36 luni: Scade nevoia de proteine, necesita furaje bogate in energie ajustate dupa efortul depus.

Caii din rasa Suffolk

Rasa se mai numeste si Suffolk Punch. Denumirea de “suffolk” provine de la comitatul in care acest cal a fost cu precadere crescut, iar calificativul de “punch” (butoi) i-a fost atribuit din cauza formelor sale indesate. Din comitatul Suffolk (situat in partea de est a Angliei), animalul a fost introdus ulterior si in Norfolk, unde a fost format calul cu acelasi nume, asemanator ca structura, si in Essex. Este cel mai apreciat cal de agricultura.

Se pare ca originea lui se afla in parte estica a provinciei Suffolk. Ingrijirea si selectiile i-au modificat oarecum caracterele, insa rasa si-a pastrat particularitatile. Unii specialisti sustin ca provine din imperecherea armasarilor nomazi cu iepele comune din comitat. Este foarte posibil ca rasa sa fi provenit din incrucisari de acest fel, desi exista foarte multi autori care contesta ipoteza existentei de sange strain. Si chiar daca ar fi existat putin sange strain, acesta n-a putut avea nicio influenta asupra formarii calului din regiunea Suffolk.

Animalul are un aspect brevimorf, toate partile corpului fiind scurte si largi. Are o talie mai mica decat a calului Shire, cuprinsa intre 152 si 162 cm. Marirea taliei calului Suffolk a reprezentat o greseala, pentru ca acesta a devenit mai plapand, mai ales in regiune membrelor. Are capul puternic, gatul gros, scurt, incordat, falcile pline, spinarea larga, crupa lunga si dezvoltata, pieptul puternic, spata buna, piciaorele scurte, groase, musculoase si cu mult mai putin par ca Shire. Este cel mai indesat cal de povara. Culoarea acestui cal este roiba (roscan-brun), cel mai des intalnindu-se roscatul inchis.

Se remarca prin aptitudinea sa speciala la tractiune, fiind foarte activ, perseverent la povara si cu multa rezistenta. Se pare ca generatia de cai Suffolk din anii 1860-1870 era superioara celei de astazi, care nu mai prezinta rezistenta si sobrietatea vechiului suffolk. Printre hergheliile celebre care detineau cai suffolk se numara cea a ducelui de Hamilton

BIBLIOGRAFIE

CONSTANTIN VELEA, I.TIRNOVEANU, N. MARCU, I.BUD –Cresterea cabalinelor, Editura DACIA, 1980

S. RUSU, I.ZAVOI, S.POPOVICI, N. CAMALESA, GH.TARABOANTA, P.MARIAN- Zootehnie, Editura DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI, 1981

V.UJICA, GH.GEORGESCU, GH.LUNGULESCU, N.MARCU- Tehnologia cresterii cabalinelor, , Editura DIDACTICA SI PEDAGOGICA, BUCURESTI, 1982

C.DRAGANESCU-Ameliorarea animalelor, Editura CERES, BUCURESTI, 1979.