|
|
|
,,Sir Gawain si Cavalerul Verde”si ,,Harap-Alb” prezentare generala
Este vorba despre intalnirea dintre doua sisteme de abordare existentiala: viata crestina si cea pagana si modul in care acesta intersectare a fost transpusa narativ.
1 Originea operelor
a) Sir Gawain si Cavalerul Verde
In general, tranzitia de la paganism la crestinism a fost considerata ca un lucru natural si necesar. Convingerea ca religia crestina este superioara tuturor celorlalte credinte are o istorie lunga si venerabila, incepand cu scripturile insasi.
In ultimi 150 de ani, insa, autoritatea acestei paradigme a fost corodata de contactul si interesul Europei Occidentale in religiile si cultura a numeroase popoare de pe suprafata globului pamantesc, lasand loc noilor idealuri de toleranta si coexistenta. Aceasta tranzitie este caracterizata drept „ascensiunea” crestinismului, insa ar trebui privita si ca „prabusirea” paganismului, o prabusire ce nu a fost un proces simplu ci o lupta sangeroasa si prelungita. Crestinismul nu s-a „ridicat” pur si simplu, ci a cucerit, iar paganismul nu a „cazut” precum o frunza uscata dintr-un copac, ci a fost zdrobit. In mod clar exista doua versiuni ale istoriei conversiunii paganilor, insa, de obicei, este ascultata doar una singura, cea ce comemoreaza victoria crestinismului
Termenul de pagan putea fi introdus de catre scriitorii si cugetatorii crestini ai secolului al IV-lea pentru a face referire la ceva ce auditoriul lor era capabil sa recunoasca, cu scopul de a face o distinctie clara intre crestinism si orice alta credinta din Imperiul Roman
Pentru a inlocui incantatiile, reminiscente pagane, care nu puteau fi nicidecum suprimate din mentalitatea populara, clerul a compus rugaciuni, binecuvantari si exorcisme, carora le-a dat o formulare si un sens crestin. In felul acesta, preotul putea continua stravechile procedee magice pagane: binecuvanta la masa painea si vinul, apoi uneltele de munca, viile, campurile, casa, chiar si patul nuptial. Rugaciuni al caror text era, in fond, o varianta a incantatiilor magice pagane, pentru a invoca ploaia, pentru obtinerea unor recolte bune, pentru apararea ogoarelor contra grindinei sau a ravagiilor produse de animalele salbatice, pentru sanatatea si inmultirea animalelor din gospodarie, pentru protejarea celor aflati in calatorie, pentru alungarea unei boli.
Conflictul dintre cultura pagana si spiritul crestin au umplut literatura paleocrestina, apoi cea a Evului Mediu. Pana in secolul al XIV-lea vor exista extremisti ai celor doua tendinte opuse. Sunt cei care condamna folosirea si citirea autorilor vechi. Gradul de asimilare, de metamorfoza, de denaturare variaza de la un autor la altul si adesea, un acelasi autor oscileaza intre acesti doi poli extremi care fixeaza limitele culturii medievale.
Fuga ingrozita din fata literaturii pagane si admiratia patimasa duc la imprumuturi pe scara mare. Necesitatea impusa autorilor occidentali din Evul Mediu timpuriu de a folosi utilajul intelectual de neinlocuit al lumii greco-romane si de a-l turna in tipare crestine, a favorizat, daca nu a si creat niste obiceiuri intelectuale foarte regretabile, anume o deformare sistematica a gandirii autorilor.
Data exacta cand a fost compus ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde” nu este cunoscuta. Manuscrisul este descoperit de un pasionat colectionar de carti pe nume Sir Robert Cotton, care il doneaza muzeului Britanic. In manuscris mai exista si alte trei poeme care se presupune ca ar fi scrise de acelasi autor. Este vorba despre: ,,Perla” , ,,Rabdare” si ,,Puritate”, toate avand teme religioase. In ,,Perla” se descrie raiul, in ,,Rabdare” se vorbeste despre povestea lui Jonah si a balenei iar in ,,Puritate” se vorbeste despre trei episoade din Biblie. Exista pareri diferite cu privire la ordinea in care au fost compuse cele trei opere. Majoritatea criticilor par sa fie de acord ca ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde” urmeaza poemelor ,,Rabdare” si ,,Puritate”. Masnuscrisul ar fi fost editat de trei ori: prima data de Madden in 1832, apoi de Morris in 1864 varianta revizuita de Gollanez in 1897 si ultima data editat de Tolkien si Gordon in 1925.
Majoritatea criticilor afirma ca autorul poemului ar fi trait in secolul XIV in Anglia. Era foarte probabil un barbat deoarece la acea vreme erau foarte putine femei poete. In manuscris nu apare nici un nume. Detaliile cu privire la viata aristocratica, ospaturi, arme si vanatoare ii fac pe critici sa creada ca era un reprezentant al nobilimii. Cunostintele de franceza si latina atesta un nivel ridicat de educatie.
Cum in secolul XIV biserica era principala sursa de educatie este posibil ca autorul poemului sa fi facut parte din clerul bisericesc. Dovada este si faptul ca ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde’’ cuprinde foarte multe informatii pe care poate autorul nu le-ar fi avut daca nu ar fi fost membru al bisericii.
Poetul a trait in mediul rural, un mediu care i-a permis sa observe foarte bine natura. Acest lucru se observa in multele pasaje in care acesta descrie natura, descrie furtuni, cascade inghetate toate fiind ilustrate intr-un mod realist.
Criticii spun ca ,,Sir Gawain” impreuna cu celelalte trei poeme din manuscris ar fi scrise de acelasi autor deoarece au teme si stiluri asemanatoare. Desi strtuctura versurilor este diferita, au acelasi dialect si culoare locala. John Gardner spune ca autorul poemului ar fi fost contemporan cu un alt mare scriitor englez, Geoffry Chaucer. Gardner scrie ca
,, poetul lui Gawain blocheza morala complexa a lui Chaucer, blocheaza fascinatia lui Chaucer despre oameni si blocheaza electricitatea filosofica si artistica a lui Chaucer (1)
,, Sir Gawain si Cavalerul Verde” este scris in versuri aliterative. Este o forma poetica anglo-saxona foarte veche care a fost folosita si in ,,Beowulf”. Aceasta inseamna repetarea anumitor sunete si de obicei nu are rima. Opera a facut parte din ,,Miscarea aliterativa”. Toate poemele din aceasta miscare erau scrise de oameni cultivati, aduceau in discutie teme cu morala crestina si de inalta seriozitate. Majoritatea erau scrise in dialectul englez folosit in vestul si estul tarii. Autorii acestor opere faceau apel la patriotism si la identitatea nationala, descriau natura si erau foarte atenti la detalii.
“Gawain...” este scris intr-o forma noua pentru acele vremuri in care fiecare strofa a versurilor se termina cu o rima care in structura sa este aliterativa. Modul narativ folosit in construirea personajelor din ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde” este rezultatul unei lungi traditii nascute in mitologia celtica de unde a aparut de altfel si traditia arthuriana. J.R.R Tolkien si E.V Gordon spun despre autorul poemului ca:
,,Era un om serios si devotat desi avea umor; era interesat de teologie si stia ceva despre acest lucru desi mai degraba era un amator de cunoastere decat un profesionist; stia franceza si latina si citea carti romantice si instructive; iar casa lui era in vestul Angliei dupa cum arata limbajul, metrica si scenariul sau.”(2)
Din punct de vedere istoric vorbind Anglia era in razboi in acea perioada cu Tara Galilor in incercarea ei de a castiga cat mai multe teritorii. Desi ideea initiala de a vedea poemul in contextul unei batalii coloniale a apartinut Patriciei Clare Ingham diferentele coloniale chiar joaca un rol important in text. Sunt foarte multe controverse legate de poem deoarece criticii spun ca in poem ar interactiona doua culturi si de asemenea se discuta foarte mult legat de peisajul politic al timpului respectiv.
Rhodna Knight spune ca:
,,Bertilak este un exemplu al culturii anglo-gale (3).
De aceeasi parere este si Ingham care vede poemul ca
,,o refelctie a culturii anglo-gale”(4).
In contradictie cu aceste opinii Arner spune ca
,, poemul creaza un scenariu ,,noi impotriva lor”care contrasteaza cunostintele literaturii engleze civilizate cu tinuturile de margine necivilizate care sunt acasa la Bertilak si alti monstri pe care Gawain ii intalneste in cautarea sa (5).
Unii critici spun ca pamantul lordului ar fi fost gresit interpretat sau ignorat in critica moderna si ca joaca un rol central in piesa deoarece acolo Gawain si-a pierdut inocenta morala.
Poemul indeplineste un rol important in literatura arthuriana. Gawain este fiul surorii lui Arthur si are un rol central in multe din operele arthuriene. Personalitatea lui Gawain variaza de la o opera la alta. El nu este cel mai bun dintre cavalerii lui Arthur dar totusi are un rol important.
Importanta lui Gawain este evidentiata de relatia de apropiere pe care o are cu regele Arthur. El apare in romane ca ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde’’ si ,,Sir Gawain si Carl Carlist”. Gawain are rolul de a repara pagubele facute sau de a-i completa sarcinile altui cavaler. Este un model de putere si de curtezanta si este capabil sa reuseasca acolo unde altii au esuat.
Gawain este personajul central si in ,,Nunta lui Sir Gawain si Dame Ragnelle”(6) iar in unele romane satirice nu este prezentat ca un erou. Un exemplu este ,,Gliglois” de Marie-Luce Chênerie (7) unde este batut de alti cavaleri, iar in ,,Le chevalier a l’epee” (8) nu reuseste sa cucereasca femeia pe care o iubeste.
In unele cronici si romane ciclice Gawain tinde sa nu existe ca un personaj central ci ca o figura ale carei virtuti cavaleresti si comportament sunt comparate cu ale celorlalti cavaleri. In ,, Istoria lui Geoffrey”(9) Gawain este un razboinic ale carui fapte de vitejie sunt descrise in contextul unor serii de batalii.
In ,,Ciclul Vulgate”(10) Gawain are un rol important. Este conducatorul clanului fratilor Orkney care participa la diferite batalii si Gawain este vazut ca un exemplu.
In opera lui Thomas Malory ,,Le morte Darthur”(11) avem cea mai intunecata si cea mai controversata versiune a lui Gawain, care de obicei se comporta nobil dar cateodata nu are mila, incalca juraminte, contribuie la multe morti care nu erau necesare. Aici esecurile lui Gawain sunt luminate de succesele altora.
Spre deosebire de ceilalti cavaleri ai mesei rotunde, Gawain nu este nici cel mai bun dar nici cel mai slab deoarece succesele si esecurile lui din care invata sau nu o lectie sunt masurate in termeni umani. Acest lucru se poate datora si faptului ca el este nepotul lui Arthur si indiferent daca esueaza sau reuseste in ceea ce isi propune Gawain tot ramane nepotul lui Arthur mai presus de orice calitate fizica sau spirituala pe care ar avea-o el.
Pentru Gawain moartea este un mare egalizator, eroul privind-o mereu cu seninatate. El moare dupa intoarcera lui Arthur in Anglia. Gawain este omorat si lamentat de Mordred. Moartea lui Gawain nu inseamna sfarsitul povestii lui sau a compatriotilor sai. El a continuat sa moara si sa traiasca in refacerile povestirilor arthuriene.
Mai exista un poem numit ,,Cavalerul Verde” care spune aproximativ aceeasi poveste cu cateva diferente: cavalerul nu este verde dar poarta culoarea verde. Cavalerului i s-a cerut sa ii faca o gluma lui Gawain de catre mama sotiei sale si fiindca sotia sa era indragostita de Gawain el accepta. Spre deosebire de „Cavalerul Verde”, ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde” a fost mai bine primita de critici deoarece a fost considerat ca subiectul celui din urma a fost mai complex.
Personaje asemanatoare Cavalerului Verde apar si in alte opere. In ,,Moartea lui Arthur” de Thomas Malory, Garteh, fratele lui Gawain, invinge patru frati care aveau armuri de culori diferite inclusiv un Cavaler Verde. ,,Povestile lui Saladin”(12) infatiseaza un luptator cu armura verde pe care Saladin il vrea in garda lui personala datorita calitatilor sale exceptionale.
Cavalerul verde este de asemenea comparat cu un personaj din sarbatorile specifice englezesti, Jack cel verde. Jack merge prin oras cu calul sau imbracat in verde si lasa in urma lui flori care se intorc sa ii acopere partea de sus a corpului pe care poarta o ghirlanda si atunci cand florile ajung pe ghirlanda, devin stralucitoare. La sfarsitul ceremoniei ghirlanda este luata si plasata in varful turnului bisericii, acest lucru fiind asociat cu momentul in care Gawain i-a taiat capul Cavalerului Verde.
Multi critici spun ca ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde” ar trebui vazut ca un roman romantic deoarece se vorbeste despre aventurile unui cavaler, sunt fapte eroice, personajele au abilitati supranaturale, au coduri de onoare, se lupta cu monstri. Functia lui Gawain ca erou romantic este, dupa cum spune Alan Markman ,,sa fie un campion al rasei umane, sa se supuna la teste ciudate si severe, sa isi demonstreze capabilitatile umane pentru actiuni bune sau rele”(13). Pe parcursul operei vedem ca Gawain este doar un om deoarece ii este frica de moarte.
Gawain poate fi descris ca un personaj care functioneaza la o scara umana deoarece, ca orice om, el are si reusite foarte mari dar si esecuri insemnate din care invata sau nu o lectie.
b. Harap-Alb de Ion Creanga
Neautentic este un basm redactat, din pura imginatie, de un autor cult la masa lui de scris. Cand basmul a fost auzit din gura unui om din popor chestiunea autenticitatii este mai dificila. Un basm este cu adevarat folclor cnand are o circulatie lunga si indelungata, o prima operatie critica consta in a cauta analogiile sau variantele.
Exista anumite sabloane dupa care sunt construite basmele ca de exemplu feciorul cel mic este mereu mai istet decat ceilalti doi mai mari, imparatul insi incearca cei trei feciori la un pod, fugarii arunca in calea zmeoaicei obstacole, mama vitrega goneste fata mosului etc.
In basm se gaseste de asemenea si morala crestina.
Basmul este de asemenea un tablou al vietii uneori cu intentie umoristica prezentat ca o minciuna. In el sunt studiate cele mai acute probleme ale vietii: nasterea, casatoria, calitatea fizica si morala, psihologia fetei si a femeii maritate etc.
Basmul are de asemenea si un plan simbolic care se impune constintei prin sugestii. El are o semnificatie didactica.
Spre deosebire de ,,Sir Gawain si Cavalerul Verde” al carui autor este anonim, basmul ,,Harap Alb” are un autor ce poate fi identificat. Este vorba despre Ion Creanga. Recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor sale, Ion Creanga a intrat in istoria literaturii romane, in principal, datorita operei autobiografice ,,Amintiri din copilarie”.
Arta naratiunii se contureaza cu totul aparte in proza lui Ion Creanga prin ritmul rapid al povestirii, prin dialogul dramatizat, prin umorul debordant cu jovialitate, prin oralitatea stilului. Oralitatea stilului este realizata prin: dialog ,, Parca v-a iesit un sfant din gura, Luminate imparate, zise atunci Flamanzila”, folosirea dativului etic: ,,Si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap, zboara cu dansul in inaltul ceriului si apoi, dandu-i drumul de acolo, se face spanul pana jos praf si pulbere”, exclamatii, interogatii, interjectii ,,Si odata mi t-o insfaca ei, unul de o mana si altul de cealalta, si hai, hai!hai, hai! In zori de ziua ajung la palat”, imprecatii ,,Na! asa trebuie sa pateasca cine calca juramantul” formule specifice oralitatii ,,toate ca toate”, ,,vorba ceea”, versuri populare sau fraze ritmate ,,Poate ca aceasta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora lui Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila..”
In realizarea povestilor sale, Ion Creanga porneste de la modele populare, caracterizand teme de circulatie universala cu o vechime uneori mitica. Cercetatorii operei scriitorului roman au gasit asemanari intre 'Capra cu trei iezi' si un motiv din fabulele lui La Fontaine, intre 'Soacra cu trei nurori' si un basm armean, intre 'Punguta cu doi bani', si unele povestiri indiene, sau intre 'Povestea lui Harap-Alb' si 'Omul fara barba' al lui Emile Legrand, fara sa fie vorba de o influenta directa asupra lui Creanga, care n-avea cum sa cunoasca toate aceste scrieri. In creatia lui sint si alte teme care apar in spatii culturale foarte departate: tema calatoriei, a incercarii puterii, a animalelor recunoscatoare si a tovarasilor devotati, tema apei vii si al apei moarte, tema binelui si al raului.
Existenta acestor teme si motive la Creanga a fost determinata de faptul ca izvorul principal al povestilor sale este folclorul romanesc, unde ele circula asa cum circula in povestile tuturor popoarelor. Influenta folclorica este insa mai larga si nu se reduce doar la prelucrarea nucleelor narative universale. Ion Creanga valorifica si alte elemente, care confera povestilor un caracter specific, popular-romanesc.
Creanga improvizeaza pe marginea schemei universale a basmului o imagine a vietii taranesti de altadata, cu tipurile ei morale, cu traditiile si obiceiurile ei , in deprinderile de comportament si cu limbajul ei specific. Respectand schema traditionala, Creanga devine original prin abundenta detaliilor specifice, prin insistenta asupra aspectului particular, prin nuantarea miscarilor, a gesturilor, a vietii sufletesti. In felul acesta personajele si actiunile lor capata individualitate, devin de neconfundat. ,,Povestea lui Harap-Alb este cel mai reprezentativ basm al lui Ion Creanga, fiind publicat la 1 august 1877 in revista 'Convorbiri literare', reprodus apoi de Mihai Eminescu in ziarul 'Timpul'. Harap-Alb, personajul principal este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramas in zona umanului pentru ca este prietenos, cuminte si ascultator ca un flacau din Humulesti. El devine un erou exemplar nu prin insusiri miraculoase, ca in basmele populare, ci prin autenticitatea lui umana, fiind adesea cuprins de frica si nesiguranta, de neputinta si disperare, avand, asadar, slabiciuni omenesti. Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere pe care o parcurge tanarul in vederea formarii ce urmeaza a deveni conducatorul unei familii pe care el si-o va intemeia.
,,El parcurge o perioada de intiere cu scopul de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara viitorului adult. Ideea este sutinuta semnificativ de criticul literar George Munteanu, care afirma ca basmul lui Creanga, 'Povestea lui Harap-Alb', este un 'veritabil Bildungsroman fantastic al epicii noastre”(14)
Ion Creanga s-a inspirat in crearea basmului ,,Povestea lui Harap-Alb” din folclorul si mitologia romaneasca. Acolo gasim o mare parte din specificul basmelor romanesti
Ursitoarea este un obicei din mitologia romaneasca, pentru noi-nascuti. Ursitoarele sunt trei femei considerate a fi inlocuitoarele mamei. Sunt spirite care pot fi auzite cateodata, dar nu vazute. Dupa unele credinte, Ursitoarele se numesc: Ursitoarea - cea mai mare dintre ele, cea care tine fusul si furca, Soarta - este cea care-i prezice destinul pruncului, si Moartea cea care-i curma firul vietii. Rolul ursitoarei ii revine in Harap-Alb Sfintei Duminici.
Zmeul este in mitologia romaneasca o fiinta supranaturala asemanatoare balaurului, dar deseori apare si sub forma umana. De obicei rapeste fete frumoase, fiind invins mai totdeauna de Fat-Frumos. In ,,Harap-Alb” zmeul a fost inlocuit cu Spanul. Si zmeul si Spanul simbolizeaza raul.
Fat-Frumos este in mitologia romaneasca personajul-erou pozitiv. In majoritatea povestilor, acesta se lupta cu balaurii, zmeii si vrajitoarele pentru a-si elibera aleasa inimii, printesa Ileana Cosanzeana. In acest caz Harap-Alb este Fat-Frumos care o trece prin incercari dificile din care intotdeauna iese cu bine. El este ajutat mereu de prieteni fantastici sau obiecte magice.
In folclorul mitlogic romanesc exista locuri anonime (determinate conventional drept Taramul Celalalt), unde stapanesc animale si pasari fabuloase, uneori un zmeu, alteori Pasarea Maiastra, sau sunt locuri paraterestre si paraumane cu atribute aparte: Ionica Fat-Frumos dupa ce a ajuns intr-un pisc de munte unde doar la amiaza mai soseau putine raze de soare, fiind 'capatul lumii acesteia', patrunde in 'gura unui vartej de vale neguros' si dupa un mers indelungat, zarind 'adanc sub dinsul o mica tinta de lumina', se apropie de sursa luminii: 'o moara cu o singura roata ce se invartea grozav'; alte taramuri sunt fie fie suspendate cvasiaerian ('manastirea Calu-Gastru, intr-un pai reazema si intr-un par spanzura'), fie terestre, dar strict initiatice (Manastirea Alba, din 'al marii negre prund', construita de Sfantul Soare, cu aceste repere: 'Nici de larga nu-i prea larga / Far-cuprinde lumea-ntreaga, / Nici de nalta nu-i prea nalta, / Far cu turnul sus la nori'). Harap-alb pleaca spre taramul celalalt in calatoria sa initiatica.
Din punct de vedere cultural secolul 19 inseamna o mare bogatie culturala pentru Romania. In secolul 19 cultura romaneasca a avut scriitori si poeti care au marcat istoria literaturii romane. Printre scriitorii si poetii marcanti ai secolului 19 ii enumeram pe: Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ioan Slavici, etc.
