Relatiile
dintre doua personaje dintr-un text narativ; I.L.Caragiale, La hanul lui Manjoala
'La
hanul lui Manjoala' de I.L.Caragiale (1852-1912) este o nuvela
fantastica , publicata in 'Gazeta sateanului' , o
capodopera a genului prin maiestria cu care se creeaza ezitarea
(a textului si, implicit a cititorului) intre imaginea verosimila a
realitatii imediate si aceea a unui lumi insondabile si
irationale. " Protagonistii" acestei lumi cu doua fete
contradictorii sunt tanarul Fanica, plecat in aventura logodnei
cu fata "pocovnicului" Iordache, si Marghioala, stapana hanului aflat
in drumul eroului.
Actiunea se constituie prin
imbinarea armonioasa a celor doua planuri: real si fabulos.
Totodata, ea se desfasoara si in doua planuri
temporale: unul obiectiv care inscrie evenimentele narate in prezentul
realitatii si unul subiectiv, al fabulosului mitic care
tulbura subconstientul uman. Planul subiectiv este determinat de
fascinatia pe care o exercita Marghioala asupra lui Fanica,
de farmecele ei sau de farmecul femeii mature si frumoase, cat si de
evenimentele inexplicabile prin care trece, cum ar fi episodul
ratacirii dupa plecarea de la han.Naratiunea se
desfasoara la persoana I. Personajul-narator e subiectiv, nuvela
incepe cu monologul acestuia, se foloseste stilulindirect liber.
In situatia
initiala, personajul-narator se indreapta
catre Popestii-de-sus, la "pocovnicul' Iordache, unde urma sa
aiba loc logodna lui cu fata 'a mai mare' a acestuia.
Calaretul intentioneaza sa se opreasca la
hanul lui Manjoala.Acesta isi aminteste ca barbatul
murise in urma cu vreo cinci ani, lasind afacerile pline de datorii.
Nevasta-sa, Manjoloaia, o femeie zdravana, a platit
obligatiile, a reparat hanul si se zvoneste ca
'trebuie sa aiba si parale bune'.Lumea o banuia
de farmece sau ca a gasit vreo comoara astfel incat a reusit
sa scape de datorii si sa puna afacerea pe roate.
Secventa in care tinarul
ajunge la han si este intampinat de cocoana Marghioala constituie intriga.
Ea il ademeneste pe calator, il primeste ca pe un client de
omenie:"Bine ai venit coane Fanica", fiind singura data cind se
specifica numele personajului. Tanarul se lasa cucerit incetul
cu incetul, conform unui ritual tainic, numai de Marghioala stiut. Pe
hangita o cunostea de cand era copil si mergea cu
tatal sau la targ. Stia ca era o femeie "voinica,
frumoasa si ochioasa" dar
parca niciodata nu-i placuse asa mult ca acum.Personajul
isi face un portret succint prin autocaracterizare ironica : " curatel si obraznic, mai
mult obraznic decat curatel" si pentru a demonstra aceasta
insusire, o ciupeste pe hangita de brat si ii
spune ce ochi frumosi are. Parca este determinat sa faca
acest lucru de catre fortele necuratului, spunand ca : " m-a
impins dracul s-o ciupesc ". Spre mirarea sa , cocoana Marghioala stia
ca el se ducea la polcovnicul Iordache pentru a se logodi cu fata lui cea
mare si-l mustra pentru obraznicie, amenintandu-l cu viitorul
socru, prevenindu-l: '- la nu ma-ncanta'.
Tanarul este cucerit de odaia
alba si cocheta in care e "cald ca sub o aripa de
closca" si miroase a mere si gutui. In intuneric incepe s-o
mangaie si s-o sarute pe Marghioala - 'Eu, obraznic, o iau bine-n brate si-ncep s-o pup
Cocoana mai nu vrea, mai se lasa' . Apar cateva detalii care
sugereaza imaginea unei hangite cu puteri vrajitorești, dar
care se pastreaza in limitele verosimilitatii realiste: racnetul cotoiului,
zburdalnicia nebuna a capritei negre, absenta
icoanelor de pe pereti. Tanarul pare vrajit prin farmecele pe care le facuse
cocoana Marghioala caciulii sale, inainte de a pleca noaptea la drum. Cu
ea pe cap, simte ca il strange sufocant, iar cand o da jos drumetul incepe sa
gandeasca logic, dandu-si seama ca nu trebuia sa plece de
la han pe viscol. In cele din urma, din cauza influentei nefaste
rataceste drumul, invirtindu-se in loc. Tanarul ramane
la han fermecat de nurii Marghioalei si, dupa ce viitorul socru il
scoate de acolo cu sila, el se intoarce vrajit inapoi inca de trei
ori, inainte sa-l lege si sa-l duca la un schit ca sa-l scape de
farmece prin prin rugaciuni, metanii si molitve, dupa cum arata credinta
straveche, ca fortele diavolului nu pot fi biruite decat prin pocainta si prin
forta divina. In epilogul
nuvelei, Fanica, asezat la casa lui, sta de vorba
"intr-o seara de iarna" cu socrul sau despre coana Marghioala
care sfarseste ingropata sub jaratic, in urma unui incendiu de
la han, asa cum sfarsesc vrajitoarele, condamnate sa
arda in focul iadului pentru farmecele si indeletnicirile lor
diavolesti. Iordache este convins ca atracția pe care o
exercita hangita asupra tinerilor (si el trecuse printr-o
intamplare asemanatoare) se datora farmecelor ei de vrajitoare,
dar eroul este sceptic. Replica acestuia din urma, "Ei, as! am zis
eu" ascunde o ironie care este, fara indoiala, si a
scriitorului. Fanica nu este protagonistul unei aventuri intr-un
spatiu ocult, al unor forțe pe care mintea omului nu le poate
intelege, dar cu care sensibilitatea lui comunica. Nu este un Dionis
eminescian, ci un tanar "curatel si obraznic", atras de
farmecele lumesti ale Marghioalei intr-o experienta necesara,
care-l maturizeaza, poate, pregatindu-l pentru casatorie
sau care ii dezvaluie, poate, ca oricat de banal liniștitoare
este viata unui ins numit Fanica, o zona de umbra
persista totusi si din ea se nasc povestile relatate cu
predilectie in serile de iarna, in preajma focului din vatra.
