|
|
|
Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion Barbu
Aplicatie la: Ion Barbu - Din ceas, dedus
Modernismul este o tendinta literara care apare la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului XX, ca reactie impotriva vechilor formule artistice. In literatura romana modernismul se manifesta sub doua aspecte: modernismul moderat si modernismul de avangarda care a fost mai putin reprezentat datorita aspectului sau mult prea revolutionar. Modernismul moderat, in schimb este mai putin revolutionar si imbina formulele artistice traditionale cu cele noi, impuse de Eugen Lovinescu.
Ion Barbu a fost un matematician de renume mondial cunoscut prin renumitele "spatii barbiliene" din geometrie. In urma unui pariu cu prietenul sau Tudor Vianu, marele critic literar, Barbu renunta pentru aproximativ un deceniu la matematica si se apuca de poezie. Dupa propriile afirmatii a poetului "Pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei, asa ca, ramanand poet, n-am parasit niciodata domeniul divin al geometriei". Desigur, Barbu va reveni la cercetarea stiintifica.
Ca poet, Barbu reuseste sa materializeze aspiratiile modernistilor in domeniul poeziei. Putem spune ca el este de fapt unicul mare modernist al perioadei interbelice, ajungand la intelectualizarea discursului liric.
Desigur, Tudor Vianu este cel mai mare exeget al creatiei lui Barbu. In viziunea sa lirica poetului se poate imparti in trei mari etape: etapa parnasiana ("Umanizare", "Copacul"), etapa baladic-orientala ("Dupa melci"), etapa ermetica (volumul "Joc secund").
Poezia "Din ceas, dedus." deschide volumul "Joc secund", volum ce insumeaza creatia ermetica a poetului. In doua strofe Ion Barbu reuseste sa creeze o arta poetica inedita.
Prima strofa reprezinta conceptia despre poezie, ia a doua despre menirea poetului. Spre deosebire de poetii inaintasi, discursul liric al lui Barbu este unul intelectualizat. Pentru a ajunge la imaginea artistica se parcurge un drum neobisnuit: se opereaza cu simboluri si cu concepte pentru a descoperi structura metaforica si a ajunge apoi la imaginea artistica.
In prima strofa, valorificand mai multe mituri (mitul apei, al oglinzii, mitul lui Narcis) intr-un limbaj incifrat poetul sugereaza ca poezia este "un joc secund", adica este o reflectare a unei interioritati, "act pur de narcisism". Universul poetic este singurul capabil sa atinga universul sacru, el reprezinta asadar adevarata realitate care nu poate fi redata oamenilor decat metaforic. Poezia este asemenea unui narcis care numai indragostita de ea insasi se poate reintoarce in universul primordial.
A doua strofa contureaza imaginea poetului dedicat menirii sale. Adevaratul creator este cel care reuseste sa separeu iluzia de realitate. Printr-un act creator obositor, numai poetul poate avea acces in acest univers ascuns al poeziei.
Ultimele versuri ale poeziei ".ascuns, cum numai marea,/ Meduzele cand plimba sub clopotele verzi", reusesc sa redea, incalcand orice regula gramaticala acel joc subtil intre realitate si iluzie.
