|
|
|
Prezinta comparativ modalitatile de constructie a personajelor intr-o proza romantica si o proza realista.
Aplicatie la: Costache Negruzzi - Alexandru Lapusneanul si Ioan Slavici - Moara cu noroc
Proza romantica se dezvolta incepand de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea Estetica romantismului este formulata de marele scriitor francez Victor Hugo, in prefata la drama romantica Cromwell (1827). Datorita unor conditii istorice, sociale si culturale, romantismul romanesc se manifesta mai tarziu, reprezentantii renumiti fiind Vasile Alecsandri, Alecu Russo, Ion Heliade Radulescu.
Actul de nastere al romantismului in literatura romana este considerat articolul "Introductie" aparut in revista "Dacia literara" in primul numar in anul 1840. Aceasta este un adevarat articol-program care defineste specificul romantismului romanesc.
Creatie reprezentativa pentru proza romantica este nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi.
Alaturi de proza romantic, se dezvolta in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si proza realista, avand ca teoritician pe scriitorii francezi Balzac si Stendhal.
Opera reprezentativa pentru acest curent literar est nuvela psihologica "Moara cu noroc" de Ioan Slavici.
I. Ambele creatii fiind nuvele, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor centrale. Totusi personajul romantic al lui C. Negruzzi se deosebeste foarte mult de personajul central al lui Ioan Slavici. Figura lui Lapusneanul este inspirat din realitate, el este o personalitate istorica, deoarece estetica romantismului vizeaza inspiratia din istoria neamului. In schimb Ghita nu este decat un personaj fictional, care ar putea avea corespondent in viata reala (deoarece realismul pune accent pe verosimilitate ), dar nu are.
II. Fiind un personaj romantic, domnitorul Lapusneanul intruneste trasaturi exceptionale, este un "personaj exceptional in situatii exceptionale.". Caracterul sa este dominat de antiteze - suntem uimiti de imbinarea ciudata dintre abilitatea sa politica, inteligenta si excesul de cruzime, dorinta de razbunare. Gesturile, discursurile sale se impun prin monumentalitate, patetism avand scopul de a fi exemplar. In relatie cu celelalte personaje se dovedeste de asemenea superior prin calitatile extraordinare sau prin forta sa: relatia cu doamna Ruxanda se bazeaza pe antiteza romantica angelic-demonic, iar in raport cu Motoc da dovada de o inteligenta calculata.
Spre deosebire de Lapusneanul, personajul realist nu are trasaturi si calitati exceptionale, este doar un exponent al taranimii de pe fundalul societatii ardelenesti la sfarsitul sec. al XIX-lea. Ghita este analizat mai degraba psihologic, sunt scoase in evidenta schimbarile provocate de dorinta imbogatirii. La inceput il cunoastem ca pe un cizmar onest, modest cu aspiratie fireasca spre o stare materiala mai buna, dar incetul cu incetul se adanceste in mocirla fara de legilor pana ce nu se mai poate sustrage influentei malefice al Samadaului. Sunt surprinse gandurile interioare ale personajului prin intermediul monologului interior. Conflictul personajului se extinde si la nivelul relatiei cu celelalte personaje: se indeparteaza din ce in ce mai mult de membrii familiei, isi pierde autoritatea, sotia il dispretuieste.
III. Ambele creatii poarta in sine un caracter moralizator. Personajele nuvelei sunt pedepsiti pentru defectele lor, fie ca este vorba despre domnitorul tiran, fie despre omul care s-a lasat atras de patima banului.
