|
|
|
Ilustreaza conceptul operational narator (narator omniscient, personaj-narator sau narator "martor'), folosind ca suport un text narativ studiat.
Aplicatie la: Liviu Rebreanu - Ion
Naratorul este cel care relateaza evenimentele, asumandu-si o anumita atitudine fata de faptele prezentate. - Este de fapt un mediator intre autor si cititor.
Nu se confunda cu autorul care este creatorul de opera si care exista in afara operei. Naratorul este doar o conventie a autorului si nu exista decat in interiorul creatiei. Singurul caz cand naratorul este identic cu autorul si chiar si cu personajul, este in cazul operei autobiografice.
Ipostazele frecvente ale naratorului sunt: naratorul omniscient, naratorul personaj, naratorul-martor, personajul martor.
Naratorul omniscient este cel care stie mai mult decat personajele sale, cunoaste gandurile si sentimentele acestora, cunoaste finalul de la inceput. Naratiunea se desfasoara la persoana a III-a, singular, si se poate crea sentimentul ca naratorul este obiectiv, pastrand o atitudine neutra si neintervenind in judecarea personajelor sale sau ca naratorul este subiectiv si atunci el isi judeca personajele, evenimentele si ne obliga sa le vedem cum vrea el.
Romanul "Ion" este considerat primul roman realist obiectiv a literaturii romane, datorita perspectivei narative si a formulei estetice care respecta caracteristicile realismului. Desi in esenta lui romanul este de factura traditionala prin universul rural pe care il infatiseaza, prin naratorul omniscient care relateaza totul la persoana a III-a, exista totusi elemente noi care vor deschide alte perspective asupra evolutiei romanului. Cea mai importanta este obiectivitatea naratorului. Acesta are o atitudine impersonala, neutra lasand personajele sa se prezinte singure fie direct fie indirect. Naratorul nu judeca evenimentele, nu judeca personajele lasandu-i cititorului aceasta placere. De aceea este si atat de greu pentru cititor sa contureze portretul unui personaj, fiind nevoit sa apeleze la parerile celorlalte personaje sau la relatiile acestora cu protagonistul. Din punctul acesta de vedere se modifica oarecum relatiile in interiorul instantelor narative. Cititorul nu mai poate avea o atitudine pasiva pentru ca naratorul nu-i serveste toate informatiile pe tava. Chiar daca personajele se prezinta aproape singure, avand de multe ori impresia ca naratorul lipseste, cititorul trebuie sa caute dincolo de fapte, dincolo de cuvinte.
Naratorul romanului isi face simtita prezenta inca din incipit prin prezentarea detaliata a drumului care ne introduce in universul actiunii. Drumul prezentat in cele mai mici amanunte si personificat de catre narator, da sentimentul verosimilitatii.
Tot in incipit naratorul plaseaza cu precizie locul si timpul actiunii, fiind vorba de satul ardelean Pripas, la inceputul secolului al XX -lea.
De asemenea naratorul creeaza atmosfera in care se vor derula destinele personajelor pe care le manipuleaza cu abilitate din umbra creand o imagine complexa a caracterelor lor. Naratorul caracterizeaza fie direct prin descriere, fie prin acumularea faptelor, gandurilor, gesturilor personajelor sau prin relatia lor cu ceilalti.
Naratorul omniscient domina romanul pana la sfarsitul secolului XX. Odata cu aparitia noilor teorii in domeniul psihanalizei si a filozofiei se dezvolta insa romanul de analiza psihologica care va impune o noua perspectiva narativa. Pornind de la ideea ca nici un om nu poate sti ce gandeste altul, ce se petrece in sufletul altuia, naratorul traditional, atotstiutor, este considerat o conventie artificiala si se prefera naratorul care relateaza la persoana I si care stie tot atat cat si celelalte personaje.
