|
|
|
Nuvela „Alexandru Lapusneanul” de Costache Negruzzi apare in primul numar al revistei „Dacia literara” in 1840. In „Introductie” Kogalniceanu o da exemplu pentru nuvela de inspiratie istorica. Textul lui Negruzzi presupune toate caracteristicile nuvelei: un singur fir narativ, o actiune nu prea complicata, personaje nu prea numeroase, iar actiunea se desfasoara in jurul unui personaj care este si protagonistul.
In conformitate cu clasificarea Gerard Genette din „Seuils” titlul nuvelei „Alexandru Lapusneanul” este unul subiectul pentru ca se refera la subiectul textual.
Nuvela „Alexandru Lapusneanul” este o ilustrare romantica a programului „Dacia literara”. In primul rand, se observa inspiratia de ordin istoric adica din timpul celui de-a doua domnii la tronul Moldovei a lui Alexandru Lapusneanu. Scriitorul are in vedere „Letopisetul Tarii Moldovei” de Grigore Ureche de unde preia cele 4 motto-uri folosite ca titluri de capitole in nuvela: „Daca voi nu ma vreti eu va vreu”; „Ai sa dai sama, Doamna!”; „Capul lui Motoc vrem” si „De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu”.
Din cronica lui Ureche sunt preluate scenele uciderii celor 47 de boieri si otravirea lui Alexandru Lapusneanul. Aceste evenimente istorice care au constituit baza textului confera un caracter realist.
Dincolo de pastrarea adevarului istoric exista si elemente de fictiune. Astfel boierii Motoc, Spancioc si Stroici desi sunt atestati istoric, in timpul celui de-a doua domnii a lui Lapusneanul se aflau in Polonia unde a fost si executati.
Negruzzi se inspira si din cronica lui Miron Costin din scena uciderii boierului Batiste Veveli din vremea lui Alexandru Ilias. Scriitorul schimba numele lui Batiste Veveli in cel al lui Motoc si plaseaza omorarea acestuia de catre taranii nemultumiti in timpul domniei lui Alexandru Lapusneanul.
Chiar portretul creat domnitorului este exagerat in nuvela. Intentia autorului a fost de a crea un personaj romantic bazat pe contraste puternice cum ar fi inteligenta, abilitatea politica, talentul disimularii, hotarare, ironie.
In studiul „Clasicism. Romantism. Baroc” George Calinescu problematizeaza diferenta dintre personajul clasic si cel romantic. Clasicul se caracterizeaza prin ratiune, armonie, este intotdeauna previzibil. In timp ce personajul romantic iese din tipare, actionand intr-un mod surprinzator. Asa se comporta si Alexandru Lapusneanul cand ordona macelarirea celor 47 de boieri, carora le taie apoi capetele asezandu-le sub forma de piramida.
Inssusi scriitorul se arata constient de propiai fictiune. Intr-una dintre scrisoriile incluse in volumul „Negru pe alb” intitulat „O chire retrospectiva”, Negruzzi sesizeaza ca faptele de atunci ale lui Alexandru Lapusneanul erau perfect explicabile intr-o perioada in care domnitorii erau tradati de catre boieri. Totusi in nuvela autorul ii creeaza un portret exagerat, accentuat si de imaginea doamnei Ruxanda. Ea este creata in antiteza fiind blanda, supusa, miloasa. Contrastul dintre angelic si demonic in cazul acesta intre doamna Ruxanda si sotul ei, este o trasatura a romantismului.
Desi nuvela este in primul rand romantica, se observa si cateva elemente ce tin de clasicism. In primul rand, actiunea este urmarita in mod cronologic, linear chiar daca anumite scene sunt absolut surprinzatoare. Simetria textului rezulta si din structurarea in 4 capitole fiecare fiind precedat de un motto. De asemenea, fiecare capitol corespunde unui moment al subiectului.
Primul capitol „Daca voi nu ma vreti, eu va vreu” echivaleaza cu expozitiunea si reflecta dorinta lui Alexandru Lapusneanul de a reveni la tronul Moldovei. Va primi solia celor 4 boieri: Motoc, Spancioc, Stroici si Veverita care venisera a-l convinga sa renunte la domnie. Dialogul dintre Alexandru Lapusneanul si boieri se va transforma treptat intr-un monolog al primului dovedindu-se darzenie, hotararea, luciditate dar si setea de razbunare ale lui Lapusneanul. Motoc corespunde tipologiei boierului intrigant, prefacut si lingusitor. Simtind ura domnitorului datorata curajului de a-l fi tradat in trecut, Motoc incearca sa recastige increderea lui Lapusneanul. La randul sau acesta ii promite ca nu-l va ucide pentru ca il considera necesar pentru a-l mai usura de „blastamurile narodului”. Se anticipeaza scena macelaririi lui Motoc de catre multimea razvratita.
Capitolul al doilea, „Ai sa dai sama, Doamna!”, se identifica intrigii, continand avertismentul premonitor pe care doamna Ruxanda il primeste de la vaduvele boierilor ucisi.
Doamna Ruxanda ca incerca sa-si convinga sotul sa renunte la sacrificarea boierilor. Ea este un personaj eminamente pozitiv si chiar hotararea de a-si ucide sotul nu trebuie interpretata in sensul decaderii morale a personajului. Ea se lasa convinsa pentru a-si salva viata ei, dar si pe cea a copilului.
Punctul culminant se dentifica partii a treia a nuvelei precedata de mottoul „Capul lui Motoc vrem”. Aici vor fi narate uciderea celor 47 de boieri, din capetele carora Lapusneanul face o piramida pe care o arata d-nei Ruxanda ca sa-i fie „leac de frica”. Lapusneanul isi va tine promisiunea data lui Motoc la inceputul nuvelei si nu il va sacrifica el insusi. Dand dovada de abilitate politica, domnitorul il va arunca pe Motoc taranilor nemultumiti care il vor macelarii. In acest fel, poporului i se creeaza impresia ca Lapusneanul este un domn bun, iar Motoc singurul responsabil pentru birurile impuse taranilor. De fapt, Motoc actionase la poruncile domnitorului, dar personajele colective il considera responsabil pentru toate faradelegile.
Lapusneanul este un personaj alcatuit prin contraste puternice. Trasatura de baza este cruzimea care atinge patologicul. Spre deosebire de dna. Ruxanda, Lapusneanul este nemilos, dornic de razbunare, viclean, un excelent actor, foarte hotarat in toate actiunile pe care le intreprinde si extrem de sadic.
In acest capitol talentul sau de a se disimula atinge apogeul. El va sustine in fata mitropoliei de ziua Sf. Ioan un discurs menit sa castige increderea boierilor. Naratorul isi mascheaza omniscenta, insa da cateva indicii care anticipeaza evenimentele. El observa ca dupa ce Lapusneanul saruta moastele sfantului, racla „sfantului ar fi tresarit”.
Pentru a-i determina pe boieri sa creada ca nu le mai este dusman, Lapusneanul citeaza in discursul sau anumite extrase biblice. El intr-adevar pare ca se caieste pentru omorurile savarsite anterior. Singurii care nu cred in aceasta „desantata cuvantare” sunt boierii Spancioc si Stroici. Ceilalti ,47 la numar, vor veni impreuna cu slugile lor la ospatul la care ii invita domnitorul. In momentul in care intra in curtea domneasca ei observa cu neliniste ca portile erau strajuite, iar paznici aveau porunca „a nu lasa sa iasa nimeni”. Dupa ce se ospateaza din vinul si bucatele aduse in belsug cei 47 de boieri sunt ucisi pana la ultimul din porunca lui Lapusneanul.
Scena macelului este cea mai dramatica din tot textul. Sangele boierilor se prelinge pe mesele imbelsugate si pe podele amestecandu-se cu vinul cazut din pahare. Lapusnenanul priveste totul razand, fiind in acest caz regizorul si spectatorul scenei. Alaturi de el Motoc se sileste sa rada ca sa ii faca pe plac domnitorului. Destinul sau nu va fi mai putin tragic decat al boierilor ucisi.
Cruzimea lui Lapusneanul culmineaza prin estetizarea crimei. El nu se multumeste doar cu omorarea celor 47 de boieri ci le mai taie si capetele pe care le aseaza in functie de rang si de importanta fiecarui boier. Piramida capetelor sangerand ste o dovada a patologicului personajului.
Ultimul capitol intitulat „De ma voi scula pre multi am sa popesc si eu” se identifica deznodamantului. De romantism apartine si evolutia neobisnuita a protagonistului: dintr-un simplu stolnic este ales domnitor al Moldovei si apoi este ucis chair de catre cei care se temeau de el.
Acest capitol incepe prin imaginea lui Lapusneanul aflat pe patul mortii. Simtindu-si sfarsitul aproape, Lapusneanul le cere supusilor sai, intr-un delir al bolii, sa-l calugareasca.
Revenindu-si, domnitorul doreste sa se razbune pe cei care ii indeplinisera voia. Mitropolul Teofan o convinge pe dna Ruxanda sa-i intinda lui Lapusneanul un pahar cu otrava pe care acesta va fi fortat sa il bea pana la capat de catre Spancioc si Stroici. Acesti boieri apar atat la inceput cat si la finalul nuvelei, accentuandu-se in acest fel ciclicitatea textului.
In clipa mortii descrierea spasmelor domnitorului capata accent naturaliste (naturalismul este un curent literar derivat din realism pe care il adanceste prin notarea tuturor amanuntelor, chiar si a celor crude si grotesti. Astfel de imagini naturaliste sunt spumele pe care Lapusneanul le face la gura, dintii care ii scrasnesc si ochii insangeratii care ii se holbasera. Moartea sa readuce armonia insa „lasa o pata de sange in istoria Moldovei”, asa cum observa naratorul omniscient si extradiegetic.
Nuvela lui Negruzzi este in cea mai mare parte romantica prin ineditul unor scene, prin trasaturile protagonistului, prin antiteza intre el si dna Ruxanda si prin inspiratia de ordin istoric. Sunt insa si elemente ce tin de clasicism, realism si naturalism. Nuvela devine un model pentru textul de inspiratie istorica.
