Analiza bilantului financiar

Analiza bilantului financiar

Analiza bilantului financiar ( analize patrimoniale) isi propune identificarea starii de echilibru la nivelul firmei analizate. Se incearca practic evidentierea raportului dintre activele si pasivele pe termen lung si scurt.

In principiu, activele pe termen lung ar trebui finantate din pasive pe termen lung, in timp ce activele pe termen scurt din pasive pe termen scurt. Nerespectarea acestei relatii va determina fie un stres pentru managerul financiar, care va fi obligat sa asigure acoperirea unor active ce trebuie sa se afle permanent la dispozitia firmei din pasive temporare, fie un cost prea ridicat de procurari de capitaluri. Pe de alta parte capitalurile procurate pe termen lung sunt caracterizate printr-un cont superior comparativ cu cele pe termen scurt. In calculul indicatorilor se tine cont de gradul de lichiditate al elementelor de activ, respectiv de gradul de exigibilitate al documentelor de pasiv.

Lichiditatea reprezinta capacitatea elementelor de activ de a fi transformate in bani . Cele mai lichide elemente din activul bilantier sunt chiar disponibilitatile banesti iar cel mai putin lichide imobilizarile.

Exigibilitatea reprezinta capacitatea elementelor din pasivul bilantier de a fi transformate in lichiditate, respectiv de a fi rambursate furnizorilor de capitaluri. In aceasta acceptiune cele mai exigibile pasive sunt creditele de trezorerie, iar cele mai putin exigibile pasive sunt capitalurile proprii.

In analiza financiar patrimoniala se incearca structurarea posturilor de activ si pasiv in ordine inversa, in functie de gradul de lichiditate si respectiv exigibilitate.

Pentru structura imobilizarilor se va respecta urmatoarea ordine de prezentare :

1.imobilizari necorporale de natura cheltuielilor de cercetare si a tuturor imobilizarilor necorporale, care nu pot fi transformate in lichiditate decat in conditii exceptionale.

2.imobilizarile corporale materializate in cladiri , terenuri, etc. in care este situat sediul intreprinderii ;

3.imobilizarile corporale de tipul activelor fixe utilizate efectiv in procesul de productie (strunguri, combine, etc,) in alte elemente de active imobilizate, mai usor transformabile in lichiditate, precum si obiectele de inventar cu durata de viata mai mari de un an ;

4.imobilizarile financiare (titluri financiare, in principiu detinute de intreprinderea analizata la capitalul social al altor firme in scopul detinerii controlului sau pentru perioade mari, in concordanta cu strategia firmei) dar la care s-ar putea renunta in caz de necesitate.

Activele circulante sunt ordonate in functie de gradul de lichiditate.

1.stocurile vor fi structurate in stocuri de siguranta si cele de productie in curs de executie.

2.cele mai lichide stocuri sunt cele de produse finite sau marfuri , precum si stocurile de materii prime detinute cu scopul speculei de pret.

3.creantele sunt in general mai lichide decat stocurile intrucat pot fi scontate in banci. Exista si cazuri cand creantele au un grad de lichiditate mai redus decat stocurile atunci cand se detin creante asupra unor debitori litigiosi ori rau platnici.

4.activele de trezorerie si in special disponibilitatile ( casa si conturile banci) sunt cele mai lichide.

Prioritara in aceasta ordonare este perioada in care activele respective se vor transforma in lichiditati.

Analizand pasivul in ordonare trebuie sa se tina seama de exigibilitatea capitalurilor astfel:

1.exigibilitatea minima este inregistrata de capitalurile proprii. In acest capital propriu profitul exercitiului nu va fi mentinut obligatoriu la nivelul firmei. Deoarece acesta va fi repartizat pe destinatii :dividende, participare a salariatilor la profit, cota managerului ;

2.in continuare se vor inscrie datoriile cu termene de rambursare mai mari de un an, cum ar fi datoriile bancare, datoriile de exploatare si cele asimilate acestora avand scadente sub un an.

3.in categoria datoriilor sub un an se vor inscrie atat datoriile de exploatare, cat si datoriile bancare cu scadenta in anul curent.

4.cele mai exigibile pasive sunt creditele de trezorerie, credite pe termene de cateva zile.

ACTIV PASIV

Active cu lichiditate peste un an                       Pasive cu exigibilitate peste un an

Active cu lichiditate sub un an(cu exceptia    Pasive cu exigibilitate sub un an(cu exceptia

celor de trezorerie)                          celor de trezorerie)

Active de trezorerie            Pasive de trezorerie

In aceasta corelatie se poate spune ca in unitatea respectiva exista un echilibru perfect intre incasari si plati zilnic. Bineinteles ca rareori se va putea asigura in mod concret un astfel de deziderat. Este recomandat sa se asigure un sold de trezorerie pozitiv pentru a putea face fata eventualelor crize de lichiditate. Acest sold isi gaseste originea in existenta unui surplus de capitaluri pe termen lung fata de activele pe termen lung, din care sa se poata finanta eventual cele deficite momentane de capitaluri pe termen scurt in raport cu activele pe termen scurt.

Bilantul financiar grupeaza datele contabile dupa criterii financiar-contabile de lichiditate si exigibilitate.²⁰ In constructia bilantului financiar «  clasamentul posturilor de activ si de pasiv se face exclusiv dupa criteriile de lichiditate si exigibile ». Se procedeaza in acest scop la o serie de corectii atat in activul cat si in pasivul bilantului, obtinand marimi semnificative in analiza financiara. Corectiile care se aduc activului bilantului au ca scop obtinerea unor marimi financiare semnificative pentru analiza financiara si anume :

-imobilizari nete ;

-stocuri si productie in curs ;

-alte active circulante.

Imobilizarile nete cuprind :

-imobilizari necorporale;

-imobilizari corporale;

-imobilizari financiare mai mari de un an;

-creante mai mari de un an ;

-cheltuieli constatate in avans ce efectueaza o perioada mai mare de un an ;

-prime de rambursare a obligatiunilor.

Corectiile care se aduc pasivului bilantului, plecand de la situatia dupa repartizarea rezultatelor, au ca scop constituirea a trei marimi financiare semnificative pentru analiza financiara si anume :

-capitalurile proprii :

-datoriile pe termen lung si mediu ;

-datorii pe termen scurt .

Pentru a stabili datoriile pe termen lung si mediu si datoriile pe termen scurt, posturile de provizioane pentru riscuri si cheltuieli, datorii si conturi de regularizare si asimilate, se vor separa in functie de perioada de timp la care se refera si anume, mai mare de un an sau mai mica de un an. Datoriile pe termen lung si mediu astfel determinate si suma capitalurilor proprii constituie capitalurile permanente.

Astfel, structura bilantului financiar va fi urmatoarea :

Activ Bilant financiar Pasiv

Plecand de la bilantul financiar se pot calcula indicatorii de structura ai activului si ai pasivului astfel :

a. ponderea imobilizarilor in totalul activului (gi) in anul de baza fata de anul anterior

Imobilizari x 100

gi = ----- ----- --------- ----- ----

Activ

b. ponderea stocurilor si productiei in curs in totalul activului (gs)

gs = Stocuri si productie in curs x 100

Activ

c. ponderea altor active circulante in totalul activului (ga)

ga=Alte active circulante x 100

Activ

d. ponderea capitalurilor proprii in total pasiv (gc)

gc =Capitaluri proprii x 100

Pasiv

e. ponderea datoriilor pe termen mediu si lung in total pasiv (gdl)

gdl=Datorii pe termen mediu si lung x 100

Pasiv

f.ponderea datoriilor pe termen scurt in total pasiv (gds)

gds =datorii pe termen scurt x 100

Pasiv

Analiza financiara urmareste sa evidentieze pe de o parte modalitatile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung si pe termen scurt (obiectiv al analizei pe baza de bilant) si pe de alta parte treptele de acumulare baneasca de rentabilitate ale activitatii intreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit si pierderi ). Bilantul sintetizeaza pozitia financiara a intreprinderii la un moment dat, in timp ce contul de rezultate sintetizeaza performanta ca rezultat al fluxurilor economice si financiare, pe perioada considerata. Informatia comuna care se intalneste in cele doua documente de sinteza, este rezultatul net (profitul sau pierderea) ca o reflectare a rentabilitatii intreprinderii si a noii stari patrimoniale a acesteia.

Unul din obiectivele fundamentale al analizei financiare il constituie dezvoltarea si folosirea unui ansamblu de instrumente, practici si norme, in scopul de a caracteriza o gestiune financiara sanatoasa si echilibrata. Pentru necesitatile de analiza financiara, in general se considera posibilitatea utilizarii a trei tipuri de bilanturi, respectiv financiar, functional si economic:

1.Bilantul financiar constituie acel tip de bilant in care posturile sunt ordonate in functie de lichiditate (pentru posturile de activ), respectiv exigibilitate (pentru posturile de pasiv).

2.Bilantul functional constituie acel tip de bilant fundamentat pe ordonarea posturilor in functie de natura lor , punand accentul pe ciclurile de exploatare, de investitii si de finantare.

3. Bilantul economic constituie acel tip de bilant ce realizeaza o separare stricta intre elementele financiare si elementele relevante pentru procesul productiv sau comercial desfasurat de firma.

Ca regula generala, diferenta dintre venituri si cheltuieli reprezinta rezultatul. Avand in vedere faptul ca cheltuielile rezulta dinremunerarea factorilor de productie, impozitul pe profit apare si el ca o cheltuiala generata de participarea intreprinderilor la remunerarea statului.

Analiza rezultatelor activitatii intreprinderilor presupune analiza formarii rezultatului si analiza repartizarii lui. In analiza formarii rezultatului vom calcula soldurile intermediare de gestiune care au fost prezentate in primul capitol al tezei.

Pentru cresterea si dezvoltarea activitatii sale, intreprinderea trebuie sa-si sporeasca resursele de finantare. In acest sens, o principala resursa este capacitatea de autofinantare. Capacitatea de autofinantare reprezinta ansamblul resurselor obtinute de intreprindere din operatiunile sale curente. Ea reprezinta de fapt “ surplusul de mijloace banesti degajat, sau rezultat, din exploatare pe parcursul unei perioade de gestiune “²¹

Acest surplus monetar nu trebuie sa fie considerat ca lichiditate disponibila in cursul exercitiului financiar, deoarece capacitatea de autofinantare nu reprezinta decat un potential de autofinantare. Capacitatea de autofinantare »reflecta potentialul financiar de crestere economica a intreprinderii, respectiv resursa financiara generata de activitatea acesteia dupa scaderea tuturor cheltuielilor platite la o anumita scadenta ». Deoarece caracterizeaza capacitatea intreprinderii de a finanta cresterea sa economica, capacitatea de autofinantare mai poarta si denumirea de marja bruta de autofinantare.

Determinarea capacitatii de autofinantare(CAF) se poate realiza in doua moduri distincte :

Pentru analiza echilibrului financiar s-au conturat doua grupe mari de metode :

• Metode traditionale bazate pe studiul bilantului

Metode bazate pe studiul fluxurilor financiare apartinand abordarilor dinamice.

1.Analiza statica                        

Abordarea statica a echilibrului financiar constituie componenta traditionala a analizei financiare. In ciuda numeroaselor critici la care a fost supusa in ultimele doua decenii, opinia dominanta este aceea ca nu se poate renunta la acest tip de analiza.

Analiza statica furnizeaza raspunsuri cu privire la cel putin trei probleme esentiale pentru aprecierea conditiilor echilibrului financiar:

1.structura patrimoniului si evolutia sa in timp;

2.corelatia intre lichiditatile cumulate ale firmei si scadentele pe care ea le poate anticipa la o anumita data ;

3.gradul de adecvare al compozitiei resurselor colectate de intreprindere la utilizarile pe care ea le finanteaza. Aceasta abordare traditionala este completata de doua noi acordari ;

• Una »functionala » care-si propune luarea in calcul a ciclurilor financiare, care pun in miscare elementele bilantului si ale tabloului de finantare ;
• Alte, in termenii »poob-ului de fonduri », in care accentul este pus in principal, pe necesitatea concsentei intre deciziile privitoare la finantarea si cele privind utilizarea fondurilor.

In practica , orice unitate economica se confrunta cu regula imperativa, conform careia pentru a-si asigura supravietuirea si a-si mentine autonomia, trebuie sa –si conserve solvabilitatea imediat si pe termen , ca o conduita a echilibrului financiar. Mentinerea solvabilitatii constituie un imperativ permanent si important, deoarece afirma poate sa-si vada compromisa autonomia sau chiar supravietuirea, de o faza de insolvabilitate – chiar tranzitorie – in ciuda performantelor sale pe plan tehnic si comercial.

Suportul analizei statice il constituie bilantul, deoarece permite formularea unui diagnostic privind conditiile echilibrului financiar si al solvabilitatii si pune in evidenta structura financiara a intreprinderii. Limitele acestui mod de abordare provin din faptul ca bilantul ne ofera o reprezentare a patrimoniului la un moment dat….. acestei metode este mult superioara atunci cand este precedata de o pregatire metodica a surselor de informare, ceea ce impune trecerea de la bilantul contabil, la un bilant financiar, care sa tina cont mai intai de realitatea economica a intreprinderii. Analiza solvabilitatii pornind de la bilant se bazeaza in mod traditional pe principiul confruntarii intre lichiditatea activului si exigibilitatea pasivului.

In bilant, pasivul grupeaza angajamentele intreprinderii ; aceste elemente au o exicibilitate diferita, in functie de scadenta lor. Astfel, unele datorii pe termen mediu si lung - au scadente indepartate, altele – capitalurile proprii – nu au nici o scadenta, iar provizioanele constituie resurse a caror alocare este, inca, incerta. Pentru analistul financiar se impune reordonarea elementelor de pasiv dupa ordine de exigibilitate crescatoare.

In activul bilantului – elementele sunt grupate intr-o ordine care tine cont, in special, de lichiditatea lor – de aptitudinea de a fi transformate in moneda.

Pentru aceasta operatie sunt valabile, in general, urmatoarele reguli :

a. excluderea din activul intreprinderilor a unor elemente cum sunt cheltuielile de instalare, o anumita parte a activelor, necorporale, pierderile datorita incapacitatii lor de a se transforma in moneda. Lichiditatea unui act depinde de durata de viata a acesteia si de valoarea lichidativa:

b. activul circulant va fi constituit din totalitatea activelor, corespunzand ciclului de exploatare (stocuri, creante, clienti,etc.) si alte creante detinute de intreprindere si al caror termen este sub un an :

c. activul imobilizat va regrupa activele corespunzatoare investitiilor legate de exploatare, investitiilor financiare si plasamentelor a caror lichiditate este adesea mai greu de apreciat ( titlu de plasament) ;

d. fondurile proprii se vor stabili prin diferente intre valoarea activului si pasivului exigibil ;

e. pasivul exigibil pe termen scurt va cuprinde toate datoriile sub un an (legate sau nu de exploatare) si datoriile pe termen mediu si lung care ajung la scadenta intr-un an ;

f. capitalurile permanente regrupeaza ansamblul resurselor neexigibile in anul respectiv, considerate nu dupa origine , ci dupa termenul lor efectiv. ²²