Tratatele

Tratatele

Incepind cu secolul 19,comunitatea internationala a valorificat progresiv obligatiile rezultate din tratate ca fiind cele mai corespunzatoare afirmatii ale dreptului international. In contrast cu procesul de creare a legii cu ajutorul cutumelor, tratatele (sau conventiile internationale) sunt metode mai moderne si mai elaborate[1]. Tratatele sunt considerate izvoare de drept international si vom face referire la rolul conventiilor internationale. Tratatul este un contract scris sau un acord incheiat intre doua sau mai multe parti avind forta obligatorie .Partile semnatare ale tratatelor pot fi state, sefi de state, guverne sau organizatii internationale.

Tratatele internationale,reprezinta in sens larg-un acord de vointa,o intelegere-care se incheie intre membrii comunitatii internationale si care este destinata sa produca efecte in dreptul international.

Ele sunt de regula negociate de persoane plenipotentiare in numele guvernelor acestora si sunt supuse de obicei ratificarii care este un act executiv.[2] Acordurile orale nu sunt tratate desi intelegerile verbale se pretind uneori a avea aceasi valabilitate. Termenul este unul elastic, insa in general utilizarea lui se rezuma la acorduri mai formale cu privire la relatiile fundamentale.

Tratatele sunt cunoscute sub o varietate de nume, de la Conventii, Acorduri internationale, Pacte, Protocoale, Acte generale, Carte, pana la Statute, Declaratii si Intelegeri. Toti acesti termeni fac referire la un proces similar, de creare a acordurilor scrise prin care statele participante se obliga in mod legal sa actioneze intr-un anume fel sau sa stabileasca anumite relatii intre ele. O serie de conditii si angajamente sunt luate, pe care partile se obliga sa le respecte.

Tratatele sunt multilaterale si bilaterale; ele implica o anumita tranzactie sau cauta sa stabileasca regulile generale de conduita. De obicei ele au forta obligatorie numai pentru statele semnatare, insa exista exceptii de la aceasta regula. Uneori tratatele stabilesc regimuri care sunt considerate valabile din punct de vedere obiectiv (erga omnes) pentru partile terte nesemnatare. Pe langa tratatele multilaterale si bilaterale (care se numesc uneori "tratate" pentru a le distinge de cele de tip general), tratatele pot fi politice (de pace sau dezarmare), comerciale (ex. tarife aplicate pescuitului), constitutionale sau administrative (Carta ONU si agentiile specifice) sau juridice (de ex. extradarea, legile razboiului). Ele sunt de obicei construite in asa fel incat sa promoveze un model, avand un preambul, articole specifice, o durata de timp, o procedura de rartificare, semnaturi si completari[3].

Putem sa divizam tratatele, in tratate creatoare de legi care au relevanta generala si universala si tratate-contracte, care se aplica doar intre doua sau un mic numar de state. O asemenea distinctie reflecta aplicabilitatea lor generala sau locala a unui anumit tratat si categoria de obligatii impuse. Distinctia aceasta nu poate fi privita ca pe una dificila sau rapida, si exista multe domenii nesigure care se suprapun.

Tratatele sunt acorduri exprese si sunt o forma de substituire a legislatiei preluata de state. Ele se aseamana cu, contractele intr-un sens superficial in care partile isi creeaza obligatii, dar au o natura proprie care reflecta caracterul sistemului international. Numarul de tratate aparute s-a extins de-a lungul ultimului secol, martor fiind numarul crescand de volume a Seriilor de Tratate ale Natiunilor Unite si ale UE. Ele indeplinesc un rol vital in relatiile internationale.

In timp ce creste numarul controalelor guvernamentale iar revolutiile tehnologice si de comunicatii afecteaza viata internationala, numarul de probleme care necesita unele forme de reglementare inter-statale se multiplica.

Pentru multi doctrinari, tratatele constituie cel mai important izvor de drept international si ele necesita acordul expres a partilor contractante. Tratatele sunt de aceea, privite ca fiind superioare cutumelor care sunt considerate o forma de acord tacit. Ca exemple de tratate importante se pot mentiona Carta Natiunilor Unite, Conventiile de la Geneva pentru tratamentul aplicat prizonierilor si protectia civililor, Conventiile pentru Relatii Diplomatice de la Viena.

Dintre toate tratatele internationale-Carta O.N.U.-act constitutiv al Organizatiei-a fost considerat un act de o valoare deosebita,care se manifesta sub mai multe aspecte:

. in cazul unui conflict intre dispozitiile Cartei O.N.U.,si cele ale unui tratat international vor prevala cele dinti;

. Carta O.N.U.,este in masura sa creeze drepturi si obligatii nu numai pentru statele-parti ci si pentru statele terte,fapt care constituie o exceptie de la principiul de drept international conform caruia tratatele"legea"doar statele-parti la contract.

Sunt multe tipuri de acorduri, variind de la reglementarea explorarii spatiului aerian, la controlul drogurilor si crearea institutiilor de dezvoltare financiara internationala. Ar fi imposibil sa telefonam peste granita sau sa trimitem scrisori peste ocean sau sa luam un avion pentru a ajunge in alte tari fara ca variatele acorduri internationale sa nu fi existat si sa nu stabileasca conditiile necesare si recunoscute de operare.

Din esenta unui tratat international, rezulta ca, precum un contract, el stabileste o serie de prevederi care sunt obligatori pentru parti. Atunci cum este posibil sa tratam conventiile ca pe izvoare de drept international in ciuda obligatiilor impuse partilor contractante? In acest context se poate intelege termenul de "tratate creatoare de legi". Ele sunt facute cu intentia de a avea efect general, nu restrictiv si sunt in contrast cu acele tratate care abia reglementeaza probleme limitate pentru cateva state. Tratatele creatoare de legi sunt acele acorduri prin care statele isi elaboreaza perceptia asupra dreptului international pentru anumite probleme sau infiinteaza noi legi care sa le ghideze pentru viitor conduita internationala. Asemenea tratate creatoare de legi in mod necesar cer participarea unui mare numar de state sa accentueze acest efect si pot da nastere unor reguli obligatorii pentru toate statele. Ele sunt tratate normative, acorduri care prescriu reguli de conduita care trebuie urmate. Exemple de asemenea tratate pot cuprinde Tratatul antarctic si Conventia pentru Genocid. Exista de asemenea multe acorduri care declara legea existenta sau codifica regulile cutumiare existente, precum Conventia de la Viena pentru Relatii Diplomatice din 1961.

Partile care nu semneaza sau nu ratifica tratatul in chestiune nu sunt legate de prevederile lui. Aceasta este regula generala si a fost ilustrata in cazul Tarmului Continental al Marii Nordului, in care Germania de Vest nu ratificase Conventia relevanta si ca urmare nu era obligata sa se supuna termenilor sai. Totusi, cand tratatele reflecta reguli cutumiare atunci statele care nu sunt parti sunt legate de tratatul respectiv, nu din cauza ca, sunt prevederi ale tratatului ci din cauza ca aceste prevederi reafirma reguli de drept cutumiar international. In mod similar, statele care nu sunt parti pot accepta ca prevederile unui anumit tratat genereaza legi cutumiare depinzand intotdeauna de natura acordului, de numarul participantilor si de alti factori relevanti.

Posibilitatea ca o prevedere a unui tratat sa stea la baza crearii unei reguli, cand este alaturata lui opinio juris si sa poata duce la formarea unei cutume obligatorii pentru toate statele nu doar pentru partile tratatului original, a fost luata in considerare de Curtea Internationala de Justitie in cazul Tarmului Continental al Marii Nordului si a fost privita ca o metoda recunoscuta de formulare a unor noi reguli de drept cutumiar international. Curtea, totusi, declara ca prevederea speciala trebuie sa fie "cu un caracter fundamental creator de norme", acesta insemnand sa fie capabila de formare a bazei regulii generale de drept. La ce se insumeaza toate acestea probabil variaza in functie de timp si loc, dar confirma faptul ca tratatele prin prevederile lor pot conduce la o cutuma determinand celelalte state, parti si state care nu sunt parti ale tratatului sa indeplineasca, conditiile necesare unui comportament adecvat si lui opinio juris. S-a afirmat ca aceasta posibilitate poate fi extinsa, astfel ca prevederile generale ale tratatului pot prin ele insele, fara cerinta de a demonstra opinio juris si cu trecerea scurta a unei perioade de timp, sa genereze ipso facto reguli cutumiare. Recunoasterea importantei tratatelor, in special in domeniul drepturilor omului si continerea de catre acestea a unor prevederi creatoare de norme este clar ca a mers prea departe. Pericolul ar fi ca un mic numar de state sa legifereze pentru toate, in afara cazului in care, statele care sunt in dezacord au incheiat tratate contrare. Aceasta ar fi o schimbare prea radicala fata de procesul actual de formare a legii in cadrul comunitatii internationale.

S-a stabilit ca, chiar daca o regula cuprinsa intr-un tratat acopera acelasi domeniu cu o cutuma, prima nu va fi pur si simplu absorbita de a doua ci isi va mentine existenta separata. In cazul Nicaragua, Curtea nu a acceptat argumentul Statelor Unite, ca normele de drept cutumiar international privitoare la autoaparare fusesera rezumate si au coincis cu articolul 5, din Carta Natiunilor Unite. S-a aratat ca, chiar daca un tratat normativ si o norma cutumiara relevanta pentru actuala disputa au exact acelasi continut, asta n-ar fi un motiv pentru Curte sa sustina ca incorporarea unei norme cutumiare intr-un tratat priveaza norma cutumiara de aplicabilitatea sa in mod distinct fata de tratat. Curtea a concluzionat ca "este totusi clar ca dreptul international cutumiar continua sa existe si sa se aplice separat fata de tratate chiar si cand cele doua categorii de legi au continut identic. Efectul imediat al acestui fapt a fost acela ca, Curtea a putut examina legea ca fiind creata de dreptul cutumiar, in timp ce, datorita rezervei aratata de americani, n-a putut sa analizeze obligatia decursa din tratat.

Bineinteles, doua legi cu acelasi continut pot fi subiectul unor principii diferite referitoare la interpretarea si aplicarea lor; de aceea abordarea Curtii este atat corecta din punct de vedere teoretic cat si valoroasa din punct de vedere practic. In multe cazuri, un asemenea izvor dual al existentei unei legi poate sugera, ca cele doua versiuni nu sunt in fapt identice precum in cazul autoapararii in dreptul cutumiar si art. 51 al Cartei, si vor depinde intotdeauna de circumstante particulare.

Anumite tratate incearca sa creeze un regim care se va extinde in mod necesar si in privinta statelor care nu sunt parti ale tratatelor respective[4],

Tratatele creeaza si institutii internationale si actioneaza ca niste constitutii pentru ele, subliniindu-le presupusele atributii si obligatii.

"Tratatele-contracte", pe de alta parte, nu sunt instrumente de creare a legilor, prin ele insele, din moment ce au ca parti doar un mic numar de state, si sunt pe probleme limitate dar ele pot aduce dovezi de existenta a regulilor cutumiare. De exemplu, o serie de tratate bilaterale continand reguli similare pot constitui dovada existentei unei reguli de drept cutumiar desi aceasta prezumtie are nevoie de o abordare precauta, din cauza ca, tratatele bilaterale prin insasi natura lor, reflecta circumstante diferite.

Putem concluziona ca tratatele internationale,ca izvoare de drept international,se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

. concretizeaza cu precizie acordul de vointa al statelor,stabilind drepturile si obligatiile juridice ale acestora,

. permit adaptarea dreptului international la dinamica schimbarilor ce intervin in cadrul comunitatiilor internaationale,prin formularea de amendamente sau a revizuirii textelor lor.