|
|
|
SISTEMUL JURIDIC COMUNITAR
CONTINUT:
-Generalitati.
Izvoarele dreptului institutional comunitar.
Acte juridice ale UE cu influente importante pentru politia de frontiera.
Justitia comunitara; organele comunitare de jurisdictie.
OBIECTIVE:
Studiind aceasta lectie, veti fi in masura:
- sa clasificati izvoarele dreptului institutional comunitar;
- sa identificati acte juridice ale Uniunii Europene cu influente importante pentru
politia de frontiera;
- sa distingeti organele comunitare de jurisdictie;
BIBLIOGRAFIE:
1. Aurel Neagu, Victor Aelenei - Drept European, Editura Univers Enciclopedic Bucuresti 2003, pag. 59 - 70;
2. Ovidiu Tinca - Drept comunitar general, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1999, pag.3-227;
3. Octavian Manolache - Drept comunitar, Justitia comunitara, Editura ALL Beck, Bucuresti, pag.l-16;
4. Ovidiu Stanciu, Vasile Domut - Politia de frontiera in statele Uniunii Europene experienta germana, Editura 'Cogito', Oradea 2001. pag.7-58
1. GENERALITATI.
In teoria dreptului, precum si in general in stiintele juridice conceptul de izvor al dreptului este folosit intr-un sens specific, strict juridic, prin care se au in vedere formele de exprimare a normelor juridice - actele normative (legi, decrete), obiceiul juridic, practica judiciara etc.
Pornindu-se insa de la sensul etimologic al termenului de 'izvor', in stiinta juridica prin el au fost denumite, de asemenea sursele, originea, factorii de determinare si creare ai dreptului. Pentru a se evita confuzia intre cele doua abordari ale 'izvoarelor' dreptului, in stiinta juridica s-a facut distinctia intre izvoarele materiale sau in sens material si izvoarele formale sau in sens formal ale dreptului.
Izvoarele materiale sau in sens material, desemneaza faptul social, fortele creatoare sau factorii care configureaza dreptul, geneza dreptului. Intrucat problema 'izvoarelor materiale' denumite uneori si 'reale' sau 'sociale' face, in realitate, parte din problematica generala, filozofica a dreptului, ea este tratata si cercetata in contextul respectiv, al analizei conceptului si esentei dreptului.
In stiinta juridica a capatat o larga circulatie, practic s-a generalizat, notiunea de izvor al dreptului in celalalt sens, asa-numit 'formal', si care are in vedere mijlocul cu ajutorul caruia se exprima izvorul material, forma pe care o imbraca dreptul in ansamblul normelor sale. La acestea ne vom referi si noi atunci cand vorbim de izvoarele dreptului. Este vorba deci de un sens propriu terminologiei juridice care, in acest caz, nu coincide intru totul cu sensul etimologic al cuvantului.
Evident ca nu excludem si folosirea termenului in sensul uzitat de stiintele istorice care prin 'izvoare' ale dreptului au in vedere indicarea surselor de cunoastere ale unui sistem de drept cum ar fi: izvoarele scrise sau nescrise, cele de natura arheologica etc., care pot oferi informatii despre dreptul existent intr -o anumita epoca istorica, despre legislatia unei tari.
Asadar, prin izvoare ale dreptului (in sens juridic) stiinta juridica are in vedere, intr-o formulare foarte generala, formele de exprimare ale normelor juridice in cadrul unui sistem de drept in diferite epoci si tari.
In general, se constata o tendinta justificata de a lega conceptul izvoarelor dreptului de activitatea de creare, de elaborare a dreptului, avandu-se in vedere sublinierea acelui moment hotarator pentru a-i da un caracter juridic, obligatoriu regulii de conduita - care este tocmai instituirea sau recunoasterea sa de catre stat intr-o anumita forma. In acest scop, puterea de stat fie ca formuleaza direct, nemijlocit normele in diferite acte normative - legi, decrete, hotarari etc, fie ca recunoaste valoarea juridica a unor reguli formulate pe alte cai, avand alte forme - obiceiuri, precedentul judiciar, actele unor organisme nestatale etc. Din aceasta imprejurare s-a ajuns si la diferentierea izvoarelor dreptului in directe si indirecte, (mediate sau complexe). Sunt considerate izvoare directe actele normative - legea, decretul, hotararea etc. - deoarece acestea sunt elaborate nemijlocit de organele de stat, cata vreme obiceiul sau actele organizatiilor nestatale pentru a capata forta juridica si a deveni izvoare de drept au nevoie si de recunoasterea sau sanctionarea lor de catre autoritatea publica. Astfel ca, norma obisnuielnica are valoare juridica numai indirect, prin intermediul unui act de stat care o recunoaste (sanctioneaza) ca atare, fapt pentru care aceasta este considerata izvor indirect sau complex. Este izvor complex deoarece el este alcatuit atat din norma obisnuielnica, cat si din actul juridic al organului de stat care-i recunoaste "forta juridica'.
De asemenea, se mai face distinctia intre izvoare scrise si izvoare nescrise.
Trebuie sa mentionam ca discutand despre izvor ca forma a dreptului sau a normelor juridice, ceea ce este acelasi lucru, se are in vedere doar un anumit aspect al formei dreptului, deoarece categoria de forma, aplicata la drept este plurivoca, fiind utilizata si in alte sensuri, in alte abordari (structura dreptului, sistemul de drept, etc.). Izvorul de drept vizeaza acel aspect al formei dreptului prin care norma sociala devine norma juridica in procesul de instituire sau recunoastere a ei de catre puterea publica primind astfel o forma adecvata denumita izvor de drept izvoarele dreptului sunt expresia creatiei in drept ca una din modalitatile guvernarii societatii prin intermediul autoritatii publice.
Putem spune ca izvorul de drept este arma de exprimare a dreptului, adica, modalitatea de instituire sau recunoastere de catre puterea de stat a normelor juridice in procesul de creare a dreptului. Izvoarele dreptului sunt date de modalitatile multiple de existenta ale dreptului dintr-o epoca istorica, intr-o anumita tara. Rolul de a da forta juridica regulilor de conduita revine organelor statului, fie printr-o activitate directa de elaborare si prelucrare a izvoarelor de drept sub forma actelor normative, legi, decrete, hotarari, etc. Fie prin investirea cu forta juridica a unor reguli aparute pe alte cai, cum sunt obiceiul sau practica judiciara, care prin aceasta investire sau recunoastere, devin izvoare de drept.
Inainte de trecerea in revista a problemelor de drept european este necesar sa facem precizarea ca prin drept european intelegem de fapt dreptul Uniunii Europene. Aceasta pentru a nu considera dreptul european ca fiind un drept aplicabil intregii Europe, cand in realitate acesta este dreptul aplicabil celor 27 state membre. Faptul ca o mare parte a statelor europene nemembre si, in primul rand, statele candidate la admiterea in Uniunea Europeana, incearca sa-ti alinieze legislatia interna la legislatia comunitara nu inlatura necesitatea acestei delimitari.
2. IZVOARELE DREPTULUI INSTITUTIONAL COMUNITAR
Ordinea juridica a Uniunii Europene este asigurata de un ansamblu de acte normative comunitare, numita legislatie comunitara.
Legislatia Uniunii Europene face parte integranta, cu rang de prioritate, din legislatia juridica aplicabila pe teritoriul fiecaruia dintre statele membre (hotararea din 9.03 1978, Simmenthal, nr.1O6/77).
Legislatia Uniunii Europene se compune din:
a) dreptul comunitar primar sau originar al Uniunii Europene;
b) dreptul comunitar secundar sau derivat al Uniunii Europene;
c) tratatele de drept international.
2.1. Dreptul Primar al Uniunii Europene
Se compune din:
- Tratatul de constituire a C.E.E. (Comunitatea Economica Europeana) - Tratatul de la Roma, 25 martie 1957;
- Tratatul de constituire a EURATOM - Tratatul de la Roma, 25 martie, 1957;
- Tratatul de constituire a CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului)Tratatul de la Paris, 18 aprilie 1951;
- Tratate care modifica sau adaugesc aceste tratate din care amintim:
_ Actul Unic European (Luxemburg si Haga), 28 februarie 1986) - Intrat in vigoare la data de 01.07.1987, moment ce relanseaza constructia comunitara si prefigureaza viitoarea Uniune Europeana. Obiectivul principal al Actului Unic European l-a constituit definitivarea pietei interne a C.E., ca 'un spatiu fara frontiere interioare, in care libera circulatie a marfurilor, a persoanelor, a serviciilor si a capitalurilor este asigurata'. Organele C.E. primesc noi domenii de competenta (protectia mediului, politica sociala, cercetare, politica economica si monetara).
_ Tratatul asupra Uniunii Europene (Maastricht - 7 februarie 1992)
. titlul I modifica Tratatul asupra C.E.E.;
. titlu II modifica Tratatul CECO;
. titlul IV modifica Tratatul EURATOM
. titlul V reglementeaza Politica comuna de externe si securitate (P.C.E.S.)
. titlul VI reglementeaza cooperarea in Domeniile Justitiei si Internelor (C.D.J.I.)
_ Tratatul de la Amsterdam (Amsterdam 2 octombrie 1997) - Intrat in vigoare la 01.05.1999, Tratatul include domeniul 'Vize, azil, imigratie si alte politici legate de circulatia persoanelor' in Tratatul asupra Uniunii Europene;
_ Tratatele de aderare la Uniunea Europeana;
Despre tratatele constitutive ale Comunitatilor Europene se spune, cu deplin temei, ca au functia unor adevarate constitutii, dispozitiile acestora aflandu-se in varful ierarhiei ordinii juridice comunitare.
Vom enumera spre exemplificare cateva reglementari ale Dreptului Primar al Uniunii Europene, cu deosebita relevanta pentru Politia de Frontiera:
- art.12 din Tratatul UE privind interdictia de discriminare;
- art. 17, 18 din Tratatul UE se refera la Comunitatea Unionala privind libertatea generala de deplasare;
- art.39 din Tratatul UE referitor la dreptul de libera circulatie a angajatilor;
- art.49 din Tratatul UE referitor la dreptul de libera circulatie a serviciilor;
- art.61-69 din Tratatul U.E. referitor la viza, azil, imigrare si alte politici cu privire la libera circulatie a persoanelor;
- procesul-verbal nr. 2 de includere a patrimoniului Schengen in cadrul Uniunii Europene.
Principiile generale de drept.
Curtea Europeana de Justitie pune in aplicare urmatoarele principii generale de drept, rezultatele din dreptul primar al Uniunii Europene, astfel:
dreptul de proprietate;
principiul imbogatirii fara justa cauza;
dreptul la libera exercitare a activitatii economice;
recunoasterea legitimei aparari;
respectul securitatii juridice;
neretroactivitatea legii penale;
respectul drepturilor castigate;
principiul proportionalitatii;
principiul "nulla poena sine lege";
principiul "non bis in idem";
dreptul la aparare;
dreptul la un recurs jurisdictional efectiv.
2.2. Dreptul Secundar al Uniunii Europene
Dreptul Secundar al U.E. constituie baza juridica secundara si reprezinta dreptul stabilit de catre institutiile UE, care reglementeaza desfasurarea in bune conditii a contractelor din baza juridica primara. Conform art.149, Tratatul UE se compune din: regulamente, dispozitii, directive, decizii, recomandari, avize.
Regulamentele sunt acte legislative sau executive cu caracter normativ, cu o valoare generala si abstracta. Ele pot fi adoptate de oricare dintre institutiile comunitare, dar sunt obligatorii ca finalitate si modalitati de transpunere in fapt; pentru a intra in vigoare, regulamentele trebuie publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Directivele sunt acte cu caracter individual care se adreseaza statelor membre ce trebuie sa le puna in aplicare. Sunt definitive in ceea ce priveste obiectivul, aduc insa posibilitatea statului membru de a alege forma si mijloacele de realizare a acestuia si termenul de ducere la indeplinire. In cazul nerespectarii termenelor sau realizarii incomplete, directivele capata caracter decizional nemijlocit, ceea ce inseamna ca fiecare poate sa se adreseze statului care nu a actionat la timp, apeland la directive. Directivele sunt de regula hotarate dupa audiere, aprobare si codecizie de catre Parlamentul European prin Consiliu, la propunerea Comisiei Europene. Pentru a intra in vigoare, directivele sunt fie comunicate tarii destinatare, fie publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (atunci cand ele privesc totalitatea statelor membre sau cand sunt adoptate de comun acord de catre Consiliu si Parlament).
Dispozitiile sunt general si particular valabile si au caracter definitiv, fiind superioare legilor nationale si aplicabile la nivel intern de toate statele membre.
Deciziile sunt acte individuale, care se adreseaza statelor membre sau unor persoane particulare si se iau de catre Comisie sau Consiliu; au caracter obligatoriu pentru adresat in toate elementele pe care le contin. Intrarea lor in vigoare se face prin comunicarea lor catre destinatar, ori prin publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (in cazul in care ele au fost adoptate de comun acord de Consiliu si de Parlament).
Recomandarile sunt acte cu caracter neobligatoriu ce cuprinde o indicatie adresata statelor membre, unei institutii sau unor persoane particulare; se fac de catre Comisie sau Consiliu.
Avizele sunt acte cu ,caracter neobligatoriu ce reprezinta opinia emisa de o institutie sau de un organism la cererea formulata de o alta institutie.
Exemplificam cateva din reglementarile Dreptului Secundar al UE, cu deosebita relevanta pentru Politia de Frontiera:
- Directiva nr. 64/221 - se refera la Permisele pentru limitarea libertatii de deplasare a angajatilor, liber-profesionistilor si beneficiarilor de prestari servicii, inclusiv a membrilor familiei acestora;
- Directiva nr. 1612/68 - stabileste Libera circulatie a angajatilor in cadrul Comunitatii Europene;
- Directiva nr. 68/360 - cu privire la anularea restrictiilor de calatorie si sedere pentru angajatii statelor membre si membrilor familiei;
- Directiva nr. 73/148 - cu privire la anularea restrictiilor de calatorie si sedere pentru cetatenii statelor membre in cadrul Comunitatii, in domeniul deplasarii serviciilor;
- Dispozitia nr. 2317/95 - cu privire la tarile ai caror cetateni trebuie sa fie in posesia unei vize la trecerea unei granite exterioare a UE;
- Dispozitia nr. 1683/95 - cu privire la reglementarea unitara in domeniul vizelor;
- Directiva nr. 90/362 - cu privire la dreptul general de sedere a cetatenilor UE. si a membrilor familiei.
2.3. Drept International Public al Uniunii Europene
Dreptul International reuneste acte normative exterioare dreptului primar incheiate de Uniunea Europeana si statele membre cu terti.
Uniunea Europeana este o organizatie supranationala si are, conform art. 281 din Tratatul UE, capacitate juridica si este astfel subiect al dreptului international. Este indreptatita sa incheie tratate de drept popular cu state sau alte organizatii supranationale. Astfel, se pot incheia asa-numite acorduri mixte in care, pe langa Uniunea Europeana si statul tert, sa fie partenere si statele membre ale Uniunii Europene. Aceste tratate mixte sunt doar admise, cata vreme Uniunea Europeana nu detine competente in domeniul reglementarilor si astfel sa devina necesara participarea statelor membre.
Tratatele de drept international incheiate de Uniunea Europeana sunt parte componenta a dreptului Uniunii Europene, ceea ce este valabil si pentru hotarari ale Consiliilor de Asociere, infiintate prin Acorduri de Asociere (de vazut in special Curtea Europeana de Justitie, 1990, sentinta din 20.09 1990 -Servince - cu privire la hotararea Consiliului de Asociere 1/80 conform Acordului de Asociere cu Turcia). In cadrul acestor competente s-au incheiat Tratate de Asociere cu Turcia, cu statele Central Europene (statele CEE) si cu 3 state AELS pentru zona economica europeana.
2.4. Delimitare fata de legile nationale
Legile nationale care aplica legislatia U.E. nu fac parte din legislatia U.E., dar sunt
subordonate Dreptului U.E. Primar si Secundar. In aplicarea directivelor europene, statele au insa o marja de reglementare, cum ar fi, de exemplu, problema strainilor reglementata diferit de unele state, astfel:
Intrarea pe teritoriul tarii precum si sederea cetatenilor UE si a membrilor familiei in Germania nu sunt reglementate in legea generala cu privire la straini, ci intr -o lege speciala - Legea cu privire la sederea cetatenilor UE si intr-o decizie - Decizia cu privire la libera circulatie a cetatenilor din UE. care precede legea cu privire la regimul strainilor.
Legea cu privire la regimul strainilor din Austria contine un alineat special care se refera la hotararile speciale pentru cetatenii UE si membrii familiei ( art.46 din Legea cu privire la regimul strainilor - Austria).
- In Finlanda, intrarea pe teritoriul tarii si sederea cetatenilor UE si a membrilor familiei sunt reglementate in Legea cu privire la regimul strainilor ( art.8, 16 din Legea cu privire la regimul strainilor - Finlanda).
Dreptul Primar si Secundar al UE sunt superioare dreptului intern al statelor membre. In masura in care este direct aplicabil, autoritatile si forurile de justitie au obligatia de a pune in aplicare legislatia UE.
2.5. Acte juridice ale Uniunii Europene cu influente importante pentru Politia de Frontiera
2.5.1. Tratatul cu privire la Uniunea Europeana
Uniunea Europeana a fost infiintata prin Tratatul cu privire la Uniunea Europeana
(Tratatul de la Maastricht). UE a fost formata initial din Comunitatile Europene, adica Comunitatea Economica Europeana (CEE), Comunitatea Europeana pentru Carbune si Otel (CECO) si Comunitate a Europeana pentru Energie Nucleara (Euratom). In cadrul acestor 3 comunitati, Comunitatea Europeana, reglementata prin Tratatul cu privire la Comunitatea Europeana (Tratatul CE) , are pe departe rolul cel mai important.
La acestea se adauga doua domenii politice si forme de colaborare reglementate prin Tratatul UE - Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) si Colaborarea In Domeniile Justitie si Interne (CDJI).
Astfel, Uniunea Europeana este sustinuta de trei elemente principale. Primul este format din Comunitatea Europeana (CE, CECA si Euratom), cel de-al doilea din (Politica Externa si de Securitate Comuna) PESC, iar cel de-al treilea din (Colaborarea in Domeniile Justitie si Interne) CDJI.
Activitatea Comunitatii Europene - primul element al UE cuprinde, pe langa numeroase domenii politico-economice si de drept economic, si crearea unei piete interne, gandita ca un spatiu lipsit de frontiere in interior in care sa fie asigurata libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului. Din punct de vedere al dreptului strainilor sunt importante reglementarile cu privire la libera circulatie a persoanelor pe piata interna.
In cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna - cel de-al doilea element al UE - se stabilesc in special dispozitii comune in ceea ce priveste politica externa si de securitate, inclusiv cea de aparare.
Colaborarea in Domeniile Justitie si Interne cuprinde diferite domenii ale colaborarii la nivel juridic si politienesc.
Prin Tratatul de la Amsterdam, UE s-a dezvoltat in continuare. Domenii ale politicii cu privire la azil si straini au trecut din cel de-al treilea pilon (CDJI) in primul, astfel incadrate in Tratatul UE. In felul acesta, UE detine acum competenta de a emite reglementari direct aplicabile in aceste domenii, care pana in acel moment erau subordonate legislatiei nationale. Legislatia nationala cu privire la regimul azilului si strainilor va pierde treptat teren in fata reglementarilor unitare europene.
Printr-o anexa Schengen la Tratatul de la Amsterdam, intreaga legislatie Schengen, compusa din Acordul de la Schengen de la 14 iunie 1985, Conventia de Aplicare a Acordului de la Schengen din 19 iunie 1990, rapoartele si Tratatele de Aderare precum si deciziile si explicatiile Comitetului executiv Schengen, a intrat in componenta Dreptului UE.
In cel de-al treilea pilon raman domenii ale colaborarii juridice si politienesti in ceea ce priveste cauzele penale. Se are in vedere extinderea in viitor a competentelor autoritatilor Europol. Art. 6 din Tratatul UE prevede apartenenta la principii precum:
- dreptul la libera circulatie;
- democratia;
- respectarea drepturilor omului si libertatilor fundamentale;
- respectarea normelor statului de drept constitutional.
2.5.2. Reglementari singulare ale Tratatului UE
Articolul 12 al Tratatului UE stipuleaza o interdictie generala de discriminare in aplicarea Tratatului si anume: orice fel de discriminare din ratiuni de apartenenta nationala. Dat fiind ca si controlul la granita, precum si intrarea in tara si sederea intra in sfera de reglementare a Tratatului UE, Politiile de frontiera au datoria de a respecta aceasta interdictie, in special in cazul controlului cetatenilor UE sau al altor persoane favorizate de legislatia UE.
Legislatia UE este direct valabila si superioara legislatiei nationale. Acest fapt duce la situatia in care prevederi nationale care contin (sau pot contine) o discriminare nu sunt aplicabile sau trebuie interpretate in asa fel incat sa nu discrimineze.
Articolul 17 al Tratatului UE certifica apartenenta la Uniune pentru cetateni ai unui stat din UE. Apartenenta la Uniune nu estre inca o cetatenie de sine statatoare, ci dependenta de apartenenta la un stat al UE. Art. 18 al Tratatului UE ofera tuturor cetatenilor Uniunii dreptul de intrare si sedere in toate statele UE, fara un scop anume. Acest drept poate fi anulat doar in conditii speciale.
Articolul 39 din Tratatul UE garanteaza dreptul la libera circulatie a angajatilor. Este interzis orice tratament diferentiat pe baza cetateniei unui angajat in ceea ce priveste activitatea, salarizarea sau alte feluri de conditii de munca. Legislatia cu privire la dreptul la libera circulatie pentru angajati - extins prin cateva dispozitii si directive, asa incat si membrii familiei sa beneficieze de dreptul la libera circulatie, chiar daca acestia nu sunt cetateni ai UE - a fost, pana la introducerea apartenentei la Uniune, baza legislatiei cu privire la dreptul la libera circulatie. Fiecare cetatean al UE are dreptul de a merge in alt stat al UE si de a lucra acolo. Nu ii sunt necesare nici aprobarea de intrare in tara si nici aprobarea de lucru.
Titlul IV al Tratatului UE reglementeaza noile domenii politice precum viza, azil, imigrare si circulatia persoanelor, trecute, odata cu adoptarea Tratatului de la Amsterdam, din cel de-al treilea pilon (CDJI) in primul. UE detine acum competenta de a crea o legislatie direct aplicabila, care sa anuleze pe cea nationala.
Structura se prezinta astfel:
- hotararea masurilor care garanteaza ca cetateni ai UE precum si persoane din terte tari nu sunt controlate la trecerea granitelor interne;
- norme si metodologii care trebuie respectate la controlul granitelor exterioare;
- elaborarea de prevederi privind viza pentru sederi planificate pentru maxim 3 luni, inclusiv incheierea sederii;
- criterii si procedee pentru stabilirea statului UE care este responsabil pentru verificarea cererii de azil;
- norme minime cu privire la acceptarea cererilor de azil, acceptarea si stabilirea procedurii de acordare a azilului;
- stabilirea de masuri de politica a imigrarii cu privire la sederi prelungite inclusiv de reintregire a familiei, precum si cu privire la imigrari ilegale si sederi ilegale, inclusiv repatrierea;
- stabilirea drepturilor si conditiilor pe baza carora straini din terte state, care se afla legal intr-un stat al UE, se pot deplasa si in alte state UE.
2.5.3. Dispozitii si directive
- Dispozitia Consiliului Comunitatii Europene Economice nr. 1612/68 cu privire la dreptul la libera circulatie a angajatilor in cadrul Comunitatii din 15 octombrie 1968.
Aceasta dispozitie descrie pe larg dreptul la libera circulatie a angajatilor, stipulat prin art.39 al Tratatului CE. Fiecare cetatean al UE are dreptul de a incepe si desfasura o activitate in functie de conditiile oferite angajatilor acelui stat (art.1 alin. 1). Orice fel de tratare negativa (discriminare) este interzisa (art. 2 prin care este exclusa si necesitatea unei vize de lucru). Dispozitia garanteaza suplimentar si reintregirea familiei, chiar daca membrii familiei nu sunt cetateni ai UE. Membrii familiei cetateanului UE sunt in acest sens, sotul, precum si rude in linie descendenta care nu au implinit 21 de ani ce sunt in intretinere si rude ale sotului in linie ascendenta care se afla in intretinere (art.10).
- Directiva Consiliului Comunitatii Europene Economice nr. 64/221 pentru coordonarea instructiunilor speciale in cazul intrarii si sederii cetatenilor straini, in masura in care exista justificari in ceea ce priveste ordinea publica, securitatea sau sanatatea din 25 februarie 1964.
Aceasta directiva este valabila pentru cetatenii UE dintr-un stat al UE si a membrilor familiei acestora care se deplaseaza sau rezideaza intr-un stat al UE ca angajat sau beneficiar de servicii. Creeaza cadrul pentru instructiunile nationale, pe care statele membre au dreptul sa le emita din motive de ordine publica, securitate sau sanatate cu privire la intrarea in tara, emiterea sau prelungirea vizei de sedere sau masurile de expulzare. In cazul masurilor cu privire la ordinea publica si securitate, numai comportamentul personal al cetateanului UE respectiv al membrilor familiei poate avea calitate decisiva. Numai condamnarile penale nu pot justifica aceste masuri (art.3 al. 2). Bolile si infirmitatile care justifica refuzul acordarii intrarii sunt stipulate intr-o anexa a directivei. Expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate sau al pasaportului, pe baza caruia a fost posibila intrarea pe teritoriul tarii si emiterea vizei de drept de munca, nu justifica expulzarea de pe teritoriul suveran (art.3 al.3). Statul emitent al acestor documente permite posesorului actelor personale intoarcerea, fara intocmirea unor formalitati deosebite, chiar daca aceste documente si-au pierdut valabilitatea sau daca cetatenia posesorului este pusa la indoiala.
- Directiva Consiliului Comunitatii Europene Economice nr. 68/360 cu privire la anularea restrictiilor de deplasare si sedere in cadrul Comunitatii pentru angajati ai statelor membre si a membrilor familiilor lor, din 15. 10. 1968.
Directiva contine reglementari cu privire la intrarea in tara si sederea cetatenilor UE, inclusiv membrii familiilor lor, care se bucura de libertatea de deplasare ca angajati. Cetatenilor UE si membrilor familiilor lor le este permisa intrarea pe teritoriul altui stat al UE odata cu prezentarea unui act de identitate sau pasaport valabil. Cetatenii UE nu au nevoie de viza; membrilor familiilor lor, care nu sunt cetateni ai UE, li se poate cere o viza scutita de taxe (art.3). Membrii familiilor se bucura in rest de toate celelalte drepturi ca si cetateanul UE, de la care imprumuta drepturile. - Dispozitia Consiliului nr.574/1999 din 12.03.1999 JO CE nr. L 072 din 18.03.1999.
Dispozitia prevede pentru state terte ca cetatenii lor sa detina viza la trecerea unei granite exterioare a UE. Aceasta prevedere este valabila pentru 102 state terte. Pentru cetatenii statelor neamintite sunt in continuare valabile reglementarile nationale ale statelor UE.
- Dispozitia Consiliului nr.1683/95 din 29.05.1995 JO CE L 164/1 din 14.07.1995.
Prin aceasta dispozitie Consiliul a introdus o structura unitara pentru viza. Astfel, statele UE au obligatia de a-si elibera vizele pe baza unei structuri unitare pentru viza. Structura pentru viza corespunde structurii pentru viza a statelor semnatare a Tratatului de la Schengen. In practica trebuie avut in vedere ca vizele UE emise de state in care Conventia de punere in Aplicare a Acordului de la Schengen nu a intrat inca in vigoare, nu dau dreptul la intrarea in spatiul Schengen.
2.5.4. Acte juridice in domeniul CDJI
Cateva din actele juridice ale celui de-al treilea pilon din punctul de vedere al Politiei de
Frontiera sunt:
- Hotararea Consiliului de Justitie si Interne a UE din 30.11.1994 cu privire la inlesnirea calatoriilor pentru elevi din terte state in cadrul unei excursii scolare;
- Decizie a Consiliului de Justitie si Interne a UE din 20.05 1995 cu privire la garantiile minime pentru proceduri de acordare de azil;
- Decizie a Consiliului de Justitie si Interne a UE din 26.06 1997 cu privire la cetateni minori neinsotiti din terte tari;
- Recomandarea Consiliului de Justitie si Interne a UE din 30.11 1994 cu privire la tranzitul in scopul expulzarii;
- Recomandarea Consiliului de Justitie si Interne a UE din 30.11 1994 cu privire la introducerea unui document de calatorie standard pentru repatrierea cetatenilor din terte state;
- Recomandarea Consiliului de Justitie si Interne a UE din 22.12 1995 cu privire la votarea si colaborarea in ceea ce priveste masurile de repatriere;
- Punctul de vedere comun al Consiliului de Justitie si Interne a UE din 25.10.1996 cu privire la programele de ajutorare si informare pentru domeniile de frontiera;
- Masuri comune ale Consiliului de Justitie si Interne a UE din 16.12.1996 cu privire la elaborarea unitara a titlurilor de sedere, model si descriere.
2.5.5. Tratate de drept international
A). Tratat cu privire la Spatiul Economic European (SEE)
SEE este rezultatul acordului dintre Comunitatea Europeana (state ale UE, cele 15) si tarile membre (statele Islanda, Liechtenstein, Norvegia) in Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS) , pentru a acorda acestora din urma avantajul de a se afla in apropierea Pietei Unice Europene. Elvetia este singurul stat AELS care nu a aderat la Tratatul SEE. Statele UE impreuna cu statele AELS (cu exceptia Elvetiei) formeaza o piata interna comuna. Statele AELS au preluat in acest spatiu 80% din reglementarile esentiale ale UE in privinta pietei comune.
In acest spatiu cu peste 380 de milioane de locuitori serviciile, capitalurile, bunurile si lucratorii se pot misca liber in aceleasi conditii ca si intr-o piata nationala.
Proiectul de asociere a fost lansat in iunie 1989, a ajuns la un acord politic la 21 octombrie 1991, apoi, prin semnarea definitiva la 2 mai 1992 a Tratatului de la Porto, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1993. Totusi intrarea efectiva in vigoare a SEE are loc abia la 1 ianuarie 1994, deoarece alegatorii elvetieni, consultati prin referendum, au respins textul propus. In urma aprobarii aderarilor din 1 ianuarie 1995, SEE cuprinde 15 state din UE, carora li se alatura Islanda, Liechtenstein, Norvegia.
Tratatul SEE acorda cetatenilor statelor AELS (cu exceptia Elvetiei) aceleasi drepturi de libera circulatie ca si cetatenilor UE.
Prin Acordul de Asociere din 12.09 1963 intre (pe atunci) statele SEE si Turcia si prin
Deciziile Consiliului de Asociere (DCA) emise, Turcia urmeaza sa fie pregatita pentru integrarea ca membru al UE. Legislatia cu privire la asociere are insa deja ca efect faptul ca cetatenii turci care traiesc intr-un stat UE, au, dupa cel putin 4 ani de angajare regulamentara, in cea mai mare parte acelasi statut in ceea ce priveste dreptul de sedere ca si cetatenii UE.
Tratatul a fost semnat in orasul irlandez Dublin la 15.06 1990 de 12 statele partenere ale UE si a intrat in vigoare in anul 1997. Acest tratat cuprinde reglementari cu privire la competente pentru tratamentul aplicat azilantilor in cadrul UE. Principiul de baza consta in aceea ca, forul competent pentru o cerere de azil este primul stat al UE in care azilantul ajunge sau statul UE care ii emite o viza. Insa, daca un membru al familiei celui care solicita azil a obtinut deja intr-un stat al UE statutul de refugiat in conformitate cu Conventia de la Geneva cu privire la Refugiati, atunci acest stat are competenta de a verifica cererea de azil. Reglementarile despre azil sunt asemanatoare cu cele prevazute in CAAS. Intre statele partenere la Tratatul Schengen exista acordul comun ca, odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Dublin, reglementarile cu privire la azil ale CAAS sa nu mai fie aplicate.
Statele UE au infiintat prin aceasta Conventie din 26 iulie 1995 un Oficiu European al Politiei cu sediul la Haga numit Europol si a intrat in vigoare, cu oarecare intarziere, la 1 octombrie 1998. Europol are misiunea de a facilita colaborarea fortelor nationale de politie - in special schimbul de informatii - in eficientizarea prevenirii si combaterii terorismului, traficului ilegal de droguri, spalare de bani si a altor forme grave de criminalitate internationala.
Organizatia, cu sediul la Haga, functioneaza din 1 iulie 1999, punand in practica un sistem informatizat care sa contina o anumita cantitate de informatii privind persoanele urmarite.
Atributiile Europol pot fi largite de catre Consiliul Uniunii Europene.
2.6. Justitia comunitara; organele comunitare de jurisdictie
Instituind Comunitatile europene si ulterior, Uniunea Europeana, statele membre s-au angajat ca obiectivele asumate sa fie aduse la indeplinire prin intermediul unor institutii specifice, potrivit competentelor ce le sunt atribuite. In acelasi timp, aceste state trebuie sa actioneze nu numai in mod colectiv, ci si individual, in sensul punerii in aplicare a masurilor care le privesc.
Exista posibilitatea ca, in realizarea obiectivelor respective, institutiile comunitare sa adopte acte care incalca dispozitiile legale comunitare sau ca ele sa se abtina a actiona in sensul cerut de aceste dispozitii. Nu mai putin, pot fi afectate chiar interesele legale ale persoanelor fizice sau juridice sau insesi aceste persoane pot avea o conduita contrara prevederilor legale care li se adreseaza. Nici statele membre, care sunt obligate la un anumit comportament, nu actioneaza intotdeauna intr-un sens compatibil cu obiectivele asumate sau pur si simplu nu actioneaza, iar in unele imprejurari tribunalele statelor membre au nevoie, pentru rezolvarea unor litigii cu care sunt in cauza si unele reguli comunitate, de unele clarificari ale acestora in sensul interpretarii tratelor comunitare sau al aprecierii validitatii actelor comunitare.
Ca urmare, examinarea eventualelor actiuni ale institutiilor comunitare, ale statelor membre sau ale persoanelor, atunci cand sunt in discutie norme de drept comunitar care au fost incalcate sau care sunt neclare pentru tribunalele nationale, a fost incredintata aproape exclusiv unor organe de jurisdictie cu o competenta speciala comunitara: Curtea de justitie si Curtea de prima instanta.
2.6. 1. Organele comunitare de jurisdictie
a) Consideratii generale
Instituind cele trei comunitati europene si Uniunea europeana, statele membre au convenit ca obiectivele acestora sa fie realizate prin institutiile comunitare, in limita competentelor atribuite, fara a fi exclusa propria lor contributie in mod individual. Comunitatile si Uniunea nu sunt entitati sui generis, ele nu au fost create cu un scop in sine, ci, prin hotararile care se iau, se implica propria lor responsabilitate fata de statele membre si fata de cetatenii acestora ale caror interese trebuie sa fie promovate si (sau) protejate, in asa fel incat sa se garanteze respectarea cerintelor tratatelor comunitare si exercitarea numai a acelor competente care izvorasc din aceste tratate.
De aceea, examinarea actiunilor comunitare, ca si ale statelor membre ori ale persoanelor, sub aceste aspecte, a fost incredintata, in lipsa conturarii altor forme si metode care sa fie implicate in mod deosebit, specific, in cadrul legal comunitar, aproape exclusiv unor organe de jurisdictie cu o competenta speciala comunitara.
Ca atare a revenit Curtii de justitie indatorirea de a garanta ca, in interpretarea si aplicarea Tratatului, este respectata legea.
b) Curtea de justitie
Curtea de justitie este compusa in prezent din 27 judecatori. Initial, numarul lor era limitat la 6, dar avandu-se in vedere expansiunea Comunitatilor si cresterea numarului de cauze el a fost marit periodic.
In aplicarea art.167 din Tratat, judecatorii trebuie sa fie alesi dintre persoanele a caror independenta este mai presus de orice indoiala si care poseda calificarile cerute pentru numirea in cele mai inalte functii in tarile lor respective, ori care sunt juristi de o competenta recunoscuta.
_ Judecatorii nu pot sa obtina vreo functie politica sau administrativa si nu se pot angaja in vreo profesie, indiferent ca aduce sau nu castig, afara daca o dispensa este acordata in mod exceptional in acest sens. Este cazul, de exemplu, al functiilor didactice sau al cercetarii stiintifice juridice.
_ Judecatorii vor fi numiti prin acordul comun al guvernelor statelor membre. fara sa mai fie necesara vreo procedura comunitara specifica de conformare sau ratificare din partea organismelor comunitare.
_ Judecatorii sunt numiti pe o perioada de 6 ani la fiecare 3 ani va exista o inlocuire partiala a judecatorilor (sase sau sapte dintre ei vor fi inlocuiti alternativ). Daca un judecator se pensioneaza in timpul mandatului sau, un inlocuitor va fi numit doar pe perioada de mandat care a mai ramas de indeplinit pentru acel judecator pentru a nu se perturba succesiunea normala a inlocuirilor.
_ In prezent din fiecare stat este numit cate un singur judecator, ceea ce contribuie la promovarea, in procesul de luare a deciziilor Curtii, a unei varietati in gandirea juridica, ca si a ideilor personale valoroase, aceasta varietate fiind indispensabila pentru functionarea Curtii, deoarece, numai daca toate sistemele juridice existente in Comunitate sunt corespunzator reprezentate in Curte, deciziile sale au un efect integrator, care trebuie sa cuprinda Comunitatea.
_ Calitatea de judecator al curtii inceteaza prin inlocuirea normala legala, decesul judecatorului, demisie sau pensionare, un judecator isi poate pierde functia, sau dreptul la o pensie sau la alte beneficii suplimentare numai daca, in opinia unanima a judecatorilor si avocatilor generali ai curtii, nu mai indeplineste conditiile necesare ori numai face fata obligatiilor privitoare la functia sa, judecatorul in cauza neputand sa ia parte la deliberarea respectiva.
_ Curtea este asistata de 27 avocati generali care au obligatia ca, actionand cu completa impartialitate si independenta, sa prezinte in sedinta publica, concluzii motivate, in scopul de a asista curtea in executarea sarcinii incredintate. Statutul lor nu difera de cel al judecatorilor, regulile in legatura cu numirea, durata mandatului, inlocuirea sau incetarea functiilor judecatorilor le vor fi aplicabile. La fiecare 3 ani patru din ei urmeaza sa fie inlocuiti. Germania, Franta, Italia, Marea Britanie si Spania au cate un avocat general permanent. Celelalte state iau parte la un sistem implicand rotatia a trei avocati in ordine alfabetica.
_ Avocatul general isi expune opinia sa la sfarsitul procedurii orale, ea devenind publica, ceea ce ar putea atrage riscul ca mandatul sau sa nu fie reinnoit atunci cand ar exista deosebiri fata de opiniile guvernului sau.
_ Curtea numeste dintre avocatii generali pe primul avocat general pe o perioada de un an, asa incat pe durata mandatelor de sase ani, toti avocatii generali vor indeplini aceasta functie. EI va prezida intrunirile acestora si va incredinta fiecare cauza unuia dintre ei de indata ce a fost desemnat judecatorul raportor.
_ Inainte de a-si incepe exercitarea atributiilor in general, judecatorii si avocatii generali vor depune un juramant privind executarea obligatiilor impartial si corect si pastrarea secretului deliberarilor Curtii.
_ Judecatorii si avocatii generali beneficiaza de privilegii si imunitati care au scopul de a asigura independenta lor, mai ales fata de statele membre, pe timpul exercitarii mandatului lor.
_ Pe langa Curte functioneaza grefa, servita de un grefier si de grefierul asistent, numiti de curte pentru un mandat asemanator de sase ani si avand, in general, atributiile obisnuite acestor functii, exercitand in acest sens sub autoritatea presedintelui curtii, functii de administrare, inclusiv financiar-contabila.
- Este constituit si un secretariat juridic ce cuprinde secretarii care sunt juristi competenti desemnati pe langa fiecare judecator si avocat general spre a-i asista in pregatirea cauzelor. Ei sunt numiti, in general, pentru trei ani si in numar de cate trei pe langa fiecare judecator sau avocat general.
Curtea de Justitie are un Presedinte al Curtii ales de catre judecatori pe o perioada de opt ani, la expirarea careia poate fi reales.
b) Curtea de prima instanta
Datorita faptului ca numarul actiunilor introduse la Curtea de Justitie a crescut permanent de la infiintarea ei, durata procedurilor s-a prelungit, in consecinta, cu efecte negative asupra celeritatii rezolvarii solicitarilor statelor pentru interpretarea uniforma a dreptului comunitar si in clarificarea actiunilor si pozitiilor partilor justitiabile. Aceasta situatie, ca si considerentele perfectionarii protectiei juridice a intereselor partilor si ale mentinerii calitatii supravegherii judecatoresti in ordinea juridica stabilita in domeniul comunitar, asa incat sa se permita Curtii de Justitie sa-si exercite cu responsabilitate si o exigenta sporita sarcina sa fundamentala de interpretare a dreptului comunitar, au constituit temeiurile pentru crearea unei noi instante comunitare - Curtea de prima instanta.
Curtea de prima instanta este compusa din 15 judecatori, care vor exercita in mod
obisnuit aceste functii potrivit regulilor procedurale. Ea se organizeaza in camere de 3 sau 5 judecatori.
Modalitatile de numire a judecatorilor si presedintelui, durata mandatului, alte reguli privind alte categorii de personal al Curtii ca si privind organizarea instantei sunt identice sau nu difera prea mult de cele existente in cazul Curtii de Justitie competenta.
Litigiile intre Comunitate si functionarii sai;
- actiuni introduse contra comisiei de catre intreprinderi si asociatii de intreprinderi si care privesc acte individuale relative privind impozite si taxe, productia, preturile, acordurile si concentrarile;
- actiunile introduse contra unei institutii comunitare de catre o persoana fizica sau juridica, privind o decizie adresata acestor persoane ori o decizie, care, desi adresata altei persoane, o priveste direct si individual, in sensul ca o institutie a comunitatii nu a adresat acelei persoane un act, altul decat o recomandare sau un aviz, in legatura cu aplicarea regulilor de concurenta aplicabile intreprinderilor.
