|
|
|
ACTIUNEA NORMELOR JURIDICE
1. ACTIUNEA NORMELOR JURIDICE IN TIMP
Normele de drept produc efecte juridice in perioada in care sunt in vigoare. Aplicandu-se numai la fapte care se petrec in timpul cat sunt in vigoare, ele nu sunt nici retroactive, nici ultraactive, respectiv nu se aplica faptelor petrecute inainte de intrarea lor in vigoare, nici celor petrecute dupa iesirea lor din vigoare.
Norma de drept, fiind un comandament adresat conduitei umane, permitand sau prohiband anumite actiuni, nu se aplica trecutului, nu se poate impune nimanui sa se supuna unei legi care nu exista. Nimeni nu poate fi invinuit ca a savarsit o fapta care nu era prohibita, ci dimpotriva, era admisa la data savarsirii ei.
In principiu, actele normative, in tara noastra, intra in vigoare in momentul publicarii lor in Monitorul Oficial al Romaniei. De multe ori, in actele normative publicate se indica in mod expres data la care ele intra in vigoare (ex: Codul familiei, in dispozitiile finale, arata ca el intra in vigoare la data, de 1 februarie 1954).
Legea produce efecte numai asupra faptelor petrecute dupa intrarea ei in vigoare. Acest principiu isi gaseste explicatia in faptul ca oamenii, pentru a-si coordona conduita cu prevederile legii, trebuie sa cunoasca mai intai prevederile ei. Uneori se admite ca unele dispozitii normative sa fie aplicate cu efect retroactiv, adica si asupra unor fapte care s-au petrecut inainte de intrarea in vigoare a legii. In legislatia romaneasca, aceste cazuri sunt urmatoarele :
a) legea penala mai blanda;
b) prevederea expresa ca legea se aplica si unor fapte petrecute anterior;
c) legile interpretative.
Actul prin care inceteaza existenta unor norme juridice se numeste abrogare.
Abrogarea poate fi expres-directa, cand intr-un act normativ se arata in mod expres ca un altul superior sau anumite articole ale lui se abroga.
Abrogarea poate fi expres-indirecta, cand legea noua se margineste sa mentioneze ca dispozitiile anterioare, contrare prevederilor ei, se abroga, fara a se mentiona in mod direct actul normativ ce se abroga sau articolele lui.
Abrogarea mai poate fi tacita, cand actul normativ sau noile acte normative nu abroga in mod expres pe cele vechi, dar prin regulile pe care le prescriu se abat de la vechea reglementare. Abrogarea tacita (implicita) este si ea o manifestare de vointa a organelor care emit acte normative, exprimata printr-un act normativ corespunzator. Acest act normativ va fi considerat act de abrogare, chiar daca nu cuprinde nici o clauza expresa de abrogare, dat fiind ca o lege posterioara desfiinteaza orice alta contrara, daca aceasta este anterioara.
In toate legislatiile se gasesc si legi a caror actiune in timp este dinainte stabilita. Acesta este cazul legilor temporare.
Atunci cand caracterul lor vremelnic este determinat de o data fixa, acestea poarta numele denumirea de legi cu termen. Actele normative cu termen se elaboreaza, de regula, atunci cand se poate prevedea cu precizie durata de timp necesara aplicarii actului normativ respectiv.
O alta forma de incetare a actiunii in timp a normelor juridice o constituie desuetitudinea. Ea a actionat in mod expres fata de acele norme juridice ce reglementau relatiile sociale, care, datorita schimbarilor social-economice intervenite, nu mai aveau teren de aplicare, fara ca ele sa fie abrogate , nici expres, nici tacit. In dreptul nostru, putem considera in desuetitudine arbritajul privat, reglementat in vechiul cod de procedura civila ( art. 340, 370), intrucat in tara noastra oamenii manifesta incredere in organele justitiei si nu mai recurg la judecata arbitrilor.
In mod exceptional, intalnim cazuri in care anumite acte normative ultraactiveaza, respectiv se aplica chiar dupa iesirea lor din vigoare. De exemplu art.16 din codul nostru penal prevede ca legea penala temporara se aplica infractiunea savarsita in timpul cand era in vigoare, chiar daca fapta nu a fost urmarita sau judecata in acel interval de timp.
2. ACTIUNEA NORMELOR JURIDICE IN SPATIU
Problema care se ridica in legatura cu aplicarea normelor juridice in spatiu este aceea de a sti daca ele se aplica tuturor persoanelor ce se gasesc pe un anumit teritoriu, indiferent daca sunt sau nu cetateni ai tarii respective si daca ele se aplica sau nu unor fapte savarsite in afara teritoriului tarii. In aceasta ordine de idei, o mare importanta o are stabilirea sensului exact al notiunii de teritoriu.
Notiunea de teritoriu are in domeniul dreptului o alta semnificatie decat notiunea geografica de teritoriu. In acest sens, prin teritoriu se intelege, in afara intinderilor de uscat si apa, si spatiul inconjurator ( subsolul si spatiul aerian) asupra caruia un stat isi exercita suveranitatea.
In doctrina juridica romana navele si aeronavele nu intra in cadrul notiunii juridice de teritoriu. Faptele savarsite pe o nava sau aeronava romana sunt socotite ca fapte savarsite pe teritoriul tarii, ca urmare a extinderii efectului legii noastre nationale, iar nu a extinderii notiunii de teritoriu.
In notiunea de teritoriu, in sens juridic, sunt cuprinse urmatoarele elemente: o suprafata terestra, apele interioare, marea teritoriala, precum si subsolul si spatiul aerian corespunzator acestora. Limitele teritoriului sunt cele indicate prin frontiere de stat. Frontiera terestra este delimitata prin borne, movile de pamant, diverse semne naturale, si desparte uscatul dintre doua state.
In cazul in care frontiera o formeaza o apa curgatoare sau statatoare statele stabilesc, prin conventii bilaterale, modul in care-si vor exercita suveranitatea. In lipsa unor conventii, care sa reglementeze aceasta problema, fiecarui stat ii apartine o portiune care sa determine, in cazul apelor curgatoare dupa linia celei mai mari adancimi, iar in cazul apelor statatoare dupa linia mediana. In situatia in care doua state sunt legate intre ele prin poduri, frontiera se stabileste la mijlocul podului. In cazul marii teritoriale, frontiera o constituie linia exterioara a acesteia.
Frontierele aeriene sunt precizate cu ajutorul unor linii perpendiculare ce pornesc de pe frontierele terestre sau acvatice in sus, pana la limita inferioara a spatiului cosmic.
Frontierele de stat sunt inviolabile ca si teritoriul statului, iar regimul lor juridic se stabileste prin acte interne sau conventii internationale incheiate intre tarile limitrofe.
Principalele cazuri de neaplicare a legii unei tari asupra tuturor persoanelor de pe teritoriul sau sunt : imunitatea diplomatica, statul juridic al consulilor, regimul juridic al unor categorii de straini.
Imunitatea diplomatica consta in exceptarea unor persoane care exercita anumite activitati diplomatice de la jurisdictia statului strain pe teritoriul caruia se gasesc
3. ACTIUNEA LEGII ASUPRA PERSOANELOR
Exista doua principii care stau la baza acestei notiuni:
Principiul personalitatii normelor juridice;
Principiul egalitatii tuturor persoanelor in fata normelor juridice si a autoritatilor.
Principiul personalitatii normelor juridice –inseamna ca toate persoanele fizice si juridice, aflate pe teritoriul unui stat, trebuie sa respecte regulile juridice din acel stat dar, in acelasi timp, se afla sub protectia juridica a sistemului de drept al tarii respective.
In ceea ce priveste statutul persoanei fizice principiul este acela ca se aplica legea sa nationala, „afara numai daca prin dispozitii speciale nu s-a prevazut altfel”, potrivit art. 11 Lg. 105/1992 cu privire la raporturile de drept international privat.
Principiul egalitatii tuturor persoanelor in fata normelor juridice si a autoritatilor- acest principiu este consacrat in Constitutia Romaniei la art. 14 alin. 1, unde se prevede ca „cetatenii sunt egali in fata legii, si a autoritatilor publice, fara privilegii sau discriminari”.
De aceleasi reglementari se bucura atat cetatenii straini, cat si apatrizii care locuiesc in Romania (art. 18 alin. 1 Constitutie).
Cu privire la persoanele juridice Lg. 105/1992 prevede ca: „persoana juridica straina, recunoscuta in Romania isi desfasoara activitatea pe teritoriul tarii in conditiile stabilite de legea romana referitoare la exercitarea activitatilor economice, sociale, culturale sau de alta natura”.
Cu privire la straini regimului national i se alatura alte doua regimuri:
